Informatii Document
Emitent: GUVERNUL ROMÂNIEI
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 749 din 19 septembrie 2017
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 4 alin. (1) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici ori majoritari sau dețin direct ori indirect o participație majoritară, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările și completările ulterioare, și având în vedere prevederile Legii bugetului de stat pe anul 2017 nr. 6/2017,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. +
ARTICOL UNICSe aprobă bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2017 al Societății Comerciale „Institutul de Cercetări în Transporturi – INCERTRANS“ – S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Cercetării și Inovării, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
MIHAI TUDOSE
Contrasemnează:
Ministrul cercetării și inovării,
Puiu-Lucian Georgescu
p. Ministrul muncii și justiției sociale,
Adrian Marius Rîndunică,
secretar de stat
Ministrul finanțelor publice,
Ionuț MișaBucurești, 13 septembrie 2017.Nr. 670. +
ANEXĂMINISTERUL CERCETĂRII ȘI INOVĂRIISocietatea Comercială INSTITUTUL DE CERCETĂRI ÎN TRANSPORTURI – INCERTRANS – S.A.București, Calea Griviței nr. 391-393, sectorul 1C.I.F. RO 4282451
PROPUNEREA BUGETULUI DE VENITURI ȘI CHELTUIELI PE ANUL 2017
––