HOTĂRÂRE nr. 761 din 16 iulie 2008

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 23/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 549 din 21 iulie 2008
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE 366 10/07/2001
ActulREFERIRE LAOUG 118 30/06/1999 ART. 5
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 108
 Nu exista acte care fac referire la acest act

privind acordarea unor ajutoare financiare



În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 5 alin. (1) lit. e) şi alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 118/1999 privind înfiinţarea şi utilizarea Fondului naţional de solidaritate, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 366/2001, cu modificările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + 
Articolul UNICSe aprobă acordarea unor ajutoare financiare în sumă totală de 849.900 lei, din creditele bugetare aprobate cu această destinaţie în bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse pe anul 2008, familiilor şi persoanelor singure, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.PRIM-MINISTRUCĂLIN POPESCU-TĂRICEANUContrasemnează:───────────────Ministrul muncii, familiei şiegalităţii de şanse,Paul PăcuraruMinistrul internelor şireformei administrative,Cristian DavidMinistrul economiei şi finanţelor,Varujan VosganianBucureşti, 16 iulie 2008.Nr. 761.
 + 
Anexa

*Font 9*
Nr.
crt.

Beneficiarul

Adresa

Judeţul

Suma
aprobată
– lei –
1

Ariton Ionela

Alba Iulia, Str. Toporaşilor nr. 3,
bl. CB5, ap. 4
Alba

2.000

2 Mihu Ştefan comuna Valea Lungă, satul Glogoveţ nr. 24 Alba 1.300
3 Şerban George Arad, Str. Episcopiei nr. 27, ap. 7 Arad 3.000
4 Pop Ioan Arad, str. Constanţa nr. 32 Arad 2.000
5 Hanc Lenuţa comuna Târnova, satul Chier nr. 151 Arad 3.000
6 Iovanovici Gheorghe comuna Dorobanţi nr. 541 Arad 4.000
7

Borod Liviu Ioan

Arad, str. Predeal nr. 10A, bl. 2B, sc. B,
ap. 58
Arad

4.000

8 Vasiliu Iuliana Arad, Str. Preparandiei nr. 49, ap. 1C Arad 3.000
9

Brumaru Ileana

comuna Berevoieşti, satul Gămăceşti, fără
nr. casă
Argeş

3.500

10 Burtea Maria-Viorica oraşul Mioveni, str. Bugeac nr. 5 Argeş 2.000
11

Florea Neculina

comuna Bălileşti, satul Valea Mare Brătia
nr. 10
Argeş

1.000

12

Iordache Elena

oraşul Mioveni, bd. Dacia bl. E1, sc. 8,
ap. 15
Argeş

2.500

13

Movileanu Maria
Mădălina
Piteşti, aleea Constructorilor bl. 18 bis,
sc. A, ap. 9
Argeş

2.500

14 Nicolae Maria comuna Stâlpeni, satul Rădeşti nr. 225 Argeş 10.000
15 Neblea Florentina Piteşti, str. Grigoreşti nr. 1A Argeş 10.000
16

Nistoroiu Ion

Câmpulung, str. Traian nr. 164, bl. 2,
sc. A, ap. 67
Argeş

2.500

17

Rădulescu Constantin

oraşul Mioveni, bd. Dacia bl. L7, sc. A,
ap. 7
Argeş

1.500

18

Stan Ionela

oraşul Mioveni, str. Muntenia bl. M8,
sc. D, ap. 19
Argeş

2.500

19 Stancu Katy Lenuţa oraşul Ştefăneşti bl. 16, sc. A, ap. 7 Argeş 3.500
20 Stănculete Emilia oraşul Ştefăneşti bl. 6, sc. A, ap. 3 Argeş 3.500
21

Tudor Victoria
şi Gheorghe
oraşul Mioveni, cart. Colibaşi nr. 53

Argeş

1.000

22 Badea Paraschiva comuna Aninoasa bl. A, sc. 1, ap. 6 Argeş 1.500
23

Brenescu Rodica

comuna Godeni, satul Coteşti bl. A3,
sc. A, ap. 5
Argeş

2.000

24 Constantin Mihaela comuna Bălileşti, satul Valea Mare nr. 176 Argeş 2.000
25

Diaconescu Daniela
Carmen
comuna Bradu, str. Staţionar bl. 1,
sc. A, ap. 17
Argeş

600

26

Dinu Aura Daniela

Piteşti, Bd. Petrochimiştilor km. 5,
bl. 5, sc. A, ap. 9
Argeş

800

27

Dumitru Paula
Cristina
Piteşti, Bd. Petrochimiştilor bl. 5,
sc. A, ap. 5
Argeş

2.500

28

Gheorghişan Aurelia

comuna Bradu, str. Staţionar nr. 1, bl. 1,
sc. A, ap. 8
Argeş

1.500

29

Grigore Adina
Valentina
comuna Bradu, str. Staţionar nr. 1,
bl. 1, sc. A, ap. 14
Argeş

1.500

30

Iordache Daniel
Ninel
Piteşti, Bd. Petrochimiştilor bl. 5,
sc. A, ap. 1
Argeş

400

31

Mateiu Ion

Câmpulung, str. Căpitan Becleanu nr. 2,
bl. D2, sc. B, ap. 6
Argeş

2.000

32 Mărăşoiu Ana comuna Muşăteşti, satul Stroeşti nr. 275 Argeş 1.500
33

Meilă Aurelia

Piteşti, Bd. Petrochimiştilor bl. 5,
sc. A, ap. 5
Argeş

400

34

Neguţ Lucia

Piteşti, cart. Găvana II bl. B25A, sc. C,
ap. 12
Argeş

1.000

35

Pavel Mihail

Curtea de Argeş, str. Cuza Vodă bl. A12,
ap. 13
Argeş

1.000

36

Posadă Florina
Mirabela
Câmpulung, drumul Godeni nr. 25

Argeş

2.500

37

Toporan Horia

comuna Bradu, str. Staţionar nr. 1, bl. 1,
sc. A, ap. 2
Argeş

2.000

38 Ţuluca Elisabeta comuna Rucăr nr. 159 Argeş 1.500
39

Acatrinei Vasile

oraşul Buhuşi, str. Al. Ioan Cuza, bl. 10,
sc. A, ap. 18
Bacău

1.500

40

Cătăuţă Cornelia

comuna Stănişeşti, satul Crăieşti, fără
nr. casă
Bacău

1.500

41

Cercel Maricica

comuna Vultureni, satul Lichitişeni,
fără nr. casă
Bacău

1.500

42 Chelaru Verginia Bacău, str. Oituz nr. 95, sc. B, ap. 9 Bacău 1.500
43 Ciubotaru Mihai comuna Răcăciuni, fără nr. casă Bacău 1.000
44 Cucu Anişoara Bacău, str. Oituz nr. 36, sc. A, ap. 2 Bacău 1.500
45 Donici Maria Bacău, str. Alecu Russo bl. 9, sc. B, ap. 3 Bacău 1.500
46 Dorobăţ Mihaela Bacău, Str. Livezilor bl. 3, sc. A, ap. 6 Bacău 2.000
47 Gera Elena Bacău, Str. Holtului nr. 65 Bacău 1.500
48

Mandache Florin

oraşul Oneşti, calea Mărăşeşti bl. 14,
sc. C, ap. 43
Bacău

1.500

49

Răuţă Ioan

comuna Tătăreşti, satul Gherdana, fără
nr. casă
Bacău

1.500

50 Şerban Irina Bacău, Str. Nordului nr. 19 bis Bacău 1.500
51

Stan Paraschiva

oraşul Dărmăneşti, satul Triaj, fără
nr. casă
Bacău

1.500

52

Tăbăcaru Silvia

Oneşti, Str. Stirenului bl. 14, sc. A,
ap. 14
Bacău

1.500

53 Toma Tinca Moineşti, str. G. Enescu bl. G2, ap. 14 Bacău 1.500
54

Costin Cristina

comuna Horgeşti, satul Sohodor, fără nr.
casă
Bacău

1.000

55

Dumitru Emil

Bacău, Str. Prieteniei bl. 14, sc. B,
ap. 14
Bacău

1.500

56

Lovin Daniela

comuna Răchitoasa, satul Barcana, fără nr.
casă
Bacău

1.500

57 Lupu Claudia Bacău, Str. Mioriţei bl. 84, sc. B, ap. 2 Bacău 1.500
58 Marcu Irina Ioana Bacău, Str. Bradului bl. 13, sc. B, ap. 2 Bacău 2.000
59

Martin Pachiţa

comuna Huruieşti, satul Pradaiş, fără
nr. casă
Bacău

1.500

60

Mihăilă Ana-Maria

comuna Pânceşti, satul Petreşti, fără
nr. casă
Bacău

1.500

61

Mihaşcă Bogdan

Bacău, str. Ştefan cel Mare nr. 23, sc. A,
ap. 11
Bacău

1.500

62 Moghior Maria comuna Berzunţi, fără nr. casă Bacău 1.500
63

Muscalu Vasile

comuna Livezi, satul Bălăneasa, fără
nr. casa
Bacău

1.500

64 Potochină Elena Bacău, str. Valea Albă bl. 4, sc. C, ap. 8 Bacău 1.500
65 Potoroacă Elena comuna Asău, satul Păltiniş, fără nr. casă Bacău 1.500
66 Şaran Clara Bacău, str. Bicaz bl. 154, sc. C, ap. 16 Bacău 2.000
67

Stănicel Carmen
Luminiţa
Oneşti, str. 8 Martie nr. 13

Bacău

1.500

68 Stoica Iustin comuna Horgeşti, satul Bazga, fără nr. casă Bacău 500
69 Nistor Ionel Oradea, str. Octavian Goga nr. 4, ap. 11 Bihor 1.000
70 Bulzan Valeria Oradea, str. Renaşterii nr. 6 Bihor 3.000
71

Isip Paraschiva

comuna Dumitriţa, satul Budacu de Sus
nr. 402
Bistriţa-
Năsăud
2.000

72

Moldovan Aurelia

comuna Dumitriţa, satul Budacu de Sus
nr. 385
Bistriţa-
Năsăud
2.000

73

Tiniş Maria

comuna Cetate, satul Satu Nou nr. 113

Bistriţa-
Năsăud
3.500

74

Zinveliu Ioan

comuna Zagra, satul Poienile Zăgrii nr. 208

Bistriţa-
Năsăud
2.500

75

Capotă Axina

comuna Budacu de Jos, satul Jelna nr. 136

Bistriţa-
Năsăud
700

76

Măierean Verginia

comuna Uriu, satul Hăşmaşu Ciceului nr. 79

Bistriţa-
Năsăud
1.000

77

Gliga Vasile Dorin

comuna Nimigea, satul Nimigea de Sus nr. 13

Bistriţa-
Năsăud
1.000

78

Moldovan Floare

comuna Spermezeu, satul Şesuri nr. 17

Bistriţa-
Năsăud
1.500

79

Burulea Gafta

comuna Târlişua, satul Răcăteş nr. 1

Bistriţa-
Năsăud
2.500

80

Filipoi Maxim

comuna Şanţ, satul Şanţ nr. 15

Bistriţa-
Năsăud
1.200

81

Pătrăşcan Toader

comuna Şanţ, satul Şanţ, str. Cârţibav
nr. 223
Bistriţa-
Năsăud
700

82

Chisnăr Paraschiva

comuna Şanţ, satul Şanţ, Str. Principală
nr. 334
Bistriţa-
Năsăud
1.200

83 Nencu Daniela oraşul Bucecea, str. Pârâul Morii nr. 398 Botoşani 2.000
84 Ursache Ioana comuna Coşula, satul Pădureni, fără nr.casă Botoşani 1.000
85

Constandache
Constantin
comuna Coşula, satul Şupitca, fără nr. casă

Botoşani

2.000

86 Zăncanu Vasile comuna Coşula, satul Şupitca, fără nr. casă Botoşani 1.500
87

Axinte Teudora

Botoşani, str. Călugăreni nr. 3, bl. V4,
sc. D, ap. 6
Botoşani

1.500

88

Lerinţiu Mioara

Botoşani, Str. Dreptăţii nr. 2, bl. Z18,
ap. 39
Botoşani

1.000

89

Ungureanu Elena

Botoşani, str. Tudor Vladimirescu nr. 19,
bl. G4, sc. B, ap. 8
Botoşani

900

90 Gogălniceanu Doina Botoşani, str. Cornişa nr. 5, et. 2, ap. 30 Botoşani 1.000
91

Vancea Ştefan

Botoşani, Str. Prieteniei nr. 5, bl. H1,
et. 2, ap. 18
Botoşani

1.500

92

Bălan Iulia

Botoşani, str. Octav Enicescu nr. 27, bl.
Turn, et. 5, ap. 20
Botoşani

1.800

93

Sandu Maria

Botoşani, str. Parcul Tineretului bl. K39,
et. 1, ap. 14
Botoşani

1.700

94 Şurubariu Maria comuna Leorda, satul Leorda nr. 1.350 Botoşani 1.000
95

Nechifor Eugenia

comuna Dăngeni, satul Iacobeni, fără
nr. casă
Botoşani

1.200

96

Pânzăriu Cornelia

comuna Vlăsineşti, satul Vlăsineşti, fără
nr. casă
Botoşani

2.500

97

Isac Maria

Dorohoi, Aleea Cristalului nr. 10, et. 1,
ap. 5
Botoşani

2.000

98

Paloti Angela

Botoşani, str. Tiberiu Crudu nr. 10,
sc. C, ap. 14
Botoşani

1.500

99

Adrobotoaei Mina

comuna Curteşti, satul Orăşeni-Deal, fără
nr. casă
Botoşani

1.500

100

Golinschi Ştefan

Dorohoi, str. C. Ştiubianu nr. 40, bl. D6,
ap. 31
Botoşani

1.500

101

Munteanu Ionuţ
Adrian
Dorohoi, str. Ştefan cel Mare nr. 3,
bl. D18, ap. 11
Botoşani

2.500

102 Coţovanu Gheorghe Dorohoi, aleea Criva nr. 1, bl. O10, ap. 19 Botoşani 1.000
103

Axinte Veronica

Dorohoi, str. Lt. Olinescu nr. 4, bl. E3,
ap. 4
Botoşani

1.500

104

Munteanu Alexandrina

Botoşani, str. Ştefan Luchian nr. 34,
sc. A, ap. 6
Botoşani

1.000

105

Răutu Angela

Botoşani, Calea Naţională nr. 8, bl. 8,
sc. A, ap. 4
Botoşani

1.500

106

Viziteu Aurica

Botoşani, bd. George Enescu nr. 42, bl. G1,
ap. 25
Botoşani

1.500

107

Purice Niculina

Botoşani, aleea M. Kogălniceanu nr. 2,
bl. I1, sc. B, ap. 16
Botoşani

2.500

108

Matianu Veronia

Botoşani, str. Adrian Adamiu nr. 1, sc. A,
ap. 8
Botoşani

2.000

109

Năstase Paul

Botoşani, aleea Teodor Callimachi nr. 6,
sc. A, ap. 9
Botoşani

2.000

110

Grigoriu Răzvan-
Alexandru
Botoşani, Calea Naţională nr. 47, sc. A,
ap. 11
Botoşani

1.200

111

Niţu Ion

Botoşani, str. Cuza-Vodă nr. 6, bl. B2,
sc. A, ap. 11
Botoşani

1.500

112

Pricop Maria

Botoşani, aleea Griviţa nr. 13, sc. B,
ap. 13
Botoşani

2.000

113

Ivan Aurica

Brăila, str. Viziru 1, bl. 27, sc. 4,
ap. 71
Brăila

600

114

Butnaru Rodica

Brăila, Calea Călăraşilor km. 10, bl. L,
sc. 1, ap. 41
Brăila

600

115

Ciolca Georgeta

Brăila, Str. Bujorului nr. 15A (domiciliul
legal), Brăila, str. Goleşti nr. 31
(domiciliul în fapt)
Brăila

500

116

Culea Mariţa

Brăila, Calea Călăraşilor nr. 10K, bl. 114,
sc. 3, ap. 87
Brăila

500

117 Şerban Ion Brăila, Str. Vişinului nr. 6 Brăila 500
118 Tandica Ioana Brăila, Str. Zimbrului nr. 2bis Brăila 400
119

Gândac Cristian

Brăila, Str. Cazasului nr. 18 (domiciliul
legal), Brăila, Str. Jiului nr. 3
(domiciliul în fapt)
Brăila

600

120 Mitu Oiţa Brăila, Str. Fânăriei nr. 6bis Brăila 1.000
121 Costin Maria Brăila, str. Hepiteş nr. 13 Brăila 700
122

Veselin Ana

oraşul Moldova Nouă, str. 1 Decembrie 1918
nr. 182
Caraş-
Severin
1.000

123

Rădulescu Dan Mihail

Călăraşi, Str. Muşeţelului bl. H24, sc. B,
ap. 11
Călăraşi

2.500

124

Lazăr Angelica
Iuliana
Călăraşi, Aleea Constructorului nr. 11, bl.
J28, ap. 69
Călăraşi

1.500

125 Cinaru Vasilica Călăraşi, Str. Sulfinei nr. 120 Călăraşi 500
126

Ursaru Laura

Călăraşi, Aleea Constructorului nr. 5, bl.
J22, ap. 2
Călăraşi

1.500

127 Capră Irina Călăraşi, Str. Speranţei nr. 42 Călăraşi 500
128 Eftimie Ioana Călăraşi, str. M. Kogălniceanu nr. 26 Călăraşi 1.000
129

Neagu Lenuţa

Călăraşi, str. Progresul nr. 7, bl. B21,
sc. 11, ap. 14
Călăraşi

1.500

130

Găgeanu Silvia

Călăraşi, aleea 5 Călăraşi , bl. N9, sc. 1,
ap. 35
Călăraşi

1.000

131 Decu Magdalena Călăraşi, Str. Independenţei nr. 101 Călăraşi 8.000
132

Vasile Victoria

Călăraşi, Str. Călăraşilor bl. A1, sc. 3,
ap. 49
Călăraşi

1.000

133

Lazăr Aurora şi
Ştefan
Călăraşi, str. Progresul bl. B24, sc. 1,
ap. 19
Călăraşi

1.500

134 Nae Daniela oraşul Budeşti nr. 122 Călăraşi 500
135 Gurgu Dorina oraşul Budeşti nr. 951 Călăraşi 500
136 Dincă Ion oraşul Budeşti nr. 1.085 Călăraşi 500
137 Marin Costel oraşul Fundulea, Str. Salcâmilor nr. 2 Călăraşi 500
138 Burghel Dumitru comuna Chiselet nr. 781 Călăraşi 500
139 Bortea T. Vasilica comuna Curcani nr. 34 Călăraşi 900
140 Radu D. Dumitra comuna Curcani nr. 5 Călăraşi 800
141 Ghencea I. Floarea comuna Curcani nr. 14 Călăraşi 800
142 Ruse Nat. Marioara comuna Curcani nr. 11 Călăraşi 900
143 Velcea V. Cristina comuna Curcani nr. 18 Călăraşi 900
144 Cartan Maria comuna Dor Mărunt nr. 826 Călăraşi 1.000
145 Udrea Ilie comuna Fundeni nr. 122 Călăraşi 1.000
146 Oapeş Vasilica comuna Gălbinaşi nr. 318 Călăraşi 1.000
147 Casapu Ioan comuna Gălbinaşi nr. 58 Călăraşi 500
148 Voicu Elena comuna Gălbinaşi nr. 430 Călăraşi 1.000
149 Vasile Dumitra comuna Modelu, Str. Dudului nr. 19 Călăraşi 1.000
150 Şerban Dorina comuna Roseţi nr. 821 Călăraşi 1.000
151 Savu Iordache comuna Şoldanu nr. 863 Călăraşi 500
152 Băluţă Iuliana comuna Ştefan cel Mare nr. 185 Călăraşi 1.500
153 Stan Ilinca Târgovişte, Str. Zorilor nr. 13B Dâmboviţa 1.000
154 Cernat Gheorghe Târgovişte, str. Avram Iancu bl. 46, ap. 7 Dâmboviţa 800
155 Cristea Gheorghe Târgovişte, Str. Ciocârliei nr. 4 Dâmboviţa 800
156 Tănase Crina Târgovişte, Str. Zorilor nr. 11 Dâmboviţa 1.500
157 Vişan Diana oraşul Pucioasa, cart. Miculeşti nr. 43 Dâmboviţa 3.000
158

Petrache Victoria

oraşul Pucioasa, str. sg. Erou Nicolae
Marius bl. D3, et.1, ap. 4
Dâmboviţa

700

159

Grancea Vania

oraşul Pucioasa, Str. Trandafirilor bl. B2,
et. 4, ap. 10
Dâmboviţa

1.000

160 Rotaru Mariana oraşul Pucioasa, cart. Diaconeşti nr. 8 Dâmboviţa 800
161 Manole Georgeta oraşul Pucioasa, Str. Fântânilor nr. 44 Dâmboviţa 800
162 Zaharia Sorin oraşul Pucioasa, Str. Carierei nr. 8 Dâmboviţa 800
163

Tărău Elena Raluca

oraşul Titu, str. I.C.Visarion bl. E1,
et. 3, ap. 13
Dâmboviţa

3.000

164

Iordache Constantin

comuna Bilciureşti, satul Bilciureşti
nr. 486
Dâmboviţa

1.000

165 Vladilă Georgel comuna Bezdead, satul Măgura nr. 233 Dâmboviţa 1.500
166 Ghiţă Aneta comuna Gura Şuţii, satul Gura Şuţii nr. 427 Dâmboviţa 1.000
167

Badea Maria

comuna I.L.Caragiale, satul I.L.Caragiale
nr. 231
Dâmboviţa

800

168

Radu Vasile

comuna I.L.Caragiale, satul I.L.Caragiale
nr. 226
Dâmboviţa

1.000

169 Catinca Niculina comuna Măneşti, satul Drăgăeşti nr. 66 Dâmboviţa 1.000
170 Piroiu Aurelian comuna Moroeni, satul Glod nr. 103 Dâmboviţa 700
171

Neagu Vasile
Cristian
comuna Ocniţa, satul Ocniţa nr. 828

Dâmboviţa

1.000

172 Iordănescu Ilie Ion comuna Pietroşiţa, satul Pietroşiţa nr. 720 Dâmboviţa 1.000
173 Drăghici Constantin comuna Pietroşiţa, satul Pietroşiţa nr. 126 Dâmboviţa 1.000
174 Dumitrache Aurel comuna Pietroşiţa, satul Pietroşiţa nr. 597 Dâmboviţa 1.000
175 Dicu Maria comuna Pietroşiţa, satul Pietroşiţa nr. 749 Dâmboviţa 1.000
176 Istrate Victoria comuna Pietroşiţa, satul Dealu Frumos nr.71 Dâmboviţa 1.000
177 Mitrea Petre comuna Pietroşiţa, satul Pietroşiţa nr. 516 Dâmboviţa 1.000
178 Rotaru Elena comuna Şotânga, satul Şotânga nr. 17 Dâmboviţa 1.000
179 Nenişanu Valeria comuna Valea Mare, satul Valea Mare nr. 63 Dâmboviţa 800
180

Ciontea Elena

comuna Vulcana-Pandele, satul Vulcana-
Pandele, str. Cantoane nr. 8
Dâmboviţa

800

181 Stan Delia Nuţa Târgovişte, Str. Zorilor nr. 14 Dâmboviţa 1.000
182

Zamfir Violeta

Târgovişte, str. Diaconu Coresi bl.13,
sc. A, ap. 4
Dâmboviţa

1.500

183

Stan Adriana Liliana

Târgovişte, str. Căpitan Stănică bl. 44,
sc. B, ap. 24
Dâmboviţa

1.000

184

Pildner Liliana

Târgovişte, Aleea Trandafirilor bl. 4,
sc. A, ap. 7
Dâmboviţa

3.000

185

Dincă Ecaterina

Târgovişte, str. Avram Iancu bl. 37,
sc. A, ap. 15
Dâmboviţa

800

186 Tănase Vasile Târgovişte, str. Maior Breziseanu nr. 82 Dâmboviţa 1.000
187

Stroe Roxana Emilia

Târgovişte, Bd. Independenţei bl. 8,
sc. C, ap. 52
Dâmboviţa

2.000

188

Pîrcălabu Mugurel
Petrică
Târgovişte, Bd. Independenţei nr. 13, bl.
23 UJCM, sc. A, ap. 11
Dâmboviţa

1.000

189

Hîrciu Rodica

Târgovişte, str. Dr. Dumitru Oprescu bl.15,
sc. A, ap. 7
Dâmboviţa

1.000

190 Vişean Paula Târgovişte, Bd. Independenţei bl. J3, ap.42 Dâmboviţa 1.000
191

Ivănuş Agripina

Moreni, str. Căpitan Pantea Ion bl. L1B,
ap. 16
Dâmboviţa

1.000

192

Neguţ Maria

oraşul Găeşti, Str. Unirii bl. 42, sc. A,
ap. 14
Dâmboviţa

1.000

193

Dumitrescu Marius
Valentin
oraşul Fieni, Str. Runcului nr. 116

Dâmboviţa

1.000

194

Oprescu Mirela

oraşul Pucioasa, Str. Rândunelelor bl. C2,
ap. 15
Dâmboviţa

1.500

195 Duia Constanţa oraşul Pucioasa, Str. Fântânilor nr. 26 Dâmboviţa 1.000
196 Radu Nicolae comuna Brezoaele, satul Brezoaia nr. 97 Dâmboviţa 800
197 Mănăilă Maria comuna Cobia, satul Călugăreni nr. 10 Dâmboviţa 1.500
198 Sima Elena comuna Crevedia, satul Darza nr. 452 Dâmboviţa 1.000
199

Dumitrache Georgian

comuna Gura Ocniţei, satul Gura Ocniţei
nr. 83
Dâmboviţa

2.500

200 Cocoară Ion comuna Pietroşiţa, satul Pietroşiţa nr. 388 Dâmboviţa 1.000
201 Arzoiu Marieta comuna Pietroşiţa, satul Pietroşiţa nr. 373 Dâmboviţa 1.000
202 Gheorghe Vasile comuna Pietroşiţa, satul Pietroşiţa nr. 295 Dâmboviţa 1.000
203

Mitac Costel

comuna Şotânga, satul Şotânga, Str.
Glodului nr. 6
Dâmboviţa

3.000

204 Moga Marian Claudiu comuna Râul Alb, satul Râul Alb nr. 371 Dâmboviţa 2.500
205 Rădulescu Maria comuna Voineşti, satul Manjina nr. 33 Dâmboviţa 1.500
206

Asproiu Marinela
Lelia
Calafat, satul Ciuperceii Vechi, str.
Rândunica nr. 120
Dolj

1.000

207

Vasile Olga

Filiaşi, Aleea 1, 24 Ianuarie nr. 24
(domiciliul legal), Filiaşi, Str. Dezrobi-
rii nr. 67 (domiciliul în fapt)
Dolj

1.000

208

Bengin Narcis Florin

Craiova, Str. Unirii nr. 89 (domiciliul
legal), Craiova, str. Adolf Beck nr. 3A
(domiciliul în fapt)
Dolj

1.000

209

Pană Teodora

Craiova, bd. N. Titulescu bl. 20, sc. 2,
ap. 19
Dolj

1.000

210 Constantin Viorica Craiova, aleea Banul Stepan nr. 33 Dolj 1.000
211

Dan Veronica

Craiova, cart. Valea Roşie, str. G. Vâlsan
nr. 3A, bl. 126, sc. 1, ap. 12
Dolj

1.000

212 Chivu Silvia Filiaşi, Str. Morii bl. 2, sc. 2, ap. 6 Dolj 700
213

Stîngă Zîna

comuna Ghidigeni, satul Tăplău, fără
nr. casă
Galaţi

800

214

Dănăilă Cătălin

Galaţi, str. Traian Vuia nr. 37, bl. Y14,
sc. 4, ap. 71
Galaţi

1.500

215

Filimon Daniela

Galaţi, str. Traian Vuia nr. 50, bl. J6,
sc. 1, ap. 13
Galaţi

1.500

216

Stroie Maria

Galaţi, str. Regiment 11 Siret (Partizani-
lor) nr. 46, bl. I4, sc.1, ap. 91
Galaţi

800

217

Enache Ştefan Fănică

Galaţi, Str. Oţelarilor nr. 8, bl. O9,
sc. 1, ap. 65
Galaţi

1.500

218

Ciobotaru Aurelian

Galaţi, str. Barboşi nr. 45, bl. K2,
sc. 1, ap. 22
Galaţi

1.000

219

Ştefănescu Maria

Tecuci, Str. 1 Decembrie 1918 nr. 87, bl.
AG4, ap. 40
Galaţi

500

220

Cazacu Gheorghe

comuna Ghidigeni, satul Ghidigeni, fără
nr. casă
Galaţi

600

221

Firfirică Ion

comuna Călugăreni, satul Brăniştari,
nr. casă
Giurgiu

1.000

222 Stan Vasile Giurgiu, str. Mihail Sadoveanu nr. 18 Giurgiu 800
223 Lupu Ionel comuna Mârşa, fără nr. casă Giurgiu 1.000
224

Codin Ştefania

comuna Crevedia Mare, satul Dealu, fără
nr. casă
Giurgiu

800

225

Ioniţă Zoia

comuna Crevedia Mare, satul Dealu, fără
nr. casă
Giurgiu

800

226

Burghilă Maria

comuna Crevedia Mare, satul Dealu, fără
nr. casă
Giurgiu

800

227

Ciolan Maria

comuna Crevedia Mare, satul Dealu, fără
nr. casă
Giurgiu

800

228

Gamote Silvia

comuna Crevedia Mare, satul Dealu, fără
nr. casă
Giurgiu

800

229 Sandu Marin comuna Bolintin Deal, fără nr. casă Giurgiu 800
230 Constantin Dumitra comuna Găiseni, fără nr. casă Giurgiu 800
231 Ion Elena comuna Găiseni, fără nr. casă Giurgiu 800
232 Calu Maria comuna Găiseni, fără nr. casă Giurgiu 800
233 Cazan Zoea comuna Găiseni, fără nr. casă Giurgiu 1.000
234

Ghioaldă Florica
Gica
comuna Gostinu, fără nr. casă

Giurgiu

1.500

235

Petcu Silvia

comuna Letca Nouă, satul Letca Veche, fără
nr. casă
Giurgiu

1.000

236 Cernat Maria comuna Mârşa, fără nr. casă Giurgiu 1.500
237 Nedea Adriana comuna Gogoşari, fără nr. casă Giurgiu 1.000
238

Văduva Ştefania

Giurgiu, Str. Tineretului bl. 6/220,
sc. A, ap. 3
Giurgiu

2.000

239 Gogoaşe Gherghina Giurgiu, str. Cetăţuia nr. 5 Giurgiu 800
240 Dumitru Stanca Giurgiu, str. Mereni nr. 26 Giurgiu 1.000
241

Cloşcă Maria

Giurgiu, Str. Tineretului bl. 202,
sc. C, ap. 56
Giurgiu

800

242 Mihai Mihaela Giurgiu, str. Bucureşti bl. 102, ap. 14 Giurgiu 800
243

Fărîmiţă Constanţa

comuna Crevedia Mare, satul Dealu, fără
nr. casă
Giurgiu

800

244

Burghilă Marin

comuna Crevedia Mare, satul Dealu, fără
nr. casă
Giurgiu

800

245

Iordan Alexandra

comuna Crevedia Mare, satul Dealu, fără
nr. casă
Giurgiu

800

246

Burghilă Iulian

comuna Crevedia Mare, satul Dealu, fără
nr. casă
Giurgiu

800

247

Petre Viorica

comuna Crevedia Mare, satul Dealu, fără
nr. casă
Giurgiu

800

248

Petre Fănica

comuna Crevedia Mare, satul Dealu, fără
nr. casă
Giurgiu

800

249

Burghilă Ranete

comuna Crevedia Mare, satul Dealu, fără
nr. casă
Giurgiu

800

250 Trandafir Daniela comuna Clejani, fără nr. casă Giurgiu 2.000
251

Ciolan Elena

comuna Crevedia Mare, satul Dealu, fără
nr. casă
Giurgiu

800

252 Cojocaru Cornel Giurgiu, str. Şt. O. Iosif nr. 7 Giurgiu 1.000
253

Stan Elena

comuna Crevedia Mare, satul Dealu, fără
nr. casă
Giurgiu

1.000

254 Gorăcel Dorel comuna Albeni, satul Albeni, fără nr. casă Gorj 1.000
255

Jianu Grigorie

comuna Bumbeşti-Pitic, satul Bumbeşti-
Pitic, fără nr. casă
Gorj

1.500

256

Udrescu Ion

Motru, Aleea Frasinului nr. 2, bl. G4,
sc. 3, ap. 20
Gorj

300

257

Preda Corneliu

Târgu Jiu, Aleea Plopilor bl. 22A, sc. 1,
ap. 2
Gorj

500

258

Fometescu Daniela

Târgu Jiu, Aleea Unirii bl. 1, sc. 2,
ap. 23
Gorj

1.000

259

Bogozi Jolan Magda

Odorheiu Secuiesc, Str. Constructorilor
nr. 19, ap. 12
Harghita

10.000

260

Nagy Piroska

comuna Lunca de Sus, satul Lunca de Sus,
Str. Principală nr. 580
Harghita

15.000

261

Barta Susana

Odorheiu Secuiesc, Str. Breslelor nr. 13,
ap. 12
Harghita

1.000

262

Caba Ştefan

comuna Gălăuţaş, satul Gălăuţaş nr. 458,
ap. 5
Harghita

1.000

263 Sava Aurel Topliţa, Str. Lungă nr. 67 Harghita 5.000
264

Simon Csilla

Gheorgheni, cart. Bucin bl. 21, sc. C,
ap. 57
Harghita

1.000

265

Horvath Dionisiu

Odorheiu Secuiesc, Str. Taberei nr. 3,
sc. A, ap. 1
Harghita

400

266

Zoltan Esztera

Odorheiu Secuiesc, Str. Taberei nr. 3,
sc. A, ap. 2
Harghita

400

267

Feleki Alexandru

Odorheiu Secuiesc, Str. Taberei nr. 3,
sc. A, ap. 3
Harghita

600

268

Ince Eugen

Odorheiu Secuiesc, Str. Taberei nr. 3,
sc. A, ap. 6
Harghita

200

269

Jozsef Maria

Odorheiu Secuiesc, Str. Taberei nr. 3,
sc. A, ap. 9
Harghita

300

270

Fabian Hajnalka-
Klara
Odorheiu Secuiesc, Str. Taberei nr. 3,
sc. A, ap. 14
Harghita

300

271

Sipos Ghizela

Odorheiu Secuiesc, Str. Taberei nr. 3,
sc. A, ap. 15
Harghita

200

272

Laszlo Margit

Odorheiu Secuiesc, Str. Taberei nr. 3,
sc. A, ap. 16
Harghita

600

273

Balogh Gizella

Odorheiu Secuiesc, Str. Taberei nr. 3,
sc. A, ap. 18
Harghita

500

274

Hohr Reka

Odorheiu Secuiesc, Str. Taberei nr. 3,
sc. A, ap. 19
Harghita

700

275

Uşier Judit

Odorheiu Secuiesc, Str. Taberei nr. 3,
sc. A, ap. 21
Harghita

400

276

Biro Eszter

Odorheiu Secuiesc, Str. Taberei nr. 3,
sc. A, ap. 22
Harghita

800

277

Benyi Ana

Odorheiu Secuiesc, Str. Taberei nr. 3,
sc. A, ap. 23
Harghita

600

278

Benedek Ileana

Odorheiu Secuiesc, Str. Taberei nr. 3,
sc. A, ap. 24
Harghita

400

279

Hucsi Zelma

Odorheiu Secuiesc, Str. Taberei nr. 3,
sc. A, ap. 26
Harghita

500

280

Gabor Gizella

Odorheiu Secuiesc, Str. Taberei nr. 3,
sc. A, ap. 28
Harghita

600

281

Bak Vilhelmina

Odorheiu Secuiesc, Str. Taberei nr. 3,
sc. A, ap. 29
Harghita

600

282

Marton Ida

Odorheiu Secuiesc, Str. Taberei nr. 3,
sc. A, ap. 34
Harghita

500

283

Gal Karoly

Odorheiu Secuiesc, Str. Taberei nr. 3,
sc. A, ap. 36
Harghita

500

284

Bardoczi Jolan

Odorheiu Secuiesc, Str. Taberei nr. 3,
sc. A, ap. 37
Harghita

200

285

Kovacs Julianna

Odorheiu Secuiesc, Str. Taberei nr. 3,
sc. A, ap. 38
Harghita

600

286

Kis Iren

Odorheiu Secuiesc, Str. Taberei nr. 3,
sc. A, ap. 39
Harghita

700

287

Lorincz Maria
Magdolna
Odorheiu Secuiesc, Str. Taberei nr. 3,
sc. A, ap. 43
Harghita

500

288

Gorog Alexandru

Odorheiu Secuiesc, Str. Taberei nr. 3,
sc. B, ap. 5
Harghita

700

289

Boga Andras

Odorheiu Secuiesc, Str. Taberei nr. 3,
sc. B, ap. 8
Harghita

700

290

Lukacs Elena

Odorheiu Secuiesc, Str. Taberei nr. 3,
sc. B, ap. 9
Harghita

500

291

Balint Varvara

Odorheiu Secuiesc, Str. Taberei nr. 3,
sc. B, ap. 11
Harghita

700

292

Albert Maria

Odorheiu Secuiesc, Str. Taberei nr. 3,
sc. B, ap. 12
Harghita

700

293

Forro Ileana

Odorheiu Secuiesc, Str. Taberei nr. 3,
sc. B, ap. 13
Harghita

200

294

Csepan Margareta

Odorheiu Secuiesc, Str. Taberei nr. 3,
sc. B, ap. 17
Harghita

400

295

Tilea Ileana

Odorheiu Secuiesc, Str. Taberei nr. 3,
sc. B, ap. 18
Harghita

800

296

Pal Elena

Odorheiu Secuiesc, Str. Taberei nr. 3,
sc. B, ap. 19
Harghita

700

297

Laszlo Ileana

Odorheiu Secuiesc, Str. Taberei nr. 3,
sc. B, ap. 23
Harghita

500

298

Matyas Ana-Iuliana

Odorheiu Secuiesc, Str. Taberei nr. 3,
sc. B, ap. 24
Harghita

500

299

Toth Coloman

Odorheiu Secuiesc, Str. Taberei nr. 3,
sc. B, ap. 25
Harghita

500

300

Duka Iuliana

Odorheiu Secuiesc, Str. Taberei nr. 3,
sc. B, ap. 26
Harghita

700

301

Kristaly Bela

Odorheiu Secuiesc, Str. Taberei nr. 3,
sc. B, ap. 28
Harghita

500

302

Kenyeres Luminiţa
Rozalia
Odorheiu Secuiesc, Str. Taberei nr. 3,
sc. B, ap. 29
Harghita

400

303

Bodo Margit

Odorheiu Secuiesc, Str. Taberei nr. 3,
sc. B, ap. 31
Harghita

700

304

Ban Irma

Odorheiu Secuiesc, Str. Taberei nr. 3,
sc. B, ap. 32
Harghita

600

305

Demeter Elisabeta

Odorheiu Secuiesc, Str. Taberei nr. 3,
sc. B, ap. 33
Harghita

600

306

Fancsali Ileana

Odorheiu Secuiesc, Str. Taberei nr. 3,
sc. B, ap. 34
Harghita

700

307

Matyas Ileana

Odorheiu Secuiesc, Str. Taberei nr. 3,
sc. B, ap. 37
Harghita

800

308

Albert Etelka

Odorheiu Secuiesc, Str. Taberei nr. 3,
sc. B, ap. 38
Harghita

700

309

Bartos Ilona

Odorheiu Secuiesc, Str. Taberei nr. 3,
sc. B, ap. 39
Harghita

400

310 Balinth Ibolya comuna Sânmartin, str. Ciucani nr. 250 Harghita 1.000
311 Berszan Aranka comuna Tomeşti, satul Tomeşti nr. 102 Harghita 800
312

Bozan Magda

oraşul Cristuru Secuiesc, str. Timafalvi
nr. 50
Harghita

1.000

313 Marcu Mariana comuna Subcetate, satul Călnaci nr. 601 Harghita 1.500
314

Pop Erzsebet

comuna Gălăuţaş, satul Gălăuţaş bl. 24,
ap. 6
Harghita

800

315

Dima Amalia Mali

comuna General Berthelot, satul Tuştea
nr. 14
Hunedoara

500

316 Grancia Elisabeta Deva, str. Ady Endre nr. 16 Hunedoara 500
317

Varga Adalbert

Hunedoara, Piaţa Eliberării nr. 3, bl. 8,
ap. 86
Hunedoara

400

318

Cadar Doina

oraşul Aninoasa, Str. Libertăţii bl. 141,
ap. 8
Hunedoara

600

319

Cristea Sevastiţa

oraşul Aninoasa, Str. Libertăţii bl. 137,
ap. 9
Hunedoara

300

320

Lingurar Romeo-
Dumitru
oraşul Aninoasa, str. Vulculeşti bl. D,
ap. 22
Hunedoara

300

321 Pantilimon Ana oraşul Aninoasa, Str. Jiului nr. 119 Hunedoara 300
322 Rădoi Lenuţa oraşul Aninoasa, str. Văleni nr. 173 Hunedoara 500
323 Şerban Doina oraşul Aninoasa, str. Centru II bl. A, ap.4 Hunedoara 300
324 Baidoc Emilia Lupeni, str. Avram Iancu bl. 21, ap. 1 Hunedoara 300
325 Blaga Ana Lupeni, Str. Arinilor nr. 1, bl. 1, ap. 6 Hunedoara 300
326

Constantin Maria-
Daniela
Lupeni, Str. Tineretului nr. 5, bl. D1,
sc. 1, ap. 13
Hunedoara

700

327 Custură Natalia Lupeni, Aleea Narciselor bl. 1, ap. 32 Hunedoara 300
328

Demeter Mihai

Lupeni, Str. Tineretului nr. 11, bl. D4,
sc. 1, ap. 26
Hunedoara

500

329

Dumitru Liliana

Lupeni, Str. Păcii nr. 35, bl. 51, sc. 3,
ap. 27
Hunedoara

1.000

330

Guia Florin

Lupeni, Str. Păcii bl. A2, ap. 53
sc. 2, ap. 25
Hunedoara

500

331

Moldovan Sorin

Lupeni, Str. Viitorului nr. 13, bl. C1,

Hunedoara

300

332

Tamaş Ana

Lupeni, Aleea Narciselor nr. 7, bl. 7,
sc. 2, ap. 21
Hunedoara

400

333

Timoce Maria

Lupeni, Str. Păcii nr. 14, bl. 31, sc. 5,
ap. 59
Hunedoara

400

334 Vlădoiu Rodica Lupeni, Aleea Arinilor nr. 1, bl. 39, ap. 9 Hunedoara 300
335

Parpală Gheorghe

oraşul Petrila, Str. Republicii bl. 62,
ap. 6
Hunedoara

800

336 Sprînciană Nela oraşul Petrila, Str. Minei bl. 30, ap. 36 Hunedoara 800
337 Teşcan Viorica oraşul Petrila, Str. Şoimilor nr. 10, ap. 2 Hunedoara 500
338 Costache Iuliana Petroşani, Str. Aradului nr. 48, ap. 2 Hunedoara 300
339

Gârz Florica-Stela

Petroşani, Str. Viitorului nr. 20, bl. 20,
ap. 2
Hunedoara

300

340 Nagy Iuliu Vulcan, str. Parcul Octogon bl. 5, ap. 1 Hunedoara 400
341

Constantin Alexandru
Voicu
Călan, str. O. Densuşianu bl. 7, ap. 24

Hunedoara

1.000

342 Matei Ioan Călan, Aleea Românilor bl. 2, ap. 49 Hunedoara 700
343 Seutiuţ Ioan Deva, str. Iuliu Maniu bl. 1, ap. 9 Hunedoara 300
344

Trufaş Doina
Gabriela
Deva, str. O. Densuşianu nr. 1

Hunedoara

700

345 Volintiru Niculina Deva, Aleea Moţilor bl. P4, ap. 71 Hunedoara 500
346

Ciolea Vasile

Hunedoara, Str. Independenţei nr. 4,
bl. 29, ap. 41
Hunedoara

400

347

Dobondi Elena

Hunedoara, Str. Trandafirilor nr. 17,
bl. 24, ap. 64
Hunedoara

700

348

Manolea Maria

Hunedoara, Piaţa Eliberării nr. 3, bl. 8,
ap. 86
Hunedoara

500

349 Uliţă Ana comuna Tomeşti, satul Şteia nr. 54 Hunedoara 400
350 Beldea Lucreţia comuna Vaţa de Jos, satul Prăvăleni nr. 24 Hunedoara 600
351 Crişan Voichiţa Aninoasa, str. Centru II bl. B, sc. 1, ap.9 Hunedoara 400
352

Căldăraru Elena
Ramona
Lupeni, Str. Viitorului bl. B5, sc. 2,
ap. 31
Hunedoara

500

353

Creţ Adriana Carmen

Lupeni, str. Bărbăteni bl. 24B, sc. 2,
ap. 33
Hunedoara

400

354

Dodo Luminiţa

Lupeni, Str. Viitorului nr. 19, bl. B5,
ap. 51
Hunedoara

400

355

Faur Carolina

Lupeni, Str. Viitorului nr. 19, bl. B5,
sc. 2, ap. 36
Hunedoara

400

356

Ilyeş Arcadiu

Lupeni, str. Gh. Şincai bl. 200, sc. 5,
ap. 197
Hunedoara

500

357

Moldovan Mariana

Alina Lupeni, Str. Tineretului nr. 11,
bl. D4, sc. 1, ap. 3
Hunedoara

500

358

Simion Ariana Dana

Lupeni, Str. Viitorului nr. 5, bl. C1,
sc. 2, ap. 37
Hunedoara

400

359

Sîntion Constantin

Lupeni, Str. Viitorului nr. 42, bl. M1,
ap. 38
Hunedoara

1.000

360 Varga Lenuţa Lupeni, Str. Păcii nr. 23, bl. 45, ap. 29 Hunedoara 500
361

Vulpe Ana

Lupeni, aleea Trandafirilor nr. 1, bl. 10,
sc. 3, ap. 72
Hunedoara

500

362 Băţălan Daniela Petrila, Str. Muncii bl. B12, sc. 1, ap. 25 Hunedoara 400
363 Răducă Ilie Petrila, Str. Republicii bl. 103A, ap. 36 Hunedoara 300
364

Csicso Mariana

Petroşani, Str. 1 Decembrie 1918, bl. 107,
ap. 1
Hunedoara

1.000

365 Danciu Maria Petroşani, Str. 16 Februarie nr. 19 Hunedoara 400
366

Floriceanu Cătălin
Flavian
Petroşani, str. Dărăneşti nr. 10

Hunedoara

1.000

367 Jurcău Monica Petroşani, Str. Aradului nr. 11, ap. 2 Hunedoara 500
368

Muntean Cornelia

Petroşani, Str. Aviatorilor bl. 20, sc. 1,
ap. 2
Hunedoara

300

369

Boldejar Crinela
Alina
Vulcan, str. Şt.O. Iosif nr. 3, bl. 7,
sc. 1, ap. 42
Hunedoara

500

370 Cifra Corina Vulcan, str. Caraiman nr. 4, ap. 2 Hunedoara 500
371

Crâc Angela

Vulcan, str. Şt.O. Iosif nr. 5, bl. 5,
sc. 1, ap. 1
Hunedoara

500

372 Horvath Voichiţa Ana Vulcan, str. Crividia nr. 70 Hunedoara 400
373

Robu Rodica Vandana

Vulcan, str. M. Eminescu bl. 8, sc. 1,
ap. 55
Hunedoara

400

374 Rusu Mărioara Vulcan, str. Izvor nr. 6, ap. 2 Hunedoara 400
375 Vas Ida Vulcan, str. Gh. Bariţiu nr. 12, ap. 1 Hunedoara 300
376 Păun Victor comuna Gheorghe Lazăr, fără nr. casă Ialomiţa 800
377

Feraru Maria

Slobozia, Str. Ialomiţei bl. I1, sc. A,
ap. 2
Ialomiţa

300

378 Petcu Valeriu Slobozia, Str. Nordului bl. V8, sc. B, ap.8 Ialomiţa 500
379 Manea Daniela Slobozia, str. Ionel Perlea nr. 68 Ialomiţa 1.000
380 Mladin Elena oraşul Ţăndărei, str. Izvor nr. 12 Ialomiţa 800
381 Adam Dumitru oraşul Ţăndărei, str. Venus nr. 27 Ialomiţa 1.000
382

Amariei Elisabeta

Iaşi, str. Ciric nr. 40 A, bl. V2-2, et. 3,
ap. 18
Iaşi

12.000

383

Belghir Mărioara

Iaşi, str. Sarmisegetuza nr. 6, bl. R 12,
sc. D, et. 1, ap. 7
Iaşi

2.500

384 Beşleagă Laurenţiu Iaşi, Str. Aviaţiei nr. 33 Iaşi 15.000
385

Macovei Elena

Iaşi, bd. Dacia nr. 4, bl. D1-1, sc. A,
et. 5, ap. 22
Iaşi

3.000

386

Popovici Maria

Iaşi, str. Bistriţa nr. 10, bl. A7, sc. A,
et. 2, ap. 2
Iaşi

1.500

387

Borş Neculai

comuna Voineşti, satul Voineşti, fără
nr. casă
Iaşi

1.000

388 Cibotari Elena Iaşi, Str. Zimbrului nr. 5A Iaşi 1.500
389

Ciumală Jenică

comuna Ipatele, satul Ipatele, fără
nr. casă
Iaşi

700

390

Corobuţă Bradu

comuna Podu Iloaiei, satul Scobâlţeni, fără
nr. casă
Iaşi

1.000

391

Ghinea Claudia

Iaşi, str. Grădinari nr. 23, bl. C3, sc. A,
ap. 24 (domiciliul legal), Iaşi, Aleea
Rozelor nr. 2A, bl. X2, ap. 4 (domiciliul
în fapt)
Iaşi

15.000

392 Ionescu Liviu comuna Ciurea, satul Ciurea, fără nr. casă Iaşi 1.000
393 Roşcan Eva comuna Lungani, satul Zmeu, fără nr. casă Iaşi 5.000
394

Vârlan J. Maricel

Iaşi, bd. Poitiers nr. 53, bl. G2, tr. 2,
ap. 9
Iaşi

1.800

395 Dumitru Precop comuna Corbeanca, satul Tamaş, fără nr.casă Ilfov 800
396 Marinescu Sanda comuna Corbeanca, satul Tamaş, fără nr.casă Ilfov 1.000
397

Sevastre Costică

oraşul Popeşti Leordeni, Şos. Olteniţei
nr. 181, bl. AO, sc. 1, ap. 3
Ilfov

1.000

398 Mihalache Mihaela comuna Mogoşoaia, Str. Fierarului nr. 8 Ilfov 1.000
399

Avramescu Mihaela

oraşul Pantelimon, str. Sfântul Gheorghe
nr. 38A
Ilfov

800

400

Iamandi Marilena

comuna Ciorogârla, satul Dârvari, Str. 6
Martie, fără nr. casă
Ilfov

1.000

401 Nicolae Marian oraşul Buftea, str. Fulger nr. 14 Ilfov 1.000
402

Popescu Ion

comuna Vidra, satul Creţeşti, Str. Viilor
nr. 25
Ilfov

2.000

403 Dinculescu Ecaterina oraşul Pantelimon, str. Drumul Gării nr.128 Ilfov 800
404 Florea Leontina comuna Gruiu, satul Lipia, fără nr. casă Ilfov 700
405

Petrică Constanţa

comuna Gruiu, satul Lipia, str. Bojdani
nr. 43
Ilfov

1.000

406 Tănase Constanţa oraşul Pantelimon, str. N.Grigorescu nr. 22 Ilfov 1.000
407

Vişan Tudora

oraşul Bragadiru, Şos. Alexandriei nr. 233,
bl. P31, sc. 2, ap. 19
Ilfov

800

408 Vasile Petre comuna Grădiştea, str. Rozmarin nr. 54 Ilfov 800
409 Mihali Miko Borşa, Str. Arşiţei nr. 46 Maramureş 1.000
410 Timiş Niţa Borşa, Str. Arşiţei nr. 46A Maramureş 1.000
411 Puie Floarea Baia Mare, Str. Tâmplarilor nr. 13 Maramureş 1.000
412 Murgu Margareta Baia Mare, Str. Monetăriei nr. 2/A Maramureş 1.000
413

Adumitroaei N.Petrea

Piatra-Neamţ, Str. 1 Decembrie 1918,
bl. 15, sc. A, ap. 18
Neamţ

3.000

414 Amăriei V. Vasile comuna Girov, satul Doina, fără nr. casă Neamţ 6.000
415

Bălţătescu V.Viorica

comuna Pipirig, satul Stânca, Str. Codrului
nr. 227
Neamţ

5.000

416

Barcan N. Angelica

oraşul Roznov, str. Nicolae Roznoveanu
bl. G3, sc. A, ap. 5
Neamţ

6.000

417 Bodea Gh. Mariana Roman, str. Tudor Vladimirescu nr. 75 Neamţ 5.000
418

Boz T. Maria Vanisia

Piatra-Neamţ, Aleea Tiparului nr. 6, bl.
D2, ap. 37
Neamţ

3.500

419 Chişor V. Catrina comuna Taşca, satul Hamzoaia, fără nr. casă Neamţ 3.500
420

Cozma D. Aurora

comuna Ţibucani, satul Ţibucanii de Sus,
fără nr. casă
Neamţ

5.000

421

Florea I. Ion

Piatra-Neamţ, str. Iulian Antonescu bl.
T11, sc. B, ap. 20
Neamţ

3.500

422

Ioniţă-Vrînceanu C.
Elena
comuna Pipirig, satul Pipirig, Str.
Salcâmilor nr. 410
Neamţ

7.000

423

Jurma V. Elena Maria

Piatra-Neamţ, Str. Privighetorii nr. 3,
bl. B2, sc. B, ap. 19
Neamţ

4.000

424 Niţu Silvia Piatra-Neamţ, Str. Olteniei nr. 8 Neamţ 3.500
425

Pamfil V. Georgeta

Piatra-Neamţ, Aleea Plaiului nr. 8, bl.
B0, sc. D, ap. 75
Neamţ

5.000

426 Postolache A. Petru comuna Borleşti, satul Ruseni, fără nr.casă Neamţ 3.000
427

Radu M. Vasile

Piatra Neamţ, str. Izvoare bl. H14, sc. B,
ap. 18
Neamţ

3.500

428 Străinu Gh. Gelu comuna Icuşeşti, satul Rocna, fără nr. casă Neamţ 4.000
429 Ţinei I. Alecsandru comuna Ţibucani, satul Davideni nr. 351 Neamţ 3.500
430

Vărzaru P. Alina
Elena
comuna Rediu, satul Poloboc, fără nr. casă

Neamţ

6.000

431

Velişcă V. Alina
Loredana
comuna Săvineşti, satul Săvineşti, Aleea
Parcului, Vila 14, ap. 3
Neamţ

5.000

432 Liţă Marioara oraşul Scorniceşti, satul Bălţaţi nr. 126 Olt 2.000
433 Căluianu Claudia comuna Iancu Jianu, satul Iancu Jianu nr.14 Olt 2.000
434

Protesaru Dumitru

Slatina, Str. Cazărmii nr. 14, bl. 14,
sc. B, ap. 16
Olt

1.500

435 Franţ Gheorghe comuna Şerbăneşti, satul Şerbăneşti nr. 437 Olt 1.000
436

Iancu Gheorghe

comuna Studina, satul Studiniţa, fără
nr. casă
Olt

1.000

437 Rădulescu Maria comuna Oporelu, satul Oporelu nr. 170 Olt 500
438 Logofătu Constantina comuna Mărunţei, satul Bălăneşti nr. 10 Olt 500
439

Minea Mariana-Adina

Ploieşti, str. Cosminele nr. 10, bl. 131,
sc. B, ap. 37
Prahova

4.000

440 Anghel Gheorghe Ploieşti, str. Transilvaniei nr. 71 Prahova 2.000
441 Duţu Silvia Ploieşti, Str. Crângului nr. 44 Prahova 2.000
442

Parsot Victoria

Ploieşti, Str. Rapsodiei nr. 4, bl. 143,
ap. 5
Prahova

3.000

443 Giugaliuc N. Ioan oraşul Azuga, Str. Muncii nr. 5 Prahova 3.000
444 Holtei Nicolae comuna Baba Ana, satul Conduratu nr. 257 Prahova 4.000
445 Mocanu Victoria Câmpina, Str. Fabricii nr. 11 Prahova 2.000
446

Radu Niculina

oraşul Breaza, Aleea Parcului bl. 20,
sc. A, ap. 18
Prahova

2.000

447 Dobre Nicolae comuna Lipăneşti, satul Sipotu nr. 607 Prahova 2.000
448 Varga Carmen Iuliana comuna Dorolţ, satul Dorolţ nr. 278/V Satu Mare 2.000
449 Hossu Dorin comuna Batarci nr. 426 Satu Mare 2.500
450

Marton Andraş

Zalău, bd. Mihai Viteazu, bl. B-120, sc. B,
ap. 25
Sălaj

2.300

451 Danci Pleşa Valer comuna Buciumi, satul Huta nr. 8 Sălaj 3.000
452

Ciorogar Corina
Lavinia
Sibiu, Str. Constituţiei nr. 26

Sibiu

1.500

453

Balteş Maria

Sibiu, str. Măgura nr. 75 (domiciliul
legal), oraşul Ocna Sibiului, str. Petofi
Şandor nr. 2 (domiciliul în fapt)
Sibiu

1.000

454 Vasile Coman Sibiu, str. Ion Reteganu Pop nr. 5 Sibiu 1.000
455

Brudeanu Elisei

Sibiu, str. Ştefan cel Mare nr. 147, bl. 6,
ap. 205
Sibiu

1.000

456 Stănescu Olga Sibiu, Str. Orzului nr. 10 Sibiu 1.000
457 Blejdea Terezia Ana oraşul Cisnădie, Str. Dezrobirii nr. 5 Sibiu 1.000
458 Otves Lucreţia oraşul Copşa Mică, Str. Plopilor nr. 37 Sibiu 800
459 Unch Ioan oraşul Avrig, str. S. Brukenthal bl. D, ap. 20 Sibiu 800
460 Ciorogar Liviu oraşul Avrig, satul Mârşa, bl. 2, ap. 12 Sibiu 3.500
461 Ogneriu Anica oraşul Ocna Sibiului, Str. Trecătoarei nr.9 Sibiu 1.000
462 Gheorghica Iuliana comuna Gura Râului, Str. Muntelui nr.1.124A Sibiu 1.500
463

Toader Ovidiu
Nicolae
oraşul Cisnădie, Str Uzinei nr. 14

Sibiu

1.000

464 Hermann Christopher oraşul Cisnădie, satul Cisnădioara nr. 24 Sibiu 1.500
465 Iaru Dafina oraşul Cisnădie, str. Mihai Eminescu nr. 4 Sibiu 1.500
466 Leş Camelia oraşul Cisnădie, Str. Trandafirilor nr. 9 Sibiu 1.500
467 Andrici Maria oraşul Cisnădie, Str. Florilor bl. 6, ap.13 Sibiu 1.500
468 Precup Nicolaie oraşul Cisnădie, Str. Vişinilor nr. 22 Sibiu 700
469 Danciu Iuliu comuna Hoghilag nr. 331 Sibiu 1.000
470 Biga Zsuzsanna comuna Hoghilag nr. 84 Sibiu 1.000
471 Stoica Eusebiu comuna Hoghilag nr. 232 Sibiu 1.000
472 Varză Fănuşa comuna Peretu, satul Peretu, fără nr. casă Teleorman 1.500
473 Crudu Maria Alexandria, str. Alexandru Ghica nr. 81 Teleorman 1.000
474

Radu Gabriela

comuna Botoroaga, satul Târnava, fără nr.
casă
Teleorman

1.500

475

Dima Camelia

Tulcea, Str. Pelinului nr. 1, bl. 1, sc. C,
ap. 18
Tulcea

1.000

476

Voicu Ana

Vaslui, str. Vasile Alecsandri bl. 41,
sc. A, ap. 9
Vaslui

600

477

Agache Tiţa

oraşul Negreşti, str. M. Kogălniceanu bl.
C3, sc. A, ap. 16
Vaslui

1.000

478

Maftei Petrişor

comuna Ştefan cel Mare, satul Cănţălăreşti
nr. 124
Vaslui

600

479 Maxim Maria comuna Cozmeşti, satul Fîstîci nr. 118 Vaslui 800
480 Dominte Vasile comuna Micleşti, satul Chirceşti nr. 84 Vaslui 700
481 Panainte Mariana comuna Berezeni, satul Rînceni nr. 112 Vaslui 800
482 Gheorghiu Anca Vaslui, str. Nicolae Milescu Spătaru nr. 25 Vaslui 700
483 Căpriţă Elena Vaslui, str. Ştefan Ciubotăraşu nr. 3 Vaslui 700
484 Creţu Liliana Vaslui, str. Nicolae Milescu Spătaru nr. 25 Vaslui 700
485 Ghinică Constantin Vaslui, str. Călugăreni nr. 94 Vaslui 600
486 Simion Constantin comuna Cozmeşti, satul Fâstâci nr. 102 Vaslui 800
487 Iolea Marinela Vaslui, Str. Huşului bl. 157, sc. B, ap. 9 Vaslui 700
488 Gheţu Magdalina comuna Codăeşti, satul Codăeşti nr. 81 Vaslui 1.000
489 Manea Florin Vaslui, str. Mihail Sadoveanu nr. 7 Vaslui 800
490

Ciubotaru Eugenia

Vaslui, str. M. Kogălniceanu bl. 32, sc. A,
ap. 89
Vaslui

700

491

Solomon Daniela

Vaslui, str. Constantin Dobrogeanu-Gherea
nr. 13
Vaslui

700

492 Ibriş Ion Vaslui, str. Racova nr. 75 Vaslui 700
493 Radu Camelia Vaslui, str. Racova nr. 75 Vaslui 800
494

Rusu Ana

Vaslui, str. Nicolae Iorga bl. 61, sc. A,
ap. 23
Vaslui

700

495 Chiriac Otilia Huşi, str. Ştefan cel Mare nr. 43 Vaslui 1.000
496 Mihăică Eugenia Huşi, str. Bariera Pascal nr. 47 Vaslui 700
497 Creţu Petru Vaslui, str. Traian nr. 97 Vaslui 600
498

Gură De Oaie
Gheorghe
comuna Bălteni, satul Bălteni nr. 49

Vaslui

800

499

Iordan Genovel

Bârlad, str. prof. dr. Gh. Vrabie nr. 60,
bl. I4, sc. A, ap. 12
Vaslui

2.500

500

Noea Alina-Mihaela

Bârlad, str. Vasile Pârvan nr. 17, bl. D15,
sc. B, ap. 21
Vaslui

1.500

501

Galion Maria

Vaslui, Str. Nisipăriei nr. 17, suburbia
Rediu
Vaslui

800

502 Pătru Florica comuna Galicea, bl. 1, sc. 1, et.1, ap.- Vâlcea 1.000
503 Avrinte Iosif comuna Vlădeşti, satul Vlădeşti nr. 86 Vâlcea 5.000
504 Radu Mariana comuna Stoeneşti, satul Dobriceni nr. 52 Vâlcea 7.000
505 Bolovan Valerica Drăgăşani, str. Tudor Vladimirescu nr. 95 Vâlcea 500
506

Pîrvu Maria

Râmnicu Vâlcea, str. Decebal nr. 5, bl.
F5/6, sc. A, ap. 16
Vâlcea 1.000
507

Marghita Monica

comuna Guşoeni, satul Guşoeni, Str.
Principală nr. 9
Vâlcea 6.000
508 Brănescu I Elena comuna Câineni, satul Grebleşti nr. 8 Vâlcea 1.500
509 Sârsan Lucica comuna Cernişoara, satul Sârsăneşti nr. 10 Vâlcea 500
510

Gologan Claudia

Râmnicu Vâlcea, Str. Tineretului nr. 6, bl.
B3, sc. A, ap. 7
Vâlcea 5.000
511 Păun Aurelia comuna Mateeşti, satul Turceşti nr. 20 Vâlcea 400
512

Tănasie Gheorghe

Râmnicu Vâlcea, str. M. Sorescu nr. 4, bl.
A37/2, sc. C, ap. 10
Vâlcea 1.500
513 Militaru Gheorghiţa Râmnicu Vâlcea, Str. Principală nr. 2 Vâlcea 800
514

Anton Daniela
Maricica
comuna Tătăranu, satul Bordeasca Nouă,
fără nr. casă
Vrancea 4.500
515 Codreanu Zamfira oraşul Mărăşeşti, str. Modruzeni nr. 26 Vrancea 2.000
516

Pleşcan Vasile

oraşul Mărăşeşti, Str. Garoafei nr. 17,
bl. B2, sc. A, ap. 18
Vrancea 2.000
517 Creţu Ioana comuna Păuleşti, fără nr. casă Vrancea 4.500
518

Cercel Ionica

Focşani, Str. Bârsei nr. 3A, bl. L1, sc. 3,
ap. 53
Vrancea 3.000
519 Blăgan Alexandrina Focşani, str. Gh. Doja nr. 3 Vrancea 1.000
520

Pătraşcu Dumitru

Calea Griviţei nr. 158, sc. B, ap. 63,
sectorul 1
Bucureşti 600
521 Caloeanu Maria str. Aldeni nr. 68, sectorul 1 Bucureşti 1.000
522 Marin Dumitru str. Aldeni nr. 68, sectorul 1 Bucureşti 1.000
523

Oproiu Cristina
Helene
str. Buzoiani Iani nr. 18A, sectorul 1

Bucureşti

600

524

Vornicu Elena

Str. Irimicului nr. 2, bl. 1, sc. 2, ap.
48, sectorul 2
Bucureşti 600
525 Dobre Valentina Str. Menţiunii nr. 17, sectorul 2 Bucureşti 700
526

Mitrea Maria

şos. Colentina nr. 10, bl. 6, sc. A, ap.
26, sectorul 2
Bucureşti 1.000
527

Damian Stelian

Str. Istriei nr. 28, bl. 42, sc. 1, ap. 29,
sectorul 3
Bucureşti 1.000
528

Olteanu Marioara

bd. 1 Decembrie 1918 nr. 50, bl. 11, sc. 1,
ap. 34, sectorul 3
Bucureşti 800
529

Anca Anghelina

intr. Bădeni nr. 7, bl. M61, sc. 3, ap. 54,
sectorul 3
Bucureşti 600
530

Manea Stana

str. Laborator nr. 130-132, bl. S18, sc. 1,
ap. 28, sectorul 3
Bucureşti 1.000
531 Iancu Maria str. Grota Lacurilor nr. 12B, sectorul 3 Bucureşti 1.000
532

Popa Gheorghe

bd. Camil Ressu nr. 42, bl. A12, sc. 1,
ap. 4, sectorul 3
Bucureşti 1.000
533

Iordache Floarea

str. Banul Udrea nr. 5-7, bl. J1, sc. 1,
ap. 26, sectorul 3
Bucureşti 700
534

Stănescu Eliza

Str. Pătulului nr. 6, bl. 5, sc. 2, ap. 72,
sectorul 3
Bucureşti 1.500
535

Dinu Rodica

str. Vlădeasa nr. 13, bl. C32, sc. A,
ap. 49, sectorul 6
Bucureşti 5.000
536

Tudor Anghilina

aleea Slătioara nr. 7, bl. B16, sc. A,
et. 2, ap. 10, sectorul 4
Bucureşti 900
537

Alexandru Lidia

str. Izvorul Oltului nr. 4, bl. 4, sc. F,
et.1, ap. 63, sectorul 4
Bucureşti 2.500
538

Truţă Georgeta

str. Uioara nr. 3, bl. M2, sc. 2, et. 5,
ap. 60, sectorul 4
Bucureşti 800
539

Ioniţă Maria

aleea Ţebea nr. 2, bl. 103, sc. 3, et. 4,
ap. 44, sectorul 4
Bucureşti 700
540

Cioponea Nicoliţa

bd. C-ţin Brâncoveanu nr. 118, bl. M2/4,
sc. 4, et. 5, ap. 301, sectorul 4
Bucureşti 600
541

Tudor Floarea

str. Enăchiţă Văcărescu nr. 49, ap. 2,
sectorul 4
Bucureşti 500
542

Csiszar Vasilisa

aleea Someşul Cald nr. 2, bl. D10, sc. 1,
ap. 5, sectorul 4
Bucureşti 2.000
543

Geară Vasilica

Intr. Crainicului nr. 3, bl. Z8, sc. 1,
et. 3, ap. 14, sectorul 6
Bucureşti 500
544

Jiblea Ioana

str. Crinul de Pădure nr. 3, bl. G6, sc.1,
et. 9, ap. 106, sectorul 6
Bucureşti 700
545 Vasile Stelian calea Giuleşti nr. 535, sectorul 6 Bucureşti 900
546

Ciucă Cătălin

aleea Valea Florilor nr. 1, bl. Z7, sc. 1,
et. 5, ap. 39, sectorul 2
Bucureşti 800
547

Benedic Niculae

Intr. Crainicului nr. 3, bl. Z8, sc. 1,
et. 3, ap. 14, sectorul 6
Bucureşti 700
548

Gărăgăianu Ioan

Str. Răsăritului nr. 3, bl. 1, sc. 3,
et. 2, ap. 96, sectorul 6
Bucureşti 800
549

Neagu Stela

str. Cetatea de Baltă nr. 26, bl. P10,
sc. C, et. 2, ap. 47, sectorul 6
Bucureşti 600
550

Bălaşa Angela

Intr. Timonierului nr. 14, bl. 113C, sc. 1,
et. 8, ap. 91, sectorul 6
Bucureşti 800
551

Revelant Elena

str. Nicolae Oncescu nr. 6, bl. 114, sc. 2,
ap. 42, sectorul 6
Bucureşti 800
552

Vasile Florea

aleea Valea Salciei nr. 2, bl. M8, sc. A,
et. 1, ap. 6, sectorul 6
Bucureşti 600
553

Ţundrea Maria

str. Cetatea de Baltă nr. 26, bl. P10, sc.
C, et. 2, ap. 49, sectorul 6
Bucureşti 700
554

David Mariana

str. Ion Berindei nr. 3, bl. OD21, sc. C,
ap. 89, sectorul 2
Bucureşti 800
555

Dragomir Gabriela

str. Lăptari Tei nr. 14, bl. 4, sc. 2,
et. 8, ap. 118, sectorul 2
Bucureşti 500
556

Vicleanu Dumitra

str. Maşina de Pâine nr. 22A, bl. 9, sc. 1,
et. 7, ap. 30, sectorul 2
Bucureşti 700
557

Stoica Margareta

aleea Pantelimon nr. 15-17, bl. B2, sc. C,
et. 2, ap. 121, sectorul 2
Bucureşti 500
558 Ştefan Floarea str. sld. Niţă Ene nr. 63, sectorul 2 Bucureşti 600
559 Tănase Aurelia str. Glodeni nr. 4, sectorul 2 Bucureşti 700
560

Preda Maria

Calea Griviţei nr. 192, bl. Roşu, sc. C,
et. 2, ap. 56, sectorul 1
Bucureşti 700
561 Cincă Silvia Str. Inului nr. 6, sectorul 4 Bucureşti 1.000
562 Driu Florian str. Liveni nr. 25, et.1, ap. 2, sectorul 4 Bucureşti 600
563

Radu Anastasia

str. Ripiceni nr. 2, bl. 12, sc. 3, et. 6,
ap. 166, sectorul 2
Bucureşti 1.000
564 Mihaescu Elena str. Moroeni nr. 50, sectorul 2 Bucureşti 600
565

Mihai Leontin

str. Carei nr. 11, bl. A18B, sc. 1, et. 8,
ap. 36, sectorul 2
Bucureşti 4.000
566 Creţoi Marineta str. Romulus nr. 10, ap. 8, sectorul 2 Bucureşti 700
567

Dumitrescu Ionuţ

şos. Mihai Bravu nr. 29-35, bl. P3, sc. 2,
et. 6, ap. 70, sectorul 2
Bucureşti 1.500
568

Enache Săftica

str. Ţepeş Vodă nr. 128, et. 1, ap. 2,
sectorul 2
Bucureşti 700
569

Gheorghe Petrică

Calea Moşilor nr. 229, bl. 39, sc. 2,
et. 4, ap. 46, sectorul 2
Bucureşti 700
570 Munteanu Camelia Şos. Chitilei nr. 309, sectorul 1 Bucureşti 600
571

Nucă Elena

str. Alex. Ivasiuc nr. 34-40, bl. 3, et. 2,
ap. 201, sectorul 6
Bucureşti 600
572

Marin Georgeta
Magdalena
bd. Iuliu Maniu nr. 61, bl. 8P, sc. 2,
et. 9, ap. 73, sectorul 6
Bucureşti 700
573

Surcel Natalia

str. Sibiu nr. 10, bl. OS1, sc. D, et. 2,
ap. 131, sectorul 6
Bucureşti 1.500
574

Ionescu Virginia

str. Valea Cascadelor nr. 2, bl. A3, sc. 1,
et. 3, ap. 9, sectorul 6
Bucureşti 800
575 Costache Vasilica Str. Alunului nr. 33, sectorul 1 Bucureşti 900
576 Bârlă Marinela Str. Oaspeţilor nr. 10B, sectorul 1 Bucureşti 500
577

Constantin Marian
Laurenţiu
str. Ştirbei Vodă nr. 38, ap. 6, sectorul 1

Bucureşti

600

578

Caragheorghe Viorica

şos. Odăi nr. 3-5, Complexul Social de
Servicii Odăi, sectorul 1
Bucureşti 600
579

Radu Camelia

str. Pucheni nr. 3, bl. Z2, sc. 1, ap. 48,
sectorul 5
Bucureşti 1.000
580

Abul Marinela

str. Antiaeriană nr. 113, bl. A1, sc. B,
ap. 102, sectorul 5
Bucureşti 700
581

Dragu Grigori

Calea Rahovei nr. 352, bl. 20A, sc. 1, et.
8, ap. 43, sectorul 5
Bucureşti 800
582

Căldăruşe Florica

str. cap. Anghelache Ivan nr. 6, bl. M26,
sc. 1, ap. 3, sectorul 5
Bucureşti 700
583

Seredinski Ioan

str. Iacob Andrei nr. 31, bl. 15, sc. 1,
ap. 3, sectorul 5
Bucureşti 800
584

Radu Georgeta

Str. Amurgului nr. 8, bl. 4, sc. 1, ap. 14,
sectorul 5
Bucureşti 700
585

Radu Ştefana

Str. Amurgului nr. 6, bl. 2, sc. 3, ap. 34,
sectorul 5
Bucureşti 700
586

Belea Floarea

str. Teliţa nr. 3, bl. 70, sc. B, ap. 73,
sectorul 5
Bucureşti 700
587

Tuiu Ion

str. Dunavăţ nr. 12, bl. 60, sc. 1, ap. 2,
sectorul 5
Bucureşti 1.000
588

Miron Elena

aleea Bacău nr. 9, bl. H1, sc. 1, ap. 48,
sectorul 5
Bucureşti 1.000
589 Robitu Camelia Str. Suliţei nr. 26, sectorul 5 Bucureşti 500
590 Iordache Marin Str. Codrului nr. 21, sectorul 5 Bucureşti 1.000
591 Şerban Elena str. Găiceanca nr. 22, sectorul 5 Bucureşti 800
592

Voicu Didina

Aleea Imaşului nr. 4, bl. 50, sc. 1,
ap. 7, sectorul 5
Bucureşti 500
593

Badea Margarita

Aleea Livezilor nr. 43, bl. 36, sc. 1,
ap. 55, sectorul 5
Bucureşti 800
594 Orodel Dragomira intr. Humuleşti nr. 2, sectorul 5 Bucureşti 500
595

Tudor Ioana

Prel. Ferentari nr. 52-60, bl. B, sc. 2,
ap. 78, sectorul 5
Bucureşti 700
596 Anghel Marin Str. Păpuşoiului nr. 19, sectorul 5 Bucureşti 500
597 Mitroi Maria str. Invalid Suligă Ion nr. 53B, sectorul 2 Bucureşti 700
598

Dragomirescu
Tudoriţa
şos. Pantelimon nr. 241, bl. 61, sc. 1,
ap. 1, sectorul 2
Bucureşti 600
599

Neagu Eugenia

str. sld. Ion Tudor nr. 3, bl. 6, sc. 1,
et. 5, ap. 58, sectorul 3
Bucureşti 1.000
600 Păun Ion Str. Chitarei nr. 1, sectorul 3 Bucureşti 1.000
601

Bărăscu Maria

aleea Barajul Lotru nr. 8, bl. N9, sc. B,
et. 3, ap. 50, sectorul 3
Bucureşti 1.000
602

Popescu Reghina

str. C-ţin Brâncuşi nr. 11, bl. D16, sc. 4,
et. 8, ap. 156, sectorul 3
Bucureşti 1.000
603

Chiş Alexandru

bd. Râmnicu Sărat nr. 22, bl. 7A, sc. 1,
et. 4, ap. 19, sectorul 3
Bucureşti 3.000
604

Crăciun Niculina

Str. Poştaşului nr. 4, bl. 10, sc. 4, et.
5, ap. 153, sectorul 3
Bucureşti 700
605

Tănase Vasile

bd. Theodor Pallady nr. 33, bl. N1, sc. 1,
ap. 12, sectorul 3
Bucureşti 600
606 Hotnog Ion Buhuşi, str. Chebac nr. 92 Bacău 2.000
TOTAL: 849.900

–––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x