Informatii Document
Emitent: CAMERA AUDITORILOR FINANCIARI DIN ROMANIA
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 118 din 16 februarie 2016
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
privind aprobarea Listei cuprinzând auditorii financiari care au fost autorizaţi în alte state membre ale Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European ori Confederaţiei Elveţiei
Având în vedere prevederile:– art. 6 alin. (3) şi ale art. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;– art. 15 alin. (1) şi (3) şi art. 38 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Camerei Auditorilor Financiari din România, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 433/2011;– Hotărârea Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 164/2010 pentru adoptarea Normelor privind aprobarea auditorilor financiari şi a firmelor de audit din alte state membre ale Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European ori Confederaţiei Elveţiei şi din terţe ţări, cu modificările şi completările ulterioare;– art. 12 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2008 privind auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate şi supravegherea în interes public a profesiei contabile, aprobată cu modificări prin Legea nr. 278/2008, cu modificările şi completările ulterioare;– Hotărârii Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 51/2015 privind modalitatea de adoptare a hotărârilor Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România,ţinând cont de procesul-verbal întocmit la data de 26 noiembrie 2015 de Comisia de examinare,Consiliul Camerei Auditorilor Financiari din România, întrunit în data de 21 decembrie 2015, hotărăşte: +
Articolul 1Se aprobă Lista cuprinzând auditorii financiari care au fost autorizaţi în alte state membre ale Uniunii Europene sau aparţinând Spaţiului Economic European ori Confederaţiei Elveţiei şi care au dobândit calitatea şi dreptul de exercitare a profesiei de auditor financiar în România, în urma testului de aptitudini organizat în data de 26 noiembrie 2015, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. +
Articolul 2Prezenta hotărâre va fi comunicată Consiliului pentru Supravegherea în Interes Public a Profesiei Contabile pentru aprobarea listei cuprinzând persoanele care au participat la testul de aptitudini în vederea aprobării ca auditori financiari. +
Articolul 3Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Preşedintele Camerei Auditorilor Financiari din România,
Gabriel RaduBucureşti, 21 decembrie 2015.Nr. 78. +
Anexă
LISTA
cuprinzând auditorii financiari care au fost
autorizaţi în alte state membre ale Uniunii Europene sau aparţinând
Spaţiului Economic European ori Confederaţiei Elveţiei
şi care au dobândit calitatea şi dreptul
de exercitare a profesiei de auditor financiar în România, în
urma testului de aptitudini organizat în data de 26 noiembrie 2015*Font 8*┌────┬─────────────────────────────┬─────────┬────────────────────────────────────────────────────┐│Nr. │ │ Ţara de │ ││crt.│ Numele şi prenumele │ origine │ Institutul străin la care este membru │├────┼─────────────────────────────┼─────────┼────────────────────────────────────────────────────┤│ 1.│BUTOLO ANITA SIDONIA │ România │The Association of Chartered Certified Accountants │├────┼─────────────────────────────┼─────────┼────────────────────────────────────────────────────┤│ 2.│CEBOTARI IGOR │ România │The Association of Chartered Certified Accountants │├────┼─────────────────────────────┼─────────┼────────────────────────────────────────────────────┤│ 3.│FLOREA OANA │ România │The Association of Chartered Certified Accountants │├────┼─────────────────────────────┼─────────┼────────────────────────────────────────────────────┤│ 4.│IACOB DIANA MANUELA │ România │The Association of Chartered Certified Accountants │├────┼─────────────────────────────┼─────────┼────────────────────────────────────────────────────┤│ 5.│MUTULESCU ALEXANDRA MADALINA │ România │The Association of Chartered Certified Accountants │├────┼─────────────────────────────┼─────────┼────────────────────────────────────────────────────┤│ 6.│STAN OANA MONICA │ România │The Association of Chartered Certified Accountants │├────┼─────────────────────────────┼─────────┼────────────────────────────────────────────────────┤│ 7.│STROE CAMELIA ILEANA │ România │The Association of Chartered Certified Accountants │└────┴─────────────────────────────┴─────────┴────────────────────────────────────────────────────┘––