HOTĂRÂRE nr. 829 din 31 iulie 2002

privind aprobarea Planului naţional antisaracie şi promovare a incluziunii sociale



În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României,Guvernul României adopta prezenta hotărâre. + 
Articolul UNICSe aprobă Planul naţional antisaracie şi promovare a incluziunii sociale (PNAinc), prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.PRIM-MINISTRUADRIAN NASTASEContrasemnează:–––––Ministrul munciişi solidarităţii sociale,Marian Sarbup. Ministrul finanţelor publice,Gheorghe Gherghina,secretar de statBucureşti, 31 iulie 2002.Nr. 829. + 
Anexa 1PLANUL NAŢIONALantisaracie şi promovare a incluziunii sociale– Iulie 2002 –INTRODUCEREConceptia Planului naţional antisaracie şi promovarea incluziunii socialeSocietatea românească se afla mai mult decât oricând într-un punct crucial. Trebuie simultan sa facem faţa efectelor distructive ale unor puternice seisme social-economice ale ultimei jumătăţi de secol, agravate de replicile lor tarzii, dar şi sa relansam un proces de dezvoltare pentru a deveni o societate moderna, competitivă, cu un grad ridicat de coeziune socială, care reprezintă în fapt obiectivul comun al întregii construcţii europene în care ţara noastră s-a angajat cu toată dedicarea. Dacă trecutul este obsedant prin valul de probleme enorme pe care le-a generat, viitorul preseaza pentru o construcţie socială rapida pe noi liniamente. Strategia corecta nu este de a rezolva mai întâi problemele trecutului şi apoi sa ne ocupam de construcţia viitoare. Este mult mai productiv sa absorbim problemele moştenite în procesul construcţiei societăţii viitoare.Strategia pe care o prezentam aici nu este un simplu plan de acţiune împotriva saraciei, ci un program de construcţie socială în direcţia realizării unei societăţi europene, ca obiectiv comun al întregului continent. Filozofia ei nu este aceea de a ajunge din urma, ci de a construi împreună.Saracia şi excluziunea socială în contextul societăţii româneştiSaracia a fost o preocupare constanta a societăţii româneşti, sfasiata mereu între aspiraţiile de aliniere cu societăţile vest-europene dezvoltate şi moştenirea de subdezvoltare.Saracia pentru România nu a reprezentat în primul rând un cost al dezvoltării, ci mai degraba un produs al subdezvoltarii. Soluţia nu putea fi cautata în constituirea unui sistem mai bun de suport al celor saraci, ci în procesul global de dezvoltare social-economică a tarii, prin însuşirea instituţiilor europene de vârf şi perfecţionarea întregului corp al societăţii. Nu este intamplator ca, dacă ar trebui sa selectam, ideea-forta care a simbolizat cea mai productiva orientare din prima jumătate a secolului al XX-lea este aceea de reforma economică, socială şi culturală. Complementar, România a construit activ, plasandu-se în primul esalon al dezvoltării europene, elementele unui sistem complex de securitate socială.Următorii 40 de ani de experienta comunista au stat tot sub semnul unui efort, chiar dacă prost orientat, de dezvoltare: o societate moderna, productiva, în care saracia urma să fie complet eradicata, în principal ca rezultat al dezvoltării şi doar în subsidiar prin măsuri de securitate socială. Ca atare, nu este intamplator ca saracia nu a reprezentat în sine o prioritate a regimului socialist. Ea urma să fie absorbită, în măsura în care exista, de procesul unei dezvoltări social-economice fundate pe principiile socialiste.Dacă în primele decenii socialismul a reuşit sa producă o anumită prosperitate destul de echitabil distribuita, în ultimul deceniu esecul modelului socialist ceausist a reimpins masiv populaţia în saracie şi disperare.Tranzitia a fost însoţită de o explozie a saracirii şi de accentuarea dramatica a proceselor de excluziune socială.Primii ani ai tranzitiei au ignorat şi ei problema saraciei, politica socială fiind bazată tot pe o paradigma a dezvoltării, dar de data aceasta axata pe privatizare şi restructurare. Saracia părea a reprezenta mai degraba un cost social inevitabil al tranzitiei, iar concentrarea excesiva a atenţiei asupra ei, o piedica în calea unei tranzitii eficace. Ca parte a procesului de reconstrucţie, s-a depus un efort important pentru reforma sistemului de securitate socială, simultan cu preocuparea de a menţine cheltuielile publice sociale la un nivel cat mai scăzut cu putinta, pentru a nu împiedica reforma economică.Problema a fost pusă în atenţia publică mai degraba datorită cercetării ştiinţifice. Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii a lansat din 1992 cercetări extensive asupra fenomenului. Preocupări importante în acest domeniu s-au dezvoltat şi la Institutul de Cercetări Ştiinţifice al Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi la Institutul de Cercetări Economice. În anii următori Banca Mondială a lansat şi ea un program de analiza a saraciei. Începând cu 1995 Comisia Naţionala de Statistica a initiat un larg program de estimare a veniturilor şi consumului populaţiei şi, pe aceasta baza, de analiza a configuraţiei saraciei.În 1998, la iniţiativa şi cu suportul reprezentantei PNUD în România, s-a constituit sub patronajul Preşedintelui tarii Comisia de prevenire şi combatere a saraciei, care a adoptat Strategia de prevenire şi combatere a saraciei. Strategia analiza configuraţia fenomenului, formula direcţii şi principii generale de acţiune, urmând a fi convertită într-un plan guvernamental de acţiune. Acest lucru însă nu s-a mai întâmplat, guvernarea fiind prinsă în problemele sale imedi ate mult mai presante. În fapt, problema absorbtiei saraciei nu a devenit o prioritate nici pentru guvernarea anilor 1997-2000.Guvernarea produsă de alegerile de la sfârşitul anului 2000, în contextul opţiunii sale social-democrate, a relansat problema. Pe de o parte, ea a initiat o larga gama de programe de suport social. Pe de altă parte, în luna aprilie 2001 a constituit Comisia Guvernamentală Antisaracie şi Promovare a Incluziunii Sociale (CASPIS), al carei produs este şi acest Plan naţional antisaracie şi promovare a incluziunii sociale, denumit în continuare PNAinc sau Planul. Situaţia economică extrem de dificila menţine restrictii severe în relansarea programelor sociale. O economie bolnava preseaza continuu asupra resurselor bugetare sever limitate, pentru menţinerea ei în funcţie şi eventuala sa relansare.Contextul internaţionalLa Summitul Mileniului privind rolul Naţiunilor Unite în secolul al XXI-lea din luna septembrie 2000, 147 de şefi de state şi de guverne, între care şi ai României, au adoptat Declaraţia Mileniului.Unul dintre obiectivele Declaraţiei Mileniului este "eradicarea saraciei şi a foamei extreme", iar ţinta este injumatatirea, între anii 2000 şi 2015, a procentului persoanelor al căror venit este sub un dolar pe zi.În contextul acestei strategii rapoartele asupra obiectivelor de dezvoltare ale Mileniului, atât la nivel naţional, cat şi internaţional, sunt considerate a fi instrumente importante. România este în proces de a elabora un asemenea raport, care va fi integrat în raportul mondial al secretarului general din 2005.Contextul integrării europenePNAinc se plaseaza în mod special în contextul opţiunii ferme de integrare europeană.În ultimii ani, o dată cu accentuarea preocuparii pentru componenta socială, Uniunea Europeană a lansat un program comun de lupta împotriva saraciei şi de promovare a incluziunii sociale, ca instrument central al construcţiei sociale comune.La intalnirea de la Lisabona a Consiliului European s-a formulat pentru Uniune un nou obiectiv strategic pentru deceniul următor:sa ajungă cea mai competitivă şi dinamica economie din lume, bazată pe cunoaştere, capabilă de creştere economică sustenabila, cu locuri de muncă mai multe şi mai bune şi cu o coeziune socială mai ridicată.Pentru a realiza acest obiectiv Consiliul European a decis asupra unei strategii cu 3 componente esenţiale:– sa promoveze tranzitia la o economie competitivă bazată pe cunoaştere şi la o societate informationala pentru toţi;– sa modernizeze modelul european, să investească în oameni şi sa promoveze incluziunea socială;– sa susţină o creştere economică sanatoasa.Ca un prim pas în realizarea acestei optiuni strategice, la Summitul de la Nisa din decembrie 2000 cele 15 state membre au căzut de acord sa elaboreze până în luna iunie 2001 planuri naţionale de acţiune de combatere a saraciei şi promovare a incluziunii sociale (NAPinc) pe 2 ani. S-a cerut, totodată, Comisiei să monitorizeze implementarea agendei sociale şi sa pregătească anual un raport al progreselor realizate. La sfârşitul anului 2001 Comisia Europeană a elaborat un Program de acţiune al Comunităţii având ca obiectiv operational o reducere importanţa a saraciei:reducerea proportiei celor care trăiesc sub pragul de saracie de la 18% în prezent la 15% în 2005 şi la 10% în 2010 şi injumatatirea saraciei copiilor până în 2010.Din acest punct de vedere Planul se înscrie pe liniamentele Strategiei Uniunii Europene, intenţia sa fiind de a reprezenta totodată un instrument important în procesul de integrare.PNAinc ca instrument al procesului de dezvoltare socialăPNAinc este realizat după modelul stabilit de Consiliul European în anul 2000 pentru planurile naţionale ale ţărilor Uniunii Europene, dar luând în considerare caracteristicile specifice ale României ca ţara în tranzitie.PNAinc reprezintă un element de sprijin, speram, cu o contribuţie importanţa, al unei noi practici de guvernare: de la administrarea problemelor curente la programe de dezvoltare socială planificata.PNAinc este conceput a avea următoarele funcţii:– un instrument de constientizare colectivă a problemelor societăţii româneşti şi a direcţiilor construcţiei sociale, al dezvoltării culturii acţiunii antisaracie şi de promovare a unei societăţi incluzive;– promovarea unui concept articulat de politica socială, cristalizat într-un număr de principii fundamentale;– un plan de acţiune globală, multisectoriala (pe principalele sectoare ale vieţii sociale) şi multinivelara (nivel naţional, judeţean, local) de prevenire/absorbţie a saraciei şi excluziunii sociale şi de promovare a incluziunii sociale. PNAinc este conceput ca un instrument de acţiune globală, care să stimuleze articularea planurilor de acţiune sectoriale şi locale;– oferă un cadru de referinţa pentru implantarea în întreaga activitate publică a obiectivului dezvoltării unei societăţi prospere şi incluzive;– un instrument de monitorizare a eforturilor guvernamentale de prevenire/absorbţie a saraciei şi de promovare a incluziunii sociale.PNAinc ca un instrument deschisPrin adoptarea sa Guvernul îşi manifesta voinţa ca PNAinc sa devină un instrument permanent al guvernarii.Forma actuala a Planului exprima inevitabil starea capacităţilor colective de sustinere a unui asemenea program global, de o mare complexitate. Este firesc ca în aceasta faza Planul sa balanseze între principii şi direcţii generale de acţiune şi obiective care doar într-o mica măsura au putut fi operationalizate.PNAinc este conceput ca un proces deschis. Implementarea sa va fi monitorizata în mod continuu (informări trimestriale şi rapoarte anuale).Pe baza acestei monitorizari, luând în considerare noile situaţii care vor aparea, Planul va fi îmbunătăţit permanent. În decembrie 2004 se va prezenta un raport asupra implementarii PNAinc în perioada 2002-2004. Acest raport va constitui o baza pentru revizuirea planului de acţiune de către noua guvernare, luând în calcul atât experienta acumulată, cat şi propriile obiective.Complementaritatea PNAinc – planuri/strategii/programe sectorialePNAinc se concentreaza pe un set de obiective globale şi sectoriale de importanţa strategica în zona sa de acţiune.El este situat într-o poziţie de complementaritate cu planurile/strategiile/programele sectoriale elaborate deja de diferite instituţii guvernamentale sau aflate în curs de elaborare. Intenţia PNAinc este să ofere pe de o parte o viziune strategica globală, iar pe de altă parte, un spaţiu de "dialog continuu" cu planurile/strategiile/programele sectoriale.Unul dintre obiectivele cruciale ale PNAinc, care va reprezenta un punct esenţial al monitorizarii, este stimularea includerii în strategiile sectoriale a unor obiective specifice de prevenire/absorbţie a saraciei şi promovare a incluziunii sociale.PNAinc ca rezultat al unui proces consultativ extinsÎn elaborarea Planului au fost antrenati experţi din sistemul guvernamental, reprezentanţi ai partenerilor sociali (patronat, sindicate, organizaţii neguvernamentale), specialişti din mediul academic. Diferitele forme ale Planului au fost discutate cu membrii CASPIS în cadrul organismelor guvernamentale (trei runde de consultări), în cadrul Consiliului Economic şi Social cu reprezentanţii patronatului şi ai sindicatelor, cu specialişti din universităţi şi institute de cercetare. În toate ministerele relevante Planul a fost supus discuţiei în comisiile de dialog social în vederea implementarii sale.Implementarea PNAincImplementarea PNAinc se va realiza prin însuşi procesul progresiv de operationalizare a sa.Implementarea se va realiza printr-o serie de acţiuni distincte:– încorporarea principiilor, direcţiilor şi obiectivelor sale în programele de acţiune sectoriale, transsectoriale, în planuri judeţene şi, în perspectiva, la nivelul comunităţilor locale. Prin aceasta se va obţine şi o operationalizare mai avansată;– susţinerea constituirii de comisii antisaracie şi promovare a incluziunii sociale la nivel judeţean şi a elaborării unor PNAinc judeţene şi chiar locale;– monitorizarea implementarii obiectivelor sale, inclusiv a operationalizarii acestora în contexte particulare şi a incorporarii în strategiile şi planurile sectoriale.Implementarea Planului va oferi totodată o modalitate de testare a acestuia.Criterii de performanţă a PNAincCriteriul ultim de performanţă este: PNAinc devine un instrument efectiv al guvernarii, de proiectare şi realizare a dezvoltării sociale. Indicatorul esecului sau va fi faptul de a fi ignorat, "uitat" în sertarele Guvernului.Monitorizarea continua a dinamicii proceselor sociale care fac obiectul Planului şi a implementarii sale de către organismele guvernamentale oferă un criteriu solid de performanţă.Elaborarea şi implementarea unor PNAinc judeţene şi locale reprezintă un alt criteriu important de performanţă.O prima testare a PNAinc va fi realizată în exerciţiul comun UE/România, care va începe în partea a doua a acestui an, de elaborare a unui memorandum comun de incluziune socială (Joint Inclusion Memorandum).Structura PNAincPNAinc are 3 secţiuni:I. Planul global de prevenire şi absorbţie a saraciei şi promovare a incluziunii socialeII. Componentele sectoriale ale PNAincIII. Analiza situaţiei actualePlanurile sectoriale au fost elaborate în colaborare cu ministerele/organismele guvernamentale responsabile de domeniile respective. Ele conţin obiective de prevenire şi absorbţie a saraciei şi excluziunii sociale, specifice sectorului respectiv. Marea majoritate a acestor obiective sunt deja incluse, într-o formă mai mult sau mai puţin explicita, în strategiile/planurile organismelor guvernamentale responsabile. Formularea distinctă a acestor planuri sectoriale are ca intenţie stimularea unei mai bune focalizari a tuturor organismelor guvernamentale pe realizarea obiectivelor globale ale PNAinc.În anexe (secţiunea a III-a) se găseşte o analiza a configuraţiei saraciei şi excluziunii sociale în România actuala şi o evaluare a politicilor antisaracie în perioada 1990-2001. + 
Secţiunea IPlanul global de prevenire/absorbţie a saraciei şi promovare a incluziunii sociale + 
Capitolul 1Obiective strategicePNAinc îşi defineste obiectivele strategice în doua orizonturi de timp:– obiective strategice pe termen mediu/lung, într-un orizont de timp de 10 ani: 2002-2012;– obiective strategice imediate, pe durata actualei guvernari: 2002-2004.1. Ce fel de societate vrem sa construim?Pentru a fixa cadrul formulării obiectivelor strategice ale PNAinc este nevoie mai întâi sa definim societatea pe care România vrea sa o construiască.Obiectiv: crearea unei societăţi prospere, activa economic, social şi politic, cu un nivel ridicat de responsabilitate colectivă şi individuală, coeziva social, cu un nivel ridicat de oportunitati pentru toţi.Activa: capabilă să se dezvolte economic şi social, sa fructifice oportunitatile şi să facă faţa constructiv şi eficient riscurilor, să îşi dezvolte continuu capacitatile şi sa activizeze segmentele sociale excluse, pasivizate, cu risc de involutie şi de dependenta.Coeziva social: un grad ridicat de solidaritate socială, în care segmentele excluse social, traind în condiţii de deprivare socială accentuata, să fie minimizate:● eliminarea surselor de excluziune socială, discriminare, promovarea unor mecanisme puternice de incluziune socială;● asigurarea pentru fiecare a unui standard minim decent de viaţa şi a accesului la serviciile sociale fundamentale;● o societate fără polarizari sociale şi economice, în care diferenţele sunt echitabile şi stimulative, iar nu generatoare de tensiuni şi conflicte sociale.Oportunitati pentru toţi: o societate în care fiecărui membru sa i se acorde sanse reale de a lua parte activ în toate sferele vieţii sociale:● oportunitati economice – participare activa şi profitabila la viaţa economică;● oportunitati de dezvoltare socială şi personală: acces la sistemul şcolar, la serviciile medicale, la cultura, oportunitati de pregătire profesională;● acces la bunurile şi serviciile fundamentale: locuinta, în primul rând, bunurile şi serviciile necesare unei vieţi civilizate, mediu social-comunitar civilizat şi sigur, natura nepoluata;● oportunitati de participare socială şi politica.Rezumand aceste trei caracteristici – activa, coeziva social şi oportunitati pentru toţi -, putem spune ca modelul de societate pe care vrem sa îl construim este o societate incluziva.2. Obiectivele-direcţii de acţiune stabilite de Consiliul European la NisaLa Conferinţa de la Nisa (2000) Consiliul European a stabilit ca toate statele membre ale Uniunii Europene sa realizeze în 2001 strategii antisaracie şi de promovare a incluziunii sociale. Cu aceasta ocazie au fost formulate 4 obiective globale, reprezentând direcţiile generale de acţiune, care să structureze conceptia planurilor naţionale de acţiune:1. Facilitarea ocupării şi accesul tuturor la resurse, drepturi, bunuri şi servicii2. Prevenirea riscului de excluziune3. Ajutorarea celor mai vulnerabili4. Mobilizarea tuturor instituţiilor relevante.Aceste 4 obiective-direcţii globale de acţiune reprezintă infrastructura PNAinc al României.Ţinând seama de situaţia specială a României în perioada tranzitiei, PNAinc românesc cuprinde un set de obiective strategice, exprimand o conceptie specifică asupra prioritatilor, pentru următorii 10 ani.3. Direcţii strategice prioritare pe termen mediu/lung: 2002-2012Considerând modelul de societate în care am dori cu totii sa traim, următoarele obiective strategice în sfera combaterii saraciei şi a promovării incluziunii sociale vor fi avute în vedere:Obiectivul 1: Eradicarea completa a saraciei extremeObiectivul 2: Eradicarea unor situaţii sociale inacceptabile moral pentru o societate civilizata: copiii strazii, copiii abandonaţi în instituţii, traficul cu fiinţe umane, violenta domestica, copiii neglijati şi/sau abuzati în familie; dezvoltarea unui sistem de suport pentru victimeObiectivul 3: Absorbtia treptata a saraciei persoanelor active şi a celor care şi-au încheiat ciclul vieţii active (pensionării)Obiectivul 4: Diminuarea dezechilibrelor regionale existente, revitalizarea zonelor defavorizate şi prevenirea apariţiei unor noi dezechilibre zonaleObiectivul 5: Promovarea unei societăţi incluzive cu un grad ridicat de coeziune socialăObiectivul 6: Asigurarea accesului tuturor membrilor societăţii la serviciile sociale fundamentale: sănătate, învăţământ, ocupare şi asistenţa socialăObiectivul 7: Investiţie în noua generaţie: asigurarea condiţiilor decente de viaţa pentru copii şi a accesului lor la oportunitatile de dezvoltare● Eradicarea saraciei copiilor într-o perioadă de 15 ani (2017)● Acces egal la educaţie: pentru copiii din mediul rural, din zonele sociale defavorizateObiectivul 8: Suport susţinut pentru integrarea tinerilor în viaţa matura: ţinerii trebuie priviti nu ca o problemă, ci ca o resursa cruciala a dezvoltării social-economice● Creşterea oportunitatilor de participare şcolară şi de formare profesională● Creşterea oportunitatilor ocupationale● Suport pentru obţinerea unei locuinţe● Oportunitati pentru participare socială şi politicaPentru realizarea fiecăruia dintre obiectivele strategice menţionate este necesar să fie urmărită atingerea unor obiective specifice în sfera capacităţilor individuale şi colective.Obiectivul 9: Completarea şi dezvoltarea sistemului de protecţie socială● Implementarea sistemului naţional de asistenţa socială● Trecerea decisiva de la protecţia socială de tip pasiv la activizarea capacităţilor individuale şi colectiveObiectivul 10: Dezvoltarea capacităţii autorităţilor publice naţionale, judeţene şi locale de identificare a problemelor sociale, de dezvoltare şi implementare de politici şi programe sociale, de evaluare şi monitorizare a politicilor şi programelorObiectivul 11: Activizarea forţelor comunitare, a iniţiativelor colective şi dezvoltarea unei culturi a parteneriatului social4. Prioritati pentru guvernarea 2002-2004Pentru următorii doi ani şi jumătate, în cadrul PNAinc se propun următoarele 14 prioritati în vederea:– eradicarii saraciei extreme produse de contingentele vieţii;– absorbtiei accentuate a excluziunii sociale severe şi lichidării unor probleme sociale extrem de grave, cu impact moral devastator: situaţia copiilor din instituţii, copiii strazii, copiii abandonaţi, varstnicii lipsiţi de orice suport social şi economic;– lansării procesului de absorbţie progresiva a stării de saracie, caracteristica difuza a unei mase mari a populaţiei.Obiectivul 1: Lichidarea formelor celor mai dure ale saraciei extreme: lipsa unui venit minim şi a oricărei locuinţeObiectivul 2: Absorbtia semnificativă a saraciei persoanelor active prin creşterea ocupării şi îmbunătăţirii veniturilor primare, provenite din activităţile economice● Crearea de noi locuri de muncă atât prin relansarea economiei, cat şi prin investiţii în infrastructura● Suport pentru activităţi economice pe cont propriu, generatoare de bunastare● Relansarea activităţilor agricole şi a activităţilor nonagricole din mediul rural● Asigurarea unui raport echilibrat între salariul minim şi salariul mediuObiectivul 3: Corecţia dezechilibrelor din sistemul de pensii şi lansarea procesului de reabilitare a pensiilorObiectivul 4: Diminuarea impactului social al restructurării economice, cu accent prioritar pe dezvoltarea de oportunitati ocupationaleObiectivul 5: Îmbunătăţirea substantiala a accesului la serviciile sociale publice fundamentale:● Sănătate: asigurarea accesului tuturor la serviciile de sănătate de baza; refacerea sistemului de asistenţa medicală primara, mai ales în zonele rurale● Învăţământ: creşterea sanselor educaţionale ale zonelor şi segmentelor sociale defavorizate educaţional mediu rural, saraci sever, romi● Asistenţa socială: asigurarea unei acoperiri substanţiale cu servicii de asistenţa socială în familie şi comunitate● Ocupare: creşterea ponderii finanţării programelor active de ocupare a forţei de muncă (22% din Fondul de şomaj în anul 2003) şi îmbunătăţirea eficientei lorObiectivul 6: Reglementarea definitivă a problemei copiilor abandonaţi, prin prevenirea abandonului şi prin absorbtia copiilor abandonaţi în sisteme de tip familial. Reglementarea procedurii de adopţie şi promovarea, în mod accentuat, a adopţiilor naţionaleObiectivul 7: Lichidarea completa a problemei copiilor straziiObiectivul 8: Constituirea unui sistem nou de prevenire şi tratare a delincventei juvenileObiectivul 9: Constituirea la nivel naţional şi local a unui sistem de suport pentru ţinerii care părăsesc sistemul de suport pentru copiii abandonaţiObiectivul 10: Implementarea noului sistem naţional de asistenţa socialăObiectivul 11: Implementarea susţinută a Strategiei naţionale de imbunatatire a condiţiilor social-economice de viaţa a populaţiei de romi● Creşterea accentuata a accesului la serviciile medicale şi la planificarea familială a copiilor şi tinerilor● Creşterea participării şcolare la toate nivelurile sistemului educaţional● Soluţionarea problemei lipsei identităţii legale● Soluţionarea cazurilor de locuire fără forme legale de proprietate● Identificarea unor modalităţi de acces la pământ al romilor din mediul ruralObiectivul 12: Constituirea unui mecanism de monitorizare a implementarii PNAincObiectivul 13: Elaborarea de planuri judeţene antisaracie şi de promovare a incluziunii socialeObiectivul 14: Iniţierea, la nivelul fiecărei localităţi, a planurilor de reabilitare a locuinţelor sever degradate şi de producţie a utilităţilor publice necesare, la costuri acceptabile + 
Capitolul 2Principiile PNAinc19 principii pentru construirea unei societăţi prospere şi incluzivePrincipiile se referă la opţiunile tehnice ale strategiei: ce tipuri de abordari structurale sunt utilizate pentru a realiza obiectivele propuse. Ele reprezintă acele modalităţi de acţiune care asigura un nivel ridicat de eficienta şi sustenabilitate a programului antisaracie şi de incluziune socială.1. Principul activizarii. O mare parte a saraciei şi a excluziunii sociale, mai ales în formele lor extreme, devine autoreproductiva nu numai prin lipsa de condiţii minime, dar şi prin starea de pasivitate şi resemnare, care sunt subproduse ale dificultăţilor vieţii: adaptarea prin acceptare la situaţia de marginalitate şi de saracie; degradarea capacităţilor de a infrunta constructiv dificultăţile şi de a evita riscurile.Activizarea trebuie să aibă loc pe mai multe planuri: reabilitarea capacităţilor de funcţionare socială, reinsertia în sistemul de activităţi economice, stimularea participării la viaţa publică, dezvoltarea capacităţilor şi a implicarii în construcţia propriei vieţi, cat şi a familiei.O aplicaţie a acestui principiu consta în cerinţa combinarii suportului pentru persoanele şi grupurile în saracie cu acţiuni de promovare a incluziunii sociale.Activizarea trebuie să aibă ca subiect atât persoana, cat şi familia şi colectivitatea. Este vitala dezvoltarea capacităţilor colectivităţilor, în mod special a autorităţilor publice, de a identifica şi de a diagnostica în mod corect natura problemelor şi a riscurilor şi de a dezvolta raspunsuri eficace.Politica fiscală poate reprezenta un instrument important al activizarii. Acordarea prin intermediul fiscalitatii a unor beneficii sociale (de exemplu reduceri mai accentuate ale impozitării pentru familiile de copii) poate incuraja activizarea economică în forme legale.2. Principiul responsabilizarii. Nu exista orientare activa fără asumarea de responsabilităţi. Societatea moderna are nevoie nu numai de persoane capabile, active şi înalt motivate, dar şi responsabile faţă de sine, faţă de familie, faţă de prieteni, colegi, vecini, faţă de comunitate.O noua morala publică este vital a fi consolidata; responsabilizarea fiecăruia pentru problemele celorlalţi, complementar cu responsabilizarea colectivităţii faţă de propriile probleme şi faţă de dificultăţile cu care membrii săi se confrunta. Persoanele susţinute social nu sunt scutite de asumarea responsabilităţilor normale ale membrilor colectivităţii. Ele trebuie să contribuie, în raport cu propriile lor resurse, la soluţionarea problemelor colectivităţii.3. Suportul social ca instrument al incluziunii sociale. Aplicarea principiilor activizarii şi responsabilizarii rezida într-o abordare specifică a acordării suportului social. Acesta este acordat în raport cu existenta nevoii de suport, dar totodată trebuie conceput ca instrument al activizarii şi responsabilizarii. Suportul social nu trebuie să adâncească excluziunea şi marginalizarea socială, ci trebuie să reprezinte un instrument şi un factor motivant al incluziunii sociale. Cel asistat nu trebuie tratat ca un copil căruia i se da, ci ca un adult care este sprijinit sa devină autonom, să se susţină singur, dar totodată să îşi asume şi responsabilităţi.Dezvoltarea capacităţii de asumare a responsabilităţilor reprezintă o componenta esenţială a politicii sociale antisaracie. Din acest motiv, în evaluarea oricărei forme de suport social trebuie examinata, pe lângă acoperirea eficienta a nevoilor, şi capacitatea de incluziune socială. Diferentierea dintre forme pasive şi active de suport social trebuie să fie depăşită sau considerată doar ca o simplificare. Mai degraba avem de a face cu un continuum în care formele pur pasive şi active reprezintă limite, fiecare măsura având în fapt grade diferite de activ/pasiv. Este important a regandi întregul sistem de suport social pentru a include în fiecare element al său mecanisme de activizare şi responsabilizare.4. Principiul diversificării formelor de suport sub forma de pachete complementare. Experienta de până acum a arătat ca toate formele de suport prezintă limitări structurale, dincolo de care adecvarea lor descreşte rapid. Cea mai eficientă abordare este dezvoltarea unui pachet de măsuri complementare: forme de suport financiar direct, de tip contributiv şi noncontributiv, forme indirecte prin avantaje de tip fiscal, forme de tip financiar combinate cu servicii.5. Principiul abordarii integrate a sistemului de protecţie socială. Una dintre limitele statului clasic al bunastarii o reprezintă abordarea fragmentara: acumularea unui număr mare de drepturi, mai ales în termeni financiari, formând un sistem rigid de "drepturi acumulate", care cu greu pot fi modificate şi care prin rigiditatea lor creează risipa, nedreptati, paralizeaza posibilităţile de a stabili prioritati flexibile. Locul abordarii fragmentare trebuie să îl ia treptat abordarea integrativa, centrata pe problema, cu posibilităţi de planificare flexibila a suportului, prin prioritati contextuale.Fragmentarea suportului îşi găseşte expresia şi întărirea în fragmentarea instituţională. Sistemul nostru este excesiv de fragmentat instituţional. Creşterea eficientei sale este condiţionată de identificarea căilor de reintegrare instituţională.6. Principiul suportului personalizat. De la măsurile de suport indistinct universal trebuie trecut treptat la pachete de suport înalt personalizate, dezvoltate diferenţiat pentru grupuri şi pentru persoane.7. Deplasarea accentului de la tratare la prevenire. Tratarea este costisitoare şi prezintă riscul perpetuarii problemei. A preveni înseamnă a dezvolta de la început capacitatile de viaţa autosuficienta şi a infrunta constructiv riscurile, dar şi a ataca sursele majore ale saraciei şi excluziunii sociale: criminalitatea, dependenta de alcool şi droguri, exploatarea fiinţei umane (economică, sexuală etc.), corupţia. Corupţia s-a dovedit a reprezenta un factor global de saracire a masei populaţiei şi de debilitare a sistemului economic performant. Reinsertia socială a delincventului trebuie completată cu acţiunea asupra condiţiilor care produc delincventa.8. Principiul abordarii incluzive: suport pentru cei în dificultate, simultan cu dezvoltarea societăţii prezente într-o societate incluziva. Situaţiile de saracie şi excluziune socială nu trebuie tratate ca accidente, având surse exogene. Ele sunt, într-un mod direct sau indirect, produse ale configuraţiei actuale a organizării sociale. Riscul de a lupta fără speranta cu efecte generate în mod continuu de factori structurali trebuie depăşit printr-o acţiune asupra societăţii insesi. O societate mai incluziva înseamnă o societate care produce tot mai puţin saracie şi excluziune socială şi care are capacităţi în continua dezvoltare de a preveni şi a absorbi situaţiile de excluziune.În locul abordarii punctuale a problemelor constituite, reprezentând mai degraba o lupta slab eficienta cu efectele unor procese mai complexe, politica socială trebuie să se deplaseze tot mai hotărât spre o abordare strategica de schimbare şi dezvoltare socială. Ajutorul persoanei care nu are loc de muncă trebuie completat şi substituit treptat cu o politica a creşterii ocupării, de creare de locuri de muncă.9. Evitarea discriminarii celor mai puţin saraci în favoarea celor mai saraci. Este important ca acordarea variatelor beneficii sociale celor foarte saraci (beneficiarii de venit minim garantat, de exemplu) sa nu ducă la distorsiuni în defavoarea celor care se confrunta la rândul lor cu greutăţi dar prin efort propriu au o situaţie economică ceva mai buna. O politica socială centrata excesiv doar pe ajutorarea "celor mai saraci dintre saraci" risca sa accentueze excluziunea socială a acestora şi să contravină moralei muncii şi a contribuţiei la bunăstarea colectivă. Din acest motiv este necesară balansarea între suportul social necontributiv şi cel contributiv, creşterea legarii în diferite forme de contribuţie.10. Principiul investiţiei în dezvoltarea socială şi umană. Dezvoltarea societăţii româneşti depinde de capacitatile fiecăruia. Mai ales copiii şi ţinerii trebuie să primească o atenţie specială, ei fiind poate cei care au fost cel mai advers afectaţi de criza tranzitiei. Investiţia în capacităţi include în mod special investiţia în educaţie, sănătate şi incluziune socială. Investiţia în dezvoltarea socială şi umană reprezintă instrumentul cel mai eficace al luptei împotriva saraciei şi excluziunii, constituind componenta de preventie şi de recuperare prin reinsertie.11. În suportul pentru copii depăşirea abordarii exclusive adultocentrice: de la suportul pentru supravietuire, la suport pentru dezvoltare, prin multiplicarea oportunitatilor. Restrangerea politicii sociale la obiectivul reducerii saraciei, definit ca oferire a unui minim necesar supravietuirii adultului, nu face decât sa permanentizeze saracia prin reproducerea ei de către noile generaţii. Saracia copilului înseamnă nu numai lipsa condiţiilor de supravietuire, dar mai ales a celor de dezvoltare. Deficitul de dezvoltare a copilului îl transforma pe acesta într-un adult cu multiple handicapuri de funcţionare socială normală. Centrarea pe obiectivul reducerii saraciei este o abordare care îşi conserva propria problema. Scoaterea din saracie înseamnă a oferi capacităţi cuplate cu oportunitati.12. Principiul eliminării disparitatilor social-economice prin egalizarea sanselor de dezvoltare. Societatea românească a cunoscut în ultimul deceniu o accentuare a polarizarii: la grupurile sociale tradiţional defavorizate (romi, persoane cu handicap etc.) s-au adăugat disparitati geografice: zone căzute economic, judeţe cu un grad accentuat de saracie. În mod special, disparitatile sat/oraş s-au accentuat. Este nevoie de o radiografiere a comunităţilor rurale în scopul cristalizarii unui program complex de relansare a satului.13. Imbinarea politicii economice cu cea socială. Este în curs de depasire modul simplist de a gandi politica socială în adversitate cu politica economică care a dominat primii ani ai tranzitiei. Convergenta dintre ele trebuie promovata.O politica de creştere economică sanatoasa şi viguroasa reprezintă fundamentul oricărei politici sociale de tip incluziv, sustenabila şi capabilă să asigure o creştere continua a bunastarii.Totodată, politica socială trebuie gandita ca o investiţie într-o economie performanta şi sustenabila social şi uman şi este tot mai evident ca exista largi posibilităţi de programe economice în care să fie incluse şi obiective de incluziune socială.Este ceea ce se cheamă tot mai insistent economia socială, inclusă ca mod de abordare în politica socială a unor tari precum Danemarca.Principiul economiei sociale impune ca unele zone ale economiei să fie organizate în asa fel încât, fără a scădea performanţele economice propriu-zise, sa devină şi un instrument al integrării sociale, al absorbtiei excluziunii şi saraciei.Acest principiu sugereaza ca de câte ori este posibil, programele de dezvoltare economică sa includă şi obiective sociale.Nu obiective de suport social pasiv, ca de exemplu menţinerea/crearea artificiala de locuri de muncă, ci programe de tip activ: absorbtia în sistemul ocupational a şomerilor cronici, a persoanelor cu dizabilitati. În acest din urmă caz este necesară uneori crearea unor condiţii speciale, adaptate la munca, inclusiv prin compensarea limitelor de productivitate – ateliere protejate şi chiar completarea veniturilor de la bugetul social.În acest context s-ar putea imagina programe sociale care să nu fie doar simple consumatoare de resurse, dar care chiar sa producă resurse, la rândul lor: participarea la lucrări de interes public a beneficiarilor de suport social, oferirea unor servicii pentru comunitate pentru care nu exista resursele necesare (servicii de îngrijire pentru vârstnici şi persoane cu dizabilitati, îngrijirea copiilor, contribuţia la crearea unui mediu social mai sigur etc.). Legea venitului minim garantat oferă o resursa importanţa comunităţilor pentru dezvoltarea unor asemenea programe.Principiul economiei sociale se regaseste şi într-o orientare socială tot mai pronunţată a agenţilor economici. Întreprinderea economică îşi asuma o gama tot mai larga de responsabilităţi sociale, contribuind şi pe aceasta cale la construirea unei societăţi incluzive.Programul de guvernare pe perioada 2001-2004 stabileşte ca prioritate relansarea creşterii economice simultan cu combaterea saraciei şi a somajului. La baza noii politici este pus principiul echilibrului între imperativele economiei de piaţa şi cele ale protecţiei şi solidarităţii sociale.14. Principiul solidarităţii cu cei în situaţie de dificultate. Solidaritatea socială, mai ales cu persoanele care se confrunta cu dificultăţi, reprezintă fundamentul moral şi valoric al unei acţiuni eficace antisaracie şi promovare a incluziunii sociale. Nu numai motivatia morala trebuie să fundamenteze solidaritatea, dar şi constiinta dependentei bunastarii fiecăruia de bunăstarea celorlalţi. Numai o societate solidară poate oferi o bunastare individuală durabila şi de calitate.15. Principiul folosirii integrale a resurselor de dezvoltare. Ca o corectie a sprijinirii aproape exclusive pe resursele financiare publice, prin natura lor sever limitată, politica socială actuala se caracterizează printr-o orientare activa de diversificare a resurselor. Noi tipuri de resurse sunt incluse: resursele financiare ale colectivităţii şi ale diferiţilor actori sociali, resursele noneconomice sub forma de suport pentru dezvoltare şi creare de oportunitati. Nu trebuie neglijate nici resursele persoanelor şi grupurilor aflate în dificultate. În toate strategiile de dezvoltare social-economică comunitara mobilizarea resurselor comunitare reprezintă o componenta-cheie. Resursele sub forma de oportunitati şi de capacităţi devin cruciale în procesul de promovare a incluziunii sociale.16. Principiul oferirii dezvoltării progresive a suportului social pe măsura constituirii resurselor economice necesare. PNAinc trebuie să ţină seama de limitarea severă a resurselor, atât a celor financiare, cat şi a celor instituţionale şi a capacităţilor de acţiune colectivă. Din acest punct de vedere prezentul plan trebuie văzut totodată ca un program de acţiune desfăşurat în timp, care urmează a se amplifica pe măsura creşterii resurselor.17. Principiul parteneriatului/participării. Pentru a maximiza efectele politicii sociale PNAinc trebuie să includă, în toate palierele sale, mecanisme parteneriale: grupurile şi organizaţiile reprezentative (sindicate, organizaţii ale grupurilor cu risc etc.) trebuie implicate în procesul de proiectare a politicilor sociale; comunitatea locală, organizaţii neguvernamentale şi, nu în ultimul rând, beneficiarii vor fi implicaţi într-un larg proces participativ. Beneficiarul nu este un simplu client, ci un partener care, în calitatea sa de membru al colectivităţii, trebuie activizat şi împreună cu care trebuie proiectat procesul de suport social. Experienta actuala indica faptul ca un sistem de suport social eficace trebuie să se bazeze pe un multiplu parteneriat, în care rolul central îl are colectivitatea însăşi, reprezentată prin autoritatea publică, centrala şi locală. Asocierea persoanelor care se confrunta cu dificultăţi sociale pentru a putea intră în dialog cu celelalte segmente ale colectivităţii reprezintă o direcţie de acţiune care trebuie promovata cu toată tăria.Punând în centrul programului de reorganizare administrativă creşterea substantiala a atribuţiilor autorităţilor locale, pentru România, în faza actuala, este vitala dezvoltarea în forme multiple a parteneriatului local pentru dezvoltare social-economică.18. Promovarea unei culturi a eficientei în politica socială. Constiinta publică este adesea socata de discrepanta dintre amploarea unor programe sociale, cu o finanţare substantiala, şi caracterul modest al rezultatelor. Existenta programelor şi finanţarea lor, adesea impresionanta, nu mai reprezintă o garanţie pentru soluţionarea problemelor. Accentul trebuie pus tot mai mult pe dezvoltarea de mecanisme de testare a eficientei programelor, în toate fazele desfăşurării acestora. O noua cultura a gestionării eficiente a resurselor este vitala în acest domeniu, cu atât mai mult cu cat resursele sunt sever limitate.În momentul de faţa creşterea eficientei programelor sociale include doua schimbări organizaţionale majore. Pe de o parte, eliminarea rigidităţilor induse de fetisizarea drepturilor câştigate. Politica socială tinde adesea să se reducă la administrarea mai mult sau mai puţin birocratica a unor drepturi acumulate istoric, fapt care restrânge drastic orientarea flexibila în funcţie de prioritati şi dezvoltarea de programe. Pe de altă parte, dezvoltarea fragmentara a sistemului a devenit o piedica esenţială în gandirea sa eficienta.19. Principiul promovării valorii muncii. O societate activa este în primul rând o societate a muncii, care promovează pe toate căile demnitatea muncii şi recompensează în mod echitabil munca. Dacă colectivitatea îşi asuma responsabilitatea pentru a susţine persoanele în dificultate, este o datorie complementara a fiecărei persoane să depună o munca utila care să contribuie la propria sa bunastare, precum şi la bunăstarea colectivă.10 criterii pentru stabilirea corecta a prioritatilorEste o idee larg acceptată ca lipsa unui sistem clar de prioritati care să ghideze opţiunile reprezintă o sursa structurală de pierderi de eficienta.Este însă extrem de dificil, mai ales în situaţii de mare complexitate, cum este un plan naţional antisaracie şi de promovare a incluziunii sociale, a identifica proceduri satisfăcătoare de stabilire de prioritati.Lipsa unor prioritati explicite face ca opţiunile sistemului, şi o asemenea situaţie este excelent ilustrata de evoluţia politicilor sociale din România ultimilor 12 ani, să fie modelate de factori mai mult sau mai puţin conjuncturali: presiunile diferitelor grupuri de interese, presiunile diferiţilor actori interni sau externi, opţiunile trecute care limitează libertatea optiunilor prezente, rivalitati parohiale etc. Rezultatul este o atribuire departe de orice optimalitate a resurselor sever limitate.Stabilirea de prioritati este, în ultima instanţa, un act politic. Dar actorii politici trebuie sprijiniti în opţiunile pe care le operează de un suport tehnic cat mai elaborat cu putinta. Din acest motiv analiza tehnica are ca obiectiv oferirea unei baze pentru evaluarea comparativa a utilităţii, legitimitatii, dezirabilitatii, fezabilitatii şi adecvarii programelor/obiectivelor sociale.1. Fezabilitatea realizării unui obiectiv este un criteriu deosebit de important în selectarea unei prioritati. În evaluarea fezabilitatii realizării unui obiectiv, spre deosebire de fezabilitatea unui program social, importante devin costurile directe şi indirecte în raport cu efortul depus până în acel moment, în raport deci cu structura spaţiului legislativ-instituţional. Obiectivele sunt deci raportate la un statusquo, fără a tine cont de importanţa lor valorică, dezirabilitatea colectivă sau legitimitatea acestora.Un astfel de indice agregat reflecta costurile financiare şi structurale în raport cu un context dat, fără însă a raporta în vreun fel aceste costuri la beneficiile asteptate sau costurile negative asociate cu nerealizarea acestor obiective.2. Vizibilitatea şi concretetea unor rezultate imediate. Duce adresarea unui obiectiv la rezultate palpabile, imediate? Dacă alocam fonduri anul acesta va fi ceva vizibil la sfârşitul anului? Un astfel de criteriu devine fundamental atunci când planificarea acţiunilor nu este posibila dincolo de un orizont mediu de timp sau atunci când legitimitatea unui obiectiv depinde de rezultatele imediate ale unei acţiuni/unui program social.3. Existenta unor costuri sociale ridicate asociate neadresarii unui obiectiv poate conferi prioritate acestuia, dacă accentul cade pe dezvoltare socială durabila şi nu pe acţiuni curative, remediatorii. Neadresarea unui obiectiv poate avea consecinţe importante sau mai puţin importante asupra configuraţiei viitoare a sistemului.4. Dacă un obiectiv implica o abordare de tip preventiv, adresarea acestuia ducand la scăderea probabilitatii de saracire sau excluziune socială a diferitelor categorii de risc, acesta poate deveni prioritar în raport cu altul, ce vizează doar remedierea unei situaţii sau probleme. Aplicarea acestui criteriu nu implica o alegere clara între remediere şi prevenire; adesea a remedia este la fel de important, din punctul de vedere al consecinţelor sau din punct de vedere financiar pe termen lung, ca şi a preveni. Alegerea în favoarea uneia dintre abordari sau în favoarea utilizării unor mecanisme atât de natura curativă, cat şi preventivă se fundamentează în primul rând valoric. Este corect ca o societate să investească în viitorul sau ignorand prezentul? De aici se desprinde un alt criteriu:5. Impactul direct, nemediat asupra unor fenomene considerate la nivelul societăţii ca inacceptabile. Dacă realizarea unui obiectiv are un impact direct, nemijlocit asupra unui fenomen considerat de societate ca inacceptabil, ca de exemplu saracia extrema şi/sau excluziunea socială, remediind o situaţie considerată injusta, atunci prioritare vor deveni acele obiective restauratorii, corective în raport cu diverse dezechilibre şi inechitati sociale.6. Activizarea comunităţilor şi creşterea capacităţilor individuale de a face faţa situaţiilor extreme/de risc. A preveni nu înseamnă neapărat şi a creşte capacitatea individului şi/sau comunităţilor de a face faţa – prin strategii specifice de acţiune – unui fenomen considerat inacceptabil, de exemplu saracia extrema, sau de a face faţa riscului de saracie. A activa comunităţi şi a creşte capacitatea individului de a dezvolta strategii de viaţa mai eficace în raport cu aceasta stare sau cu riscul de saracie poate deveni – în condiţii financiare mai restrictive – mai important decât a preveni. A preveni nu implica un activism şi o asumare a costurilor de preventie de către individ sau comunitate, în timp ce aceasta abordare se poate dovedi mai eficace, dar şi mai eficienta din perspectiva costurilor şi a responsabilităţii impartasite în raport cu acestea.7. Un obiectiv care se adresează unui segment semnificativ al populaţiei sarace sau cu risc crescut de saracie/excluziune socială poate deveni important atunci când aspectul cantitativ prevalează. Din acest punct de vedere pot fi formulate doua criterii:a) Ponderea saracilor în grupul căruia i se adresează respectivul program. Sa presupunem ca un program vizează o populaţie mai larga, având în acelaşi timp şi un impact ridicat, de exemplu, asupra saraciei extreme. Acest lucru nu înseamnă neapărat ca cei aflaţi în nevoie sunt majoritari în cadrul acestui grup-ţinta, de aceea un astfel de criteriu poate deveni relevant. … Acest criteriu se asociaza mai degraba cu acţiuni de tip corectiv, şi mai puţin preventiv, deşi, aplicat grupurilor de risc, el se poate asocia şi cu acţiuni preventive.b) Adresarea multidimensionala a cumulului de privatiuni. Un obiectiv devine prioritar dacă adresează probleme asociate mai multor dimensiuni ale privatiunilor multiple, ducand astfel la o protecţie, respectiv preventie crescută. Dacă realizarea obiectivului presupune furnizarea unei securitati minime sau accesul la servicii sociale fundamentale în mai multe domenii (sănătate, educaţie, venituri, locuire, ocupare), atunci el poate deveni prioritar. … 8. Se adresează simultan mai multor grupuri de risc (şomeri, copii, vârstnici dependenti, tineri, locuitori din mediul rural, romi, persoane cu handicap). O astfel de abordare duce la scăderea inechitatii între diferitele grupuri de risc în ceea ce priveşte tratarea egala a indivizilor în faţa aceluiaşi risc.9. Vizează corectarea unor dezechilibre instituţionale existente, care tind să se perpetueze. De exemplu "dezvoltarea unor măsuri active" poate deveni un criteriu semnificativ în condiţiile în care sistemul românesc de protecţie socială dezvolta cu precădere măsuri pasive de adresare a problemelor şi nevoilor sociale. La fel, criteriul "implica dezvoltarea/creşterea capacităţilor administraţiei publice locale" poate fi deosebit de relevant avându-se în vedere disfunctionalitatile induse de procesul de descentralizare şi, în special, în domeniul protecţiei şi asistenţei sociale. "Presupune alinierea legislativ-instituţională la standardele impuse de Comunitatea Europeană" devine un criteriu deosebit de relevant atunci când este necesară alegerea între acţiuni şi obiective diferite în contextul procesului de integrare europeană.10. Se adresează unor grupuri sociale a căror situaţie este greu îmbunătăţită prin creşterea economică. Conform estimarilor pe anul 2002, an în care s-a produs o imbunatatire a situaţiei celor mai multe segmente ale populaţiei, situaţia a doua grupuri a continuat să se deterioreze: familiile cu 3 sau mai mulţi copii şi taranii. Aceasta constatare sugereaza ca este nevoie de măsuri speciale de suport social în privinta acestor doua grupuri sociale."Mainstreaming" ca instrument al promovării prioritatilorConceptul des utilizat de "mainstreaming" se referă la un instrument de promovare a unor obiective prioritare pentru o colectivitate în toate programele, activităţile sale; la insertia unor obiective în întregul complex de activitate colectivă.În condiţiile societăţii româneşti actuale, acest plan considera ca obiectivul strategic al prevenirii/absorbtiei saraciei şi excluziunii sociale trebuie să fie inserat ca un cadru de referinţa global pentru întreaga activitate a guvernarii în perioada următoare. În mod special, trei categorii trebuie avute în vedere cu prioritate în acest proces de "mainstreaming":– Copiii în situaţie de risc (abandonaţi, victime ale neglijentei, ale violenţei domestice, ale exploatării sexuale, confruntati cu saracia extrema)– Femeia confruntata în mod special cu riscul violenţei domestice, al exploatării sexuale– Populaţia saraca de romi, lipsită cronic de oportunitati şi nu de puţine ori victima a discriminarii. + 
Capitolul 3Contextul economic al PNAinc: factori de riscStrategia reformei ca factor de riscSituaţia socială critica a României este generata în mod fundamental de evoluţia economică defavorabila din ultima perioadă a regimului socialist, accentuata de tranzitie. O caracteristica majoră a economiei româneşti în deceniul precedent a fost incapacitatea acesteia de a menţine un ritm de creştere suficient, care să permită recuperarea şi depăşirea nivelului produsului intern brut din 1989. În anul 2000 toate ţările central-europene, cu excepţia Cehiei, au depăşit, din punct de vedere al produsului intern brut, nivelul pe care îl aveau în 1989. Comparativ, nivelul produsului intern brut actual din România este de aproximativ 80% din nivelul anului 1989.Strategiile de reforma şi capacitatea de schimbare a societăţii reprezintă un context extrem de important al problemelor sociale cu care ne confruntam.Saracia în România nu este produsul exclusiv al subdezvoltarii, ci mai degraba al crizelor succesive cu care societatea noastră s-a confruntat. Criza actuala este produsul combinarii a doi factori distincti. Pe de o parte, moştenirea unei economii dezvoltate irational, greu de restructurat, şi, pe de altă parte, incapacitatea de restructurare a respectivelor domenii, fapt care a făcut ca resursele atrase să aibă efecte mai degraba reduse sau chiar negative: indisciplina financiară aproape generalizata, întârzierea privatizării, complementar cu privatizari distructive, faramitarea proprietăţii agrare cu blocarea relansarii agriculturii, criza locuinţelor de la oraş şi, mai recent, criza sistemului de producere a utilităţilor publice (energie electrica, termica, apa, curăţenie).Obiectivul major al Guvernului trebuie să fie promovarea unei cresteri economice sustenabile pe termen mediu şi lung, care să permită sporirea bunastarii cetăţenilor tarii şi creşterea resurselor private şi publice în vederea absorbtiei saraciei şi diminuării riscurilor sociale pentru grupurile cele mai defavorizate. O rata de creştere economică ridicată este o prioritate absolută şi din perspectiva reducerii decalajului economic care ne desparte de ţările din Uniunea Europeană.Este necesară însă îndeplinirea catorva condiţii prealabile care să creeze cadrul dezvoltării economice sustenabile.Un prim factor este reprezentat de infrastructura, investiţiile aici constituind un element-cheie al relansarii. Fără o dezvoltare substantiala a infrastructurii România nu va putea atrage fluxul de investiţii necesare sustinerii unei rate de creştere economică suficient de mare.Mediul de afaceri trebuie îmbunătăţit. Lipsa de coerenta a legislaţiei, precum şi instabilitatea acesteia au avut consecinţe extrem de negative asupra dezvoltării întreprinderilor. Costurile tranzactionale ale acestora au fost crescute substanţial, iar competitivitatea pe pieţele externe a fost afectată negativ. Acest factor a descurajat şi investitorii străini care şi-au orientat atenţia către ţările central-europene caracterizate de o legislaţie şi medii de afaceri mai propice dezvoltării.Este nevoie ca mediul de afaceri să fie simplificat, iar stabilitatea legislativă să fie îmbunătăţită. Imaginea şi credibilitatea internationala trebuie îmbunătăţite cu scopul de a atrage un flux suplimentar de investiţii străine. La ora actuala volumul de investiţii străine directe atrase de România în ultimii 10 ani este extrem de scăzut. Între anii 1988 şi 1999 România a atras un flux de investiţii străine cifrat la 5,5 miliarde de dolari. Comparativ, Cehia a atras 16,5 miliarde de dolari, iar Polonia 32,1 miliarde de dolari.O explicaţie majoră este viteza scăzută a procesului de privatizare şi mediul de afaceri incoerent şi instabil.Un factor esenţial este şi motivarea forţei de muncă. Ţinând cont de nivelul scăzut al salariilor la ora actuala, este natural ca sindicatele şi celelalte asociaţii salariale sa ceara o creştere substantiala a acestora. Pe de altă parte însă, o creştere a salariilor într-un ritm mai accelerat decât câştigurile de productivitate va conduce la creşterea presiunii asupra importurilor şi la accentuarea dezechilibrelor macroeconomice. Măsurile corective impuse în aceste condiţii de nevoia atenuarii dezechilibrului extern şi limitării presiunilor inflationiste vor conduce la reducerea ritmului de creştere economică şi la menţinerea tiparului de creştere "avant-prabusire" pe care economia românească l-a cunoscut în ultimul deceniu. Din acest motiv este important a se crea condiţiile sustinerii unei cresteri a salariului mediu în corelatie cu creşterea productivitatii. Un alt aspect care afectează motivatia este cel al nivelului beneficiilor sociale. Nivelul acestora nu trebuie să încurajeze mentalitatea de asistat social şi sa reducă gradul de participare pe piaţa muncii. Astfel nivelul, dar şi durata pentru care se acordă asistenţa de natura salariilor compensatorii şi a beneficiilor de şomaj ar trebui să fie foarte bine gandite. Un nivel generos al acestora, corelat cu acordarea pe o perioadă relativ lungă, va conduce la reducerea gradului de participare pe piaţa muncii şi la creşterea artificiala a componentei structurale a somajului. În felul acesta vor creşte costurile de oportunitate ale resurselor bugetare care au fost irosite în aceste direcţii şi care ar fi trebuit mai degraba să fie alocate în domenii relativ neglijate, ca sănătatea sau educaţia. De asemenea, trebuie luate în calcul şi costurile legate de deprecierea capitalului uman şi de scăderea abilităţilor persoanelor care nu participa pe piaţa muncii o perioadă lungă. Beneficiile sociale ar trebui menţinute la un nivel rezonabil pentru persoanele care au sanse de integrare pe piaţa muncii şi ar trebui majorate la persoanele care sunt excluse datorită unor ratiuni obiective.Principalii factori care la ora actuala constrang creşterea economică sunt: ritmul scăzut de restructurare a economiei româneşti, o anumită întârziere a procesului de privatizare, dublata de o strategie confuza de privatizare, care a generat numeroase cazuri de privatizari care au produs distrugerea întreprinderilor, în loc de a le asigura restructurarea şi relansarea, gradul scăzut de restructurare a utilităţilor, situaţia financiară a sistemului de pensii şi starea agriculturii. La aceştia se adauga un factor suplimentar: indisciplina financiară. Măsurile incoerente de reforma luate după 1989, dublate de amestecul logicii protecţiei sociale cu politica economică, au fost de natura a genera o creştere rapida a indisciplinei financiare, cu efecte dezorganizante în întregul sistem economic şi social.Lipsa disciplinei financiare a permis întreprinderilor să îşi conserve ineficienta structurală prin neplata facturilor pentru utilităţi şi prin acumularea de arierate către bugetul de stat. Mai grav este faptul ca neplata datoriilor către buget s-a extins într-un mod alarmant şi la firme private extrem de profitabile. Experienta celorlalte state mai avansate din punctul de vedere al tranzitiei demonstreaza ca întreprinderile privatizate care se dezvolta într-un mediu caracterizat de disciplina financiară au performanţe financiare superioare în raport cu cele care evolueaza în medii caracterizate de indisciplina.Relansarea economiei reprezintă factorul critic al absorbtiei exploziei saraciei. În mod special, o atenţie deosebită trebuie acordată continuării accelerate a reformelor, dar a unor reforme de calitate, care să asigure creşterea economică, nu dezagregarea economiei.Actuala guvernare este dedicata relansarii restructurării economiei, accelerarii privatizării, paralel cu asigurarea calităţii ei. Programul economic de preaderare (PEP), adoptat în septembrie 2001, prevede pentru perioada 2001-2005 o creştere a PIB în ritm susţinut, cu o medie anuală de 5,1%. Rezultatele din ultimii doi ani sunt incurajatoare.După trei ani de declin economia românească a reuşit sa crească cu 1,4% în anul 2000. În anul 2001 aceasta tendinta s-a consolidat, produsul intern brut înregistrând o creştere reală de 5,3%. Consumul privat a crescut în această perioadă cu 7,6%, iar investiţiile au crescut cu 4,2%. După cum se observa, factorul principal de creştere a fost consumul.Faptul ca ciclul restructurării economiei nu s-a încheiat încă este de natura a produce în viitorul imediat numeroase efecte sociale negative: restructurarea energica a unor sectoare ale economiei va genera o creştere a somajului, care nu va fi decât probabil parţial resorbit de relansarea economiei pe ansamblu. În plus, restructurarea agriculturii va elibera o forta de muncă importanţa menţinută încă într-un sistem agrar de supravietuire, din cauza lipsei de oportunitati de la oraş şi din economia nonagricola. Din acest ultim motiv, pe măsura ce se vor crea noi oportunitati economice, pe piaţa muncii vor aparea tot mai activ cei care sunt încă mentinuti într-o stare de subocupare în agricultura.Se pot formula trei direcţii critice ale relansarii economiei: sprijinul dezvoltării industriei în direcţii strategice pentru care oportunitatile sunt favorabile, restructurarea şi eficientizarea utilităţilor publice şi relansarea agriculturii.Relansarea industriei poate avea loc doar printr-o creştere a mobilizării investiţiilor, atât externe, cat şi interne, susţinute de o politica industriala coerenta şi suportiva. Investiţiile în infrastructura reprezintă un factor-cheie al unei asemenea relansari.Dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii va trebui să fie o prioritate a Guvernului şi pentru următorii ani. Acestea au, de regula, un rol esenţial în dezvoltarea serviciilor şi permit reabsorbtia forţei de muncă disponibilizate în urma accelerarii procesului de restructurare la nivel microeconomic. Aceasta politica va permite şi crearea unor alternative de ocupare, mai diversificate în mediul rural, şi va conduce la o realocare a forţei de muncă de la activităţile agricole, care au o productivitate mai scăzută, către activităţi care aduc o valoare adăugată superioară.A devenit tot mai clar ca pentru a susţine o creştere economică rapida şi durabila este necesară o creştere a efortului de protecţie socială. Pe termen scurt relansarea economiei nu este nici pe departe suficienta pentru a resorbi saracia grava instalata în ultimul deceniu. PEP prevede că, efect al creşterii economice, se poate aştepta ca salariul real sa crească într-un ritm anual de 3,8% până în 2005. O asemenea creştere este, după cum se poate observa, mai degraba modesta, dacă o cuplam cu predictia ca numărul de salariaţi va creşte doar cu 1% anual. În consecinţa, presiunile de ocupare din zona rurală nu vor putea fi satisfacute decât modest. O politica activa antisaracie şi de promovare a incluziunii sociale este vitala pentru absorbtia deteriorarilor grave ale mediului social.O noua sursa de saracie: criza utilităţilor publiceÎn ultima perioadă criza utilităţilor publice a devenit un factor-cheie. Managementul deficitar este agravat de învechirea tehnologiei, fapt care face din producerea utilităţilor publice o activitate structural ineficienta, care nu poate fi corectată de creşterea preţului lor.Creşterea rapida a preţului utilităţilor publice a devenit în ultimul timp un factor suplimentar cu efect dezastruos asupra standardului de viaţa, agravand saracia şi, ceea ce este şi mai periculos, crescand riscul saraciei extreme. Devine tot mai evidenta necesitatea unei regandiri structurale atât a sistemului tehnic care îi sta la baza, cat şi a formei de proprietate şi a managementului lor. Pericolul unor monopoluri private trebuie evitat mai degraba prin trecerea lor, într-o măsura cat mai mare posibila, în proprietatea comunităţilor. Trecerea în subordinea autorităţilor locale a 16 unităţi desprinse din Compania Termoelectrica, la care se adauga în scurt timp alte 10, este o evoluţie decisiva în sensul soluţionării unei componente importante a problemei.România nu va putea să se înscrie pe o traiectorie de creştere ridicată sustenabila dacă sectorul utilităţilor nu este restructurat.Agricultura – factor major de constrângere a creşteriiAgricultura prezintă o stare extrem de precara. Doi factori sunt în principal responsabili de aceasta situaţie:– în primul rând, gradul foarte ridicat de faramitare a exploataţiilor agricole. Coexistenta a peste 4 milioane de mici exploataţii de tipul gospodăriei taranesti, cu o suprafaţa medie de 2,3 ha, şi a catorva exploataţii de mari dimensiuni, între care şi fostele ferme de stat (cele mai multe neprivatizate), nu este de natura incurajatoare pentru creşterea competitivitatii produselor agricole româneşti şi restructurarea acestui sector;– în al doilea rând, subcapitalizarea severă. O mare parte din acumularile tehnologice obţinute în regimul socialist au fost distruse, dispersate sau pur şi simplu s-au erodat fără a fi înlocuite. În consecinţa, productivitatea în agricultura este foarte scăzută, mentinand o parte excesiv de mare a populaţiei active într-o stare de subocupare cronica sau de ocupare care asigura o simpla supravietuire precara. La aceasta se adauga o foarte scăzută profesionalizare a noii taranimi. Deficitul masiv de infrastructura, cumulat cu celelalte cauze enumerate mai sus, face ca satul să fie foarte puţin diversificat din punctul de vedere al activităţilor economice, agricultura, şi ea slab diversificata, reprezentând de departe activitatea dominantă.Piaţa funciară, care ar trebui să aibă un rol foarte activ în constituirea unor ferme cu dimensiuni rentabile, este sever subdezvoltata. Sistemul de impozitare care avea unele ratiuni istorice a devenit o puternica frana. La ora actuala sunt impozitate numai suprafeţele mai mari de 10 ha, care reprezintă, conform statisticilor oficiale, mai puţin de 0,3% din numărul total al exploataţiilor. O asemenea măsura descurajeaza consolidarea fermelor mijlocii şi mari, putând stimula formarea unor exploataţii cu suprafeţe mai mici de 10 ha. O măsura importanţa, care ar putea forta consolidarea proprietăţii terenurilor, ar fi impozitarea accentuata şi a terenurilor cu suprafeţe mai mici de 10 ha aparţinând celor care locuiesc la oraş. În acest fel s-ar putea incuraja constituirea unor ferme mijlocii şi mari. Impactul unei asemenea măsuri ar putea fi important, din moment ce 40% dintre proprietari nu locuiesc în proximitatea geografică a exploataţiilor agricole, mulţi dintre aceştia fiind stabiliţi în oraşe şi având ocupaţii alternative. Veniturile obţinute dintr-o asemenea taxa ar putea fi canalizate direct în bugetele locale pentru a finanta programe de dezvoltare comunitara.Politica actuala de a sprijini nu exploatatiile agricole de supravietuire, ci pe cele relativ mari, care au sanse de dezvoltare, va avea probabil efecte pozitive. Este nevoie, de asemenea, de alocarea unor resurse bugetare suplimentare cu scopul cofinanţării împrumuturilor pentru dezvoltare rurală atrase de la Uniunea Europeană.Agricultura trebuie considerată în cadrul mai larg al mediului rural. Este nevoie tot mai acuta a se promova un concept integrat al mediului rural, ca un spaţiu complex de activităţi agricole şi nonagricole, dar şi ca mediu de viaţa. Mediul rural are o nevoie acuta de investiţii. Investiţii suplimentare sunt necesare în infrastructura rurală (apa potabilă, canalizare, distribuţia gazelor naturale, reţele de transport şi comunicaţie).Creşterea investiţiilor în dezvoltarea rurală va conduce la diversificarea alternativelor de ocupare a forţei de muncă din mediul rural, care la ora actuala este în marea majoritate absorbită de agricultura.Un efort special trebuie făcut în domeniul educaţiei şi sănătăţii. Majoritatea populaţiei din mediul rural (trei sferturi din total) are o pregătire şcolară care se limitează la învăţământul primar sau cel mult gimnazial: o treime din populaţie (33,1%) poseda numai instruire de nivel primar, încă o treime (33,7%) având un nivel de pregătire gimnazial, iar o proporţie inacceptabil de ridicată (7,4%) nu a absolvit nici o formă de şcolarizare. Doar 1 din 100 de locuitori ai satelor a absolvit o instituţie de învăţământ superior. Marea majoritate a tinerilor din mediul rural care au urmat învăţământul superior se stabilesc la oraşe, numai 10% optand pentru o eventuala reintoarcere în mediul rural.În ceea ce priveşte asistenţa sanitară de care beneficiază locuitorii satelor, aceasta este cu mult sub nivelul calitativ al celei asigurate în mediul urban. Calitatea actului medical din mediul rural este relativ scăzută, în principal din cauza slabei dotări cu aparatura medicală şi a lipsei de personal de specialitate.Efectele situaţiei în care se afla satul românesc sunt multiple: activităţile economice sunt puţin diversificate, agricultura practicată este neperformanta, starea de sănătate este precara, iar mortalitatea este ridicată.Sistemul de pensii – factor major de risc fiscalLa ora actuala nivelul pensiilor este extrem de redus, presiunile sociale fiind, în consecinţa, ridicate în acest sector.Fireasca ar fi o creştere a acestora mai ales din perspectiva ajustarilor de preţuri la utilitatile publice.Pe de altă parte, starea sistemului de pensii este extrem de precara, iar deficitul la bugetul asigurărilor sociale are o tendinta de creştere accentuata.De-a lungul anilor '90 poziţia financiară a sistemului românesc de pensii s-a deteriorat în mod rapid. Principalul factor al acestei evolutii a fost diminuarea substantiala a numărului contribuabililor, complementar cu creşterea rapida a numărului pensionarilor, prin abuzul de pensionari anticipate. În anul 2000 numărul contribuabililor la sistemul public de pensii a fost de 4,6 milioane, comparativ cu aproximativ 8,2 milioane plătitori cu 10 ani în urma. În acelaşi timp numărul pensionarilor a crescut continuu de la 2,4 milioane în 1990 la 4,4 milioane în 2000, la care se adauga 1,7 milioane de beneficiari din fostele scheme de pensii ale agricultorilor. Condiţiile nefavorabile ale pieţei, creşterea somajului şi concedierile din întreprinderile de stat au motivat o creştere puternica a cererilor pentru pensionare atât înainte de limita de vârsta, cat şi pe caz de boala. Cererea pentru pensionarea timpurie a fost incurajata şi de penalităţile extrem de scăzute impuse asupra pensionării anterioare limitei de vârsta. Numărul domeniilor de activitate şi al salariaţilor care au beneficiat legal de tratament preferenţial în ceea ce priveşte pensionarea s-a extins continuu pe parcursul anilor '90. Creşterea dramatica a ratei de dependenta a sistemului a condus la creşterea dezechilibrelor. Ca măsura compensatorie, rata medie a contribuţiilor sociale a crescut de la 14% la începutul anilor '90 până la o medie de 37,5% în 2000, totalitatea impozitelor aplicate asupra salariilor ajungând la un nivel de aproximativ 57%.Este necesar ca reforma sistemului de pensii să fie continuată şi finalizată, iar în paralel nivelul contribuţiilor de asigurări sociale să fie diminuat. + 
Capitolul 4Resursele PNAincPentru reusita accelerarii reducerii saraciei şi a promovării incluziunii sociale PNAinc trebuie să prevadă în mod necesar resursele suplimentare pe care se bazează.Contextul lansării acestui PNAinc este în mod special critic: pe fondul unor condiţii economice sever dificile am mostenit o subfinantare cronica a sectorului social, chiar raportată la capacitatile limitate ale economiei româneşti, cuplata cu un anumit deficit instituţional. Trebuie însă sa fim constienti ca fără o corectie substantiala a subfinantarii şi a deficitului instituţional nu poate fi vorba de o reusita semnificativă a acestui plan naţional de acţiune.Trei tipuri de resurse ale amplificarii programelor sociale trebuie luate în considerare:a) Creşterea finanţării sectorului social. Acest lucru se poate realiza în primul rând prin creşterea efortului public, a cheltuielilor sociale publice. Complementar trebuie stimulata o mai mare contribuţie financiară a societăţii civile, dar şi a organismelor internaţionale (în primul rând UE). … b) Realizarea unei cresteri susţinute şi semnificative a PIB; … c) Creşterea eficientei utilizării resurselor deja disponibile; … d) Îmbunătăţirea rapida şi decisiva a capacităţilor instituţionale, culturale şi profesionale ale sectorului social. … Obiectivul 1: Creşterea finanţării sectorului socialPentru orice societate resursele destinate programelor sociale sunt structural limitate. Provenind din taxe, impozite, contribuţii, peste o anumită limita ele afectează advers procesul primar de producere economică a bunastarii. Într-un context social-economic, în care trebuie inclusă şi voinţa politica a colectivităţii, exista un punct de echilibru între resursele economice totale produse şi resursele atribuite pentru programe sociale.România ocupa din acest punct de vedere o poziţie specială: comparativ cu toate celelalte state europene, excepţie făcând doar cele care se confrunta cu situaţii speciale (Albania, statele din fosta Iugoslavie), efortul social se plaseaza la nivelul cel mai scăzut (cap. XVI). Din acest motiv putem estima ca, indiferent de controversele politice şi de argumentele pro sau contra, efortul financiar pentru susţinerea politicii sociale va creşte inevitabil, sub presiunea problemelor sociale, dar şi a imperativelor integrării europene. Trebuie sa ne asteptam ca la un moment dat al procesului de integrare europeană a României, se va formula ca cerinţa expresă creşterea cheltuielilor sociale publice.Este util, din acest motiv, ca aceasta creştere să fie proiectata încă de acum, ritmurile ei fiind, evident, în funcţie de voinţa politica dominantă.Consideram ca pe termen mediu/lung, cel puţin la nivelul conceptiei actuale europene asupra intervenţiei sociale a statului, obiectivul nostru legitim în acest domeniu este sa atingem un nivel al cheltuielilor sociale publice de 25% din PIB.Putem lua în considerare 3 scenarii privitoare la dinamica cheltuielilor sociale publice:A. Scenariul conservator: cheltuielile sociale publice vor rămâne şi pe termen scurt/mediu constante ca procent din PIB; ele vor creşte însă în valoare absolută ca efect al creşterii economice.B. Scenariul unui angajament social ferm, cu o creştere în doua trepte a efortului:● 2003-2005 – creştere anuală cu 0,5% din PIB● 2006-2010 – creştere anuală cu 1,5%● atingerea obiectivului: 2010.C. Scenariul conservator, cu o creştere mai lenta a efortului, determinata în special de presiunile conjuncturale:● creştere anuală în medie de 0,5% din PIB● atingerea obiectivului: 2016.Primul scenariu nu presupune o schimbare structurală a intervenţiei sociale a statului. Acest scenariu nu este însă probabil a se materializa. Doua presiuni se vor exercita în viitor pentru creşterea şi relativă, nu doar absolută, a efortului social public: nevoia tot mai acuta de a absorbi problemele sociale acumulate şi presiunea integrării europene prin asimilarea configuraţiei de politica socială promovata de UE. Este deci probabil ca în următorii ani guvernarea va trebui sa mărească efortul public social.Cel de-al doilea scenariu este bazat pe o voinţa politica accentuata de soluţionare rapida a problemelor sociale produse de tranzitie. Deşi curajos, acesta este realist din perspectiva cadrului economic şi fiscal pe termen mediu/lung pe care ne-am angajat sa îl respectam prin PEP. În prima etapa de 3 ani, ţinând seama de multiplele dificultăţi ale economiei, precum şi de nivelul ridicat al impozitării, este prevăzută o creştere medie anuală moderata de 0,5% din PIB. Pe termen lung, datorită schimbărilor structurale economice şi intaririi administraţiei fiscale vom fi capabili sa sustinem o creştere a cheltuielilor sociale cu o medie anuală de 1,5%. În acest fel vom fi capabili ca până în 2010 sa atingem o pondere comparabila a cheltuielilor sociale cu ţările UE. Acest scenariu se integreaza şi în procesul de aderare la UE. Până în momentul 2007 România va fi făcut deja un efort semnificativ de aliniere la standardele europene, în următorii 3 ani de după admisie acest efort fiind în linii generale finalizat. Datorită acumularii explozive a problemelor sociale este foarte posibil ca în viitorul apropiat efortul social sa crească într-un ritm mai înalt. Principala dificultate în implementarea acestui scenariu o reprezintă identificarea capitolelor bugetare a căror pondere va trebui inevitabil sa scada.Cel de-al treilea scenariu, conservator, pare a fi mult mai puţin probabil. Prin presiunea combinata a celor doi factori – agravarea problemelor sociale şi presiunile procesului aderării la Uniunea Europeană – creşterea efortului social va fi mai rapida decât cea prevăzută în acest scenariu. Cel mai probabil este ca presiunea interna se va declansa prima. Aceasta presiune combinata, în condiţiile unei amânări excesive a deciziei politice de schimbare, este foarte probabil ca va motiva la un moment dat cristalizarea unei voinţe politice ferme de reorientare, printr-o creştere rapida. În acest fel se poate intra brusc în patternul primului scenariu, ceva mai târziu însă şi cu costuri sociale şi politice ridicate.Resursele creşterii efortului bugetarCreşterea impozitării (incluzând aici şi contribuţiile sociale) nu mai reprezintă o sursa disponibilă. Nivelul principalelor taxe şi impozite este comparabil cu media internationala. Excepţie face nivelul contribuţiilor de asigurare socială, care este printre cele mai ridicate din lume. România are la ora actuala cel mai mare nivel al contribuţiilor de asigurări sociale din Europa (57%). Pentru a diminua dezavantajul de competitivitate fiscală pe care îl avem în acest domeniu este evidenta necesitatea reducerii sale. Deja din acest an el a scăzut uşor şi Guvernul urmăreşte sa incerce o reducere accentuata a lui în următorii ani, spre 45%.Dacă fiscalitatea pe individ se afla la limita superioară, nu acelaşi lucru este valabil pentru rata fiscalitatii în ansamblu, ca procent al veniturilor fiscale din PIB, care este substanţial mai redusă decât în celelalte state europene.Pentru creşterea veniturilor la buget este necesar să se ia în considerare următoarele direcţii de acţiune:1. o mai buna colectare a taxelor şi contribuţiilor sociale;2. o largire a bazei de impozitare;3. redresarea ratei de dependenta: numărul de pensionari care revine la numărul de contribuabili la sistemul de asigurări sociale.Exista însă în momentul actual şi alte surse importante de creştere a resurselor financiare publice care ar putea fi orientate spre programe sociale.În primul rând creşterea economică prezumată, precum şi eliminarea, de dorit într-un ritm cat mai rapid, a zonelor economice bolnave, consumatoare de resurse bugetare, vor creşte atât în termeni absoluti, cat şi relativi (ca procent din PIB) resursele disponibile pentru programele sociale.În al doilea rând trebuie menţionat volumul scăzut al veniturilor publice ca procent din PIB. În prezent România are un nivel al veniturilor publice, ca pondere în PIB, de numai 31,8% în 2001. Comparativ, ţările central-europene mai avansate din punct de vedere al procesului de tranzitie au un nivel mediu al veniturilor publice de circa 40% din PIB. Multe state din UE au venituri bugetare şi mai mari.Principala cauza a acestei situaţii, pe lângă baza ingusta de impozitare, este slabă colectare a taxelor şi contribuţiilor sociale. Chiar dacă ajutorul direct al întreprinderilor de la bugetul public s-a redus ca volum, sprijinul indirect prin tolerarea acumularii de arierate a continuat neincetat. Neplata impozitelor a fost incurajata şi de acordarea a numeroase reesalonari şi scutiri neconditionate, care au creat asteptari artificiale şi au condus atât la pierderea de venituri substanţiale la bugetul de stat, cat şi la diminuarea credibilitatii sistemului fiscal şi au creat imaginea unei lipse de corectitudine cu privire la distribuţia efortului fiscal din punct de vedere social.Adiţional la creşterea efortului bugetar este vital a se mobiliza resursele financiare ale societăţii civile. Pe măsura creşterii standardului de viaţa exista premise favorabile pentru susţinerea şi stimularea creşterii contribuţiei directe a colectivităţilor la programe de interes social. Din acest punct de vedere guvernarea actuala a marcat o schimbare de atitudine. A devenit evident ca transferul responsabilităţii primare în sfera socialului către societatea civilă reprezintă o abdicare a autorităţilor publice de la propriile responsabilităţi şi, în acelaşi timp, un act a cărui consecinţa este agravarea problemelor sociale. Asumarea deplina a responsabilităţilor în sfera politicii sociale cuprinde însă şi obiectivul construirii unui complex şi eficient parteneriat social. Doua liniamente esenţiale ale unui asemenea parteneriat trebuie promovate:– atragerea partenerilor sociali, a societăţii civile la realizarea programelor sociale, autoritatea publică asumându-şi, în numele colectivităţii, rolul de centru organizator;– completarea programelor publice cu iniţiative private.În fine, pentru implementarea Planului este important să se identifice şi să se atragă o serie de resurse externe disponibile, mai ales cele ale Uniunii Europene.Obiectivul 2: Creşterea eficientei sectorului socialEficienta programelor sociale, deşi slab finanţate, poate fi totuşi semnificativ îmbunătăţită. Următoarele direcţii pot fi luate în considerare:1. Creşterea ponderii programelor active de promovare a ocupării, care reprezintă cea mai importanţa modalitate de a activa direct pe cei în dificultate: crearea de locuri de muncă, încurajarea angajării persoanelor cu risc ridicat de şomaj cronic, formarea profesională şi reabilitarea capacităţilor de angajare ocupationala, medierea muncii, susţinerea activităţilor aducatoare de venit. Tot acest domeniu crucial pentru creşterea eficientei politicilor antisaracie face obiectul Planului naţional de acţiune pentru ocuparea forţei de muncă, motiv pentru care aici aceasta direcţie va fi doar menţionată.Investiţiile în reabilitarea capacităţilor şi dezvoltarea de oportunitati vor usura în viitorul imediat presiunea nevoilor de suport social. Programele de creare de locuri de muncă sunt din acest punct de vedere centrale. Dar şi reabilitarea capacităţilor de ocupare şi de funcţionare socială normală este foarte importanţa.Un loc important îl poate ocupa, de asemenea, extinderea economiei sociale. Prin economie socială înţelegem doua lucruri distincte:a) activităţi economice care, în subsidiar şi cu condiţia menţinerii performantei economice, includ obiective de tip social. Condiţionarea acordării contractelor publice de absorbtia unor categorii sociale cu probleme de integrare economică sau în vederea reducerii disparitatilor regionale este o practica al carei succes este dovedit. O asemenea extensie nu va fi desigur contabilizata în cadrul cheltuielilor sociale publice, dar poate avea un efect pozitiv asupra problemelor sociale, scăzând nevoia de programe sociale; … b) lansarea de largi programe de amenajări de infrastructura şi teritoriale, inclusiv de mediu. Investiţiile din aceste domenii pot fi atât investiţii economice (parte a dezvoltării economice a tarii), cat şi investiţii sociale propriu-zise, în infrastructura calităţii vieţii (şcoli, spitale etc.). … Toate aceste activităţi economice, pe lângă efectul lor direct, prezintă un efect indirect, de activizare economică a populaţiei, de producere de venituri şi, în consecinţa, de scădere a presiunii asupra nevoilor de cheltuieli sociale publice.2. Eliminarea progresiva a fragmentarii programelor sociale. În ultimii ani analizele sistemului de protecţie socială au căzut de acord asupra existenţei unei fragmentari excesive, ca o sursa importanţa a eficientei scăzute. De problemele sociale, care sunt mereu globale şi interconectate, se ocupa instituţii guvernamentale diferite, cu programe care sunt mai degraba competitive şi rivale decât coordonate şi puse reciproc de acord. În mod special este necesară reducerea drastica a programelor redundante/paralele. Fragmentarea instituţională duce la:– eficienta scăzută din cauza concentrarii pe o componenta sau alta a unei probleme şi a ignorarii unei abordari globale a acesteia;– paralelisme instituţionale: instituţii diferite, care nu se afla în relaţii de cooperare, se ocupa de componente ale problematicii sociale. Pe lângă efectele negative asupra eficacitatii, paralelismele instituţionale generează o creştere artificiala a costului administrării.Exista doua evolutii care oferă o perspectiva buna de depasire a fragmentarii sistemului de protecţie socială:a) descentralizarea activităţilor de suport social. Faptul ca în special noua lege a sistemului naţional de asistenţa socială prevede că sistemul de servicii de asistenţa socială este realizat la nivelul autorităţilor locale, celelalte niveluri ale sistemului (judeţean şi naţional) reconstruindu-se în acord cu aceasta opţiune, face posibil ca la nivel local să se realizeze unificarea sistemului. Aici se pot stabili servicii complexe de diagnoza şi adresare a nevoilor individuale. Ar fi însă absolut necesar ca o parte din beneficiile financiare stabilite de lege să poată fi oferite în mod flexibil şi diferenţiat de către serviciile sociale locale, în raport cu nevoile efective şi în formele cele mai adecvate. De exemplu, 10% din bugetul dedicat tuturor programelor sociale să fie lăsat la dispoziţia autorităţilor locale pentru forme de suport flexibil decise, pentru susţinerea experimentarii inovative şi pentru a face faţa problemelor sociale care pot aparea. … Ar fi eficient ca şi bugetul alocat venitului minim garantat să aibă o asemenea prevedere. Forma actuala a ajutoarelor de urgenta, înalt centralizate, este greoaie, costisitoare şi în plus nu este capabilă de a opera efectiv o ierarhie a urgentelor.Este important ca la nivel naţional sa existe un fond pentru finanţarea unor programe naţionale sau pilot; este util, de asemenea, ca aici să fie incluse pentru o perioadă şi fonduri de sustinere a unor beneficii de urgenta individuale cu totul şi cu totul speciale, ca de exemplu tratamentele medicale în străinătate. La nivelul autorităţilor locale trebuie să existe în mod complementar un buget care să fie utilizat pentru nevoile locale urgente, stabilite pe baza prioritatilor locale;b) constituirea comisiei interministeriale de asistenţa socială, care are ca obiectiv concertarea tuturor programelor sociale de suport; … c) constituirea comisiilor judeţene antisaracie şi de promovare a incluziunii sociale, bazate pe principiul parteneriatului. Aceste comisii vor fi în poziţia de a putea prelua în managementul judeţului unele programe naţionale, de a consolida funcţia de coordonare a tuturor programelor care se desfăşoară în judeţ. … 3. Orientarea mai ferma a resurselor spre prioritati explicit adoptate. Exista mecanisme care în mod sistematic blocheaza procesul de identificare a prioritatilor sau chiar îl viciaza. Datorită fragmentarii instituţionale, în locul utilizării cat mai flexibile a resurselor disponibile limitate în raport cu priorităţile contextual determinate, exista o preferinta excesiva pentru acordarea prin lege de drepturi rigide, pe categorii de probleme. De exemplu, pentru persoanele cu handicap – dreptul la un însoţitor în locul dreptului la servicii de suport, care pot fi mult mai variat determinate în raport cu nevoile concrete. Datorită costului mare al acoperirii acestui drept, alte forme de suport, poate mai eficiente, practic sunt excluse în momentul actual. Este un caz tipic în care un drept parţial oferit exclude alte drepturi, posibil mai adecvate.Este contraproductiva şi, în ultima instanţa, o sursa de eficienta scăzută, legiferarea unor mijloace ca drepturi în loc ca dreptul să fie definit la nivelul satisfacerii unei nevoi complexe, care poate fi realizată cu o combinaţie de mijloace, în funcţie de contextul concret. Efectul unei asemenea abordari este un sistem de drepturi rigid definite, cu spaţiu aproape nul de flexibilitate. În plus, este micşorată sansa de a se acordă resurse fie pentru programe mai flexibile, fie pentru a face faţa noilor probleme, chiar mult mai grave.Fixarea în legislaţie a unor drepturi parţiale, care funcţionează ca drepturi deja câştigate, greu de modificat, ingreuneaza procesul de stabilire de prioritati în politica socială. Priorităţile care orienteaza procesul sunt mai degraba efectul neintentionat al unor presiuni trecute care au avut succes.Incompletitudinea sistemului de asistenţa socială reprezintă o sursa importanţa de distorsiune a sistemului de prioritati. Nedezvoltarea unor servicii de suport social face ca nevoile respective sa rămână, indiferent de gravitatea lor, neacoperite. Nedezvoltarea sistemului de servicii de asistenţa socială comunitara a dus, de exemplu, la axarea sistemului pe tratarea efectelor în detrimentul prevenirii. Inexistenta unui sistem de venit minim garantat a dus la ignorarea unui segment de populaţie care se zbate în condiţii de saracie extrema.4. Mutarea accentului pe prevenire şi suport preventiv, mult mai ieftin şi mai eficient, faţă de tratarea problemelor sociale deja consolidate, greu de resorbit. Din acest punct de vedere sistemul de securitate socială, axat pe beneficii financiare, trebuie completat radical cu un larg complex de servicii de asistenţa socială, care să susţină prevenirea şi recuperarea socială.5. Creşterea calităţii tuturor serviciilor, inclusiv prin elaborarea de standarde minime de calitate, şi dezvoltarea unui sistem de monitorizare a calităţii. În prezent, complementar cu o inspecţie predominant financiar-administrativă, exista un deficit sever de monitorizare a calităţii propriu-zise a serviciilor sociale furnizate la nivel local. Lipsa de competenţa a personalului şi lipsa standardelor de calitate reprezintă un factor inhibitor pentru creşterea eficacitatii şi eficientei acestor servicii.6. Reducerea drastica a programelor excesiv de scumpe în raport cu rezultatele. Este important să fie evitate următoarele tipuri de programe:a) programe excesiv de scumpe, care, cel puţin în momentul actual, nu pot fi extinse datorită costurilor. … Adesea programe nefezabile din punct de vedere financiar sunt lansate, din surse extrabugetare, sub forma unor programe-pilot, fără nici o sansa de a fi generalizate la nivelul administraţiilor publice locale din bugetele locale;b) programe fragmentate, cu costuri instituţionale ridicate, în locul unor programe globale. Sunt notorii insuccesele unor programe de suport pentru copiii strazii, care, în final, nu au făcut decât, pe lângă o anumită ameliorare trecatoare a situaţiei lor, să-i fixeze şi mai mult în strada; … c) orientarea resurselor spre variabilele mai accesibile, dar nu neapărat cele mai eficiente: programe de evaluare a nevoilor, programe de promovare de informaţii şi atitudini în lipsa resurselor financiare şi instituţionale de a susţine efectiv respectivele comportamente; programe de formare a personalului, în lipsa structurilor organizaţionale în care respectivele persoane sa lucreze. … 7. Identificarea şi mobilizarea variatelor resurse potenţiale ale diferitelor sisteme. Câteva exemple sunt edificatoare pentru asemenea disponibilitati. Utilizarea serviciului militar alternativ în folosul colectivităţii ar putea fi o asemenea resursa extrem de importanţa: pentru furnizarea unor servicii de îngrijire sociomedicala în comunitate, pentru susţinerea unor programe sociale, ca de exemplu, construcţii de locuinţe pentru persoanele sarace. Armata poate aduce, de asemenea, în momentul de faţa câteva contribuţii majore prin transformarea unor cazarmi dezafectate în centre de plasament pentru minori, cămine pentru bătrâni, centre de instruire a personalului care urmează sa lucreze în sistemul naţional de asistenţa socială.8. Utilizarea tineretului ca resursa cruciala a dezvoltăriiGestionarea inadecvata a tranzitiei este responsabilă de producerea unor deficite importante de pregătire profesională şi şcolară a tinerei generaţii, de dificultăţi accentuate de angajare a acesteia pe piaţa muncii, în fine, de o stare larga de demoralizare, exprimată în comportamente deviante, dar şi în tentatia emigrarii.Pentru mobilizarea tineretului ca resursa a dezvoltării sociale este necesară însă o politica specială de suport pentru tranzitia tinerilor la condiţia adulta: diminuarea deficitului de resurse economice, obţinerea unor condiţii decente de locuit, oportunitati ocupationale atractive, posibilităţi de participare social-politica.9. Integrarea şi compatibilizarea programelor cu finanţare internationala în sistemul serviciilor publice socialeUnele programe cu finanţare externa nu sunt suficient integrate şi concertate cu direcţiile de dezvoltare a sistemului global de protecţie socială.● Managementul acestor programe trebuie inclus/subordonat responsabilului guvernamental în domeniul respectiv.● Trebuie introduse, ca obligatorii, preevaluarea eficientei acestor programe şi monitorizarea lor continua din punctul de vedere al încadrării în procesul global de dezvoltare instituţională.Obiectivul 3: Dezvoltarea instituţională şi a capacităţilorEficacitatea atingerii obiectivelor de reducere a saraciei şi de promovare a incluziunii sociale depinde crucial de un proces rapid de dezvoltare instituţională şi, în mod special, de consolidare a capacităţilor de a dezvolta programe sociale eficiente.1. Definitivarea reformei instituţionale a sistemului de protecţie socialăa) Completarea sistemului cu elementele lipsa sau dezvoltarea celor care sunt doar la începutul lor. … Deşi conţine aproape toate componentele principale ale unui stat modern al bunastarii, sistemul actual de protecţie socială conţine încă unele pete albe, a căror acoperire trebuie să reprezinte o prioritate pentru politica socială actuala. În anul 2001 s-au luat deja măsuri legislative, care urmează a fi implementate, cruciale din acest punct de vedere:– venitul minim garantat, introdus din ianuarie 2002, trebuie să se cristalizeze ca un sistem funcţional şi sustenabil;– sistemul de servicii de asistenţa socială şi de îngrijire sociomedicala la nivel comunitar reprezintă un obiectiv ce urmează a fi initiat încă din anul 2002. Este rezonabil sa consideram ca implementarea sa completa se va întinde pe perioada 2002-2004;– implementarea unor dispozitive de răspuns la o serie de probleme sociale grave, inadecvat adresate: traficul cu fiinţe umane, copii neglijati şi/sau maltratati în familie, violenta domestica, dependenta de drog, persoane fără locuinta, acumularea de datorii la întreţinere.b) Dezvoltarea sistemului prin definitivarea procesului de descentralizare. Din acest punct de vedere, 4 obiective distincte trebuie avute în vedere: … b) 1. Dezvoltarea unei reţele de servicii de asistenţa socială la nivelul comunităţilor, în cadrul autorităţilor publice locale: … – dezvoltarea capacităţilor de asigurare a desfăşurării programelor de asistenţa socială (furnizarea beneficiilor sociale şi a serviciilor sociale)– capacităţi de promovare de programe de dezvoltare comunitara, pe baza unui larg parteneriat cu actorii locali,b) 2. Regandirea funcţiilor şi structurilor la nivel naţional şi judeţean … La nivel naţional:– întărirea capacităţii de dezvoltare de politici sociale şi de planificare strategica;– dezvoltarea capacităţilor de sustinere tehnico-metodologică a programelor sociale ale autorităţilor locale;– întărirea capacităţilor de formulare a standardelor de calitate în activităţile de suport social şi de monitorizare a îndeplinirii lor;– promovarea unor mecanisme integrative la nivelul guvernamental al politicii sociale, pentru a se evita paralelismele şi dublarile, lipsa de coordonare;– promovarea unor proceduri care să asigure un proces de identificare şi promovare a prioritatilor.La nivel judeţean:– crearea unui sistem integrat de promovare a programelor sociale;– întărirea capacităţii judeţene de a dezvolta şi implementa planuri antisaracie şi de promovare a incluziunii sociale, de a elabora strategii proprii de dezvoltare socială;– capacităţi de a susţine tehnic şi metodologic programele sociale comunitare.b) 3. Din punctul de vedere al distribuţiei resurselor pe categorii de cheltuieli: … – creşterea ponderii fondurilor a căror utilizare este decisa în funcţie de priorităţile prezente, atât la nivel naţional, cat şi local;– creşterea ponderii fondurilor alocate pe programe, a căror utilizare este decisa în mod flexibil, la nivel naţional şi local, în raport cu fondurile alocate rigid pe beneficii.b) 4. Crearea unor mecanisme de definire clara, respectiv de localizare/atribuire a responsabilităţilor administraţiei locale şi centrale, în vederea creşterii transparenţei decizionale, prevenirii abuzurilor instituţionale şi creşterii legitimitatii discretionaritatii structurilor locale. … 2. Asigurarea unui nivel ridicat de calificare a cadrelor care lucrează în sistemLipsa calificării blocheaza activitatea, induce perturbari, scade eficienta individuală şi colectivă.În prezent, în sistemul de securitate socială lucrează persoane cu calificarile cele mai diverse, prezentând adesea deficite substanţiale de pregătire în domeniul de activitate. Mai multe tipuri de măsuri sunt necesare din aceasta perspectiva:– politica noilor angajari trebuie să meargă ferm pe linia selectării persoanelor cu formare profesională adecvată;– elaborarea unor modalităţi de formare profesională de specialitate a celor care, deşi nu au calificarea formala necesară, lucrează în sistem şi au căpătat o anumită experienta profesională în domeniu. Din acest punct de vedere trebuie evitata formarea amatoristica şi fragmentara. Este necesară o pregătire de specialitate sistematica, inclusiv prin obţinerea de diplome universitare în sistem de IDD. Un fond special trebuie prevăzut pentru a susţine o asemenea formare compensatorie;– elaborarea unui plan naţional de formare profesională continua în domeniu, pentru a suplini deficitul general de formare profesională.3. Dezvoltarea capacităţilor administraţiei locale şi centrale de preevaluare şi monitorizare continua a programelor socialePentru a evita risipa trebuie dezvoltata capacitatea de preevaluare (evaluare anticipativa, ex ante) a programelor sociale şi de evaluare/monitorizare continua a derulării lor.În acest fel creşte sansa de a se evita adoptarea programelor ineficiente şi de a le corecta/abandona din timp pe cele cu probleme de eficienta.Pentru a spori capacitatea de monitorizare este util a se introduce în fiecare program un set de indicatori de cost/beneficiu: cat costa realizarea unui serviciu oarecare. De asemenea, aici trebuie inclus un indicator de costuri administrative pe serviciu sau pe total program.4. Mobilizarea resurselor comunitare, prin promovarea parteneriatuluiParteneriatul nu trebuie privit doar ca o modalitate de creare a consensului şi de obţinere a suportului colectiv pentru deciziile politice, dar şi de construcţie împreună a noi soluţii, de creştere a eficientei utilizării resurselor publice, complemetar cu identificarea şi mobilizarea unor noi resurse comunitare.Atât la nivel naţional, cat şi local principiul parteneriatului trebuie să stea la baza coagularii programelor de dezvoltare socială. Lărgirea parteneriatului prin includerea, alături de patronat şi sindicate, a bisericii, a organizaţiilor neguvernamentale, mai ales a celor care exprima în mod direct segmentele de populaţie aflate în situaţie de risc/dificultate.Datorită specificului sistemului de organizare a administraţiei publice este vitala dezvoltarea unui nou tip de parteneriat: autorităţile publice locale/autorităţile publice judeţene/autorităţile publice naţionale.Prioritati pentru utilizarea resurselor financiare suplimentareCreşterea cheltuielilor sociale publice, răspunzând unor presiuni sociale tot mai accentuate, va trebui să fie canalizata spre un grup de 5 direcţii prioritare:1. Creşterea suportului financiar pentru sănătate şi învăţământ este absolut esenţială. Existenta unei populaţii care nu corespunde standardelor de sănătate cerute va limita rata de creştere pe termen mediu şi lung a economiei. Educaţia insuficienta va reduce sansele de integrare pe piaţa muncii şi va conduce la apariţia unei rate structurale mari a somajului. Acest lucru va genera presiune asupra cheltuielilor de protecţie socială şi va creşte în mod artificial costurile bugetare. O asemenea evoluţie este de natura sa creeze probleme foarte mari şi din perspectiva sustenabilitatii pe termen lung a situaţiei financiare a sistemului de pensii, crescand în mod substanţial rata de dependenta a acestuia.2. Creşterea cantitativă şi calitativă a oportunitatilor de ocupare prin multiplicarea programelor active. Susţinerea relansarii economiei şi crearea de noi locuri de muncă reprezintă o direcţie prioritara. Cronicizarea somajului este o problemă extrem de grava, care poate conduce la dezagregarea vieţii personale, a familiei şi la izolarea socială. O creştere rapida a numărului locurilor de muncă salariale este vitala pentru atingerea unor echilibre fundamentale pentru o societate moderna.În acelaşi timp o atenţie specială trebuie acordată încă de la început creşterii calităţii ocupării. Politica de creştere economică trebuie să se orienteze spre stimularea acelor activităţi care oferă resursele pentru o viaţa prospera. Eliminarea saraciei persoanelor active economic este un obiectiv care va trebui să fie urmărit în mod special.O atenţie specială trebuie acordată satului. Saracia care atinge grav taranimea poate fi absorbită în principal prin creşterea oportunitatilor de ocupare:– condiţii care să facă activitatea în agricultura sursa a prosperitatii personale;– stimularea de activităţi economice nonagricole în mediul rural.3. Creşterea transferurilor sociale. Având în vedere declinul economic din perioada 1997-1999, care a accentuat deteriorarea condiţiilor de viaţa pentru categoriile de populaţie cele mai expuse, transferurile sociale ar trebui sa înregistreze o creştere substantiala. Somajul nu va mai creşte semnificativ, cu toate ca economia românească nu a parcurs complet ciclul restructurării. Numărul de salariaţi în sferele productive propriu-zise a scăzut deja la un nivel alarmant: din cei peste 8 milioane de salariaţi în 1989, în prezent au rămas 4,4 milioane de salariaţi, din care aproape 2 milioane aparţin sectorului bugetar.Trei programe vor solicita masiv un surplus de resurse.● În primul rând venitul minim garantat, introdus din luna ianuarie 2002, va trebui să fie susţinut cu un efort bugetar considerabil.● În al doilea rând sistemul de pensii care s-a erodat în mod accentuat în ultimii ani va trebui să fie readus la un nivel acceptabil.● În al treilea rând este urgenta creşterea suportului pentru copiii aflaţi în situaţii de risc ridicat şi mai ales pentru copiii din familiile cu mulţi copii.4. Intervenţia decisiva pentru lichidarea în linii generale a unor situaţii de saracie extrema şi de excluziune socială:– copiii abandonaţi;– copiii care nu au condiţii minime de dezvoltare în propriile familii, victime ale saraciei extreme şi degradării sociale;– copiii abandonaţi în strada;– persoane fără locuinta sau cu risc ridicat de a pierde locuinta;– segmentul populaţiei de romi care se confrunta cu un cumul grav de lipsa de oportunitati.5. Creşterea rapida a capacităţilor instituţionale din sectorul social. Aici doua obiective sunt urgente:a) în următorii 2 ani, un efort special trebuie făcut pentru implementarea sistemului naţional de servicii de asistenţa socială, sector grav ignorat în ultimii 12 ani; … b) creşterea capacităţii, la nivel naţional şi local, de a dezvolta programe sociale. Politica de protecţie socială este încă centrata pe suportul financiar al segmentelor largi de populaţie. Capacitatea de a dezvolta programe sociale orientate spre soluţionarea unor probleme delimitate grave (copiii strazii, copiii abandonaţi etc.) este în continuare subdezvoltata. Din acest motiv probleme grave s-au acumulat, iar eforturile financiare, adesea apreciabile, au avut o eficienta mai degraba modesta. …  + 
Capitolul 5Program de implementare a obiectivelor strategiceObiectivul strategic 1: Eliminarea saraciei extremeObiectivul 1.1. Garantarea unui venit minim pentru fiecare cetăţean1.1.1. Asigurarea sustenabilitatii financiare a sistemului venitului minim garantat (VMG) şi a funcţionarii sale normale1.1.2. Menţinerea VMG la valoarea reală actuala şi creşterea sa în perspectiva pentru asigurarea unui minim de subzistentaObiectivul 1.2. Asigurarea de adaposturi temporare pentru persoanele/familiile fără locuinta1.2.1. Elaborarea şi implementarea unui program de construire a unei reţele de locuinţe de necesitate/temporare pentru persoanele fără locuinta sau care trăiesc în condiţii de mizerie (Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, termen: 30 septembrie 2002);Etapa I: Construirea unor locuinţe de necesitate/temporare pentru aproximativ 80 de persoane în fiecare judeţ (termen: noiembrie 2002)Etapa a II-a: Completarea numărului de locuinţe de necesitate/temporare la nivelul necesarului (termen: octombrie 2003)1.2.2. Prevenirea evacuarii din locuinţe a familiilor sarace● accentuarea măsurilor de protecţie a chiriaşilor împotriva evacuarii abuzive● suport pentru familiile sarace supraindatorate la plata întreţinerii locuinţei, pentru a se evita situaţiile de evacuare● protecţia juridică împotriva escrocheriilorObiectivul 1.3. Reducerea numărului de locuinţe ce oferă condiţii de locuit inumane/degradante1.3.1. Identificarea locuinţelor care prezintă condiţii inumane/degradante1.3.2. Lansarea unui program de sprijinire a construirii unor locuinţe ieftine, chiar de tip provizoriu, pentru cei care au condiţii de locuit inumane/degradante (termen: iunie 2003)1.3.3. Reducerea cu un sfert a numărului acestor locuinţe până în decembrie 2004Obiectivul 1.4. Constituirea unui mecanism de suport financiar de urgenta pentru situaţii individuale şi colective de dezastru1.4.1. Elaborarea unei metodologii clare de intervenţie în situaţii de dezastru individual şi colectiv (Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Ministerul Administraţiei Publice, termen: decembrie 2002)1.4.2. Dezvoltarea unui sistem naţional, cu reprezentare la nivel naţional/judeţean/local, pe baza unei filozofii reconsiderate a fostului Fond de solidaritate, care să asigure intervenţii în situaţii sociale de urgentaObiectivul strategic 2: Eliminarea situaţiilor de excluziune socială severă şi promovarea incluziunii socialeObiectivul 2.1. Îmbunătăţirea accesului la servicii de asistenţa medicală2.1.1. Acces universal la un pachet minimal de servicii de asistenţa medicală2.1.2. Acces universal la servicii de sănătate a reproducerii şi de planificare familială2.1.3. Asigurarea sustinerii medicale a mamelor pe tot parcursul perioadei prenatale şi postnatale2.1.4. Asigurarea accesului la asistenţa medicală al tuturor copiilor2.1.5. Acoperirea cu servicii medicale a zonelor şi colectivităţilor insuficient acoperite2.1.6. Reducerea imbolnavirilor şi a deceselor evitabile (reducerea mortalitatii materne, a mortalitatii infantile etc.)Obiectivul 2.2. Asigurarea accesului universal la educaţia primara şi gimnaziala2.2.1. Eliminarea completa a cazurilor de neinscriere şcolară2.2.2. Reducerea rapida a abandonului şcolar în ciclul primar şi gimnazial prin:– activizarea rolului şcolii în comunitate;– asistenţa socială a familiilor cu probleme;– acordarea de gratuităţi şi facilităţi pentru cei mai saraci în achiziţionarea de materiale şcolare;– oferirea de servicii educaţionale secundare: o masa/o gustare gratuita/subventionata în şcoala, internate şi semiinternate etc., focalizate în comunităţi cu probleme2.2.3. Absorbtia deficitului educaţional al generaţiilor ţinere şi adulte prin alfabetizare/completare a studiilor2.2.4. Creşterea relevantei personale, sociale şi profesionale a şcolii printr-o reforma accelerata a conţinutului învăţământuluiObiectivul 2.3. Generalizarea treptata a participării la educaţia profesională şi liceala2.3.1. Diversificarea ofertei de formare profesională preuniversitara (licee cu profil tehnologic şi vocational, şcoli profesionale şi de ucenici)2.3.2. Un program agresiv de atragere în activităţi de completare a studiilor, focalizata pe ţinerii de 20-29 de ani care nu au încheiat decât educaţia obligatorie (sau chiar mai puţin). Reducerea acestor cazuri de la 5% către 2-3% până în 20102.3.3. Creşterea relevantei ocupationale şi sociale a învăţământului vocational2.3.4. Creşterea oportunitatilor de participare şcolară postgimnaziala a copiilor din grupurile defavorizate2.3.5. Definitivarea reformei sistemului de învăţământ vocational şi a sistemului de invatare permanentaObiectivul 2.4. Asigurarea accesului la serviciile de asistenţa socială a tuturor celor aflaţi în situaţie de dificultate2.4.1. Implementarea sistemului naţional de servicii de asistenţa socială comunitara care va oferi servicii de prevenire/consiliere/recuperare în familie şi comunitate: 2002-20032.4.2. Dezvoltarea de servicii specializate de asistenţa socială, cu atenţie specială pe probleme ca: abandon şcolar, delincventa juvenila, dependenta de droguri, violenta, abuzul sexual etc.Obiectivul 2.5. Creşterea oportunitatilor de ocupare2.5.1. Asigurarea accesului efectiv la serviciile de angajare, formare profesională a tuturor celor care doresc sa devină economic activi2.5.2. Crearea de locuri de muncă prin relansarea economică, dar şi prin investiţii în lucrări publice şi prin stimularea activităţilor economice pe cont propriu, precum şi a întreprinderilor nou-înfiinţate2.5.3. Promovarea unor măsuri speciale în vederea oferirii de oportunitati ocupationale grupurilor defavorizate: romi, persoane cu handicap, femei, tineri fără experienta în munca, şomeri peste 45 de aniObiectivul 2.6. Eradicarea fenomenului "copiii strazii" (termen: decembrie 2003)2.6.1. Identificarea copiilor strazii şi preluarea lor în sisteme de protecţie socială2.6.2. Crearea unor centre de integrare/reintegrare socială/familială a copiilor strazii2.6.3. Monitorizarea preluării şi integrării/reintegrarii familiale/sociale a copiilor strazii şi a activităţilor instituţiilor responsabile de fiecare copil al strazii2.6.4. Prevenirea părăsirii familiei/abandonului copiilor în stradaObiectivul 2.7. Eradicarea cazurilor de lipsa a identităţii legale (lipsa actelor de identitate)Termen: iunie 2003Obiectivul 2.8. Asistarea copiilor aflaţi în situaţie de risc major (victime ale abuzurilor, neglijarii, violenţei, exploatării) în familie/comunitate (termen: decembrie 2002)2.8.1. Constituirea unui sistem de identificare/intervenţie/asistare a copiilor în situaţie de risc major în propria familie, la nivelul comunităţilor – servicii de asistenţa socială comunitara2.8.2 Elaborarea unei strategii naţionale de prevenire/asistare a copiilor în situaţie de risc major în propria familie2.8.3. Dezvoltarea cadrului juridic de tratare a copiilor în situaţie de risc major în propria familie. Dezvoltarea capacităţilor instituţionale (juridice, poliţie, asistenţa socială) de tratare a acestor cazuriObiectivul 2.9. Asistenţa socială pentru vârstnici2.9.1. Dezvoltarea sistemului de servicii sociale pentru vârstnici, în familie şi comunitate (servicii în familie, centre de zi)● Etapa I: elaborarea unei strategii naţionale (termen: martie 2003)● Etapa a II-a: implementarea sistemului la nivelul minim de servicii la 25% din necesar (termen: decembrie 2004)● Etapa a III-a: sistemul la nivel minim de servicii, 99% din necesar (termen: 2012)2.9.2. Îmbunătăţirea sistemului de servicii în centre de tip rezidential● Etapa I: reconsiderarea conceptiei de organizare a instituţiilor rezidentiale pentru vârstnici● Etapa a II-a: aducerea instituţiilor existente la un nivel minim de finanţare şi de calitate a serviciilor● Etapa a III-a: completarea numărului de instituţii, la nivel de 75% din necesar (termen: decembrie 2010)Obiectivul 2.10. Îmbunătăţirea şi diversificarea formelor de suport pentru persoanele cu handicap2.10.1. Diversificarea şi personalizarea serviciilor destinate persoanelor cu handicap● Servicii specializate la domiciliu sau în centre de zi● Dezvoltarea reţelelor de centre de zi, plasament în sistem privat● Includerea în infrastructura publică a facilităţilor pentru persoane cu handicap2.10.2. Integrarea în viaţa normală a comunităţii● Dezvoltarea vocationala: ocuparea, formarea şi angajarea persoanelor cu handicap în unităţi de terapie ocupationala sau în unităţi economic protejate2.10.3. Extinderea principiului educaţiei inclusive prin creşterea participării la învăţământul obişnuit2.10.4. Reforma sistemului de instituţii rezidentiale pentru persoane cu handicap grav● Asigurarea unei finanţări corespunzătoare asigurării unor condiţii normale de viaţa şi a unor servicii la nivelul standardelor de calitate● Organizarea instituţiilor pe principii similare cu cele ale comunităţilor umane naturale● Accentuarea mobilitatii familie/centre rezidentiale temporare/instituţii rezidentiale de lung termenObiectivul 2.11. Prevenirea traficului de persoane, a exploatării sexuale a copiilor şi a adulţilor şi dezvoltarea capacităţii de recuperare a victimelor2.11.1. Creşterea eficacitatii intervenţiei poliţiei în prevenirea şi pedepsirea actelor de trafic cu persoane2.11.2. Examinarea oportunităţii de marire a pedepselor pentru infracţiunile de trafic de persoane şi exploatare sexuală2.11.3. Dezvoltarea cooperării cu organismele publice din ţările care atrag traficul cu persoane pentru a identifica infracţiunile, dar şi a descuraja exploatarea sexuală a persoanelor traficate2.11.4. Dezvoltarea serviciilor de asistenţa socială/terapie şi reinsertie socială a victimelor traficului de persoaneObiectivul 2.12. Prevenirea excluziunii sociale datorate criminalitatii2.12.1. Identificarea cauzelor criminalitatii în România şi dezvoltarea unui sistem legislativ şi instituţional eficient de prevenire a acesteia prin elaborarea şi implementarea, în colaborare cu Comitetul Naţional de Prevenire a Criminalitatii, a unui plan naţional împotriva criminalitatii2.12.2. Program agresiv de prevenire a consumului de droguri şi de recuperare a dependentilor de drog2.12.3. Dezvoltarea serviciilor de suport pentru victime2.12.4. Dezvoltarea sistemelor de recuperare a delincventilor prin dezvoltarea serviciilor de reintegrare socială şi supraveghere, cu accent special pe copii şi tineri2.12.5. Extinderea spectrului de măsuri neprivative de libertate, în mod special a formelor de executare a pedepselor în comunitate şi de eliberare condiţionată2.12.6. Reforma în domeniul regimului penitenciar în vederea largirii oportunitatilor de pregătire şi calificare a detinutilorObiectivul 2.13. Instituirea unei noi legislaţii cu privire la delincventa juvenila, bazată pe principiul incluziunii sociale: prevenire/recuperare/reinsertie socială2.13.1. Modificarea legislaţiei privind tratarea delincventei juvenile2.13.2. Dezvoltarea activităţilor de prevenire a delincventei juvenile2.13.3. Programe comunitare de supervizare şi reinsertie socială a tinerilor delincventi2.13.4. Introducerea în cadrul programelor şcolare a unor ore de pregătire juridică (cultura legislativă)Obiectivul 2.14. Suport pentru populaţia de romi în vederea creşterii oportunitatilor acestora de acces la o viaţa social-economică moderna şi prospera2.14.1. Monitorizarea implementarii strategiei guvernamentale privind populaţia de romi şi extinderea programelor ocupationale, şcolare, de locuire2.14.2. Reabilitarea din punctul de vedere al condiţiilor de locuire, serviciilor sociale şi oportunitatilor ocupationale a zonelor locuite de romi2.14.3. Suport pentru afirmarea culturală a romilor şi pozitivarea imaginii lor colectiveObiectivul 2.15. Program de prevenire şi combatere a violenţei domestice● Elaborarea programului (termen: 2003)● Implementarea programului: iunie 2003-decembrie 2004Obiectivul 2.16. Combaterea tuturor formelor de discriminare a femeilor şi promovarea în toate domeniile şi în toate situaţiile a egalităţii de sanse2.16.1. Susţinerea participării femeilor pe piaţa muncii la un nivel ridicat2.16.2. Prevenirea tendintei de discriminare salariala a femeilor2.16.3. Prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de hartuire sexuală la locul de muncă, a formelor de violenta în familie şi societate împotriva femeii, de traficare şi exploatare sexualăObiectivul 2.17. Combaterea tuturor formelor de discriminare etnică şi prevenirea disruptiilor pe temeiuri etnice a relaţiilor socialeObiectivul 2.18. Suport pentru ţinerii care ies la 18 ani din sistemul de instituţii/plasament familial, în vederea integrării în viaţa socială normalăObiectivul 2.19. Creşterea accesului segmentelor sociale sarace şi marginalizate la actul justiţiei● Introducerea, în urma consultării şi acceptului prealabil, a unor prevederi specifice obligatorii în legislaţia privind exercitarea activităţii avocatiale şi notariale, constând în acordarea de consultaţii gratuite sau cu tarif redus pentru categoriile de persoane defavorizateObiectivul strategic 3: Absorbtia treptata a saraciei persoanelor economic active şi a pensionarilorObiectivul 3.1. O politica economică orientata activ spre relansarea economiei şi creşterea competitivitatii3.1.1. Reducerea inflaţiei; controlul dezechilibrelor bugetare3.1.2. Creşterea competitivitatii3.1.3. Scăderea fiscalitatii3.1.4. Creşterea ratei investiţiilor3.1.5. Stimularea producţiei autohtone prin dezvoltarea pieţei interne, mai buna valorificare a resurselor interne, inclusiv de forta de muncă, încurajarea întreprinderilor mici şi mijlocii3.1.6. Exploatarea posibilităţii de lansare a unor programe de lucrări publice ale căror rezultate pot fi îmbunătăţirea infrastructurii, creşterea numărului locurilor de muncă, stimularea producţiei orizontale3.1.7. Întărirea disciplinei financiareObiectivul 3.2. Stimularea creşterii ocupării de calitate, producătoare de bunastare3.2.1. Creşterea numărului de locuri de muncă salariale care să asigure atingerea nivelului din 1990 într-o perioadă cat mai scurta3.2.2. Absorbtia rapida a ocupării din economia subterana (reducerea ei cu cel puţin 50% până în 2004)3.2.3. Programe complexe de absorbţie a zonelor cu deficit sever de posibilităţi ocupationale: relansarea economică a zonelor, complementar cu drenarea surplusului de populaţie activa şi orientarea ei spre zonele în dezvoltare3.2.4. Reinsertia ocupationala a şomerilor pe lung termen3.2.5. Transformarea agriculturii de subzistenta într-o agricultura productiva, care să asigure un standard decent de viaţa3.2.6. Creşterea calităţii activităţilor economice pe cont propriu, cu atenţie specială pe activităţile neagricole din mediul rural3.2.7. Creşterea oportunitatilor de ocupare pentru tineri: relansarea sistemului de formare ocupationala, preuniversitara/vocationala● Definitivarea strategiei pentru învăţământul profesional/vocational de tip secundar şi implementarea ei (termen: iulie 2003)● Accentuarea formării profesionale pentru agricultori: asigurarea prezentei într-o maniera satisfăcătoare în programa de învăţământ de la sate a disciplinelor şi modulelor referitoare la agricultura (termen: iunie 2003)● Relansarea învăţământului profesional/agricol secundar (licee cu profil agricol, cu profil de servicii în agricultura şi domeniile colaterale)● Oferirea unui număr mai mare de burse pentru învăţământul ruralObiectivul 3.3. O politica salariala orientata spre scăderea saraciei şi creşterea ocupării3.3.1. Creşterea în ritm mai rapid a salariului minim în vederea atingerii unui raport între salariul minim şi salariul mediu care să asigure motivarea angajării în munca, respectul pentru demnitatea muncii, precum şi diminuarea riscului de saracie salariala3.3.2. Micşorarea costurilor unui loc de muncă, pentru susţinerea relansarii economice, dar şi pentru diminuarea muncii la negruObiectivul 3.4. Absorbtia saraciei pensionarilor3.4.1. Creşterea treptata, în termeni reali, a pensiei3.4.2. Eliminarea dezechilibrelor/inechitatilor moştenite din sistemul de pensii, prin accelerarea recorelarii pensiilorObiectivul 3.5. Control asupra factorilor care afectează advers costul vieţii3.5.1. Prevenirea impunerii preţurilor de monopol3.5.2. Întărirea şi extinderea controlului calităţii bunurilor şi serviciilor3.5.3. Intervenţia energica în blocarea mecanismelor care afectează negativ prin abuz viaţa cetăţenilor:– corupţie;– abuzurile administraţiei;– justiţie lenta, scumpa şi incorectă;– forme de escrocare a cetăţenilorObiectivul 3.6. Prevenirea riscurilor ecologice pentru evitarea degradării calităţii vieţii3.6.1. Inventarierea surselor de riscuri ecologice, elaborarea planificarii predezastru3.6.2. Conceperea unui sistem de monitorizare şi avertizare privind eventualitatea producerii unor dezastre naturale3.6.3. Măsuri de prevenire şi absorbţie a efectelor negative ale catastrofelor naturale (cutremure, inundaţii, surpari şi alunecări de teren, fenomene meteorologice extreme etc.)3.6.4. Eliminarea riscurilor tehnologice (explozii, incendii, poluare, accidente de mina complexe) în asezarile urbane/rurale3.6.5. Monitorizarea zonelor critice (zone pe teritoriul cărora se înregistrează depăşiri repetate ale indicatorilor de calitate a mediului faţă de normele standardizate)Obiectivul 3.7. Reducerea energica a criminalitatii şi corupţiei, ca factori de saracie3.7.1. Reducerea micii coruptii care îi afectează direct pe cei saraci3.7.2. O mai buna protecţie a proprietăţii3.7.3. Reducerea delincventei şi suport pentru victime3.7.4. Eliminarea marii coruptii care afectează advers atât bugetul, cat şi bunăstarea colectivăObiectivul strategic 4: Promovarea coeziunii şi dezvoltării socialeObiectivul 4.1. Evitarea polarizarii sociale excesive cu accent prioritar pe asigurarea pentru toţi a unor venituri minime decente în raport cu venitul mediu4.1.1. Eliminarea polarizarii salariale excesive4.1.2. Oportunitati de angajare pentru toate persoanele active4.1.3. Absorbtia decorelarilor în sistemul de pensii4.1.4. O politica de protecţie socială care să fie atât echitabila, cat şi stimulativa pentru evitarea dependentei de suportul social4.1.5. Eliminarea rapida a formelor extreme de saracieObiectivul 4.2. O politica de egalizare a sanselor sociale prin creşterea oportunitatilor de dezvoltare a grupurilor defavorizate4.2.1. Prevenirea oricăror forme de discriminare a femeii pe piaţa muncii4.2.2. Prevenirea discriminarii ocupationale a vârstnicilor, tinerilor la început de cariera, romilor, persoanelor cu handicapObiectivul 4.3. Creşterea investiţiilor în educaţie şi sănătate, ca factori ai dezvoltării sociale4.3.1. Creşterea fondurilor, ca procent din PIB, alocate pentru educaţie şi sănătate4.3.2. Creşterea semnificatiei sociale a şcolii (reforma sistemului şcolar, creşterea încrederii în sistemul educaţional)Obiectivul 4.4. Promovarea coeziunii sociale prin egalizarea sanselor educaţionale4.4.1. Diminuarea esecului şcolar4.4.2. Creşterea oportunitatilor educaţionale a copiilor din familiile sarace, mediul rural, romiObiectivul 4.5. Îmbunătăţirea condiţiilor de acces al tinerilor în viaţa adulta4.5.1. Asigurarea unui nivel de educaţie adecvat cerinţelor contextului societăţii moderne4.5.2. Calificarea cu care fiecare tânăr trebuie să termine ciclul şcolar4.5.3. Crearea de oportunitati de ocupare atractive pentru tineri4.5.4. Suport pentru obţinerea unei locuinţe4.5.5. Oportunitati pentru participarea socială şi politicaObiectivul 4.6. Absorbtia treptata a deficitului de locuinţe, precum şi reabilitarea locuinţelor precare şi îmbunătăţirea condiţiilor de locuit4.6.1. Suport accentuat pentru implementarea programului naţional de construire de locuinţe sociale/sprijin pentru construcţia de locuinţe, îndeosebi pentru tineri. În subsidiar programul va afecta pozitiv economia, va contribui la flexibilizarea pieţei muncii şi la drenarea demografică4.6.2. Identificarea la nivel naţional, îndeosebi în mediul urban, a terenurilor publice disponibile pentru construcţia de locuinţe, în vederea concesionarii acestora4.6.3. Reorientarea construcţiei de locuinţe către mediul urban. Implicarea autorităţilor locale în construcţia de locuinţe, în vederea atingerii unui ritm de construire de locuinţe care să asigure o acoperire satisfăcătoare a nevoilor până în 20124.6.4. Stimularea şi susţinerea populaţiei de a construi locuinţe, îndeosebi în mediul urban, prin oferirea unui pachet complex de facilităţi şi instrumente financiar-bancare, astfel încât raportul urban-rural să se echilibreze4.6.5. Corelarea programului de construire de locuinţe cu oportunitatile de creştere a ocupării, ca o baza pentru stimularea orientarii tinerilor din zonele cu deficit cronic de activitate economică spre zonele în dezvoltare4.6.6. Reducerea accentuata a condiţiilor precare de locuire prin dezvoltarea de programe locale de reabilitare/înlocuire a locuinţelor substandard: reducerea cu 50% a locuinţelor precare până în 2012Obiectivul 4.7. Asigurarea accesului la electricitate al populaţiei defavorizate şi electrificarea localităţilor rurale izolate4.7.1. Racordarea la reţeaua de curent electric a tuturor locuinţelor aflate în zonele urbane defavorizate, degradate, astfel încât până în luna decembrie 2004 toate locuintele urbane sa dispună de curent electric4.7.2. Cvasieliminarea numărului de localităţi rurale neracordate la reţeaua de curent electric şi creşterea până la 98% a numărului de gospodării care beneficiază de curent electric, până în luna decembrie 2004Obiectivul 4.8. Asigurarea accesului la apa potabilă şi apa curenta4.8.1. Asigurarea accesului la apa potabilă pentru întreaga populaţie, cu accent pe comunitatile sarace/zonele deprivate4.8.2. Asigurarea accesului la apa curenta pentru cvasitotalitatea gospodariilor în comunitatile deprivate din mediul urban4.8.3. Aplicarea Strategiei naţionale pentru utilizarea durabila a resurselor de apa în interesul generaţiilor prezente şi viitoareObiectivul 4.9. Creşterea accesului la utilitatile publice pentru categoriile defavorizate4.9.1. Reabilitarea sistemelor de furnizare a utilităţilor publice şi creşterea gradului de acces al gospodariilor sarace din mediul urban la utilitatile publice4.9.2. Reducerea numărului persoanelor cu datorii la întreţinere4.9.3. Uşurarea poverii suportate de populaţia saraca din mediul urban, dependenta de sistemul centralizat/colectiv de furnizare a utilităţilor publice prin:– restructurarea şi eficientizarea sistemului de producere şi distribuţie a energiei termice către populaţie;– identificarea unor forme de suport al segmentului sarac în vederea acoperirii cheltuielilor asociate furnizarii apei calde şi încălziriiObiectivul 4.10. Programe de suport pentru zone defavorizate şi de absorbţie a pungilor de saracie4.10.1. Stimularea activităţilor economice pentru care exista o piaţa locală, naţionala sau internationala, prin facilităţi fiscale şi împrumuturi nerambursabile pentru activităţi aducatoare de venit4.10.2. Stimularea programelor de dezvoltare comunitara prin oferirea de facilităţi şi granturi, în special pentru proiecte iniţiate local, care răspund nevoilor comunităţii4.10.3. Absorbtia pungilor de saracie din zonele urbane şi ruraleObiectivul 4.11. Revitalizarea activităţilor economice din mediul rural4.11.1. Încurajarea activităţilor nonagricole în mediul rural în special pentru reintegrarea în munca a tinerilor şomeri sau disponibilizaţi prin facilităţi fiscale şi granturi4.11.2. Eficientizarea şi restructurarea activităţilor agricole● Încurajarea cooperatiilor agricole● Utilizarea echipamentelor moderne în agricultura● Difuzarea tehnicilor moderne de agricultura şi managementObiectivul 4.12. Asigurarea oportunitatilor de dezvoltare prin îmbunătăţirea infrastructurii bunastarii colective4.12.1. Reabilitarea infrastructurii de transport şi comunicaţii pentru înscrierea tuturor localităţilor într-un circuit social-economic normal● Finalizarea studiului de reclasificare a drumurilor naţionale şi judeţene, identificarea prioritatilor de investiţii în domeniu şi a surselor de finanţare pentru acestea● Modernizarea reţelei de telefonie prin asigurarea racordarii la reţeaua naţionala a localităţilor izolate şi prin modernizarea centralelor telefonice actuale4.12.2. Dezvoltarea infrastructurii de şcoli, spitale şi instituţii culturale4.12.3. Eliminarea decalajelor dintre comunităţi în ceea ce priveşte infrastructura comunitara, prin îmbunătăţirea infrastructurii deficitare4.12.4. Dezvoltarea capacităţilor de planificare urbana4.12.5. Dezvoltarea infrastructurii comunicationale (televiziune, radio, telefonie, Internet)Obiectivul strategic 5: Asigurarea condiţiilor decente de viaţa pentru copii şi a accesului la oportunitatile de dezvoltareObiectivul 5.1. Suport mai accentuat pentru familiile cu copii5.1.1. Mărirea alocaţiei spre 10% din salariul mediu (termen: 2004)5.1.2. Diversificarea serviciilor de suport pentru familiile cu copii care prezintă o vulnerabilitate ridicată: familii cu mulţi copii, familii monoparentale, familii cu probleme de dezorganizare socială, familii sarace de romi, familii care trăiesc în condiţii inumane/precareObiectivul 5.2. Creşterea participării copiilor la învăţământul preşcolar5.2.1. Generalizarea participării la educaţia prescolara obligatorie: 90-95% în 20045.2.2. Lărgirea oportunitatilor de participare la formele de îngrijire a copilului mic începând cu vârsta de 2 aniObiectivul 5.3. Creşterea participării şcolare la toate nivelurile a copiilor proveniţi din medii defavorizate: mediul rural, familiile sarace şi/sau dezorganizate, familiile de romi, a fetelor din segmentele sociale care operează discriminări la nivelul participării şcolare a acestoraObiectivul 5.4. Creşterea stării de sănătate a copiilor şi tinerilor5.4.1. Scăderea mortalitatii infantile5.4.2. Scăderea morbiditatii evitabile la nivelul societăţii moderne a copiilor5.4.3. Creşterea accesului copiilor la serviciile medicale5.4.4. Promovarea condiţiilor de viaţa sanatoase pentru dezvoltarea copiilor5.4.5. Educaţie pentru un stil de viaţa sanatos şi creşterea accesului la sportObiectivul 5.5. Reducerea numărului de copii abandonaţi5.5.1. Prevenirea sarcinilor nedorite (prin educaţie sexuală, servicii de planificare familială şi distribuire de contraceptive gratuite în zone cu risc)5.5.2. Sporirea suportului pentru familiile care prezintă risc ridicat de abandon (familii în saracie extrema, familii monoparentale, familii sarace etc.)5.5.3. Dezvoltarea sistemului de consiliere familialăObiectivul 5.6. Organizarea unui sistem coerent şi eficient de suport pentru copiii abandonaţi, care să le asigure acestora o dezvoltare normală5.6.1. Promovarea activa şi prioritara a adopţiei naţionale5.6.2. Dezvoltarea şi perfecţionarea sistemului de plasament familial ca sistem tranzitoriu spre reintegrarea în familia naturala sau spre adopţie5.6.3. Promovarea instituţiilor de tip familial, în special pentru copiii mai mari de 10 ani, copiii cu handicap sever, copiii cu probleme comportamentaleObiectivul 5.7. Suport special pentru copiii care trăiesc în condiţii de saracie extrema + 
Capitolul 6Sistemul de monitorizare şi evaluareDe ce este nevoie de monitorizare şi evaluare?Monitorizarea şi evaluarea activităţii de implementare a politicilor de combatere a saraciei şi promovare a incluziunii sociale permit urmărirea modului de desfăşurare a activităţii şi măsurarea impactului politicilor implementate. Diferite instituţii şi organizaţii implicate în implementarea politicilor vor furniza date pe măsura ce contribuie la desfăşurarea procesului.Monitorizarea şi evaluarea presupun:● urmărirea reperelor deja stabilite, dar şi● verificarea constanta a îndeplinirii lor.În general se urmăresc aspecte referitoare la:● rezultatele dorite, dar şi la● procesul prin care aceste rezultate sunt obţinute.În cazul PNAinc, monitorizarea şi evaluarea urmăresc:● dinamica proceselor sociale specifice saraciei şi grupurilor sociale excluse● implementarea PNAinc.Obiective principale● Îmbunătăţirea capacităţii Institutului Naţional de Statistica (INS) de a oferi informaţii relevante pentru dinamica saraciei şi a incluziunii sociale. Instituţii implicate: CASPIS, INS. Termen: până la sfârşitul anului 2002.● Dezvoltarea capacităţii consiliilor judeţene de monitorizare a dinamicii indicatorilor relevanti la nivel judeţean şi a planurilor judeţene. Instituţii implicate: CASPIS, consiliile judeţene, oficiile judeţene de statistica. Termen de iniţiere a procesului: până la sfârşitul anului 2002.● Constituirea de fluxuri informationale care urmăresc implementarea planului naţional antisaracie. Instituţii implicate: CASPIS – grupul de monitorizare, Guvernul României, prin ministerele de resort. Termen de iniţiere a procesului: până la sfârşitul anului 2002.● Finanţarea de programe/proiecte de preevaluare şi evaluare a programelor sociale pentru care se vor contracta echipe de specialişti. Instituţii implicate: grupuri de specialişti şi instituţii de cercetare care s-au specializat în analiza proceselor şi grupurilor sociale ţinta ale PNAinc. Termen: anul 2003 pentru evaluarea intermediara. Pentru evaluarile finale şi ex post termenele se vor decide la nivelul CASPIS, în funcţie de informaţiile existente în baza de date şi de nevoile asociate implementarii PNAinc.Cine monitorizează şi evalueaza?În cadrul CASPIS se creează un grup de monitorizare compus din 4 specialişti, cu atribuţii specifice pe cele doua componente ale activităţii:─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────              Componente Numar             ale activităţii de specialişti─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────  Dinamica saraciei, grupurilor sociale  excluse şi fenomenelor adiacente 2  Implementarea PNAinc 2─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────Pentru desfăşurarea activităţilor de monitorizare şi evaluare este necesară planificarea clara a activităţilor de desfăşurat, a mijloacelor şi informaţiilor necesare. Pentru a urmări sistematic evoluţia saraciei, incluziunii sociale, deprivarii sociale, precum şi a rezultatelor şi a modului de a ajunge la ele au fost definiţi indicatori şi au fost identificate instituţiile furnizoare de date. Grupul de monitorizare urmează sa gestioneze baza de date cu indicatorii care ilustreaza dinamica de stare a saraciei, precum şi implementarea PNAinc. Seturile de indicatori vor fi definitivate în cadrul procesului consultativ cu actorii relevanti.Calitatea datelor oferite în vederea monitorizarii şi evaluării PNAinc este deosebit de importanţa pe tot parcursul activităţii. Cooperarea dintre CASPIS şi instituţiile implicate în culegerea şi furnizarea datelor este cruciala pentru a asigura buna înţelegere şi definire a indicatorilor, precum şi pentru definirea unor metodologii comun agreate de culegere a datelor.Sistemul de monitorizare şi evaluare va fi verificat şi reactualizat periodic, anual, pentru a ingloba noile schimbări sociale sau reorientari strategice, de plan ori de politici.Actori şi responsabilităţiActorii cu rol managerial vor fi implicaţi la diferite niveluri în procesul de monitorizare şi evaluare. Succint, rolurile fiecăruia pot fi schitate astfel:● CASPIS monitorizează implementarea PNAinc şi dinamica saraciei prin grupul de monitorizare. În mod concret CASPIS se va concentra pe monitorizarea indicatorilor specifici acestor doua aspecte. INS va avea un rol deosebit de important, urmând sa furnizeze majoritatea datelor pentru aceasta. Vor fi folosite şi date din cercetările sociologice globale, sectoriale şi pe grupuri-ţinta (exemplu: Barometrul de opinie publică, anchete speciale).● La nivelul ministerelor vor fi monitorizate acele aspecte acceptate şi inglobate în strategiile sectoriale. Astfel, ministerele şi agenţiile care se vor implica în mod concret în implementarea Planului au responsabilitatea culegerii indicatorilor specifici care le permit o buna desfăşurare a activităţii. Datele de cules şi periodicitatea culegerii şi raportarii sunt stabilite de comun acord cu reprezentanţii CASPIS pentru sectorul respectiv. Aceste date trebuie raportate către CASPIS astfel încât să se asigure o alimentare periodică a bazei de date.● Pentru programele implementate de administraţia publică locală primăriile şi consiliile locale sau prefecturile şi consiliile judeţene vor constitui şi implementa programele de monitorizare judeţene. Se va implementa constituirea de baze de date relevante la nivel judeţean pentru monitorizarea dinamicii saraciei şi a implementarii Planului, pe baza metodologiei elaborate de CASPIS.La toate nivelurile se va avea în vedere corespondenta prioritati-acţiuni/probleme şi date de cules, asa cum este ea surprinsa şi de tabelul următor:

┌───────────┬──────────┬──────────┬───────────┬─────────┬─────────────────────┐│ │Problema/ │ │ Sursa │ Metoda -│ Când se colectează ││Prioritati │Acţiune │Indicator │ de date – │ cum │şi când se raportează││ │ │ │ cine │ │ către CASPIS │├───────────┼──────────┼──────────┼───────────┼─────────┼─────────────────────┤└───────────┴──────────┴──────────┴───────────┴─────────┴─────────────────────┘Fiecare nivel care implementeaza una sau mai multe măsuri are propriul formular, iar la nivelul CASPIS exista tabelele pentru toate tipurile de indicatori, astfel încât să fie asigurată alimentarea bazei de date.RaportareProcesul de raportare referitor la saracie şi implementarea PNAinc consta în:– Rapoarte generale anuale privind saracia şi incluziunea socială, redactate de CASPIS la sfârşitul lunii aprilie a anilor 2003, 2004, 2005, pe baza datelor oferite de INS în luna martie a fiecărui an pentru anul anterior (de exemplu: în martie 2003 INS va oferi datele referitoare la saracie, deprivare, grupuri excluse pentru anul 2002, astfel încât CASPIS va produce raportul în luna aprilie a aceluiaşi an)– Rapoartele sectoriale/de grup vor fi realizate anual de către toate instituţiile implicate în implementarea Planului, care vor furniza date către CASPIS în luna martie a fiecărui an referitoare la activitatea anului anterior– Raportul final de activitate la încheierea unui mandat, privind implementarea Planului, va fi finalizat pe data de 30 ianuarie 2004.IndicatoriA. Pentru monitorizarea stării saraciei şi a incluziunii sociale se au în vedere următorii indicatori agreati la nivelul Uniunii Europene:Indicatori primari1. Procentul de persoane cu venituri relativ scăzute, după acordarea transferurilor/beneficiilor sociale (pragul pentru veniturile relativ scăzute este definit ca 60% din venitul median), cu detaliere în funcţie de:1.1. grupuri de vârsta şi sexe1.2. ocupaţia principala1.3. tipurile de gospodării1.4. regimul de proprietate al locuinţei2. Distribuţia veniturilor3. Distanta dintre venitul median al persoanelor cu venituri relativ scăzute şi pragul veniturilor relativ scăzute (pe total şi pe sexe)4. Disparitatile regionale din perspectiva somajului5. Rata somajului de durata (mai mare de 12 luni)6. Numărul persoanelor care trăiesc în gospodării de şomeri (înregistraţi sau neinregistrati)7. Rata abandonului şcolar (pe total şi pe sexe)8. Speranta de viaţa la naştere9. Starea de sănătate autoperceputa în funcţie de nivelul venituluiIndicatori secundari10. Dispersia în jurul pragului venitului relativ mic11. Procentul persoanelor cu venituri relativ scăzute, utilizând un prag cu baza anuală fixa12. Procentul persoanelor cu venituri relativ scăzute înainte de transferuri (pe total şi pe sexe)13. Coeficientul Gini14. Ponderea şomerilor pe termen lung (definiţie data de Biroul Internaţional al Muncii – BIM) în total şomeri (pe total şi pe sexe)15. Ponderea şomerilor pe termen foarte lung (24 de luni şi peste) în total şomeri (pe total şi pe sexe)16. Rata de participare la educaţia primara (pe total şi pe sexe)Sursa de date pentru indicatorii 1-3 şi 10-13 este INS, prin Ancheta bugetelor de familie. Indicatorul 9 va fi exprimat din Ancheta condiţiilor de viaţa în gospodării a INS. Pentru indicatorii 4, 5, 6, 14, 15 datele sunt colectate şi raportate de INS, prin Ancheta asupra forţei de muncă în gospodării şi din datele înregistrate de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale. Indicatorii 7 şi 16 sunt raportati, de asemenea, de INS, pe baza datelor Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Indicatorul 8 va fi raportat pe baza datelor Ministerului Sănătăţii şi Familiei.Complementar cu lista de indicatori prezentată mai sus (adoptată de Consiliul European în anul 2001), sistemul de indicatori pentru monitorizarea saraciei şi a excluziunii sociale va cuprinde şi un set de indicatori care să surprinda specificul acestor fenomene în România. Aceşti indicatori vor fi construiti pe baza metodologiei de măsurare a saraciei, elaborata în anul 2001 de CASPIS în parteneriat cu INS, Banca Mondială, Institutul de Economie Naţionala, Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii şi Universitatea Bucureşti. Sistemul final de indicatori va fi definitivat prin consultare cu actorii relevanti. Nucleul setului suplimentar de indicatori, specific pentru România, cuprinde:– rata saraciei, pe total populaţie şi cu detaliere pe medii de rezidenţă, regiuni, sexe, tipuri de gospodării şi grupe de vârsta;– rata saraciei severe, pe total populaţie şi cu detaliere pe medii de rezidenţă, regiuni, sexe, tipuri de gospodării şi grupe de vârsta;– profunzimea saraciei, pe total populaţie şi cu detaliere pe medii de rezidenţă, regiuni, sexe, tipuri de gospodării şi grupe de vârsta;– profunzimea saraciei severe, pe total populaţie şi cu detaliere pe medii de rezidenţă, regiuni, sexe, tipuri de gospodării şi grupe de vârsta;– severitatea saraciei, pe total populaţie şi cu detaliere pe medii de rezidenţă, regiuni, sexe, tipuri de gospodării şi grupe de vârsta;– nivelul lunar al indicelui preţurilor de consum, pe total şi defalcat;– nivelul lunar al principalelor tipuri de venituri ale populaţiei (veniturile salariale medii, pe total economie şi pe ramuri, nivelul mediu al pensiilor etc.);– starea autoperceputa de saracie (indicatori subiectivi);– indicatori ai inegalitatii;– rata mortalitatii infantile.B. Pentru monitorizarea implementarii Planului indicatorii specifici sunt prezentaţi în cadrul cap. VIII pentru fiecare componenta sectoriala în parte, rezultatele efective urmând să fie raportate anual către CASPIS, în vederea completării bazei de date, în luna martie a fiecărui an, cu datele pentru anul anterior. Seturile finale de indicatori vor fi definitivate prin consultare cu actorii relevanti.Culegerea datelor: surse şi furnizoriPrincipalele surse de culegere a datelor sunt anchetele periodice efectuate de INS – Ancheta bugetelor de familie (ABF), Ancheta asupra forţei de muncă în gospodării (AMIGO), Ancheta asupra condiţiilor de viaţa în gospodării (ACOVI), precum şi alte anchete efectuate de INS. În completarea datelor obţinute din anchetele INS vor fi utilizate şi alte tipuri de date, printre care: Baza de date a localităţilor (BDL), date sectoriale, date de la autorităţile locale, date locale din reţeaua de asistenţa socială şi anchete speciale de preevaluare de programe sau de evaluare de impact a măsurilor specifice Planului.Anchetele speciale sunt realizate pe anumite grupuri excluse, precum romii, persoane/familii fără locuinta, "copiii strazii", copiii abuzati. Pentru a asigura o mai buna acuratete a datelor aceste studii detaliate vor avea loc o dată la 3 ani.Datele sectoriale sunt cele deja raportate periodic în ministere, asa cum sunt datele din domeniile educaţiei, sănătate, locuire şi ocupare. Indicatorii culesi periodic sunt completati cu alţi cativa indicatori agreati în urma procesului de consultare referitor la acţiunile sectoriale.Datele de la administraţia publică locală şi din reţeaua de asistenţa socială se referă la informaţiile raportate lunar privind persoanele eligibile şi beneficiarii măsurilor/programelor sociale care au ca ţinta indivizi, familii şi grupuri multiplu excluse. Astfel de programe sunt venitul minim garantat (tintind problema saraciei extreme) şi programele educaţionale secundare cu impact asupra sănătăţii şi educaţiei (subvenţii/cupoane pentru masa la cantina şcolii) etc. Aceste date urmează sa alimenteze bazele de date judeţene.Institutul Naţional de Statistica este principalul furnizor de date, prin anchetele sale. Toate anchetele existente ale gospodariilor adresează întrebări despre gospodărie şi indivizi în măsuri diferite. Noi indicatori vor fi adaugati la anchetele periodice pentru a acoperi mai bine gama larga de aspecte cuprinsă în Plan. În momentul de faţa anchetele Institutului Naţional de Statistica furnizează date insuficiente pentru monitorizarea saraciei şi a implicatiilor sectoriale ale acesteia. Capacitatea acestuia de a furniza date relevante pentru dinamica saraciei şi incluziunii sociale trebuie îmbunătăţită. Este necesară suplimentarea cu secţiuni şi indicatori a anchetelor sale astfel încât să se ofere o mai buna măsurare a veniturilor şi a consumului, să se diversifice modalităţile de evidenţiere a veniturilor şi a cheltuielilor prin includerea de indicatori care să acopere specific aceste aspecte (venituri şi cheltuieli) pentru categorii particulare, dar relevante de actori – întreprinzători din agricultura, întreprinzători din alte ramuri. În plus, datele oferite de INS trebuie să permită analize relevante pe regiuni şi grupuri-ţinta, care să ia în considerare aspecte relevante din domeniul ocupării şi sănătăţii. În mod concret, actualele instrumente de măsurare a saraciei suferă de următoarele deficiente:– Informaţia culeasa prin anchete nu corelează cu indicatorii agregati, estimati în Conturile naţionale. Acest aspect sugereaza faptul ca informaţia culeasa prin anchete se referă numai la o mica parte a consumului gospodariilor (circa 50-55% din consumul populaţiei estimat în Conturile naţionale).– Informaţia asupra consumului şi veniturilor populaţiei este puternic afectată de sezonalitate şi de nepotrivirea dintre perioada de referinţa pentru culegerea datelor şi frecventa veniturilor/cheltuielilor respective. Acest aspect poate conduce la erori de includere şi excludere în categoria saracilor şi deci la estimari eronate.– Trebuie îmbunătăţită metoda de culegere a informatiei privind: a) chiriile şi valoarea locuinţelor; b) valoarea de închiriere şi valoarea de piaţa a stocului de bunuri durabile; c) autoconsumul nealimentar.– La ora aceasta România nu dispune de un instrument care să permită corelarea veniturilor/consumului populaţiei cu aspecte care ţin de condiţiile de viaţa, ocupare şi aspecte legate de piaţa muncii, accesul la servicii, precum educaţia şi sănătatea.– Metodele de esantionare utilizate până în prezent nu sunt foarte eficiente. Volumul esantionului este foarte mare, dar datorită metodologiei utilizate estimarile sunt supuse unor erori relativ mari. În aceeaşi ordine de idei, în ciuda mărimii esantionului nu pot fi efectuate analize statistice subregionale.– Sondajele în gospodării nu sunt acompaniate de instrumente care să permită culegerea de informaţii privitoare la preţurile din aria în care se desfăşoară interviurile şi nici la condiţiile comunitare din respectivele arii.– Datorită modului în care au fost concepute sondajul şi esantionul acestuia datele sunt disponibile pentru analiza cu o întârziere mare faţă de momentul culegerii lor. Deoarece reprezentativitatea este asigurata numai de esantionul anual, rezultatele sunt disponibile abia în primavara-vara anului următor.– Inexistenta unei practici regulate de diseminare a datelor primare către un grup permanent de utilizatori, format din reprezentanţi ai academia (universităţi, institute de cercetare) şi factori de decizie (ministere etc.) Aceste grupuri de utilizatori sunt o practica bine institutionalizata în toate ţările din Europa (Anglia, Franţa, Germania) şi în multe dintre ţările Europei Centrale şi de Est (Bulgaria, Ungaria).– Instrumentele existente nu sunt suficient de flexibile pentru a incorpora măsurarea efectelor unor noi măsuri de protecţie socială (de exemplu, ajutorul social introdus în 1995 a fost măsurat cu ajutorul Anchetei integrate în gospodării începând abia cu 1997).În concluzie, CASPIS considera ca necesară elaborarea unui nou instrument mai adecvat masurarii corecte şi la timp a saraciei, simultan cu îmbunătăţirea instrumentelor existente. Proiectarea noului instrument va fi realizată prin colaborarea dintre CASPIS, INS, Ministerul Dezvoltării şi Prognozei, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi reprezentanţi ai academia şi va lua în considerare lipsurile enumerate anterior şi necesitatea analizei dinamicii saraciei. + 
Secţiunea a II-aComponentele sectoriale ale PNAinc + 
Capitolul 7OcupareEvoluţia ocupării în perioada 1990-2002În anii '90 structura ocupării populaţiei s-a schimbat esenţial faţă de perioada anterioară. Tranzitia la economia de piaţa a influentat puternic gradul de ocupare a populaţiei sub aspectul volumului şi structurii şi a determinat adaptarea unei noi politici a ocupării. Ocuparea forţei de muncă a devenit una dintre zonele cele mai tensionate ale tranzitiei. România s-a confruntat cu o criza a ocupării forţei de muncă, în condiţiile declinului economic instalat în ultimul deceniu. Privatizarea şi restructurarea economiei româneşti au influentat semnificativ piaţa muncii, determinând masive disponibilizari şi apariţia fenomenului de şomaj. Involutiile din economie au restrâns posibilităţile de ocupare; numărul populaţiei active şi ocupate şi, respectiv, rata de activitate şi de ocupare s-au redus, iar somajul s-a cronicizat.● Scăderea dramatica a numărului de salariaţi: din 1990 până în 2000 numărul de salariaţi s-a redus la aproape jumătate.● Persoanele eliberate din sistemul salarial s-au distribuit în următoarele direcţii:– Au trecut în şomaj. Într-o perioadă scurta a apărut un nivel substanţial al somajului, ajungând în 1999 la 11,8%, iar în 2000 la 10,5%, scăzând însă în 2001 la 8,6%.– Au ieşit la pensie, adesea înainte de limita legală, fapt care a încărcat sistemul de asigurări sociale, fără ca întotdeauna să se fi produs şi o detensionare corespunzătoare a pieţei muncii: mulţi pensionari cumulează pensia cu salariul.– Destul de mulţi, în lipsa locurilor de muncă "adevărate" cauta o sursa de câştig în economia subterana, cu costurile şi riscurile specifice ale acesteia.– În fine, unii s-au retras în ocupaţii agricole, practicând însă mai degraba o agricultura de supravietuire.● Somajul la tineri este relativ ridicat, datorită lipsei de locuri de muncă disponibile. În ultimii ani (1996-2000) s-a produs chiar o reducere a ocupării grupelor foarte ţinere de vârsta (15-24) de ani la 13,8% la 11,8%, paralel cu creşterea ponderii, până aproape de 10%, a persoanelor care au depăşit vârsta de 65 de ani.● Apariţia unui larg segment de şomeri cronici. Datele statistice furnizate de Biroul Internaţional al Muncii indica faptul ca durata medie a somajului tinde sa crească, fiind diferita pe grupe de vârsta. În anul 2000 aceasta a fost de 18 luni, în creştere cu 2 luni faţă de 1999; în acelaşi an 51,5% din numărul şomerilor BIM erau în şomaj de mai mult de un an, iar peste 24% de mai mult de 24 de luni.● Rata totală de ocupare a populaţiei (numărul persoanelor ocupate la 1.000 de locuitori) a scăzut continuu.● La sfârşitul anului 2000 rata de activitate, respectiv proporţia populaţiei active civile în populaţia de 15 ani şi peste, era de 52,4% şi rata de ocupare a populaţiei, respectiv proporţia populaţiei ocupate civile în populaţia de 15 ani şi peste, era de 46,9 %.● Sporul natural negativ a avut efecte negative asupra resurselor de muncă. La 1 ianuarie 2001 populaţia activa era cu circa 1.200 mii mai mica decât la sfârşitul anului 1990, când numara 10.840 mii persoane.● Nu se înregistrează discrepanţe grave între sexe din punctul de vedere al ocupării. Populaţia ocupată este uşor majoritar masculina (circa 54,0% sunt bărbaţi). În ultimii 5 ani ai deceniului trecut a crescut însă rolul forţei de muncă feminine în activităţile economice.● Reducerea populaţiei ocupate a fost un fenomen prezent pe întreg teritoriul tarii, diferenţiat însă ca amploare şi profunzime de la o regiune la alta, de la un judeţ la altul.● Ca urmare a reducerii ratei de activitate a populaţiei s-a înregistrat o creştere a sarcinii economice ce revine pe o persoană ocupată, exprimată prin raportul de dependenta economică, calculat ca raport dintre numărul persoanelor neocupate (inactive şi în şomaj) ce revin la 1.000 de persoane ocupate.● Şi calitativ s-a deteriorat forta de locuri de muncă. A crescut rapid ponderea locurilor de muncă care nu cer vreo calificare. Cel mai mult a scăzut ponderea locurilor de muncă care cer o calificare medie. Astfel, somerii cu studii medii reprezentau 24,7% în 2000, dublandu-se ponderea acestora faţă de 1991. Ponderea şomerilor cu studii superioare a fost destul de schimbatoare în această perioadă, osciland între 1,5% şi 3,2%.● Deteriorarea calitativă a locurilor de muncă a dus la o erodare şi mai accentuata a veniturilor provenite din ocupaţii economice.Politica de creştere a ocupării populaţiei în perioada 2002-2005Sursele demografice ale creşterii cantitative a forţei de muncă vor fi limitate. Populaţia totală se va reduce. În continuare rata de activitate va creşte uşor, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, prin care perioada de viaţa activa se va prelungi treptat, pentru femei de la 57 la 60 de ani şi pentru bărbaţi de la 60 la 65 de ani. Guvernul României acorda o atenţie deosebită valorificării superioare a capitalului uman, atât prin perfecţionarea profesională a salariaţilor, cat mai ales prin creşterea productivitatii muncii.Evoluţia ocupării va fi influentata de cativa factori. Pe de o parte, fluxul de investiţii străine va genera noi locuri de muncă. Se asteapta ca întreprinderile mici şi mijlocii să aibă, de asemenea, o contribuţie pozitiva asupra creşterii gradului de ocupare, localizata mai ales sub aspectul muncii nesalariale. Pe de altă parte, continuarea procesului de restructurare şi privatizare va induce presiuni asupra ocupării, generand noi disponibilizari. De asemenea, în ciuda unei cresteri economice relativ ridicate, piaţa locurilor de muncă rămâne tensionata, în principal din cauza structurii pe varste şi profesii a şomerilor, care nu este identică cu cererile din economie. Din aceste considerente Guvernul României acorda o atenţie deosebită recalificarii şi reconversiei forţei de muncă. Ca un rezultat agregat al acestor factori şi ca urmare a politicii Guvernului, prognoza macroeconomica evidenţiază posibilitatea reducerii pronunţate a ratei somajului, de la 10,5% în anul 2000 la 8-9% în 2005. În acelaşi timp este posibil ca productivitatea muncii sa sporeasca, ritmul sau de creştere putând fi, începând cu anul 2003, chiar peste ritmul de creştere a produsului intern brut, situandu-se constant la circa 5,5%.Obiective PNAinc în domeniul ocupăriiObiectivul 1: Creşterea accesului la şi a calităţii serviciilor de ocupare şi formare profesională a tuturor celor care doresc sa devină activi pe piaţa munciiPrincipalele servicii oferite solicitanţilor de locuri de muncă în vederea creşterii sanselor de ocupare sunt:● informarea şi consilierea privind cariera;● medierea locurilor de muncă vacante;● formarea profesională, care să răspundă solicitărilor de pe piaţa muncii;● completarea veniturilor salariale ale angajaţilor;● stimularea mobilitatii forţei de muncă;● stimularea angajatorilor pentru încadrarea în munca a şomerilor.În vederea atingerii acestui obiectiv, următoarele acţiuni sunt avute în vedere:a) extinderea numărului de centre de informare şi consiliere din cadrul reţelei Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, modernizarea şi dotarea acestora cu noi instrumente de lucru specifice; … b) organizarea anuală, la nivel naţional, a patru tipuri de burse de locuri de muncă: bursa generală adresată tuturor persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, bursa pentru absolvenţii instituţiilor de învăţământ, bursa pentru femeile aflate în căutarea unui loc de muncă şi o bursa pentru persoanele cu handicap; … c) întocmirea unui plan de mediere pentru fiecare persoana aflată în căutarea unui loc de muncă; … d) medierea electronică a muncii, prin intermediul Internet, respectiv prin Serviciul electronic de mediere a muncii, accesibil la adresa www.semm.ro, unde agenţii economici îşi pot anunta locurile de muncă vacante, iar cei ce doresc să se angajeze pot consulta lista ofertelor disponibile; … e) dezvoltarea şi modernizarea întregului sistem informaţional al pieţei muncii; … f) organizarea cursurilor de formare conform planurilor anuale de formare profesională, elaborate în baza studiilor pe termen scurt privind necesităţile de forta de muncă pentru anumite sectoare/ocupaţii; … g) acordarea unei sume lunare neimpozabile persoanelor care primesc indemnizaţie de şomaj şi care se angajează înainte de expirarea perioadei de şomaj. Aceasta suma lunară neimpozabila se acordă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, în cuantum de 30% din indemnizaţia de şomaj primită în luna anterioară încadrării, până la sfârşitul perioadei pentru care persoanele erau îndreptăţite sa primească indemnizaţie de şomaj; … h) promovarea mobilitatii ocupationale şi geografice prin acordarea unor prime, astfel: … ● prima de încadrare neimpozabila, egala cu nivelul a doua salarii minime brute pe ţara în vigoare la data acordării, pentru persoanele care se încadrează în munca într-o localitate situata la peste 50 km de localitatea în care îşi au domiciliul;● prima de instalare, egala cu nivelul a 7 salarii minime brute pe ţara, pentru persoanele care, în perioada în care beneficiază de indemnizaţia de şomaj, se încadrează în munca într-o alta localitate, schimbandu-şi domiciliul;i) stimularea angajatorilor pentru încadrarea în munca a şomerilor prin: … ● subvenţionarea locurilor de muncă;● acordarea de credite în condiţii avantajoase în vederea creării de noi locuri de muncă;● acordarea de diferite facilităţi.Obiectivul 2: Crearea de locuri de muncă prin relansarea economică, dar şi prin investiţii în lucrări publice şi stimularea activităţilor economice pe cont propriu● Alocarea unor sume importante pentru activitatea de creditare în condiţii avantajoase a micilor întreprinderi; programe de training şi consultanţa în vederea creşterii capabilităţii tehnice şi organizatorice de a subcontracta activităţi de producţie şi servicii de la marile întreprinderi sau pentru iniţierea unei afaceri● Acordarea unor granturi pentru dezvoltarea sectorului privat în agricultura, industrie, turism, implementarea unor servicii de consultanţa şi asistenţa în afaceri reprezintă măsuri menite să asigure crearea de noi locuri de muncă pentru absorbtia persoanelor neocupate.● Subvenţionarea din bugetul asigurărilor pentru şomaj a mai multor categorii de servicii, printre care:– servicii publice de refacere şi întreţinere a infrastructurii, de ecologizare şi de realizare a unor lucrări edilitare, organizate de autorităţile publice locale, de firme private sau organizaţii neguvernamentale, cu avizul administraţiei publice locale, în funcţie de necesităţile şi de cerinţele înregistrate la momentul respectiv;– servicii care cuprind activităţi de îngrijire la domiciliu a copiilor, bolnavilor, persoanelor varstnice, persoanelor cu handicap, organizate de autorităţile publice locale, organizaţii neguvernamentale şi alte organisme în condiţiile legii.Obiectivul 3: Eliminarea de pe piaţa muncii a tuturor formelor de discriminare şi stimularea încadrării în munca a unor categorii de persoane vulnerabile (romi, persoane cu handicap, femei, tineri absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ fără experienta în munca, şomeri în vârsta de peste 45 de ani)● Sporirea participării tinerilor la viaţa economică prin demararea Programului pentru iniţierea unor incubatoare de afaceri (proiecte-pilot), vizând acordarea de sprijin sub diverse forme (consiliere, informare) pentru ţinerii întreprinzători● Acordarea de sanse egale tuturor tinerilor pe parcursul procesului educaţional şi restructurarea sistemelor de educaţie şi instruire pentru tineret; dezvoltarea şi diversificarea ofertei educaţionale nonformale pentru tineret● Facilitarea accesului tinerilor la informaţie. Proiectul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale "Informare şi consiliere privind cariera" consta în crearea reţelei naţionale de centre de informare şi consiliere profesională: 227 de centre la nivelul agentiilor judeţene şi locale pentru ocuparea forţei de muncă, 500 de centre la nivelul unităţilor şcolare şi centrelor judeţene de asistenţa psihopedagogică şi 47 de centre în cadrul direcţiilor pentru tineret şi sport judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.● Adaptarea planului de şcolarizare la cerinţele de perspectiva ale pieţei forţei de muncă● Începând cu anul 2001 se derulează la nivel naţional Bursa locurilor de muncă destinată absolvenţilor de învăţământ, organizată de Agenţia Naţionala pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Prin Bursa locurilor de muncă organizată în anul 2001 (atât prin bursa generală, cat şi prin bursa pentru absolvenţi) au fost încadraţi în munca un număr de 14.761 de tineri.● Absolvenţii pot beneficia, în mod gratuit, de programe de instruire, precum şi de alte măsuri din programe de asistenţa internationala adresate cu precădere tineretului sau care vizează prevenirea şi combaterea somajului (Leonardo, PAEM, RICOP, Programul PHARE 2000 "Coeziune economică şi socială" etc.).● Adoptarea în anul 2002 a Legii privind prevenirea şi combaterea marginalizarii sociale. Prin aceasta iniţiativa legislativă este reglementat accesul la un loc de muncă al persoanelor marginalizate social. Angajatorii care încadrează tineri, în condiţiile unui contract de solidaritate, denumiţi angajatori de insertie, încheie convenţii cu Agenţia Naţionala pentru Ocuparea Forţei de Muncă prin care aceasta se angajează sa ramburseze lunar salariul de baza stabilit la data angajării tinerilor, dar nu mai mult de 75% din câştigul salarial mediu net pe economie, comunicat de Institutul Naţional de Statistica● Adoptarea de măsuri ce privesc formarea profesională prin programele de educaţie compensatorie sau de a doua sansa pentru cei care au părăsit temporar sistemul formal al educaţiei de baza.Obiectivul 4: Creşterea ponderii măsurilor active Pentru anul 2002 se prevede creşterea ponderii măsurilor active de stimulare a ocupării forţei de muncă în totalul cheltuielilor la 22,9%.Obiectivul 5: Dezvoltarea parteneriatului social în promovarea ocupăriiÎn vederea evaluării şi monitorizarii acţiunilor privind ocuparea forţei de muncă, în România a fost constituit un parteneriat social cuprinzator, partenerii sociali fiind implicaţi în elaborarea politicilor şi strategiilor pentru punerea în aplicare a diferitelor programe din domeniul ocupării.Obiectivul 6: Perfecţionarea formării profesionale● Îmbunătăţirea învăţământului profesional şi tehnic– Generalizarea profesionalizarii ca finalitate a tuturor formelor şi structurilor de învăţământ– Dezvoltarea unui sistem de consiliere şi orientare şcolară şi profesională– Adoptarea unor programe de educaţie compensatorie sau de acordare a unei a doua sanse pentru cei care au părăsit temporar a sistemul formal al educaţiei de baza– Implementarea societăţii informationale prin sistemul educaţional: informatizarea învăţământului– Dezvoltarea parteneriatului sistem educaţional-sistem profesional, în contextul descentralizării sistemului educaţional– Anticiparea necesarului de competente, corespunzător schimbărilor care se previzioneaza pe piaţa muncii● Îmbunătăţirea formării profesionale continue– Înlăturarea blocajelor din activitatea de formare profesională a adulţilor– Asigurarea calităţii furnizorilor de formare (elaborarea de standarde ocupationale, autorizarea programelor de formare, evaluarea rezultatelor formării)– Elaborarea de către patronate, împreună cu sindicatele, a planurilor anuale de formare profesională la nivel de întreprindere, prin care se va da posibilitatea salariaţilor sa participe la diferite forme de pregătire profesională– Încurajarea instituţiilor de învăţământ superior de a multiplica oferta de pregătire continua prin programe de tip postuniversitarObiectivul 7: Reducerea somajului de lungă durata● Pentru anul 2002 se prevede stimularea încadrării în munca a minimum 42% din numărul şomerilor în primele 6 luni de la data intrării în şomaj.● Persoanele disponibilizate colectiv, care prezintă un risc mare de a deveni şomeri de lungă durata, beneficiază de următoarele tipuri de măsuri active: cursuri de calificare/recalificare; servicii de ocupare-mutare; creare de locuri de muncă în activităţi în folosul comunităţii; asistenţa şi consultanţa pentru începerea unei afaceri; servicii de dezvoltare economică locală; incubatoare de afaceri.● Stimularea persoanelor pentru a se încadra în munca înainte de expirarea perioadei de acordare a indemnizaţiei de şomaj● Stimularea angajatorilor, prin subventionare directa, pentru crearea de locuri de muncă pentru somerii din categoriile cele mai defavorizate. Astfel, pentru persoanele din rândul şomerilor de peste 45 de ani sau pentru somerii intretinatori unici de familie angajatorii primesc din bugetul asigurărilor de şomaj, pe o perioadă de 12 luni, o sumă egala cu un salariu minim brut pe ţara pentru fiecare persoana angajata din această categorie, cu obligaţia menţinerii contractului individual de muncă pe o perioadă de minimum 2 ani.● Susţinerea financiară a încadrării persoanelor din rândul şomerilor în vederea realizării unor lucrări de interes comunitar● Determinarea angajatorilor de a identifica forme flexibile de muncă, cu norme parţiale de lucru şi cu posibilitatea menţinerii în munca a persoanelor varstnice, precum şi a retragerii progresive a lor de la locurile de muncă pe care le-au ocupat● Subvenţionarea angajatorilor care încadrează în munca, pe perioada nedeterminată, şomeri în vârsta de peste 45 de ani şi şomeri intretinatori unici de familie. Angajatorul va primi lunar, pe o perioadă de 12 luni, o sumă egala cu un salariu minim brut pe ţara în vigoare, pentru fiecare persoana angajata din aceste categorii, cu obligaţia de a o menţine în munca cel puţin 2 ani.● Urmărirea aplicării de către angajatori a legislaţiei existente privind excluderea discriminarii pe criterii de vârsta prin înlăturarea oricăror restrictii de vârsta la angajarea de noi lucrători.Obiectivul 8: Creşterea ocupării persoanelor din categoriile defavorizate, cu risc de a fi obiect al discriminarii: persoane cu handicap sau în incapacitate de muncă; persoane de etnie romaObiectivul 9: Combaterea muncii fără forme legale + 
Capitolul 8EducaţieEducaţia reprezintă un element-cheie al prevenirii riscului saraciei şi al excluziunii sociale, al asigurării dezvoltării umane şi al promovării unei societăţi incluzive.Sistemul şcolar românesc este relativ bine inchegat instituţional, organizat pe baze moderne, dar a fost afectat sever în perioada de tranzitie, pe de o parte, de menţinerea unei subfinantari cronice, iar pe de altă parte, de socul transmis de procesele de dezorganizare care au afectat întreaga societate românească. Suplimentar, el face faţa provocarii adaptării la o societate aflată în rapida schimbare. La confluenta dintre o societate aflată sub puternicul stres al multiplelor crize şi o şcoala care îşi găseşte încă cu greutate resursele de răspuns la multiplele provocari, s-a produs o erodare a semnificatiei participării şcolare, caracteristica tocmai segmentelor sarace ale societăţii. La rândul sau, aceasta este un factor important al perpetuarii saraciei şi excluziunii sociale.Problemele-cheie ale sistemului şcolar din perspectiva prevenirii saraciei şi excluziunii sociale1. Un număr de copii inacceptabil de ridicat nu sunt cuprinşi deloc în sistemul de învăţământ. Ei sunt copii lipsiţi de acte de identitate (mai ales din unele comunităţi de romi), copii traind în familii dezorganizate social şi confruntate cu saracia extrema sau copii cu handicap.2. Nefinalizarea ciclului şcolar obligatoriu din cauza abandonului şi/sau esecului şcolar. Rata de participare în gimnaziu a fost de 94% pentru 1999/2000. După o scădere substantiala a participării la ciclul elementar şi gimnazial în anii 1990-1996, în ultima perioadă s-a produs o redresare a situaţiei. Saracia extrema şi dezorganizarea socială, ca surse principale ale abandonului şi esecului, sunt amplificate de deficientele interne ale procesului şcolar.3. Degradarea performantei sistemului de învăţământ obligatoriu. În anul 1997, la testele internaţionale pentru elevii din ultima clasa de gimnaziu România se plasa pe penultima poziţie în Europa, înaintea Turciei, în ceea ce priveşte cunoştinţele elevilor din ultima clasa a învăţământului obligatoriu.4. Un decalaj încă departe de a fi absorbit între pregătirea oferită de şcoala şi cerinţele societăţii româneşti în schimbare rapida. Dacă sistemul universitar s-a adaptat mai rapid la noile nevoi ale pieţei muncii, învăţământul secundar, mai ales cel vocational, nu a reuşit încă să ofere un răspuns adecvat la cerinţele unei pieţe a muncii aflate ea însăşi într-un stres urias generat de căderea economiei. Şi mai puţin însă şcoala a reuşit să ofere pregătirea necesară unei participari sociale active, evitării angajării în ciclul saraciei şi excluziunii sociale, confruntarii eficace cu noile provocari: creşterea violenţei şi a delincventei, drogurile.5. O criza a pregătirii profesionale preuniversitare, ca reflectare a scaderii cererii pe piaţa muncii a cadrelor cu calificare medie. Dacă criza actuala a economiei nu a stimulat pregătirea profesională la nivelurile medii, acest deficit de pregătire şcolar-profesională va afecta relansarea economiei. Neparticiparea la învăţământul postobligatoriu se menţine încă ridicată. Proporţia tinerilor care nu reuşesc să obţină o alta diploma decât cea de capacitate se plaseaza în jurul a 15-16% dintr-o generaţie.6. Accentuarea polarizarii educaţionale care va deveni unul dintre factorii cei mai importanti ai polarizarii sociale viitoare. Dacă, pe de o parte, participarea la învăţământul superior a crescut rapid (aproximativ 25% dintr-o generaţie urmează astăzi cursuri universitare), a crescut în acelaşi timp proporţia tinerilor care se retrag din procesul şcolar înainte de a obţine o pregătire şcolar-profesională finala. Se prefigureaza riscul fragmentarii generaţiilor ţinere în doua segmente: cei care urmează studii universitare şi cei care nici măcar nu ajung la liceu sau şcoala profesională.7. Accentuarea inegalitatii oportunitatilor de participare şcolară. Accentuarea polarizarii social-economice a adancit inevitabil inegalitatea de sanse educaţionale. O sursa suplimentară a creşterii inegalitatii sanselor o reprezintă adâncirea decalajului rural/urban. Şcoala în mediul rural se confrunta în mod special cu probleme grave: starea precara a clădirilor, dotarea rudimentara cu material didactic, lipsa cadrelor didactice calificate în multe zone rurale, distanţe mari până la şcoala, dificultăţi de a participa la formele secundare de învăţământ, plasate predominant la oraş, în lipsa unor facilităţi suficiente de cămine.8. Deficit în interactiunea dintre şcoala şi comunitate. Pe de o parte, şcoala şi-a redus capacitatea de a influenţa familia şi comunitatea, pentru a dezvolta o atitudine suportiva pentru participarea şcolară, iar pe de altă parte, comunitatea susţine încă într-o măsura insuficienta şcoala.Grupuri vulnerabileUn punct tare al sistemului nostru de învăţământ îl reprezintă inexistenta unor disparitati de gen. Participarea şcolară a fetelor tinde chiar, la anumite niveluri, să fie superioară celei a baietilor.Principalele grupuri de risc şcolar sunt:– populaţia de romi, datorită cumulării unor condiţii adverse ca saracia severă şi persistenta unor strategii traditionale de a face faţa dificultăţilor care au ca rezultat nesustinerea participării şcolare;– familiile care se confrunta cu o saracie extrema, lipsite de cele mai elementare condiţii de viaţa, inclusiv de locuinta;– familii din zonele sarace caracterizate totodată de importante procese de dezorganizare/degradare socială;– zonele rurale izolate şi sarace cu acces scăzut la o educaţie de calitate, cu acces dificil la învăţământul secundar;– copiii cu handicap: neinscriere şcolară (cazuri mai rare), întârzieri în înscriere (cazuri de înscriere de abia după vârsta de 9-10 ani), educaţie şcolară insuficienta în raport cu propriile posibilităţi.Obiectivele PNAinc în domeniul educaţieiObiectivul 1: Asigurarea înscrierii cvasitotale a copiilor de vârsta şcolară în sistemul şcolar● Identificarea tuturor copiilor de 7-8 ani cu risc de a nu fi înscrişi la şcoala şi asigurarea înscrierii lor, precum şi a copiilor care au depăşit deja vârsta de înscriere (termen: octombrie 2003 – Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi autorităţile publice locale)● Soluţionarea rapida a cazurilor de lipsa a actelor de identitate ale copiilor (termen: decembrie 2002 – autorităţile publice locale şi Ministerul de Interne)Obiectivul 2: Scăderea spre zero a abandonului şcolar în ciclul obligatoriu în următorii 5 ani● Susţinerea în continuare a programului pentru asigurarea manualelor şi rechizitelor gratuite pentru copiii din familiile sarace● Asigurarea transportului în zonele cu distanţe casa-şcoala mari şi acolo unde nu exista cadre didactice calificate● Explorarea posibilităţilor de a oferi servicii sociale şi educaţionale secundare pentru copiii cu risc ridicat de abandon/esec: masa gratuita, suport suplimentar pentru pregătirea şcolară● Creşterea eficientei acordării burselor şcolare● Activizarea relatiei şcoala/comunitate:– Creşterea implicarii profesorilor în relaţia cu părinţii şi comunitatea– Angajarea de asistenţi sociali în şcolile din mediile sociale cu risc ridicat– Dezvoltarea relatiei şcoala-autorităţi publice locale– Creşterea implicarii serviciilor comunitare de asistenţa socială în susţinerea participării şcolare● Îmbunătăţirea conţinutului învăţământului pentru a-l face mai relevant pentru funcţionarea socială performanta a copiilor– Creşterea ponderii şi calităţii disciplinelor aplicative pentru oportunitatile economice ale zonei şi pentru viaţa moderna– Formarea pentru sectoarele vieţii sociale devenite înalt relevante: calculatoare cu principalele lor aplicaţii, limbi străine– Accentuarea pregătirii copiilor pentru funcţionarea într-o societate incluziva– Modernizarea rapida a metodelor de invatare– Program special de creştere a atractivităţii activităţilor şcolare– Creşterea gradului de "democratizare" a şcolii● Creşterea sanselor de participare în formele de învăţământ postobligatoriu a copiilor din mediile defavorizate, ca mijloc de creştere a motivatiei participării şcolareObiectivul 3: Relansarea învăţământului postobligatoriu, cu un accent special pe conceptia învăţământului tehnic şi profesional● Reconsiderarea filozofiei examenului de capacitate: el nu trebuie să devină o bariera pentru continuarea educaţiei şi nici o formă de accentuare a diferenţelor de oportunitati, ci o încheiere a ciclului obligatoriu care deschide angajarea în formele de învăţământ secundar şi superior, inclusiv pentru educaţie continua şi deschisă (termen: ianuarie 2003 – Ministerul Educaţiei şi Cercetării)● Elaborarea unei strategii a învăţământului tehnic şi profesional, cu accent special pe suportul pregătirii pentru profesiile agricole şi invecinate (termen: ianuarie 2003 – Ministerul Educaţiei şi Cercetării)● Creşterea ponderii învăţământului profesional în cadrul învăţământului postobligatoriu● Dezvoltarea unor componente importante ale curriculumului în parteneriat cu comunitatile locale. Acest lucru trebuie să fie practicat atât în învăţământul gimnazial, cat mai ales în învăţământul tehnic şi profesional, dar şi în cel liceal.● Creşterea relevantei pentru funcţionarea socială a învăţământului postobligatoriu: capacităţi pentru participare socială activa, promovarea valorilor unei societăţi incluzive, pentru prevenirea riscurilor societăţii moderne: violenta, alienare, delincventa, consum de droguri● Formarea capacităţilor necesare unei economii bazate pe cunoaştere● Creşterea sanselor de acces la învăţământul secundar a copiilor din zone defavorizate (din mediul rural, populaţia de romi, segmentele sarace, persoanele cu handicap)– O politica special orientata a burselor sociale– Cămine pentru copiii din zone geografice indepartate, dar şi pentru cei care provin din familii confruntate cu lipsa condiţiilor elementare de viaţaObiectivul 4: Într-o perioadă de 10 ani va trebui sa ne apropiem de situaţia în care toţi ţinerii sa fi parcurs un ciclu şcolar finalizat cu o specializare profesionalăObiectivul 5: Reabilitarea sistemului şcolar din mediul rural● Reabilitarea clădirilor● Modernizarea condiţiilor de învăţământ● Asigurarea unui corp profesoral calificat şi motivat● Asigurarea transportului pentru copiii care locuiesc la distanţe mari de şcoalaObiectivul 6: Asigurarea accesului la formarea continua● Dezvoltarea unor programe de corectare a deficitului de şcolarizare a generatiei ţinere (în mod special cea de 16-30 ani) generat de criza tranzitiei● Programe continue de corectie a deficitului de educaţie produs de funcţionarea normală a sistemului de învăţământObiectivul 7: Creşterea funcţiei şcolii de orientare şcolară şi profesionalăOrientarea şcolară şi profesională eficienta are un rol cheie în stimularea motivatiei învăţării şi în formarea unor rute şcolare stimulative. Ea este, în consecinţa, un puternic antidot al polarizarii educaţionale.Obiectivul 8: Promovarea egalităţii de sanse educaţionale ca instrument esenţial al diminuării polarizarilor sociale● Creşterea sanselor de acces la educaţie al copiilor din mediile sociale defavorizate● Dezvoltarea unui sistem de învăţământ deschis, cu sanse educaţionale pe tot parcursul vieţii● Sprijin pentru accesul la învăţământul secundar al copiilor proveniţi din mediile defavorizate: gratuităţi la manuale şi rechizite, burse sociale, internate pentru copiii veniti din alte localităţiObiectivul 9: Generalizarea participării la anul de pregătire pentru şcoala din învăţământul preşcolar (termen: creşterea participării către 90-95% în 2004)Obiectivul 10: Promovarea educaţiei incluzive pentru copiii cu handicapObiectivul 11: Creşterea capacităţii şcolii de a promova incluziunea socială● Prezenta în curriculum a elementelor de formare pentru o societate incluziva● Organizarea în cadrul şcolii a unor programe de activitate orientate special pentru formarea capacităţilor de incluziune socialăObiectivul 12: Creşterea semnificatiei personale şi profesionale a şcolii● Îmbunătăţirea conţinutului şcolar şi a tehnicilor de predare în asa fel încât activitatea învăţării sa crească● Creşterea implicarii şcolii în activităţi de timp liber● Creşterea implicarii părinţilor în conducerea şcolii şi în activităţi de suport pentru şcoala + 
Capitolul 9SănătateProbleme ale stării de sănătateProgramul guvernamental în acest domeniu porneşte de la faptul ca îngrijirea sănătăţii trebuie să fie un bun social colectiv, accesibil tuturor cetăţenilor României, indiferent de capacitatea lor de a plati, pe fondul asigurării unui acces liber şi echilibrat la serviciile de sănătate.Indicatorii stării de sănătate a populaţiei exprima o situaţie critica, România aflându-se la mulţi dintre ei pe ultimele locuri din Europa:● Mortalitate infantila, mortalitate maternă, incidenţa anemiei la copii şi la mame, boli cu transmisie sexuală sau cu alte forme de transmisie (sifilis, hepatita, SIDA)● Stare de sănătate advers afectată de cumularea de boli insuficient tratate şi de condiţii nesanatoase de viaţa● Starea proasta a dentitiei, în mod special la tineri● Frecventa morţii evitabile (înainte de 65 de ani)● Frecventa ridicată a accidentelor datorate neglijentei personale, lipsei de supraveghere a copiilor, deficitului de control asupra factorilor de risc: calitatea produselor, condiţii naturale şi sociale de risc● Neimplicarea medicului de familie în controlul preventiv al pacientilor în localităţile din provincie şi în zonele puţin accesibile.Patternul stării de sănătate exprima efectul combinat al unor factori distincti:● Saracia, prin lipsa de resurse financiare, generează alimentaţie deficitara, condiţii mizere de locuit, lipsa de acces la condiţii de igiena elementara, inclusiv la apa potabilă.Incidenţa bolilor produse direct de saracie – tuberculoza, anemii – a cunoscut o creştere exploziva.● Dezorganizarea socială generează abandonul grijii faţă de propria sănătate şi mai ales de sănătatea copiilor, stiluri nesanatoase de viaţa, deficit de cultura şi educaţie sanitară.În ultimele decenii a crescut incidenţa bolilor generate de dezorganizarea socială şi de deficitul de cultura a unei vieţi sanatoase: boli transmisibile sexual, boli datorate lipsei de respectare a regulilor de igiena, alcoolism, consum de droguri, tutun, accidente insuficient prevenite.● Deficitul de acces la serviciile medicaleExista trei mari surse ale limitării accesului la serviciile medicale:– costurile economice directe sau colaterale implicate care nu pot fi susţinute de resursele financiare precare ale unui segment foarte larg al populaţiei. În mod special costul medicamentelor reprezintă o sursa importanţa a deficitului de îngrijire medicală;– o anumită confuzie în aplicarea legislaţiei privitoare la sistemul de asigurări de sănătate, precum şi deficitul de mediatizare a modului de acces la asistenţa medicală fac ca persoane din unele categorii cu risc social ridicat sa nu beneficieze în mod practic de serviciile de asistenţa sanitară necesare. La acestea se adauga şi anumite neclaritati în definirea pachetului minimal de servicii sanitare la care întreaga populaţie ar trebui să aibă acces;– ambiguitatile de organizare ale sistemului de asistenţa medicală, cuplate cu resursele limitate, generează inegalitati accentuate în acoperirea cu servicii medicale a unor zone geografice (localităţi depărtate) sau sociale (concentrarile de saracie).● Deficitul serviciilor de preventie şi tratament ambulatoriuReforma sistemului de sănătate a pus la baza sa obiectivul schimbării accentului de la spitalizare şi tratament scump înalt specializat la preventie şi tratament ambulatoriu. Acest obiectiv nu a putut fi însă atins. Era de asteptat ca în alocarea resurselor, sever limitate, câştig de cauza a avut segmentul înalt specializat al sistemului medical, care fusese ignorat sever în trecut şi care, suplimentar, conţine specialiştii cu prestigiu din sistem. Asa se face ca tocmai tratamentul în comunitate, preventiv şi curativ, a fost neglijat, intrand chiar într-o rapida degradare.● Dispariţia sistemului de îngrijire medicală bazat pe teritorialitate a lăsat slab sau deloc acoperite o serie de zone: zonele rurale, mai ales cele izolate, zonele sarace şi mai ales cele dezagregate social, zonele locuite de romi. Introducerea sistemului medicului de familie a agravat situaţia, distrugand sistemul teritorialitatii.Grupuri sociale cu deficit de acces la serviciile medicale● Familii a căror saracie este accentuata de dezorganizarea socială● Familiile cu mulţi copii● Romi● Locuitori saraci ai zonelor rurale izolate care nu au bani nici să se deplaseze la sistemul medical de la oraş● Persoanele fără loc de muncă şi lipsite de un venit constant● Persoane fără locuinta (homeless).Servicii de asistenţa medicală critice cu deficit de acces● Femei însărcinate/mame/nou-născuţi● Copii din familii sarace, dezorganizate, inclusiv din familiile de romi● Lipsa de acces la mijloacele de planificare familială● Insuficienta acoperire cu servicii medicale a situaţiilor de boala cronica.Obiective strategiceObiectivul 1: Dezvoltarea unor servicii medicale integrateAsistenţa primara şi de prevenire, de specialitate în ambulator, în spital şi de urgenta, în scopul creşterii calităţii ingrijirilor, precum şi realizării unui raport cost-eficienta corespunzătorObiectivul 2: Asigurarea accesului tuturor cetăţenilor la un pachet minimal de servicii de sănătate atât prin soluţionarea clara a situaţiei persoanelor neasigurate, cat şi a zonelor slab acoperiteObiectivul 3: Reconstruirea unor forme de asistenţa socială teritorială● Dezvoltarea unor reţele coordonate de îngrijiri medicale, sociale şi comunitare la nivel local, prin asistentul comunitar (social), moase, infirmiere● Crearea de centre sociomedicale în întâmpinarea persoanelor aflate în situaţie de risc: pensionari, persoane cu handicap, persoane fără adapost, victime ale violenţei în familieObiectivul 4: Ameliorarea indicatorilor de mortalitate şi morbiditateÎn mod special vor fi derulate 32 de programe naţionale şi se va dezvolta reţeaua serviciilor de sănătate publică prin schimbarea raportului sectoarelor spitalicesc-extraspitalicesc şi crearea cadrului legal de control privind utilizarea banilor din programele naţionale de sănătate.Obiectivul 5: Creşterea accesului la asistenţa medicală pentru segmentele de populaţie defavorizate: populaţia din mediul rural, din segmentul sarac, persoanele neasigurate etc.Obiectivul 6: Elaborarea unei politici naţionale în domeniul medicamentului: înscrierea prioritara a medicamentelor româneşti pe lista medicamentelor gratuite şi compensateObiectivul 7: Susţinerea dezvoltării culturii sanitare printr-o larga varietate de mijloaceObiectivul 8: Accesul universal la planificarea familialăObiectivul 9: Prevenirea imbolnavirilor transmisibile şi netransmisibile cu caracter de masaObiectivul 10: Supravegherea medicală activa a mamei, copilului, familiilor-problema şi a persoanelor fără locuintaObiectivul 11: Înfiinţarea unor centre (servicii) teritoriale de îngrijiri preventive şi medico-sociale cu caracter de asistenţa publică destinate grupelor de persoane cu risc înalt de boala, incapacitate sau dependentaObiectivul 12: Dezvoltarea ingrijirilor destinate persoanelor vulnerabile la domiciliu, în stationare/cămine de zi, prin reţele sociale şi în instituţii cu paturi devenite disponibile prin reorganizarea teritorială a unităţilor subordonate Ministerului Sănătăţii şi FamilieiObiectivul 13: Reinfiintarea specialitatii de asistent medical de ocrotire/asistenţa socială, cuprinzând 2 poli: ocrotire copii şi geriatrie + 
Capitolul 10LocuireAsigurarea accesului la o locuire adecvată reprezintă o preconditie pentru exercitarea unor drepturi fundamentale de care trebuie să beneficieze orice persoană. A nu avea o locuinta şi/sau acces la o locuire adecvată este sinonim cu saracia extrema, reprezentând un deficit cronic de mijloace şi oportunitati, o manifestare a excluziunii sociale severe. Asigurarea accesului la locuire reprezintă un element esenţial al incluziunii sociale.Locuirea adecvată se referă atât la faptul ca orice individ/familie trebuie să aibă o locuinta, cat şi la calitatea şi confortul asigurate de locuinta, precum şi la spaţiile, utilitatile şi bunurile publice adiacente locuinţei.Problemele sociale ale locuirii1. Prefigurarea unei crize a locuinţelor în mediul urban Dacă în anii '70 România se apropiase de lichidarea crizei locuinţelor, scăderea dramatica a construcţiei de locuinţe în mediul urban, mai ales după 1989, prefigureaza aici o noua criza a locuinţelor. În condiţiile scaderii masive a veniturilor populaţiei, retragerea statului din susţinerea construirii de locuinţe face ca cea mai mare parte a populaţiei urbane care are nevoie de o locuinta sa nu dispună de sursele financiare necesare. Începând cu 1993, pe fondul scaderii finanţării acestui sector de la bugetul de stat ponderea locuinţelor construite din fonduri publice a scăzut la 19,4% (în medie/an), iar în intervalul 1997-2001, la circa 7,5%. Pe acest fundal şi ca urmare a costurilor mari de realizare a unei locuinţe noi în mediul urban (300-400 dolari S.U.A./mp şi preţul mare al terenului) s-a produs o scădere semnificativă a construcţiei de locuinţe din mediul urban, în raport cu mediul rural: de la 14,6% în 1990 la aproape 6,5% în 2000. Drept urmare, locuintele construite din fondurile populaţiei în intervalul 1990-1999 s-au realizat predominant în mediul rural (în medie în jur de 75%).În aceste condiţii, persoanele care au nevoie (tineri, persoane venite din mediul rural, cei care datorită unor împrejurări şi-au pierdut locuinta) se găsesc adesea în imposibilitatea cumpărării/construirii unei locuinţe.Datorită unei migratii mai accentuate spre mediul rural, caracteristica ultimului deceniu, presiunea lipsei de locuinta în mediul urban a fost într-o oarecare măsura relaxata. Relansarea economiei va creşte însă presiunea cererii de locuinţe în mediul urban.Criza locuirii în mediul urban ia doua forme. În primul rând, supraaglomerarea. Densitatea locuirii este în România mai mare decât în celelalte tari în tranzitie, mai ales în mediul urban. O tendinta pozitiva se contureaza însă: suprafaţa locuibilă a locuinţelor nou-construite a crescut de la 47 mp în 1994 la 57,9 mp în 1999. Trebuie însă sa tinem seama ca cele mai multe construcţii de locuinţe au fost realizate de către segmentul prosper al populaţiei. În al doilea rând, creşterea rapida a numărului de persoane fără locuinta, traind în strada sau în condiţii improvizate, de mizerie. După 1989 s-a declansat un proces necontrolat de pierdere a locuinţei prin evacuare/expropriere: familii aruncate în strada datorită restitutiei proprietăţii, confiscarea locuinţei pentru a acoperi datoriile acumulate la întreţinere, dar şi deposedarii prin infracţiunile de înşelăciune şi abuz. Aceste fenomene se datorează lipsei unei legislaţii ferme care să protejeze interesele chiriaşilor.2. Accesul la locuinta a segmentului sarac este, în mod special la oraş, extrem de scăzut.Deşi nevoia de locuinţe este foarte mare, depasind de 20 de ori actualul ritm anual de construire, cererea efectivă este destul de redusă datorită atât veniturilor scăzute ale populaţiei, cat şi unor scheme functionale de creditare puţin fezabile pentru populaţia saraca, dar nu numai. Costurile achiziţionării unei noi locuinţe sunt exorbitante în raport cu posibilităţile populaţiei. În luna ianuarie 2001 exista un număr total de 206.882 cereri, din care 36,5% pentru închiriere, 35,0% locuinţe sociale şi doar 23,9% locuinţe proprietate; aproximativ 60% dintre cereri erau formulate de persoane căsătorite care aveau cel puţin un copil în întreţinere*1).Accesul populaţiei sarace la o locuinta este paralizat şi de lipsa unui fond de locuinţe sociale. Programul de construcţii de locuinţe sociale este foarte modest în raport cu nevoile, mai ales datorită limitării fondurilor disponibile. La aceasta se adauga şi absenta unor locuinţe ieftine şi a unui program de construire de locuinţe ieftine, accesibile categoriilor salariale de nivel mediu/submediu şi tinerilor, care a agravat criza socială a locuirii la oraşe.În 1998 a fost creata Agenţia Naţionala pentru Locuinţe (ANL) ca instituţie de interes public, în scopul stimulării construcţiei de noi locuinţe, dar şi a procesului de reabilitare şi consolidare a clădirilor existente. Gandita ca motor al relansarii construcţiei de locuinţe, iniţial scopul agenţiei a fost de a oferi locuinţe de calitate înaltă la preţuri accesibile, prin utilizarea unor linii de credit cu dobânda subventionata. Deşi ANL nu a vizat îndeosebi grupul celor saraci, grupul-ţinta gandit iniţial l-a constituit clasa mijlocie/salariala. Impactul programelor ANL este însă unul marginal, adresabilitatea lor fiind deturnata către cei care au mijloace financiare consistente.––––*1) Inventariere realizată de MLPTL-DGCL în ianuarie 2001.3. Degradarea fondului locativOriginea principalelor deficiente ale clădirilor de locuit provine din calitatea slabă a construcţiei şi din neglijarea îndelungată a întreţinerii lor. Cele mai mari probleme le ridica blocurile de locuinţe: circa 2,5 milioane locuinţe (aproximativ 35% din totalul locuinţelor ocupate, reprezentând însă marea majoritate a locuinţelor urbane) necesita reabilitarea infrastructurilor. Presupunand ca întregul fond de locuinţe va mai supravietui încă 20 de ani, majoritatea acestora va servi doar ca adapost şi nu va corespunde unei locuinţe decente, dacă nu se vor face eforturi considerabile şi nu vor fi mobilizate resursele necesare renovarii şi întreţinerii, consecutiv cu realizarea de noi locuinţe.Proporţia condiţiilor precare de locuire este ridicată şi, predictibil, într-o creştere rapida. Deconectarea de la utilitatile publice reprezintă un factor de deteriorare rapida a locuinţelor.Managementul deficitar, mai ales al spaţiilor comune, şi slabă implicare în reabilitarea ansamblurilor de locuinţe colective sunt factori care au accentuat degradarea locuinţelor.4. Criza costului utilităţilor publiceÎn ultimii ani a apărut o noua problema: accesul dificil la utilitatile publice. Doi factori au generat aceasta problema:– degradarea infrastructurii sistemului de furnizare ori falimentul companiilor furnizoare (situaţie intalnita în oraşele mici), caz în care sunt afectaţi atât saracii, cat şi nonsaracii;– capacitatea financiară scăzută a unei importante părţi a populaţiei de a acoperi costurile pentru utilitatile publice, ca urmare atât a scaderii veniturilor reale după 1989, cat şi a creşterii excesive a costurilor de producţie şi distribuire a utilităţilor publice (acoperirea ineficientei de către populaţie).Scăparea de sub control a costurilor de furnizare a utilităţilor publice a aruncat pe umerii populaţiei sarace o povara greu suportabila. Deşi veniturile reale ale populaţiei au scăzut dramatic după 1990, cheltuielile de întreţinere (achitarea utilităţilor publice îndeosebi) au crescut cu circa 40% din 1990 până în 2000. În aceasta situaţie, o parte importanţa a populaţiei se confrunta cu mari datorii la plata cheltuielilor de întreţinere, sporind atât riscul evacuarii forţate (în cazul unor datorii foarte mari şi greu rambursabile), cat şi riscul de deconectare a întregului bloc/asociaţie de locatari de la furnizarea unor utilităţi, datorită sistemului colectiv de furnizare a utilităţilor publice.În luna mai 2000 23,9% (≈'98 820.000) din familiile care locuiau la acea data în blocuri aveau datorii la întreţinere pe mai mult de 3 luni*2). Aproximativ 68% din familiile "datornice" locuiesc în oraşe mari, de peste 100.000 locuitori. Venitul mediu al gospodariilor cu datorii la întreţinere a fost de circa 135 dolari S.U.A. Aceeaşi situaţie o regasim şi la nivelul anului 2002*3). Cheltuielile medii de întreţinere a locuinţei pentru o familie de 4 persoane (apartament cu doua camere, confort 1, Bucureşti) au fost de aproximativ 2 milioane lei în ianuarie 2001 (≈'98 65 dolari S.U.A.). În Bucureşti 75% din cei aproximativ 100.000 restantieri (18,2% din totalul proprietarilor) au datorii cuprinse între 1 şi 5 salarii medii nete.––––*2) Barometrul de opinie realizat de OSF în luna mai 2000.*3) Conform datelor Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari din România.5. Finanţarea politicilor de locuire după 1990 a fost una marginala, atât în ceea ce priveşte angajarea de fonduri publice, cat şi a altor surse private. În afară sumelor din fonduri publice alocate pentru construcţia de locuinţe, anual mai sunt realizate şi alte cheltuieli relative la locuire*4), însă şi acestea sunt mici şi accidentale.––––*4) Cifre pentru anul 2000, conţinute în Legea bugetului de stat pe anul 2000.Structurile administraţiei publice locale au avut o implicare slabă şi un impact marginal în ameliorarea problemelor de locuire. Între 1996-1999 cheltuielile legate de sectorul locuinţelor şi al lucrărilor publice în bugetele locale au fost în medie de circa 39,1%, însă o foarte mica parte dintre aceste fonduri au mers către locuire, cea mai mare parte fiind destinată reparatiei şi întreţinerii drumurilor.Grupuri de riscRiscul de a nu avea o locuinta (adecvată) este generat îndeosebi de următorii doi factori:1. venituri reduse pe membru de familie, ca urmare a somajului/somajului cronic, a lipsei oricărei ocupaţii, situaţie generata atât de factori structurali, cat şi individuali; o asemenea situaţie poate merge de la lipsa locuinţei (persoane/familii care niciodată nu au avut o locuinta) şi inadecvarea acesteia (supraaglomerare sau locuinta degradata) şi până la pierderea locuinţei, ca urmare a evacuarii datorită imposibilităţii achitării cheltuielilor asociate cu întreţinerea (şi/sau chiria) sau deposedarii criminale;2. deficit de protecţie socială şi politica de locuire neadecvata în raport cu cerinţele tranzitiei au generat o vulnerabilitate crescută a unor grupuri sociale (unele dintre ele fiind tradiţional vulnerabile).Drept urmare a acţiunii conjugate sau separate a acestor doi factori, sunt afectaţi de lipsa unei locuinţe, locuinta şi locuire inadecvata îndeosebi indivizii şi familiile din mediul urban (dar nu numai) care au venituri mici şi foarte mici, drept pentru care:– nu îşi pot permite schimbarea locuinţei, în condiţiile în care actuala locuinta devine inadecvata;– nu pot beneficia de locuinta socială din cauza numărului redus al acestor locuinţe;– nu îşi pot achită cheltuielile de întreţinere, situaţie în care risca să fie evacuati sau să le fie întreruptă furnizarea unor utilităţi publice, caz în care (datorită sistemului colectiv de furnizare) suferă de cele mai multe ori şi locatarii (vecinii) care îşi plătesc întreţinerea;– nu sunt asistaţi atunci când vor sa vândă locuinta actuala (inaccesibila datorită costurilor de întreţinere) şi să se mute într-una accesibila.Principalele categorii sociale vulnerabile sunt constituite de:– grupurile care tradiţional se confrunta cu un risc ridicat de saracie şi excluziune socială şi îndeosebi:● o parte importanţa a celor de etnie roma;● familiile cu mulţi copii;● familiile dezorganizate;● familiile monoparentale;● familiile cu persoane aflate în şomaj de lungă durata;– grupuri care se confrunta cu situaţii dificile în ceea ce priveşte locuirea, unde cauzele sunt complexe însă nu în mod necesar cvasispecifice locuirii:● familiile strazii, care trăiesc în adaposturi improvizate în parcuri, în apropierea gropilor de gunoi, în ghenele de gunoi, lângă balti şi diferite terenuri abandonate (vezi cazurile din Bucureşti de la lacul Vacaresti şi terenul viran din Grozavesti – 2002);● copiii strazii, care în marea lor majoritate trăiesc prin canale sau prin gări;● copiii care părăsesc instituţiile de ocrotire la vârsta de 18 ani;– un grup masiv, acoperit satisfăcător înainte de 1989, dar cvasiabandonat după 1990:● ţinerii, ale căror posibilităţi financiare sunt extrem de reduse în vederea achiziţionării unei locuinţe.Deşi marea majoritatea a celor ce au peste 35 de ani locuiesc în general în locuinţe proprietate, achiziţionate în timp, în cazul lor apare adesea problema calităţii locuirii, data fie de vechimea şi lipsa de întreţinere a locuinţei, fie de absenta sau problemele sistemului de furnizare a unor utilităţi publice.Obiective/direcţii de acţiune în domeniul locuiriiObiectivul 1: Eliminarea cazurilor de familii care locuiesc în strada sau în locuinţe improvizate, mizereProgram naţional de construcţii de locuinţe provizoriiAcest program trebuie să aibă ca obiectiv constituirea unei reţele de locuinţe de urgenta/temporare/de tranzit, cu noduri în fiecare judeţ, care să rezolve punctual şi prompt, pentru o perioadă determinata, problemele urgente ale celor fără adapost. Pentru a se realiza acest program se poate recurge la o larga gama de soluţii: construire de complexe de locuire temporară, cumpărarea unor spaţii/locuinţe şi reamenajarea lor. Estimarile asupra numărului de persoane incluse în această categorie se situeaza în jurul a 10.000-15.000 de persoane. Lansarea unui astfel de program prin implicarea masiva a autorităţilor locale va rezidualiza în scurt timp aceasta problema.Etapa 1: pentru cei fără locuinta, până în decembrie 2002 fiecare judeţ, în funcţie de amploarea problemei, va deţine în stoc între 50 şi 80 de locuinţe de urgenta care să asigure adapost pentru circa 50 familii/80-100 de persoane, urmând ca până la sfârşitul anului 2004 programul să fie extins şi problema să fie minimizata.Etapa a 2-a: pentru cei care locuiesc în condiţii accentuat precare: în intervalul 2005-2008 – construirea de locuinţe temporare şi locuinţe sociale.Promovarea unor soluţii complementare, cum ar fi reabilitarea căminelor de nefamilisti prin achiziţionarea lor în condiţiile legii de către consiliile locale în vederea transformarii lor în locuinţe cu destinaţia de locuinţe sociale sau locuinţe cu chirie pentru tineri care pot fi realizate în cadrul programelor ce se derulează în prezent prin MLPTL, construirea unor adaposturi şi cu sprijinul bisericii şi realizarea unor adaposturi de noapte (shelters) (echipate cu paturi în dormitoare comune, duşuri, căldură etc.).Obiectivul 2: Accesul tuturor celor în nevoie la o locuinta ieftina, dar civilizata, fie socială, fie prin cumpărare în condiţii avantajoaseProgram naţional de construire de locuinţe socialeProgram naţional de construire de locuinţe ieftine, cu suport pentru cumpărarea lorObiectivul 3: Modernizarea urgenta a fondului de locuinţe, prin:● Asigurarea întreţinerii şi reabilitarea fondului de locuinţe existent; stimularea investiţiilor proprietarilor în repararea acestora● Eliminarea decalajului dintre condiţiile de locuire din mediul urban comparativ cu cele din mediul rural. Modernizarea locuinţelor şi a locuirii în mediul rural, îndeosebi prin facilitarea accesului la utilităţi publice● Dezvoltarea capacităţii de intervenţie a autorităţilor centrale şi locale în vederea administrării eficiente a fondului de locuinţe existent şi furnizarea unor pachete standard de utilităţi, la un cost decent, suportabil● Stimularea proprietarilor de a investi în întreţinerea şi repararea propriei locuinţe, dar şi a spaţiilor comune (în cazul apartamentelor de blocuri). Refuzul de a întreţine şi de a colabora la întreţinerea locuinţei şi a spaţiilor comune ar putea atrage după sine o serie de sancţiuni.● Autorităţile locale pot oferi asistenţa în vederea identificarii tipului de locuinta pe care respectivul proprietar o poate achizitiona în funcţie de posibilităţile sale de a o întreţine sau, dacă este cazul (nu poate întreţine o proprietate imobiliară), pe care o poate prelua în chirie. Proprietarii sau asociaţiile de proprietari care vor investi în repararea spaţiilor comune vor beneficia de reduceri ale taxelor pe proprietate● Demararea unui program naţional de evaluare a costurilor/necesarului de reparare, reabilitare, remodelare şi renovare a locuinţelor● Demararea unui program naţional de evaluare a volumului populaţiei care locuieşte în zone cu risc ridicat în ceea ce priveşte locuirea: zone afectate de inundaţii, surpari de teren; locuinţe dezafectate etc.● Stimularea proprietarilor în asigurarea propriilor locuinţe● Reducerea taxelor judiciare şi uşurarea procedurilor de înfiinţare a asociaţiilor de proprietari.Reabilitarea părţilor comune ce ţin de instalaţiile prin care se distribuie utilitatile publice trebuie să fie realizată de către companiile furnizoare de utilităţi publice, pe baza abonamentelor diferenţiate în funcţie de consumul individual/al asociaţiei de locatari, care să cuprindă şi o taxa de service/întreţinere.Obiectivul 4: Asigurarea accesului tuturor cetăţenilor la un minim decent de utilităţi publice, de o calitate înaltă şi la un cost rezonabilGradul de acces la utilităţi publice poate fi încadrat pe doua dimensiuni:– gospodăriile din mediul rural, unde situaţia este deosebit de grava, accesibilitatea fiind redusă datorită lipsei infrastructurii necesare. Se urmăreşte creşterea numărului de gospodării rurale care dispun de canalizare, apa curenta şi gaze naturale, prin lansarea unui program special care să vizeze nevoia de modernizare/reabilitare urgenta a locuinţelor şi infrastructurii din mediul rural;– gospodăriile din mediul urban: deşi aceste gospodării au acces fizic la diverse utilităţi, din punct de vedere al costurilor raportate la venituri, pentru o mare parte dintre ele aceasta reprezintă o problemă greu solutionabila în momentul actual. Va trebui initiat un program şi vor trebui propuse soluţii adaptate celor câteva cazuri tip existente (centrale individuale şi contorizare individuală/centrale de cvartal etc.). Termenul de realizare a acestor propuneri: iunie 2003. Pe baza propunerilor astfel formulate, în luna noiembrie 2003 trebuie încheiată elaborarea unui plan naţional de acţiune, urmând a fi implementat începând cu anul 2004, cu finanţare de la bugetul central şi de la bugetele locale. Un asemenea program va genera şi creşterea responsabilităţii în consumul de utilităţi publice şi spiritul de economisire, dar şi consumul în funcţie de posibilităţi. În cazul familiilor cu posibilităţi financiare sever limitate vor interveni alte programe (cum este în momentul de faţa ajutorul pentru căldură pe timpul iernii) care să le permită accesul minimal la consumul de utilităţi.Obiectivul 5: Identificarea unor noi surse de finanţare a construcţiei locuinţelor● Stimularea autorităţilor locale şi a tuturor actorilor relevanti de a se implica masiv în relansarea construcţiei de locuinţe, care trebuie să vizeze construirea a 3 categorii de locuinţe:– ieftine/de calitate medie; este neapărat necesară creşterea stocului de locuinţe accesibile categoriilor salariale şi reducerea presiunii/cererii în acest segment cu cel puţin 15% până în anul 2004;– sociale; este, de asemenea, necesară creşterea stocului de locuinţe sociale cu 10% până în anul 2004;– de închiriat/destinate vânzării; revigorarea pieţei de construcţii de locuinţe prin acordarea de diferite facilităţi firmelor de construcţii.● Dezvoltarea unui mecanism mai eficient de prevenire a inselarii persoanelor sarace care doresc să îşi vândă locuinta, situaţie frecvent semnalata.Obiectivul 6: Restrangerea riscului distrugerii locuinţelor de dezastre naturale din zonele cu riscuri previzibile● Elaborarea unui program naţional de identificare a zonelor de risc şi de amenajări pentru reducerea riscului● Introducerea unor instrumente financiar-bancare destinate finanţării lucrărilor de reparaţii şi reabilitare, instrumente accesibile populaţiei/asociaţiilor de proprietari● Lansarea şi susţinerea unui program naţional de reabilitare şi consolidare a acestora pentru evitarea riscurilor în caz de cutremur sau alte calamitati naturale. + 
Capitolul 11CopilFactori agravanti pentru situaţia copiilora) Procesul de saracire şi de dezagregare socială în anumite zone ale colectivităţii, accentuat în mod special după 1989, al cărui efect este amplificat de o polarizare socială a natalitatii … Copiii se nasc mult mai frecvent în familiile sarace decât în cele prospere. Astfel, ponderea copiilor sub 16 ani în populaţia "celor mai sarace 30% familii" era în 1999 de 27%, adică de 3 ori mai mare decât ponderea lor în populaţia "celor mai bogate 30% familii" (9%).O proporţie mare de copii trăiesc în condiţii de saracie severă sau chiar de mizerie, fapt care le pune în pericol nu numai dezvoltarea socială normală, dar şi cea biologica.Efectul saraciei este agravat adesea de efectele distructive ale dezagregarii sociale şi în mod special a familiei. Abandonul copiilor nu este produsul saraciei propriu-zise, ci al dezagregarii familiei care se cupleaza cu şi amplifica starea de saracie. Neglijarea şi chiar maltratarea copiilor, exploatarea lor sunt, la rândul lor, produse ale degradării structurilor sociale ale familiei şi comunităţii, ale dezagregarii stilurilor de viaţa.b) Deficitul de suport social pentru copii … ● Alocaţia pentru copii, care în 1989 se plasa spre 10% din salariul mediu, a fost beneficiul social a cărui valoare s-a erodat cel mai rapid, ajungând în 2000 la aproximativ o treime din valoarea sa cu 10 ani în urma.● O serie de servicii sociale pentru copii şi pentru familiile cu copii s-au erodat şi ele: tabere gratuite, facilităţi de petrecere a timpului liber. Chiar accesul la serviciile medicale a devenit dificil pentru multe familii. Grădiniţele şi, în mod special, creşele au devenit mai costisitoare, proporţia familiilor cu copii care beneficiază de asemenea facilităţi fiind inacceptabil de redusă.● Nu exista nici o formă de suport social special pentru familiile monoparentale.● Serviciile de asistenţa socială pentru familiile cu copii, inexistente în regimul comunist, nu s-au dezvoltat nici în ultimii 12 ani. Practic, singurele servicii de asistenţa socială pentru copii sunt oferite în instituţiile rezidentiale pentru copiii abandonaţi şi pentru cei cu handicap. Serviciile judeţene de protecţie a copilului se centreaza aproape exclusiv pe situaţia copilului abandonat sau cu risc de abandon. Nu exista decât în mod excepţional o asistenţa socială pentru familiile cu copii, cu excepţia unui număr restrâns de familii care prezintă riscul de abandon.● Şi pentru copiii cu diferite tipuri de handicap serviciile în familie şi comunitate sunt mai degraba o excepţie, fapt care invita în mod constant la institutionalizarea acestora.● În ciuda persistentei unui număr mare de copii abandonaţi, adoptia naţionala nu numai că nu a fost stimulata, dar a fost chiar practic descurajata.Singurul sector în care condiţiile de viaţa ale copiilor s-au îmbunătăţit în mod semnificativ este, paradoxal, cel al instituţiilor rezidentiale pentru copiii abandonaţi sau cu handicap.Riscuri şi vulnerabilitati: grupuri de copii aflaţi în situaţii criticeCa urmare a acestor factori, următoarele grupuri de copii se afla în situaţii accentuat dramatice, în legătură cu care trebuie promovate măsuri energice:● Copiii care trăiesc în condiţii de mizerie absolută: familii fără locuinta sau cu condiţii de locuire improvizate, degradate, cu mult sub standardele unei societăţi civilizate; lipsiţi de o alimentaţie minimala; fără acces practic la serviciile de asistenţa medicală şi chiar la serviciile educaţionale● Copii care se confrunta cu o saracie severă, fiind lipsiţi de multe dintre bunurile şi serviciile care să le asigure o dezvoltare biologica şi socială normală● Copii abandonaţi, care reprezintă aproape 1,3% din totalul copiilor sub 18 ani. Pe lângă cei abandonaţi la naştere sunt mulţi copii plasati în instituţii rezidentiale de către familiile lor, incapabile să le asigure un minim de condiţii de viaţa. Aceasta din urma situaţie este, de facto, o formă de abandon. Ultimele date furnizate de Ministerul Sănătăţii şi Familiei indica o situaţie alarmanta în ceea ce priveşte abandonul. Departe de a fi fost stopat, numărul de copii abandonaţi la naştere pare a fi în creştere în acest an, putând atinge nivelul de 2,5% din totalul naşterilor.● Cazurile de copii fără identitate legală (în special copii din populaţia de romi) şi care, datorită lipsei actelor de identitate, nu pot beneficia de nici o formă de suport/serviciu social şi nu pot fi înscrişi în sistemul şcolar● Un număr mare de copii nedoriti, datorită lipsei de acces la mijloacele de planificare familială, sau de copii procreati nu ca rezultat al unei angajari responsabile a părinţilor● Persistenta fenomenului "copiii strazii". În ciuda variatelor programe întreprinse de multe organizaţii neguvernamentale, pe fondul unei reactii inhibate a autorităţilor publice, numărul copiilor strazii nu pare a se fi diminuat în ultimii ani● Copii neglijati sau chiar abuzati fizic şi emotional în propria familie. Neacordarea de către familie a suportului necesar formării şi dezvoltării copiilor este adesea agravată de expunerea copiilor la acte de violenta din partea părinţilor. Saracia, stresul social, dar mai ales procesele de dezagregare socială accentuate în perioada tranzitiei sunt factori profunzi ai inrautatirii climatului familial în care cresc copii● Ţinerii lipsiţi de familie care părăsesc instituţiile pentru copii la 18 ani. Lipsa suportului familiei, crucial pentru asigurarea integrării în viaţa adulta, dublata adesea de subdezvoltarea capacităţilor de viaţa autonomă sunt factori care fac din ţinerii iesiti din instituţiile pentru copii un grup cu vulnerabilitate foarte ridicată. Mulţi dintre aceşti tineri trăiesc în strada, lipsiţi de sansa de a obţine un loc de muncă stabil.● Necuprinderea în sistemul şcolar a unui număr intolerabil de ridicat de copii. Un grad ridicat de abandon şcolar în ciclul obligatoriu, dar şi o cuprindere încă scăzută în ciclul secundar care să ofere calificare profesională. Agravarea inegalitatii sanselor educaţionale. Grupuri sociale cu oportunitati educaţionale substanţial scăzute: populaţia de romi, segmentele sarace, mediul rural● Accesul limitat la serviciile medicale al unor segmente importante de mame şi copii. Femeile însărcinate care nu au asigurare medicală nu primesc asistenţa medicală gratuita la naştere decât în cazuri de urgenta şi datorită bunavointei medicilor.● Prevenirea şi tratarea delincventei juvenile este o zona afectată de severe deficite legislative şi instituţionale. Copilul este insuficient protejat de riscul de a deveni victima sau delincvent, iar consecinţele unor asemenea situaţii pentru dezvoltarea ulterioară a copilului nu fac obiectul unor acţiuni recuperatorii articulate.Obiective strategice pentru îmbunătăţirea situaţiei sociale a copiilorObiectivul 1: Reducerea substantiala a saraciei copiilor● Eradicarea saraciei extreme a copiilor– Susţinerea garantarii venitului minim– Asigurarea unei locuinţe, inclusiv provizorii, pentru toate familiile cu copii lipsite de locuinta– Examinarea posibilităţii ca familiile cu copii aflate în condiţii de saracie severă, beneficiare ale venitului minim garantat, să poată cumula cu acesta, cel puţin parţial, alocaţiile pentru copii, eventual sub forma unor bunuri şi servicii● Reducerea substantiala, cu prioritate, a numărului de copii care locuiesc în condiţii precare/mizere– Mărirea numărului de locuinţe sociale, cu acces prioritar pentru familiile cu copii– Creşterea numărului de locuinţe temporare care să preia, până la găsirea unor locuinţe normale, familiile cu copii care locuiesc în condiţii precare/mizere● Absorbtia rapida a numărului de copii care trăiesc în condiţii de saracie– Creşterea alocaţiei pentru copii până la valoarea de 10% din salariul mediu net– Menţinerea şi extinderea formelor de suport/gratuităţi pentru copiii din familiile sarace: manuale şi rechizite şcolare (programul aplicat în 2001-2002 de Ministerul Educaţiei şi Cercetării în aceasta privinta pare a fi produs efecte pozitive), mese la şcoala, vacante, acces la crese şi grădiniţe, cămine pentru copiii din învăţământul secundar şi superior, acces la cluburi şcolare şi sportive● Promovarea unei politici speciale de suport pentru familiile monoparentaleFamiliile monoparentale reprezintă aproximativ 10% din familiile cu copii din România, fără a fi însă susţinute de vreo forma specială de suport. În ţările occidentale exista politici articulate de suport pentru aceste familii.Obiectivul 2: Scăderea riscului de abandon, inclusiv prin asigurarea dreptului copilului de a fi născut într-o familie care îl doreşte● Asigurarea accesului la mijloacele moderne de planificare familială, cu o atenţie specială pentru grupurile defavorizate● Educaţie sexuală, cu accent pe adolescenti şi grupurile defavorizate● Acţiuni de creştere a responsabilităţii deciziei de procreare, în mod special prin acţiuni de asistenţa socială a grupurilor cu risc ridicat● Instituirea unui sistem de servicii de asistenţa socială cu o orientare prioritara spre evitarea abandonului: servicii de asistenţa socială în comunitate, complementar cu dezvoltarea asistenţei sociale în spitale şi maternitati.Obiectivul 3: Reducerea rapida a numărului şi gravitatii cazurilor de copii neglijati/abuzati/maltratati/exploatati în propria familie● Reglementarea juridică a situaţiilor de neglijare/ abuz/maltratare/exploatare a copilului în propria familie● Constituirea unui sistem instituţional de prevenire şi intervenţie în asemenea cazuri: asistenţa socială comunitara, poliţie, justiţie● Dezvoltarea unui sistem instituţional de preluare, de regula temporară, a copiilor din familiile care nu le asigura condiţii minime de dezvoltare● Instituirea unui sistem de servicii de asistenţa socială pentru victimele abuzului: centre de zi, plasament familial în regim de urgenta, locuinţe provizorii pentru femeile victime ale violenţei domestice● Lansarea unui program de cercetare a dimensiunilor şi a factorilor neglijarii/abuzului/maltratarii/exploatării copiilor în familie● Program de responsabilizare a părinţilor: prin servicii de asistenţa socială în situaţii de risc, întărirea relatiei cu şcoala, inclusiv prin introducerea printre condiţionalitatile diferitelor beneficii sociale (de exemplu VMG) a legăturii cu şcoala şi a sustinerii participării şcolare a copiilor.Obiectivul 4: Reforma radicala a tratarii cazurilor de abandon● Lansarea unui program agresiv de adoptii naţionale● Promovarea cu hotărâre a programului de dezinstitutionalizare şi de dezvoltare a formelor alternative la institutionalizare● Extinderea în continuare a sistemului de plasament familial, complementar cu dezvoltarea unui sistem de asistenţa socială comunitara de suport şi monitorizare● Reforma radicala a instituţiilor rezidentiale pentru copii: aplicarea accelerata a programului de lichidare a instituţiilor de tip vechi, prin dezinstitutionalizare şi, acolo unde acest lucru nu este posibil, prin constituirea de instituţii de mici dimensiuni, de tip familial. Dacă în anul 1998 doar 7% din instituţiile de tip rezidential aveau mai puţin de 50 de copii, în luna martie 2002 procentul acestora a crescut la 43%.● Reducerea numărului de adoptii internaţionale şi proceduri eficace de asigurare a promovării interesului superior al copilului în acest proces● Dezvoltarea unui program naţional de suport al integrării în viaţa matura a tinerilor care ies din sistemul de suport pentru copiii abandonaţi (din instituţii, dar şi din sistemul de plasament familial)Obiectivul 5: Stimularea şi susţinerea unei calităţi ridicate a natalitatii● Menţinerea şi extinderea concediului maternal plătit● Creşterea alocaţiei pentru copii● Creşterea numărului de crese şi de grădiniţe, complementar cu creşterea calităţii lor● Examinarea posibilităţii de reducere a vârstei de acceptare la grădiniţa de la 3 ani la 2 ani● Promovarea unor forme flexibile şi imaginative de îngrijire de zi a copiilor mici, ca de exemplu în familii specializateObiectivul 6: Diversificarea serviciilor de suport pentru copii în cadrul comunităţii● Dezvoltarea sistemului de servicii de asistenţa comunitara: asistenţa socială în familie, centre de zi comunitare pentru copiii cu nevoi speciale, pentru copiii din mediile sociale defavorizateObiectivul 7: Creşterea gradului de profesionalizare a personalului antrenat în protecţia copilului● Creşterea ponderii personalului de specialitate cu calificare ridicată, încă deficitar în prezent: asistenţi sociali, psihologi, sociologi, pedagogi● Reciclarea/perfecţionarea profesională a personalului existent, inclusiv prin forme universitare şi postuniversitare la distanta/cu frecventa redusăObiectivul 8: Eradicarea fenomenului "copiilor strazii" în cursul a 1-2 ani● Prevenirea abandonului în strada al copiilor, inclusiv prin preluarea imediata a copiilor ajunsi în strada● Dezvoltarea unui sistem de instituţii diferenţiate de preluare a copiilor strazii şi asigurarea unui proces de resocializare a lor● Lansarea unei acţiuni ferme de preluare din strada a fiecărui caz, în funcţie de gravitate, în instituţii "deschise" a cazurilor "uşoare" (copii veniti de curând în strada, mulţi nu consuma încă droguri sau alcool, nu fura, nu au cazier) şi în instituţii "închise" (centre de dezintoxicare, centre de reeducare) a cazurilor mai dureObiectivul 9: Prevenirea delincventei juvenile şi recuperarea socială a delincventilor minori, susţinerea socială a minorilor, victime ale delincventei● Programe de prevenire a delincventei juvenile, dar şi de diminuare a riscului de a deveni victima● Constituirea unui sistem special de tratare a delincventei juvenile, prin schimbări legislative şi instituţionale– Elaborarea unei legislaţii speciale– Tribunale speciale pentru delincventii minori– Dezvoltarea de sisteme de corectie/reinsertie socială speciale pentru minori, cu accent pe formele comunitare de corectie şi recuperare● Dezvoltarea de servicii pentru suportul victimelor minore ale infracţiunilor● Combaterea cu fermitate a traficului de copii şi a prostituţiei juvenile● Elaborarea şi implementarea unui program naţional comprehensiv de prevenire a consumului de droguri şi de tratament al dependentei de drog + 
Capitolul 12TineriŢinerii (categoria de vârsta 14-29 de ani) reprezintă un segment de populaţie care, pe de o parte, a beneficiat de noile oportunitati oferite de societatea românească din ultimii 12 ani, dar a suportat masiv, pe de altă parte, costurile tranzitiei.Problemele cu care se confrunta ţinerii (14-29 de ani) din perspectiva prevenirii saraciei şi excluziunii sociale1. Persoanele ţinere se confrunta cu o rata a saraciei peste valoarea medie. În ultimii ani saracia tinerilor pare chiar a se fi accentuat. O parte importanţa a tinerilor nu au independenta financiară şi depind de veniturile familiei.2. O pondere importanţa a populaţiei ţinere se confrunta cu condiţii de locuit precare. Majoritatea tinerilor necăsătoriţi locuiesc împreună cu părinţii, cei căsătoriti nu îşi pot permite sa cumpere/sa construiască o locuinta proprie.3. Unul dintre aspectele cele mai tensionate cu care se confrunta populaţia tanara este situaţia ocupării: rata somajului în rândul tinerilor este mai mare decât rata medie a somajului.4. Mulţi tineri sunt tentati sa caute soluţia la numeroasele probleme cu care se confrunta în emigrare. În anul 1998 77,2% din totalul celor care au emigrat erau tineri de până la 40 de ani.5. Degradarea situaţiei educaţionale a tinerilor datorită lipsei resurselor familiei pentru susţinerea financiară a studiilor, în special pentru ţinerii din mediul rural şi din segmentele defavorizate6. Creşterea consumului de droguri, concomitent cu scăderea vârstei de la care ţinerii încep sa devină consumatori. Ponderea cea mai mare a persoanelor consumatoare de droguri se înregistrează la grupa de vârsta 19-24 de ani.7. Creşterea delincventei juvenile şi reducerea vârstei la care debuteaza infractionalitatea. În special prostituţia şi proxenetismul, ca forme specifice de delincventa, ameninta în primul rând tinerele fete.8. Nu exista o politica de stimulare/încurajare a intemeierii familiei în rândul tinerilor. Întemeierea unei familii este adesea descurajata de dificultatea procurării unei locuinţe, obstacolele în găsirea unui loc de muncă, sansele scăzute de a procura bunuri de folosinţă îndelungată, veniturile nesigure şi mici pe care ţinerii le pot obţine.Grupuri vulnerabile de tineri:● Ţinerii saraci – au venituri reduse sau nu au venituri şi sunt dependenti de familie. Provin din familii sarace, din zone cu dezvoltare socioeconomica scăzută. Riscul de a fi saraci este mai mare pentru ţinerii şomeri, ţinerii căsătoriti şi ţinerii cu o pregătire şcolară redusă.● Ţinerii şomeri – sunt mai numerosi printre cei cu calificare scăzută; mulţi tineri, după absolvirea studiilor (inclusiv studii superioare), trec printr-o perioadă de şomaj; uneori muncesc "la negru" şi sunt excluşi de la drepturile angajaţilor în munca; programele de formare vocationala nu sunt corespunzătoare nevoilor de pe piaţa muncii.● Ţinerii din mediul rural – lucrează în gospodărie, de cele mai multe ori în familia părinţilor; nu au pământ; au sanse reduse pentru calificare şi specializări în profesii noi, moderne; au posibilităţi reduse de invatare a limbilor străine şi de utilizare a calculatorului; absolvenţii de şcoala generală nu îşi continua studiile, rămân necalificati şi astfel nu se pot angaja; absolvenţii de şcoli profesionale şi liceu de la sate nu reuşesc în întregime să se angajeze la oraş; nu au facilităţi de petrecere a timpului liber şi au mai puţine oportunitati de participare socială şi politica.● Ţinerii cu nivel scăzut de şcolarizare – abandonarea şcolii în clasele primare sau după absolvirea celor secundare, precum şi lipsa calificării îi pun în situaţia de a fi excluşi de pe piaţa muncii.● Ţinerii căsătoriti – se confrunta cu problema locuinţei; nu îşi pot procura bunuri de folosinţă îndelungată; au venituri mici, insuficiente.● Tinerele fete – sunt supuse mai mult riscului somajului; cad victime "industriei sexului"; sunt din ce în ce mai dependente economic.● Ţinerii proveniţi din instituţii de asistenţa socială – au greutăţi imense în găsirea unei locuinţe şi a unui loc de muncă; sunt expusi unui risc ridicat de a fi atrasi în lumea delincventei; nu au familii care să le asigure protecţie sau cei care au nu se pot baza pe ele.● Ţinerii cu comportamente deviante şi delincvente sunt consumatori de alcool, droguri; fac parte din categoria "tinerilor strazii"; racolati în reţele de cersit, prostituţie, pedofilie; delincventii, după ieşirea din penitenciare, nu beneficiază de programe de resocializare şi integrare socială.● Ţinerii supradotati – sunt vulnerabili datorită greutatilor pe care le intampina în plan material şi social, în efortul lor de afirmare a calităţilor excepţionale pe care le au; sunt supuşi tentatiei de emigrare.Obiectivele PNAinc în domeniul tineretuluiObiectivul 1: Sporirea participării tinerilor la viaţa economică● Dezvoltarea de programe de informare şi consiliere profesională pentru tineri● Modificarea şi completarea legislaţiei actuale cu privire la angajarea tinerilor absolvenţi. Stimularea angajării tinerilor● Promovarea de politici nediscriminatorii cu privire la ocuparea unui loc de muncă de către tinerele femei, cu prioritate de către tinerele mame● Asigurarea condiţiilor necesare recalificarii şi reconversiei profesionale a tinerilor aflaţi temporar în afară pieţei munciiObiectivul 2: Creşterea participării sociale a tinerilorObiectivul 3: Atenuarea impactului factorilor de risc care conduc la marginalizarea şi excluziunea socială a tinerilor● Construirea de locuinţe sociale pentru tineri, inclusiv pentru ţinerii din instituţii şi pentru familiile ţinere cu venituri reduse● Acces gratuit la mijloacele de planificare familială● Promovarea programelor de preventie a consumului de alcool, tutun, droguri● Finanţarea de proiecte pentru grupuri de tineri aflaţi în situaţie de risc: tineri romi, tineri din mediul rural, tineri din familii defavorizate, tineri proveniţi din instituţii, tineri cu dizabilitatiObiectivul 4: Creşterea participării şcolare, mai ales la nivelul secundar şi postsecundar + 
Capitolul 13Persoane cu handicapProbleme referitoare la protecţia socială a persoanelor cu handicap în familie1. Serviciile comunitare sistematice care să vina în sprijinul persoanelor cu handicap neinstitutionalizate sunt limitate atât ca număr, cat şi ca tip. În toate judeţele numărul centrelor de zi ce oferă servicii de terapie şi programe de integrare socială persoanelor cu handicap este foarte mic, acestea fiind plasate în aproape toate cazurile în reşedinţa de judeţ, spre deosebire de instituţiile rezidentiale care, multe dintre ele, sunt plasate în mediul rural.2. Serviciile privind plata şi contractarea unor ingrijitori/asistenţi personali pentru persoanele cu handicap grav sunt deficitare. O problema importanţa se referă, în acest context, la calificarea şi modul de abordare a semnificatiei asistentului personal. Au existat o serie de încercări de a rezolva aceasta problema, însă calitatea îngrijirii oferite de asistenţii personali continua încă sa reprezinte o problemă.3. Lipsa capacităţii serviciilor sociale generale, nespecifice de a se adapta nevoilor speciale ale persoanelor cu handicap. Una dintre problemele existente la nivelul învăţământului special este slabă promovare a educaţiei incluzive, necesară integrării sociale a persoanelor cu handicap, ca grup vulnerabil, cu risc ridicat de marginalizare socială. Chiar în condiţiile în care Ministerul Educaţiei şi Cercetării a elaborat un plan de promovare a şcolarizării copiilor cu deficiente în şcoli normale, pregătirea cadrelor didactice în acest domeniu este o problemă dificila şi greu de rezolvat.4. Lipsa oportunitatilor de muncă pentru persoanele cu handicap face ca majoritatea acestora, indiferent de gradul de handicap, sa devină dependente de strategii pasive de suport şi sprijin, având ca efect creşterea rapida a riscului de saracie. Cadrul legislativ existent pune accentul mai degraba pe stimularea angajatorilor de a angaja persoanele cu handicap (şi în special prin penalizarea neangajarii acestora decât prin motivarea pozitiva), şi mai puţin pe crearea unor structuri productive protejate, care să ofere persoanelor cu nevoi speciale sansa de a-şi spori bunăstarea prin munca, şi nu de a rămâne beneficiari pasivi ai politicilor sociale. Încurajarea unor forme productive protejate este de natura a reduce costurile sistemului pasiv de protecţie socială a acestor categorii de persoane concomitent cu reducerea riscului de saracie.5. Inechitatea accesului la servicii sociale fundamentale în raport cu ceilalţi indivizi face ca persoanele cu handicap mai sarace să fie şi mai dezavantajate decât cele cu posibilităţi materiale mai ridicate, ducand la creşterea exponentiala a riscului de excluziune socială pentru acestea.6. Inechitatea accesului la servicii/beneficii de protecţie socială în cadrul grupurilor de persoane cu handicap, datorată distantei fizice faţă de reşedinţa de judeţ. Lipsa unor structuri intermediare, subjudetene, care să absoarba nevoile din teritoriu, duce la consumul inechitabil de servicii/beneficii de protecţie socială destinate persoanelor cu handicap. Costurile asociate informării şi formulării unor cereri pentru diferitele beneficii/servicii de protecţie a persoanelor cu handicap sunt foarte mari cu cat distanta între locul de rezidenţă şi oraşul reşedinţa de judeţ este mai mare.Probleme referitoare la persoanele cu handicap din instituţii de tip rezidentialProblemele instituţiilor rezidentiale pentru persoane cu handicap vizează în principal capacitatea acestora de a recupera, cel puţin parţial, respectiv de a creşte capacitatea celor asistaţi de a se integra în mediul social şi familial natural, prin asigurarea unor servicii profesionale de o calitate cel puţin acceptabilă.1. Finanţarea. Instituţiile rezidentiale s-au confruntat o dată cu accelerarea procesului de descentralizare financiară a acestor servicii – cu probleme serioase datorate subfinantarii, în timp ce primăriile pe teritoriul cărora existau astfel de instituţii s-au confruntat cu crize bugetare serioase, în special dacă tinem seama de faptul ca majoritatea acestor instituţii sunt plasate în mediul rural. În 1999, primul an în care toate cheltuielile asociate întreţinerii şi funcţionarii acestor instituţii (inclusiv hrana asistatilor şi salariile personalului) au fost trecute în responsabilitatea bugetelor locale, aceste cheltuieli au scăzut în termeni reali în raport cu anul precedent, când ele cuprindeau doar costurile asociate întreţinerii clădirilor. Începând cu anul 2000, responsabilitatea financiară a fost împărţită între bugetele locale şi Fondul de solidaritate socială pentru persoanele cu handicap, pentru a preintampina situaţii disperate, ce îi ameninta pe cei asistaţi cu lipsa celor mai elementare resurse. Aceasta măsura nu a reuşit sa crească substanţial nivelul cheltuielilor destinate instituţiilor pentru persoane cu handicap.2. Problema personalului calificat. Dualitatea responsabilităţii legate de aceste instituţii a avut drept consecinţa majoră imposibilitatea creării unei structuri motivationale adecvate pentru îmbunătăţirea activităţilor şi creşterea standardelor de viaţa în aceste instituţii. Pe de o parte Secretariatul de Stat pentru Persoanele cu Handicap elaborează norme şi standarde pentru funcţionarea acestor instituţii (este vorba în primul rând de numărul personalului calificat, tipul de calificare, tipuri de activităţi recuperatorii). Pe de altă parte însă bugetele locale reduc la minimum cheltuielile acestora, stabilind salariile la nivelul minim posibil şi reducand numărul de angajaţi. Datorită nivelului scăzut al salariilor şi condiţiilor de muncă precare, dar şi datorită amplasarii acestor instituţii în mediul rural recrutarea unui personal calificat devine o problemă cruciala.3. Serviciile în cadrul instituţiilor rezidentiale. În ciuda eforturilor financiare şi a costurilor deloc neglijabile asociate întreţinerii persoanelor cu handicap în instituţii, acestea prezintă un risc mai ridicat de excluziune socială, în special datorită scaderii progresive a sanselor de a se integra în comunitate, în lipsa unor programe recuperatorii sistematice. Serviciile furnizate în aceste instituţii – terapie recuperatorie, monitorizare medicală, programe speciale de reintegrare profesională şi socială – sunt mai degraba punctuale, nesistematice, lipsite de coerenta, acolo unde ele se desfăşoară efectiv. Acest lucru se datorează în primul rând lipsei unui personal calificat angajat în aceste instituţii. Atragerea unui personal calificat sau specializat este aproape o imposibilitate, cat timp salariile acestor categorii de angajaţi sunt dintre cele mai mici (fiind plătite de consiliile locale), instituţiile fiind plasate mai toate în mediul rural, iar bugetele alocate acestor instituţii fiind mai degraba insuficiente până şi în a asigura supravietuirea acestora şi a asistatilor. Numărul medicilor lucrand în aceste instituţii ajunge – în medie – la doar 65% din numărul de poziţii considerate a fi minimum necesare. Acelaşi lucru este valabil şi pentru personalul medical calificat auxiliar. Ponderea specialiştilor în totalul angajaţilor din astfel de instituţii nu depăşeşte 8%.4. Acoperirea insuficienta cu servicii rezidentiale devine o problemă serioasă o dată ce instituţiile de asistenţa socială sunt descentralizate din punct de vedere financiar, iar consiliile locale nu mai sunt dispuse sa plătească pentru asistenţa socială a persoanelor de pe teritoriul altor judeţe. Pe de altă parte, sunt judeţe (ca de exemplu Covasna) care nu au pe teritoriul lor instituţii rezidentiale. În plus, unele zone prezintă patologii speciale care duc la creşterea numărului de dizabilitati specifice la care infrastructura instituţională nu are capacitatea structurală sa răspundă.Alte probleme ce afectează bunăstarea persoanelor cu handicap1. Capacitate instituţională scăzută a agentiilor guvernamentale deconcentrateInspectoratele teritoriale de stat pentru persoane cu handicap (ITSPH) sunt structuri mai degraba mici, având un număr foarte redus de angajaţi, atât în raport cu nevoile şi activităţile specifice pe care le presupun, cat şi comparativ cu orice alta structura teritorială administrativă. Acest fapt duce la:– limitarea şi inechitatea de acces la servicii/beneficii pentru persoanele cu handicap.ITSPH sunt situate în oraşele reşedinţa de judeţ, acestea fiind cu foarte puţine excepţii singurele locuri în care oamenii se pot adresa pentru informaţii privitoare la sistemul de protecţie existent, pentru întocmirea cererilor şi dosarelor necesare diferitelor forme de protecţie socială. Lipsa personalului suficient sau a unor servicii intermediare care să reprezinte o veriga de legătură în teritoriu face ca aceasta problema sa nu poată fi rezolvată local, cel puţin până la crearea unor servicii comunitare de asistenţa socială, stipulate în legea asistenţei sociale;– blocarea oportunitatilor de iniţiere, monitorizare şi evaluare a unor programe sistematice – la nivel local cu scopul recuperării, creşterii abilităţilor de integrare socială, dar şi al protejării persoanelor cu handicap, prin controlul calităţii serviciilor de care beneficiază.2. Slabă implicare a societăţii civile şi a comunităţilor locale în integrarea socială a persoanelor cu handicap. Organizaţiile neguvernamentale şi fundaţiile private actionand în acest spaţiu sunt foarte puţine comparativ cu alte zone ale asistenţei sociale, ca de exemplu copilul în dificultate. Mai active sunt diferitele tipuri de asociaţii/organizaţii ale persoanelor cu tipuri specifice de handicap. Unele dintre acestea beneficiază de suportul asociaţiilor de profil ce activează la nivel internaţional şi care reuşesc colectarea externa a unor fonduri destinate organizării şi desfăşurării unor programe recuperatorii specifice. Alte asociaţii de acest tip sunt mai degraba orientate către protecţia şi susţinerea drepturilor membrilor lor. La nivelul comunităţilor locale implicarea este şi mai scăzută. Nici măcar familiile din care provin persoanele cu handicap nu par a fi sensibile şi cooperante în ceea ce priveşte îmbunătăţirea/creşterea capacităţilor acestor categorii de persoane, punând accent în primul rând pe beneficii monetare şi facilităţi financiare.3. Institutionalizarea ca posibilitate de abuz din partea familiei. Abuzurile familiilor sunt adesea cauzele ce duc la institutionalizarea persoanelor cu handicap, în special a celor varstnice. Preîntâmpinarea şi penalizarea acestor situaţii (sancţionarea nerespectării obligaţiei legale de întreţinere prevăzută de art. 86 din Codul familiei), dublate de elaborarea unor servicii comunitare adecvate, ar reduce în mare măsura sansa de a cădea în saracie a unui segment semnificativ al populaţiei varstnice.4. Institutionalizarea, ca lipsa a alternativelor/optiunilor de suport, a persoanelor cu handicap în mediul natural, familial. Lipsa serviciilor de tip comunitar adresate persoanelor neinstitutionalizate şi calitatea scăzută a îngrijirii la domiciliu a persoanelor cu handicap grav duc la alegerea institutionalizarii, adesea ca singura soluţie viabila pentru persoana cu handicap, precum şi pentru familia acesteia. Aceasta opţiune, în condiţiile relativ proaste oferite de aceste forme rezidentiale, duce adesea la disolutia relatiei asistat-familie, având ca efect abandonul în saracie al persoanelor cu handicap.O tendinta manifestată atât la nivelul preocuparilor actorilor institutionali implicaţi, cat şi la nivelul legislativ este aceea de a creşte protecţia acordată persoanelor neinstitutionalizate prin:a) încercarea de a diminua posibilităţile în ceea ce priveşte abuzurile familiilor persoanelor cu handicap, în detrimentul persoanei cu handicap, dar şi al comunităţii locale (de exemplu, prin institutionalizare forţată etc.); … b) creşterea calităţii serviciilor oferite de către asistenţii personali concomitent cu menţinerea avantajelor utilizării forţei de muncă din familia proprie a persoanei ingrijite; … c) dezvoltarea unor centre de zi care să ofere programe recuperatorii specializate; … d) nu în ultimul rând, sensibilizarea comunităţii la nevoile specifice ale persoanelor cu handicap în vederea integrării acestora într-o viaţa normală. … Obiectivele PNAinc în domeniul persoanelor cu handicapObiectivul 1: Asigurarea de sanse egale de participare la viaţa socială a persoanelor cu handicap, specifice unei societăţi incluzive● Dezvoltarea unei reţele comprehensive de centre de zi în vederea recuperării, integrării şi dezvoltării în comunitate a persoanelor cu handicap. În cadrul acestor reţele trebuie să existe şi centre de informare şi consiliere atât pentru persoanele cu handicap, cat şi pentru familiile acestora.● Îmbunătăţirea serviciilor la domiciliu pentru persoanele cu handicap grav neinstitutionalizate, în primul rând prin creşterea capacităţilor de îngrijire specială a asistentilor personali ai acestora. Deşi o serie de reglementări referitoare la aceasta problema au fost adoptate şi programe de formare au fost iniţiate, exista însă în continuare aspecte deficitare în legătură cu activitatea acestora.● Asigurarea – pe fondul serviciilor de asistenţa socială comunitara (preconizate a se realiza în baza legii asistenţei sociale/a serviciilor de asistenţa socială) – a unor sistemeexpert locale care să reprezinte veriga de legătură între principalul finanţator al serviciilor/beneficiilor (i.e. comunitatea, respectiv primăria) destinate acestor categorii şi organizaţiile guvernamentale judeţene specializate.● Promovarea accesului persoanelor cu handicap uşor la servicii sociale nespecifice (educaţie normală, servicii de asistenţa medicală primara şi preventivă), inclusiv prin dezvoltarea infrastructurii speciale pentru persoanele cu handicap: infrastructura stradala, lifturi speciale pentru accesul la metrou, infrastructura specială pentru accesul în clădirile instituţiilor publice etc.● Promovarea educaţiei incluzive concomitent cu educaţia pentru incluziune a întregii comunităţi, prin integrarea valorilor tolerantei şi acceptarea diferenţelor – în primul rând – în cadrul proceselor educaţionale, la toate nivelurile sale. Programele şcolare trebuie să promoveze o viziune deschisă asupra vieţii, care să permită dezvoltarea unui sentiment de înţelegere reciprocă şi solidaritate socială. Acest subobiectiv presupune:– cursuri speciale pentru cadrele didactice în vederea includerii copiilor cu handicap motor şi psihic uşor în cadrul educaţional comunitar;– programe de constientizare a nevoilor specifice a persoanelor cu handicap, a riscurilor pentru întreaga comunitate ale neadresarii acestora şi de creştere a solidarităţii sociale cu aceste categorii de persoane; desfăşurarea acestor programe trebuie să aibă loc în primul rând în şcoli.● Dezvoltarea serviciilor de pregătire şi formare profesională a persoanelor cu handicap, prin finanţarea de către SSPH a unor proiecte (proiecte proprii sau din cadrul unor organizaţii neguvernamentale)● Crearea oportunitatilor de muncă pentru persoanele cu handicap, prin crearea unor structuri productive protejate şi acordarea unor noi măsuri stimulative pentru acestea: reduceri semnificative ale costurilor globale destinate acoperirii impozitului pe profit● Acordarea de măsuri stimulative pentru angajatori (potrivit prevederilor Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă)● Acordarea pentru persoanele cu handicap a unor facilităţi deja instituite pentru alte categorii sociale vulnerabile şi cu risc crescut de saracie, ca de exemplu accesul la magazinele "economat"Obiectivul 2: Asigurarea unui mediu adecvat în vederea recuperării, cel puţin parţiale, a persoanelor cu handicap în cadrul instituţiilor de tip rezidential● Dezvoltarea şi diversificarea surselor de autofinanţare la nivelul instituţiilor rezidentiale, având în vedere ca majoritatea sunt plasate în mediul rural (Hotărârea Guvernului nr. 109/1999 privind valorificarea produselor şi serviciilor realizate în cadrul căminelor-atelier şi al altor cămine din coordonarea SSPH şi Ordinul secretarului de stat al Secretariatului de Stat pentru Persoanele cu Handicap nr. 46/1999 referitor la normele metodologice de aplicare a Hotărârii Guvernului nr. 109/1999)● Dezvoltarea unor programe recuperatorii specifice concomitent cu elaborarea unor indicatori şi standarde clare de monitorizare şi evaluare a programelor derulate în astfel de instituţiiObiectivul 3: Promovarea dezinstituţionalizării prin strategii specifice (neincluzand aici şi strategiile referitoare la serviciile din cadrul instituţiilor şi pe cele din comunitate) ● Prevenirea/eliminarea abuzurilor familiilor persoanelor cu handicap, în special asupra persoanelor varstnice, prin îmbunătăţirea legislaţiei şi a sistemului de evaluare a cererilor de internare● Înlocuirea, cel puţin parţială, a instituţiilor cu case sociale pentru persoane cu handicap, care să asigure acestora vieţuirea în condiţii de normalitate, dar pe baza cooperării între aceste persoane şi a parteneriatelor cu familiile, comunitatea şi sistemele-expert. Casele sociale sunt o formă de gospodărire în comun ce se structureaza în jurul unor ateliere ce dezvolta activităţi aducatoare de venit. Construcţia unor astfel de medii de rezidenţă presupune obţinerea unor credite preferenţiale, dar şi cooperarea cu alte instituţii guvernamentale şi neguvernamentaleObiectivul 4: Asigurarea unei finanţări în acord cu necesităţile zonale/locale● Crearea unui sistem de indicatori care să masoare eficacitatea şi eficienta serviciilor de suport pentru persoanele cu handicap, diferenţiate pe instituţii şi servicii oferite la domiciliu + 
Capitolul 14RomiEste specific populaţiei de romi faptul ca saracia, care ia adesea forme severe şi extinse, este dublata de situaţii accentuate de marginalizare şi excluziune socială.O parte importanţa a populaţiei de romi este prinsă în capcana unui deficit multiplu de resurse personale şi familiale: lipsa severă de venituri, condiţii de locuire adesea mizere, lipsa de educaţie, de calificare, angajare predominanta în activităţi economice din zona gri/subterana, lipsa actelor de identitate. Datorită acestei poziţii marginale, accentuata de rata sensibil mai ridicată a criminalitatii, romii sunt frecvent obiectul sancţiunilor sociale şi nu de puţine ori al diferitelor forme de discriminare. La acestea se adauga o imagine publică cel mai adesea negativa. Toate aceste condiţii afectează advers accesul la serviciile sociale publice: educaţie, învăţământ, ocupare, securitate personală şi chiar asistenţa socială.Specificul excluziunii sociale la populaţia de romi consta tocmai în existenta unor surse de excluziune care la restul populaţiei nu exista sau sunt intalnite extrem de rar, precum lipsa unei identităţi legale sau situaţie locativă ilegala.După un proces de integrare (adesea forţată) în formele de viaţa moderna, în regimul socialist, dar cu unele efecte cert pozitive (reglementarea situaţiei legale a populaţiei, participare şcolară, participare în forme legale la activităţile economice), populaţia de romi a resimtit cel mai dur socul crizei economiei socialiste şi mai apoi socul tranzitiei. Se poate considera ca în ultimii 20 de ani situaţia populaţiei de romi s-a agravat mult mai accentuat decât a restului populaţiei. Marea majoritate a populaţiei care se confrunta cu saracia extrema în România este de etnie roma.● Lipsa identităţii legale, cu efectul excluderii de la orice drept social, afectează un număr important de romi. Aceştia sunt excluşi complet de la toate celelalte drepturi derivate din statutul de cetăţean: asistenţa socială, asigurări sociale, drept de participare politica, angajare legală într-un loc de muncă. Datele sugereaza ca procesele de dezagregare socială ale tranzitiei au avut ca una dintre consecinţe faptul ca populaţia tanara este afectată semnificativ mai mult decât populaţia adulta şi varstnica de lipsa de identitate legală.Sistemul venitului minim garantat este menit sa susţină segmentul care se confrunta cu condiţiile cele mai grave de saracie. Un segment semnificativ din populaţia de romi are însă un acces limitat chiar şi la aceasta forma de suport social datorită lipsei actelor de identitate şi a unei locuinţe.● Deficitul sever de educaţie, manifestat inclusiv printr-un grad ridicat de analfabetism, pare a fi fost de asemenea accentuat de tranzitie. Generatia care era la vârsta şcolară în perioada 1950-1970 prezintă un nivel mai ridicat de şcolarizare decât generatia de vârsta şcolară în perioada 1980-2000. Se pare ca saracia severă reprezintă, în ultima instanţa, factorul cel mai important al participării şcolare scăzute. Costul participării şcolare este, pentru o larga parte a populaţiei de romi, excesiv de mare în raport cu sansele reale de a finaliza, chiar la nivel primar, studiile şi de a obţine prin aceasta acces pe piaţa muncii. Unele date sugereaza ca în cadrul populaţiei de romi, datorită unor modele traditionale care susţin căsătoria la o vârsta foarte mica, exista o presiune a comunităţii exercitată asupra fetelor pentru a abandona studiile înainte de finalizarea ciclului şcolar obligatoriu.● Deficit masiv de calificare profesională. Meseriile traditionale ale romilor sunt din ce în ce mai puţin operative în economia moderna, segmentul populaţiei adulte cu calificare este redus. Marea majoritate a romilor nu au nici o calificare, fapt care îi marginalizeaza pe piaţa muncii. Tanara generaţie, datorită socului ultimelor decenii, prezintă un deficit şi mai mare de calificare comparativ cu generatia adulta-varstnica.● Participarea romilor în activităţile economice legale este limitată. Un segment scăzut al populaţiei de romi este încadrat în forme legale de activităţi economice, substanţial mai redus decât al generatiei adulte din perioada 1950-1970. Sunt multe persoane care nu au avut deloc experienta unei activităţi economice recunoscute legal sau au avut o istorie de participare limitată, întreruptă de lungi perioade de şomaj. Activităţile informale producătoare de resurse, caracteristice pentru o mare parte a populaţiei de romi, sunt indirect surse ale saraciei şi excluziunii sociale: ele produc mai degraba o supravietuire precara, dar blocheaza orice acces la beneficiile sociale legate de muncă salariala/formala (concedii de boala, asigurare medicală, concediu de maternitate, asigurări sociale); imping la marginea legalităţii, crescand riscul diferitelor sancţiuni sociale, inclusiv al criminalitatii. În mod special, accesul la sistemul de pensii al viitorilor vârstnici este dramatic mai restrâns decât al generatiei varstnice actuale. Unele activităţi economice la care romii au acces sunt în mod special producătoare de condiţii mizere de viaţa, afectand negativ sănătatea şi imaginea socială: exploatarea gunoaielor este un astfel de exemplu.● În mod special este dramatica situaţia populaţiei de romi din mediul rural. Datorită unor ratiuni istorice, cuplate cu ignorarea completa a problemei după 1989, o mare parte din populaţia de romi din mediul rural nu deţine pământ (sursa de supravietuire a multor locuitori de la sate); multe familii nu deţin nici proprietatea asupra unor terenuri pentru locuinta.● Accesul la îngrijirea medicală a scăzut dramatic o dată cu introducerea sistemului de asigurări sociale. Creşterea costurilor colaterale ale îngrijirii medicale, îndeosebi a costului medicamentelor, a limitat şi mai mult accesul la serviciile medicale. În mod special accesul la serviciile legate de asigurarea sănătăţii reproducerii are consecinţe grave. Accesul limitat la mijloacele moderne de planificare familială are un dublu efect negativ. Pe de o parte, incidenţa naşterilor nedorite este foarte mare la populaţia de romi, fapt care duce la o rata ridicată a fertilitatii nedorite, sursa a adancirii saraciei. Pe de altă parte, incidenţa recurgerii la avorturi, inclusiv la avorturi empirice, este de asemenea ridicată. Nesupravegherea medicală a femeilor gravide şi în mod special a copiilor face ca morbiditatea şi mortalitatea maternă şi infantila să fie în mod special ridicate în acest segment de populaţie.● Nivelul ridicat al abandonului copiilor, datorat saraciei excesive, dezorganizarii familiei şi, poate cel mai important, accesului limitat la mijloacele de planificare familială care conduce la naşteri nedorite● Condiţiile de locuire sunt deosebit de precare. Situaţia locuirii unui segment important al populaţiei de romi poate fi caracterizată în următorii termeni: condiţii mizere de locuit, destul de frecvent locuinţe improvizate şi/sau ilegale, lipsa oricărei locuinţe sau locuire cu chirie, fapt care în condiţiile actuale semnifica mai degraba condiţii mizere de locuit care absorb o parte din veniturile modeste ale familiilor.● Criminalitatea ridicată, generata de saracia severă şi de excluziunea socială, are un efect social dezorganizator important. Un factor important de risc aici îl reprezintă angrenarea în economia subterana.Obiective strategice pentru îmbunătăţirea situaţiei populaţiei de romiObiectivul 1: Soluţionarea situaţiilor de lipsa a identităţii legaleTermen: decembrie 2003 – Ministerul de Interne, Ministerul Administraţiei Publice, Ministerul JustiţieiObiectivul 2: Asigurarea accesului la serviciile de sănătate a reproducerii: planificare familială, sex protejat, sustinere medicală a femeii însărcinate şi a copiluluiObiectivul 3: Asigurarea pentru toţi a accesului la un pachet minimal de servicii de îngrijire medicală, indiferent dacă au sau nu asigurare medicalăObiectivul 4: Creşterea participării şcolare a copiilor din populaţia de romi: în 10 ani să se asigure o participare cvasicompletă în ciclul obligatoriu şi o participare ridicată în ciclul secundar şi tertiar● Creşterea participării la formele preşcolare, ca mijloc de a pregati participarea socială, dar şi ca forma de suport social pentru copii şi părinţi● Asigurarea cuprinderii integrale în învăţământul primar a copiilor din populaţia de romi● Utilizarea unor forme complexe de sustinere a participării şcolare, de prevenire a abandonului şi esecului şcolar, inclusiv prin dezvoltarea unor servicii complementare şcolii: masa gratuita, pregătirea lectiilor în cadrul şcolii etc.● Suport masiv pentru participarea la învăţământul secundar, în primul rând la cel vocational, dar şi la cel liceal care duce spre învăţământul superior: burse, cămine etc.● Mărirea numărului de studenţi romiObiectivul 5: Stimularea ocupării populaţiei de romi în economia formala. Un accent special trebuie acordat angajării tinerilor.● Lansarea unui program agresiv de formare profesională şi angajare a tinerilor● Susţinerea financiară a unor activităţi generatoare de venit, dar şi a construcţiilor de locuinţe● Atribuirea de teren agricol şi pentru locuinţe romilor din mediul ruralObiectivul 6: Reglementarea juridică a situaţiilor locuinţelor/terenurilor fără acte de proprietateObiectivul 7: Combaterea hotărâtă a oricărei forme de discriminare a romilor şi promovarea unei atitudini colective suportiveObiectivul 8: Reabilitarea imaginii colective de sine şi a imaginii publice a populaţiei de romiSECŢIUNEA a III-a: ANEXEAnaliza situaţiei actuale + 
Capitolul 15Societatea românească: configuraţia saraciei şi a excluziunii socialeO perspectiva istoricaÎn secolul al XIX-lea România era o ţara predominant agrară, subdezvoltata în raport cu standardele europene. Ea era caracterizată mai ales printr-o saracie rurală datorată în mod special structurii proprietăţii şi unui sistem de exploatatie semifeudal.Prima jumătate a secolului al XX-lea a continuat procesul de dezvoltare moderna a României început pe la mijlocul secolului al XIX-lea, diminuand decalajul care o despartea de Europa Occidentala. Societatea românească era în continuare caracterizată prin predominarea ruralului, prezentând un nivel ridicat de saracie mai ales în aceasta zona.Socialismul s-a axat pe un program de modernizare rapida a societăţii, centrat obsesiv pe industrie şi urbanizare. A fost incurajata o deplasare masiva a populaţiei de la agricultura spre industrie, de la sat la oraş. Proporţia populaţiei ocupate în industrie explodeaza în 25 de ani. Oraşele cunosc o dezvoltare rapida, oferind pentru toţi condiţii de locuit relativ modeste, dar superioare ruralului, bazate pe un sistem de utilităţi publice cvasiindustrial. Investiţiile în industrie şi în dezvoltare urbana au atins un punct de vârf la jumătatea anilor '70. Standardul de viaţa al populaţiei a crescut rapid până în acel moment, mai ales la oraş şi în sistemul industrial, satul fiind în continuare mai degraba neglijat, dar într-o restrangere continua. Separati brutal de pământul lor, ţinerii îşi găsesc oportunitati atractive în oraş şi industrie. Politica de utilizare completa a forţei de muncă, de control strict al diferentierii veniturilor (în 1989 salariul minim era de 66% din salariul mediu), de cuprindere masiva în sistemul şcolar a întregii populaţii, de suport social pentru acoperirea nevoilor de baza (îngrijire medicală, locuinta) a avut ca rezultat, pe fondul unui standard de viaţa în general modest, o restrangere spectaculoasa a zonelor de saracie şi de excluziune socială. Chiar şi populaţia de romi, caracterizată tradiţional printr-un nivel ridicat de marginalizare/excluziune socială, datorită politicii de şcolarizare şi de fortare a ocupării salariale, a cunoscut un proces rapid de incluziune într-un mod de viaţa modern.De la jumătatea anilor '70 sistemul socialist intra într-o criza economică cronica, care se accentueaza rapid după 1980. Investiţiile industriale, proiectate irational, după o logica accentuat politica şi mai puţin economică, se dovedesc a fi slab eficiente, suportul statului fiind vital pentru menţinerea în funcţiune a unor zone tot mai largi din economie. În ciuda principiilor politice ale regimului, se produce o scădere substantiala a locurilor de muncă din industrie, în condiţiile în care zona serviciilor rămâne cronic subdezvoltata. La oraş, mai ales în oraşele mici şi mijlocii, creşte somajul mascat. Populaţia de la sat este descurajata să se mai deplaseze spre industrie şi spre oraş. Datorită scaderii oportunitatilor de la oraş se contureaza chiar o migratie inversa spre rural, limitată însă sever de lipsa pământului disponibil pentru gospodăriile private şi a locurilor de muncă. Incetinirea programului de industrializare cuplata cu criza economică generata de ineficienta globală a economiei stopeaza şi inverseaza sensul procesului de absorbţie a saraciei. Se prefigureaza un nou val de saracie care îi loveste la început pe cei mai prost plasati: cei cu nivel scăzut de educaţie şi lipsiţi de calificare, provenind mai ales din segmentul de romi tradiţional marginalizat, ţinerii din mediul rural pe care oraşul şi industria nu-i mai primesc, dar şi locuitorii oraşelor mici, care dispun de oportunitati ocupationale tot mai limitate.Populaţia României a fost surprinsa de noul val de saracire tocmai într-un moment critic al tranzitiei spre un mod modern de viaţa. Datorită cumulării unor multipli factori destabilizatori – dezradacinarea din mediul tradiţional, lipsa de oportunitati de ocupare şi prin aceasta lipsa de acces la multe beneficii sociale condiţionate de poziţia de salariat – valul de saracire a afectat în mod accentuat unele zone ale colectivităţii, fiind însoţit de un proces rapid de dezagregare socială, manifestată prin anomie, dezorganizarea familiei, alcoolism, deresponsabilizare faţă de propria familie, alienare cronica de sistemul ocupational.Politica agresiva de fortare a natalitatii adoptată de regimul socialist în 1966 a reprezentat un soc puternic mai ales pentru segmentele sociale fragilizate de tranzitia stopata spre o societate moderna prospera. Incapabile de a-şi planifica cu mijloace proprii natalitatea, în condiţiile presiunii violent pronataliste, segmentele de populaţie cele mai sarace, cu un grad ridicat de dezorganizare socială, sunt victime ale unei cresteri bruste a natalitatii nedorite, fapt care amplifica enorm saracia şi dezorganizarea socială.Tranzitia: o noua explozie a saraciei şi excluziunii socialeLa începutul tranzitiei economia românească se caracteriza prin distorsiuni structurale majore, cu sectoare artificial dezvoltate, dominata de complexe industriale rigide, care au aglomerat disproportionat populaţia în anumite centre economice; largi zone rurale cu infrastructura slab dezvoltata şi populaţie imbatranita; o populaţie al carei consum a fost sacrificat de-a lungul a peste 10 ani pentru a compensa criza cronicizata a economiei.Perioada de tranzitie de după 1989, care ne apare din perspectiva prezentului în mod special confuza şi dezarticulata, a generat un val accentuat de saracire, cu efecte amplificate de terenul social debilizat de 15 ani de criza a sistemului socialist. Factorul cel mai important a fost, cel puţin în prima faza, căderea economiei datorită configuraţiei ei irationale, dar şi a strategiei politice de restructurare şi privatizare care pe de o parte a indus un management dezastruos, impingand întreprinderile de stat spre faliment, angajând masiv suportul statului pentru menţinerea lor în funcţie, iar pe de altă parte s-a dovedit incapabila a asigura o dezvoltare rapida a sectorului privat.Se poate vorbi despre o adevarata explozie a saraciei, desfăşurată în toate direcţiile:● Un proces de saracire a majorităţii populaţiei, produs atât prin erodarea veniturilor şi prin degradarea acumularilor (în mod special a stocului locativ), dar şi prin creşterea aspiratiilor de consum datorită contactului cu piaţa mondială şi cu societăţile occidentale.Extinderea saraciei severe. Un segment important al colectivităţii se confrunta cu o saracie severă. Persoanele din aceasta zona sunt constant victime ale reasezarii preţurilor şi ale crizelor din diferite zone ale producţiei şi consumului. Ele înregistrează un deficit permanent de consum, reusind cu greu şi cu sacrificii să facă faţa nevoilor zilnice; stocul de bunuri acumulate se erodeaza, deficitul sever de venituri nepermitand innoirea sau reabilitarea lui. În mod special, nevoia de reparaţii a locuinţei generează cel mai adesea situaţii grave de criza. Exemplul cel mai elocvent este dificultatea cu care o mare masa a populaţiei urbane se confrunta datorită creşterii rapide a costului utilităţilor publice: căldură, apa calda, apa rece, electricitate. Chiar şi parţial compensate pentru cei mai saraci, ele vor produce un stres economic considerabil, putând impinge pe mulţi în situaţie de criza.Probabil ca socul cel mai puternic va fi resimtit de cei cu venituri ceva mai ridicate decât nivelul de compensare şi care vor trebui în lunile de iarna sa plătească mai mult din veniturile lor lunare pentru acoperirea acestor costuri. Riscul este fie acumularea de datorii imense, fie deconectari masive, voluntare sau forţate. Acumularea de datorii, mai ales la întreţinere, arunca unele familii în situaţii disperate, riscul imens fiind pierderea unicei ancore într-o viaţa normală: locuinta.Saracia extrema a cunoscut o explozie grava. Pe lângă situaţiile cu impact emotional enorm – copiii strazii, familii fără locuinta, traind în strada sau în preajma gropilor de gunoi ori în locuinţe mizere, mai degraba improvizate un număr mare de persoane se afla în situaţii critice care îi pot arunca în datorii acumulate la întreţinere, cu reduceri severe ale alimentaţiei, în imposibilitatea de acces la o îngrijire medicală minimala în caz de nevoie. În această categorie probabil ca se plaseaza câteva procente din populaţie.Excluziunea socială este probabil procesul cu efecte sociale negative, datorită paralizarii capacităţilor de redresare. Saracia extrema generează, prin permanentizare şi reproducere la nivelul tinerei generaţii, excluziune socială greu reversibila. Dar şi alte procese decât saracia pot duce la excluziune: criminalitatea, atât pentru autori, cat şi pentru victime, intrarea în sisteme criminale şi degradante uman, copiii strazii, evoluţia în colectivităţi de tip închis, bazate pe patternuri de viaţa mai degraba marginale prin natura lor, care blocheaza capacitatea de a fructifica oportunitatile oferite de o societate moderna. Sunt câteva grupuri cu risc ridicat de excluziune socială: copiii şi ţinerii ajunsi în strada, ţinerii care ies din casele de copii, familiile care şi-au pierdut locuinta, cu sanse minime de a mai obţine o locuinta cu condiţii absolut minimale, familiile dezorganizate, familiile cu şomeri cronici, cazurile de alcoolism şi dependenta de drog; în fine, o parte semnificativă a populaţiei de romi care cumulează un manunchi larg de handicapuri sociale: educaţie scăzută, lipsa de calificare, o istorie de neparticipare la economia formala, număr mare de copii, lipsa de locuinta, lipsa de pământ în proprietate pentru locuitorii de la ţara.Specificitatea saraciei şi excluziunii sociale în România actualaSaracia şi excluziunea socială în România nu sunt un produs marginal al unui sistem care funcţionează rezonabil de eficient, ci rezultatul esecului sistemului: mai întâi criza profunda a proiectului socialist şi mai apoi erorile de strategie a tranzitiei, responsabilă de căderea dezastruoasa a economiei şi de deficitul de politica socială de compensare.● O industrie dezvoltata megalomanic şi irational, supusă unui proces de restructurare şi privatizare care nu a reuşit sa producă relansarea, ci mai degraba definitivarea dezagregarii, şi care conţine largi zone intrate într-o lungă agonie, cu sanse mici de privatizare reconstructiva● O agricultura care revine la proprietatea privată, dar cu loturi de teren fragmentat până la absurd, lipsită de tehnologie şi necapitalizata, cu demoralizarea şi inhibarea încercărilor de cooperativizare. Un sat a cărui activitate economică asigura mai degraba simpla supravietuire, incapabil sa producă eficient şi competitiv● Un sistem de producere a utilităţilor publice care nu a fost nici restructurat, dar nici retehnologizat, a cărui criza a intrat într-o faza exploziva după 12 ani de tranzitie● O administraţie publică folosită mult timp ca instrument de promovare a modelului falimentar socialist, care îşi revine cu greu de pe urma complexelor moştenite şi a suspiciunilor distructive, supusă atacurilor continue ale grupurilor de interese● O societate care se eliberează de iluziile modelului socialist (câte mai ramasesera până în 1989), dar prada a unor noi iluzii generate de modelul naiv al unei societăţi în care o economie de piaţa nereglementata şi în fapt slab susţinută este soluţia minune la toate problemele; care a înlocuit iluzia necredibila a unui colectivism primitiv şi opresiv cu justificarea unui individualism care nu cunoaşte nici lege şi nici morala. Saracia şi excluziunea socială în România actuala nu ating grupuri marginale slab integrate într-o economie bine organizată şi eficienta, ci largi segmente ale colectivităţii lovite de căderea economiei. Situaţia este în mod special grava la nivelul unor grupuri largi, cuprinse în procesul de modernizare în cadrul proiectului socialist, dar oprite la jumătatea drumului şi impinse înapoi în dezorganizare socială.Persistenta saracieiUnul dintre avantajele României în tranzitie l-a constituit faptul ca, cel puţin în momentul primului soc, saracia era mai degraba o stare tranzitorie, rezultată din erodarea veniturilor. Marea masa a saracilor se plasa în jurul sau imediat sub pragul de saracie, inviorarea economiei putând rapid sa scoată din saracie o proporţie mare dintre ei. Suplimentar, scăderea veniturilor era amortizata de o acumulare anterioară de bunuri. Un factor cu efecte masiv pozitive l-a constituit vânzarea la preţuri modice a locuinţelor proprietate de stat chiriaşilor lor, cvasitotalitatea populaţiei devenind astfel proprietara a locuinţei.Saracia şi degradarea capacităţilor de incluziune socialăDeficitul de venituri nu era dublat de regula de un deficit de capacităţi. Cea mai mare parte a noilor saraci aveau un nivel rezonabil de educaţie, de calificare, o istorie de participare în sistemul muncii.Criza economică prelungită este de natura sa amplifice chiar şi un deficit minim de venit, combinandu-l cu cel de capacităţi. După 12 ani de soc economic, la deficitul de venituri şi la erodarea bunurilor acumulate se adauga efectele negative cumulate, mult mai greu de absorbit, ale degradării/subdezvoltarii capacităţilor. Mulţi dintre şomeri au devenit şomeri cronici, neputând să îşi reorienteze capacitatile profesionale, pierzand progresiv contactul cu piaţa muncii. Nu de puţine ori a rezultat un proces de dezagregare a vieţii personale, a familiei, a contactelor cu viaţa socială normală.Poate cel mai grav, noua generaţie a apărut cu un deficit sever de capacităţi de insertie eficienta pe piaţa muncii: educaţie scăzută şi de o valoare redusă, lipsa de calificare, lipsa experienţei de activitate economică sistematica. Saracirea s-a agravat prin convertirea în excluziune socială persistenta, deficitului de consum asociindu-i-se deficitul de capacităţi, fapt care, la rândul sau, cronicizeaza saracia.Polarizarea socialăSaracirea a fost accentuata de creşterea polarizarii sociale. După primul soc de saracire al tranzitiei, polarizarea socială a crescut rapid: coeficientul Gini, măsura standard a inegalitatii sociale, a crescut de la 20 la 30.Polarizarea socială nu a avut loc numai între diferitele segmente ale colectivităţii, ci şi între zone geografice. Au apărut colectivităţi căzute economic, zone şi judeţe care au fost afectate mai accentuat de procesul de saracire.Mecanismele şi factorii care au produs explozia saraciei şi excluziunii socialePentru conturarea mai clara a naturii saraciei este nevoie să fie trecute în revista pe scurt mecanismele şi sursele responsabile de explozia saraciei şi a excluziunii sociale.● Erodarea rapida a veniturilor salariale datorită crizei economiei, atât ca valoare, cat şi ca număr. Salariul mediu real a ajuns în anul 2001 la 63,1% din valoarea sa în 1989, apropiindu-se de valoarea nivelului minim decent de trai al unei persoane singure locuind în mediul urban (metodologie ICCV).● Accentuarea polarizarii salariale, care, de cele mai multe ori, nu exprima diferenţe de eficienta economică propriu-zisa, reprezintă o sursa importanţa a saracirii unui larg segment al salariaţilor. Raportul salariului minim faţă de salariul mediu s-a deteriorat de la 56,5% în 1989 la 24,2% în 2000 şi 31% în 2001.În jur de 25% dintre salariaţi au un salariu mai mic decât 50% din cel mediu (octombrie 1997-1999, INS).Ca rezultat al acestor doua procese a apărut saracia salariala: familii cu unul sau chiar doi salariaţi care au venituri insuficiente. Rata saraciei în rândul salariaţilor era în anul 2000 de 16,9%, iar rata saraciei severe de 4,7%.● Reducerea numărului de locuri salariale de muncăNumărul de salariaţi a scăzut în 2000 la aproape jumătate din cel al anului 1989 (55,7%). Celelalte forme de ocupare nu au reuşit sa compenseze scăderea locurilor de muncă salariale. Rata de ocupare a scăzut astfel în 2000 cu aproximativ 20% faţă de 1989. O masa mare din veniturile salariale au fost înlocuite cu beneficii sociale mai scăzute (ajutor de şomaj, pensii prin pensionari timpurii) sau chiar cu nimic, după epuizarea perioadei de atribuire a ajutoarelor de şomaj. În cazul familiilor cu şomeri rata saraciei atingea valoarea de 47,2%, iar rata saraciei severe 23,3%. Cei mai mulţi care nu îşi găsesc un loc pe piaţa muncii ingroasa economia subterana, cu toate efectele negative ale acesteia. Sectorul informal a fost într-o continua creştere: astfel, ponderea lui s-a ridicat doar în 3 ani de la 16,6% (1995) la 20,8% (1998) (date ale INS). Salariile în sectorul informal sunt sensibil mai scăzute, iar lucrătorii nu au nici un fel de asigurare, fiind adesea supuşi abuzurilor de tot felul.● Veniturile celor care au recurs la activităţi economice pe cont propriu au stat sub semnul incertitudinii. Insuficienta capitalului de start şi mai ales instabilitatea mediului economic au făcut dificil de pus în practica/de perfectionat spiritul antreprenorial şi iniţiativa privată, în ciuda unor deschideri legislative timpurii, astfel încât doar un segment restrâns al acestora şi-a putut asigura un nivel de trai satisfăcător. În cazul întreprinzătorilor pe cont propriu rata saraciei inregistra în anul 2000 o valoare de 43,6%, iar rata saraciei severe de 21,9%. Pentru agricultori rata saraciei era de 44,2%, iar rata saraciei severe de 19%. În fapt, marea majoritate a lucrătorilor pe cont propriu se afla în agricultura. În anul 2000 rata de ocupare în agricultura se apropia de 40%, în timp ce contribuţia acestei ramuri la realizarea PIB a fost de mai puţin de 15%.Fragmentarea proprietăţii pământului, complementar cu lipsa de mijloace tehnice şi a capitalului, face ca imensa majoritate a agricultorilor sa practice o agricultura de supravietuire, fără sanse de a intra într-un ciclu de prosperitate.● Erodarea mai rapida a beneficiilor sociale decât a veniturilor salariale a dus la o creştere a polarizarii economice între persoanele active economic şi cele dependente de suportul social. Aceasta categorie a cunoscut un proces de saracire mult mai accentuat. Între anii 1990 şi 2000 pensia medie, ca de altfel şi ajutorul de şomaj, a pierdut 10 puncte procentuale faţă de salariul mediu. Alocaţia pentru copii s-a diminuat de trei ori în raport cu anul 1990, ajungând de la 10% (1989) din salariul mediu la 3,2% (2000). Paralel numărul de beneficiari de transferuri sociale a înregistrat un trend crescator. În 1998 numărul pensionarilor, de departe grupul cel mai larg care depinde de suportul social, a depăşit numărul de salariaţi, pentru ca în luna octombrie 2001 raportul salariaţi/pensionari sa ajungă la 1:1,44. În mod special s-a agravat situaţia familiilor cu mulţi copii, afectate de scaderi mai accentuate ale tuturor veniturilor: riscul ca părinţii să fie şomeri sau să aibă salarii apropiate de salariul minim este mai ridicat aici; erodarea accentuata a alocaţiei pentru copii de asemenea afectează mai sever familiile cu mulţi copii.● Dezorganizarea controlului social a reprezentat, alături de căderea economiei şi de diminuarea suportului social pentru cei în dificultate, un factor cu o contribuţie masiva la saracirea populaţiei, deşi imposibil de cuantificat.Explozia criminalitatii a avut efecte dezastruoase asupra bunastarii colective: a afectat, adesea decisiv, echilibrul bunastarii victimelor şi i-a impins în situaţii de marginalitate, adesea fără cale de întoarcere, şi pe autorii infracţiunilor şi familiile lor. O pondere cu o creştere rapida a fost reprezentată de diferitele forme de escrocare, ale căror victime preferate au fost cei mai saraci: de la jocurile piramidale la escrocarea prin faliment a băncilor şi fondurilor de investiţii, până la deposedarea de locuinta prin înşelăciune. Reactia extrem de tarzie şi sovaielnica a organismelor de stat a incurajat în fapt explozia unor asemenea forme de infractionalitate.Corupţia, care a explodat şi ea în perioada tranzitiei, reprezintă un mecanism redistributiv regresiv extrem de important. Ea creşte masiv polarizarea socială: saraceste marea masa a populaţiei şi imbogateste un grup restrâns. Corupţia exploziva a afectat direct şi indirect bunăstarea populaţiei: costuri suplimentare pentru servicii publice, împiedicarea funcţionarii normale şi eficace a economiei şi a vieţii sociale, mită şi comisionul convertindu-se în costuri imense reflectate în preţuri ridicate, ineficienta economică, falimentarea şi distrugerea unor întreprinderi. La acestea se adauga scăderea resurselor bugetare prin evaziune fiscală, dar şi prin acoperirea, de la buget, a fraudarii băncilor şi întreprinderilor.● Scăderea gradului de acoperire a populaţiei cu servicii sociale fundamentaleO reforma incerta şi insuficient de coerent gandita a dus la o polarizare accentuata a accesului la serviciile medicale. Un segment al populaţiei beneficiază de servicii medicale de calitate tot mai ridicată, în timp ce alte segmente nu au adesea acces nici la pachetul minim de asistenţa medicală. În mod special accesul la aceste servicii este dificil la saracii neasigurati medical, la cei din zone geografice izolate cu o acoperire slabă în servicii medicale, la romi.Degradarea culturii sanitare este un factor important al scaderii capacităţii de absorbţie a serviciilor de îngrijire medicală.Accesul la educaţie prezintă şi el o polarizare accentuata. Dacă participarea la formele universitare de educaţie a crescut rapid în ultimii 12 ani, participarea la formele preuniversitare a scăzut. Exista situaţii din pacate suficient de frecvente de neinscriere în sistemul şcolar, de abandon înainte de finalizarea studiilor primare şi gimnaziale. Învăţământul vocational este insuficient dezvoltat şi lipsit de o orientare clara.Scăderea participării şcolare nu se datorează numai saraciei, un factor foarte important de altfel, dar şi unei erodari a semnificatiei sociale şi personale a învăţământului care se continua cu studii universitare.● Politica de reparaţii şi, în mod special, de restituire a proprietăţilor, confuza şi adesea cu măsuri disproportionate, a generat un mediu politic tensionat, a afectat relansarea economică, a alimentat din plin corupţia şi abuzul. La costurile sociale ale restructurării economiei şi ale dezorganizarii inevitabile unui proces de schimbări sociale profunde trebuie adăugate şi cele ale reparaţiilor pentru nedreptatile făcute de regimul socialist, dintre care restitutia proprietăţilor a reprezentat probabil ponderea cea mai ridicată. Paradoxul moral al politicii reparatorii este ca costurile sale sunt suportate nu de cei care au cauzat nedreptatile, ci de populaţia actuala şi chiar de generatiile viitoare. Ceea ce este însă mai grav, în absenta unei politici de protecţie a chiriaşilor, este faptul ca restitutia locuinţelor a fost responsabilă de impingerea în saracie extrema a unui segment de populaţie prin evacuarea forţată din locuinţe, fără oferirea de alternative de locuire.În conformitate cu Ordonanţa Guvernului nr. 40/1999 şi Legea nr. 241/2001 referitoare la retrocedarea bunurilor preluate în mod abuziv de către stat, în anul 2004 contractele cu chiriaşii (care au fost prelungite pe termen de 5 ani) devin nule, iar proprietarii vor proceda, probabil, în majoritatea cazurilor la evacuarea chiriaşilor.Costul restitutiilor, în natura sau prin compensare, va fi suportat şi în viitor de întreaga populaţie, prin angajarea resurselor bugetului pe o perioadă nedefinita, în detrimentul programelor sociale.Grupuri cu risc ridicat de saracie persistenta şi excluziune socială severăUrmătoarele grupuri sunt în situaţii de risc ridicat, trebuind să facă obiectul unei politici concentrate de suport:● copii aflaţi în una dintre următoarele situaţii:– abandonaţi, în instituţii, în familii de plasament sau pur şi simplu în strada, cu dificultăţi accentuate de dezvoltare normală şi de insertie în viaţa adulta;– neglijati sever/abuzati, victime ale violenţei, chiar ale exploatării, în propria familie;– traind în condiţii de saracie extrema, cu deficite masive de dezvoltare normală;● familii ai căror membri se confrunta cu somajul cronic, lipsa oportunitatilor de ocupare, traind adesea în locuinţe improvizate sau mizere;● familii cu mulţi copii care nu pot asigura un minim de viaţa pentru copiii lor;● femei victime ale violenţei domestice; victime ale traficului de persoane şi exploatării sexuale, lipsite de accesul la o locuinta minima şi la oportunitati de ocupare normală;● comunităţi/zone căzute economic, cu resurse marginale de venit din activităţi economice;● populaţia roma saraca.În concluzie, se poate estima ca România nu se confrunta cu o stare de saracie/excluziune produsă de o evoluţie în parametrii unei dinamici normale a unei societăţi, ci cu o explozie a saraciei şi a excluziunii sociale generata de o puternica criza cumulată a socialismului şi tranzitiei, întinsă pe mai mult de un sfert de secol. Riscul fundamental nu îl reprezintă extensia saraciei, care în mare parte este mai degraba nu foarte profunda, ci tendinta ei de cronicizare, prin degradare a capacităţilor şi a patternurilor social-culturale de viaţa.Problema la care aceasta strategie trebuie să răspundă nu este numai aceea de a face faţa unor procese mai mult sau mai puţin marginale de saracire şi excluziune, ci aceea de absorbţie a efectelor sociale dezastruoase ale unui regim socialist irational, urmat de o tranzitie confuza, în care nu o dată importante decizii strategice s-au dovedit a fi fost eronate. + 
Capitolul 16Evaluarea politicilor antisaracie în România (1990-2002)Politica socială din ultimii 12 ani, deşi a primit o atenţie constanta, constituind unul dintre punctele tari ale procesului confuz al tranzitiei, reprezintă, datorită unor importante dezechilibre, unul dintre factorii care explica explozia saraciei.Punctele tari ale politicii sociale pot fi sintetizate astfel:1. Dezvoltarea structurilor legale şi instituţionale modern-europeneProcesul de reforma a sistemului este practic încheiat: sistemul de asistenţa a şomerilor, sistemul de pensii, sistemul de beneficii sociale, sistemul de asistenţa socială. Urmează o faza de consolidare a lor şi, în cazul serviciilor de asistenţa socială, de creare a unui sistem instituţional coerent.2. Rezistenta faţă de procesele dezagregative şi o anumită voinţa de a rezolva mai ales problemele presanteÎn ciuda dificultăţilor, principalele sisteme de protecţie socială au funcţionat cu o anumită coerenta şi de regula peste un minim acceptabil.3. Declanşarea unui proces ferm de descentralizare şi de constituire a capacităţilor locale de a prelua o mare parte a problemelor de protecţie socialăÎn raport însă cu provocarile dramatice ale tranzitiei, se poate considera ca România s-a caracterizat printr-un deficit de politica socială. Pe de o parte, resursele alocate programelor sociale au fost reduse, nu numai în raport cu nevoile accentuate ale tranzitiei, dar şi cu posibilităţile efective. Din acest punct de vedere, reactia României a fost singulara în raport cu cea a celorlalte state europene în tranzitie care au optat pentru o protecţie socială extraordinară, accentuata. O asemenea opţiune de politica socială a reprezentat o sursa a costurilor sociale şi umane excesive ale tranzitiei. Pe de altă parte, politica socială s-a caracterizat prin dezechilibre şi zone rămase neacoperite sau slab acoperite, fapt care a afectat negativ eficienta utilizării resurselor modeste alocate.În consecinţa, un program antisaracie nu poate reprezenta doar adaugari la politica antisaracie existenta, ci va trebui inevitabil să aibă în vedere şi unele schimbări de structura în orientarea politicilor sociale. Unele dintre aceste schimbări au început să fie operate în ultimul an, ca de exemplu adoptarea legilor venitului minim garantat, a sistemului naţional de asistenţa socială, a prevenirii şi combaterii marginalizarii sociale. Ele vor trebui implementate şi susţinute cu energie.Din perspectiva promovării PNAinc politica socială din ultimii ani încă prezintă câteva puncte vulnerabile, care necesita intervenţie:1. Efortul financiar insuficient pentru susţinerea politicii sociale, în raport cu standardele Uniunii Europene, dar şi cu practica celorlalte tari europene în tranzitie. În momentul de faţa România se afla departe de nivelul angajării sociale al ţărilor din Europa Occidentala, precum şi al celorlalte tari europene în tranzitie care nu se afla în criza. Chiar şi în anul 1999, când efortul financiar destinat sustinerii politicilor sociale a fost cel mai ridicat (18,4%), el s-a situat mult sub efortul pe care îl fac ţările Uniunii Europene.2. Pe fondul unui deficit cronic de finanţare a tuturor formelor de suport social, a fost caracteristica o evoluţie inegala a finanţării acestora. Creşterea modesta a cheltuielilor sociale publice ca procent din PIB, de după 1989, a fost absorbită în mod special de serviciile sociale fundamentale: învăţământ şi sănătate, şi ele masiv subfinantate în regimul socialist.Pe toate componentele protecţiei sociale efortul statului relativ la capacitatea economică a tarii este substanţial mai redus comparativ cu celelalte tari europene: atât pentru beneficiile sociale, cat şi pentru susţinerea serviciilor sociale fundamentale, în special a învăţământului şi sănătăţii.a) În sfera transferurilor sociale financiare (pensii, alocaţii pentru copii, ajutor de şomaj, ajutor social), deci a protecţiei sociale efective, efortul a rămas relativ la acelaşi nivel, doar cu mici variatii anuale. În ciuda exploziei saraciei, nici după 11 ani efortul suplimentar în acest domeniu nu cunoaşte o accentuare vizibila: a depăşit cu puţin 10% din PIB în ultimii ani. Dar dacă luam în considerare faptul ca după 1990 numărul celor care au nevoie de suport social a crescut semnificativ, putem estima ca efortul pentru asistarea celor aflaţi în dificultate a scăzut în fapt. … b) Serviciile sociale fundamentale – sănătatea şi învăţământul – au primit în primii ani ai tranzitiei o atenţie mai specială, după care au fost în mare măsura sacrificate. Efortul bugetar (ca procent din PIB) este mult inferior atât faţă de celelalte tari în tranzitie care nu se afla în situaţii de criza severă, cat şi faţă de ţările occidentale: 5-6% din PIB pentru ambele sectoare). … Cheltuielile pentru educaţie în ultimii 5 ani variaza în jurul a 3-3,5% din PIB. În acelaşi timp, aceste cheltuieli reprezintă în alte tari în tranzitie în medie 4,8% din PIB.Şi pentru sănătate România a alocat fonduri mici, dar în continua creştere în ultimii ani. Începând din 1998, prin introducerea sistemului de asigurări de sănătate finanţarea acestui sector a crescut comparativ cu anii precedenti, ajungând la 4,2% din PIB în 2001 faţă de 2,6% în 1997. Cu toate acestea, aceste sume sunt mici în comparatie cu alte tari în tranzitie – 5% în ţările din Centrul şi Estul Europei în 1997.Este recomandabil ca în priorităţile de politica socială să se includă creşterea cheltuielilor pentru învăţământ şi sănătate, cu atât mai mult cu cat investiţiile publice în aceste sectoare au fost, în mod sistematic, mult mai mici decât necesităţile. Învăţământul şi sănătatea reprezintă o sursa esenţială a creşterii economice sustenabile.3. Sistemul de prioritati în distribuirea beneficiilor sociale a ignorat în mod sistematic pe cei mai saraci dintre saraci. Dacă, fără indoiala, a fost corect accentul acordat suportului clasei salariale lovite greu de tranzitie – disponibilizari, pensionari înainte de limita-, ignorarea pe o lungă perioada a celor mai saraci dintre saraci a dus la apariţia unor zone de saracie extrema şi de excluziune socială cronica. Segmente importante ale populaţiei celei mai sarace au rămas neacoperite de sistemul de beneficii sociale legate de muncă. Este semnificativ faptul ca sistemul de ajutor social a fost introdus foarte târziu (la sfârşitul anului 1995), după consumarea primului soc al saracirii, funcţionând absolut nesatisfăcător datorită lipsei de sustinere politica.De abia din ianuarie 2002 a fost introdus un sistem de venit minim garantat coerent instituţional, asigurat financiar şi susţinut de o voinţa politica ferma. Suportul financiar pentru familiile cu copii, deşi a funcţionat mereu, a fost subminat de îndoieli politice, responsabile de erodarea sa semnificativă. O asemenea opţiune contravine concluziilor tuturor analizelor conform cărora, mai ales în perioade de saracire, alocaţia pentru copii reprezintă un instrument extrem de eficient, puţin costisitor administrativ şi destul de bine focalizat de reducere a saraciei.4. O centrare pe sistemul de furnizare de beneficii sociale individuale, cu ignorarea larga a programelor orientate spre soluţionarea unor probleme sociale. Sistemele de administrare a beneficiilor financiare (pensii, ajutor de şomaj, alocaţie pentru copii) au funcţionat satisfăcător, în comparatie cu alte sisteme.Guvernarea a avut mereu capacităţi mai degraba subdezvoltate de a face faţa variatelor probleme sociale grave care au explodat în perioada tranzitiei: lupta împotriva violenţei domestice, neglijarea şi chiar maltratarea copiilor în familie, exploatarea sexuală a copiilor, explozia fenomenului "copiilor strazii", reforma sistemului de suport pentru copiii abandonaţi, protecţia chiriaşilor, suportul pentru persoanele fără adapost, stoparea traficului de persoane, protecţia populatiei de escrocherii de tot felul. În tratarea unor asemenea probleme sociale extrem de grave, cu efecte distructive, cel mai adesea ireversibile, guvernarile au demonstrat o paralizie acuta. De cele mai multe ori unele măsuri, de regula sovaitoare şi nesustenabile, au fost luate extrem de târziu, sub presiuni interne, dar şi externe.Problemele sociale grave găsesc o reactie publică cu totul insuficienta, dominata de abordari punctuale, departe de a acoperi într-o măsura suficienta întinderea acestor probleme, fie ea şi la un nivel minimal. Structura aparatului guvernamental nu conţine dispozitive organizaţionale de identificare precoce a problemelor sociale şi de organizare de programe de răspuns.5. O politica de suport al familiei confuza, fragmentata între mai multe organisme guvernamentaleDincolo de un set important de măsuri de suport al familiei nu exista nici până în momentul de faţa o conceptie coerenta de protecţie socială a acesteia.Mai mult decât atât, politica socială a ignorat în mare măsura familia în dubla sa ipostaza: atât ca sursa a unei largi game de patologii sociale (violenta domestica, lipsa de suport social reciproc, abandonul/neglijarea copiilor, perpetuarea culturii saraciei), cat şi ca resursa esenţială de suport pentru soluţionarea problemelor sociale.Problemele globale ale familiei nu cad în responsabilitatea unui minister anume. Suplimentar, politica familiei este separată de protecţia copilului în situaţie de risc, iar copilul care trăieşte în familia sa naturala nu reprezintă obiectul de suport explicit al nici unei instituţii.6. Orientarea politicii sociale a fost mai degraba pasiva decât activa.Resursele utilizate pentru susţinerea unor programe active, chiar dacă au înregistrat o evoluţie ascendenta în ultimii ani, au avut mai degraba o eficienta modesta. Deşi nu exista date sistematice, impresia cea mai raspandita este ca cele mai multe dintre programele care se intentiona să fie de tip activ au avut efecte disproportionat de reduse în raport cu costurile.În ciuda principiului, tranzitia a fost dominata de o restructurare prin reducerea masiva a locurilor de muncă, crearea de noi locuri de muncă fiind mai degraba marginala. Acest fapt a produs o distorsiune majoră în politica beneficiilor sociale. În contrast cu un sistem normal de stimulente (suport social mai ridicat pentru cei care nu sunt activi economic şi mai redus pentru cei disponibilizaţi, pentru a-i incuraja să se reintegreze activ ocupational), opţiunea de politica socială de la noi a fost mai degraba inversa: suport social mai ridicat pentru concedierile în masa. Introducerea în 1997 a sistemului de compensaţii pentru concedieri în masa a reprezentat în fapt o recunoaştere a incapacităţii de a crea noi oportunitati de ocupare, cu scopul de a "cumpara" acceptarea socială a lichidării întreprinderilor.Se poate estima, în concluzie, că nu am reuşit încă sa trecem de la un stat care redistribuie resursele financiare la un stat care creează şi redistribuie oportunitati.Începând cu anul 2001 s-a făcut un efort special de creştere a eficientei măsurilor active în domeniul ocupării. Adoptarea în anul 2002 a Legii privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă oferă un cadru mai productiv din acest punct de vedere.7. Lipsa cvasicompletă a sistemului de servicii de asistenţa socială din comunitate, complementar cu obsesia instituţiilor de asistenţa socialăRegimul socialist a avut o preferinta politica distinctă: ignorarea sistematica a problemelor sociale, complementar cu absorbtia în instituţii specializate a celor mai grave dintre ele.Persoanele cu handicap au fost absorbite în instituţii specializate, alternativa fiind menţinerea în familie, fără vreun ajutor practic. Copiii abandonaţi, definitiv sau temporar, erau plasati în instituţii. Condiţionarea alocaţiei pentru copii de poziţia de salariat a părinţilor frustra în fapt o zona a colectivităţii, tot mai mult exclusa din sistemul muncii, de acest suport social. Din această categorie fac parte tocmai familiile cu mulţi copii, fiind astfel prinse în ciclul saracirii rapide. Politica statului socialist a fost în fapt aceea de a absorbi copiii din zonele cele mai sarace ale societăţii în instituţii. Degradarea progresiva a standardului de viaţa din anii '80 a atins puncte extreme în instituţiile de asistenţa socială. Dacă populaţia a găsit mijloace informale de completare a resurselor, instituţiile sociale au devenit victime totale ale regimului de economii.Nu este intamplator faptul ca imediat după 1989 Occidentul a găsit cu oroare situaţii greu de imaginat în multe dintre instituţiile sociale pentru copii şi pentru persoane cu handicap. Ca urmare a acestei situaţii, instituţiile au intrat în centrul atenţiei guvernarii, precum şi a multiplelor programe externe de ajutorare. După '90 s-a produs, paradoxal, un proces de creştere a importantei şi a dimensiunilor instituţiilor de asistenţa socială.Mai mulţi factori conjugati au dus la acest efect.Ca urmare a atenţiei speciale acordate, naţionale şi internaţionale, condiţiile de viaţa în special din instituţiile pentru copii s-au îmbunătăţit rapid, fiind de regula mult mai bune decât în zonele sarace. Complementar cu aceasta, lipsa de suport social pentru familiile foarte sarace a stimulat păstrarea şi amplificarea funcţiei instituţiilor de asistenţa socială de preluare a copiilor din familiile cele mai sarace.Accesul limitat la mijloacele moderne de planificare familială a menţinut şi după 1989 în zonele sarace şi mai ales în cele cuprinse într-un ciclu de dezagregare socială fenomenul copiilor nedoriti. Copiii nedoriti, născuţi în condiţii sociale şi economice nefavorabile, au ingrosat rândul copiilor abandonaţi, marind alimentarea instituţiilor de asistenţa socială.Se adauga, ca un efect secundar al atenţiei şi suportului acordat instituţiilor de asistenţa socială, şi tendinta acestora de a se prezerva şi întări.În ultimii ani s-a declansat un program masiv de dezinstitutionalizare, cu efecte limitate, raportat la voinţa politica şi la resursele angajate, datorită menţinerii factorilor care produc abandonul şi institutionalizarea: lipsa de suport pentru segmentul de populaţie traind în saracie extrema, accesul limitat al acestui segment la mijloacele de planificare familială, lipsa serviciilor de asistenţa socială preventivă actionand în familie şi comunitate. Lipsa acestor servicii este un factor de risc enorm pentru programul de dezinstitutionalizare, ce se bazează pe încurajarea integrării copiilor în familiile naturale sau pe plasamentul în familii substitut.Afacerile care s-au făcut uneori cu adoptiile internaţionale au constituit un factor de inhibare a lansării unui program de adoptii naţionale, soluţie care este cu mult subutilizata.8. Inexistenta unui sistem public de servicii de asistenţa socială care să asigure accesul tuturor celor aflaţi în nevoie la servicii de asistenţa socială, complementar cu resurse importante alocate dezvoltării de programe-pilot dificil de generalizatLipsa unui sistem public de servicii de asistenţa socială a făcut imposibila dezvoltarea unui pachet minimal de servicii de asistenţa socială, ca drept universal.Gradul de acoperire cu servicii a nevoii de asistenţa socială a rămas în consecinţa marginal, adesea intamplator. Mari zone problematice sunt neacoperite de servicii de suport. Multe resurse, mai ales cele externe, au fost dedicate – în locul sustinerii dezvoltării unei reţele naţionale de servicii publice de baza, care să ofere un pachet minimal de servicii pentru toţi cei în nevoie finanţării unor servicii scumpe, imposibil de generalizat şi cu un grad scăzut de sustenabilitate, dezvoltate de regula de organizaţii neguvernamentale. Un efect pervers al acestei abordari l-a constituit subdezvoltarea cronica a abordarii preventive.În mod special granturile oferite de Occident au fost relativ slab cuplate cu sistemul public şi au consumat resurse importante, cu efecte relativ modeste.9. De la o politica accentuat centralista la o descentralizare mai degraba haotica, nesusţinută nici financiar şi nici tehnicPolitica socială de suport a statului socialist român era puternic centralizata: un sistem de beneficii sociale definit strict prin lege, cu posibilităţi practic inexistente pentru autorităţile locale de a dezvolta programe proprii, cu instituţii de asistenţa socială administrate direct de organismele naţionale. După anul 1989 reforma administraţiei publice locale a oferit libertatea de a dezvolta programe proprii, posibilitate greu de fructificat în condiţii de restrictii financiare severe. Fondurile transferate de la nivel central sunt fie rigid dedicate unor drepturi definite strict de lege, fie absolut discretionare, dar insuficiente pentru acoperirea tuturor nevoilor locale. Tehnica finanţării programelor dezvoltate la nivel judeţean şi local este încă la început, deşi aceasta oferă posibilitatea practica de promovare a politicii sociale naţionale, combinata cu iniţiativa inovativa locală.În anul 1997 instituţiile pentru copii abandonaţi au fost transferate în administrarea judeţelor, dar cu dificultăţi de sustinere financiară şi tehnica, cu puţine instrumente de control al calităţii serviciilor. Descentralizarea responsabilităţilor fără o asigurare a resurselor adecvate, fie printr-o finanţare centrata pe programe, fie prin descentralizare financiară concomitent cu indicarea surselor de venit pentru susţinerea acestora, a avut un efect pervers: ea a fost folosită uneori pentru a descarca bugetul de sarcini ridicate, delegandu-se responsabilitatea finanţării la nivel local, stiindu-se că nu exista sursele necesare. Rezultatul a fost subfinantarea multor programe sociale, frecvente crize de finanţare a instituţiilor de asistenţa socială.10. Fragmentarea sistemului de securitate socială între o multime de organisme guvernamentale care, din acest motiv, au dificultăţi de a elabora o politica de protecţie socială coerenta. În locul unor prioritati clar definite care să stea la baza distribuirii resurselor, acestea au reprezentat obiectul a numeroase dispute interinstitutionale, blocandu-se procesul de stabilire de prioritati.11. Vulnerabilitatea sistemului de protecţie socială minimalaDatorită unor procese neprevăzute şi greu de controlat grupuri mari de oameni care nu se găseau în situaţii de dificultate pot deveni vulnerabili, cazand în saracie, intrand într-un ciclu al dificultăţilor fără ieşire. Cazul tipic îl reprezintă ieşirea în şomaj cu sanse mici de reincadrare. Persoanele care îşi pierd locul de muncă în zone prabusite economic sau care nu au calificarea/capacitatea necesară reintegrarii facile pe piaţa muncii cunosc un rapid proces de prabusire social-economică. Datorită procesului de erodare a pensiilor pensionării cu pensii mici, mai ales în condiţiile exploziei costului utilităţilor publice sau în situaţia instalării unor probleme de sănătate care impun tratamente costisitoare, sunt cuprinşi treptat într-un ciclu de saracire fără sanse de ieşire. Creşterea brusca a preţurilor utilităţilor de la sfârşitul anului 2001/începutul anului 2002 a impins în situaţii de disperare şi pe mulţi salariaţi/pensionari care până în acel moment se plasau deasupra pragului de saracie. Legea venitului minim garantat acorda ajutoare de încălzire categoriilor celor mai defavorizate. Rămâne însă problema celor care, deşi au venituri modeste, nu se încadrează în criteriile pentru asemenea ajutoare. Este însă departe de a fi soluţionată problema sistemelor de producere a utilităţilor publice, intolerabil de ineficiente.12. Pierderi importante de eficienta în sistemÎn condiţiile unor nevoi mari şi ale orientarii resurselor spre beneficii financiare, sistemul oferă aparenta unei eficiente destul de ridicate. În fapt, datorită lipsei de prioritati şi a excrescentelor birocratice exista pierderi de eficienta care, eliminate, ar duce la importante economii:a) beneficii sociale orientate ineficient (de exemplu, abonamente scumpe pentru transport oferite persoanelor cu handicap care le utilizează într-o măsura redusă) sau cu risc ridicat de fraudare (beneficii pentru persoane care obţin nemeritat certificate de persoane cu handicap); … b) eficienta scăzută prin nefunctionarea sistemului de prioritati. Deşi beneficiile par a fi eficiente pentru ca se adresează efectiv unor nevoi acute, în lipsa unor mecanisme de stabilire a prioritatilor ele pot fi inechitabile pentru ca oferă mai mult unora şi mai puţin altora. Fiind stabilite prin reglementări rigide, greu de modificat, orice beneficiu obţinut de o categorie de persoane, în condiţii de limitare severă a resurselor, exclude de la beneficii potenţiale alte categorii; … c) exista pierderi datorate birocratiei: legi excesiv de complicate, cu schimbări frecvente, fac ca unele beneficii să fie furnizate de birocratii supradimensionate, cu risc ridicat de eroare şi cu un nivel ridicat de insatisfactie din partea beneficiarilor. Simplitatea şi stabilitatea sistemului de beneficii sunt esenţiale pentru o politica socială eficienta; … d) fragmentarea risipitoare a resurselor limitate în programe care nu s-au inchegat într-o conceptie strategica clara şi care au inghitit o cantitate mare de resurse în fazele preparatorii, fiind apoi abandonate, de regula datorită fie lipsei de eficienta, fie epuizarii resurselor iniţiale. … Eliminarea acestor pierderi de eficienta ar conduce la importante economii.13. Evolutii instituţionale confuze au fost responsabile de dezechilibre din domeniul beneficiilor sociale şi de ineficienta utilizării fondurilor. Poate cel mai grav caz este cel din domeniul pensiilor. Schimbările frecvente din metodologia de calcul al pensiilor, până la introducerea cu mare întârziere a noii legi a pensiilor în anul 2000, au creat inechitati masive între grupurile de pensionari, fiind nevoie de a se lansa pentru următorii ani un program de recorelare a pensiilor pe durata căruia se vor păstra însă disparitati dureroase.14. Nu a existat decât marginal o preocupare pentru distribuirea cat de cat echitabila a costurilor sociale ale tranzitiei. Deficitul de politica socială a fost suportat în mod special de segmentele cel mai sarace, fiind din acest motiv responsabil de o accentuare a polarizarii sociale. La costurile sociale ale restructurării întregii societăţi s-au adăugat şi costurile impuse de politica confuza de restituire a proprietăţilor. Inexistenta unei strategii coerente, restitutia proprietăţilor în lipsa unui suport al celor dezavantajati direct de această măsură au aruncat direct în saracie severă unele segmente ale populaţiei. Aceasta politica restauratorie, pe lângă faptul ca a constituit una dintre principalele surse de corupţie va afecta şi în viitor resursele financiare publice sever limitate.15. Dificultatea de a absorbi eficient programele externe de suport, fie ca este vorba despre creditele nerambursabile oferite de U.E. sau de împrumuturile de la Banca Mondială. Datorită deficitului de conceptie interna şi de coordonare, confuziei birocratiei interne şi externe, lipsei de imaginatie şi responsabilitate, lipsei mecanismelor rapide de corectie, resurse importante financiare au fost irosite pe programe cu eficienta scăzută, dezvoltate paralel sau chiar divergent în raport cu cele finanţate din bani publici.Aceste dezechilibre în modul de abordare a protecţiei sociale au grave consecinţe asupra gradului de acoperire a celor mai elementare nevoi de protecţie socială, asupra accesului la servicii sociale, dar şi asupra calităţii acestora şi, în general, asupra echităţii protecţiei sociale.16. Acoperirea insuficienta cantitativ şi calitativ a nevoilor cu servicii/beneficii socialeO serie de nevoi – mai puţin manifeste sau mai articulate în spaţiul public – nu au fost adresate prin măsuri şi programe sociale. Din categoria acestor nevoi fac parte în special cele asociate grupurilor sociale foarte sarace, aflate într-un proces rapid de excluziune şi marginalizare socială. Unele nevoi de suport au fost acoperite doar formal-legislativ, fără însă a se asigura o acoperire reală (de exemplu, cazul serviciilor comunitare destinate populaţiei varstnice).a) Accesul la servicii, în special la cele de asistenţa socială. Accesul la serviciile de asistenţa socială – puţine, nesistematice şi cel mai adesea furnizate numai în municipii sau oraşe mari – este foarte inegal, atât în plan geografic (rural/urban, distanta faţă de reşedinţa de judeţ), cat şi în plan social (între diferite grupuri şi categorii socio-economice). Costurile de acces inegal repartizate în plan social, dar şi geografic îi afectează, evident, pe cei mai saraci dintre saraci. Mediul rural a fost până în prezent practic exclus de la orice serviciu de asistenţa socială. … b) Calitatea precara a multor servicii sociale. Principala cauza o constituie deficitul de pregătire profesională. Sectorul serviciilor de asistenţa socială a fost acoperit foarte slab cu personal de specialitate, a cărui formare a fost reluată în 1990, după o lungă perioada de întrerupere. Lipsa resurselor financiare şi a posibilităţii investiţiilor în serviciile sociale de baza a dus la scăderea drastica a calităţii acestora, în special datorită lipsei unei infrastructuri adecvate (clădiri, aparatura, utilităţi etc.). Lipsa unei abordari coerente a problemelor sociale prin servicii de preventie în domeniul sănătăţii şi asistenţei sociale a dus la apariţia unor servicii adresate problemelor consolidate în faze critice, în consecinţa foarte costisitoare şi cu rezultate modeste. Pe de altă parte a existat în mod sistematic o preferinta pentru servicii cu o complexitate ridicată şi, complementar, cu un cost pe măsura, în raport cu servicii mai simple, mai ieftine, dar care să acopere într-o mult mai mare măsura nevoile. … Aceasta abordare fragmentara şi puţin sustenabila din punct de vedere financiar, împrumutată din sectorul neguvernamental, s-a replicat în sistemul public datorită prezentei unor fonduri externe destinate creşterii capacităţilor administrative şi dezvoltării de programe. Astfel asistam la o polarizare nu numai a accesului la servicii sociale, dar şi a calităţii serviciilor sociale furnizate.Lipsa unor standarde clare şi a unor criterii şi indicatori generalizabili la toate nivelurile administraţiei publice în ceea ce priveşte calitatea minima a serviciilor sociale, concomitent cu lipsa unor mecanisme de intarire a răspunderii administrative şi penale în raport cu respectarea acestora, fac ca populaţia să fie adesea expusă, în mod inegal (şi în special în detrimentul celor mai saraci dintre saraci) la servicii sociale de calitate inferioară sau la lipsa completa a acestor servicii, beneficiarul neavând nici un mecanism de control.Inechitatea în abordare este generata în primul rând de prioritizarea cheltuielilor/programelor sociale după alte criterii decât gravitatea, amploarea sau potenţialul de risc al problemelor sociale adresate. Programele cele mai sarace se dovedesc din nou a fi cele destinate saracilor, lipsiţi de puterea presiunilor politice.** *Exista puternice argumente de a considera ca deficitul de politica socială a avut o contribuţie semnificativă la deteriorarea situaţiei sociale, la explozia saraciei şi a excluziunii sociale severe în cei 12 ani ai tranzitiei. Costurile sociale şi umane ale procesului dificil de schimbare au fost modest compensate de politica socială. Punctul forte al acesteia a fost salvarea unei largi părţi a clasei salariale devenite extrem de vulnerabila (mai ales segmentul ajuns în pragul pensiei), dar a făcut foarte puţin pentru un larg segment extrem de sarac şi rapid saracit. Nu numai din punctul de vedere al strategiei economice, dar şi din cel al politicii sociale o parte importanţa a costurilor sociale ale tranzitiei erau evitabile.Concluzia practica este ca printr-o reconsiderare a politicii sociale se poate resorbi o parte importanţa a problemelor sociale acumulate.Pe lângă necesară relansare economică o revedere a optiunilor de politica socială reprezintă o resursa importanţa a soluţionării problemelor sociale grave acumulate. De aici, necesitatea unei strategii globale care să ofere o abordare unitară şi coerenta a fenomenului saraciei cu care se confrunta societatea noastră.──────────────

	Redacția Lex24 Drept la Sursa!
	Articole Urmărește