HOTĂRÂRE nr. 69 din 29 ianuarie 2010

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 26/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 69 din 29 ianuarie 2010
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Actiuni induse de acest act:

SECTIUNE ACTTIP OPERATIUNEACT NORMATIV
ActulCOMPLETEAZA PEHG 557 26/04/2006 ART. 2
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE 264 07/07/2009
ActulREFERIRE LAHG 1319 14/10/2008 ART. 4
ActulREFERIRE LALEGE 248 31/10/2008
ActulREFERIRE LAOUG 207 04/12/2008 ART. 3
ActulCOMPLETEAZA PEHG 557 26/04/2006 ART. 2
ActulREFERIRE LALEGE 677 21/11/2001
ActulREFERIRE LALEGE 677 21/11/2001 ART. 2
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 108
 Nu exista acte care fac referire la acest act

pentru completarea Hotărârii Guvernului nr. 557/2006 privind stabilirea datei de la care se pun în circulaţie paşapoartele electronice, precum şi a formei şi conţinutului acestora



În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. III^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 207/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 264/2009, cu modificările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + 
Articolul UNICDupă articolul 2 din Hotărârea Guvernului nr. 557/2006 privind stabilirea datei de la care se pun în circulaţie paşapoartele electronice, precum şi a formei şi conţinutului acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 376 din 2 mai 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se introduce un nou articol, articolul 2^1, cu următorul cuprins:"Art. 2^1. – (1) Documentele prevăzute la art. 2 lit. a) pct. 2-4 conţin datele biometrice ale titularului, corespunzător categoriilor prevăzute la art. 1 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 2.252/2004 al Consiliului din 13 decembrie 2004 privind standardele pentru elementele de securitate şi elementele biometrice integrate în paşapoarte şi în documente de călătorie emise de statele membre, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L nr. 385 din 29 decembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare.(2) Datele biometrice prevăzute la alin. (1) sunt prelevate, la depunerea cererii pentru eliberarea documentelor prevăzute la art. 2 lit. a) pct. 2-4, de către personalul anume desemnat din cadrul Oficiului Român pentru Imigrări şi sunt folosite numai în scopurile prevăzute la art. 4 alin. (3) din Regulamentul (CE) nr. 2.252/2004 al Consiliului, cu modificările şi completările ulterioare.(3) Impresiunile digitale sunt prelevate sub forma unei amprente plane a degetului arătător de la ambele mâini. În cazul în care calitatea impresiunilor digitale este necorespunzătoare şi/sau degetele arătătoare prezintă răni, se preia amprenta plană, de bună calitate, a degetelor mijlocii, inelare sau mari ale solicitantului, după caz. Sunt exceptate de la obligaţia de furnizare a impresiunilor digitale persoanele din categoriile prevăzute la art. 1 alin. (2a) din Regulamentul (CE) nr. 2.252/2004 al Consiliului, cu modificările şi completările ulterioare.(4) La prelevarea imaginii faciale solicitantul nu trebuie să aibă capul acoperit sau ochii închişi, iar expresia feţei acestuia trebuie să reprezinte o stare comună. Prin excepţie, preluarea imaginii faciale se poate realiza cu capul acoperit, pentru motive religioase, sau cu ochelari, când din motive medicale este imperios necesar, cu condiţia ca faţa titularului, de la baza bărbiei şi până la frunte, să fie vizibilă în mod clar şi fără umbre de lumină.(5) Datele biometrice prelevate în condiţiile alin. (2) se stochează în mediul de stocare electronică a documentelor prevăzute la art. 2 lit. a) pct. 2-4, în baza de date a Sistemului Naţional de Evidenţă a Străinilor şi în bazele de date de producţie gestionate potrivit art. 4 lit. c) din Hotărârea Guvernului nr. 1.319/2008 privind organizarea şi funcţionarea Centrului Naţional Unic de Personalizare a Paşapoartelor Electronice.(6) După personalizarea documentelor prevăzute la art. 2 lit. a) pct. 2-4 şi transmiterea acestora la autoritatea competentă să le elibereze, datele biometrice stocate în bazele de date de producţie se şterg prin procedură automată.(7) Impresiunile digitale stocate în baza de date a Sistemului Naţional de Evidenţă a Străinilor se şterg prin procedură automată imediat după ridicarea documentelor prevăzute la art. 2 lit. a) pct. 2-4, iar dacă nu au fost ridicate la data programată pentru eliberarea acestora, cel târziu la împlinirea unui termen de 3 luni de la această dată.(8) La ridicarea documentelor prevăzute la art. 2 lit. a) pct. 2-4, titularul poate solicita verificarea datelor stocate în mediul de stocare electronică, sens în care i se asigură condiţiile corespunzătoare de securitate şi confidenţialitate.(9) Drepturile persoanei vizate în contextul prelucrării datelor cu caracter personal necesare eliberării documentelor prevăzute la art. 2 lit. a) pct. 2-4 se exercită potrivit prevederilor Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare.(10) Personalul care prelucrează date cu caracter personal necesare eliberării documentelor prevăzute la art. 2 lit. a) pct. 2-4 are obligaţia de a respecta confidenţialitatea şi securitatea datelor cu caracter personal prelucrate, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 677/2001, cu modificările şi completările ulterioare.”PRIM-MINISTRUEMIL BOCContrasemnează:–––––Ministrul administraţiei şi internelor,Vasile BlagaMinistrul afacerilor externe,Teodor BaconschiMinistrul finanţelor publice,Sebastian Teodor Gheorghe VlădescuŞeful Departamentului pentru Afaceri Europene,Bogdan MănoiuBucureşti, 29 ianuarie 2010.Nr. 69.–––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x