privind acordarea unui ajutor umanitar de urgenţă pentru populaţia din judeţele Botoşani, Iaşi şi Neamţ
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 5 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 82/1992 privind rezervele de stat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + Articolul 1Se acordă un ajutor umanitar cu titlu gratuit, în limita sumei de 258 mii lei, pentru ajutorarea populaţiei din judeţele Botoşani (119 mii lei), Iaşi (79,5 mii lei) şi Neamţ (59,5 mii lei) afectate de inundaţii, constând în motorină, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. + Articolul 2(1) Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat va scădea din gestiune, la preţurile de înregistrare, prin debitarea contului 6891 "Cheltuieli privind rezerva de stat", cantităţile de produs aprobate a fi scoase din rezervele de stat potrivit prezentei hotărâri, pe baza avizelor de expediţie şi a proceselor-verbale de predare-primire semnate de împuterniciţii desemnaţi de instituţiile prefectului din judeţele Botoşani, Iaşi şi Neamţ. … (2) Reîntregirea stocului cu cantitatea acordată se va face în anul 2009, finanţarea fiind asigurată din bugetul de stat. … + Articolul 3(1) Transportul produsului până la locul indicat de instituţiile prefectului din judeţele Botoşani, Iaşi şi Neamţ se va efectua în regim de urgenţă cu mijloace auto ale unor societăţi comerciale angajate de Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat. … (2) Cheltuielile legate de transportul produsului se suportă de Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat, în limita bugetului aprobat. … (3) Schimbarea, sub orice formă, a destinaţiei produsului acordat ca ajutor din rezervele de stat este interzisă şi atrage, după caz, răspunderea civilă, administrativă, disciplinară sau penală. … + Articolul 4(1) Instituţiile prefectului din judeţele Botoşani, Iaşi şi Neamţ vor justifica distribuirea produsului scos din rezervele de stat în condiţiile prezentei hotărâri, conform prevederilor art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 371/1993 privind acordarea, în primă intervenţie, a ajutoarelor umanitare populaţiei afectate ca urmare a unor situaţii excepţionale. … (2) Documentele justificative privind distribuirea vor fi păstrate la sediul instituţiilor prefectului din judeţele Botoşani, Iaşi şi Neamţ, în vederea punerii lor la dispoziţia organelor de control abilitate. … PRIM-MINISTRUCĂLIN POPESCU-TĂRICEANUContrasemnează:────────────────Ministrul internelorşi reformei administrative,Cristian DavidPreşedinteleAdministraţiei Naţionalea Rezervelor de Stat,Dezsi Iosif ZoltanMinistrul economieişi finanţelor,Varujan VosganianBucureşti, 13 august 2008.Nr. 807. + Anexa LISTAproduselor care se scot din rezervele de stat ca ajutor umanitarde urgenţă pentru populaţia din judeţele Botoşani, Iaşi şi Neamţ┌──────────┬─────────────────┬────────────────────────────────────────┐│ Produsul │ │ Cantitatea ││ │ U.M. ├─────────┬───────┬───────┬──────────────┤│ │ │ Botoşani│ Iaşi │ Neamţ │ Total │├──────────┼─────────────────┼─────────┼───────┼───────┼──────────────┤│Motorină │ tone │ 30 │ 20 │ 15 │ 65 │├──────────┼─────────────────┼─────────┼───────┼───────┼──────────────┤│Valoarea │ mii lei │ 119 │ 79,5 │ 59,5 │ 258 │└──────────┴─────────────────┴─────────┴───────┴───────┴──────────────┘__________
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.