HOTĂRÂRE nr. 660 din 29 iunie 2011

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 28/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 488 din 8 iulie 2011
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE 500 11/07/2002 ART. 42
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 108
ART. 2REFERIRE LALEGE 109 09/05/2008
ART. 2REFERIRE LAOUG 64 27/06/2007
ANEXA 2REFERIRE LALEGE 109 09/05/2008
ANEXA 2REFERIRE LAOUG 64 27/06/2007
 Nu exista acte care fac referire la acest act

privind aprobarea Listei cuprinzând 18 obiective de investiţii – platforme de depozitare şi gospodărire a gunoiului de grajd şi a deşeurilor menajere, precum şi a caracteristicilor principale şi a indicatorilor tehnico-economici aferenţi acestora



În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 42 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + 
Articolul 1(1) Se aprobă Lista cuprinzând 18 obiective de investiţii – platforme de depozitare şi gospodărire a gunoiului de grajd şi a deşeurilor menajere, prevăzută în anexa nr. I.(2) Se aprobă caracteristicile principale şi indicatorii tehnicoeconomici ai obiectivelor de investiţii prevăzute la alin. (1), cuprinşi în anexele nr. II/1-II/18.
 + 
Articolul 2Finanţarea obiectivelor de investiţii prevăzute în anexele nr. II/1-II/18 se face după cum urmează:a) 95% dintr-un împrumut contractat de la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, asigurat conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările ulterioare, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului şi Pădurilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie în buget, conform programelor de investiţii publice aprobate conform legii;b) 5% de la bugetele locale ale localităţilor în care se realizează investiţiile, inclusiv din sume repartizate de consiliile judeţene către acestea.
 + 
Articolul 3Anexele nr. I şi II/1-II/18 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.PRIM-MINISTRUEMIL BOCContrasemnează:–––––Ministrul mediului şi pădurilor,Laszlo BorbelyMinistrul dezvoltăriiregionale şi turismului,Elena Gabriela UdreaMinistrul administraţieişi internelor,Constantin-Traian IgaşMinistrul finanţelor publice,Gheorghe IalomiţianuBucureşti, 29 iunie 2011.Nr. 660.
 + 
Anexa ILISTAcuprinzând 18 obiective de investiţii – platforme dedepozitare şi gospodărire a gunoiului de grajdşi a deşeurilor menajere

Nr.
crt.
Denumirea
1.

Platforme de depozitare şi gospodărire a gunoiului de grajd şi a
deşeurilor menajere, comuna Bocsig, judeţul Arad
2.

Platforme de depozitare şi gospodărire a gunoiului de grajd şi a
deşeurilor menajere, oraşul Pecica, judeţul Arad
3.

Platforme de depozitare şi gospodărire a gunoiului de grajd şi a
deşeurilor menajere, oraşul Ştefăneşti, judeţul Botoşani
4.

Platforme de depozitare şi gospodărire a gunoiului de grajd şi a
deşeurilor menajere, comuna Dumbrăviţa, judeţul Braşov
5.

Platforme de depozitare şi gospodărire a gunoiului de grajd şi a
deşeurilor menajere, oraşul Budeşti, judeţul Călăraşi
6.

Platforme de depozitare şi gospodărire a gunoiului de grajd şi a
deşeurilor menajere, comuna Sohatu, judeţul Călăraşi
7.

Platforme de depozitare şi gospodărire a gunoiului de grajd şi a
deşeurilor menajere, comuna Vasilaţi, judeţul Călăraşi
8.

Platforme de depozitare şi gospodărire a gunoiului de grajd şi a
deşeurilor menajere, comuna Fundeni, judeţul Galaţi
9.

Platforme de depozitare şi gospodărire a gunoiului de grajd şi a
deşeurilor menajere, comuna Schela, judeţul Galaţi
10.

Platforme de depozitare şi gospodărire a gunoiului de grajd şi a
deşeurilor menajere, comuna Gârla Mare, judeţul Mehedinţi
11.

Platforme de depozitare şi gospodărire a gunoiului de grajd şi a
deşeurilor menajere, comuna Gorneşti, judeţul Mureş
12.

Platforme de depozitare şi gospodărire a gunoiului de grajd şi a
deşeurilor menajere, comuna Fărcaşele, judeţul Olt
13.

Platforme de depozitare şi gospodărire a gunoiului de grajd şi a
deşeurilor menajere, comuna Traian, judeţul Olt
14.

Platforme de depozitare şi gospodărire a gunoiului de grajd şi a
deşeurilor menajere, comuna Mironeasa, judeţul Iaşi
15.

Platforme de depozitare şi gospodărire a gunoiului de grajd şi a
deşeurilor menajere, comuna Mirceşti, judeţul Iaşi
16.

Platforme de depozitare şi gospodărire a gunoiului de grajd şi a
deşeurilor menajere, comuna Crucişor, judeţul Satu Mare
17.

Platforme de depozitare şi gospodărire a gunoiului de grajd şi a
deşeurilor menajere, comuna Todireşti, judeţul Suceava
18.

Platforme de depozitare şi gospodărire a gunoiului de grajd şi a
deşeurilor menajere, oraşul Frasin, judeţul Suceava

 + 
Anexa II/1CARACTERISTICILE PRINCIPALE ŞI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICIai obiectivului de investiţii "Platforme de depozitare şigospodărire a gunoiului de grajd şi a deşeurilormenajere, comuna Bocsig, judeţul Arad"Titular: Ministerul Mediului şi PădurilorBeneficiar: Consiliul Local Bocsig, judeţul AradAmplasament: satul Mănerău, comuna Bocsig, judeţul AradIndicatori tehnico-economici:    – Valoarea totala a investiţiei (inclusiv TVA) mii lei 1.551*)     (în preţuri valabile la 1 ianuarie 2011;      1 euro = 4,2848 lei),     din care:    construcţii-montaj mii lei 846    – Capacităţi:    TOTAL: – capacitate stocare şi compostare total t/an 2.000           – suprafaţa necesară mý 2.500    – Durata de realizare a investiţiei luni 3Factori de riscObiectivul de investiţii se va proteja antiseismic potrivit prevederilor Normativului P100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare.Finanţarea investiţieiFinanţarea obiectivului de investiţii se face după cum urmează:– 95% dintr-un împrumut contractat de la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, asigurat conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările ulterioare, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului şi Pădurilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie în buget, conform programelor de investiţii publice aprobate conform legii;– 5% de la bugetul local al localităţii Bocsig, inclusiv din sumele repartizate de la Consiliul Judeţean Arad către acesta.––––Notă *) Valoarea se va actualiza potrivit evoluţiei ulterioare a preţurilor.
 + 
Anexa II/2CARACTERISTICILE PRINCIPALE ŞI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICIai obiectivului de investiţii "Platforme de depozitare şigospodărire a gunoiului de grajd şi a deşeurilor menajere,oraşul Pecica, judeţul Arad"Titular: Ministerul Mediului şi PădurilorBeneficiar: Consiliul Local Pecica, judeţul AradAmplasament: oraşul Pecica, judeţul AradIndicatori tehnico-economici:    – Valoarea totala a investiţiei (inclusiv TVA) mii lei 1.546*)    (în preţuri valabile la 1 ianuarie 2011;      1 euro = 4,2848 lei),      din care:     construcţii-montaj mii lei 841     – Capacităţi:    TOTAL: – capacitate stocare şi compostare total t/an 2.000           – suprafaţa necesară mý 2.500    – Durata de realizare a investiţiei luni 3Factori de riscObiectivul de investiţii se va proteja antiseismic potrivit prevederilor Normativului P100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare.Finanţarea investiţieiFinanţarea obiectivului de investiţii se face după cum urmează:– 95% dintr-un împrumut contractat de la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, asigurat conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările ulterioare, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului şi Pădurilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie în buget, conform programelor de investiţii publice aprobate conform legii;– 5% de la bugetul local al localităţii Pecica, inclusiv din sumele repartizate de la Consiliul Judeţean Arad către acesta.––––Notă *) Valoarea se va actualiza potrivit evoluţiei ulterioare a preţurilor.
 + 
Anexa II/3CARACTERISTICILE PRINCIPALE ŞI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICIai obiectivului de investiţii "Platforme de depozitare şi gospodărirea gunoiului de grajd şi a deşeurilor menajere,oraşul Ştefăneşti, judeţul Botoşani"Titular: Ministerul Mediului şi PădurilorBeneficiar: Consiliul Local Ştefăneşti, judeţul BotoşaniAmplasament: oraşul Ştefăneşti, judeţul BotoşaniIndicatori tehnico-economici:    – Valoarea totala a investiţiei (inclusiv TVA) mii lei 1.553*)    (în preţuri valabile la 1 ianuarie 2011;    1 euro = 4,2848 lei),    din care:    construcţii-montaj mii lei 848    – Capacităţi:    TOTAL: – capacitate stocare şi compostare total t/an 2.000           – suprafaţa necesară mý 2.500    – Durata de realizare a investiţiei luni 3Factori de riscObiectivul de investiţii se va proteja antiseismic potrivit prevederilor Normativului P100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare.Finanţarea investiţieiFinanţarea obiectivului de investiţii se face după cum urmează:– 95% dintr-un împrumut contractat de la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, asigurat conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările ulterioare, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului şi Pădurilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie în buget, conform programelor de investiţii publice aprobate conform legii;– 5% de la bugetul local al localităţii Ştefăneşti, inclusiv din sumele repartizate de la Consiliul Judeţean Botoşani către acesta.––––-Notă *) Valoarea se va actualiza potrivit evoluţiei ulterioare a preţurilor.
 + 
Anexa II/4CARACTERISTICILE PRINCIPALE ŞI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICIai obiectivului de investiţii "Platforme de depozitare şigospodărire a gunoiului de grajd şi a deşeurilor menajere,comuna Dumbrăviţa, judeţul Braşov"Titular: Ministerul Mediului şi PădurilorBeneficiar: Consiliul Local Dumbrăviţa, judeţul BraşovAmplasament: comuna Dumbrăviţa, judeţul BraşovIndicatori tehnico-economici:    – Valoarea totala a investiţiei (inclusiv TVA) mii lei 1.536*)    (în preţuri valabile la 1 ianuarie 2011;      1 euro = 4,2848 lei),    din care:    construcţii-montaj mii lei 833    – Capacităţi:    TOTAL: – capacitate stocare şi compostare total t/an 2.000           – suprafaţa necesară mý 2.500    – Durata de realizare a investiţiei luni 3Factori de riscObiectivul de investiţii se va proteja antiseismic potrivit prevederilor Normativului P100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare.Finanţarea investiţieiFinanţarea obiectivului de investiţii se face după cum urmează:– 95% dintr-un împrumut contractat de la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, asigurat conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările ulterioare, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului şi Pădurilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie în buget, conform programelor de investiţii publice aprobate conform legii;– 5% de la bugetul local al localităţii Dumbrăviţa, inclusiv din sumele repartizate de la Consiliul Judeţean Braşov către acesta.––––Notă *) Valoarea se va actualiza potrivit evoluţiei ulterioare a preţurilor.
 + 
Anexa II/5CARACTERISTICILE PRINCIPALE ŞI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICIai obiectivului de investiţii "Platforme de depozitare şigospodărire a gunoiului de grajd şi a deşeurilor menajere,oraşul Budeşti, judeţul Călăraşi"Titular: Ministerul Mediului şi PădurilorBeneficiar: Consiliul Local Budeşti, judeţul CălăraşiAmplasament: oraşul Budeşti, judeţul CălăraşiIndicatori tehnico-economici:    – Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) mii lei 1.512*)    (în preţuri valabile la 1 ianuarie 2011;     1 euro = 4,2848 lei),    din care:    construcţii-montaj mii lei 819    – Capacităţi:    TOTAL: – capacitate stocare şi compostare total t/an 2.000           – suprafaţa necesară mý 2.500    – Durata de realizare a investiţiei luni 3Factori de riscObiectivul de investiţii se va proteja antiseismic potrivit prevederilor Normativului P100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare.Finanţarea investiţieiFinanţarea obiectivului de investiţii se face după cum urmează:– 95% dintr-un împrumut contractat de la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, asigurat conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările ulterioare, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului şi Pădurilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie în buget, conform programelor de investiţii publice aprobate conform legii;– 5% de la bugetul local al localităţii Budeşti, inclusiv din sumele repartizate de la Consiliul Judeţean Călăraşi către acesta.––––Notă *) Valoarea se va actualiza potrivit evoluţiei ulterioare a preţurilor.
 + 
Anexa II/6CARACTERISTICILE PRINCIPALE ŞI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICIai obiectivului de investiţii "Platforme de depozitare şi gospodărirea gunoiului de grajd şi a deşeurilor menajere,comuna Sohatu, judeţul Călăraşi"Titular: Ministerul Mediului şi PădurilorBeneficiar: Consiliul Local Sohatu, judeţul CălăraşiAmplasament: comuna Sohatu, judeţul CălăraşiIndicatori tehnico-economici:    – Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) mii lei 1.532*)    (în preţuri valabile la 1 ianuarie 2011;     1 euro = 4,2848 lei),    din care:    construcţii-montaj mii lei 835    – Capacităţi:    TOTAL: – capacitate stocare şi compostare total t/an 2.000           – suprafaţa necesară mý 2.500    – Durata de realizare a investiţiei luni 3Factori de riscObiectivul de investiţii se va proteja antiseismic potrivit prevederilor Normativului P100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare.Finanţarea investiţieiFinanţarea obiectivului de investiţii se face după cum urmează:– 95% dintr-un împrumut contractat de la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, asigurat conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările ulterioare, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului şi Pădurilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie în buget, conform programelor de investiţii publice aprobate conform legii;– 5% de la bugetul local al localităţii Sohatu, inclusiv din sumele repartizate de la Consiliul Judeţean Călăraşi către acesta.––––Notă *) Valoarea se va actualiza potrivit evoluţiei ulterioare a preţurilor.
 + 
Anexa II/7CARACTERISTICILE PRINCIPALE ŞI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICIai obiectivului de investiţii "Platforme de depozitare şi gospodărirea gunoiului de grajd şi a deşeurilor menajere,comuna Vasilaţi, judeţul Călăraşi"Titular: Ministerul Mediului şi PădurilorBeneficiar: Consiliul Local Vasilaţi, judeţul CălăraşiAmplasament: comuna Vasilaţi, judeţul CălăraşiIndicatori tehnico-economici:    – Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) mii lei 1.516*)    (în preţuri valabile la 1 ianuarie 2011;     1 euro = 4,2848 lei),    din care:    construcţii-montaj mii lei 819    – Capacităţi:    TOTAL: – capacitate stocare şi compostare total t/an 2.000           – suprafaţa necesară mý 2.500    – Durata de realizare a investiţiei luni 3Factori de riscObiectivul de investiţii se va proteja antiseismic potrivit prevederilor Normativului P100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare.Finanţarea investiţieiFinanţarea obiectivului de investiţii se face după cum urmează:– 95% dintr-un împrumut contractat de la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, asigurat conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările ulterioare, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului şi Pădurilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie în buget, conform programelor de investiţii publice aprobate conform legii;– 5% de la bugetul local al localităţii Vasilaţi, inclusiv din sumele repartizate de la Consiliul Judeţean Călăraşi către acesta.––––Notă *) Valoarea se va actualiza potrivit evoluţiei ulterioare a preţurilor.
 + 
Anexa II/8CARACTERISTICILE PRINCIPALE ŞI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICIai obiectivului de investiţii "Platforme de depozitare şigospodărire a gunoiului de grajd şi a deşeurilor menajere,comuna Fundeni, judeţul Galaţi"Titular: Ministerul Mediului şi PădurilorBeneficiar: Consiliul Local Fundeni, judeţul GalaţiAmplasament: comuna Fundeni, judeţul GalaţiIndicatori tehnico-economici:    – Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) mii lei 1.520*)    (în preţuri valabile la 1 ianuarie 2011;     1 euro = 4,2848 lei),    din care:    construcţii-montaj mii lei 821    – Capacităţi:    TOTAL: – capacitate stocare şi compostare total t/an 2.000    – suprafaţa necesară mý 2.500    – Durata de realizare a investiţiei luni 3Factori de riscObiectivul de investiţii se va proteja antiseismic potrivit prevederilor Normativului P100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare.Finanţarea investiţieiFinanţarea obiectivului de investiţii se face după cum urmează:– 95% dintr-un împrumut contractat de la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, asigurat conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările ulterioare, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului şi Pădurilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie în buget, conform programelor de investiţii publice aprobate conform legii;– 5% de la bugetul local al localităţii Fundeni, inclusiv din sumele repartizate de la Consiliul Judeţean Galaţi către acesta.–––Notă *) Valoarea se va actualiza potrivit evoluţiei ulterioare a preţurilor.
 + 
Anexa II/9CARACTERISTICILE PRINCIPALE ŞI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICIai obiectivului de investiţii "Platforme de depozitare şigospodărire a gunoiului de grajd şi a deşeurilor menajere,comuna Schela, judeţul Galaţi"Titular: Ministerul Mediului şi PădurilorBeneficiar: Consiliul Local Schela, judeţul GalaţiAmplasament: comuna Schela, judeţul GalaţiIndicatori tehnico-economici:    – Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) mii lei 1.526*)    (în preţuri valabile la 1 ianuarie 2011;     1 euro = 4,2848 lei),    din care:    construcţii-montaj mii lei 827    – Capacităţi:    TOTAL: – capacitate stocare şi compostare total t/an 2.000    – suprafaţa necesară mý 2.500    – Durata de realizare a investiţiei luni 3Factori de riscObiectivul de investiţii se va proteja antiseismic potrivit prevederilor Normativului P100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare.Finanţarea investiţieiFinanţarea obiectivului de investiţii se face după cum urmează:– 95% dintr-un împrumut contractat de la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, asigurat conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările ulterioare, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului şi Pădurilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie în buget, conform programelor de investiţii publice aprobate conform legii;– 5% de la bugetul local al localităţii Schela, inclusiv din sumele repartizate de la Consiliul Judeţean Galaţi către acesta.––––-Notă *) Valoarea se va actualiza potrivit evoluţiei ulterioare a preţurilor.
 + 
Anexa II/10CARACTERISTICILE PRINCIPALE ŞI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICIai obiectivului de investiţii "Platforme de depozitare şigospodărire a gunoiului de grajd şi a deşeurilor menajere,comuna Gârla Mare, judeţul Mehedinţi"Titular: Ministerul Mediului şi PădurilorBeneficiar: Consiliul Local Gârla Mare, judeţul MehedinţiAmplasament: comuna Gârla Mare, judeţul MehedinţiIndicatori tehnico-economici:    – Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) mii lei 1.545*)    (în preţuri valabile la 1 ianuarie 2011;     1 euro = 4,2848 lei),    din care:    construcţii-montaj mii lei 841    – Capacităţi:    TOTAL: – capacitate stocare şi compostare total t/an 2.000           – suprafaţa necesară mý 2.500    – Durata de realizare a investiţiei luni 3Factori de riscObiectivul de investiţii se va proteja antiseismic potrivit prevederilor Normativului P100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare.Finanţarea investiţieiFinanţarea obiectivului de investiţii se face după cum urmează:– 95% dintr-un împrumut contractat de la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, asigurat conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările ulterioare, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului şi Pădurilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie în buget, conform programelor de investiţii publice aprobate conform legii;– 5% de la bugetul local al localităţii Gârla Mare, inclusiv din sumele repartizate de la Consiliul Judeţean Mehedinţi către acesta.–––Notă *) Valoarea se va actualiza potrivit evoluţiei ulterioare a preţurilor.
 + 
Anexa II/11CARACTERISTICILE PRINCIPALE ŞI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICIai obiectivului de investiţii "Platforme de depozitare şigospodărire a gunoiului de grajd şi a deşeurilor menajere,comuna Gorneşti, judeţul Mureş"Titular: Ministerul Mediului şi PădurilorBeneficiar: Consiliul Local Gorneşti, judeţul MureşAmplasament: comuna Gorneşti, judeţul MureşIndicatori tehnico-economici:    – Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) mii lei 1.551*)   (în preţuri valabile la 1 ianuarie 2011;    1 euro = 4,2848 lei),    din care:    construcţii-montaj mii lei 843    – Capacităţi:    TOTAL: – capacitate stocare şi compostare total t/an 2.000           – suprafaţa necesară mý 2.500    – Durata de realizare a investiţiei luni 3Factori de riscObiectivul de investiţii se va proteja antiseismic potrivit prevederilor Normativului P100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare.Finanţarea investiţieiFinanţarea obiectivului de investiţii se face după cum urmează:– 95% dintr-un împrumut contractat de la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, asigurat conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările ulterioare, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului şi Pădurilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie în buget, conform programelor de investiţii publice aprobate conform legii;– 5% de la bugetul local al localităţii Gorneşti, inclusiv din sumele repartizate de la Consiliul Judeţean Mureş către acesta.––––Notă *) Valoarea se va actualiza potrivit evoluţiei ulterioare a preţurilor.
 + 
Anexa II/12CARACTERISTICILE PRINCIPALE ŞI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICIai obiectivului de investiţii "Platforme de depozitare şigospodărire a gunoiului de grajd şi a deşeurilor menajere,comuna Fărcaşele, judeţul Olt"Titular: Ministerul Mediului şi PădurilorBeneficiar: Consiliul Local Fărcaşele, judeţul OltAmplasament: comuna Fărcaşele, judeţul OltIndicatori tehnico-economici:    – Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) mii lei 1.534*)    (în preţuri valabile la 1 ianuarie 2011;     1 euro = 4,2848 lei),    din care:    construcţii-montaj mii lei 835    – Capacităţi:    TOTAL: – capacitate stocare şi compostare total t/an 2.000           – suprafaţa necesară mý 2.500    – Durata de realizare a investiţiei luni 3Factori de riscObiectivul de investiţii se va proteja antiseismic potrivit prevederilor Normativului P100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare.Finanţarea investiţieiFinanţarea obiectivului de investiţii se face după cum urmează:– 95% dintr-un împrumut contractat de la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, asigurat conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările ulterioare, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului şi Pădurilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie în buget, conform programelor de investiţii publice aprobate conform legii;– 5% de la bugetul local al localităţii Fărcaşele, inclusiv din sumele repartizate de la Consiliul Judeţean Olt către acesta.–––Notă *) Valoarea se va actualiza potrivit evoluţiei ulterioare a preţurilor.
 + 
Anexa II/13CARACTERISTICILE PRINCIPALE ŞI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICIai obiectivului de investiţii "Platforme de depozitare şigospodărire a gunoiului de grajd şi a deşeurilor menajere,comuna Traian, judeţul Olt"Titular: Ministerul Mediului şi PădurilorBeneficiar: Consiliul Local Traian, judeţul OltAmplasament: comuna Traian, judeţul OltIndicatori tehnico-economici:    – Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) mii lei 1.557*)    (în preţuri valabile la 1 ianuarie 2011;     1 euro = 4,2848 lei),    din care:    construcţii-montaj mii lei 853    – Capacităţi:    TOTAL: – capacitate stocare şi compostare total t/an 2.000           – suprafaţa necesară mý 2.500    – Durata de realizare a investiţiei luni 3Factori de riscObiectivul de investiţii se va proteja antiseismic potrivit prevederilor Normativului P100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare.Finanţarea investiţieiFinanţarea obiectivului de investiţii se face după cum urmează:– 95% dintr-un împrumut contractat de la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, asigurat conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările ulterioare, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului şi Pădurilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie în buget, conform programelor de investiţii publice aprobate conform legii;– 5% de la bugetul local al localităţii Traian, inclusiv din sumele repartizate de la Consiliul Judeţean Olt către acesta.––––Notă *) Valoarea se va actualiza potrivit evoluţiei ulterioare a preţurilor.
 + 
Anexa II/14CARACTERISTICILE PRINCIPALE ŞI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICIai obiectivului de investiţii "Platforme de depozitare şigospodărire a gunoiului de grajd şi a deşeurilor menajere,comuna Mironeasa, judeţul Iaşi"Titular: Ministerul Mediului şi PădurilorBeneficiar: Consiliul Local Mironeasa, judeţul IaşiAmplasament: comuna Mironeasa, judeţul IaşiIndicatori tehnico-economici:    – Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) mii lei 1.534*)    (în preţuri valabile la 1 ianuarie 2011;     1 euro = 4,2848 lei),    din care:    construcţii-montaj mii lei 830    – Capacităţi:    TOTAL: – capacitate stocare şi compostare total t/an 2.000           – suprafaţa necesară mý 2.500    – Durata de realizare a investiţie luni 3Factori de riscObiectivul de investiţii se va proteja antiseismic potrivit prevederilor Normativului P100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare.Finanţarea investiţieiFinanţarea obiectivului de investiţii se face după cum urmează:– 95% dintr-un împrumut contractat de la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, asigurat conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările ulterioare, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului şi Pădurilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie în buget, conform programelor de investiţii publice aprobate conform legii;– 5% de la bugetul local al localităţii Mironeasa, inclusiv din sumele repartizate de la Consiliul Judeţean Iaşi către acesta.–––Notă *) Valoarea se va actualiza potrivit evoluţiei ulterioare a preţurilor.
 + 
Anexa II/15CARACTERISTICILE PRINCIPALE ŞI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICIai obiectivului de investiţii "Platforme de depozitare şigospodărire a gunoiului de grajd şi a deşeurilor menajere,comuna Mirceşti, judeţul Iaşi"Titular: Ministerul Mediului şi PădurilorBeneficiar: Consiliul Local Mirceşti, judeţul IaşiAmplasament: comuna Mirceşti, judeţul IaşiIndicatori tehnico-economici:    – Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) mii lei 1.535*)    (în preţuri valabile la 1 ianuarie 2011;     1 euro = 4,2848 lei),     din care:    construcţii-montaj mii lei 831    – Capacităţi:    Total: – capacitate stocare şi compostare total t/an 2.000           – suprafaţa necesară mý 2.500    – Durata de realizare a investiţiei luni 3Factori de riscObiectivul de investiţii se va proteja antiseismic potrivit prevederilor Normativului P100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare.Finanţarea investiţieiFinanţarea obiectivului de investiţii se face după cum urmează:– 95% dintr-un împrumut contractat de la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, asigurat conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările ulterioare, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului şi Pădurilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie în buget, conform programelor de investiţii publice aprobate conform legii;– 5% de la bugetul local al localităţii Mirceşti, inclusiv din sumele repartizate de la Consiliul Judeţean Iaşi către acesta.––––Notă *) Valoarea se va actualiza potrivit evoluţiei ulterioare a preţurilor.
 + 
Anexa II/16CARACTERISTICILE PRINCIPALE ŞI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICIai obiectivului de investiţii "Platforme de depozitare şigospodărire a gunoiului de grajd şi a deşeurilor menajere,comuna Crucişor, judeţul Satu Mare"Titular: Ministerul Mediului şi PădurilorBeneficiar: Consiliul Local Crucişor, judeţul Satu MareAmplasament: comuna Crucişor, judeţul Satu MareIndicatori tehnico-economici:    – Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) mii lei 1.530*)    (în preţuri valabile la 1 ianuarie 2011;     1 euro = 4,2848 lei),     din care:    construcţii-montaj mii lei 826    – Capacităţi:    Total: – capacitate stocare şi compostare total t/an 2.000           – suprafaţa necesară mý 2.500    – Durata de realizare a investiţiei luni 3Factori de riscObiectivul de investiţii se va proteja antiseismic potrivit prevederilor Normativului P100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare.Finanţarea investiţieiFinanţarea obiectivului de investiţii se face după cum urmează:– 95% dintr-un împrumut contractat de la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, asigurat conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările ulterioare, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului şi Pădurilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie în buget, conform programelor de investiţii publice aprobate conform legii;– 5% de la bugetul local al localităţii Crucişor, inclusiv din sumele repartizate de la Consiliul Judeţean Satu Mare către acesta.––––Notă *) Valoarea se va actualiza potrivit evoluţiei ulterioare a preţurilor.
 + 
Anexa II/17CARACTERISTICILE PRINCIPALE ŞI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICIai obiectivului de investiţii "Platforme de depozitare şigospodărire a gunoiului de grajd şi a deşeurilor menajere,comuna Todireşti, judeţul Suceava"Titular: Ministerul Mediului şi PădurilorBeneficiar: Consiliul Local Todireşti, judeţul SuceavaAmplasament: satul Soloneţ, comuna Todireşti, judeţul SuceavaIndicatori tehnico-economici:    – Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) mii lei 1.538*)    (în preţuri valabile la 1 ianuarie 2011;     1 euro = 4,2848 lei),     din care:    construcţii-montaj mii lei 834    – Capacităţi:    TOTAL: – capacitate stocare şi compostare total t/an 2.000           – suprafaţa necesară mý 2.500    – Durata de realizare a investiţiei luni 3Factori de riscObiectivul de investiţii se va proteja antiseismic potrivit prevederilor Normativului P100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare.Finanţarea investiţieiFinanţarea obiectivului de investiţii se face după cum urmează:– 95% dintr-un împrumut contractat de la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare asigurat conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările ulterioare, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului şi Pădurilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie în buget, conform programelor de investiţii publice aprobate conform legii;– 5% de la bugetul local al localităţii Todireşti, inclusiv din sumele repartizate de la Consiliul Judeţean Suceava către acesta.––––Notă *) Valoarea se va actualiza potrivit evoluţiei ulterioare a preţurilor.
 + 
Anexa II/18CARACTERISTICILE PRINCIPALE ŞI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICIai obiectivului de investiţii "Platforme de depozitare şigospodărire a gunoiului de grajd şi a deşeurilor menajere,oraşul Frasin, judeţul Suceava"Titular: Ministerul Mediului şi PădurilorBeneficiar: Consiliul Local Frasin, judeţul SuceavaAmplasament: oraşul Frasin, judeţul SuceavaIndicatori tehnico-economici:    – Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA) mii lei 1.542*)    (în preţuri valabile la 1 ianuarie 2011;     1 euro = 4,2848 lei),    din care:    construcţii-montaj mii lei 838    – Capacităţi:    TOTAL: – capacitate stocare şi compostare total t/an 2.000           – suprafaţa necesară mý 2.500    – Durata de realizare a investiţiei luni 3Factori de riscObiectivul de investiţii se va proteja antiseismic potrivit prevederilor Normativului P100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare.Finanţarea investiţieiFinanţarea obiectivului de investiţii se face după cum urmează:– 95% dintr-un împrumut contractat de la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, asigurat conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările ulterioare, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului şi Pădurilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie în buget, conform programelor de investiţii publice aprobate conform legii;– 5% de la bugetul local al localităţii Frasin, inclusiv din sumele repartizate de la Consiliul Judeţean Suceava către acesta.––––Notă *) Valoarea se va actualiza potrivit evoluţiei ulterioare a preţurilor.––––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x