privind declararea stării de calamitate naturală în agricultură pentru culturile însămânţate în toamna anului 2005 şi în primăvara anului 2006, ca urmare a fenomenelor meteorologice din perioada aprilie-mai 2006, înregistrate în unele zone geografice, precum şi stabilirea nivelului maxim al sumei ce poate fi acordată ca despăgubire
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 14 din Legea nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamităţi naturale în agricultură, cu modificările ulterioare, al art. 30 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, şi al art. 11 lit. b) din Legea bugetului de stat pe anul 2006 nr. 379/2005, cu modificările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. +
Articolul 1(1) Se declară stare de calamitate naturală în agricultură în zonele în care culturile însămânţate în toamna anului 2005 şi în primăvara anului 2006 au fost afectate total de inundaţiile rezultate din revărsarea Dunării din perioada aprilie-mai 2006, fenomene naturale care sunt prevăzute la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamităţi naturale în agricultură, cu modificările ulterioare. … (2) Declararea zonelor afectate de calamităţi naturale se stabileşte în baza informaţiilor privind aria de răspândire a fenomenelor naturale, transmise de Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor. … (3) Zonele declarate calamitate natural şi ale căror culturi agricole au fost afectate total de factori naturali sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. … +
Articolul 2(1) Culturile agricole afectate total, pentru care se acordă despăgubiri, şi sumele maxime ce se acordă ca despăgubire pe unitatea de suprafaţă sunt: … a) grâu de toamnă şi primăvară, secară şi triticale – 470 lei (RON)/ha; … b) orz, orzoaică de toamnă şi primăvară – 430 lei (RON)/ha; … c) rapiţă de toamnă şi primăvară – 470 lei (RON)/ha; … d) porumb boabe – 500 lei (RON)/ha; … e) floarea-soarelui – 450 lei (RON)/ha; … f) soia – 550 lei (RON)/ha; … g) sfeclă de zahăr – 750 lei (RON)/ha; … h) legume – 1.960 lei (RON)/ha; … i) plante furajere – 560 lei (RON)/ha. … (2) Nivelul maxim al despăgubirilor prevăzute la alin. (1) reprezintă 70% din cheltuielile efectuate până la data producerii fenomenului. … (3) Pentru pierderile de animale, păsări, familii de albine şi peşti, despăgubirile acordate în baza prezentei hotărâri reprezintă 80% din valoarea de asigurare diminuată cu valoarea subproduselor rezultate, care pot fi valorificate potrivit prevederilor legale. … +
Articolul 3Procedura de calcul şi de acordare a despăgubirilor aferente calamităţilor naturale în agricultură, declarate prin prezenta hotărâre, este prevăzută de Legea nr. 381/2002, cu modificările ulterioare, precum şi de Ordinul ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor nr. 419/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de calamităţi naturale în agricultură. +
Articolul 4(1) Fondurile necesare despăgubirii producătorilor agricoli potrivit prezentei hotărâri, în sumă de 5,5 milioane lei (RON), se asigură astfel: … a) 1,5 milioane lei (RON) din prevederile bugetare aprobate ale Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale pe anul 2006; … b) 4 milioane lei (RON) prin suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale pe anul 2006, din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2006, la capitolul 83.01 "Agricultură, silvicultură, piscicultură şi vânătoare", titlul IX "Alte cheltuieli", articolul 59.09 "Despăgubiri acordate producătorilor agricoli în caz de calamităţi naturale în agricultură". … (2) Pentru asigurarea fondurilor prevăzute la alin. (1) lit. b) se suplimentează Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului cu suma de 4 milioane lei (RON) din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2006. … +
Articolul 5Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat şi în volumul şi structura bugetului Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale pe anul 2006. +
Articolul 6Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi alte organe abilitate de lege vor controla modul de utilizare în conformitate cu prevederile legale a sumei alocate potrivit prevederilor prezentei hotărâri. +
Articolul 7Termenul limită pentru depunerea documentaţiei în vederea acordării de despăgubiri producătorilor agricoli ale căror culturi au fost afectate total în perioada aprilie-mai 2006 este de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.PRIM-MINISTRUCĂLIN POPESCU-TĂRICEANUContrasemnează:–––––Ministrul agriculturii,pădurilor şi dezvoltării rurale,Gheorghe Fluturp. Ministrul administraţiei şi internelor,Paul Victor Dobre,secretar de statMinistrul mediului şi gospodăririi apelor,Sulfina BarbuMinistrul finanţelor publice,Sebastian Teodor Gheorghe VlădescuBucureşti, 28 iunie 2006.Nr. 828. +
Anexa ZONELE declarate calamitate natural şi ale căror culturi agricole au fost afectate total de factori naturaliI. Muntenia-Dobrogea-OlteniaJudeţele: Brăila, Călăraşi, Constanţa, Dolj, Giurgiu, Ialomiţa, Mehedinţi, Olt, Teleorman, TulceaII. MoldovaJudeţul: GalaţiIII. Banat-CrişanaJudeţul: Caraş-Severin–––