privind aprobarea "I.M.L. 1-95 – Instrucţiuni de metrologie legală – Transmiterea unităţii de măsură" şi "I.M.L. 2-95 – Instrucţiuni de metrologie legală – Aprobarea de model"
În aplicarea prevederilor art. 37 din Ordonanţa Guvernului nr. 20/1992 privind activitatea de metrologie, aprobată prin Legea nr. 11/1994,Guvernul României hotărăşte: +
Articolul 1Se aprobă "I.M.L. 1-95 – Instrucţiuni de metrologie legală – Transmiterea unităţii de măsură" şi "I.M.L. 2-95 – Instrucţiuni de metrologie legală – Aprobarea de model", prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre. +
Articolul 2Instrucţiunile prevăzute la art. 1 intră în vigoare după 30 de zile de la data publicării prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al României.Începând cu aceeaşi dată se abrogă Normele tehnice de metrologie N.T.M. 0-1-79 – Transmiterea unităţilor de măsură şi N.T.M. 0-3-81 – Metrologia acordării aprobării de model, aprobate prin ordinele nr. 288/1979 şi nr. 100/1981 emise de Inspectoratul General de Stat pentru Controlul Calităţii Produselor, prevederile Ordinului nr. 28/1989 şi ale Ordinului nr. 205/1991, emise de Inspectoratul General de Stat pentru Controlul Calităţii Produselor, respectiv de Comisia Naţională pentru Standarde, Metrologie şi Calitate, precum şi orice alte dispoziţii contrare.PRIM-MINISTRUNICOLAE VĂCĂROIUContrasemnează:–––––Ministrul cercetăriişi tehnologiei,Doru Dumitru PaladeMinistru de stat,ministrul finanţelor,Florin GeorgescuBucureşti, 17 octombrie 1995.Nr. 811. +
Anexa 1I.M.L. 1-95INSTRUCŢIUNI DE METROLOGIE LEGALĂ –TRANSMITEREA UNITĂŢILOR DE MĂSURĂ +
Capitolul IPrevederi generale1. Uniformitatea măsurărilor, în România, se asigură prin folosirea de către toţi utilizatorii, în toate împrejurările, a Sistemului Internaţional de Unităţi (ŞI), adoptat de Conferinţa Generală de Măsuri şi Greutăţi şi recomandat de Organizaţia Internaţională de Metrologie Legală (O.I.M.L.).2. În domeniile de interes public şi în actele oficiale, folosirea Sistemului Internaţional de Unităţi de măsură este obligatorie.3. Transmiterea unităţilor de măsură se realizează prin operaţiuni tehnice de etalonare sau verificare metrologică a mijloacelor de măsurare, având ca referinţă etaloane, atestate ca atare, din Sistemul Naţional de Etaloane, în vederea asigurării uniformităţii şi trasabilităţii măsurărilor.Trasabilitatea constituie proprietatea rezultatului unei măsurări, etalonări sau verificări de a putea fi raportat la unităţile de măsură furnizate de etaloanele naţionale sau internaţionale, printr-o succesiune de operaţiuni de transmitere a unităţii de măsură de la acestea la mijlocul de măsurare cu care a fost obţinut rezultatul respectiv.4. Transmiterea unităţilor de măsură şi asigurarea uniformităţii şi trasabilităţii măsurărilor, în România, se realizează, sub coordonarea şi supravegherea Biroului Român de Metrologie Legală, în laboratoare de metrologie autorizate şi/sau acreditate de acesta, conform schemei de principiu din prezenta anexă, care face parte integrantă din prezentele instrucţiuni.5. Toate persoanele fizice şi juridice din România au acces nediscriminatoriu la unităţile de măsură.Cheltuielile ocazionate de transmiterea unităţilor de măsură se suportă anticipat de către solicitanţi. +
Capitolul IIEtalonări şi verificări metrologice6. Prin operaţiunea de etalonare metrologică se determină relaţia dintre valorile indicate de un mijloc de măsurare şi valorile corespunzătoare indicate de un etalon care măsoară aceeaşi mărime, în condiţii şi cu o incertitudine de măsurare specificate. Rezultatele etalonării se consemnează într-un certificat de etalonare de către personalul laboratorului care a efectuat operaţiunea, sub răspunderea acestuia.7. Prin operaţiunea de verificare metrologică se constată dacă un mijloc de măsurare satisface prevederile normelor de metrologie legală, ale standardelor sau ale altor reglementări care îi sunt aplicabile. Rezultatul verificării se concretizează prin decizia admis, atunci când mijlocul de măsurare corespunde integral reglementărilor, sau prin decizia respins, în caz contrar. Această decizie se consemnează într-un buletin de verificare, de către personalul laboratorului care a efectuat operaţiunea, sub răspunderea acestuia.8. Etalonările şi verificările metrologice se execută, de regulă, în laboratoare de metrologie, unde sunt asigurate condiţiile tehnice şi de mediu necesare.Etalonarea sau verificarea mijloacelor de măsurare netransportabile din cauza gabaritelor sau a greutăţilor mari ori care se pot deregla în timpul transportului se execută la locul de utilizare, cu asigurarea condiţiilor necesare.9. Etalonarea sau verificarea metrologică poate fi iniţială sau ulterioară.Etalonarea sau verificarea iniţială se efectuează asupra mijloacelor de măsurare noi sau care nu au mai fost supuse unei asemenea operaţiuni pe teritoriul naţional.Etalonarea sau verificarea ulterioară se efectuează asupra mijloacelor de măsurare care au parcurs o anumită perioadă de exploatare, şi anume: periodic, după reparare sau, în cazuri deosebite, după modificare. Cazurile deosebite se referă la situaţiile când mijlocul de măsurare a fost implicat într-un incident care să-i influenţeze caracteristicile sau când există indicii că măsurările ar putea fi incorecte.10. Trasabilitatea etalonării sau a verificării se atestă prin indicarea, în certificatele de etalonare, respectiv în buletinele de verificare, a etaloanelor din Sistemul Naţional de Etaloane care au servit ca referinţă în cadrul operaţiunilor respective. +
Capitolul IIITransmiterea unităţilor de măsură la mijloacele de măsurare supuse controlului metrologic obligatoriu al statului11. Mijloacele de măsurare utilizate în domeniile de interes public şi nominalizate în Lista oficială a mijloacelor de măsurare supuse controlului metrologic al statului, denumite, în continuare, mijloace de măsurare reglementate, sunt supuse obligatoriu transmiterii unităţilor de măsură, în conformitate cu prevederile prezentelor instrucţiuni.12. Etalonarea sau verificarea metrologică a mijloacelor de măsurare reglementate se execută, în conformitate cu prevederile normelor de metrologie legală care le sunt aplicabile, în laboratoarele de metrologie din structura Biroului Român de Metrologie Legală. Etalonarea şi verificarea metrologică se pot executa şi în alte laboratoare autorizate de Biroul Român de Metrologie Legală.13. Mijloacele de măsurare-etalon sunt supuse obligatoriu fie etalonării, fie verificării metrologice. La cerere, etaloanele pot fi supuse ambelor operaţiuni.Mijloacele de măsurare reglementate, de lucru, se supun obligatoriu verificării metrologice. În situaţii speciale, ele pot fi, în mod suplimentar, supuse şi etalonării.14. Etalonarea sau verificarea metrologică a mijloacelor de măsurare reglementate se execută obligatoriu asupra fiecărui exemplar de mijloc de măsurare. Verificarea metrologică prin metode statistice se efectuează numai în cazurile special prevăzute în normele de metrologie legală sau în cazul în care producătorul are un sistem de asigurare a calităţii atestat şi proceduri de control statistic aprobate de Biroul Român de Metrologie Legală.15. Se acceptă prezentarea la etalonare sau verificare metrologică iniţială numai a mijloacelor de măsurare care au aprobare de model sau care sunt exceptate oficial de la aprobarea de model.16. Etalonarea sau verificarea metrologică iniţială se efectuează obligatoriu asupra tuturor categoriilor de mijloace de măsurare reglementate, respectiv:– mijloacele de măsurare noi, produse în ţară sau importate înainte de intrarea în exploatare;– mijloacele de măsurare importate, care au mai fost utilizate ori au fost recondiţionate şi care îndeplinesc toate celelalte condiţii necesare pentru a fi acceptate la etalonare sau verificare.17. Etalonarea sau verificarea metrologică iniţială se execută:a) în laboratoare de metrologie autorizate, pentru mijloacele de măsurare la care, în lista oficială, nu se prevede obligativitatea executării acestei operaţiuni la locul de utilizare; operaţiunea se execută obligatoriu înainte de livrare şi asigurarea ei constituie obligaţia producătorului autohton sau a importatorului, care suportă anticipat cheltuielile aferente; … b) la locul de utilizare a mijlocului de măsurare, în cazurile prevăzute ca atare în lista oficială, de către personalul laboratoarelor de metrologie autorizate în acest sens. Operaţiunea se execută obligatoriu înainte de punerea în funcţiune şi constituie obligaţia deţinătorului, care suportă anticipat cheltuielile aferente. Decizia admis la verificare constituie condiţie de recepţie. … 18. Etalonarea sau verificarea metrologică periodică a mijloacelor de măsurare reglementate se efectuează obligatoriu în interiorul termenelor şi cu respectarea celorlalte condiţii prevăzute în lista oficială, în laboratoarele de metrologie autorizate. Prezentarea la etalonare sau verificare metrologică periodică a mijloacelor de măsurare constituie obligaţia deţinătorului, care suportă anticipat cheltuielile aferente.În situaţia când au avut loc incidente care să afecteze corecta funcţionare a mijloacelor de măsurare sau când, datorită frecvenţei mari de utilizare, a regimurilor grele de exploatare ori a altor cauze, nu mai există garanţia unor măsurări corecte, deţinătorul are obligaţia de a prezenta mijloacele de măsurare respective la etalonare sau verificare, sau de a le scoate din uz imediat ce se constată asemenea situaţii, indiferent de data expirării termenului de valabilitate a etalonării sau verificării anterioare.19. Etalonarea sau verificarea metrologică după reparare sau modificare, precum şi după instalarea categoriilor de mijloace de măsurare la care reglementările prevăd ca aceste operaţiuni să se efectueze după ce au fost instalate, se efectuează de către personalul laboratoarelor de metrologie autorizate, înainte de punerea în funcţiune. În aceste cazuri, prezentarea la etalonare sau verificare metrologică constituie obligaţia celor care au efectuat repararea, modificarea sau instalarea. Decizia admis la verificare constituie condiţie de recepţie a lucrării.20. Mijloacele de măsurare reglementate, admise ca urmare a operaţiunilor de transmitere a unităţilor de măsură, se sigilează şi se marchează cu marca metrologică de verificare de către personalul laboratoarelor de metrologie autorizate care a efectuat aceste operaţiuni în conformitate cu prevederile instrucţiunilor şi normelor de metrologie legală care le sunt aplicabile.Mijloacele de măsurare respinse la verificarea metrologică se sigilează de către personalul laboratorului de metrologie care a efectuat operaţiunea, astfel încât mijloacele respective să nu poată fi utilizate, fără violarea sigiliului.Ruperea sigiliului se poate face, pe bază de proces-verbal, de către personalul atelierelor de reparaţii autorizate sau de către cei care procedează la casare sau scoatere din uz. Un exemplar al procesului-verbal este prezentat la laboratorul de metrologie în care se efectuează verificarea metrologică după reparaţie, respectiv organului teritorial de metrologie pentru scoatere din evidenţă a mijlocului de măsurare casat sau scos din uz.Mijloacele de măsurare declasate ca urmare a verificării metrologice pot fi utilizate în condiţiile prevederilor pct. 21 şi 22 din prezentele instrucţiuni.21. Nu sunt supuse transmiterii obligatorii a unităţilor de măsură mijloacele de măsurare:– expuse în muzee, standuri demonstrative sau expoziţii;– aflate în tranzit pe teritoriul naţional;– montate pe mijloace de transport neînmatriculate în România;– aflate în stare de conservare;– destinate uzului personal, casnic sau didactic;– care nu se utilizează în domeniile de interes public. +
Capitolul IVTransmiterea unităţilor de măsură la mijloacele de măsurare care nu sunt supuse controlului metrologic obligatoriu al statului22. Mijloacele de măsurare care nu sunt utilizate în domeniile de interes public sau care nu sunt incluse în Lista oficială a mijloacelor de măsurare supuse controlului metrologic al statului, denumite, în continuare, mijloace de măsurare nereglementate, nu se supun obligativităţii transmiterii unităţilor de măsură.Această prevedere nu scuteşte de răspundere persoanele fizice sau juridice cărora li se impune, prin alte reglementări legale, obligativitatea transmiterii unităţilor de măsură sau din cauza cărora, prin neasigurarea transmiterii unităţilor de măsură la mijloacele de măsurare pe care le deţin sau le utilizează, s-au produs evenimente care afectează valori materiale sau sociale.În cazul mijloacelor de măsurare care figurează în lista oficială, dar nu sunt utilizate în domeniile de interes public, utilizatorii sunt obligaţi să inscripţioneze la loc vizibil pe acestea: "Interzisă utilizarea în …" (se va menţiona, după caz, domeniul de interes public respectiv).23. Etalonarea sau verificarea metrologică a mijloacelor de măsurare nereglementate se execută în conformitate cu normele tehnice de metrologie, standardele sau alte reglementări specificate de beneficiarii acestor operaţiuni, în laboratoarele de metrologie acreditate de Biroul Român de Metrologie Legală.24. Mijloacele de măsurare nereglementate pot fi etalonate, verificate metrologic sau supuse ambelor operaţiuni, în conformitate cu solicitarea beneficiarului.În documentele eliberate ca urmare a efectuării acestor operaţiuni se va menţiona normativul în conformitate cu care a fost efectuată operaţiunea sau cerinţele beneficiarului. +
Capitolul VSancţiuni25. Nerespectarea prevederilor specificate la pct. 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18 şi 22 din prezentele instrucţiuni constituie contravenţii şi se sancţionează conform art. 29 pct. II lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 20/1992, aprobată şi modificată prin Legea nr. 11/1994. +
Capitolul VIPrevederi finale şi tranzitorii26. În vederea aplicării prezentelor instrucţiuni, Biroul Român de Metrologie Legală emite proceduri specifice în termen de 30 de zile de la data publicării acestora în Monitorul Oficial al României.27. Până la elaborarea normelor de metrologie legală pentru etalonare sau verificare metrologică a mijloacelor de măsurare reglementate, transmiterea unităţilor de măsură la aceste mijloace se efectuează în conformitate cu normele tehnice de metrologie în vigoare sau cu alte reglementări naţionale sau internaţionale, stabilite prin ordin al directorului general al Biroului Român de Metrologie Legală.28. Mijloacele de măsurare reglementate care, la data intrării în vigoare a prezentelor instrucţiuni, nu au aprobare de model, dar au fost supuse anterior operaţiunilor de etalonare sau verificare metrologică, pot fi acceptate, în continuare, la etalonare sau verificare.29. Documentele emise sau mărcile metrologice aplicate ca urmare a unor operaţiuni de transmitere a unităţilor de măsură, efectuate în alte ţări, au valabilitate în România numai după o prealabilă recunoaştere a lor de către Biroul Român de Metrologie Legală, ca urmare a încheierii unor convenţii internaţionale în acest sens.SCHEMA DE PRINCIPIUa transmiterii unităţilor de măsură în România–––––NOTĂ(CTCE)SCHEMA DE PRINCIPIU a transmiterii unităţilor de măsură în România, se găseşte în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 30 octombrie 1995, la pagina 6. +
Anexa 2I.M.L. 2-95INSTRUCŢIUNI DE METROLOGIE LEGALĂ –APROBAREA DE MODEL +
Capitolul IPrevederi generale1. Prezentele instrucţiuni de metrologie legală stabilesc condiţiile în care se exercită controlul metrologic al statului prin aprobarea de model al mijloacelor de măsurare produse sau importate în România, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 20/1992, aprobată şi modificată prin Legea nr. 11/1994.2. Prin aprobarea de model, Biroul Român de Metrologie Legală atestă conformitatea unui tip de mijloc de măsurare cu prevederile normelor de metrologie legală în vigoare şi conferă producătorului dreptul de a construi sau de a fabrica, în scopul comercializării şi utilizării în România, a tipului de mijloc de măsurare respectiv.3. În absenţa unor norme de metrologie legală specifice, Biroul Român de Metrologie Legală acordă aprobări de model prin raportare la prevederile recomandărilor internaţionale ale Organizaţiei Internaţionale de Metrologie Legală sau standardelor internaţionale, naţionale şi profesionale, în măsura în care acestea nu contravin principiilor generale ale metrologiei legale şi legislaţiei româneşti.4. Persoanele care participă la activităţi legate de aprobarea unui model trebuie să asigure confidenţialitatea informaţiilor referitoare la construcţia mijlocului de măsurare şi la tehnologiile de fabricaţie, cu excepţia celor destinate publicării. +
Capitolul IIMijloacele de măsurare supuse aprobării de model5. Se supun aprobării de model:a) mijloacele de măsurare care figurează în Lista oficială a mijloacelor de măsurare supuse controlului metrologic al statului, publicată de Biroul Român de Metrologie Legală; … b) dispozitivele suplimentare sau auxiliare, dacă acestea pot influenţa rezultatele măsurărilor executate cu mijloacele de măsurare cărora le sunt asociate. … 6. Se exceptează de la prevederile pct. 5:a) mijloacele de măsurare pentru care normele de metrologie legală specifice prevăd în mod expres exceptarea de la aprobarea de model; … b) mijloacele de măsurare pentru care, deşi figurează în lista oficială, producătorii sau importatorii declară la Biroul Român de Metrologie Legală că nu intenţionează să le fabrice sau să le importe în scopul utilizării în domeniile de interes public; … c) mijloacele de măsurare care se fabrică sau se importă în baza unor condiţii tehnice şi metrologice acceptate de ambele părţi ale unei tranzacţii comerciale, dacă rezultatele măsurării nu afectează interesul public; … d) mijloacele de măsurare care se aduc în ţară, în cantităţi nesemnificative, de către persoanele fizice sau juridice care urmează să le utilizeze în exclusivitate; … e) alte mijloace de măsurare, în situaţii speciale, bine justificate de solicitanţi. … 7. Pentru fiecare dintre situaţiile prevăzute la pct. 6 lit. b), c), d) şi e), Biroul Român de Metrologie Legală stabileşte şi comunică solicitantului condiţiile în care se aprobă exceptarea, precum şi categoriile de control metrologic care li se aplică.8. Mijloacele de măsurare realizate în faza de prototip nu se supun aprobării de model.9. Aprobarea de model se acordă pentru:a) o tipodimensiune de mijloc de măsurare; … b) o familie de tipodimensiuni de mijloace de măsurare definită ca atare de către producători şi aprobată de către Biroul Român de Metrologie Legală din punct de vedere al componenţei şi desemnării tipurilor reprezentative; … c) un ansamblu, o instalaţie sau un sistem de măsurare. … 10. Orice modificare a unui tip de mijloc de măsurare aprobat care afectează caracteristicile atestate prin aprobarea de model este interzisă. +
Capitolul IIIAcordarea sau retragerea aprobării de model11. Aprobarea de model se acordă, de către Biroul Român de Metrologie Legală, numai producătorului, la cererea acestuia, pe baza evaluării modelului mijlocului de măsurare.12. Cererile de aprobare de model pot fi prezentate şi de către:a) reprezentanţii împuterniciţi ai producătorului; … b) importatorii mijloacelor de măsurare; … c) realizatorii unor sisteme de măsurare constituite din subsisteme fabricate de către producători diferiţi. … 13. Schimbarea firmei producătoare atrage după sine obligaţia obţinerii unei alte aprobări de model.14. Evaluarea modelului se realizează prin una sau mai multe dintre următoarele activităţi:a) expertizarea documentaţiei anexate cererii; … b) încercări de model; … c) urmărirea funcţionării la locul de utilizare; … d) evaluarea şi certificarea sistemului de asigurare a calităţii la producător. … 15. Evaluările de model pot fi:a) evaluări de model complete – în cazul unui tip de mijloc de măsurare care nu a mai fost încercat anterior sau în cazul în care unui mijloc de măsurare aprobat i s-au adus modificări importante; … b) evaluări de model parţiale – în cazul în care unui mijloc de măsurare i s-au adus modificări neesenţiale ori s-a schimbat producătorul. … 16. Pentru fiecare caz în parte, Biroul Român de Metrologie Legală stabileşte, pe bază de programe de evaluare obligatorii, modalităţile de evaluare de la pct. 14 şi 15 care sunt aplicabile, în funcţie de importanţa, complexitatea şi dimensiunile de gabarit ale mijlocului de măsurare, de existenţa unor aprobări de model anterioare şi a unor informaţii privind comportarea în exploatare, de posibilităţile tehnice şi administrative de efectuare a încercărilor, precum şi de cantităţile ce urmează a fi fabricate sau importate.17. În baza aprobării de model acordate producătorului şi a unei împuterniciri scrise primite de la acesta, fiecare importator al aceluiaşi tip de mijloc de măsurare are obligaţia să solicite autorizaţie de exercitare a activităţii de import.18. Încercările de model se pot executa:a) în laboratoarele din structura Biroului Român de Metrologie Legală; … b) în laboratoarele de încercări autorizate de Biroul Român de Metrologie Legală; … c) în laboratoarele producătorului mijlocului de măsurare supus aprobării, dacă acestea asigură condiţiile de dotare, exactitate şi trasabilitate impuse prin programul de încercări; … d) la locul de utilizare; … e) în alte locuri prevăzute în programul de evaluare. … 19. Biroul Român de Metrologie Legală poate încheia, în condiţiile legii, convenţii bilaterale sau multilaterale de recunoaştere a rezultatelor încercărilor de model efectuate de către serviciile de metrologie legală ale altor ţări.Se pot elibera aprobări de model şi pentru mijloacele de măsurare care au obţinut certificate de conformitate O.I.M.L.20. Pe baza analizei raportului de evaluare a modelului, Biroul Român de Metrologie Legală poate lua următoarele decizii:a) acordarea aprobării de model, în cazul în care programul de evaluare a modelului a fost încheiat cu rezultate corespunzătoare; … b) neacordarea aprobării de model. … 21. Termenul de valabilitate a unei aprobări de model complete poate fi de maximum 10 ani de la acordare. În cazul constatării unei comportări necorespunzătoare în exploatare a mijlocului de măsurare, Biroul Român de Metrologie Legală poate decide reexaminarea aprobării de model, prin noi evaluări.22. În cazuri bine justificate în care apare necesitatea utilizării urgente a unui tip de mijloc de măsurare, iar Biroul Român de Metrologie Legală nu poate finaliza, din motive obiective, programul de evaluare a modelului, aprobarea de model se poate elibera pentru un număr limitat de exemplare în condiţii de utilizare precizate şi cu un termen de valabilitate inferior celui prevăzut la pct. 21.Solicitantul se va obliga în scris să respecte condiţionările din aprobările de model eliberate în aceste cazuri, nerespectarea lor ducând la retragerea aprobărilor de model.23. La expirarea termenului de valabilitate a aprobării de model, titularul aprobării de model trebuie să solicite prelungirea termenului. Prelungirea se poate acorda fie pe baza unei evaluări complete sau parţiale, fie pe baza unor informaţii privind stabilitatea caracteristicilor metrologice constatată în urma etalonării şi/sau verificării metrologice a mijlocului de măsurare aflat în exploatare.24. Mijloacele de măsurare fabricate sau importate în perioada de valabilitate a unei aprobări de model sunt considerate la utilizator mijloace de măsurare legale şi după expirarea perioadei de valabilitate, în măsura în care au corespuns la verificările metrologice.25. Aprobările de model pot fi însoţite de condiţionări privind:a) restricţii cu privire la utilizare; … b) cerinţe referitoare la instalare, protecţie sau recalibrare; … c) cerinţe referitoare la verificarea metrologică iniţială sau periodică; … d) cerinţe referitoare la marcări, sigilări şi inscripţionări; … e) cerinţe referitoare la păstrarea modelelor. … 26. Aprobarea de model se acordă numai celor care au solicitat-o, prin eliberarea certificatului aprobării de model.27. În cazul neacordării aprobării de model, decizia motivată se comunică solicitantului.28. Marca metrologică de model, ca semn distinctiv care atestă conformitatea cu modelul aprobat, se aplică pe fiecare mijloc de măsurare, prin grija titularului aprobării de model, astfel încât să fie lizibilă şi rezistentă la ştergere.29. Condiţiile generale privind marca metrologică de model se stabilesc prin instrucţiuni de metrologie legală, iar condiţiile de aplicare specifice unui anumit mijloc de măsurare se stabilesc în certificatul aprobării de model.30. Mijloacele de măsurare exceptate de la obţinerea aprobării de model, în condiţiile prevăzute la pct. 6, trebuie marcate cu un semn special, lizibil şi rezistent la ştergere, stabilit de Biroul Român de Metrologie Legală. Semnul se aplică prin grija solicitantului exceptării.31. Un exemplar din documentaţia care constituie dosarul aprobării de model se păstrează la Biroul Român de Metrologie Legală pe o perioadă de timp cu 5 ani mai lungă decât perioada de valabilitate a aprobării.Prin certificatul aprobării de model se stabileşte dacă este necesară reţinerea, ca model de referinţă, a unuia sau mai multor exemplare dintre mijloacele de măsurare supuse evaluării, precum şi locul şi condiţiile de păstrare. În cazul unor mijloace de măsurare voluminoase, cu preţ de cost ridicat, sau produse în cantităţi mici, se pot păstra numai unele subansambluri sau părţi componente.32. Certificatul aprobării de model se eliberează numai după ce solicitantul a plătit o taxă, stabilită conform legii, şi a achitat costul lucrărilor ocazionate de executarea evaluărilor de model, care se stabileşte prin deviz, conform actelor normative în vigoare.33. Biroul Român de Metrologie Legală poate retrage aprobarea de model:a) când mijloacele de măsurare fabricate sau importate nu sunt conforme cu modelul aprobat sau nu corespund prevederilor reglementărilor de metrologie legală; … b) când se constată că mijloacele de măsurare produse sau importate în baza aprobării de model au deficienţe care le fac neutilizabile conform scopurilor propuse; … c) când, ca urmare a modificării unor reglementări de metrologie legală, mijloacele de măsurare nu mai corespund prevederilor acestora; … d) când titularul nu a respectat condiţionările din certificatul aprobării de model. … 34. Biroul Român de Metrologie Legală publică periodic, în publicaţiile oficiale de metrologie, deciziile de aprobare sau de retragere a aprobărilor de model şi le notifică unităţilor de metrologie legală din subordine, împreună cu toate informaţiile necesare efectuării verificărilor şi supravegherii metrologice. +
Capitolul IVObligaţiile producătorilor şi importatorilor de mijloace de măsurare35. Producătorii şi importatorii de mijloace de măsurare şi, după caz, reprezentanţii acestora sunt obligaţi:a) să înceapă fabricarea sau importul, în scopul comercializării şi utilizării în România a mijloacelor de măsurare, numai după obţinerea aprobării de model sau, după caz, a autorizaţiei de exercitare a activităţii de import. Se exceptează de la această prevedere fabricarea sau importul unui număr limitat de mijloace de măsurare în vederea constituirii unui lot din care se prelevează modelele ce urmează a fi evaluate; … b) să respecte condiţionările impuse în aprobarea exceptării de la obţinerea aprobării de model; … c) să pună la dispoziţia Biroului Român de Metrologie Legală toate informaţiile şi documentaţiile necesare pentru definirea modelului supus aprobării; … d) să pună la dispoziţia Biroului Român de Metrologie Legală şi să prezinte în locurile stabilite de acesta modelele supuse evaluării, însoţite de piesele şi dispozitivele anexă necesare funcţionării; … e) să asigure mijloacele materiale, etaloanele însoţite de certificatele de etalonare, instalaţiile de încercare şi personalul auxiliar, în conformitate cu prevederile programului de evaluare acceptat şi aprobat; … f) să colaboreze cu Biroul Român de Metrologie Legală, la solicitarea acestuia, pe tot parcursul evaluărilor de model; … g) să informeze întocmai beneficiarii mijloacelor de măsurare în legătură cu conţinutul complet al certificatelor aprobării de model, inclusiv despre condiţionările existente; … h) să aplice marca metrologică de model, conform certificatului aprobării de model sau semnul de exceptare de la aprobarea de model, conform deciziei Biroului Român de Metrologie Legală, care stabileşte condiţiile în care se aprobă exceptarea; … i) să comunice Biroului Român de Metrologie Legală orice modificare pe care intenţionează să o aplice unui tip de mijloc de măsurare fabricat conform aprobării şi să solicite aprobarea modificării sau, după caz, o nouă aprobare de model; … j) să conserve nealterate modelele sau, după caz, unele subansambluri sau părţi componente ale acestora, precum şi documentaţiile predate spre păstrare de Biroul Român de Metrologie Legală şi să le pună la dispoziţia acestuia ori de câte ori i se cere; … k) să nu expună în spaţii destinate operaţiunilor comerciale mijloace de măsurare fără aprobare de model, dacă acestea nu sunt însoţite de inscripţii din care să rezulte caracterul de mostre nevandabile; … l) să înceteze vânzarea sau importul la termenele de expirare a aprobării sau în momentul în care nu mai sunt îndeplinite cerinţele cuprinse în aprobarea de model; … m) să comunice Biroului Român de Metrologie Legală orice modificare în situaţia lor juridică sau tehnică, de natură să afecteze conţinutul certificatelor aprobării de model sau elementele care au stat la baza acordării aprobării de model. … +
Capitolul VSancţiuni36. Nerespectarea obligaţiilor prevăzute la pct. 35 lit. b), g), h), i), j), k), l) şi m) atrage sancţionarea conform art. 29 pct. II lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 20/1992, aprobată şi modificată prin Legea nr. 11/1994. +
Capitolul VIPrevederi finale37. În vederea aplicării prezentelor instrucţiuni, Biroul Român de Metrologie Legală va emite, în termen de 30 de zile de la data publicării acestora în Monitorul Oficial al României, proceduri obligatorii pentru solicitanţii aprobărilor de model şi pentru ceilalţi factori implicaţi în evaluarea modelelor şi în aprobarea de model.––––