privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivelor de investiţii din cadrul Proiectului "Iniţiativa Copiii Străzii" din judeţele Iaşi, Vaslui, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Sălaj, Arad, Bacău, Mehedinţi, Suceava şi municipiul Bucureşti
În temeiul prevederilor art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 42 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + Articolul 1(1) Se aprobă lista obiectivelor de investiţii din cadrul Proiectului "Iniţiativa Copiii Străzii", prevăzută în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. … (2) Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru obiectivele de investiţii prevăzute la alin. (1), potrivit anexelor nr. 2/1-2/10*), care fac parte integrantă din prezenta hotărâre. … ________Notă … *) Anexele nr. 2/1-2/10 nu se publică, fiind clasificate potrivit legii. + Articolul 2Finanţarea obiectivelor de investiţii cuprinse în anexele nr. 2/1-2/10 se face dintr-un împrumut de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei asigurat conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările ulterioare, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, de la bugetele locale, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. + Articolul 3Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale răspunde de modul de utilizare a sumei prevăzute în anexele nr. 2/1-2/10, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.PRIM-MINISTRUEMIL BOCContrasemnează:–––––p. Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale,Valentin Mocanu,secretar de statViceprim-ministru,ministrul administraţiei şi internelor,Dan NicaMinistrul dezvoltării regionale şi locuinţei,Vasile BlagaMinistrul finanţelor publice,Gheorghe PogeaBucureşti, 1 iulie 2009.Nr. 764. + Anexa 1LISTAobiectivelor de investiţii finanţate dincadrul Proiectului "Iniţiativa Copiii Străzii"1. Adăpost de zi şi de noapte pentru copiii străzii – Paşcani, judeţul Iaşi2. Adăpost de zi şi de noapte pentru copiii străzii – Vaslui, judeţul Vaslui3. Adăpost de zi şi de noapte pentru copiii străzii – Turda, judeţul Cluj4. Centru de primire în regim de urgenţă pentru copiii străzii – sectorul 3, municipiul Bucureşti5. Centru de primire în regim de urgenţă pentru copiii străzii – Bistriţa, judeţul Bistriţa-Năsăud6. Centru de primire în regim de urgenţă pentru copiii străzii – Zalău, judeţul Sălaj7. Adăpost de zi şi de noapte pentru copiii străzii – Zădăreni, judeţul Arad8. Adăpost de zi şi de noapte pentru copiii străzii "Morcoveaţă" – Bacău, judeţul Bacău9. Adăpost de zi şi de noapte pentru copiii străzii – Drobeta-Turnu Severin, judeţul Mehedinţi10. Adăpost de zi şi de noapte pentru copiii străzii "Lizuca" – Fălticeni, judeţul Suceava–-
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.