Informatii Document
Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 470 din 12 iulie 2007
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
privind acordarea unui ajutor
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 28/2003 privind trimiterea bolnavilor pentru tratament în străinătate, aprobată cu modificări prin Legea nr. 119/2003, al art. 5 alin. (1) lit. h) şi alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 118/1999 privind înfiinţarea şi utilizarea Fondului naţional de solidaritate, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 366/2001, cu modificările ulterioare, şi al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 32/2001 pentru reglementarea unor probleme financiare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 374/2001, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. +
Articolul 1(1) Se aprobă acordarea unui ajutor în suma de 97.000 euro pentru efectuarea tratamentului medical în străinătate pacientei Pantelimon Delia Luminiţa, în vârsta de 40 de ani, din municipiul Bucureşti, str. Camil Ressu nr. 19, bl. 56, sc. 4, ap. 145, sectorul 3. … (2) Suma prevazută la alin. (1) se suportă din bugetul de stat după cum urmează: … – Ministerul Sănătăţii Publice va aloca suma de 20.000 euro;– Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse va aloca suma de 77.000 euro.(3) Ajutorul se acordă în lei şi se suportă atât din bugetul Ministerului Sănătăţii Publice, prin Autoritatea de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, cât şi din bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, prin Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială a Municipiului Bucureşti, la cursul de schimb valutar al Băncii Naţionale a României din ziua lucrătoare precedentă efectuării deschiderii de credite bugetare. … (4) Suma aprobată din bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse pentru efectuarea tratamentului medical în străinătate va fi transferată de către Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială a Municipiului Bucureşti către Autoritatea de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, la solicitarea acesteia. … +
Articolul 2Fundamentarea sumei solicitate şi justificarea celei utilizate pentru efectuarea tratamentului medical în străinătate revin Ministerului Sănătăţii Publice, prin Autoritatea de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, care va efectua plata şi va certifica documentele financiar-contabile prezentate de furnizorul de servicii medicale din străinătate.PRIM-MINISTRUCĂLIN POPESCU-TĂRICEANUContrasemnează:–––––Ministrul muncii, familiei şi egalităţii de şanse,Paul PacuraruMinistrul sănătăţii publice,Gheorghe Eugen NicolaescuMinistrul economiei şi finanţelor,Varujan VosganianBucureşti, 11 iulie 2007.Nr. 732.–-