PLENULÎn temeiul dispozițiilor art. 133 alin. (5) și (7) din Constituția României, republicată, și ale art. 23 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările și completările ulterioare,având în vedere dispozițiile art. 44 alin. (3) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, cu modificările și completările ulterioare, cu majoritatea voturilor membrilor prezenți (12 voturi DA, 1 vot NU, 2 voturi NULE),Plenul Consiliului Superior al Magistraturii h o t ă r ă ș t e: +
Articolul IRegulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului ori examenului pentru definitivare în funcție, promovare în grade sau trepte profesionale superioare ori din funcția de grefier cu studii medii în cea de grefier cu studii superioare, în cadrul aceleiași instanțe sau aceluiași parchet, precum și în funcții de execuție a personalului auxiliar de specialitate la instanțe și parchete superioare, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 181/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 16 aprilie 2007, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:1.La articolul 3, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 3(1)Promovarea în funcții de execuție a personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor în grade sau trepte profesionale superioare ori din funcția de grefier cu studii medii în cea de grefier cu studii superioare, în cadrul aceleiași instanțe sau aceluiași parchet, se face prin examen, organizat la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, curților de apel și parchetelor de pe lângă curțile de apel. Curțile de apel și parchetele de pe lângă acestea organizează inclusiv examenul pentru promovarea în funcții de execuție a personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor din circumscripția acestora. … 2.Articolul 7 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 7(1)În cazul examenului pentru definitivare în funcție a specialiștilor IT, tematica pentru examen cuprinde subiecte prin care să se asigure verificarea cunoștințelor în domeniul informatic.(2)Tematica se stabilește potrivit art. 6 alin. (2), la propunerea conducătorului compartimentului informatic al instanței sau parchetului care organizează examenul. … 3.La articolul 14, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3)În cazul examenului pentru definitivare în funcție a specialiștilor IT, reprezentantul personalului auxiliar de specialitate este conducătorul compartimentului informatic al instanței sau parchetului care organizează examenul, iar în cazul inexistenței ori vacanței acestui post, un specialist IT cu experiență desemnat de colegiul de conducere al instanței sau parchetului care organizează examenul. … 4.Articolul 21 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 21(1)Data și tematica examenului de promovare în grade sau trepte profesionale superioare ori ale examenului pentru promovarea din funcția de grefier cu studii medii în cea de grefier cu studii superioare se stabilesc de colegiul de conducere al instanței sau parchetului care organizează examenul.(2)Informațiile prevăzute la alin. (1) se aduc la cunoștință prin afișare și, atunci când este cazul, se comunică instanțelor sau parchetelor din circumscripția curții de apel sau parchetului de pe lângă curtea de apel care organizează examenul, cu cel puțin 30 de zile înainte de data de examen. … 5.Articolul 24 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 24(1)Examenul constă în susținerea unui interviu.(2)Tematica stabilită de colegiul de conducere al instanței sau parchetului care organizează examenul va cuprinde legislația care reglementează statutul personalului auxiliar de specialitate, regulamentele de ordine interioară ale instanțelor sau parchetelor, precum și noțiuni din procedura penală și/sau procedura civilă.(3)În cazul examenului de promovare a specialiștilor IT, tematica este propusă de conducătorul compartimentului informatic al instanței sau parchetului care organizează examenul, cu avizul Direcției de exploatare a tehnologiei informației din cadrul Ministerului Justiției, respectiv al compartimentului informatic din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În cazul inexistenței sau vacanței postului de specialist IT, precum și în cazul în care conducătorul compartimentului informatic susține examenul de promovare, tematica este propusă de un specialist IT desemnat de colegiul de conducere al instanței sau parchetului și va fi avizată de Direcția de exploatare a tehnologiei informației din cadrul Ministerului Justiției, respectiv de compartimentul informatic din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.(4)Pentru promovarea în funcție a specialiștilor IT din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, tematica se stabilește de colegiul de conducere al instanței sau parchetului care organizează examenul, la propunerea reprezentanților compartimentului informatic din cadrul acestora. … 6.Articolul 25 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 25(1)Comisia de examen este numită de colegiul de conducere al instanței sau parchetului care organizează examenul și este formată din 3 membri, dintre care unul este judecător sau, după caz, procuror, care îndeplinește funcția de președinte al comisiei, și 2 sunt reprezentanți ai personalului auxiliar de specialitate cu funcții de conducere.(2)În cazul examenului de promovare a specialiștilor IT, comisia de examen este formată dintr-un membru judecător sau procuror, un specialist IT cu funcție de conducere, precum și un specialist IT cu experiență din cadrul compartimentului informatic al instanței sau parchetului care organizează examenul, desemnat de colegiul de conducere al instanței sau parchetului, cu avizul Direcției de exploatare a tehnologiei informației din cadrul Ministerului Justiției, respectiv al compartimentului informatic din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.(3)Pentru promovarea în funcție a specialiștilor IT din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, desemnarea specialistului IT, membru al comisiei de examen, se face fără avizul prevăzut la alin. (2). … 7.La articolul 26, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:(2)Contestația se soluționează, în termen de 3 zile, de o comisie alcătuită potrivit dispozițiilor art. 25. Aceeași persoană nu poate fi membru decât într-o comisie. … 8.Articolul 27 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 27(1)Comisia de examen elaborează subiectele pe baza cărora vor fi examinați candidații și grila de evaluare, potrivit tematicii aprobate.(2)Anunțul privind programarea interviului și ordinea susținerii lui de către candidați se afișează la sediul instanței sau parchetului care organizează examenul, cu cel puțin 24 de ore înainte de data interviului. … 9.Articolul 28 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 28(1)În cadrul interviului, evaluarea candidatului se face prin acordarea de note de la 1 la 10, pe baza grilei prevăzute la art. 27 alin. (1). Notele acordate sunt definitive.(2)Sunt declarați admiși candidații care au obținut cel puțin nota 7.(3)Comisia de examen întocmește tabelul de clasificare a candidaților, care se afișează la sediul instanței sau al parchetului care a organizat examenul. … 10.Articolul 29 se abrogă. … 11.Articolul 29^1 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 29^1Dispozițiile art. 21-28 se aplică în mod corespunzător și în cazul examenului pentru promovarea din funcția de grefier statistician cu studii medii în cea de grefier statistician cu studii superioare, din funcția de grefier documentarist cu studii medii în cea de grefier documentarist cu studii superioare, din funcția de grefier arhivar cu studii medii în cea de grefier arhivar cu studii superioare și din funcția de grefier registrator cu studii medii în cea de grefier registrator cu studii superioare. … 12.Articolul 30 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 30(1)Dispozițiile art. 21-28 se aplică în mod corespunzător în cazul concursului de promovare la instanțe sau parchete superioare.(2)Sunt declarați admiși, în limita posturilor scoase la concurs, candidații care au obținut cel puțin nota 7 și care nu au fost sancționați disciplinar până la data afișării rezultatelor.(3)La medii egale au prioritate, în următoarea ordine: candidații care au vechimea cea mai mare în funcția în care sunt încadrați, candidații care au vechimea cea mai mare la instanța/ parchetul la care funcționează.(4)Candidații care îndeplinesc condițiile prevăzute la alin. (2), dar care nu au fost admiși ca urmare a lipsei posturilor vacante pot fi promovați în posturile care se vacantează la instanța sau parchetul pentru care a fost organizat concursul, în termen de 6 luni de la afișarea rezultatelor concursului, dacă nu au fost sancționați disciplinar până la această dată.(5)Cererea de valorificare, adresată conducătorului instanței care a organizat concursul, va fi însoțită de un raport întocmit de compartimentul de specialitate al instanței sau parchetului unde candidatul își desfășoară activitatea; în raport se va preciza dacă respectivul candidat a fost sancționat disciplinar după data întocmirii primului raport și până la data valorificării rezultatului. … 13.Articolele 31–38 se abrogă. … 14.Articolul 40 se modifică și va avea următorul cuprins: +
Articolul 40Rezultatele examenului sau, după caz, ale concursului se anexează la dosarele personale ale candidaților declarați admiși. … +
Articolul IIPrezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Președintele Consiliului Superior al Magistraturii,
judecător Marian BudăBucurești, 2 iunie 2022.Nr. 85.