pentru completarea anexei nr. 18 la Hotărârea Guvernului nr. 975/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Covasna, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Covasna
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. +
Articolul UNICHotărârea Guvernului nr. 975/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Covasna, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Covasna, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 694 şi 694 bis din 23 septembrie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează:– la anexa nr. 18 "Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Chichiş", după poziţia nr. 34 se introduc şaizeci şi şase de noi poziţii, poziţiile nr. 35-100, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.PRIM-MINISTRUEMIL BOCContrasemnează:–––––p. Ministrul administraţiei şi internelor,Gheorghe Emacu,secretar de statBucureşti, 29 iunie 2011.Nr. 675. +
Anexa Completări la inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Chichiş +
Secţiunea IBunuri imobile
*Font 8*
┌────┬───────────┬──────────────────┬─────────────────────────────┬──────┬──────────┬───────────────────┐│Nr. │ Codul de │ │ │ Anul │ │ Situaţia juridică ││crt.│clasificare│ Denumirea bunului│ Elemente de identificare │dobân-│ Valoarea │ actuală ││ │ │ │ │dirii │ de ├───────────────────┤│ │ │ │ │ sau, │ inventar │ Denumire act ││ │ │ │ │ după │ (lei) │ de proprietate ││ │ │ │ │caz,al│ │ sau alte acte ││ │ │ │ │dării │ │ doveditoare ││ │ │ │ │ în │ │ ││ │ │ │ │folo- │ │ ││ │ │ │ │sinţă │ │ │├────┼───────────┼──────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────────────────┤│ 35.│ │Drum vicinal │Lungimea – 850 m, situat în │ 1968 │ 133,28│Domeniul public al ││ │ │Chichiş De 35 │extravilanul localităţii în │ │ │comunei Chichiş, ││ │ │ │tarlaua 15; │ │ │conform Hotărârii ││ │ │ │vecinătăţi: N – De 21; │ │ │Consiliului local ││ │ │ │S – Str. Nouă; E – sola 10; │ │ │nr. 20/2011 ││ │ │ │V – sola 15 │ │ │ │├────┼───────────┼──────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────────────────┤│ 36.│ │Drum vicinal │Lungimea – 835 m, situat în │ 1968 │ 130,92│Domeniul public al ││ │ │Chichiş De 21 │extravilanul localităţii în │ │ │comunei Chichiş, ││ │ │ │tarlalele 6 şi 7; │ │ │conform Hotărârii ││ │ │ │vecinătăţi: N – De 16; │ │ │Consiliului local ││ │ │ │S – De 35; E – solele 6 şi 7;│ │ │nr. 20/2011 ││ │ │ │V – solele 5 şi 15 │ │ │ │├────┼───────────┼──────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────────────────┤│ 37.│ │Drum vicinal │Lungimea – 795 m, situat în │ 1968 │ 124,65│Domeniul public al ││ │ │Chichiş De 16 │extravilanul localităţii în │ │ │comunei Chichiş, ││ │ │ │tarlalele 5 şi 6; │ │ │conform Hotărârii ││ │ │ │vecinătăţi: N – Dj 112B; │ │ │Consiliului local ││ │ │ │S – De 21; E – solele 5 şi 6;│ │ │nr. 20/2011 ││ │ │ │V – sola 5 │ │ │ │├────┼───────────┼──────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────────────────┤│ 38.│ 1.3.7.│Drum de exploatare│Lungimea – 781 m, situat în │ 1991 │ 122,46│Domeniul public al ││ │ │Chichiş De 1 │extravilanul localităţii în │ │ │comunei Chichiş, ││ │ │ │tarlalele 18 şi 24; │ │ │conform Hotărârii ││ │ │ │vecinătăţi: N – sola 18; │ │ │Consiliului local ││ │ │ │S – sola 24; E – str. Europa;│ │ │nr. 20/2011 ││ │ │ │V – De 11 │ │ │ │├────┼───────────┼──────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────────────────┤│ 39.│ 1.3.7.1.│Drum de exploatare│Lungimea – 431 m, situat în │ 1991 │ 67,58│Domeniul public al ││ │ │Chichiş De 2 │extravilanul localităţii în │ │ │comunei Chichiş, ││ │ │ │tarlaua 8; │ │ │conform Hotărârii ││ │ │ │vecinătăţi: N – sola 8; │ │ │Consiliului local ││ │ │ │S – sola 10; E – str. Europa;│ │ │nr. 20/2011 ││ │ │ │V – De 35 │ │ │ │├────┼───────────┼──────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────────────────┤│ 40.│ 1.3.7.2.│Drum de exploatare│Lungimea – 524 m, situat în │ 1991 │ 82,16│Domeniul public al ││ │ │Chichiş De 3 │extravilanul localităţii în │ │ │comunei Chichiş, ││ │ │ │tarlaua 7; │ │ │conform Hotărârii ││ │ │ │vecinătăţi: N – sola 7; │ │ │Consiliului local ││ │ │ │S – sola 8; E – DN 12; │ │ │nr. 20/2011 ││ │ │ │V – De 35 │ │ │ │├────┼───────────┼──────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────────────────┤│ 41.│ 1.3.7.3.│Drum de exploatare│Lungimea – 1.014 m, situat în│ 1991 │ 158,99│Domeniul public al ││ │ │Chichiş De 4 │extravilanul localităţii în │ │ │comunei Chichiş, ││ │ │ │tarlalele 11 şi 12; │ │ │conform Hotărârii ││ │ │ │vecinătăţi: N – solele 11 şi │ │ │Consiliului local ││ │ │ │12; S – sola 15; E – De 35; │ │ │nr. 20/2011 ││ │ │ │V – De 9 │ │ │ │├────┼───────────┼──────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────────────────┤│ 42.│ 1.3.7.4.│Drum de exploatare│Lungimea – 375 m, situat în │ 1991 │ 58,8│Domeniul public al ││ │ │Chichiş De 5 │extravilanul localităţii în │ │ │comunei Chichiş, ││ │ │ │tarlaua 3; │ │ │conform Hotărârii ││ │ │ │vecinătăţi: N – sola 3; │ │ │Consiliului local ││ │ │ │S – sola 3; E – sola 3; │ │ │nr. 20/2011 ││ │ │ │V – De 9 │ │ │ │├────┼───────────┼──────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────────────────┤│ 43.│ 1.3.7.5.│Drum de exploatare│Lungimea – 316 m, situat în │ 1991 │ 49,54│Domeniul public al ││ │ │Chichiş De 6 │extravilanul localităţii în │ │ │comunei Chichiş, ││ │ │ │tarlaua 15; │ │ │conform Hotărârii ││ │ │ │vecinătăţi: N – De 4; │ │ │Consiliului local ││ │ │ │S – De 8; E – sola 15; │ │ │nr. 20/2011 ││ │ │ │V – sola 15 │ │ │ │├────┼───────────┼──────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────────────────┤│ 44.│ 1.3.7.6.│Drum de exploatare│Lungimea – 651 m, situat în │ 1991 │ 102,07│Domeniul public al ││ │ │Chichiş De 7 │extravilanul localităţii în │ │ │comunei Chichiş, ││ │ │ │tarlaua 14; │ │ │conform Hotărârii ││ │ │ │vecinătăţi: N – sola 14; │ │ │Consiliului local ││ │ │ │S – solele 18 şi 19; │ │ │nr. 20/2011 ││ │ │ │E – Str. Câmpului; │ │ │ ││ │ │ │V – dig │ │ │ │├────┼───────────┼──────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────────────────┤│ 45.│ 1.3.7.7.│Drum de exploatare│Lungimea – 680 m, situat în │ 1991 │ 106,62│Domeniul public al ││ │ │Chichiş De 8 │extravilan în tarlalele │ │ │comunei Chichiş, ││ │ │ │14 şi 15; │ │ │conform Hotărârii ││ │ │ │vecinătăţi: N – De 6; │ │ │Consiliului local ││ │ │ │S – De 7; E – solele 16 şi │ │ │nr. 20/2011 ││ │ │ │17; V – solele 14 şi 15 │ │ │ │├────┼───────────┼──────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────────────────┤│ 46.│ 1.3.7.8.│Drum de exploatare│Lungimea – 1.060 m, situat în│ 1991 │ 166,20│Domeniul public al ││ │ │Chichiş De 9 │extravilanul localităţii în │ │ │comunei Chichiş, ││ │ │ │tarlalele 2 şi 3; │ │ │conform Hotărârii ││ │ │ │vecinătăţi N – sola 3; S – │ │ │Consiliului local ││ │ │ │De 4; E – De 5; V – sola 2 │ │ │nr. 20/2011 │├────┼───────────┼──────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────────────────┤│ 47.│ 1.3.7.9.│Drum de exploatare│Lungimea – 768 m, situat în │ 1991 │ 120,42│Domeniul public al ││ │ │Chichiş De 10 │extravilanul localităţii în │ │ │comunei Chichiş, ││ │ │ │tarlalele 13 şi 15; │ │ │conform Hotărârii ││ │ │ │vecinătăţi: N – solele 13 şi │ │ │Consiliului local ││ │ │ │15; S – solele 13 şi 15; │ │ │nr. 20/2011 ││ │ │ │E – De 6; V – canal │ │ │ │├────┼───────────┼──────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────────────────┤│ 48.│ 1.3.7.10.│Drum de exploatare│Lungimea – 2.244 m, situat în│ 1991 │ 351,85│Domeniul public al ││ │ │Chichiş De 11 │extravilanul localităţii în │ │ │comunei Chichiş, ││ │ │ │tarlalele 19 şi 20; │ │ │conform Hotărârii ││ │ │ │vecinătăţi: N – De 7; │ │ │Consiliului local ││ │ │ │S – cătunul Miclea; E – De 1;│ │ │nr. 20/2011 ││ │ │ │V – sola 19 │ │ │ │├────┼───────────┼──────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────────────────┤│ 49.│ 1.3.7.11.│Drum de exploatare│Lungimea – 880 m, situat în │ 1991 │ 137,98│Domeniul public al ││ │ │Chichiş De 12 │extravilanul localităţii în │ │ │comunei Chichiş, ││ │ │ │tarlaua 24; │ │ │conform Hotărârii ││ │ │ │vecinătăţi: N – De 1; S -dig;│ │ │Consiliului local ││ │ │ │E – sola 24; V – sola 24 │ │ │nr. 20/2011 │├────┼───────────┼──────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────────────────┤│ 50.│ 1.3.7.12.│Drum de exploatare│Lungimea – 760 m, situat în │ 1991 │ 119,16│Domeniul public al ││ │ │Chichiş De 13 │extravilanul localităţii în │ │ │comunei Chichiş, ││ │ │ │tarlaua 18; │ │ │conform Hotărârii ││ │ │ │vecinătăţi: N – De 7; │ │ │Consiliului local ││ │ │ │S – De 1; │ │ │nr. 20/2011 ││ │ │ │E – intravilan localitate; │ │ │ ││ │ │ │V – sola 18 │ │ │ │├────┼───────────┼──────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────────────────┤│ 51.│ 1.3.7.13.│Drum de exploatare│Lungimea – 650 m, situat în │ 1991 │ 101,92│Domeniul public al ││ │ │Chichiş De 14 │intravilanul localităţii în │ │ │comunei Chichiş, ││ │ │ │tarlaua 26; │ │ │conform Hotărârii ││ │ │ │vecinătăţi: N – sola 26; │ │ │Consiliului local ││ │ │ │S – sola 26; E – DN 11; │ │ │nr. 20/2011 ││ │ │ │V – str. Europa │ │ │ │├────┼───────────┼──────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────────────────┤│ 52.│ 1.3.7.14.│Drum de exploatare│Lungimea – 650 m, situat în │ 1991 │ 101,92│Domeniul public al ││ │ │Chichiş De 15 │extravilanul localităţii în │ │ │comunei Chichiş, ││ │ │ │tarlaua 26; │ │ │conform Hotărârii ││ │ │ │vecinătăţi: N – De 14; │ │ │Consiliului local ││ │ │ │S – sola 26; E – sola 26; │ │ │nr. 20/2011 ││ │ │ │V – intravilan localitate │ │ │ │├────┼───────────┼──────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────────────────┤│ 53.│ 1.3.7.15.│Drum de exploatare│Lungimea – 370 m, situat în │ 1991 │ 58│Domeniul public al ││ │ │Chichiş De 17 │extravilanul localităţii în │ │ │comunei Chichiş, ││ │ │ │tarlaua 14; │ │ │conform Hotărârii ││ │ │ │vecinătăţi: N – sola 14; │ │ │Consiliului local ││ │ │ │S – De 7; E – sola 14; │ │ │nr. 20/2011 ││ │ │ │V – sola 14 │ │ │ │├────┼───────────┼──────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────────────────┤│ 54.│ 1.3.7.16.│Drum de exploatare│Lungimea – 285 m, situat în │ 1991 │ 44,68│Domeniul public al ││ │ │Chichiş De 18 │extravilanul localităţii în │ │ │comunei Chichiş, ││ │ │ │tarlaua 5; │ │ │conform Hotărârii ││ │ │ │vecinătăţi: N – sola 5; │ │ │Consiliului local ││ │ │ │S – sola 15; E – De 21; │ │ │nr. 20/2011 ││ │ │ │V – De 5 │ │ │ │├────┼───────────┼──────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────────────────┤│ 55.│ 1.3.7.17.│Drum de exploatare│Lungimea – 450 m, situat în │ 1991 │ 70,56│Domeniul public al ││ │ │Chichiş De 19 │extravilanul localităţii în │ │ │comunei Chichiş, ││ │ │ │tarlaua 7; │ │ │conform Hotărârii ││ │ │ │vecinătăţi: N – canal; │ │ │Consiliului local ││ │ │ │S – De 3; E – sola 7; │ │ │nr. 20/2011 ││ │ │ │V – sola 7 │ │ │ │├────┼───────────┼──────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────────────────┤│ 56.│ 1.3.7.18.│Drum de exploatare│Lungimea – 500 m, situat în │ 1991 │ 78,4│Domeniul public al ││ │ │Chichiş De 20 │extravilanul localităţii în │ │ │comunei Chichiş, ││ │ │ │tarlaua 6; │ │ │conform Hotărârii ││ │ │ │vecinătăţi: N – sola 6; │ │ │Consiliului local ││ │ │ │S – sola 6; E – canal; │ │ │nr. 20/2011 ││ │ │ │V – De 21 │ │ │ │├────┼───────────┼──────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────────────────┤│ 57.│ 1.3.7.19.│Drum de exploatare│Lungimea – 400 m, situat în │ 1991 │ 62,72│Domeniul public al ││ │ │Chichiş De 22 │extravilanul localităţii în │ │ │comunei Chichiş, ││ │ │ │tarlaua 5; │ │ │conform Hotărârii ││ │ │ │vecinătăţi: N – sola 5; │ │ │Consiliului local ││ │ │ │S – De 23; E – sola 5; │ │ │nr. 20/2011 ││ │ │ │V – sola 5 │ │ │ │├────┼───────────┼──────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────────────────┤│ 58.│ 1.3.7.20.│Drum de exploatare│Lungimea – 550 m, situat în │ 1991 │ 86,24│Domeniul public al ││ │ │Chichiş De 23 │extravilanul localităţii în │ │ │comunei Chichiş, ││ │ │ │sola 6; │ │ │conform Hotărârii ││ │ │ │vecinătăţi: N – sola 5; │ │ │Consiliului local ││ │ │ │S – sola 6; E – DN 12; │ │ │nr. 20/2011 ││ │ │ │V – De 16 │ │ │ │├────┼───────────┼──────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────────────────┤│ 59.│ 1.3.7.21.│Drum de exploatare│Lungimea – 550 m, situat în │ 1991 │ 86,24│Domeniul public al ││ │ │Chichiş De 24 │extravilanul localităţii în │ │ │comunei Chichiş, ││ │ │ │tarlaua 30; │ │ │conform Hotărârii ││ │ │ │vecinătăţi: N – DJ 112A; │ │ │Consiliului local ││ │ │ │S – DN 12; E – sola 30; │ │ │nr. 20/2011 ││ │ │ │V – sola 30 │ │ │ │├────┼───────────┼──────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────────────────┤│ 60.│ 1.3.7.22.│Drum de exploatare│Lungimea – 950 m, situat în │ 1991 │ 148,96│Domeniul public al ││ │ │Chichiş De 25 │extravilanul localităţii în │ │ │comunei Chichiş, ││ │ │ │tarlaua 30; │ │ │conform Hotărârii ││ │ │ │vecinătăţi: N – DJ 112A; │ │ │Consiliului local ││ │ │ │S – DN 12; E – sola 30; │ │ │nr. 20/2011 ││ │ │ │V – sola 30 │ │ │ │├────┼───────────┼──────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────────────────┤│ 61.│ 1.3.7.23.│Drum de exploatare│Lungimea – 1.200 m, situat în│ 1991 │ 188,16│Domeniul public al ││ │ │Chichiş De 26 │extravilanul localităţii în │ │ │comunei Chichiş, ││ │ │ │tarlaua 30; │ │ │conform Hotărârii ││ │ │ │vecinătăţi: N – DJ 112A; │ │ │Consiliului local ││ │ │ │S – DN 12; E – sola 30; │ │ │nr. 20/2011 ││ │ │ │V – sola 30 │ │ │ │├────┼───────────┼──────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────────────────┤│ 62.│ 1.3.7.24.│Drum de exploatare│Lungimea – 1.800 m, situat în│ 1991 │ 282,24│Domeniul public al ││ │ │Chichiş De 27 │extravilanul localităţii în │ │ │comunei Chichiş, ││ │ │ │tarlaua 30; │ │ │conform Hotărârii ││ │ │ │vecinătăţi: N – DJ 112A; │ │ │Consiliului local ││ │ │ │S – DN 12; E – sola 30; │ │ │nr. 20/2011 ││ │ │ │V – sola 30 │ │ │ │├────┼───────────┼──────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────────────────┤│ 63.│ 1.3.7.25.│Drum de exploatare│Lungimea – 2.100 m, situat în│ 1991 │ 329,28│Domeniul public al ││ │ │Chichiş De 28 │extravilanul localităţii în │ │ │comunei Chichiş, ││ │ │ │tarlaua 30; │ │ │conform Hotărârii ││ │ │ │vecinătăţi: N – DJ 112A; │ │ │Consiliului local ││ │ │ │S – DN 12; E – sola 30; │ │ │nr. 20/2011 ││ │ │ │V – sola 30 │ │ │ │├────┼───────────┼──────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────────────────┤│ 64.│ 1.3.7.26.│Drum de exploatare│Lungimea – 250 m, situat în │ 1991 │ 39,2│Domeniul public al ││ │ │Chichiş De 29 │extravilanul localităţii în │ │ │comunei Chichiş, ││ │ │ │tarlaua 30; │ │ │conform Hotărârii ││ │ │ │vecinătăţi: N – sola 30; │ │ │Consiliului local ││ │ │ │S – sola 30; E – De 30; │ │ │nr. 20/2011 ││ │ │ │V – De 28 │ │ │ │├────┼───────────┼──────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────────────────┤│ 65.│ 1.3.7.27.│Drum de exploatare│Lungimea – 2.200 m, situat în│ 1991 │ 344,96│Domeniul public al ││ │ │Chichiş De 30 │extravilanul localităţii în │ │ │comunei Chichiş, ││ │ │ │tarlaua 29; │ │ │conform Hotărârii ││ │ │ │vecinătăţi: N – canal; │ │ │Consiliului local ││ │ │ │S – DN 12; E – sola 29; │ │ │nr. 20/2011 ││ │ │ │V – sola 30 │ │ │ │├────┼───────────┼──────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────────────────┤│ 66.│ 1.3.7.28.│Drum de exploatare│Lungimea – 2.100 m, situat în│ 1991 │ 329,28│Domeniul public al ││ │ │Chichiş De 31 │extravilanul localităţii în │ │ │comunei Chichiş, ││ │ │ │tarlaua 31; │ │ │conform Hotărârii ││ │ │ │vecinătăţi: N – canal; │ │ │Consiliului local ││ │ │ │S – DN 12; E – sola 31; │ │ │nr. 20/2011 ││ │ │ │V – sola 29 │ │ │ │├────┼───────────┼──────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────────────────┤│ 67.│ 1.3.7.29.│Drum de exploatare│Lungimea – 2.100 m, situat în│ 1991 │ 329,28│Domeniul public al ││ │ │Chichiş De 32 │extravilanul localităţii în │ │ │comunei Chichiş, ││ │ │ │tarlaua 31; │ │ │conform Hotărârii ││ │ │ │vecinătăţi: N – canal; │ │ │Consiliului local ││ │ │ │S – DN 12; E – sola 31; │ │ │nr. 20/2011 ││ │ │ │V – sola 31 │ │ │ │├────┼───────────┼──────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────────────────┤│ 68.│ 1.3.7.30.│Drum de exploatare│Lungimea – 600 m, situat în │ 1991 │ 94,08│Domeniul public al ││ │ │Chichiş De 33 │extravilanul localităţii în │ │ │comunei Chichiş, ││ │ │ │tarlaua 41; │ │ │conform Hotărârii ││ │ │ │vecinătăţi: N – linia CFR; │ │ │Consiliului local ││ │ │ │S – sola 41; E – De 44; │ │ │nr. 20/2011 ││ │ │ │V – dig │ │ │ │├────┼───────────┼──────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────────────────┤│ 69.│ 1.3.7.31.│Drum de exploatare│Lungimea – 550 m, situat în │ 1991 │ 86,24│Domeniul public al ││ │ │Chichiş De 34 │extravilanul localităţii în │ │ │comunei Chichiş, ││ │ │ │tarlaua 41; │ │ │conform Hotărârii ││ │ │ │vecinătăţi: N – De 33; │ │ │Consiliului local ││ │ │ │S – baltă; E – sola 41; │ │ │nr. 20/2011 ││ │ │ │V – sola 41 │ │ │ │├────┼───────────┼──────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────────────────┤│ 70.│ 1.3.7.32.│Drum de exploatare│Lungimea – 1.650 m, situat în│ 1991 │ 258,72│Domeniul public al ││ │ │Chichiş De 36 │extravilanul localităţii în │ │ │comunei Chichiş, ││ │ │ │tarlaua 39; │ │ │conform Hotărârii ││ │ │ │vecinătăţi: N – De 44; │ │ │Consiliului local ││ │ │ │S – baltă; E – sola 38; │ │ │nr. 20/2011 ││ │ │ │V – sola 39 │ │ │ │├────┼───────────┼──────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────────────────┤│ 71.│ 1.3.7.33.│Drum de exploatare│Lungimea – 300 m, situat în │ 1991 │ 47,04│Domeniul public al ││ │ │Chichiş De 37 │extravilanul localităţii în │ │ │comunei Chichiş, ││ │ │ │tarlaua 38; │ │ │conform Hotărârii ││ │ │ │vecinătăţi: N – sola 38; │ │ │Consiliului local ││ │ │ │S – sola 38; E – De 44; │ │ │nr. 20/2011 ││ │ │ │V – De 36 │ │ │ │├────┼───────────┼──────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────────────────┤│ 72.│ 1.3.7.34.│Drum de exploatare│Lungimea – 350 m, situat în │ 1991 │ 54,88│Domeniul public al ││ │ │Chichiş De 38 │extravilanul localităţii în │ │ │comunei Chichiş, ││ │ │ │tarlaua 38; │ │ │conform Hotărârii ││ │ │ │vecinătăţi: N – sola 38; │ │ │Consiliului local ││ │ │ │S – sola 38; E – De 44; │ │ │nr. 20/2011 ││ │ │ │V – De 36 │ │ │ │├────┼───────────┼──────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────────────────┤│ 73.│ 1.3.7.35.│Drum de exploatare│Lungimea – 2.450 m, situat în│ 1991 │ 384,16│Domeniul public al ││ │ │Chichiş De 39 │extravilanul localităţii în │ │ │comunei Chichiş, ││ │ │ │tarlaua 36; │ │ │conform Hotărârii ││ │ │ │vecinătăţi: N – linia CFR; │ │ │Consiliului local ││ │ │ │S – sola 36; E – canal; │ │ │nr. 20/2011 ││ │ │ │V – De 44 │ │ │ │├────┼───────────┼──────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────────────────┤│ 74.│ 1.3.7.36.│Drum de exploatare│Lungimea – 1.000 m, situat în│ 1991 │ 156,8│Domeniul public al ││ │ │Chichiş De 40 │extravilanul localităţii în │ │ │comunei Chichiş, ││ │ │ │tarlaua 36; │ │ │conform Hotărârii ││ │ │ │vecinătăţi: N – sola 36; │ │ │Consiliului local ││ │ │ │S – sola 36; │ │ │nr. 20/2011 ││ │ │ │E – localitatea │ │ │ ││ │ │ │Lunca Ozunului; │ │ │ ││ │ │ │V – De 39; │ │ │ │├────┼───────────┼──────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────────────────┤│ 75.│ 1.3.7.37.│Drum de exploatare│Lungimea – 1.400 m, situat în│ 1991 │ 219,52│Domeniul public al ││ │ │Chichiş De 41 │extravilanul localităţii în │ │ │comunei Chichiş, ││ │ │ │tarlaua 36; │ │ │conform Hotărârii ││ │ │ │vecinătăţi: N – sola 36; │ │ │Consiliului local ││ │ │ │S – canal; │ │ │nr. 20/2011 ││ │ │ │E – baltă; V – De 39 │ │ │ │├────┼───────────┼──────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────────────────┤│ 76.│ 1.3.7.38.│Drum de exploatare│Lungimea – 600 m, situat în │ 1991 │ 94,08│Domeniul public al ││ │ │Chichiş De 42 │extravilanul localităţii în │ │ │comunei Chichiş, ││ │ │ │tarlaua 36; │ │ │conform Hotărârii ││ │ │ │vecinătăţi: N – sola 36; │ │ │Consiliului local ││ │ │ │S – sola 36; E – sola 36; │ │ │nr. 20/2011 ││ │ │ │V – De 39 │ │ │ │├────┼───────────┼──────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────────────────┤│ 77.│ 1.3.7.39.│Drum de exploatare│Lungimea – 100 m, situat în │ 1991 │ 15,68│Domeniul public al ││ │ │Chichiş De 43 │extravilanul localităţii în │ │ │comunei Chichiş, ││ │ │ │tarlaua 36; │ │ │conform Hotărârii ││ │ │ │vecinătăţi: N – sola 36; │ │ │Consiliului local ││ │ │ │S – sola 36; E – sola 36; │ │ │nr. 20/2011 ││ │ │ │V – De 39 │ │ │ │├────┼───────────┼──────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────────────────┤│ 78.│ 1.3.7.40.│Drum de exploatare│Lungimea – 2.200 m, situat în│ 1991 │ 344,96│Domeniul public al ││ │ │Chichiş De 44 │extravilanul localităţii în │ │ │comunei Chichiş, ││ │ │ │tarlaua 39 şi 38; vecinătăţi:│ │ │conform Hotărârii ││ │ │ │N – sola 36; S – sola 38; │ │ │Consiliului local ││ │ │ │E – dig; V – linia CFR │ │ │nr. 20/2011 ││ │ │ │ │ │ │ │├────┼───────────┼──────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────────────────┤│ 79.│ 1.3.7.41.│Drum de exploatare│Lungimea – 1.150 m, situat în│ 1991 │ 180,32│Domeniul public al ││ │ │Băcel │extravilanul localităţii în │ │ │comunei Chichiş, ││ │ │De 1 │tarlaua 46; │ │ │conform Hotărârii ││ │ │ │vecinătăţi: N – sola 46; │ │ │Consiliului local ││ │ │ │S – sola 47; E – De 5; │ │ │nr. 20/2011 ││ │ │ │V – De 4 │ │ │ │├────┼───────────┼──────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────────────────┤│ 80.│ 1.3.7.42.│Drum de exploatare│Lungimea – 300 m, situat în │ 1991 │ 47,04│Domeniul public al ││ │ │Băcel │extravilanul localităţii în │ │ │comunei Chichiş, ││ │ │De 2 │tarlaua 46; │ │ │conform Hotărârii ││ │ │ │vecinătăţi: N – drum sătesc; │ │ │Consiliului local ││ │ │ │S – De 1; E – sola 46; │ │ │nr. 20/2011 ││ │ │ │V – sola 46 │ │ │ │├────┼───────────┼──────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────────────────┤│ 81.│ 1.3.7.43.│Drum de exploatare│Lungimea – 3.450 m, situat în│ 1991 │ 540,96│Domeniul public al ││ │ │Băcel │extravilanul localităţii în │ │ │comunei Chichiş, ││ │ │De 3 │tarlalele 47-50-51-53; │ │ │conform Hotărârii ││ │ │ │vecinătăţi: N – solele 47-53;│ │ │Consiliului local ││ │ │ │S – solele 48-54; E – De 14; │ │ │nr. 20/2011 ││ │ │ │V – De 4 │ │ │ │├────┼───────────┼──────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────────────────┤│ 82.│ 1.3.7.44.│Drum de exploatare│Lungimea – 1.100 m, situat în│ 1991 │ 172,48│Domeniul public al ││ │ │Băcel │extravilanul localităţii în │ │ │comunei Chichiş, ││ │ │De 4 │tarlalele 46-47-48; │ │ │conform Hotărârii ││ │ │ │vecinătăţi: N – drum sătesc; │ │ │Consiliului local ││ │ │ │S – canal; E – solele │ │ │nr. 20/2011 ││ │ │ │46-47-48; V – linia CF │ │ │ │├────┼───────────┼──────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────────────────┤│ 83.│ 1.3.7.45.│Drum de exploatare│Lungimea – 700 m, situat în │ 1991 │ 109,76│Domeniul public al ││ │ │Băcel │extravilanul localităţii în │ │ │comunei Chichiş, ││ │ │De 5 │tarlalele 46-48; vecinătăţi: │ │ │conform Hotărârii ││ │ │ │N – drum sătesc; S – canal; │ │ │Consiliului local ││ │ │ │E – sola 50; V – solele 46-48│ │ │nr. 20/2011 │├────┼───────────┼──────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────────────────┤│ 84.│ 1.3.7.46.│Drum de exploatare│Lungimea – 850 m, situat în │ 1991 │ 133,28│Domeniul public al ││ │ │Băcel │extravilanul localităţii în │ │ │comunei Chichiş, ││ │ │De 6 │tarlaua 50; vecinătăţi: │ │ │conform Hotărârii ││ │ │ │N – drum sătesc; S – De 3; │ │ │Consiliului local ││ │ │ │E – sola 50; V – sola 50 │ │ │nr. 20/2011 │├────┼───────────┼──────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────────────────┤│ 85.│ 1.3.7.47.│Drum de exploatare│Lungimea – 150 m, situat în │ 1991 │ 23,52│Domeniul public al ││ │ │Băcel │extravilanul localităţii în │ │ │comunei Chichiş, ││ │ │De 7 │tarlaua 51; vecinătăţi: │ │ │conform Hotărârii ││ │ │ │N – intravilan localitate; │ │ │Consiliului local ││ │ │ │S – De 3; E – sola 51; │ │ │nr. 20/2011 ││ │ │ │V – sola 50 │ │ │ │├────┼───────────┼──────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────────────────┤│ 86.│ 1.3.7.48.│Drum de exploatare│Lungimea – 800 m, situat în │ 1991 │ 125,44│Domeniul public al ││ │ │Băcel │extravilanul localităţii în │ │ │comunei Chichiş, ││ │ │De 8 │tarlaua 51; vecinătăţi: │ │ │conform Hotărârii ││ │ │ │N – drum sătesc; S – De 3; │ │ │Consiliului local ││ │ │ │E – sola 53; V – sola 51 │ │ │nr. 20/2011 │├────┼───────────┼──────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────────────────┤│ 87.│ 1.3.7.49.│Drum de exploatare│Lungimea – 350 m, situat în │ 1991 │ 54,88│Domeniul public al ││ │ │Băcel │extravilanul localităţii în │ │ │comunei Chichiş, ││ │ │De 9 │tarlaua 52; vecinătăţi: │ │ │conform Hotărârii ││ │ │ │N – De 3; S – canal; │ │ │Consiliului local ││ │ │ │E – sola 52; V – sola 49 │ │ │nr. 20/2011 │├────┼───────────┼──────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────────────────┤│ 88.│ 1.3.7.50.│Drum de exploatare│Lungimea – 700 m, situat în │ 1991 │ 109,76│Domeniul public al ││ │ │Băcel │extravilanul localităţii în │ │ │comunei Chichiş, ││ │ │De 10 │tarlaua 53; vecinătăţi: │ │ │conform Hotărârii ││ │ │ │N – De 12; S – De 3; │ │ │Consiliului local ││ │ │ │E – sola 53; V – sola 53 │ │ │nr. 20/2011 │├────┼───────────┼──────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────────────────┤│ 89.│ 1.3.7.51.│Drum de exploatare│Lungimea – 350 m, situat în │ 1991 │ 54,88│Domeniul public al ││ │ │Băcel │extravilanul localităţii în │ │ │comunei Chichiş, ││ │ │De 11 │tarlaua 52; vecinătăţi: │ │ │conform Hotărârii ││ │ │ │N – De 3; S – canal; │ │ │Consiliului local ││ │ │ │E – sola 54; V – sola 52 │ │ │nr. 20/2011 │├────┼───────────┼──────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────────────────┤│ 90.│ 1.3.7.52.│Drum de exploatare│Lungimea – 400 m, situat în │ 1991 │ 62,72│Domeniul public al ││ │ │Băcel │extravilanul localităţii în │ │ │comunei Chichiş, ││ │ │De 12 │tarlaua 53; vecinătăţi: │ │ │conform Hotărârii ││ │ │ │N – De 10; S – sola 54; │ │ │Consiliului local ││ │ │ │E – intravilan; │ │ │nr. 20/2011 ││ │ │ │V – solele 53-54 │ │ │ │├────┼───────────┼──────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────────────────┤│ 91.│ 1.3.7.53.│Drum de exploatare│Lungimea – 600 m, situat în │ 1991 │ 94,08│Domeniul public al ││ │ │Băcel │extravilanul localităţii în │ │ │comunei Chichiş, ││ │ │De 13 │sola 55; vecinătăţi: N – │ │ │conform Hotărârii ││ │ │ │sola 55; S – limită hotar; │ │ │Consiliului local ││ │ │ │E – dig; V – drum sătesc │ │ │nr. 20/2011 │├────┼───────────┼──────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────────────────┤│ 92.│ 1.3.7.54.│Drum de exploatare│Lungimea – 1.800 m, situat în│ 1991 │ 282,24│Domeniul public al ││ │ │Băcel │extravilanul localităţii │ │ │comunei Chichiş, ││ │ │De 15 │în tarlalele 69-71; │ │ │conform Hotărârii ││ │ │ │vecinătăţi: N – sola 74; │ │ │Consiliului local ││ │ │ │S – sola 69; E – limită de │ │ │nr. 20/2011 ││ │ │ │hotar; V – drum sătesc │ │ │ │├────┼───────────┼──────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────────────────┤│ 93.│ 1.3.7.55.│Drum de exploatare│Lungimea – 800 m, situat în │ 1991 │ 125,44│Domeniul public al ││ │ │Băcel │extravilanul localităţii în │ │ │comunei Chichiş, ││ │ │De 16 │tarlalele 72-73; vecinătăţi: │ │ │conform Hotărârii ││ │ │ │N – canal; S – De 15; E – │ │ │Consiliului local ││ │ │ │solele 71 şi 72; V – sola 73 │ │ │nr. 20/2011 │├────┼───────────┼──────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────────────────┤│ 94.│ 1.3.7.56.│Drum de exploatare│Lungimea – 1.500 m, situat în│ 1991 │ 235,2│Domeniul public al ││ │ │Băcel │extravilanul localităţii în │ │ │comunei Chichiş, ││ │ │De 17 │tarlalele 64 şi 67; │ │ │conform Hotărârii ││ │ │ │vecinătăţi: N – De 15; │ │ │Consiliului local ││ │ │ │S – sola 67; E – sola 67; │ │ │nr. 20/2011 ││ │ │ │V – sola 67 │ │ │ │├────┼───────────┼──────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────────────────┤│ 95.│ 1.3.7.57.│Drum de exploatare│Lungimea – 200 m, situat în │ 1991 │ 31,36│Domeniul public al ││ │ │Băcel │extravilanul localităţii în │ │ │comunei Chichiş, ││ │ │De 18 │tarlaua 67; vecinătăţi: │ │ │conform Hotărârii ││ │ │ │N – sola 67; S – sola 67; │ │ │Consiliului local ││ │ │ │E – canal; V – De 17 │ │ │nr. 20/2011 │├────┼───────────┼──────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────────────────┤│ 96.│ 1.3.7.58.│Drum de exploatare│Lungimea – 1.050 m, situat în│ 1991 │ 164,64│Domeniul public al ││ │ │Băcel │extravilanul localităţii în │ │ │comunei Chichiş, ││ │ │De 19 │tarlalele 71-72; vecinătăţi: │ │ │conform Hotărârii ││ │ │ │N – limită de hotar; │ │ │Consiliului local ││ │ │ │S – sola 71; E – De 15; │ │ │nr. 20/2011 ││ │ │ │V – sola 72 │ │ │ │├────┼───────────┼──────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────────────────┤│ 97.│ 1.3.7.59.│Drum de exploatare│Lungimea – 1.400 m, situat în│ 1991 │ 219,52│Domeniul public al ││ │ │Băcel │extravilanul localităţii │ │ │comunei Chichiş, ││ │ │De 20 │(lângă canal) în T61; │ │ │conform Hotărârii ││ │ │ │vecinătăţi: N – canal; │ │ │Consiliului local ││ │ │ │S – limită de hotar; │ │ │nr. 20/2011 ││ │ │ │E – sola 64; V – sola 61 │ │ │ │├────┼───────────┼──────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────────────────┤│ 98.│ 1.3.7.60.│Drum de exploatare│Lungimea – 800 m, situat în │ 1991 │ 125,44│Domeniul public al ││ │ │Băcel │extravilanul localităţii în │ │ │comunei Chichiş, ││ │ │De 21 │tarlalele 63-64; vecinătăţi: │ │ │conform Hotărârii ││ │ │ │N – De 15; │ │ │Consiliului local ││ │ │ │S – intravilan localitate; │ │ │nr. 20/2011 ││ │ │ │E – sola 64; V – sola 63 │ │ │ │├────┼───────────┼──────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────────────────┤│ 99.│ 1.3.7.61.│Drum de exploatare│Lungimea – 850 m, situat în │ 1991 │ 133,28│Domeniul public al ││ │ │Băcel │extravilanul localităţii în │ │ │comunei Chichiş, ││ │ │De 22 │tarlaua 67; vecinătăţi: │ │ │conform Hotărârii ││ │ │ │N – canal; S – limită de │ │ │Consiliului local ││ │ │ │hotar; E – canal;V – sola 67;│ │ │nr. 20/2011 │├────┼───────────┼──────────────────┼─────────────────────────────┼──────┼──────────┼───────────────────┤│100.│ 1.3.7.62.│Drum de exploatare│Lungimea – 350 m, situat în │ 1991 │ 54,88│Domeniul public al ││ │ │Băcel │extravilanul localităţii în │ │ │comunei Chichiş, ││ │ │De 23 │tarlalele 79-80; vecinătăţi: │ │ │conform Hotărârii ││ │ │ │N – sola 80; S – sola 79; │ │ │Consiliului local ││ │ │ │E – limită de hotar; V – dig │ │ │nr. 20/2011 │└────┴───────────┴──────────────────┴─────────────────────────────┴──────┴──────────┴───────────────────┘–––