Informatii Document
Emitent: PARLAMENTUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 678 din 4 octombrie 2007
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Acte care fac referire la acest act: | |
privind numirea unor membri ai Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare
În temeiul prevederilor art. 3 alin. (1) şi (2) şi ale art. 4 alin. (1), (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 25/2002 privind aprobarea Statutului Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 514/2002,Parlamentul României adoptă prezenta hotărâre. +
Articolul UNICSe numesc următorii membri ai Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare:1. doamna Gabriela Victoria Anghelache, în funcţia de preşedinte, reînvestită pentru un mandat de 5 ani, începând cu data de 3 octombrie 2007;2. doamna Eugenia Carmen Negoiţă, în funcţia de vicepreşedinte, pentru un mandat de 5 ani, începând cu data de 4 noiembrie 2007;3. doamna Claudia Cătălina Sava, în funcţia de comisar, pentru un mandat de 5 ani, începând cu data de 3 octombrie 2007;4. doamna Dorina Teodora Mihăilescu, în funcţia de comisar, pentru un mandat de 5 ani, începând cu data de 4 noiembrie 2007.Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţa comună din 3 octombrie 2007, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORBOGDAN OLTEANUp. PREŞEDINTELE SENATULUI,DORU IOAN TĂRĂCILĂBucureşti, 3 octombrie 2007.Nr. 71.––––