pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 141/2002 privind reglementarea depozitarii seminţelor de consum, regimul certificatelor de depozit pentru acestea şi constituirea Fondului de garantare pentru certificatele de depozit şi pentru stabilirea contravenţiilor şi a modului de sancţionare a acestora, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 82/2003
În temeiul art. 107 din Constituţie,Guvernul României adopta prezenta hotărâre. +
Articolul UNICNormele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 141/2002 privind reglementarea depozitarii seminţelor de consum, regimul certificatelor de depozit pentru acestea şi constituirea Fondului de garantare pentru certificatele de depozit şi pentru stabilirea contravenţiilor şi a modului de sancţionare a acestora, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 82/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 19 februarie 2003, se modifica şi se completează după cum urmează:1. Alineatul (4) al articolului 1 va avea următorul cuprins:"(4) Între sesiunile Comisiei, desfăşurarea activităţii este asigurata de o structura tehnica de specialitate din cadrul ministerului de resort."2. Litera g) a articolului 4 se abroga.3. Alineatul (3) al articolului 7 va avea următorul cuprins:"(3) Persoanele abilitate de ministerul de resort acorda, la cererea depozitarilor, asistenţa tehnica pentru întocmirea documentaţiei necesare în vederea obţinerii licenţei."4. Litera b) a alineatului (2) al articolului 12 va avea următorul cuprins:"b) seturi de documente pentru înregistrarea cantitativă a seminţelor de consum."5. Alineatul (1) al articolului 13 va avea următorul cuprins:"Art. 13. – (1) Spaţiile tehnologice pentru condiţionarea seminţelor, aferente depozitului, trebuie să fie dotate cu:a) echipamente pentru separarea corpurilor străine; … b) echipamente de protecţie împotriva poluarii cu praf; … c) instalaţii de uscare." … 6. Alineatul (1) al articolului 14 va avea următorul cuprins:"Art. 14. – (1) Depozitarul este obligat sa păstreze proba-martor într-o camera special amenajată pe termen de 30 de zile de la data predării seminţelor de consum."7. Litera b) a articolului 15 va avea următorul cuprins:"b) să aibă capital social de minimum 300.000 lei/tona pentru capacitatea de depozitare pentru care s-a solicitat licenta sau sa constituie un depozit asigurator la Trezoreria Statului, cu aceeaşi valoare;"8. Litera f) a articolului 29 va avea următorul cuprins:"f) nefurnizarea informaţiilor şi/sau a documentelor referitoare la licentiere, specificate în prezentele norme metodologice, cerute de persoanele abilitate, şi nefacilitarea accesului acestora în toate încăperile/celulele depozitului licenţiat;"9. Articolul 42 va avea următorul cuprins:"Art. 42. – (1) Certificatul de depozit constituie titlu de credit negociabil, reprezentativ al mărfii, emis de depozitar în schimbul primirii seminţelor de consum de la deponent şi stipulat, la cererea deponentului, fie la ordin, fie la purtător.(2) Certificatele de depozit emise la ordin sunt transmisibile prin gir sau andosare care consta în ordinul pe care deţinătorul certificatului îl da depozitarului de a preda seminţele de consum persoanei desemnate de acesta, semnat şi datat de acesta pe spatele documentului, cu remiterea certificatului către dobanditor (giratar). … (3) Certificatele de depozit emise la purtător sunt transmisibile prin simpla tradiţiune sau remitere manuală, persoana care le preda legitimandu-se ca titular al drepturilor încorporate în acestea." … 10. Alineatul (4) al articolului 44 va avea următorul cuprins:"(4) Valoarea seminţelor de consum depozitate se stabileşte prin acordul părţilor. Valoarea stabilită şi înscrisă în contractul de prestări de servicii constituie baza pentru contractele de asigurare pentru seminţele de consum predate spre depozitare."11. După articolul 45 se introduce un nou articol, articolul 45^1, cu următorul cuprins:"Art. 45^1. – Normele tehnice privind determinarea şi aplicarea scazamintelor şi perisabilitatilor pentru seminţele de consum depozitate sunt prevăzute în anexa nr. 4."12. Alineatul (2) al articolului 55 se abroga.13. Alineatul (2) al articolului 56 va avea următorul cuprins:"(2) Deţinătorul certificatului de depozit poate constitui gaj asupra seminţelor de consum, prin menţionarea în talonul de gaj ce însoţeşte certificatul de depozit a sumei pentru care constituie gajul, a scadentei acesteia şi a creditorului în favoarea căruia s-a constituit gajul, datand şi semnand pe spatele talonului de gaj. La plata datoriei garantate cu gaj, creditorul restituie talonul de gaj, menţionând data şi semnand pe acesta."14. Alineatul (3) al articolului 57 se abroga.15. Litera b) a articolului 63 va avea următorul cuprins:"b) în termen de maximum 7 zile de la data comunicării dispoziţiei de restituire, depozitarul face restituirea seminţelor de consum, în ordinea primirii dispoziţiilor de restituire şi de la alţi deţinători de certificate, în funcţie de capacitatea tehnica de încărcare în mijloacele de transport a depozitului licenţiat;"16. Alineatul (2) al articolului 71 va avea următorul cuprins:"(2) Cota prevăzută la alin. (1) lit. a) se virează în contul Fondului, în termen de 30 de zile de la data emiterii certificatelor de depozit."17. Alineatul (2) al articolului 72 va avea următorul cuprins:"(2) Indiferent de sursa de constituire, contribuţiile la bugetul Fondului au ca unica utilizare protejarea intereselor financiare ale deponentilor şi/sau ale creditorilor gajisti, în situaţia în care un depozitar nu reuşeşte să îşi îndeplinească sarcinile şi obligaţiile care îi revin din contractele de prestări de servicii încheiate cu deponentii."18. Articolul 78 va avea următorul cuprins:"Art. 78. – (1) Resursele financiare prevăzute la art. 71 alin. (1) lit. e) şi f) vor fi utilizate pentru acoperirea cheltuielilor curente ale Fondului.(2) Cheltuielile curente ale Fondului nu pot depăşi veniturile prevăzute la art. 71 alin. (1) lit. e) şi f)." … 19. Anexele nr. 1, 2a), 2b) şi 2c) la normele metodologice se înlocuiesc cu anexele nr. 1, 2a), 2b) şi 2c) la prezenta hotărâre, iar anexa nr. 3 la prezenta hotărâre devine anexa nr. 4 la normele metodologice.20. Articolul 79 va avea următorul cuprins:"Art. 79. – Anexele nr. 1, 2a), 2b), 2c), 3 şi 4 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice."PRIM-MINISTRUADRIAN NASTASEContrasemnează:–––––Ministrul agriculturii,alimentaţiei şi pădurilor,Ilie SarbuMinistrul finanţelor publice,Mihai Nicolae TanasescuBucureşti, 12 iunie 2003.Nr. 684. +
Anexa 1┌─────┐│ ││STEMA│ ROMÂNIA│ │ MINISTERUL AGRICULTURII, ALIMENTAŢIEI ŞI PĂDURILOR└─────┘LICENTAde depozit pentru seminţele de consum ┌──────┬──────┐ Nr │ │ │ └──────┴──────┘Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi PădurilorComisia pentru acordarea licenţelor de depozit,în baza art. 5 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 141/2002 privindreglementarea depozitarii seminţelor de consum, regimul certificatelor dedepozit pentru acestea şi constituirea Fondului de garantare pentrucertificatele de depozit, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 149/2003, acorda┌──────────────────────────────────────────────────────┐│ │ (denumire)├──────────────────────────────────────────────────────┤│ │ (sediu)│ │├────────────────────┬─────────────────────────────────┘│ │ (cod unic de înregistrare)└────────────────────┘Licenta de depozit şi dreptul de a elibera certificate de depozit pentru depozitul ……………….. situat în localitatea ………………….. judeţul ………………….. pentru capacitatea de depozitare de ………. mii tone în următoarele spaţii de depozitare: ┌────┬─────────────────────┬──────────┬────┬─────────────────────┬───────────┐ │Nr. │Spaţiul de depozitare│Capacitate│Nr. │Spaţiul de depozitare│Capacitate │ │crt.│ │ mii tone │crt.│ │ │ ├────┼─────────────────────┼──────────┼────┼─────────────────────┼───────────┤ │ │ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────┼──────────┼────┼─────────────────────┼───────────┤ │ │ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────┼──────────┼────┼─────────────────────┼───────────┤ │ │ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────┼──────────┼────┼─────────────────────┼───────────┤ │ │ │ │ │ │ │ └────┴─────────────────────┴──────────┴────┴─────────────────────┴───────────┘Licenta este însoţită obligatoriu de planul cadastral la scara 1:2000 ┌────────────────────┬───┬─────────┐ Termen de valabilitate │ │ – │ │ ├────────────────────┼───┼─────────┤ Termen de prelungire │ │ – │ │ └────────────────────┴───┴─────────┘Licenta de depozit pentru seminţele de consum se poate prelungi conform art. 8 din Ordonanță dențăe Urgență a Guvernului nr. 141/2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 149/2003PREŞEDINTE ┌──────┬───────────┐ │data │ │ └──────┴───────────┘ +
Anexa 2a) MODEL CERTIFICAT DE DEPOZIT (FAŢA)┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│ CERTIFICAT DE DEPOZIT PENTRU SEMINŢE ││ DE CONSUM [] la purtător * / [] la ordin ** ││ Seria ……. Nr. ……. ││ Eliberat la data de …/…/… Valabil până la data de …/…/… │├───────────────────────────┬──────────────────────────────────────────────────┤│ DEPOZITAR ………….. │DEPONENT ││ …………………… │(nume deponent) ……………………….. ││ LICENTA DE DEPOZIT nr. …│(adresa deponent) ……………………….. ││ Adresa depozitar …….. │ Nr. înregistrare de la Oficiul Registrului ││ │Comerţului J…/…/… Codul unic de ││ │înregistrare ……………. ││ │ CNP (persoana fizica) ………………… ││ │ (nume reprezentant autorizat) ……… ││ │legitimat cu (BI/CI) Seria …… Nr. …… │├───────────────────────────┤ │├───────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤│Adresa │Contract de depozitare nr. … încheiat la ││Depozit …………….. │data de …/…/… ││ │Seminţe de consum recepţionate la data de: …/…││Codul unic de înregistrare │Denumire punct de recepţie: ………………… ││al depozitarului │ │├───────────────────────────┴──────────────────────────────────────────────────┤│DEPOZIT LICENŢIAT în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenta a ││Guvernului nr. 141/2002 aprobată cu modificări şi completări prin Legea ││nr. 149/2003 ││Cantitatea şi calitatea (greutatea şi gradul) sunt cele determinate de ││către agenţii gradatori autorizaţi conform legislaţiei în vigoare. Seminţele ││de consum depozitate sunt asigurate în totalitate de către depozitarul ││semnatar, conform legislaţiei. Deţinătorul acestui certificat va solicita ││predarea seminţelor în cel mult un an de zile de la data înscrisă în ││prezentul certificat. Depozitarul este obligat sa predea seminţele de consum ││conform cantităţii şi calităţii înscrise în certificatul de depozit în termen ││de maximum 7 zile de la data dispoziţiei de predare. │├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤├───────────────────────────────────────────────────┬──────────────┬───────────┤│ Seminţe de consum │Contravaloarea│ Plata ││ │depozitarii │depozitarii││ │din care: │ până la: │├───────┬──────┬───────────┬──────┬──────┬──────────┼─────┬────────┼──┬────┬───┤│ An │Canti-│Grad alocat│Umidi-│ Masa │Impuritati│Plata│Rest de │Zi│Luna│An ││recolta│tate │––––│tate │hecto-│şi/sau │în │plata – │ │ │ ││––-│certi-│––––│ (%) │litri-│corpuri │avans│- lei – │ │ │ ││––-│ficata│––––│––│ca │străine │-lei-│ │ │ │ ││––-│ (kg) │––––│––│kg/hl │ (%) │ │ │ │ │ │├───────┴──────┴───────────┴──────┴──────┴──────────┼─────┴────────┴──┴────┴───┤│ */** Ma oblig sa predau seminţele de consum │ Tarifele includ operaţiu-││ menţionate în prezentul certificat de depozit │unile de recepţie, uscare,││ (*posesorului / **deponentului sau la ordinul │condiţionare, asigurare, ││ acestuia) contra remiterii certificatului de │păstrare şi remitere. ││ depozit şi a talonului de gaj. │Defalcarea acestora se ││ │poate face la cererea ││ ELIBERAT LA DEPOZITUL (nume depozit) …….. │deponentului. ││ │ ││ REPREZENTAT DE (nume depozitar sau reprezentantul │ ││ acestuia) ………… │ ││ │ ││Loc ştampila …… Semnatura autorizata ….. │ ││ │ ││ │ │├───────────────────────────────────────────────────┴──────────────────────────┤│ Informaţii suplimentare (care nu fac parte din ││ certificatul de depozit) funcţie de produs │├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│ ││Sparturi(%) … Conţinut de Indice de Conţinut Alte ││ proteina ….. cadere …. ulei(%) … caracteristi ││ fizio-chimice …││ ││ ││ │├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│ ││ Completarea frauduloasă, modificarea sau îndepărtarea ilegala a părţilor ││ reprezentate de certificatul de depozit se pedepseşte conform legii ││ │├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤└──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ MODEL CERTIFICAT DE DEPOZIT (VERSO) Subsemnatul, deţinător cedez acest certificat de depozit pentru seminţele de consum în favoarea beneficiarului şi confirm faptul ca la data înscrisă am calitatea de proprietar pentru cele înscrise şi mentionez că nu exista alte gajuri constituite asupra seminţelor de consum respective în afară celor consemnate în prezentul certificat.┌──────────────────────────────────────────────┐│1.A se preda către (denumire/nume şi prenume):│├──────────────────────────────────────────────┼─────┬─────────────────────────┐│Denumire (persoana juridică) │CUI │ │├──────────────────────────────────────────────┼─────┼─────────────────────────┤│Nume şi prenume (persoana fizica) │CNP │ │└──────────────────────────────────────────────┼─────┴─────────────────────────┤ Adresa │ │┌──────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┬─────────┤│Reprezentat prin (nume şi prenume) │Legitimat cu (CI/BI, │ │├──────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┴───┬─┬─┬─┤│Semnatura şi ştampila girant │Data transfer proprietate│ │ │ │└──────────────────────────────────────────────┘ └─┴─┴─┘┌──────────────────────────────────────────────┐│2.A se preda către (denumire/nume şi prenume):│├──────────────────────────────────────────────┼─────┬─────────────────────────┐│Denumire (persoana juridică) │CUI │ │├──────────────────────────────────────────────┼─────┼─────────────────────────┤│Nume şi prenume (persoana fizica) │CNP │ │└──────────────────────────────────────────────┼─────┴─────────────────────────┤ Adresa │ │┌──────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┬─────────┤│Reprezentat prin (nume şi prenume) │Legitimat cu (CI/BI, │ │├──────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┴───┬─┬─┬─┤│Semnatura şi ştampila girant │Data transfer proprietate│ │ │ │└──────────────────────────────────────────────┘ └─┴─┴─┘┌──────────────────────────────────────────────┐│3.A se preda către (denumire/nume şi prenume):│├──────────────────────────────────────────────┼─────┬─────────────────────────┐│Denumire (persoana juridică) │CUI │ │├──────────────────────────────────────────────┼─────┼─────────────────────────┤│Nume şi prenume (persoana fizica) │CNP │ │└──────────────────────────────────────────────┼─────┴─────────────────────────┤ Adresa │ │┌──────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┬─────────┤│Reprezentat prin (nume şi prenume) │Legitimat cu (CI/BI, │ │├──────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┴───┬─┬─┬─┤│Semnatura şi ştampila girant │Data transfer proprietate│ │ │ │└──────────────────────────────────────────────┘ └─┴─┴─┘┌──────────────────────────────────────────────┐│4.A se preda către (denumire/nume şi prenume):│├──────────────────────────────────────────────┼─────┬─────────────────────────┐│Denumire (persoana juridică) │CUI │ │├──────────────────────────────────────────────┼─────┼─────────────────────────┤│Nume şi prenume (persoana fizica) │CNP │ │└──────────────────────────────────────────────┼─────┴─────────────────────────┤ Adresa │ │┌──────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┬─────────┤│Reprezentat prin (nume şi prenume) │Legitimat cu (CI/BI, │ │├──────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┴───┬─┬─┬─┤│Semnatura şi ştampila girant │Data transfer proprietate│ │ │ │└──────────────────────────────────────────────┘ └─┴─┴─┘┌──────────────────────────────────────────────┐│5.A se preda către (denumire/nume şi prenume):│├──────────────────────────────────────────────┼─────┬─────────────────────────┐│Denumire (persoana juridică) │CUI │ │├──────────────────────────────────────────────┼─────┼─────────────────────────┤│Nume şi prenume (persoana fizica) │CNP │ │└──────────────────────────────────────────────┼─────┴─────────────────────────┤ Adresa │ │┌──────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┬─────────┤│Reprezentat prin (nume şi prenume) │Legitimat cu (CI/BI, │ │├──────────────────────────────────────────────┼─────────────────────┴───┬─┬─┬─┤│Semnatura şi ştampila girant │Data transfer proprietate│ │ │ │└──────────────────────────────────────────────┘ └─┴─┴─┘┌───────────────────────────────────────────────────────────┐│ ││ Spaţiu destinat înscrierii datelor privind constituirea ││ de gajuri asupra seminţelor de consum. ││ ││ ││1. Constituit gaj pentru suma de …………….. ││ Cu scadenta la ……. în favoarea…………. ││ (creditor) ││ ││ ││2. Constituit gaj pentru suma de …………….. ││ Cu scadenta la ……. în favoarea ………… ││ (creditor) ││ ││ ││3. Constituit gaj pentru suma de …………….. ││ Cu scadenta la ……. în favoarea ………… ││ (creditor) ││ ││ ││4. Constituit gaj pentru suma de …………….. ││ Cu scadenta la ……. în favoarea ………… ││ (creditor) ││ ││ ││5. Constituit gaj pentru suma de …………….. ││ Cu scadenta la ……. în favoarea ………… ││ (creditor) ││ ││ │└───────────────────────────────────────────────────────────┘ +
Anexa 2b) MODEL CERTIFICAT DE DEPOZIT – TALON GAJ (FAŢA)┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│ CERTIFICAT DE DEPOZIT PENTRU SEMINŢE ││ DE CONSUM [] la purtător * / [] la ordin ** ││ Seria ……. Nr. ……. ││ Eliberat la data de …/…/… Valabil până la data de …/…/… │├───────────────────────────┬──────────────────────────────────────────────────┤│ DEPOZITAR ………….. │DEPONENT ││ …………………… │(nume deponent) ……………………….. ││ LICENTA DE DEPOZIT nr. …│(adresa deponent) ……………………….. ││ Adresa depozitar …….. │ Nr. înregistrare Oficiul Registrului ││ │Comerţului J…/…/… Codul unic de ││ │înregistrare ……………. ││ │ CNP (persoana fizica) ………………… ││ │ (nume reprezentant autorizat) ……… ││ │legitimat cu (BI/CI) Seria …… Nr. …… │├───────────────────────────┤ │├───────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤│Adresa │Contract de depozitare nr. … încheiat la ││Depozit …………… │data de …/…/… ││ │Seminţe de consum recepţionate la data de: …/…││Codul unic de înregistrare │Denumire punct de recepţie: ………………… ││al depozitarului │ │├───────────────────────────┴──────────────────────────────────────────────────┤│DEPOZIT LICENŢIAT în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenta a ││Guvernului nr. 141/2002 aprobată cu modificări şi completări prin Legea ││nr. 149/2003 ││Cantitatea şi calitatea (greutatea şi gradul) sunt cele determinate de ││către agenţii gradatori autorizaţi conform legislaţiei în vigoare. Seminţele ││de consum depozitate sunt asigurate în totalitate de către depozitarul ││semnatar, conform legislaţiei. Deţinătorul acestui certificat va solicita ││predarea seminţelor în cel mult un an de zile de la data înscrisă în ││prezentul certificat. Depozitarul este obligat sa predea seminţele de consum ││conform cantităţii şi calităţii înscrise în certificatul de depozit în termen ││de maximum 7 zile de la data dispoziţiei de predare. │├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤├───────────────────────────────────────────────────┬──────────────┬───────────┤│ Seminţe de consum │Contravaloarea│ Plata ││ │depozitarii │depozitarii││ │din care: │ până la: │├───────┬──────┬───────────┬──────┬──────┬──────────┼─────┬────────┼──┬────┬───┤│ An │Canti-│Grad alocat│Umidi-│ Masa │Impuritati│Plata│Rest de │Zi│Luna│An ││recolta│tate │––––│tate │hecto-│şi/sau │în │plata – │ │ │ ││––-│certi-│––––│ (%) │litri-│corpuri │avans│- lei – │ │ │ ││––-│ficata│––––│––│ca │străine │-lei-│ │ │ │ ││––-│ (kg) │––––│––│kg/hl │ (%) │ │ │ │ │ │├───────┴──────┴───────────┴──────┴──────┴──────────┼─────┴────────┴──┴────┴───┤│ */** Ma oblig sa predau seminţele de consum │ Tarifele includ operaţiu-││ menţionate în prezentul certificat de depozit │unile de recepţie, uscare,││ (*posesorului / **deponentului sau la ordinul │condiţionare, asigurare, ││ acestuia) contra remiterii certificatului de │păstrare şi remitere. ││ depozit şi a talonului de gaj. │Defalcarea acestora se ││ │poate face la cererea ││ ELIBERAT LA DEPOZITUL (nume depozit) …….. │deponentului. ││ │ ││ REPREZENTAT DE (nume depozitar sau reprezentantul │ ││ acestuia) ………… │ ││ │ ││Loc ştampila …… Semnatura autorizata ….. │ ││ │ ││ │ │├───────────────────────────────────────────────────┴──────────────────────────┤│ Informaţii suplimentare (care nu fac parte din ││ certificatul de depozit) funcţie de produs │├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│ ││Sparturi(%) … Conţinut de Indice de Conţinut Alte ││ proteina ….. cadere …. ulei(%) … caracteristi ││ fizio-chimice …││ ││ ││ │├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│ ││ Completarea frauduloasă, modificarea sau îndepărtarea ilegala a părţilor ││ reprezentate de certificatul de depozit se pedepseşte conform legii ││ │├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│ │└──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ MODEL CERTIFICAT DE DEPOZIT – TALON GAJ VERSO┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│1. Constituit gaj pentru suma de ……….. 1. Am primit suma de …….. ││ cu scadenţa la … în favoarea ………. de la …………. şi am ││ (creditor) restituit certificatul de ││ depozit – talon de gaj ││ Constituitor gaj …………………… seria ……… nr. … ││ Data ……………………………… eliberat de ……….. ││ Semnatura constituitorului gajului …… la data ………….. ││ L.S. Data …………….. ││ Semnatura ││ creditorului ………. ││ L.S. ││ ││ ││2. Constituit gaj pentru suma de ……….. 2. Am primit suma de …….. ││ cu scadenţa la … în favoarea ………. de la …………. şi am ││ (creditor) restituit certificatul de ││ depozit – talon de gaj ││ Constituitor gaj …………………… seria ……… nr. … ││ Data ……………………………… eliberat de ……….. ││ Semnatura constituitorului gajului …… la data ………….. ││ L.S. Data …………….. ││ Semnatura ││ creditorului ………. ││ L.S. ││ ││ ││3. Constituit gaj pentru suma de ……….. 3. Am primit suma de …….. ││ cu scadenţa la … în favoarea ………. de la …………. şi am ││ (creditor) restituit certificatul de ││ depozit – talon de gaj ││ Constituitor gaj …………………… seria ……… nr. … ││ Data ……………………………… eliberat de ……….. ││ Semnatura constituitorului gajului …… la data ………….. ││ L.S. Data …………….. ││ Semnatura ││ creditorului ………. ││ L.S. ││ ││ ││4. Constituit gaj pentru suma de ……….. 4. Am primit suma de …….. ││ cu scadenţa la … în favoarea ………. de la …………. şi am ││ (creditor) restituit certificatul de ││ depozit – talon de gaj ││ Constituitor gaj …………………… seria ……… nr. … ││ Data ……………………………… eliberat de ……….. ││ Semnatura constituitorului gajului …… la data ………….. ││ L.S. Data …………….. ││ Semnatura ││ creditorului ………. ││ L.S. ││ ││ ││ ││ │└──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ +
Anexa 2c) CERTIFICAT DE DEPOZIT (rămâne la depozitar)┌──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│ CERTIFICAT DE DEPOZIT PENTRU SEMINŢE ││ DE CONSUM [] la purtător * / [] la ordin ** ││ Seria ……. Nr. ……. ││ Eliberat la data de …/…/… Valabil până la data de …/…/… │├───────────────────────────┬──────────────────────────────────────────────────┤│ DEPOZITAR ………….. │DEPONENT ││ …………………… │(nume deponent) ……………………….. ││ LICENTA DE DEPOZIT nr. …│(adresa deponent) ……………………….. ││ Adresa depozitar …….. │ Nr. înregistrare de la Oficiul Registrului ││ │Comerţului J…/…/… Codul unic de ││ │înregistrare ……………. ││ │ CNP (persoana fizica) ………………… ││ │ (nume reprezentant autorizat) ……… ││ │legitimat cu (BI/CI) Seria …… Nr. …… │├───────────────────────────┤ │├───────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤│Adresa │Contract de depozitare nr. … încheiat la ││Depozit ………….. │data de …/…/… ││ │Seminţe de consum recepţionate la data de: …/…││Codul unic de înregistrare │Denumire punct de recepţie: ………………… ││al depozitarului │ │├───────────────────────────┴──────────────────────────────────────────────────┤│DEPOZIT LICENŢIAT în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenta a ││Guvernului nr. 141/2002 aprobată cu modificări şi completări prin Legea ││nr. 149/2003 ││Cantitatea şi calitatea (greutatea şi gradul) sunt cele determinate de ││către agenţii gradatori autorizaţi conform legislaţiei în vigoare. Seminţele ││de consum depozitate sunt asigurate în totalitate de către depozitarul ││semnatar, conform legislaţiei. Deţinătorul acestui certificat va solicita ││predarea seminţelor în cel mult un an de zile de la data înscrisă în ││prezentul certificat. Depozitarul este obligat sa predea seminţele de consum ││conform cantităţii şi calităţii înscrise în certificatul de depozit în termen ││de maximum 7 zile de la data dispoziţiei de predare. │├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤├───────────────────────────────────────────────────┬──────────────┬───────────┤│ Seminţe de consum │Contravaloarea│ Plata ││ │depozitarii │depozitarii││ │din care: │ până la: │├───────┬──────┬───────────┬──────┬──────┬──────────┼─────┬────────┼──┬────┬───┤│ An │Canti-│Grad alocat│Umidi-│ Masa │Impuritati│Plata│Rest de │Zi│Luna│An ││recolta│tate │––––│tate │hecto-│şi/sau │în │plata – │ │ │ ││––-│certi-│––––│ (%) │litri-│corpuri │avans│- lei – │ │ │ ││––-│ficata│––––│––│ca │străine │-lei-│ │ │ │ ││––-│ (kg) │––––│––│kg/hl │ (%) │ │ │ │ │ │├───────┴──────┴───────────┴──────┴──────┴──────────┼─────┴────────┴──┴────┴───┤│ */** Ma oblig sa predau seminţele de consum │ Tarifele includ operaţiu-││ menţionate în prezentul certificat de depozit │unile de recepţie, uscare,││ (*posesorului / **deponentului sau la ordinul │condiţionare, asigurare, ││ acestuia) contra remiterii certificatului de │păstrare şi remitere. ││ depozit şi a talonului de gaj. │Defalcarea acestora se ││ │poate face la cererea ││ ELIBERAT LA DEPOZITUL (nume depozit) …….. │deponentului. ││ │ ││ REPREZENTAT DE (nume depozitar sau reprezentantul │ ││ acestuia) ………… │ ││ │ ││Loc ştampila …… Semnatura autorizata ….. │ ││ │ ││ │ │├───────────────────────────────────────────────────┴──────────────────────────┤│ Informaţii suplimentare (care nu fac parte din ││ certificatul de depozit) funcţie de produs │├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│ ││Sparturi(%) … Conţinut de Indice de Conţinut Alte ││ proteina ….. cadere …. ulei(%) … caracteristi ││ fizio-chimice ..││ ││ ││ │├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│ ││ Completarea frauduloasă, modificarea sau îndepărtarea ilegala a părţilor ││ reprezentate de certificatul de depozit se pedepseşte conform legii ││ │├──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│ │└──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┘ +
Anexa 3NORMA 12/06/2003