Informatii Document
Emitent: GUVERNUL ROMÂNIEI
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 848 din 5 octombrie 2018
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
Având în vedere prevederile art. II și III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 6/2017 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri privind realizarea investițiilor finanțate din fonduri publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 250/2017, cu modificările ulterioare, în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 29 alin. (1) din Legea bugetului de stat pe anul 2018 nr. 2/2018, cu modificările și completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. +
Articolul 1Se aprobă suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice pe anul 2018, la capitolul 70.01 „Locuințe, servicii și dezvoltare publică“, titlul 51 „Transferuri între unități ale administrației publice“, cu suma de 500.000 mii lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2018, pentru finanțarea Programului Național de Dezvoltare Locală etapele I și II. +
Articolul 2Ordonatorul principal de credite răspunde de modul de utilizare, în conformitate cu dispozițiile legale, a sumei alocate potrivit prevederilor art. 1. +
Articolul 3Eventualele sume rămase neutilizate până la sfârșitul anului se vor restitui la bugetul de stat, conform legii. +
Articolul 4Se autorizează Ministerul Finanțelor Publice să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat și în volumul și structura bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice pe anul 2018.
PRIM-MINISTRU
VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ
Contrasemnează:
Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice,
Paul Stănescu
Ministrul finanțelor publice,
Eugen Orlando TeodoroviciBucurești, 4 octombrie 2018.Nr. 777.––