privind cheltuielile pentru organizarea şi desfăşurarea alegerii Camerei Deputaţilor, a Senatului şi a Preşedintelui României din anul 2000
În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României, ale art. 83 şi 84 din Legea nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 28 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 69/1992 pentru alegerea Preşedintelui României, cu modificările ulterioare,Guvernul României adopta prezenta hotărâre. +
Articolul 1Cheltuielile pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Camera Deputaţilor, Senat şi Preşedintele României din anul 2000 se asigura de la bugetul de stat. +
Articolul 2(1) Pentru efectuarea cheltuielilor necesare în vederea pregătirii, organizării şi desfăşurării alegerilor pentru Camera Deputaţilor, Senat şi Preşedintele României din anul 2000 se suplimenteaza bugetul Ministerului Funcţiei Publice din Fondul de rezerva bugetară la dispoziţia Guvernului cu suma de 550 miliarde lei, din care 299,9 miliarde lei pentru cheltuieli materiale şi servicii, 40 miliarde lei pentru cheltuieli de capital şi 210,1 miliarde lei pentru cheltuieli de personal. … (2) Cheltuielile pentru organizarea, dotarea şi funcţionarea Biroului Electoral Central se vor suporta de Ministerul Funcţiei Publice din bugetul suplimentat conform prevederilor alin. (1). … (3) Asigurarea sediului şi achiziţionarea bunurilor necesare pentru organizarea, dotarea şi funcţionarea Biroului Electoral Central se vor face dintr-o singura sursa, cu respectarea prevederilor legale în vigoare privind achiziţiile publice. Sediul Biroului Electoral Central va fi asigurat de Ministerul Funcţiei Publice prin închiriere de la Regia Autonomă "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat". … (4) Ministerul Funcţiei Publice va repartiza, pe prefecturi, sumele cu care se majorează alocaţiile bugetare ale acestora, necesare pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Camera Deputaţilor, Senat şi Preşedintele României din anul 2000. … (5) Pentru acoperirea cheltuielilor necesare privind proiectarea şi elaborarea programelor de prelucrare şi centralizare a rezultatelor alegerilor pentru Camera Deputaţilor, Senat şi Preşedintele României, pentru realizarea operaţiunilor de centralizare şi prelucrare a rezultatelor alegerilor pentru Camera Deputaţilor, Senat şi Preşedintele României, precum şi pentru dotarea corespunzătoare a birourilor electorale de circumscripţie, a oficiilor electorale şi a Biroului Electoral Central cu echipamente şi tehnica de calcul se suplimenteaza bugetul Institutului Naţional de Statistica şi Studii Economice, din Fondul de rezerva bugetară la dispoziţia Guvernului, cu suma de 7,5 miliarde lei, din care 4,5 miliarde lei pentru cheltuieli de capital, 0,5 miliarde lei pentru cheltuieli de personal şi 2,5 miliarde lei pentru cheltuieli materiale şi servicii. … (6) Achiziţionarea echipamentelor de calcul, precum şi a materialelor şi serviciilor prevăzute la alin. (5) se face dintr-o singura sursa, cu aplicarea prevederilor legale în vigoare privind achiziţiile publice. … (7) Cheltuielile pentru realizarea copiilor de pe listele electorale permanente actualizate se asigura de către prefecturi prin suplimentarea alocaţiilor bugetare de către Ministerul Funcţiei Publice, folosindu-se metoda achiziţiei dintr-o singura sursa, cu aplicarea prevederilor legale în vigoare privind achiziţiile publice. … (8) Prefecturile vor asigura imprimarea buletinelor de vot în vederea garantarii securităţii acestor documente, precum şi tipărirea machetei proceselor-verbale pentru constatarea rezultatelor alegerilor, folosindu-se metoda achiziţiei dintr-o singura sursa, cu aplicarea prevederilor legale în vigoare privind achiziţiile publice. … +
Articolul 3Pentru reducerea cheltuielilor necesare în vederea organizării şi desfăşurării procesului electoral consiliile locale, consiliile judeţene, precum şi prefecturile vor utiliza bunurile materiale aflate în stare buna, recuperate de la alegerile anterioare. +
Articolul 4(1) Pe toată perioada exercitării atribuţiilor privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Camera Deputaţilor, Senat şi Preşedintele României instituţiile la care sunt angajaţi membrii birourilor şi oficiilor electorale, informaticienii, statisticienii şi personalul tehnic auxiliar le asigura acestora drepturile salariale cuvenite, potrivit legii. … (2) Pentru membrii Biroului Electoral Central, începând cu data constituirii acestuia se acordă o indemnizaţie de 150.000 lei pe zi de activitate, care se suporta de Ministerul Funcţiei Publice din bugetul suplimentat conform art. 2 alin. (1). … (3) Informaticienii, statisticienii şi personalul tehnic auxiliar care participa la executarea operaţiunilor generate de procesul electoral la Biroul Electoral Central vor primi o indemnizaţie de 100.000 lei pe zi de activitate, care se suporta de Ministerul Funcţiei Publice din bugetul suplimentat conform art. 2 alin. (1). … (4) Membrii birourilor electorale de circumscripţie beneficiază de o indemnizaţie de 130.000 lei pe zi de activitate, începând cu data constituirii acestora. … (5) Membrii celorlalte birouri electorale, precum şi ai oficiilor electorale vor primi o indemnizaţie de 110.000 lei pe zi de activitate, începând cu data constituirii acestora. … (6) Informaticienii, statisticienii şi personalul tehnic auxiliar care participa la executarea operaţiunilor generate de procesul electoral pe lângă birourile şi oficiile electorale prevăzute la alin. (4) şi (5) vor primi o indemnizaţie de 100.000 lei pe zi de activitate. … (7) Membrilor birourilor şi oficiilor electorale, informaticienilor, statisticienilor şi personalului tehnic auxiliar care participa la realizarea operaţiunilor legate de alegerile pentru Camera Deputaţilor, Senat şi Preşedintele României li se vor asigura în ziua votării băuturi răcoritoare, cafea şi gustari, în limita sumei de 40.000 lei de persoana. … (8) Plata indemnizaţiilor prevăzute la alin. (4), (5) şi (6) se face de către prefecturi, din sumele repartizate conform art. 2 alin. (4), pe baza listelor de prezenta avizate de preşedinţii birourilor şi oficiilor electorale. … (9) Veniturile din indemnizaţiile mai sus menţionate se impozitează conform prevederilor art. 43 din Ordonanţa Guvernului nr. 73/1999 privind impozitul pe venit. … (10) Prin zi de activitate se înţelege munca desfăşurată pe parcursul unei zile calendaristice, indiferent de numărul de ore prestate, dar nu mai puţin de 6 ore pe zi. … (11) Ministerul Funcţiei Publice asigura cheltuielile de protocol prevăzute la alin. (7) pentru membrii Biroului Electoral Central, precum şi pentru informaticienii, statisticienii şi personalul tehnic auxiliar care participa la realizarea activităţilor acestui birou, pe întreaga durata a desfăşurării acestora, din bugetul suplimentat conform art. 2 alin. (1). … (12) Prefecturile asigura cheltuielile de protocol prevăzute la alin. (7) pentru membrii birourilor electorale de circumscripţie, precum şi pentru informaticienii, statisticienii şi personalul tehnic auxiliar care participa la realizarea activităţilor acestor birouri, pe întreaga durata a desfăşurării acestora, din sumele repartizate conform art. 2 alin. (4). … (13) Pe lângă drepturile prevăzute la alin. (4) şi (5) membrii birourilor şi oficiilor electorale care domiciliază în alte localităţi beneficiază de indemnizaţia de delegare, precum şi de decontarea cheltuielilor de transport şi cazare, potrivit reglementărilor în vigoare care stabilesc aceste drepturi pentru personalul din instituţiile publice. … +
Articolul 5(1) Cheltuielile necesare pentru transportul buletinelor de vot, al listelor electorale, al proceselor-verbale şi al altor documente prevăzute de lege se asigura de prefecturi din sumele repartizate conform prevederilor art. 2 alin. (4). … (2) Consumul de carburanţi care se efectuează de către instituţiile publice pentru activităţi legate de alegerile pentru Camera Deputaţilor, Senat şi Preşedintele României se exceptează de la normativele prevăzute de reglementările legale în vigoare. … (3) Pentru buna desfăşurare a procesului electoral, la propunerea prefecturilor Ministerul Funcţiei Publice va putea deconta şi alte cheltuieli efectuate pentru materiale specifice şi necesare activităţilor electorale. … +
Articolul 6(1) Ştampila Biroului Electoral Central şi stampilele cu menţiunea "Votat" se confectioneaza de Ministerul Funcţiei Publice. … (2) Stampilele birourilor electorale de circumscripţie, ale oficiilor electorale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, precum şi cele de control ale secţiilor de votare se asigura de prefecturi. … (3) Achiziţionarea materialelor prevăzute la alin. (1) şi (2) se va face prin încredinţare directa, în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind achiziţiile publice. … +
Articolul 7Sediile şi dotarea birourilor electorale de circumscripţie se asigura de către prefecţi şi preşedinţii consiliilor judeţene, iar ale secţiilor de votare şi ale oficiilor electorale, de către primari împreună cu prefectii, potrivit prevederilor art. 83 alin. (2) din Legea nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, cu modificările şi completările ulterioare. +
Articolul 8Sumele puse la dispoziţie Ministerului Funcţiei Publice şi Institutului Naţional de Statistica şi Studii Economice, rămase neutilizate, se vor restitui în vederea reintregirii Fondului de rezerva bugetară la dispoziţia Guvernului, în termen de 30 de zile de la data publicării rezultatelor alegerilor în Monitorul Oficial al României, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2000. +
Articolul 9Ministerul Finanţelor va introduce modificările ce decurg din aplicarea prevederilor prezentei hotărâri în bugetul de stat, bugetul Ministerului Funcţiei Publice şi bugetul Institutului Naţional de Statistica şi Studii Economice pe anul 2000.PRIM-MINISTRUMUGUR CONSTANTIN ISARESCUContrasemnează:–––––Ministrul funcţieipublice,Vlad RoscaPreşedintele InstitutuluiNaţional de Statisticaşi Studii Economice,Victor DinculescuMinistrul finanţelor,Decebal Traian Remes––