HOTĂRÂRE nr. 831 din 28 iunie 2006

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 20/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 584 din 6 iulie 2006
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE 47 17/03/2004
ActulREFERIRE LAOUG 84 18/09/2003 ART. 1
ActulREFERIRE LALEGE 213 17/11/1998 ART. 12
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 108
 Nu exista acte care fac referire la acest act

privind transmiterea unui sector de drum aflat în domeniul public al statului din administrarea Ministerului Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Autoritatea Naţională a Vămilor în administrarea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, în vederea realizării activităţilor de interes naţional de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România – S.A.



În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 12 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 1 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2003 pentru înfiinţarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România – S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome „Administraţia Naţională a Drumurilor din România”, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 47/2004,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + 
Articolul 1Se aprobă transmiterea sectorului de drum aflat în domeniul public al statului, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din administrarea Ministerului Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Autoritatea Naţională a Vămilor în administrarea Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului, în vederea realizării activităţilor de interes naţional de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România – S.A.
 + 
Articolul 2Predarea-primirea sectorului prevăzut la art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.PRIM-MINISTRUCĂLIN POPESCU-TĂRICEANUContrasemnează:–––––Ministrul finanţelor publice,Sebastian Teodor Gheorghe VlădescuMinistrul transporturilor,construcţiilor şi turismului,Radu Mircea BerceanuBucureşti, 28 iunie 2006.Nr. 831.
 + 
Anexa DATELE DE IDENTIFICAREa sectorului de drum aflat în domeniul public al statului,care se transmite din administrarea Ministerului Finanţelor Publice –Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Autoritatea Naţionalăa Vămilor în administrarea Ministerului Transporturilor, Construcţiilorşi Turismului, în vederea realizării activităţilor de interes naţional decătre Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România – S.A.

  Denumirea sectorului de drum Lungimea totală (km) Persoana juridică de la care se transmite sectorul de drum Persoana juridică la care se transmite sectorul de drum Nr. M.F. Valoarea inventar  – lei (RON) –
  Cod de clasificare
  DN 79 B Oraşul Salonta, judeţul Bihor (DN 79) – frontiera cu Ungaria 12,462 Statul român – Ministerul Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Autoritatea Naţională a Vămilor Statul român – Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului 147.193 15.164.443
  8.12.03
  ▪ tronson 1 – de la km 0+0,000 la km 12+301
  ▪ tronson 2 – de la km 12+871 la km 13+0,32

–––––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x