pentru completarea Hotărârii Guvernului nr. 759/2010 privind acordarea de ajutoare specifice pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru anul 2014
Având în vedere prevederile art. 68 alin. (1) lit. a) şi alin. (8) şi art. 69 alin. (1) şi (4) din Regulamentul (CE) nr. 73/2009 al Consiliului din 19 ianuarie 2009 de stabilire a unor norme comune pentru sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune şi de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1.290/2005, (CE) nr. 247/2006, (CE) nr. 378/2007 şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.782/2003, modificat prin Regulamentul (UE) nr. 1.310/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a anumitor dispoziţii tranzitorii privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR), de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1.305/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului în ceea ce priveşte resursele şi repartizarea acestora pentru anul 2014 şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 73/2009 al Consiliului şi a Regulamentelor (UE) nr. 1.307/2013, (UE) nr. 1.306/2013 şi (UE) nr. 1.308/2013 ale Parlamentului European şi ale Consiliului în ceea ce priveşte aplicarea acestora în anul 2014,în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + Articolul IHotărârea Guvernului nr. 759/2010 privind acordarea de ajutoare specifice pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 552 din 5 august 2010, cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează:1. La articolul 4, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (7), cu următorul cuprins:"(7) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), pentru anul 2014, valoarea ajutorului financiar specific este în cuantum total de 7.098.000 euro, calculat în lei, la cursul euro-leu stabilit de Banca Centrală Europeană la ultima cotaţie a lunii septembrie, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, pentru plafonul total maxim alocat pentru plăţile anuale suplimentare, prevăzut în anexa nr. 5."2. După anexa nr. 4 se introduce o nouă anexă, anexa nr. 5, al cărei cuprins este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. + Articolul IIPentru anul 2014, cererea de solicitare a ajutorului specific, prevăzută la art. 8 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 759/2010 privind acordarea de ajutoare specifice pentru îmbunătăţirea calităţii produselor agricole în sectorul de agricultură ecologică, cu modificările şi completările ulterioare, se poate depune până la data de 28 noiembrie 2014. + Articolul IIIPentru anul 2014, beneficiarii prevăzuţi la art. 3 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 759/2010, cu modificările şi completările ulterioare, pot solicita organismelor de inspecţie şi certificare eliberarea documentului justificativ prevăzut la art. 8 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 759/2010, cu modificările şi completările ulterioare, până la data de 5 decembrie 2014. + Articolul IVPentru anul 2014, controlul la faţa locului prevăzut la art. 12 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 759/2010, cu modificările şi completările ulterioare, se efectuează conform manualului de proceduri elaborat de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, începând cu data de 29 decembrie 2014.PRIM-MINISTRUVICTOR-VIOREL PONTAContrasemnează:─────────────────Viceprim-ministru,ministrul agriculturiişi dezvoltării rurale,Daniel ConstantinMinistrul finanţelor publice,Ioana-Maria PetrescuMinistrul delegat pentru buget,Darius-Bogdan Vâlcovp. Ministrul afacerilor externe,George Ciamba,secretar de statBucureşti, 4 septembrie 2014.Nr. 769. + Anexa ──────(Anexa nr. 5 la Hotărârea Guvernului nr. 759/2010)──────────────────────────────────────────────────Plafonul total maxim alocat pentru plăţile anuale suplimentare în anul 2014┌─────────────────────────────────────────┬────────────────────────────┐│Sectoarele pentru care se acordă sprijin │ Plafonul alocat (euro) │├─────────────────────────────────────────┼────────────────────────────┤│Producţia vegetală │ 5.798.000 │├─────────────────────────────────────────┼────────────────────────────┤│Producţia animalieră │ 1.300.000 │├─────────────────────────────────────────┼────────────────────────────┤│Total: │ 7.098.000 │└─────────────────────────────────────────┴────────────────────────────┘________
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.