HOTĂRÂRE nr. 731 din 8 iulie 2021

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 14/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: GUVERNUL ROMÂNIEI
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 719 din 22 iulie 2021
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Actiuni induse de acest act:

SECTIUNE ACTTIP OPERATIUNEACT NORMATIV
ART. 4ABROGA PEHG 488 26/05/2005
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 108
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 108
ART. 4ABROGA PEHG 488 26/05/2005
Acte care fac referire la acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEPROGRAM 04/07/2024
ActulREFERIT DESTRATEGIE 14/12/2022
ANEXA 1REFERIT DEHOTARARE 440 30/03/2022





În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + 
Articolul 1(1)Se aprobă indicatorii de incluziune socială prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.(2)Pentru fiecare indicator sunt prevăzute definiția, tipurile de dezagregare, instituția responsabilă de colectarea acestuia și, după caz, sursele de date pentru identificarea și/sau colectarea acestuia.
 + 
Articolul 2(1)Indicatorii se calculează, după caz, de către instituțiile responsabile prevăzute în anexă.(2)Colectarea și raportarea indicatorilor se realizează anual, până la sfârșitul lunii septembrie a anului în curs pentru anul anterior, cu excepția indicatorilor pentru care specificul sursei de date impune o altă frecvență de colectare și raportare.
 + 
Articolul 3(1)Indicatorii de incluziune socială sunt utilizați în fundamentarea elaborării propunerilor de politică publică în domeniul incluziunii sociale, în strategia națională de incluziune socială, în strategiile sectoriale care prevăd măsuri de incluziune socială, în fundamentarea strategiilor locale, județene de dezvoltare economică și de dezvoltare a serviciilor sociale, precum și în monitorizarea și evaluarea acestora.(2)În aplicarea prevederilor alin. (1), ministrul muncii și protecției sociale poate emite instrucțiuni.
 + 
Articolul 4La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 488/2005 privind aprobarea sistemului național de indicatori de incluziune socială, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 10 iunie 2005.

PRIM-MINISTRU
FLORIN-VASILE CÎȚU
Contrasemnează:
Ministrul muncii și protecției sociale,
Raluca Turcan
Președintele Institutului Național de Statistică,
Andrei Tudorel
p. Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,
Marin Țole,
secretar de stat
Ministrul sănătății,
Ioana Mihăilă
Ministrul afacerilor interne,
Lucian Nicolae Bode
Ministrul educației,
Sorin-Mihai Cîmpeanu
Ministrul finanțelor,
Alexandru Nazare
București, 8 iulie 2021.Nr. 731. + 
ANEXĂ
Indicatori de incluziune socială

Sector Indicator Definiție Dezagregări Instituție responsabilă/ Sursa de date
1. Standard de viață, ocupare, politici zonale Rata riscului de sărăcie sau excluziune socială (AROPE) O persoană este în risc de sărăcie sau excluziune socială dacă se află în cel puțin una dintre următoarele situații: – este sub pragul riscului de sărăcie (stabilit la nivelul de 60% din venitul median disponibil pe adult-echivalent); – se află în stare de deprivare materială severă; – trăiește într-o gospodărie cu o intensitate foarte redusă a muncii. Prima categorie este dată de ponderea persoanelor sărace, adică acele persoane care au un venit disponibil pe adult-echivalent mai mic decât pragul stabilit la nivelul de 60% din mediana veniturilor pe adult-echivalent, în totalul populației. Cea de-a doua categorie, deprivarea materială severă, se referă la cazul persoanelor care, din cauza lipsei resurselor financiare, nu își pot permite cel puțin patru dintre cele nouă elemente componente considerate esențiale pentru un trai decent, și anume: achitarea la timp, fără restanțe, a chiriei, ipotecii sau a unor facturi la utilități; asigurarea unei încălziri adecvate a locuinței; posibilitatea de a face față unor cheltuieli neprevăzute; plata unei săptămâni de vacanță anual; consumul de carne sau pește cel puțin o dată la 2 zile; deținerea unui televizor color; deținerea unei mașini de spălat; deținerea unui telefon (fix sau mobil); deținerea unui autoturism personal. A treia categorie, cea a persoanelor care trăiesc într-o gospodărie cu intensitate foarte redusă a muncii, se referă la persoanele (în vârstă de până la 60 de ani) din gospodăriile în care adulții în vârstă de muncă au avut o activitate profesională echivalentă cu mai puțin de 20% din potențialul lor de muncă în ultimul an. În accepțiunea anchetei, prin persoane în vârstă de muncă se înțeleg persoanele de 18-59 ani, care nu sunt copii dependenți. Sexe (pentru persoane de peste 18 ani); categorie de vârstă: 0-17 (0-5; 6-11; 12-17), 18-64, 65+; regiuni de dezvoltare; grad de urbanizare Institutul Național de Statistică (INS), Statistici ale condițiilor de viață (ancheta ACAV)/Ancheta comunitară privind veniturile și condițiile de viață (EU-SILC)
2. Standard de viață și transferuri sociale Politici zonale Rata deprivării materiale severe Deprivarea materială severă se referă la cazul persoanelor care, din cauza lipsei resurselor financiare, nu își pot permite cel puțin patru dintre cele nouă elemente componente considerate esențiale pentru un trai decent. Grupe de vârstă [(0-17 (0-5, 6-11, 12-17), 18-64, 65+)]; sexe; tipul gospodărie; nivel de sărăcie (în risc de sărăcie/nu se află în risc de sărăcie) și statut ocupațional (cel mai frecvent statut); regiuni de dezvoltare INS, ACAV/EU-SILC
3. Standard de viață și transferuri sociale Rata sărăciei relative Rata sărăciei relative reprezintă ponderea persoanelor sărace (care au un venit disponibil pe adult-echivalent mai mic decât pragul stabilit la nivelul de 60% din mediana veniturilor disponibile pe adult echivalent) în totalul populației. Grupe de vârstă (0-17, 18-64, 65+) și sexe; regiuni de dezvoltare INS, ACAV/EU-SILC
4. Standardul de viață Ocupare Ponderea persoanelor în vârstă de până la 60 de ani (0-59 de ani) din gospodării cu o intensitate foarte redusă a muncii Ponderea în total populație a persoanelor în vârstă de până la 60 de ani care trăiesc în gospodării cu o intensitate foarte redusă a muncii (adică gospodăriile în care adulții în vârstă de muncă desfășoară activități profesionale reprezentând mai puțin de 20% din potențialul lor de muncă din ultimul an). Sexe și grupe de vârstă: 0-17 (0-5, 6-11, 12-17), 18-59; regiuni de dezvoltare INS, ACAV/EU-SILC
5. Standardul de viață Rata deprivării materiale și sociale Deprivarea materială și socială se referă la acea persoană care, din cauza lipsei resurselor financiare, nu își poate permite cel puțin 5 dintre cele 13 elemente: posibilitatea de a face față unor cheltuieli neprevăzute; posibilitatea de a pleca o săptămână de acasă în concediu/vacanță, anual; achitarea la timp, fără restanțe, a chiriei, creditelor ipotecare, a facturilor la utilități și/sau a altor rate; consumul de carne sau pește cel puțin o dată la 2 zile; asigurarea unei încălziri adecvate a locuinței; deținerea unui autoturism personal; posibilitatea înlocuirii mobilierului uzat; posibilitatea înlocuirii hainelor uzate cu unele noi; să aibă două perechi de încălțăminte care să i se potrivească; să cheltuie săptămânal o sumă mică de bani pentru ea însăși („bani de buzunar“); să aibă activități regulate de petrecere a timpului liber; să se întâlnească cu prietenii/familia pentru o băutură/masă cel puțin o dată pe lună; deținerea unei conexiuni la internet. Gradul de urbanizare, macro-regiuni (NUTS 1) și grupe de vârstă Sexe, cel mai frecvent statut ocupațional, chintile de venit, tipul gospodăriei, nivelul de educație absolvit, cetățenie, țara de naștere, statutul proprietății, regiuni de dezvoltare (NUTS 2) INS, ACAV/EU-SILC
6. Ocupare Rata de activitate Rata de activitate reprezintă ponderea populației active din punct de vedere economic din categoria de vârstă X în populația totală din aceeași grupă de vârstă X. Indicatorul este calculat pentru grupa de vârstă 15-64 de ani, atunci când este dezagregat după alte variabile decât vârsta. Populația activă din punct de vedere economic cuprinde toate persoanele care furnizează forța de muncă disponibilă pentru producția de bunuri și servicii în timpul perioadei de referință, incluzând populația ocupată și șomerii BIM. Populația ocupată cuprinde toate persoanele de 15 ani și peste care au desfășurat o activitate economică producătoare de bunuri sau servicii de cel puțin o oră în perioada de referință (o săptămână), în scopul obținerii unor venituri sub formă de salarii, plată în natură sau alte beneficii. Șomerii – conform definiției Biroului Internațional al Muncii (BIM) – sunt persoanele în vârstă de 15-74 ani, care în cursul perioadei de referință îndeplinesc simultan următoarele condiții: – nu au un loc de muncă și nu desfășoară o activitate în scopul obținerii unor venituri; – sunt în căutarea unui loc de muncă, utilizând în ultimele 4 săptămâni diferite metode active în acest scop; – sunt disponibile să înceapă lucrul în următoarele două săptămâni (incluzând săptămâna când au loc interviurile), dacă s-ar găsi imediat un loc de muncă. Macroregiuni (NUTS 1); Regiuni de dezvoltare (NUTS 2); mediu de rezidență, sexe; grupe de vârstă; 15-19, 20-34/15-34/15-24, 25-34, 35-54, 55-64/15-64, 15 ani și peste; Indicatorul va fi dezagregat după o singură variabilă, deoarece încrucișarea a două sau mai multe variabile ar putea avea ca rezultat valori nefiabile din cauza numărului redus de observații. INS, Ancheta asupra forței de muncă în gospodării (AMIGO)/Labour force survey/Ancheta privind forța de muncă (LFS)
7. Ocupare Rata de ocupare Rata de ocupare a forței de muncă reprezintă ponderea persoanelor ocupate din grupa de vârstă X în totalul populației din aceeași grupă de vârstă. Macroregiuni (NUTS 1), regiuni de dezvoltare (NUTS 2), mediu de rezidență gen, grupe de vârstă (15-19, 20-34, 15-24, 25-34, 15-34, 15-64 ani, în special) Indicatorul va fi dezagregat după o singură variabilă, deoarece încrucișarea a două sau mai multe variabile ar putea avea ca rezultat valori nefiabile din cauza numărului redus de observații. INS, AMIGO/LFS
8. Ocupare Procentul persoanelor în vârstă de 16-64 de ani cu limitări în activitățile zilnice, care nu lucrează sau nu au lucrat vreodată și care nu sunt cuprinse în prezent într-o formă de educație sau formare Procentul persoanelor în vârstă de 16-64 de ani a căror activitate zilnică a fost limitată de o problemă de sănătate cel puțin 6 luni și care nu lucrează sau nu au lucrat vreodată pentru salariu sau alte venituri în bani sau în natură, cel puțin 6 luni consecutive, și care nu sunt cuprinse în prezent într-o formă de educație sau formare Limitarea în activitățile zilnice reprezintă auto-raportarea gradului de limitare în activități obișnuite ca urmare a unei boli sau probleme de sănătate care au durat sau pot să dureze 6 luni sau mai mult. Vârsta: 16-22; 23-64 INS/ACAV
9. Ocupare Rata șomajului BIM Rata șomajului reprezintă ponderea șomerilor, conform definiției internaționale (BIM), în populația activă. Indicatorul va fi calculat pentru populația activă din categoriile 15-64 și 15-74 de ani. Conform BIM, șomerii reprezintă persoanele cu vârsta între 15-74 de ani care, în perioada de referință, îndeplinesc simultan următoarele condiții: – nu au un loc de muncă și nu desfășoară o activitate în scopul obținerii unor venituri; – sunt în căutarea unui loc de muncă, utilizând în ultimele 4 săptămâni diferite metode active în acest scop; – sunt disponibile să înceapă lucrul în următoarele două săptămâni (incluzând săptămâna când au loc interviurile), dacă s-ar găsi imediat un loc de muncă. Macroregiuni (NUTS 1), regiuni de dezvoltare (NUTS 2), mediu de rezidență; sexe; grupe de vârstă INS, AMIGO/LFS
10. Ocupare Rata șomajului de lungă durată BIM Rata șomajului de lungă durată reprezintă ponderea șomerilor, conform definiției internaționale (BIM), aflați în șomaj de 12 luni și peste, în populația activă. Conform BIM, șomerii reprezintă persoanele cu vârsta între 15-74 de ani care, în perioada de referință, îndeplinesc simultan următoarele condiții: – nu au un loc de muncă și nu desfășoară o activitate în scopul obținerii unor venituri; Mediu de rezidență, regiuni de dezvoltare, sexe INS, AMIGO/LFS
– sunt în căutarea unui loc de muncă, utilizând în ultimele 4 săptămâni diferite metode active în acest scop; – sunt disponibile să înceapă lucrul în următoarele două săptămâni (incluzând săptămâna când au loc interviurile), dacă s-ar găsi imediat un loc de muncă.
11. Ocupare Rata șomajului de lungă durată BIM în rândul tinerilor Rata șomajului de lungă durată pentru tineri (15-24 de ani) reprezintă ponderea șomerilor tineri, conform definiției internaționale (BIM), aflați în șomaj de 6 luni și peste, în populația activă tânără. Conform BIM, șomerii reprezintă persoanele cu vârsta între 15-74 de ani care, în perioada de referință, îndeplinesc simultan următoarele condiții: – nu au un loc de muncă și nu desfășoară o activitate în scopul obținerii unor venituri; – sunt în căutarea unui loc de muncă, utilizând în ultimele 4 săptămâni diferite metode active în acest scop; – sunt disponibile să înceapă lucrul în următoarele două săptămâni (incluzând săptămâna când au loc interviurile), dacă s-ar găsi imediat un loc de muncă. Mediu de rezidență; sexe INS, AMIGO/LFS
12. Ocupare Populația din gospodării fără persoane ocupate (indicator calculat inclusiv pentru copiii din gospodării) Ponderea populației din gospodăriile fără persoane ocupate, în populația totală din aceeași categorie de vârstă pentru: – copiii cu vârste cuprinse între 0 și 17 ani care trăiesc în gospodăriile în care nimeni nu lucrează, ca pondere a copiilor între 0 și 17 ani în totalul populației; – adulții cu vârste cuprinse între 18 și 59 de ani care trăiesc în gospodării în care nimeni nu lucrează, ca pondere a adulților cu vârste cuprinse între 18 și 59 de ani în totalul populației. Studenții cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani care trăiesc în gospodării alcătuite exclusiv din studenți din aceeași categorie de vârstă nu se regăsesc nici la numărător, nici la numitor. Gospodăriile fără persoane ocupate sunt gospodării în care niciun membru nu este angajat, adică toți membrii sunt fie șomeri, fie inactivi. Sexe (doar pentru cei în vârstă de 18-59 de ani); grupe de vârstă: 0-17, 18-59; tip gospodărie INS, AMIGO/LFS
13. Ocupare Rata riscului de sărăcie în rândul persoanelor ocupate Procentul persoanelor din populația totală care declară că muncesc (angajate sau care desfășoară activități independente de peste 6 luni) în perioada de referință care au un venit disponibil pe adult-echivalent mai mic decât pragul sărăciei stabilit la nivelul de 60% din mediana veniturilor disponibile pe adult-echivalent (după primirea transferurilor sociale) Grupe de vârstă; sexe; statut ocupațional: persoane ocupate, salariați, persoane ocupate, excluzând salariații INS, ACAV/EU-SILC
14. Ocupare Persoane cu venituri salariale mici Persoanele cu venituri mici sunt acei salariați (cu excepția ucenicilor) care câștigă două treimi sau mai puțin din câștigul salarial mediu brut pe oră la nivel național (în unitățile economice cu peste 10 angajați și în toate sectoarele de activitate ale economiei naționale, exceptând agricultura, pescuitul, administrația publică, gospodăriile private și organizațiile extrateritoriale). Sexe; grupe de vârstă INS, Oficiul de statistică al Comunităților Europene (EUROSTAT)/Structure of Earnings Survey/Ancheta privind structura câștigurilor salariale (SES)
15. Ocupare, educație Rata tinerilor neocupați care nu urmează nicio formă de educație sau de instruire (NEET) (16-29) Rata NEET reprezintă proporția tinerilor care nu urmează nicio formă de instruire – formală sau nonformală – și nici nu lucrează, în totalul tinerilor din aceeași grupă de vârstă. Regiuni de dezvoltare (NUTS 2); gradul de urbanizare; sexe; grupe de vârstă; cel mai înalt nivel de educație absolvit Indicatorul va fi dezagregat după o singură variabilă, deoarece încrucișarea a două sau mai multe variabile ar putea avea ca rezultat valori nefiabile din cauza numărului redus de observații. INS, AMIGO/LFS
16. Standardul de viață și transferuri sociale Rata sărăciei relative înainte și după primirea transferurilor sociale (inclusiv/exclusiv pensii), măsurată ca: a) numărul și ponderea persoanelor în risc de sărăcie; b) impactul transferurilor sociale asupra nivelului sărăciei relative Populația în vârstă de 0+ ani care este expusă riscului de sărăcie și care trăiește în gospodării ale căror venituri disponibile pe adult-echivalent (ajustate după mărimea și compoziția gospodăriilor), înainte sau după transferurile sociale (inclusiv/exclusiv pensiile), sunt sub pragul de sărăcie, stabilit la 60% din mediana veniturilor disponibile pe adult-echivalent la nivel național (după primirea transferurilor sociale). Rata sărăciei relative reprezintă ponderea acestui grup în totalul unei anumite populații. Indicatorul examinează inexistența ipotetică și impactul transferurilor sociale (altele decât pensiile). Gradul de urbanizare; regiuni de dezvoltare (NUTS 2); grupe de vârstă (0-17, 18-64, 65+, populația totală); sexe; dimensiunea și structura gospodăriei INS, ACAV/EU-SILC
Impactul transferurilor sociale reprezintă reducerea procentuală a ratei sărăciei ca urmare a primirii transferurilor sociale (calculată ca diferență în puncte procentuale dintre ratele sărăciei înainte și după primirea transferurilor sociale) și exprimată ca procent din rata anterioară primirii transferurilor sociale.
17. Transferuri sociale Indicele inegalității veniturilor (raportul dintre venituri între chintilele S80/S20) Indicele inegalității veniturilor arată de câte ori sunt mai mari veniturile disponibile pe adult-echivalent ale persoanelor considerate cele mai bogate (din ultima chintilă a distribuției persoanelor după venitul disponibil pe adult-echivalent) față de veniturile persoanelor considerate cele mai sărace (din prima chintilă a distribuției persoanelor după venitul disponibil pe adult-echivalent). Chintila reprezintă o cincime (20%) din totalul persoanelor cuprinse în distribuție. Grupe de vârstă (0-64, 65+) INS, ACAV/EU-SILC
18. Standardul de viață și transferuri sociale (pensii) Ocupare Rata de înlocuire a salariului cu pensia Rata de înlocuire a salariului cu pensia, cunoscută ca rata agregată de înlocuire, este venitul mediu individual brut obținut din pensie al populației anchetei din categoria 65-74 de ani, raportat la câștigurile medii individuale brute din muncă ale populației din categoria 50-59 de ani, excluzând contribuțiile sociale. Indicatorul oferă informații privind adecvarea în general a venitului pensionarilor în raport cu venitul lucrătorilor vârstnici. Veniturile din pensii se referă la pensiile din sistemul public (pilonul I), inclusiv indemnizația socială. Alte prestații sociale includ: beneficiile legate de șomaj; beneficii cu privire la familie; beneficii legate de boală sau de invaliditate; alocații legate de educație; orice alte beneficii sociale individuale. Veniturile din muncă includ veniturile salariale și veniturile din activități independente. Sexe INS, ACAV/EU-SILC
19. Transferuri sociale Locuire Rata supraîncărcării cu costuri de locuire, pe decile de venit Indicatorul este definit ca procentul populației care trăiește în gospodării în care costurile totale de locuire (fără indemnizațiile de locuire) reprezintă mai mult de 40% din venitul total disponibil al acelei gospodării (fără indemnizații de locuire), estimat pe decile de venituri disponibile pe adult-echivalent. Fiecare decilă cuprinde 10% din numărul total de gospodării, ordonate crescător după mărimea venitului total pe o persoană. Costurile de locuire includ plata dobânzii la creditele ipotecare (fără orice facilități fiscale) pentru proprietari și plata chiriei, fără a se deduce beneficiile de locuire pentru chiriași și pentru gospodăriile scutite de chirie. Acestea mai includ asigurarea locuinței, serviciile obligatorii (canalizare, golirea foselor etc.), întreținerea și reparațiile periodice, taxe și costurile utilităților (apă, electricitate, gaze și încălzire). Nu includ rambursarea capitalului pentru deținătorii de credite ipotecare. Indemnizațiile de locuire includ beneficiile referitoare la chirie (un transfer bazat pe testarea mijloacelor de existență acordat de autoritățile publice în mod curent chiriașilor, temporar sau pe termen lung, pentru a-i ajuta cu plata chiriei) și beneficiile pentru proprietari-ocupanți (un transfer bazat pe testarea mijloacelor de existență acordat de autoritățile publice proprietarilor-ocupanți pentru a le ușura povara costurilor de locuire; în practică, în multe cazuri e vorba de un ajutor pentru plata ipotecii). Indicatorul va fi dezagregat după: decile de venit; chintile de venit; sexe; grupe de vârstă [0-17 (0-5, 6-11, 12-17), 18-64, 65+]; tipul gospodăriei; nivel de sărăcie (în risc de sărăcie/nu se află în risc de sărăcie); statut ocupațional (cel mai frecvent statut); grad de urbanizare și tipul locuinței INS, ACAV/EU-SILC
20. Transferuri sociale Servicii sociale Ocupare Politici zonale Cheltuieli de protecție socială, pe funcții de protecție socială, măsurate ca: a) pondere în PIB; b) pondere în cheltuieli publice Cheltuieli de protecție socială, raportate ca pondere în PIB și pondere în cheltuielile publice Cheltuielile de protecție socială sunt formate din: cheltuielile cu prestațiile sociale, care constau în: – transferuri în numerar sau în natură către gospodării sau indivizi cu scopul protejării lor de un set definit de riscuri sau nevoi; Categorii de cheltuieli (ESSPROS): cheltuielile cu prestațiile sociale, cheltuieli administrative, alte cheltuieli Funcția de protecție socială (ESSPROS): boală/îngrijirea sănătății; invaliditate; bătrânețe/limită de vârstă; urmaș; familie/copii; șomaj; locuință; excluziune socială Prestații sociale în funcție de pragul prestabilit al venitului beneficiarului, testarea mijloacelor de existență: independente/dependente INS, EUROSTAT/ESSPROS
– costurile administrative care reprezintă costurile cu gestionarea și administrarea schemelor și – alte tipuri de cheltuieli, care constau în diverse alte cheltuieli pe scheme de protecție socială. Prestațiile sociale acoperă opt riscuri sociale majore, denumite funcții: boală/îngrijirea sănătății; invaliditate; bătrânețe/limită de vârstă; urmaș; familie/copii; șomaj; locuință; și excluziune socială (prestații neclasificate anterior).
21. Servicii sociale Numărul furnizorilor de servicii sociale acreditați, în funcție de regimul juridic Numărul furnizorilor de servicii sociale acreditați de Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS), care funcționau la data de 31 decembrie în anul de referință, în funcție de regimul juridic de organizare al furnizorului și de numărul de servicii sociale licențiate Regimul juridic al furnizorului: furnizor public (în subordinea autorităților administrației publice locale; în subordinea autorităților administrației publice centrale; alte instituții publice)/furnizor privat (organizații neguvernamentale; culte recunoscute de lege; persoane fizice autorizate; operatori economici); în funcție de numărul de servicii sociale licențiate (niciun serviciu licențiat; cel puțin un serviciu social licențiat) MMPS, Registrul electronic unic al serviciilor sociale
22. Servicii sociale Numărul de servicii sociale licențiate care funcționau la 31 decembrie, în funcție de tipul furnizorului și categoria de beneficiari Numărul de servicii sociale licențiate de MMPS, care funcționau la 31 decembrie în anul de referință, în funcție de regimul juridic de organizare al furnizorului și categoriile de servicii sociale organizate ca centre de servicii sociale, prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum și a regulamentelor-cadru de organizare și funcționare a serviciilor sociale, cu modificările și completările ulterioare Regimul juridic al furnizorului (privat/public): categorii de servicii sociale; categorii de beneficiari; mediul de rezidență; regiuni de dezvoltare; județe MMPS, Registrul electronic unic al serviciilor sociale
23. Servicii sociale Numărul de copii părăsiți în unități medicale Numărul cazurilor de copii părăsiți în maternități și în alte unități medicale în perioada de raportare specifică (într-un an) Regiuni de dezvoltare (Nomenclatorul unităților teritoriale statistice – NUTS 2); județe; sexe; grupe de vârstă; categoria de unitate medicală; tipul de măsură de plasament instituită după părăsirea spitalului (locul în care au fost externați copiii) Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții (ANDPDCA), raportare administrativă de rutină prin instrumentul „Fișa de monitorizare trimestrială“
24. Servicii sociale Numărul și procentul copiilor din sistemul de protecție specială integrați în familie/comunitate (inclusiv prin adopție), pe tip de serviciu Numărul și procentul copiilor provenind din sistemul de protecție specială care au fost integrați în familie/comunitate (inclusiv prin adopție), într-o anumită perioadă de referință, pe tip de serviciu Indicatorul se măsoară și procentual raportând numărul copiilor din sistemul de protecție specială integrați în familie/comunitate din fiecare tip de serviciu la numărul total de copii din fiecare tip de serviciu din cadrul sistemului de protecție specială. Indicatorul arată eficiența măsurilor implementate pentru reducerea numărului de copii instituționalizați. Sexe, grupe de vârstă, regiuni de dezvoltare (NUTS 2), județe; tip de serviciu (servicii de zi, servicii de tip familial, servicii de tip nonrezidențial) sau (centre de plasament, asistent maternal profesionist, apartamente/ case de tip familial, alte centre rezidențiale) ANDPDCA, raportare administrativă de rutină prin instrumentul „Fișa de monitorizare trimestrială“
25. Servicii sociale Persoane cu dizabilități înregistrate la ANDPDCA, în funcție de grupa de vârstă și statut: instituționalizat/ neinstituționalizat Numărul persoanelor cu dizabilități comunicat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) către ANDPDCA, după statut: instituționalizat/neinstituționalizat Județe, regiuni de dezvoltare (NUTS 2); grupe de vârstă (inclusiv 0-17 ani); sexe; gradul de dizabilitate, tipul de dizabilitate; instituționalizat/neinstituționalizat ANDPDCA, Registrul electronic național privind persoanele cu dizabilități
26. Educație Ponderea elevilor înscriși pentru prima dată în clasa pregătitoare care au frecventat învățământul preșcolar Proporția elevilor care au frecventat învățământul preșcolar înscriși pentru prima dată în clasa pregătitoare, exprimată ca raport procentual din numărul total al elevilor înscriși pentru prima dată în clasa pregătitoare Sexe; regiuni de dezvoltare (NUTS 2); județe (NUTS 3); mediu de rezidență. Mediul de rezidență va fi dat de localitatea pe teritoriul căreia se află unitatea școlară (învățământ de masă + special). INS, cercetare statistică exhaustivă privind învățământul primar, la începutul anului școlar
27. Educație Rata de părăsire timpurie a sistemului de educație și formare Rata de părăsire timpurie a sistemului educațional de către tineri (18-24 ani) reprezintă proporția populației de 18-24 ani care au terminat cel mult învățământul gimnazial și care nu au urmat nicio formă de educație sau formare (formală sau nonformală) în ultimele patru săptămâni precedente interviului, în total populație de 18-24 ani. Sexe INS, AMIGO/LFS. Indicatorul va fi furnizat de Eurostat.
28. Educație Nivel scăzut de performanță la testele Programului de evaluare internațională a elevilor (Programme for International Student Assessment – PISA), (sub nivelul 2 de competență) Ponderea elevilor în vârstă de 15 ani care se află la nivelul 1 sau mai jos pe scara combinată a competențelor de citire, științe și matematică a evaluării internaționale PISA Sexe Ministerul Educației (ME)/Date Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) despre rezultatele PISA
29. Educație Politici zonale Populația de 18-24 de ani, în funcție de cel mai înalt nivel de educație absolvit și etnie Ponderea populației din grupa de vârstă 18-24 de ani, după nivelul de educație absolvit și apartenența etnică Naționalitate; macroregiuni (NUTS 1); regiuni de dezvoltare (NUTS 2) INS/Ancheta bugetelor de familie (ABF); ME
30. Educație Cheltuieli totale cu educația, măsurate ca:a) cheltuieli per student/elev; b) pondere în PIB; c) pondere în cheltuieli publice Cheltuielile totale pentru educație reprezintă totalitatea cheltuielilor pentru educație de la toate bugetele publice (buget de stat, bugete locale, fonduri externe) și din surse private (gospodării, întreprinderi, organizații fără scop lucrativ, unități de cult); se includ și sumele alocate pentru activități finanțate integral din venituri proprii. Cheltuielile totale includ atât cheltuielile curente (pentru personal și alte cheltuieli curente), cât și cheltuieli de capital. Sursă buget INS, ME/Institutul de Statistică al Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO), OCDE, EUROSTAT, chestionarele UNESCO OECD EUROSTAT (UOE) privind statistica educației
31. Sănătate Rata mortalității infantile Raportul dintre numărul deceselor copiilor cu vârsta sub 1 an și numărul de născuți vii în cursul unui an de referință Valoarea este exprimată în număr de decese ale copiilor în vârstă sub 1 an la 1.000 de născuți vii. Macroregiuni (NUTS 1), regiuni de dezvoltare (NUTS 2), județe; mediu de rezidență INS, cercetările statistice privind mortalitatea și natalitatea pe baza datelor administrative de la oficiile de stare civilă
32. Sănătate Ponderea populației asigurate pentru costurile de asistență medicală primară Numărul total al persoanelor asigurate care au dreptul să beneficieze de servicii medicale în asistența medicală primară raportat la populația cu domiciliul în România la 1 iulie a anului de referință, exprimat în procente Județe, regiuni de dezvoltare (NUTS 2) Indicatorul va fi dezagregat și după sexe, dacă este disponibil. INS/Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), inclusiv pentru asigurații Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești (OPSNAJ)
33. Sănătate Ponderea persoanelor vulnerabile din punct de vedere sociomedical înscrise la medicul de familie și beneficiare ale pachetului minimal Numărul persoanelor vulnerabile din punct de vedere sociomedical înscrise la medicul de familie și beneficiare ale pachetului minimal raportat la populația cu domiciliul în România la 1 iulie a anului de referință, exprimat în procente Județe, regiuni de dezvoltare (NUTS 2) Indicatorul va fi dezagregat și după sexe și grupe de vârstă, dacă este disponibil. Ministerul Sănătății (MS) (Registrul AMCMSR. GOV. RO
34. Sănătate Procentul persoanelor de 16 ani și peste care nu au putut să consulte un medic specialist (exclusiv stomatolog) Ponderea populației în vârstă de 16 ani și peste care nu a putut să consulte un medic specialist după motivul invocat în totalul persoanelor de 16 ani și peste Sex; grupe de vârstă INS, ACAV/EU-SILC
35. Sănătate Procentul persoanelor de 16 ani și peste care nu au putut să consulte un medic stomatolog Ponderea populației în vârstă de 16 ani și peste care nu a putut să consulte un medic stomatolog după motivul invocat în totalul persoanelor de 16 ani și peste Sexe; grupe de vârstă INS, ACAV/EU-SILC
36. Sănătate a) Raportul anual dintre numărul de vizite prenatale și numărul de sarcini b) Raportul anual dintre numărul de vizite prenatale și numărul de sarcini la gravidele cu risc medico-social a) Subindicatorul măsoară numărul de controale prenatale acordate de medici, asistenți medicali/moașe și alți membri ai personalului sanitar și raportate în Platforma informatică a asigurărilor de sănătate de furnizorii aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate, pentru anul de referință, raportat la numărul de sarcini înregistrate în aceeași perioadă. b) Subindicatorul măsoară numărul de controale prenatale și numărul de sarcini la gravidele cu risc sociomedical, inclusiv gravidele minore, înscrise și monitorizate de furnizorii de medicină de familie și furnizorii de asistență medicală comunitară, raportate în platforma amcmsr.gov.ro Regiuni; județe; grupe de vârstă CNAS/Platforma informatică a asigurărilor de sănătate MS/Platforma amcmsr.gov.ro
37. Sănătate a) Procentul femeilor care până la naștere au avut cel puțin 3 vizite prenatale b) Procentul femeilor cu risc medico-social care până la naștere au avut cel puțin 3 vizite prenatale a) Procentul femeilor care până la naștere au avut cel puțin 3 controale prenatale acordate de medici, asistenți medicali și alți membri ai personalului sanitar raportate în Platforma informatică a asigurărilor de sănătate de furnizorii aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate, pentru anul de referință, raportat la numărul de nașteri înregistrate în aceeași perioadă b) Subindicatorul măsoară ponderea femeilor cu risc medicosocial care până la naștere au avut cel puțin 3 controale prenatale, înscrise și monitorizate de furnizorii de medicină de familie și furnizorii de asistență medicală comunitară și raportate în platforma amcmsr.gov.ro Tip sistem de sănătate (public, privat) Regiuni, județe CNAS/Platforma informatică a asigurărilor de sănătate MS/Platforma amcmsr.gov.ro
38. Sănătate Cheltuieli curente de sănătate, exprimate în: a) puterea de cumpărare standard (PCS) pe locuitor; b) pondere în produsul intern brut (PIB) a) Cheltuielile curente de sănătate pe locuitor: cheltuielile curente de sănătate din anul de referință raportate la populația rezidentă din anul de referință. Indicatorul se exprimă în PCS pe un locuitor. b) Ponderea cheltuielilor curente de sănătate în PIB: raportul procentual dintre cheltuielile curente de sănătate din anul de referință (exprimate în euro) Tip de servicii de sănătate: – curative: cu internare continuă, de zi, ambulatorii (generale, de specialitate, dentare, altele), la domiciliu; – de reabilitare: cu internare continuă, de zi, ambulatorii, la domiciliu; – pe termen lung: cu internare continuă, de zi, ambulatorii, la domiciliu; – servicii auxiliare: de laborator, imagistice, transport pacienți; INS/EUROSTAT
raportate la PIB-ul din anul de referință (exprimat în euro) Precizări metodologice: – Puterea de cumpărare standard (PCS) reprezintă moneda de referință stabilită la nivelul Uniunii Europene pentru a exprima rezultatele Programului european de comparare. Indicatorul se calculează cu populația rezidentă medie calculată de Eurostat. Cheltuieli curente pentru sănătate înseamnă cheltuielile pentru consum final al unităților rezidente pentru bunuri și servicii de sănătate, inclusiv bunuri și servicii de sănătate furnizate direct către persoane individuale, precum și servicii de sănătate colective. Cheltuielile de capital și investițiile în sectorul sănătății nu sunt incluse. – bunuri medicale: medicamente prescrise, OTC, dispozitive medicale; – servicii preventive: imunizări, diagnosticare timpurie, monitorizare etc.; – administrarea sistemului de sănătate
39. Locuire Rata deprivării severe de locuire Procentul populației care trăiește într-o locuință considerată a fi supraaglomerată și care se confruntă, în același timp, cu cel puțin una din situațiile deprivării de locuire Deprivarea de locuire măsoară deficiențele locuinței și se calculează făcând referire la câteva caracteristici ale locuințelor: – locuință care prezintă scurgeri de apă prin acoperișul imobilului, igrasie sau podele deteriorate; – locuință fără baie/duș în interior; – locuință fără grup sanitar de folosință proprie în interior. Conform definiției Eurostat, rata de supraaglomerare este definită ca procentul populației care trăiește într-o gospodărie supraaglomerată. Se consideră că o persoană trăiește într-o gospodărie supraaglomerată dacă aceasta nu dispune de un număr minim de camere egale cu: – o cameră pentru familie; – o cameră pentru fiecare cuplu din gospodărie; – o cameră pentru fiecare persoană singură cu vârsta de 18 ani sau peste; – o cameră pentru fiecare două persoane de același sex, cu vârsta între 12 și 17 ani; – o cameră pentru fiecare persoană cu vârsta între 12 și 17 ani neinclusă în categoria anterioară; – o cameră pentru câte doi copii cu vârsta sub 12 ani. Grad de urbanizare, regiuni de dezvoltare (NUTS 2); sexe; grupe de vârstă; nivelul de sărăcie: (nu este)/expus riscului de sărăcie; tipul și componența gospodăriei; statutul proprietății; chintile de venit INS, ACAV/EU-SILC
40. Locuire Rata deprivării de locuire Rata deprivării de locuire măsoară deficiențele locuinței și se calculează făcând referire la câteva caracteristici ale locuințelor: – locuință care prezintă scurgeri de apă prin acoperișul imobilului, igrasie sau podele deteriorate; – locuință întunecoasă, cu lumină naturală insuficientă; – locuință fără baie/duș în interior; – locuință fără grup sanitar de folosință proprie în interior. Grad de urbanizare, regiuni de dezvoltare (NUTS 2); sexe; grupe de vârstă; nivelul de sărăcie: (nu este)/expus riscului de sărăcie; tipul și componența gospodăriei; statutul proprietății INS, ACAV/EUROSTAT, EU-SILC
41. Locuire Rata de supraaglomerare Rata de supraaglomerare este definită ca procentul populației care trăiește într-o gospodărie supraaglomerată. Se consideră că o persoană trăiește într-o gospodărie supraaglomerată dacă aceasta nu dispune de un număr minim de camere egale cu: – o cameră pentru familie; – o cameră pentru fiecare cuplu din gospodărie; – o cameră pentru fiecare persoană singură cu vârsta de 18 ani sau peste; – o cameră pentru fiecare două persoane de același sex, cu vârsta între 12 și 17 ani; – o cameră pentru fiecare persoană cu vârsta între 12 și 17 ani neinclusă în categoria anterioară; – o cameră pentru câte doi copii cu vârsta sub 12 ani. Grad de urbanizare, regiuni de dezvoltare (NUTS 2); sexe; grupe de vârstă; nivelul de sărăcie: (nu este)/expus riscului Alte dezagregări: tipul și componența gospodăriei; statutul proprietății INS, ACAV/Eurostat, EU-SILC
42. Locuire Servicii sociale Numărul de familii/ persoane din locuințe sociale Numărul beneficiarilor de locuințe sociale raportat de autoritățile publice locale: familii și persoane, pe grupe mari de vârstă (adulți, copii) Regiune de dezvoltare (NUTS 2), județ, localitate; grupe mari de vârstă ale beneficiarilor (adulți, copii); alte caracteristici socioeconomice vor fi discutate Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA); AAPL
43. Locuire Numărul cererilor pentru locuințe sociale, dintre care cereri eligibile Numărul cererilor pentru locuințe sociale per total și cereri eligibile, raportat de autoritățile locale Regiune de dezvoltare (NUTS 2), județ, localitate MDLPA; autorități ale administrației publice locale (AAPL)
44. Locuire Stocul de locuințe sociale, din care finalizate sau în curs de construire Numărul de locuințe sociale existent, din care numărul de locuințe finalizate sau în curs de construire în anul de referință, raportat de autoritățile publice locale Stadiul locuinței (finalizată sau în curs de construcție) MDLPA – date colectate printr-o nouă anchetă; AAPL
Locuința socială este definită ca fiind locuință care se atribuie cu chirie subvenționată unor persoane sau familii a căror situație economică nu le permite accesul la o locuință în proprietate sau închirierea unei locuințe în condițiile pieței.
45. Locuire Persoane fără adăpost, inclusiv copii Numărul persoanelor care, din motive singulare sau cumulate de ordin social, medical, financiar-economic, juridic ori din cauza unor situații de forță majoră, trăiesc în stradă, locuiesc temporar la prieteni sau cunoscuți, se află în incapacitate de a susține o locuință în regim de închiriere ori sunt în risc de evacuare, se află în instituții sau penitenciare de unde urmează ca, în termen de 2 luni, să fie externate, respectiv eliberate și nu au domiciliu ori reședință Localitate, vârstă (categorie pentru copiii cu vârste între 0 și 17 ani) Tipologia europeană a fenomenului oamenilor fără adăpost și a excluziunii de la locuire/European Typology on Homelessness and Housing Exclusion (ETHOS), a lipsei de adăpost: fără adăpost (fără niciun tip de adăpost); fără locuință (cu un loc de dormit temporar, în instituții sau adăposturi); locuiesc în locuințe nesigure (persoane care se confruntă cu amenințarea excluziunii, din cauza nesiguranței chiriei, a evacuărilor, a violenței domestice); locuiesc în locuințe necorespunzătoare (caravane sau locuri de campare ilegale, în locuințe necorespunzătoare, în aglomerări foarte mari); posibil alte caracteristici sociodemografice MMPS – Anchetă specială privind persoanele fără adăpost
46. Participare socială Toleranța față de grupurile minoritare Procentul persoanelor care nu indică o distanțare socială față de grupurile minoritare Sexe, grupe de vârstă (15-29; 30-49; 50+) Institutul de Cercetare a Calității Vieții (ICCV), Asociația Romanian Quantitative Studies Association (RQSA)/World Values Survey (WVS, la fiecare 5 ani)/European Values Survey (EVS, la fiecare 9 ani)
47. Participare socială Apartenența la organizații de voluntariat Procentul populației care aparține/are un statut de membru activ în cel puțin o organizație de voluntariat Sexe, grupe de vârstă (15-29; 30-49; 50+) Institutul de Cercetare a Calității Vieții (ICCV), Asociația Romanian Quantitative Studies Association (RQSA)/World Values Survey (WVS, la fiecare 5 ani)/European Values Survey (EVS, la fiecare 9 ani)

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x