HOTĂRÂRE nr. 766 din 18 iulie 2002

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 15/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 30 iulie 2002
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulCONTINE PEREGULAMENT 18/07/2002
ActulREFERIRE LAOUG 95 17/06/1999 ART. 1
ActulREFERIRE LAOUG 95 17/06/1999 ART. 3
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 107
ART. 1APROBA PEREGULAMENT 18/07/2002
 Nu exista acte care fac referire la acest act

pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea procedurilor pentru valorificarea bunurilor scoase din funcţiune, aflate în administrarea Ministerului Justiţiei – Direcţia Generală a Penitenciarelor



În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României, precum şi ale art. 1 lit. a) şi ale art. 3 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 95/1999 cu privire la valorificarea bunurilor scoase din funcţiune, aflate în administrarea instituţiilor publice de apărare, ordine publică şi siguranţa naţionala, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adopta prezenta hotărâre. + 
Articolul 1Se aprobă Regulamentul privind organizarea procedurilor pentru valorificarea bunurilor scoase din funcţiune, aflate în administrarea Ministerului Justiţiei – Direcţia Generală a Penitenciarelor, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
 + 
Articolul 2Prezenta hotărâre intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.PRIM-MINISTRUADRIAN NASTASEContrasemnează:–––––Ministrul justiţiei,Rodica Mihaela Stanoiup. Ministrul finanţelor publice,Gheorghe Gherghina,secretar de stat
 + 
Anexa 1REGULAMENTprivind organizarea procedurilor pentru valorificarea bunurilorscoase din funcţiune, aflate în administrareaMinisterului Justiţiei – Direcţia Generală a Penitenciarelor + 
Articolul 1Bunurile aflate în administrarea Ministerului Justiţiei – Direcţia Generală a Penitenciarelor, scoase din funcţiune potrivit reglementărilor în vigoare, pot fi valorificate în starea fizica în care se afla sau ca materiale şi piese rezultate în urma demolarii ori dezmembrarii lor, prin licitaţie, selecţie de oferte sau negociere directa.
 + 
Articolul 2În sensul prezentului regulament, prin bunuri se înţelege produse, echipamente şi alte obiecte fizice de orice fel şi cu orice fel de descriere, cu excepţia clădirilor, terenurilor şi a animalelor de serviciu.
 + 
Articolul 3(1) Pentru bunurile scoase din funcţiune potrivit reglementărilor în vigoare, care urmează să fie valorificate, se interzice efectuarea oricăror lucrări, cu excepţia celor de dezmembrare, care necesita consum de manopera şi materiale pentru schimbarea stării tehnice în care se aflau la data scoaterii din funcţiune.(2) Dacă în urma dezmembrarii bunurilor scoase din funcţiune rezultă repere de natura altor domenii de activitate (auto, cazarmare, informatica, echipament etc.), acestea se predau cu documente către compartimentele respective, care vor decide asupra modului de valorificare.
 + 
Articolul 4Bunurile care privesc apărarea tarii, ordinea publică şi siguranţa naţionala, de natura armamentului, tehnicii de lupta, mijloacelor şi instalaţiilor speciale, precum şi cele care, datorită caracteristicilor specifice, nu pot fi folosite în mod curent în alte sectoare de activitate vor fi valorificate conform prevederilor legale în vigoare.
 + 
Articolul 5Bunurile dezafectate din dotările specific militare, precum şi cele care pot fi folosite în mod curent în alte sectoare de activitate pot fi valorificate prin licitaţie, selecţie de oferte sau negociere directa.
 + 
Articolul 6Bunurile care urmează a fi valorificate vor fi evaluate de o comisie de evaluare, numita în acest scop prin ordin de zi pe unitate, cu următoarea componenta:a) preşedinte – şeful compartimentului de al cărui resort sunt bunurile în cauza;b) 2-4 membri, dintre care în mod obligatoriu un cadru din compartimentul financiar şi unul din compartimentul logistic de al cărui resort sunt bunurile.
 + 
Articolul 7(1) Comisia de evaluare stabileşte preţul iniţial de vânzare, conform reglementărilor în vigoare, şi întocmeşte un raport de evaluare care va fi supus spre aprobare ordonatorului de credite al unităţii care are în evidenţa contabilă bunurile ce urmează să fie valorificate.(2) Prin raportul prevăzut la alin. (1) comisia de evaluare va supune totodată spre aprobare ordonatorului de credite preţurile diminuate potrivit prevederilor art. 24.
 + 
Articolul 8(1) Structurile organizatoare numesc prin ordin de zi pe unitate, cu cel puţin 30 de zile înainte de data ţinerii licitaţiei, comisia de licitaţie formată din minimum 3 membri cu experienta profesională şi probitate morala, în următoarea componenta:a) preşedintele şi secretarul comisiei de licitaţie, din unitatea organizatoare a licitaţiei;b) membri – alţi reprezentanţi, specialişti în domeniu.(2) Nu pot face parte din comisia de licitaţie membrii comisiei de evaluare a bunurilor care urmează a fi valorificate.
 + 
Articolul 9(1) În vederea asigurării transparenţei unitatea care organizează licitaţia va publică un anunţ de vânzare.(2) Anunţul de vânzare se prezintă spre avizare comisiei de licitaţie înainte de data publicării.
 + 
Articolul 10(1) Anunţul de vânzare prin licitaţie pentru bunurile al căror preţ iniţial de vânzare este de peste 500 euro/produs se va publică prin grija unităţii organizatoare, cu cel puţin 15 zile înainte de data stabilită pentru licitaţie, într-o publicaţie cu circulaţie la nivel naţional.(2) Anunţul se va afişa, de asemenea, la aceeaşi dată atât la sediul unităţii organizatoare, cat şi la sediul autorităţii administraţiei publice locale în a carei raza teritorială funcţionează.(3) În cazul bunurilor al căror preţ iniţial de vânzare este sub 500 euro/produs, anunţul publicitar se va face numai prin afişare la sediul unităţii organizatoare şi la sediul autorităţii administraţiei publice locale în a carei raza teritorială funcţionează.
 + 
Articolul 11Anunţul de vânzare va conţine următoarele date:a) denumirea şi adresa unităţii organizatoare, numărul de telefon şi/sau de fax, precum şi locul unde pot fi vizionate bunurile scoase la licitaţie;b) adresa, data şi ora ţinerii licitaţiei, precum şi datele de desfăşurare a următoarelor licitaţii în caz de neadjudecare;c) condiţiile de participare la licitaţie;d) preţul de pornire a licitaţiei;e) cuantumul garanţiei de participare la licitaţie.
 + 
Articolul 12(1) Garanţia de participare reprezintă 10% din preţurile iniţiale de vânzare rezultate în urma evaluării bunurilor şi se depune în contul unităţii organizatoare a licitaţiei sau se plăteşte la casieria acesteia cu cel puţin 3 zile lucrătoare înaintea desfăşurării licitaţiei.(2) Garanţia de participare se restituie participanţilor cărora nu li s-au adjudecat bunuri sau care nu s-au prezentat la licitaţie, în termen de maximum 15 zile de la data desfăşurării acesteia.
 + 
Articolul 13(1) La licitaţiile de vânzare a bunurilor poate participa orice persoană fizica sau juridică care va prezenta până la data limita stabilită prin caietul de sarcini următoarele documente:a) chitanţa de achitare a taxei de participare la licitaţie, eliberata de casieria unităţii organizatoare; taxa de participare reprezintă contravaloarea documentelor întocmite în vederea organizării licitaţiei – liste, cataloage şi altele, puse la dispoziţie persoanelor interesate;b) copie de pe certificatul de înregistrare la registrul comerţului sau, după caz, copie de pe certificatul de înmatriculare la registrul comerţului şi de pe codul fiscal, pentru persoanele juridice, sau copie de pe actul de identitate, pentru persoanele fizice;c) dovada virarii în contul unităţii a garanţiei de participare la licitaţie.(2) Documentele de participare la licitaţie se primesc de unitatea organizatoare cu cel mult 5 zile înaintea datei stabilite pentru desfăşurarea licitaţiei de vânzare a bunurilor.
 + 
Articolul 14La licitaţiile organizate de unităţi nu pot participa, în calitate de cumpărător, membrii comisiei de evaluare, membrii comisiei de licitaţie şi nici rudele de gradul I-IV ale acestora.
 + 
Articolul 15(1) Unitatea organizatoare a licitaţiei va întocmi şi va pune la dispoziţie persoanelor fizice şi juridice interesate, contra cost, cu cel puţin 10 zile calendaristice înainte de data desfăşurării licitaţiei, următoarele documente:a) caietul de sarcini;b) fişele tehnice ale bunurilor scoase la licitaţie, în care se vor face şi precizări referitoare la starea de funcţionare a acestora;c) modelul contractului de vânzare-cumpărare, conţinând clauzele asiguratorii pe care comisia de licitaţie le considera necesare pentru a fi incluse;d) liste, cataloage etc.(2) Caietul de sarcini cuprinde:a) obiectul licitaţiei;b) cantitatea oferită;c) preţul de începere a licitaţiei, precum şi valoarea minima a salturilor de supralicitare;d) modalităţile de plată;e) termenul limita de prezentare a documentelor de către licitator;f) data, ora, locul şi modalitatea de desfăşurare a licitaţiei;g) cuantumul garanţiei, precum şi locul unde solicitanţii trebuie să o depună pentru a fi admişi la licitaţie.(3) Salturile de supralicitare vor fi stabilite de comisia de licitaţie procentual sau în progresie aritmetica.
 + 
Articolul 16Licitatorul are obligaţia sa examineze documentele prevăzute la art. 15 şi poate solicita în scris lămuriri sau poate propune modificarea acestora. Organizatorul licitaţiei răspunde în scris la toate solicitarile primite, înainte de termenul limita de depunere a documentelor de către licitatori.
 + 
Articolul 17Modificarea documentelor licitaţiei, efectuată de organizator din proprie iniţiativă sau la solicitarea licitatorilor, va fi notificată în scris tuturor licitatorilor cu cel puţin 5 zile înainte de termenul limita de depunere a documentelor.
 + 
Articolul 18Comisia de licitaţie va analiza documentele prezentate, cu doua zile înainte de data desfăşurării licitaţiei, şi va întocmi lista cuprinzând potentialii cumpărători acceptaţi, excluzandu-i de la participare pe cei care nu au prezentat în totalitate şi la termenul stabilit documentele de participare.
 + 
Articolul 19Solicitanţilor care prezintă chitanţele de plată a garanţiei şi a taxei de participare la licitaţie li se va permite examinarea amănunţită a bunurilor, fără punerea în funcţiune sau fără efectuarea de probe.
 + 
Articolul 20(1) Licitaţia se desfăşoară în prezenta comisiei de licitaţie.(2) Şedinţa de licitaţie este condusă de preşedintele comisiei de licitaţie.(3) În ziua şi la ora stabilite pentru începerea licitaţiei, în cazul în care sunt cel puţin 2 participanţi, preşedintele comisiei de licitaţie verifica dacă sunt îndeplinite condiţiile legale pentru desfăşurarea licitaţiei, inclusiv cele de publicitate, face prezenta participanţilor, citeşte lista celor excluşi şi motivele excluderii, după care anunta obiectul licitaţiei şi preţul iniţial de vânzare de la care se porneşte strigarea, cu precizarea salturilor de supralicitare stabilite de comisia de licitaţie.(4) Participanţii la licitaţie vor prezenta oferta de preţ prin strigare. Oferta de preţ trebuie să respecte condiţiile de salt minim precizate la deschiderea licitaţiei. Preşedintele comisiei de licitaţie anunta cu glas tare şi clar suma oferită de licitant.(5) Dacă la a treia strigare a ultimei oferte nu se striga o sumă mai mare, preşedintele comisiei de licitaţie anunta adjudecarea bunului licitat în favoarea participantului care a oferit ultima suma.(6) După anunţarea castigatorului preşedintele comisiei de licitaţie declara închisă licitaţia, intocmindu-se un proces-verbal care se semnează de membrii comisiei de licitaţie şi de participanţii la licitaţie.(7) Procesul-verbal împreună cu documentele privind organizarea şi desfăşurarea licitaţiei se arhiveaza la sediul unităţii organizatoare. Un exemplar al procesului-verbal se va trimite unităţii militare gestionare, constituind baza legală a încheierii contractului de vânzare-cumpărare.
 + 
Articolul 21(1) Eventualele contestaţii formulate de participanţii la licitaţie se depun la sediul unităţii care a organizat licitaţia, în termen de 24 de ore de la încheierea acesteia.(2) Unitatea este obligată să soluţioneze contestaţiile în termen de 5 zile lucrătoare de la depunerea acestora.
 + 
Articolul 22(1) Câştigătorul licitaţiei este obligat să semneze contractul de vânzare-cumpărare şi sa achite integral preţul bunului adjudecat, în termen de 10 zile de la data licitaţiei. În cazul neprezentarii pentru semnarea contractului câştigătorul pierde garanţia de participare.(2) Dacă s-a formulat o contestaţie la licitaţie, contractul de vânzare-cumpărare va fi semnat în termen de 5 zile de la soluţionarea acesteia.
 + 
Articolul 23În cazul în care la licitaţie nu s-au prezentat minimum 2 participanţi sau nici un participant nu a oferit preţul de pornire, licitaţia va fi repetată, încheindu-se proces-verbal de constatare.
 + 
Articolul 24(1) Licitaţia se va repeta după trecerea a cel puţin 5 zile de la data organizării precedentei licitaţii, iar preţul iniţial va fi diminuat cu până la 20%.(2) În cazul în care nici de această dată nu se prezintă cel puţin 2 participanţi la licitaţie sau nu se oferă cel puţin preţul de pornire, licitaţia va fi reluată după cel puţin 5 zile, iar preţul va fi diminuat cu până la 40% faţă de cel stabilit pentru prima licitaţie.(3) În cazul în care nici de această dată nu a fost oferit preţul de pornire a licitaţiei, bunurile se vor valorifica prin organizarea selecţiei de oferte sau a negocierii directe.
 + 
Articolul 25(1) Selecţia de oferte de preţ reprezintă procedura simplificata prin care se solicita, fără publicarea unui anunţ publicitar, oferte de preţ de la cel puţin 2 potenţiali cumpărători.(2) În acest sens se trimit invitaţii de participare care vor cuprinde cel puţin următoarele elemente:a) obiectul selecţiei de oferta de preţ;b) modalitatea de transmitere a ofertei;c) cantitatea oferită;d) preţul minim de începere a procedurii;e) starea bunurilor supuse valorificării;f) termenul limita de prezentare a ofertei.(3) Fiecare ofertant are voie să facă o singura oferta de preţ, pe care nu o poate schimba.(4) Ofertele de preţ se depun sau se transmit la sediul organizatorului procedurii de valorificare, în plic închis şi sigilat, până la data şi ora precizate, semnate de ofertantul interesat. Ofertele sunt analizate în prezenta membrilor comisiei. Rezultatul analizei ofertelor de preţ se consemnează într-un proces-verbal.(5) Contractul de vânzare-cumpărare se încheie cu persoana care a oferit preţul cel mai mare.(6) Dacă un singur ofertant a răspuns la solicitare, bunurile se valorifica către acesta prin negociere directa.
 + 
Articolul 26(1) Negocierea directa reprezintă procedura prin care se negociaza clauzele contractuale, inclusiv preţul, cu un singur cumpărător.(2) Rezultatele negocierii se consemnează într-un proces-verbal semnat de ambele părţi şi care constituie baza stabilirii valorii contractului de vânzare-cumpărare.
 + 
Articolul 27Bunurile care nu au putut fi valorificate pot fi declasate şi casate conform reglementărilor în vigoare.
 + 
Articolul 28Veniturile realizate din valorificarea bunurilor, potrivit prezentului regulament, vor fi reţinute integral de unităţile care le-au avut în dotare, sub forma de venituri extrabugetare, şi vor fi utilizate potrivit reglementărilor în vigoare.–––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x