În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + Articolul IHotărârea Guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și a unităților din subordinea acesteia, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 834 din 3 decembrie 2009, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:1.La articolul 5, alineatele (1), (2) și (7) vor avea următorul cuprins: + Articolul 5(1)Structura organizatorică a Autorității este prevăzută în anexa nr. 1. Prin ordin al președintelui, în cadrul acesteia se pot înființa servicii, compartimente funcționale și colective temporare, stabilindu-se funcțiile de conducere, și numirea pe funcțiile publice de director general, director și șef serviciu se face prin ordin al președintelui, în condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.(2)Numărul maxim de posturi în aparatul propriu al Autorității este de 294, inclusiv demnitarii și cabinetul președintelui.……………………………………………………………………………………..(7)Atribuțiile și responsabilitățile direcțiilor generale, direcțiilor, serviciilor și compartimentelor din cadrul Autorității, precum și circuitul intern al documentelor se stabilesc prin regulament de organizare și funcționare, care se aprobă prin ordin al președintelui. … 2.La articolul 6, alineatul (3) va avea următorul cuprins:(3)Institutele naționale veterinare de referință din subordinea Autorității sunt conduse de câte un director medic veterinar, ajutat de un director adjunct medic veterinar. … 3.Anexa nr. 1 se înlocuiește cu anexa la prezenta hotărâre. … 4.La anexa nr. 2, nota va avea următorul cuprins:NOTĂ:Numărul maxim de posturi pentru unitățile subordonate este de 5.007, din care 1.141 de posturi în vederea efectuării activităților prevăzute la art. 19 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare. … + Articolul IIÎncadrarea personalului în numărul de posturi aprobat și pe noile funcții din cadrul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și ale unităților din subordinea acesteia, precum și stabilirea drepturilor salariale aferente se realizează cu respectarea regimului juridic aplicabil fiecărei categorii de funcții. PRIM-MINISTRU ION-MARCEL CIOLACU Contrasemnează: Viceprim-ministru, Marian Neacșu Secretarul general al Guvernului, Mircea Abrudean Președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Alexandru Nicolae Bociu Ministrul muncii și solidarității sociale, Simona Bucura-Oprescu Ministrul finanțelor, Marcel-Ioan BoloșBucurești, 28 iunie 2024.Nr. 719. + ANEXĂ^1)^1) Anexa este reprodusă în facsimil.(Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.415/2009) STRUCTURA ORGANIZATORICĂ DETALIATĂ a Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor––
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și a unităților din subordinea acesteia
PRIM-MINISTRUION-MARCEL CIOLACUContrasemnează:Viceprim-ministru,Marian NeacșuSecretarul general al Guvernului,Mircea AbrudeanPreședintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor,Alexandru Nicolae BociuMinistrul muncii și solidarității sociale,Simona Bucura-OprescuMinistrul finanțelor,Marcel-Ioan Boloș
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.