privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului (CE) nr. 1.013/2006 privind transferul de deşeuri(actualizată până la data de 24 noiembrie 2008*)
–––-În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. +
Articolul 1(1) Prezenta hotărâre creează cadrul instituţional pentru aplicarea directă a Regulamentului Parlamentului European şi al Consiliului (CE) nr. 1.013/2006 din 14 iunie 2006 privind transferul de deşeuri, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 190 din 12 iulie 2006, denumit în continuare Regulament. … (2) Regulamentul se completează cu prevederile Convenţiei de la Basel privind controlul transportului peste frontiere al deşeurilor periculoase şi al eliminării acestora, întocmită la 20-22 martie 1989, la care România a aderat prin Legea nr. 6/1991, cu modificările ulterioare (Convenţia de la Basel), şi cu cele ale amendamentelor la Convenţia de la Basel, acceptate de România prin Legea nr. 265/2002. … +
Articolul 2La aplicarea prevederilor Regulamentului se vor lua în considerare perioadele de tranziţie obţinute de România pentru implementarea acestui act normativ, prevăzute în anexa nr. VII pct. 9 lit. B "Managementul deşeurilor" alin. (1) 31993 R 0259 din Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005. +
Articolul 3(1) Se desemnează Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile şi Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului ca autorităţi competente pentru aplicarea Regulamentului, în conformitate cu prevederile art. 53 din Regulament şi ale Convenţiei de la Basel. … (2) Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile este desemnat punct focal pentru Convenţia de la Basel în conformitate cu prevederile art. 2 paragraful 7 din aceasta. … (3) Se desemnează Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului ca autoritate competentă de tranzit, în conformitate cu prevederile art. 53 din Regulament. … (4) Autorităţile publice competente prevăzute la alin. (1) au sarcina de a desemna corespondenţi responsabili cu informarea sau consilierea persoanelor fizice şi juridice care solicită informaţii, în conformitate cu prevederile art. 54 din Regulament, şi cu pregătirea şi transmiterea rapoartelor prevăzute la art. 51 alin. (1) şi (2) din Regulament. … +
Articolul 4Responsabilitatea privind controlul şi supravegherea transferului de deşeuri revine următoarelor autorităţi potrivit competenţelor:a) Autoritatea Naţională a Vămilor din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală din subordinea Ministerului Economiei şi Finanţelor; … b) Garda Naţională de Mediu din subordinea Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile; … c) Direcţia de reciclare a materialelor din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor; … d) Ministerul Sănătăţii Publice, prin autorităţile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti. … e) Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, prin unităţile subordonate. … –––-Lit. e) a art. 4 a fost introdusă de pct. 1 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 1.453 din 12 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 783 din 24 noiembrie 2008. +
Articolul 5Transportul deşeurilor se efectuează în conformitate cu legislaţia naţională şi cu acordurile şi convenţiile internaţionale privind transportul mărfurilor periculoase, la care România este parte. +
Articolul 6(1) În activitatea de supraveghere şi control al transferului de deşeuri se utilizează documentul de notificare şi documentul de circulaţie prevăzute în anexele nr. IA şi IB la Regulament. … (2) Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului emite documentul de notificare şi documentul de circulaţie, la solicitarea persoanei care face notificarea în conformitate cu art. 4 din Regulament. … (3) Pe lângă documentele prevăzute la art. 4 din Regulament, notificatorul are obligaţia de a prezenta, din partea autorităţii competente pentru protecţia mediului, o dovadă scrisă privind deţinerea autorizaţiei/autorizaţiei integrate de mediu pentru desfăşurarea activităţilor de valorificare a deşeurilor de către titularul activităţii/operatorul instalaţiei, pentru deşeurile ce fac obiectul notificării. … +
Articolul 7(1) La introducerea pe teritoriul României a deşeurilor provenite din activităţile desfăşurate şi mărfurile depozitate în zonele libere şi în antrepozitele vamale, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului emite documentul de notificare şi documentul de circulaţie pentru valorificarea în instalaţii autorizate, la solicitarea persoanei care deţine aceste tipuri de deşeuri. Fiecare document de notificare se referă la un singur transport. … (2) În momentul solicitării documentului de notificare, deţinătorul de deşeuri prezintă contractul de operare în zona liberă sau antrepozitul vamal şi rezultatele analizelor de laborator. … +
Articolul 8Abrogat.–––-Art. 8 a fost abrogat de pct. 2 al art. unic din HOTĂRÂREA nr. 1.453 din 12 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 783 din 24 noiembrie 2008. +
Articolul 9(1) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 25.000 lei la 50.000 lei importul, exportul, tranzitul sau achiziţia intracomunitară pe teritoriul României de deşeuri, fără documentul de notificare şi documentul de circulaţie prevăzute la art. 6 alin. (1), emise de autoritatea competentă prevăzută la art. 6 alin. (2). … (2) Constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunii prevăzute la alin. (1) se fac de personalul împuternicit din cadrul Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile şi al Ministerului Economiei şi Finanţelor, precum şi de personalul împuternicit din cadrul autorităţilor prevăzute la art. 3. … +
Articolul 10Contravenţiei prevăzute la art. 9 îi sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare. +
Articolul 11Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă:a) Hotărârea Guvernului nr. 895/2006 pentru aplicarea de la data aderării României la Uniunea Europeană a Regulamentului Consiliului nr. 259/93/CEE privind supravegherea şi controlul transporturilor de deşeuri în, înspre şi dinspre Comunitatea Europeană, adoptat la 1 februarie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 638 din 25 iulie 2006; … b) Ordinul ministrului mediului şi gospodăririi apelor şi al ministrului finanţelor publice nr. 1.371/2.225/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Regulamentului Consiliului 259/93/CEE privind supravegherea şi controlul transporturilor de deşeuri în, înspre şi dinspre Comunitatea Europeană, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Convenţiei de la Basel privind controlul transportului peste frontieră al deşeurilor periculoase şi al eliminării acestora, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 20 din 12 ianuarie 2007. … PRIM-MINISTRUCĂLIN POPESCU-TĂRICEANUContrasemnează:–––––Ministrul mediului şi dezvoltării durabile,Attila KorodiMinistrul sănătăţii publice,Gheorghe Eugen NicolăescuMinistrul transporturilor,Ludovic Orbanp. Ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale,Gheorghe Albu,secretar de statDepartamentul pentru Afaceri EuropeneAdrian Ciocănea,secretar de statMinistrul economiei şi finanţelor,Varujan VosganianBucureşti, 17 iulie 2007.Nr. 788.–––