HOTĂRÂRE nr. 647 din 12 iulie 2001

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 14/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 444 din 7 august 2001
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LAOUG 67 02/06/2000 ART. 3
ActulREFERIRE LAOUG 63 28/12/1998 ART. 68
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 107
ANEXA 1REFERIRE LAHG 575 14/06/2001
ANEXA 1REFERIRE LAHG 982 19/10/2000
ANEXA 1REFERIRE LAHG 627 13/07/2000
ANEXA 1REFERIRE LAHG 334 28/04/2000
ANEXA 1REFERIRE LAOUG 300 30/12/2000
ANEXA 1REFERIRE LALEGE 199 13/11/2000
ANEXA 1REFERIRE LAHG 138 28/02/2000
ANEXA 1REFERIRE LALEGE 99 06/06/2000
ANEXA 1REFERIRE LAOG 60 30/01/2000
ANEXA 1REFERIRE LAOUG 44 28/04/2000
ANEXA 1REFERIRE LAOG 41 30/01/2000
ANEXA 1REFERIRE LAHG 22 13/01/2000
ANEXA 1REFERIRE LALEGE 219 25/11/1998
ANEXA 1REFERIRE LALEGE 213 17/11/1998
ANEXA 1REFERIRE LAOUG 63 28/12/1998
ANEXA 1REFERIRE LAOUG 29 22/10/1998
ANEXA 1REFERIRE LALEGE 61 03/07/1996
ANEXA 1REFERIRE LAPROTOCOL 30/11/1995
Acte care fac referire la acest act:

SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEHG 102 29/01/2004
ActulREFERIT DESTRATEGIE 29/01/2004
ActulREFERIT DEHG 881 03/06/2004
ActulREFERIT DESTRATEGIE 03/06/2004
ActulREFERIT DEHG 653 05/06/2003
ActulREFERIT DESTRATEGIE 05/06/2003
ActulREFERIT DEHG 1259 07/11/2002
ActulREFERIT DESTRATEGIE 07/11/2002

privind aprobarea Strategiei naţionale de dezvoltare energetica a României pe termen mediu – 2001-2004



În temeiul prevederilor art. 107 din Constituţia României şi ale art. 68 alin. (1) din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 63/1998 privind energia electrica şi termica, cu modificările ulterioare,Guvernul României adopta prezenta hotărâre. + 
Articolul 1Se aprobă Strategia naţionala de dezvoltare energetica a României pe termen mediu – 2001-2004.
 + 
Articolul 2Sinteza Strategiei naţionale de dezvoltare energetica a României este prevăzută în anexa care face parte din prezenta hotărâre.PRIM-MINISTRUADRIAN NASTASEContrasemnează:–––––Ministrul industrieişi resurselor,Dan Ioan PopescuMinistrul finanţelor publice,Mihai Nicolae Tanasescu
 + 
Anexa 1SINTEZAStrategiei naţionale de dezvoltare energetica a Românieipe termen mediu – 2001-2004 + 
Capitolul 1IntroducereData fiind importanţa strategica a sectorului energetic în dezvoltarea pe baze durabile a economiei naţionale, evoluţia acestuia trebuie conturata prin prognoze şi strategii pe diferite orizonturi de timp, astfel încât perspectivele de dezvoltare şi necesităţile legate de asigurarea cu energie să fie cat mai corect estimate.Aceasta necesitate este evidenţiată în Programul de guvernare al actualului cabinet, care ia în considerare Strategia economică a României pe termen mediu, precum şi Planul de acţiune al Programului de guvernare în perioada 2001-2004, convenite cu Comisia Europeană.În aplicarea Programului de guvernare Ministerul Industriei şi Resurselor a apreciat ca oportuna elaborarea acestei strategii care să examineze condiţionalitatile, opţiunile, politicile şi impactul acestora, în vederea luării deciziilor şi stabilirii direcţiilor de acţiune pentru implementarea lor.Lucrarea, care are ca punct de plecare imperativul legat de dezvoltarea durabila a României în contextul integrării în Uniunea Europeană, ia în considerare principalele obiective şi prioritati ale strategiei energetice naţionale pe termen lung. Principiile general valabile de care s-a ţinut seama sunt următoarele:● integrarea României în Uniunea Europeană nu poate avea loc fără realizarea unei cresteri economice accelerate, cu ritmuri superioare mediei comunitare;● creşterea economică este o necesitate primordială;● integrarea industriei energetice în structurile europene impune dezvoltarea durabila a sectorului energetic;● remodelarea şi restructurarea industriei energetice constituie un obiectiv major al procesului de reforma a economiei naţionale;● accelerarea privatizării în sectorul energetic va conduce la apariţia unor structuri cu capacitate concurentiala sporită;● intensificarea efortului investitional reprezintă o necesitate vitala pentru industria românească;● efectele implementarii măsurilor pentru atingerea reperelor comunitare depind şi de potenţialul concurential în condiţiile unei pieţe libere.
 + 
Capitolul 2Evolutii semnificative pe plan european şi tendinte rezultate din Cartea verde a Comisiei Uniunii Europene "Spre o strategie europeană pentru siguranţa în alimentarea cu energie"Activitatea din sectorul energetic european a fost puternic influentata de curentul de opinie initiat împotriva energeticii nucleare. S-a readus astfel în discuţie problema producerii de energie electrica pe bază de cărbune în centrale termoelectrice de mare putere, în condiţiile dezvoltării unor tehnologii moderne de ardere şi a unor instalaţii de depoluare extrem de eficiente.Creşterea siguranţei în alimentarea cu energie electrica, în contextul creşterii dependentei de importuri, a fost realizată prin utilizarea eficienta a energiei şi diversificarea surselor de purtători de energie.Printr-o susţinută politica de conservare a energiei ţările Uniunii Europene au demonstrat posibilitatea decuplarii ritmului de creştere a produsului intern brut (PIB) de ritmul de creştere a consumului total de energie, luându-se ca indicator de baza intensitatea energetica a PIB (definită ca raportul dintre consumul de energie primara/finala şi produsul intern brut).O alta schimbare majoră a constat în iniţierea şi dezvoltarea, conform Directivei CE 96/92, a procesului de demonopolizare prin deschiderea pieţei de energie şi în introducerea concurentei. Pe ansamblu gradul de deschidere a pieţei Uniunii Europene depăşeşte deja 60%. Ţările Uniunii Europene au optat predominant pentru un model reglementat de acces la reţea (RTPA), unele dintre acestea introducând modele proprii de piaţa, inclusiv prin dezvoltarea burselor de energie electrica. În prezent au loc dezbateri privind dezvoltarea reţelelor internaţionale de transport de energie şi a unei instituţii internaţionale de reglementare.A fost adoptată Directiva UE 98/30 privind regulile pieţei unice a gazelor naturale. În domeniul petrolului exista o piaţa globalizata cu deschidere totală în care mecanismele concurentiale sunt puternic dezvoltate. De asemenea, a fost adoptată Directiva UE 93/76 privind limitarea emisiilor poluante prin creşterea eficientei energetice (Directiva SAVE).Restructurarea companiilor de producere şi distribuţie a energiei electrice din Uniunea Europeană este marcată de procesul constituirii pieţei unice europene, de diviziuni, achiziţii şi fuziuni, de formare de holdinguri care vor domina aceasta piaţa.Actualele evolutii de pe piaţa europeană ţin seama de concluziile sintetizate în Cartea verde a Comisiei Uniunii Europene, concluzii care converg în esenta spre opinia clara ca la orizontul luat în calcul Uniunea Europeană ar putea deveni dependenta în proporţie de aproape 70% de energia din import.La nivelul ţărilor cele mai avansate în cursa pentru aderare (de exemplu: Cehia, Polonia, Ungaria) sectorul energetic este constituit în companii distincte în cadrul activităţilor (dezintegrare verticala) şi în privatizare. În Ungaria, spre exemplu, accentul a fost pus pe atragerea capitalului străin şi mai puţin pe competiţie. Modelul de piaţa corespunzător opţiunii iniţiale de cumpărător unic, utilizat în câteva tari din zona, este în curs de evoluţie spre modele mai liberale.Concluzii:● Sectorul energetic european a cunoscut schimbări majore.● S-a conturat necesitatea readucerii în discuţie a producerii de energie electrica pe bază de cărbune în centrale termoelectrice de mare putere, de ultima generaţie (în scopul reducerii dependentei de importul de resurse energetice).● Creşterea siguranţei în alimentarea cu energie electrica a fost realizată prin diversificarea surselor de purtători de energie.● S-a realizat procesul de demonopolizare prin deschiderea pieţei de energie, gradul de deschidere depasind pe ansamblul Uniunii Europene circa 60%.● Ţările Uniunii Europene au optat pentru un model reglementat de acces la reţea. În unele cazuri s-au dezvoltat bursele de energie electrica.● Se impune dezvoltarea reţelelor internaţionale de transport de energie şi a unei instituţii internaţionale de reglementare.● Restructurarea companiilor de producere şi distribuţie a energiei electrice din Uniunea Europeană este marcată de procesul constituirii pieţei unice europene.● Uniunea Europeană ar putea deveni la nivelul anului 2020 dependenta în proporţie de aproape 70% de energia din import.
 + 
Capitolul 3Starea actuala a sectorului energetic al României.Evoluţia consumului de energie3.1. Situaţia actuala a resurselor energeticeÎn momentul de faţa din resursele energetice interne se pot asigura:– o producţie în creştere de ţiţei, prin exploatarea de către Societatea Naţionala a Petrolului "Petrom" – S.A. a zăcămintelor interne, în concordanta cu îndeplinirea programelor de investiţii;– o producţie anuală constanta de gaze naturale realizată de cei 3 producători interni: Societatea Comercială de Explorare şi Producţie a Gazelor Naturale "Exprogaz" – S.A.*), Societatea Naţionala de Depozitare Subterana a Gazelor Naturale "Depogaz" – S.A.*) şi Societatea Naţionala a Petrolului "Petrom" – S.A., prin exploatarea zăcămintelor interne;––––Notă *) Prin Hotărârea Guvernului nr. 575/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 343 din 27 iunie 2001, Societatea Comercială de Explorare şi Producţie a Gazelor Naturale „Exprogaz” – S.A. a fuzionat cu Societatea Naţionala de Depozitare Subterana a Gazelor Naturale „Depogaz” – S.A., infiintandu-se Societatea Naţionala de Gaze Naturale „Romgaz” – S.A.– o producţie anuală de huila în uşoară creştere, realizată de Compania Naţionala a Huilei – S.A. prin exploatarea zăcămintelor de huila (aflate în proporţie de peste 95% în Valea Jiului);– o producţie anuală de lignit la un nivel de 25-30 milioane tone, realizată de Compania Naţionala a Lignitului Oltenia – S.A. prin exploatarea zăcămintelor de lignit (aflate în proporţie de peste 80% în bazinul carbonifer Oltenia);– o producţie anuală constanta de cărbune brun, realizată de cei 2 producători, Societatea Naţionala a Carbunelui Ploiesti – S.A. şi Societatea Comercială "Banat" Anina – S.A., prin exploatarea zăcămintelor aflate în subteran şi cariere; continua reducerea subvenţiilor în acest sector;– o producţie anuală de uraniu prin exploatarea zăcămintelor existente de uraniu şi prin deschiderea, dezvoltarea şi exploatarea unor noi zăcăminte;– un potenţial hidroenergetic amenajat pentru o producţie anuală de energie electrica de peste 40% din potenţialul total amenajabil din România.Fig. 1. – Consumul intern de ţiţeise găseşte la pag. 3 din Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 444/7.08.2001.Fig. 2. – Consumul intern de gaze naturalese găseşte la pag. 3 din Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 444/7.08.2001.Acoperirea integrală a consumului intern de resurse energetice se realizează prin importul de resurse, în principal pacura şi gaze naturale. În cazuri limitate se importa huila şi energie electrica.3.2. Structura producţiei de energie electricaCapacitatea totală instalata la dispoziţia Sistemului energetic naţional este structurată, în funcţie de producători, ca în fig. 3.Fig. 3. – Capacitatea instalata în Sistemul energetic naţionalse găseşte la pag. 3 din Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 444/7.08.2001.Puterea disponibilă reprezintă în prezent circa 88% din capacitatea instalata, structura producţiei de energie electrica, în funcţie de producători, fiind redata în fig. 4.Fig. 4. – Structura pe producători a energiei electrice produse la nivelul SEN în anul 2000se găseşte la pag. 3 din Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 444/7.08.2001.Principalii producători de energie electrica:– Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice şi Termice "Termoelectrica" – S.A. este principalul producător de energie electrica care are în administrare 20 de sucursale. Producerea energiei electrice se face în centrale termoelectrice cu grupuri pe cărbune şi hidrocarburi şi în centrale de cogenerare care produc în plus şi energie termica.Al doilea mare producător din Sistemul energetic naţional este Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice "Hidroelectrica" – S.A. care are în administrare 10 sucursale; producerea energiei electrice se face în centrale hidroelectrice cu acumulare şi pe firul apei.– Al treilea producător important din Sistemul energetic naţional este Societatea Naţionala "Nuclearelectrica" – S.A., care dispune de o singura unitate de tip CANDU (Canada) cu puterea instalata de 705 MW, funcţionând pe bază de uraniu natural şi apa grea.3.3. Starea infrastructurii şi a nivelului tehnologicÎn cadrul sectorului energetic majoritatea capacităţilor de producţie şi infrastructurile de transport şi distribuţie necesita măsuri urgente de modernizare vizând creşterea eficientei şi reducerea impactului asupra mediului. Capacitatea productiva a fost limitată de disponibilitatea scăzută a instalaţiilor şi de calitatea slabă a unor echipamente, gradul de utilizare a capacităţii totale fiind de 41,53%.Sectorul purtatorilor de energieAducerea industriei carbonifere româneşti la nivelul standardelor moderne a condus la necesitatea închiderii unităţilor ineficiente, din totalul de 230 de mine şi cariere aprobate pentru închidere între 1998 şi 2000 executandu-se lucrări de închidere la 22 de mine. În perioada 2001-2004 se vor executa inchideri la circa 190 de mine şi cariere. În sectorul gazelor naturale au fost realizate investiţii însemnate pentru extinderea reţelelor de distribuţie. S-au realizat investiţii pentru creşterea capacităţii de import de gaze naturale, precum şi pentru inmagazinarea subterana.Sectorul energiei electricePuterea totală instalata a capacităţilor existente fizic în centrale electrice a fost la începutul anului 2000 de 22.589 MW. Nivelul tehnologic al capacităţilor este relativ scăzut. Gradul de poluare, deşi s-a redus ca urmare a scaderii producţiei şi a ponderii crescute a producţiei de energie hidro şi de energie nucleara, continua să prezinte posibilităţi de reducere, în special la emisiile de SO(2) şi de pulberi.O serie de investiţii lansate înainte de 1990 în termocentrale şi mai ales în hidrocentrale se afla în diverse stadii de execuţie. Unele dintre acestea, considerate viabile economic, vor primi sprijin financiar din partea statului în vederea finalizarii.Sistemul de transport al energiei electrice cuprinde totalitatea reţelelor electrice de 750 kV, 400 kV şi 220 kV. Aceste elemente ale sistemului de transport prezintă o uzura medie de 56% pentru staţii şi de 67% pentru linii. Se resimte lipsa contorizarii, a informaticii de gestiune a consumurilor de energie, a echipamentelor de telecomunicaţii şi a echipamentelor EMS/SCADA.Infrastructura sectorului de distribuţie a energiei electrice pe întregul teritoriu al României este constituită din totalitatea reţelelor electrice de distribuţie care asigura vehicularea energiei electrice de la nodurile reţelei electrice de transport (220 kV şi 400 kV) şi din centralele electrice care debiteaza până la tensiuni de 110 kV. Reţelele de distribuţie funcţionează la tensiuni între 0,4 kV şi 110 kV.În sinteza se poate afirma ca viitoarele acţiuni de modernizare a infrastructurii existente în Sistemul electroenergetic naţional vor avea drept scop realizarea pe termen scurt a tuturor cerinţelor tehnice impuse prin licentele şi standardele de performanţă emise de Autoritatea Naţionala de Reglementare în Domeniul Energiei – ANRE, în conformitate cu directivele Uniunii Europene.Sectorul energiei termiceCererea de energie termica este acoperită în circa 45 de localităţi prin sisteme centralizate de alimentare cu căldură. Reţelele de transport şi mai ales cele de distribuţie a energiei termice prezintă un grad avansat de uzura, care provoacă pierderi mari, cu consecinţe importante asupra consumatorilor.Rezultă cu pregnanta necesitatea reconsiderarii problematicii asigurării energiei termice pe ansamblul tarii şi al localităţilor, a cerinței de reabilitare a grupurilor şi reţelelor de termoficare, a introducerii cogenerarii de mica putere, a promovării unor echipamente performanţe, într-un context legislativ şi instituţional modern, coroborat cu norme privind creşterea izolatiei termice a clădirilor.3.4. Evoluţia consumului de energie (în ultimii 11 ani)În linii mari evoluţia consumului de energie a urmat evoluţia economiei naţionale, respectiv a activităţii industriale, cu scaderi accentuate urmate de cresteri. Între anii 1997-1999 consumul de resurse energetice şi de energie electrica şi termica s-a diminuat corespunzător contractiei economiei naţionale (fig. 5); în raport cu anul 1999, în anul 2000 consumul a înregistrat o creştere de 2,7% ca urmare a relansarii activităţilor din economie. Scăderea consumului de energie a indus fenomene de criza în sectorul energetic, manifestate prin deteriorarea suplimentară a situaţiei financiare a marilor agenţi economici din sector, prin incetinirea programelor de investiţii şi reparaţii, precum şi prin disponibilizari de personal.Fig. 5. – Evoluţia consumului de energie (1992-2000)se găseşte la pag. 4 din Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 444/7.08.2001.3.5. Situaţia cadrului legislativ şi instituţionalA fost promovata legislaţia primara pentru sectoarele petrolier şi minier şi a fost creata Agenţia Naţionala pentru Resurse Minerale.Pentru sectorul energiei electrice şi termice s-au emis: Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 63/1998 privind energia electrica şi termica, precum şi Legea nr. 99/2000 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 29/1998 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei şi Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 300/2000, referitoare la Autoritatea Naţionala de Reglementare în Domeniul Energiei – ANRE, înfiinţată prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 29/1998. Pentru sectorul gazelor naturale a fost înfiinţată Autoritatea Naţionala de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale (ANRGN) prin Ordonanţa Guvernului nr. 41/2000, stabilindu-se prin Ordonanţa Guvernului nr. 60/2000 şi prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 44/2000 şi o serie de reguli de funcţionare a sectorului.În anul 2000 a fost realizată reforma în sectorul gazelor naturale prin adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 334/2000 privind reorganizarea Societăţii Naţionale de Gaze Naturale „Romgaz” – S.A. şi a continuat reforma în sectorul energetic, initiata prin Hotărârea Guvernului nr. 365/2000, prin adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 627/2000 privind reorganizarea Companiei Naţionale de Electricitate – S.A.Prin Hotărârea Guvernului nr. 22/2000 piaţa de energie electrica din România a fost deschisă în proporţie de 10%, ulterior prin Hotărârea Guvernului nr. 982/2000 majorandu-se gradul de deschidere la 15%.A fost adoptată Legea nr. 199/2000 privind utilizarea eficienta a energiei.În prezent la Ministerul Industriei şi Resurselor exista proiectele de modificare a Legii petrolului şi a Legii minelor, precum şi proiectul legii privind energia electrica şi termica. Aceste proiecte legislative vor fi înaintate în curând Parlamentului României spre analiza şi adoptare.3.6. Situaţia la zi a principalilor agenţi economici din sectorul energeticDupă parcurgerea celor două etape de restructurare menţionate anterior şi finalizate cu adoptarea Hotărârii Guvernului nr. 627/2000 sectorul de producere a energiei electrice este reprezentat de Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice şi Termice „Termoelectrica” – S.A. şi Societatea Naţionala „Nuclearelectrica” – S.A., care produc şi energie termica, precum şi de Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice „Hidroelectrica” – S.A. Compania Naţionala de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica” – S.A. asigura funcţionarea şi administrarea Sistemului naţional de transport, iar Societatea Comercială de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice „Electrica” – S.A. este distribuitorul de energie electrica. Tranzacţiile comerciale dintre producătorii de energie şi distribuitorul acesteia sunt realizate în cadru organizat de către operatorul comercial Societatea Comercială „Opcom” – S.A., în prezent filiala a Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica” – S.A. În sector mai exista şi Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare, unicul producător şi furnizor de apa grea pentru Centrala Nuclearoelectrica de la Cernavoda.După iniţierea reformei sectoriale pe piaţa gazelor naturale au apărut Societatea Naţionala de Transport Gaze Naturale – "Transgaz" – S.A., administratorul Sistemului naţional de transport al gazelor naturale, şi Societatea Naţionala de Depozitare Subterana a Gazelor Naturale – "Depogaz" – S.A., respectiv Societatea Comercială de Explorare şi Producţie a Gazelor Naturale "Exprogaz" – S.A., care exploreaza şi exploatează zăcăminte de gaze naturale şi administrează capacitatile de inmagazinare subterana. Distribuitorii de gaze naturale sunt reprezentaţi de Societatea Comercială "Distrigaz Nord" – S.A. şi de Societatea Comercială "Distrigaz Sud" – S.A.Societatea Naţionala a Petrolului "Petrom" – S.A., principalul actor de pe piaţa interna a petrolului, exploatează şi zacamintele de gaze naturale aflate în administrarea sa.Principalii agenţi economici din sectorul minier sunt Compania Naţionala a Lignitului Oltenia – S.A. (CNLO), Compania Naţionala a Huilei – S.A. (CNH), Societatea Comercială "Banat" Anina – S.A. şi Societatea Naţionala a Carbunelui Ploiesti – S.A. (SNCP).Proiectele de modificare a Legii petrolului şi a Legii minelor, precum şi noua Lege a energiei electrice şi termice vor clarifica pe deplin situaţia juridică a patrimoniului şi delimitarea, în baza Legii nr. 213/1998, dintre proprietatea privată şi, respectiv, publică a statului. Aceste noi acte juridice vor permite încheierea, în baza Legii nr. 219/1998, a contractelor de concesiune pentru proprietatea publică între companii şi Ministerul Industriei şi Resurselor. Pentru exploatarea zăcămintelor de cărbune a început din anul 1999, în baza prevederilor Legii minelor nr. 61/1996, acordarea de către Agenţia Naţionala pentru Resurse Minerale (ANRM) a licenţelor de exploatare pentru companiile naţionale.Situaţia economică şi financiară a fost permanent incordata. În principal unităţile din fostul CONEL, CNLO, CNH, PETROM şi ROMGAZ au funcţionat, practic, ca "bănci" pentru diverse categorii de consumatori, acumuland importante creanţe care au generat restante la plata furnizorilor de combustibili.Blocajul financiar a afectat toţi agenţii economici din lantul energetic, impiedicand plata obligaţiilor către stat, finanţarea investiţiilor din surse proprii şi mai ales plăţile către furnizorii interni şi externi de resurse energetice pentru perioada de iarna, luând forma unor crize energetice grave.Siguranţa energetica a României a fost şi este direct afectată de lipsa capabilităţii financiare a agenţilor economici din sectorul energetic. Măsuri urgente au fost deja iniţiate pentru stoparea deteriorării infrastructurii energetice şi pentru realizarea la timp a programelor de investiţii şi reparaţii strict necesare.3.7. Sistemul de preţuri, tarife, taxe, impozite şi fonduri specialePreţurile au fost stabilite prin reglementare directa, fiind însă destul de puţin corelate cu costurile reale de producţie. Creşterea preţurilor a fost de regula intarziata faţă de evoluţia inflaţiei. Acest fapt a făcut ca marile societăţi din domeniul producerii energiei electrice sa înregistreze importante pierderi. Un proces important, angajat faţă de B.I.R.D. în anul 1995, a fost eliminarea subvenţiilor incrucisate (realizat cu precădere în 1998 şi 1999 – de exemplu, diminuarea tarifului la energia electrica la consumul industrial şi creşterea la cel casnic).Sistemul de taxe şi impozite, cu specificitati pentru fiecare sector, va trebui corelat în vederea eliminării distorsiunilor. În cazul gazelor naturale şi al petrolului este avută în vedere problema eliminării triplei impozitări (impozitul pe gaze, respectiv pe petrol, redeventa şi taxa de exploatare).Intervenţia noilor autorităţi de reglementare, inclusiv în domeniul preţurilor, se dezvolta continuu, măsurile de ordin legislativ şi funcţional care vor fi iniţiate urmând să le consolideze independenta şi eficienta.Concluzii:● Capacitatile de producţie şi infrastructurile de transport şi distribuţie necesita măsuri urgente de modernizare.● Modernizarea infrastructurii existente la nivelul Sistemului electroenergetic naţional va permite realizarea pe termen scurt a cerinţelor tehnice şi a standardelor de performanţă, conform directivelor Uniunii Europene.● Se impun reabilitarea grupurilor şi a reţelelor de termoficare, introducerea cogenerarii de mica putere şi promovarea unor echipamente performanţe.● A fost emisă legislaţia primara pentru sectorul energetic. Ministerul Industriei şi Resurselor a elaborat versiuni modificate ale Legii petrolului şi Legii minelor, precum şi proiectul unei noi Legi a energiei electrice şi termice.● Siguranţa energetica a României a fost direct afectată de lipsa capabilităţii financiare a agenţilor economici din sector.● Tariful mediu la energia electrica a fluctuat între 40 şi 52,8 dolari S.U.A./MWh, atingand un prag minim de 19 dolari S.U.A./MWh; subvenţiile incrucisate la energia electrica au fost eliminate.● Fondul special de dezvoltare a sectorului energetic susţine investiţiile din sector.● Autorităţile de reglementare sunt structuri ale căror independenta şi eficienta vor fi consolidate.
 + 
Capitolul 4Principalele obiective şi prioritati ale Strategiei energetice, corelate cu Strategia de dezvoltare economică a României, în contextul integrării în Uniunea Europeană4.1. Principalele obiective ale Strategiei energetice naţionaleDezvoltarea durabila a sectorului energetic înseamnă în mod esenţial satisfacerea necesarului de energie la un preţ competitiv, în condiţii de calitate, de siguranţă în alimentare şi de utilizare eficienta a resurselor, cu limitarea impactului asupra mediului. Conform estimarilor, ţinându-se seama de ritmul de creştere de 1,6% al produsului intern brut (PIB) în anul 2000, ritmurile medii anuale prognozate pentru dezvoltarea economică a României pe termen mediu pentru scenariul de restructurare sunt în medie de 5,6% pe perioada 2001-2004, urmând o dinamica identică celei prezentate în fig. 6. Diferentierea dinamicilor PIB/locuitor în structura releva un devans substanţial pentru sectorul tertiar către anul 2004, ceea ce este posibil îndeosebi ca urmare a procesului de globalizare în domeniul serviciilor.Fig. 6. – Evoluţia produsului intern brutse găseşte la pag. 6 din Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 444/7.08.2001.Obiectivul principal al Strategiei naţionale de dezvoltare energetica pe termen mediu îl constituie crearea unor pieţe eficiente de energie, a căror dezvoltare să fie realizată în mod durabil, în condiţii de înaltă calitate şi siguranţa a alimentarii cu energie, cu respectarea standardelor Uniunii Europene referitoare la utilizarea eficienta a energiei şi la protecţia mediului.Din obiectivul principal decurg următoarele obiective derivate:a) încadrarea evoluţiei sectorului energetic în dezvoltarea durabila a economiei României, folosirea coerenta şi optim directionata a mecanismelor specifice economiei de piaţa în curs de structurare şi consolidare;b) interconectarea Sistemului electroenergetic naţional cu Sistemul Uniunii Europene pentru coordonarea transportatorilor de electricitate (UCTE);c) asigurarea unor surse stabile şi diversificate de aprovizionare cu resurse energetice şi formarea stocurilor necesare pentru funcţionarea în deplina securitate a sistemului energetic;d) diminuarea influentei negative a proceselor energetice asupra mediului;e) corelarea (prin legi, reglementări şi măsuri administrative) a sectorului hidroenergetic cu cel al gospodăririi apelor şi apărării împotriva inundaţiilor;f) dezvoltarea tehnologică a întregului lant energetic: resurse naturale-producţie-transport-distribuţie-consum;g) completarea şi perfecţionarea cadrului instituţional, inclusiv legislativ;h) promovarea neechivoca a mecanismelor concurentiale pe piaţa energiei.Strategia energetica este concepută în 3 direcţii:a) deblocarea financiară a sectorului energetic;b) demararea privatizării în subsectorul de distribuţie şi apoi de producere a energiei electrice;c) asigurarea funcţionarii şi dezvoltării stabile pe termen mediu a sectorului energetic, prin stimularea investiţiilor noi.Introducerea graduala a mecanismelor de piaţa în sector va fi corelata cu reforma generală a sistemului instituţional şi cu restructurarea economiei naţionale în ansamblu.4.2. Condiţionalitati, optiuni posibile şi decizii necesare pentru identificarea, evaluarea şi minimizarea riscurilor strategiei energetice4.2.1. CondiţionalitatiExista o interconditionalitate fundamentală între strategia energetica a tarii şi Strategia naţionala de dezvoltare economică a României. În acest sens ar putea fi date ca exemple nivelul de creştere economică, care asigura în mare măsura resursele financiare necesare în vederea dezvoltării energetice naţionale, precum şi atingerea unui nivel de trai care să permită acceptabilitatea socială a preţurilor şi a tarifelor la purtatorii de energie. Reciproc, gradul de succes în realizarea obiectivelor de integrare europeană şi euroatlantica, în mod evident, condiţioneaza atât strategia macroeconomica, cat şi cea energetica.Lucrarea ia în considerare, în conformitate cu obiectivele stabilite în Programul de guvernare pentru integrarea României în structurile Uniunii Europene.Desfăşurarea, în corelare cu programele preconizate, a proceselor de restructurare şi privatizare din economia naţionala, inclusiv din sectorul energetic, condiţioneaza acoperirea necesarului de fonduri de investiţii şi costuri sociale pentru asigurarea dezvoltării durabile atât la nivel naţional, cat şi la nivelul sectorului energetic. Metoda majorării capitalului de către un investitor strategic, printre diferite alte metode posibile, poate fi de dorit în comparatie cu simpla vânzare de active.Un cadru de reglementare stabil, transparent şi echitabil asigura credibilitate şi reprezintă o condiţionalitate pentru asigurarea resurselor financiare necesare în vederea dezvoltării durabile a României. Viabilitatea agenţilor economici din sectorul energetic va fi determinata în mod esenţial de reducerea arieratelor înregistrate în raport cu furnizorii de purtători de energie.Strategia energetica a României depinde de nivelul internaţional al preţurilor la resursele energetice şi în primul rând de cel al ţiţeiului, a cărui estimare se bazează pe cotatiile internaţionale.Dimensionarea corecta a consumurilor energetice atât la agenţii economici, cat şi la populaţie este determinata de perfecţionarea tehnologiilor, precum şi de îmbunătăţirea sistemelor de măsurare şi de gestiune a consumurilor energetice.4.2.2. Optiuni şi deciziiÎn cadrul strategiei energetice o opţiune importanţa se referă la gradul de liberalizare a pieţei purtatorilor de energie. Integrarea în Uniunea Europeană impune creşterea gradului de liberalizare a acestor pieţe, dar o liberalizare a lor fără o consolidare suficienta a agenţilor economici interni ar putea conduce la o reducere a pieţei acestora, precum şi la apariţia unor investiţii eşuate.Gradul de liberalizare a pieţei interne nu este strâns legat de realizarea securităţii energetice a tarii. Aceasta depinde de gradul acceptabil politic privind dependenta de importul de resurse care ar trebui să se menţină la 30-40%.Energetica nucleara reprezintă, prin caracteristicile tehnologice ale soluţiei de echipare adoptate (centrala nucleara de tip CANDU) şi prin indicatorii de performanţă tehnico-economică, o soluţie optima pentru îndeplinirea cerinţelor dezvoltării economice durabile şi pentru satisfacerea cererii de energie electrica. Direcţiile strategice de dezvoltare a sectorului nuclear se înscriu în politica generală de dezvoltare a sistemului energetic cu costuri minime şi răspund cerinţelor de protecţie a mediului şi a populaţiei.La nivelul strategiei globale a sectorului energetic românesc o opţiune fundamentală consta în dirijarea eforturilor în dezvoltarea resurselor energetice sau în programe de conservare a energiei. Cel puţin în următorii 2 ani politica de conservare a energiei va fi o prioritate.Starea actuala a instalaţiilor din sectorul energetic impune fie aducerea acestora la nivelul tehnologic actual pe plan mondial, fie realizarea unor capacităţi noi atât în sectoarele de extracţie şi producţie, cat şi în cele de transport şi distribuţie. O opţiune importanţa va fi adoptată în privinta finalizarii unor hidrocentrale aflate în stadii apropiate de punerea în funcţiune.Dacă în ceea ce priveşte necesitatea unor tarife locale pentru energia termica opiniile sunt unanime, existenta unor tarife uniforme pe ţara pentru energia electrica, din considerente de coeziune socială, reprezintă o decizie politica care poate fi discutata la momentul potrivit.Statul va continua să aibă un rol important în problematica conservării energiei, a realizării stocurilor strategice de petrol şi/sau de produse petroliere, impuse de adoptarea acquisului comunitar. La nivel naţional, respectiv local va trebui sa crească implicarea statului în implementarea politicii energetice adoptate, cu luarea în considerare a principiului de subsidiaritate şi în concordanta cu obiectivul strategic de integrare a României în structurile euroatlantice.4.3 Prioritati ale strategiei pe baza evoluţiei macroeconomice şi decizii de risc minim în alegerea optiunilorÎn concordanta cu evoluţia macroeconomica definită în strategia naţionala cererea de energie finala va evolua într-un ritm mediu anual de circa 2,5% în perioada 2001-2004, iar energointensitatea economiei naţionale se va reduce anual cu circa 3%. În aceste condiţii consumul final de energie electrica (cererea de energie electrica la consumatori) va creşte anual în medie cu circa 4%.Totalul resurselor energetice primare necesare pentru acoperirea cererii de energie se estimeaza să fie cuprins în perioada 2001-2004 între 64,7 şi 71,5 milioane tcc. Consumul final va atinge 45,6 miliarde kWh/an în 2004, iar producţia bruta de energie electrica, 56,6 miliarde kWh/an.4.3.1. Asigurarea cu resurse primareConform unui scenariu realist de dezvoltare producţia interna de ţiţei va fi de circa 6,6 milioane tone în 2004, iar cea de gaze naturale, de circa 14 miliarde mc.Limita economică justificată a producţiei/consumului de lignit este de 27-29 milioane tone/an, pe termen mediu neintrevazandu-se o creştere faţă de acest nivel. Utilizarea huilei energetice din Valea Jiului în centralele electrice este limitată de capacitatile existente şi de costul ridicat de exploatare (încă subventionat) la maximum 3,5 milioane tone/an.Potenţialul hidroenergetic tehnic amenajabil reprezintă circa 40 miliarde kWh/an, în prezent fiind amenajat peste 40%. Sunt începute şi se afla în diferite stadii de realizare capacităţi hidroenergetice insumand un necesar de investiţii pentru finalizare de circa 1,6 miliarde dolari S.U.A., din care circa 0,7 miliarde dolari S.U.A. reprezintă cota folosintelor complexe.Finalizarea Unităţii 2 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavoda, prevăzută pentru anul 2005, va majoră plafonul de utilizare a resurselor interne de combustibil nuclear pentru asigurarea integrală a consumului pe durata de viaţa a celor două unităţi.Pentru acoperirea consumului intern de resurse energetice importurile vor ajunge în 2004 la 6 miliarde mc gaze naturale şi la 1,4 milioane tone pacura pentru termocentrale.4.3.2. Producerea de energie electrica şi termicaÎn domeniul producerii de energie electrica şi termica este necesară finalizarea investiţiilor privind punerea în funcţiune a unor capacităţi noi de peste 800 MW şi reabilitarea şi retehnologizarea unor capacităţi insumand peste 6.500 MW. În perioada 2001-2004 se vor realiza următoarele proiecte:– Finalizarea şi punerea în funcţiune până în anul 2005 a Unităţii 2 a Centralei Nuclearoelectrice Cernavoda (700 MW, cu o investiţie rămasă de executat de 700 milioane dolari S.U.A.); corelat cu finalizarea Unităţii 2, se va executa lucrarea privind reversibilitatea cascadei Slatina-Dunăre şi a navigaţiei pe acest sector prin racordarea cu fluviul Dunarea, prin Centrala Hidroelectrica Izlaz.– Reabilitarea unor grupuri în termo- şi hidrocentrale prin care se asigura creşterea eficientei şi prelungirea duratei de viaţa a capacităţilor respective:● în termocentrale va fi realizată până în 2004 reabilitarea a 6 grupuri insumand o putere de peste 1.280 MW (Deva, Brăila, Turceni, Bucureşti-Sud); investiţia rămasă de executat este de circa 240,0 milioane dolari S.U.A.;● se va finaliza contractarea a 3 noi reabilitări cu atragere de fonduri externe de peste 250,0 milioane dolari S.U.A.: un grup în cogenerare de 150 MW, un grup de 210 MW şi alte doua grupuri în cogenerare de 50 MW;● se vor retehnologiza grupurile şi va fi reabilitata ecluza de la Centrala Hidroelectrica "Porţile de Fier I", se va reabilita Centrala Hidroelectrica Lotru şi va începe retehnologizarea centralelor "Porţile de Fier II", Slatina-Dunăre şi Bicaz. Aceste lucrări insumeaza peste 2.200 MW, respectiv circa 350 milioane dolari S.U.A., execuţia lor depasind etapa 2001-2004;● vor continua lucrările la centralele hidroelectrice aflate în construcţie pentru o putere instalata de 183 MW cu o investiţie rămasă de executat de peste 110 milioane dolari S.U.A.; va fi reevaluata situaţia celorlalte capacităţi nefinalizate insumand circa 900 MW, care necesita o investiţie suplimentară de executat de aproximativ 1,6 miliarde dolari S.U.A., execuţia lor depasind etapa 2004.4.3.3. Transportul energiei electriceÎn domeniul transportului energiei electrice, în perioada 2001-2004 se vor realiza următoarele proiecte insumand peste 400 milioane dolari S.U.A. Reabilitarea şi modernizarea sistemului de transport-dispecer vor viza reabilitarea a circa 3.500 km linii electrice aeriene de 220 kV şi 400 kV, dezvoltarea şi modernizarea sistemului EMS/SCADA, realizarea sistemului de măsurare a energiei electrice şi modernizarea sistemului de telecomunicaţii. Costul total al proiectului este de peste 230 milioane dolari S.U.A., din care peste 150 milioane dolari S.U.A. vor fi asiguraţi prin credite furnizate de B.E.R.D., B.E.I. şi prin Programul E.C. PHARE. Alte proiecte considerate prioritare sunt realizarea liniei de 400 kV Arad-Oradea şi a statiei de 400 kV Oradea, întărirea interconexiunii cu UCTE prin realizarea unei noi LEA de 400 kV Oradea-Bekescsaba şi reabilitarea unor staţii de 400 kV şi 220 kV, deosebit de importante pentru funcţionarea sistemului.4.3.4. Distribuţia energiei electriceÎn domeniul furnizarii şi distribuţiei energiei electrice se au în vedere pentru perioada 2001-2004 proiecte de dezvoltare, reabilitare şi modernizare insumand circa 340 milioane dolari S.U.A. În domeniul lucrărilor de electrificari rurale, care prevăd ca energia electrica trebuie să pătrundă în toate locuintele din România, fondurile aferente programului insumeaza peste 150 milioane dolari S.U.A.4.3.5. Asigurarea cu resurse financiareDin totalul resurselor financiare necesare în vederea sustinerii producţiei circa 55% vor fi alocate în sectorul petrol şi gaze naturale, circa 41% în sectorul energetic, iar restul de 4% în sectorul cărbune. La nivel de sector circa 70% din resursele necesare în sectorul energetic vor fi acoperite din credite bancare, în timp ce în sectorul de petrol şi gaze naturale circa 93% din resurse vor fi acoperite din surse proprii. Resursele pentru susţinerea producţiei în sectorul cărbune vor fi acoperite în proporţie de 25% prin alocaţii de la bugetul de stat.Din totalul resurselor financiare necesare în vederea realizării programelor de investiţii circa 75% vor fi alocate în sectorul energiei electrice şi termice, în timp ce în sectorul petrol şi gaze naturale vor fi alocate circa 20%. La nivel de sector circa 60% din resursele necesare în sectorul energetic vor fi acoperite din credite bancare externe, în timp ce în sectorul petrol şi gaze naturale se remarca faptul ca circa 58% din resursele necesare vor fi acoperite din credite bancare externe, iar 42% din surse proprii. În sectorul cărbune resursele necesare în vederea realizării programelor de investiţii vor fi, în principal, acoperite în proporţie de 59% prin alocaţii de la bugetul de stat şi în proporţie de 24% din credite bancare externe.Din totalul resurselor financiare necesare în vederea sustinerii producţiei şi realizării programelor de investiţii circa 48% vor fi acoperite din credite bancare externe, circa 8,6% din credite bancare interne şi circa 33% din surse proprii. Se mai remarca faptul ca în acoperirea necesarului de resurse numai 4,6% reprezintă cota-parte ce se va constitui prin alocari din Fondul special de dezvoltare a sectorului energetic şi numai 5,8% prin alocari de la bugetul de stat.4.3.6. Decizii majore privind dezvoltarea pe termen lungDeciziile majore privind dezvoltarea pe termen lung a sectorului energetic vor fi corelate cu evolutiile pe piaţa combustibililor, cu evoluţia tehnologică şi capabilitatea economiei româneşti.Creşterea producţiei de energie electrica şi termica pe gaze naturale va fi corelata cu evolutiile productiilor aferente perimetrelor din Marea Nordului, Rusia, zona Marii Caspice şi Orientul Mijlociu şi realizarea gazoductului din zona Marii Caspice către Europa Centrala şi de Vest. Utilizarea carbunelui energetic impune, în scopul dezvoltării capacităţilor de producţie, atragerea în sectorul minier a unor investiţii de peste 250 milioane dolari S.U.A., iar pentru modernizarea şi retehnologizarea capacităţilor de extracţie din subteran, de peste 100 milioane dolari S.U.A.Domeniul gazelor naturalePrincipalele direcţii pe termen mediu în domeniul gazelor naturale sunt:– alocarea de resurse financiare pentru activitatea de cercetare-explorare în vederea descoperirii de noi rezerve de ţiţei şi gaze naturale şi pentru asigurarea producţiei la nivelurile prognozate;– siguranţa alimentarii cu gaze naturale prin reabilitarea şi optimizarea sistemului de transport şi a reţelelor de distribuţie a gazelor naturale, prin dezvoltarea capacităţii de inmagazinare subterana de la 1,4 miliarde mc în anul 2000 la 3,5 miliarde mc în anul 2004 şi prin realizarea unor racorduri de interconectare regionala, cum ar fi, spre exemplu, conexiunea Arad-Szeged.Domeniul petroluluiÎn domeniul petrolului sunt importante o serie de acţiuni vizând:– reabilitarea şi dezvoltarea sistemului naţional de transport şi depozitare a ţiţeiului şi produselor petroliere (inclusiv promovarea unor reglementări specifice);– iniţierea de contacte în vederea stabilirii unor acorduri care să susţină realizarea oleoductului ConstantaTrieste.Domeniul utilizării eficiente a energieiÎn domeniul utilizării eficiente a energiei şi folosirii resurselor regenerabile vor fi lansate o serie de proiecte, cum ar fi:– realizarea Observatorului Energetic Naţional (O.E.N.), având drept scop sinteza datelor privind producţia şi consumul de energie, calcularea indicatorilor energetici, pornindu-se de la o baza de date unica, veridica şi performanta, şi corelarea datelor naţionale şi internaţionale privind producţia şi consumul de energie;– îmbunătăţirea managementului energetic vizând crearea condiţiilor necesare pentru formarea şi asigurarea autorităţii persoanelor calificate pentru gestiunea energiei la consumatorii industriali;– utilizarea raţională a energiei electrice şi a gazelor naturale în industrie;– realizarea zonelor demonstrative de eficienta energetica la Ploiesti şi Craiova printr-o finanţare susţinută de Guvern, Uniunea Europeană şi Global Environment Fund (GEF);– înfăptuirea programului naţional de reglare şi contorizare a energiei termice pentru consumatorii racordati la sistemele de termoficare urbana, prin cooperare cu Uniunea Europeană;– realizarea Fondului Roman pentru Eficienta Energetica, pentru susţinerea proiectelor de investiţii, prin cooperare cu GEF şi Banca Mondială; promovarea programului de reducere a costului energiei termice pentru populaţia din zonele montane, prin înlocuirea combustibilului lichid cu biomasa;– extinderea programului de investiţii început prin cooperarea cu B.E.R.D. şi vizând extinderea reabilitării reţelelor de termoficare şi în alte oraşe;– aplicarea directivelor Uniunii Europene pentru echipamente electrocasnice şi cazane de capacitate mica. Concluzii:Obiectivul principal:────────────────────● crearea unor pieţe eficiente de energie, a căror dezvoltare durabila să fie realizată în condiţii de înaltă calitate şi siguranţa a alimentarii cu energie, de utilizare eficienta a energiei şi de protecţie a mediului.Obiectivele derivate:────────────────────● încadrarea evoluţiei sectorului energetic în dezvoltarea durabila a economiei României;● interconectarea SEN cu sistemul UCTE;● asigurarea unor surse diversificate de resurse energetice şi formarea stocurilor pentru funcţionarea sigura a SEN;● corelarea legislativă a sectorului hidroenergetic cu cel al gospodăririi apelor şi al apărării împotriva inundaţiilor;● dezvoltarea tehnologică a întregului lant energetic;● completarea şi perfecţionarea cadrului instituţional şi legislativ;● promovarea neechivoca a mecanismelor concurentiale pe piaţa de energie.Direcţiile fundamentale de acţiune:────────────────────────────────────● deblocarea financiară a sectorului energetic;● asigurarea funcţionarii şi dezvoltării stabile pe termen mediu;● demararea privatizării.Condiţionalitati:────────────────── ● Desfăşurarea restructurării şi privatizării în sectorul energetic condiţioneaza acoperirea necesarului de fonduri de investiţii şi costuri sociale.● În anumite situaţii majorarea substantiala a capitalului de către un investitor strategic este de dorit în comparatie cu simpla vânzare de active.● Un cadru de reglementare stabil, transparent şi echitabil asigura credibilitate.● Viabilitatea agenţilor economici din sectorul energetic este determinata de reducerea arieratelor.● Strategia energetica a României depinde de cotatiile internaţionale ale resurselor energetice.Optiuni posibile:──────────────────

         
  Gradul de liberalizare a pieţei purtătorilor de energie Mult Puţin
  Dezvoltarea pe scară largă a sectorului energetic nuclear: Da Nu
  Programul de investiţii pentru susţinerea sectorului Cărbune (intern) Gaze naturale (import)
  Creşterea eficienţei instalaţiilor din sectorul energetic Reabilitare şi retehnologizare Capacităţi noi

Prioritati pe termen mediu privind asigurarea cu resurse financiareDin totalul resurselor financiare necesare în vederea sustinerii producţiei circa 55% vor fi utilizate în sectorul de petrol şi gaze naturale. Pentru susţinerea producţiei în sectorul energiei electrice şi termice, inclusiv pentru acoperirea importurilor de pacura şi gaze naturale de către Societatea Comercială "Termoelectrica" – S.A., vor fi utilizate circa 41% din totalul de resurse financiare. Restul de 4% din resurse vor fi folosite pentru susţinerea producţiei interne de cărbune energetic. La nivel sectorial circa 70% din resursele necesare sectorului energiei electrice şi termice vor fi asigurate prin credite bancare, iar în sectorul de petrol şi gaze naturale circa 93% din resurse vor fi acoperite din surse proprii. În sectorul minier 25% din resurse vor fi acoperite prin alocaţii de la bugetul de stat, iar restul din surse proprii.Din totalul resurselor financiare necesare în vederea realizării programelor de investiţii circa 75% vor fi utilizate în sectorul energiei electrice şi termice, în timp ce în sectorul de petrol şi gaze naturale vor fi folosite circa 20%. La nivel de sector circa 60% din resursele necesare sectorului energiei electrice şi termice vor fi acoperite prin credite bancare externe, în timp ce în sectorul de petrol şi gaze naturale resursele necesare vor fi acoperite în proporţie de 42% din surse proprii şi 58% din credite bancare externe. În sectorul minier circa 59% din resursele pentru investiţii vor fi acoperite prin alocaţii bugetare, iar circa 24% din credite bancare externe.Decizii privind dezvoltarea pe termen lung:──────────────────────────────────────────● creşterea producţiei de resurse energetice primare;● creşterea capacităţilor de stocare;● dezvoltarea comerţului transfrontalier;● utilizarea eficienta a energiei şi folosirea resurselor regenerabile. + 
Capitolul 5Politici, instrumente şi resurse necesare pentru realizarea principalelor obiective ale Strategiei energetice naţionale5.1. Mecanismele de creare, funcţionare şi dezvoltare a pieţelor deschise de energie5.1.1. Piaţa resurselor de energie primara● Petrol – consolidarea mecanismelor concurentiale în zonele de extracţie, rafinare, distribuţie şi import● Gaze naturale – crearea şi dezvoltarea mecanismelor concurentiale de extracţie, stocare, distribuţie şi import● Cărbune – consolidarea capacităţilor viabile şi de perspectiva, precum şi reducerea costului carbunelui pentru a fi competitiv pe piaţa● Combustibil nuclear – susţinerea dezvoltării şi eficientizarii capacităţilor în vederea creşterii competitivitatii faţă de import5.1.2. Pieţele energiei electrice şi termicePiaţa energiei electrice va evolua spre o piaţa deschisă transnationala şi integrată cu piaţa energetica a Uniunii Europene în principal. Piaţa energiei termice rămâne intrinsec o piaţa locală ce va evolua în sensul demonopolizarii locale. Formarea şi consolidarea pieţelor de energie electrica şi termica sunt susţinute de continuarea procesului de restructurare şi începerea privatizării companiilor de producere şi distribuţie.Piaţa angro de energie electrica funcţionează prin aranjamente comerciale între participanţi privind energia electrica şi serviciile asociate, fiecare participant fiind în drept să fie plătit strict pentru activitatea prestată.La nivelul producătorilor şi furnizorilor piaţa devine treptat concurentiala, iar pentru activităţile de transport şi distribuţie ea rămâne pe deplin reglementată. Accesul pe piaţa se face prin acordarea de autorizaţii şi licenţe. Piaţa contractelor, cu preţuri şi cantităţi reglementate, funcţionează în paralel cu piaţa concurentiala a contractelor bilaterale negociate şi a vânzărilor şi cumpărărilor de pe piaţa spot. Orice participant la piaţa, deţinător de licenţă, este îndreptăţit să aibă acces reglementat (RTPA) la reţelele de transport şi de distribuţie. Consumatorii eligibili îşi pot alege furnizorul de energie electrica, cu care încheie contracte bilaterale negociate (cantităţi şi preţuri).Pentru anul 2000 gradul iniţial de deschidere a pieţei de energie electrica a fost stabilit la 10%, ulterior fiind sporit la 15%. Se preconizeaza creşterea gradului de deschidere la cel puţin 30% până în anul 2004.Va fi dezvoltata piaţa concurentiala a serviciilor de sistem electroenergetic, cu impact semnificativ asupra siguranţei SEN şi asupra calităţii serviciului de alimentare cu energie.Piaţa de energie termica (abur şi/sau apa fierbinte) se constituie la nivelul localităţilor şi al zonelor industriale adiacente. Activităţile de transport şi de distribuţie a energiei termice vor rămâne reglementate.5.1.3. Crearea pieţei de servicii energetice şi creşterea rolului Agenţiei Române pentru Conservarea EnergieiSe vor lua măsuri pentru crearea unei pieţe de servicii energetice, în special în zona consumatorilor, având ca scop reducerea intensitatii energetice prin utilizarea eficienta a energiei, simultan cu reducerea emisiilor poluante şi a impactului negativ asupra mediului. Recent a intrat în vigoare Legea nr. 199/2000 privind utilizarea eficienta a energiei, care sporeşte rolul Agenţiei Române pentru Conservarea Energiei în activităţile menţionate anterior.5.2. Privatizarea sectorului energeticMarile cerinţe de finanţare a sectorului energetic şi realizarea capabilităţii concurentiale fac necesară accelerarea privatizării activităţilor de distribuţie şi producere a energiei. Distribuţia poate fi privatizata integral, în timp ce producţia în termocentrale va putea fi privatizata în proporţie de 25-40%. În acest interval investitorii privati pot desfăşura şi un număr semnificativ de proiecte hidro- noi. Ritmul şi metodele de privatizare trebuie să asigure realizarea unor venituri acceptabile pentru obiectivele energetice alese, consolidarea siguranţei energetice şi îndeplinirea obiectivelor postprivatizare (competitivitatea, modernizarea infrastructurii, întărirea viabilitatii financiare şi a capabilităţii concurentiale pe piaţa a agenţilor economici) şi de protecţie socială.Privatizarea va putea rezolva probleme de finanţare a investiţiilor, consolidarea guvernantei corporative şi a unui management performant, intrarea pe terţe pieţe. Necesitatea recuperării capitalului privat investit va putea duce însă într-o primă etapa la creşterea tarifelor şi la nevoia garantarii de către stat a recuperării investiţiilor de capital.În domeniul producerii de energie electrica şi termica, pe baza unor analize financiare ale rezultatelor centrelor de cost, se vor externaliza acele activităţi care induc pierderi şi care nu prezintă perspectiva unei viitoare redresari. Investitori români şi străini vor fi atrasi în realizarea în comun cu producătorii de energie electrica în termo- şi hidrocentrale de societăţi mixte în care părţile sa participe cu acţiuni. Unele centrale electrice de termoficare sau termice vor fi transferate la administraţia locală sau vor fi transformate în societăţi comerciale la care Societatea Comercială "Termoelectrica" – S.A. să poată deţine acţiuni. Se are în vedere privatizarea a doua societăţi de producere pe an. O parte dintre hidrocentralele în curs de execuţie pot fi concesionate în sistem BOT (Built-Operate-Transfer) şi cu costuri ingropate.Privatizarea sectorului de distribuţie a energiei electrice va putea demara în anul 2002, după o pregătire prealabilă corespunzătoare, cu privatizarea a doua companii regionale de distribuţie, separate din actuala societate de distribuţie. Modalităţile de atragere a capitalului privat vor tine seama de concluziile studiului PHARE referitor la aceasta problema. În mod similar se va proceda şi în domeniul distribuţiei gazelor naturale, până în anul 2004 dorindu-se iniţierea privatizării a doua dintre societăţile de distribuţie.Pentru privatizarea Societăţii Naţionale a Petrolului "Petrom" – S.A. au fost reluate discutiile cu consultantul desemnat pentru derularea acestui proces. Sunt vizate identificarea celor mai bune metode de privatizare, precum şi stabilirea momentului propice pentru derularea efectivă a procesului de privatizare.5.3. Cooperarea internationalaDezvoltarea şi modernizarea sectorului energetic au nevoie în mod esenţial de suportul proceselor de cooperare internationala. La nivelul instituţiilor sunt fundamentale asistenţa tehnica şi transferul de know-how pentru crearea, perfecţionarea şi armonizarea legislaţiei primare şi secundare cu cea a Uniunii Europene. La nivelul agenţilor economici este necesară coordonarea dintre instituţiile statului şi companii, pentru susţinerea intereselor economice ale sectorului prin mecanismele cooperării regionale şi bilaterale.Ca prioritati vor fi susţinute proiecte vizând interconectarea la reţelele electroenergetice internaţionale, interconectarea la UCTE, proiectele pentru dezvoltarea sectoarelor petrol şi gaze naturale, precum şi crearea unei pieţe regionale a energiei electrice. O alta direcţie prioritara o constituie reducerea poluarii mediului, inclusiv a poluarii transfrontaliere, şi de aici promovarea conceptului de implementare în comun (joint implementation) şi valorificarea potenţialului existent în România, relativ la comerţul cu emisii.Direcţiile principale de cooperare internationala sunt strâns legate de procesul de integrare în Uniunea Europeană. În acest context vor fi dezvoltate cu prioritate proiectele comune cu Ungaria şi vor fi intensificate acţiunile de cooperare cu Bulgaria, Ucraina şi Iugoslavia. Cooperarea internationala în plan comercial va trebui să aibă în vedere şi interesele economice de export de energie electrica din România în terţe tari.5.4. Cercetare, dezvoltare şi diseminare tehnologică (R, D amp;D)Direcţiile esenţiale în care trebuie orientate eforturile care vor fi susţinute în acest domeniu, precum şi cele mai importante dintre temele aferente sunt, în principal, următoarele:● sisteme de energie mai curate;● energie eficienta şi sigura – conservarea energiei în procesul de producţie, transport, distribuţie şi utilizare;● formarea şi dezvoltarea pieţei de energie – sisteme informatice avansate de monitorizare, de automatizare şi protecţie, de proces şi de gestiune;● eficienta energiei şi resurse regenerabile de energie;● utilizarea eficienta şi sigura a energiei nucleare în dezvoltarea durabila;● asigurarea protecţiei mediului şi a populaţiei contra radiatiilor ionizante.Strategia în R, D amp;D în domeniul energetic va permite diferentierea subsectoarelor de tradiţie şi cu rezultate deosebite, unde se pot aplica "strategii tari" sau chiar "de strapungere", de acele subsectoare în care se recomanda promovarea unor "strategii de contact" cu R, D amp;D din ţările dezvoltate.5.5. Restructurare. Perfecţionarea guvernantei corporativeRestructurarea sectoriala va cuprinde restructurarea companiilor şi societăţilor naţionale sau a societăţilor comerciale din sector. Restructurarea se va încheia pe termen scurt/mediu, după care evoluţia agenţilor economici va fi consecinţa mecanismelor economice, a privatizării şi proceselor de achiziţii şi fuziuni. Procesul de restructurare va succede definirii şi implementarii mecanismelor de piaţa şi aranjamentelor comerciale aferente, într-un cadru juridic stabil şi clar, nivelului de concurenta dorit, fără a exercita presiuni suplimentare asupra tarifului sau asupra garanţiilor guvernamentale şi bugetului de stat. Restructurarea va conduce la consolidarea companiilor respective şi nu va afecta siguranţa energetica a tarii şi nici nu va determina apariţia unor investiţii eşuate în proporţie însemnată. În acest context, în domeniul producerii de energie electrica şi termica va fi avută în vedere reorganizarea Societăţii Comerciale "Termoelectrica" – S.A. ca societate cu doua entităţi distincte. La orizontul anului 2002 Societatea Comercială "Termoelectrica" – S.A. va disparea, iar cele doua entităţi vor deveni societăţi independente. Concomitent va continua trecerea graduala a unor centrale de cogenerare în obiectul de activitate al unor societăţi municipale, corelat cu aplicarea unor tarife la energia termica diferenţiate local. În domeniul distribuţiei de energie electrica va avea loc reorganizarea Societăţii Comerciale de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" – S.A. în 8 sucursale regionale şi o sucursala rezultată din externalizarea activităţilor suport. În sectorul de gaze naturale reorganizarea va duce, din necesitatea eliminării suprapunerilor existente în domeniile de activitate aferente, la transformarea societăţilor comerciale "Depogaz" – S.A. şi "Exprogaz" – S.A. într-o singura societate.Indiferent de forma efectivă juridică de organizare, delimitarea costurilor pe centre de cost şi de profit, eliminarea subvenţiilor mascate prin îngrădiri de piaţa ("ring-fencing") adecvate sunt necesare.Guvernanta corporativa eficienta va fi realizată definitiv prin privatizare şi aportul de management performant, cu precădere în domeniul comercial şi financiar. Deoarece statul va continua sa exercite rolul de proprietar, temporar, în cazul proprietăţii private a statului şi de lungă durata în cazul proprietăţii publice, guvernanta corporativa trebuie perfectionata şi în cazul unităţilor din proprietatea statului. Vor fi întărite autonomia efectivă de gestiune a conducerii executive şi stabilitatea acesteia şi vor fi eliminate ingerintele politicului în activitatea curenta de gestiune economică.5.6. Resursele umaneÎn perspectiva creşterii investiţiilor şi deci a productivitatii tendinta generală va consta în reducerea numărului de personal şi apropierea de indicatorii de performanţă din Uniunea Europeană. Acest proces ridica trei aspecte:● necesitatea de sustinere a perfecţionării profesionale. Un accent deosebit trebuie pus pe creşterea valorii manageriale a cadrelor de conducere;● susţinerea unui proces de protecţie activa şi un adecvat acompaniament social pentru cei care vor fi disponibilizaţi;● motivarea personalului cu pregătire specifică (calificat) şi autorizat (licenţiat).Pentru susţinerea deciziilor de schimbare în sectorul energetic se va asigura un dialog permanent cu salariaţii şi cu organizaţiile sindicale reprezentative, în vederea informării acestora asupra obiectivelor planificate şi rezultatelor obţinute.5.7. Sistemul de preţuri, tarife, taxe şi impoziteÎn politica tarifara se va trece de la administrarea preţurilor şi tarifelor de către stat la sistemul autorităţilor de reglementare autonome. Metodologiile pentru stabilirea tarifelor reglementate atât pentru energia electrica, cat şi pentru cea termica se vor baza în viitor pe costurile marginale corect fundamentate ale activităţilor de producere, transport, distribuţie şi furnizare. Alinierea la legislaţia europeană impune viitoarea amendare a tarifelor cu costurile externe, care reflecta în principal impactul asupra mediului natural şi economic şi introducerea unor optiuni stimulative pentru dezvoltarea de proiecte de eficienta energetica sau de utilizare a surselor regenerabile.Tariful la energia electrica pentru populaţie va continua să fie uniform la nivel naţional, în primul rând din considerente de coeziune socială. După anul 2004 trecerea la mecanisme perfectionate de piaţa ar putea face necesară revederea acestui principiu şi introducerea de tarife diferenţiate pentru consumatorii finali.Se vor generaliza tarifele locale la energia termica, diferenţiate pe durate de utilizare a puterii termice maxime pentru agenţii economici, astfel încât la schimbări de comportament datorate procesului tehnologic sa nu se producă abateri mari ale preţului mediu de revenire.Pentru domeniul hidrocarburilor vor fi analizate reducerea subvenţiilor incrucisate industrie-populaţie, în "cos" mai echilibrat, gaze din ţara – gaze din import, şi stabilirea unor tarife mai ridicate pentru transport şi distribuţie, care să permită reabilitarea în mai mare măsura a reţelelor.5.8. Protecţia mediului Actuala lucrare incearca sa alinieze România pe termen mediu şi lung cu ţările Uniunii Europene în privinta principalelor prevederi referitoare la impactul energeticii asupra mediului. Reducerea impactului proceselor energetice asupra mediului şi apropierea României de normele prevăzute în acest domeniu de reglementările Uniunii Europene urmează să se realizeze prin lucrările de reabilitare şi modernizare menţionate, ecologizarea haldelor de zgura şi cenusa, monitorizarea continua a calităţii mediului în zona marilor obiective energetice, reabilitarea solurilor poluate şi redarea terenurilor în circuitul agricol, reducerea emisiilor de noxe la rafinarii şi minimizarea pierderilor, refacerea ecologica a unor zone petrolifere şi prin reducerea riscului în operare. Finalizarea şi punerea în funcţiune a Unităţii 2 de la Centrala Nuclearoelectrica Cernavoda vor contribui semnificativ la procesul de reducere a impactului sectorului energetic asupra mediului. De asemenea, în domeniul petrolier urmează să se producă benzine şi motorine ecologice şi să se continue elaborarea de norme şi reglementări pentru stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţa a unor produse petroliere în conformitate cu standardele Uniunii Europene. În sectorul extractiv se vor urmări monitorizarea, prevenirea şi reducerea impactului asupra mediului, precum şi reabilitarea zonelor miniere dezafectate.Sectorul energetic poate şi trebuie să beneficieze de oportunitatea creata de potenţialul de reducere a emisiilor de gaze cu efect de sera, prin mecanismele flexibile promovate de Protocolul de la Kyoto la Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, ratificat de România prin Legea nr. 3/2001. Valorificarea acestui potenţial prin proiecte "implementate în comun" sau "comerţ cu emisii" este o importanţa sursa de finanţare a procesului de eficientizare şi dezvoltare durabila a sectorului energetic. Compatibilitatea cu mediul pentru produsele şi tehnologiile energetice este parte integrantă a competitivitatii acestora.Concluzii:● Dezvoltarea pieţelor concurentiale de purtători de energie se va face treptat. Consolidarea acestora va fi susţinută de continuarea restructurării şi de începerea privatizării companiilor de producere şi distribuţie.● Deschiderea pieţei trebuie să conducă la creşterea competitivitatii economiei naţionale fără afectarea în mod negativ a consumatorilor captivi.● Va fi creata piaţa de servicii energetice în scopul reducerii intensitatii energetice prin utilizarea eficienta a energiei.● Marile cerinţe de finanţare a sectorului energetic şi realizarea capabilităţii concurentiale într-o piaţa la nivelul Uniunii Europene impun accelerarea privatizării.● Privatizarea va putea rezolva probleme de finanţare a investiţiilor, consolidarea guvernantei corporative şi a unui management performant, precum şi intrarea pe terţe pieţe.● Continuarea şi amplificarea cooperării energetice depind de exigenţele comerciale şi, respectiv, de cele ale funcţionarii interconectate cu UCTE.● Consolidarea componentei de protecţie a mediului în eficientizarea şi dezvoltarea durabila a sectorului energetic.
 + 
Capitolul 6Cadrul instituţional şi legislativCadrul legislativ al sectorului energetic, care a fost creat până în prezent, va fi completat şi perfectionat prin aprobarea prin lege a Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 63/1998 privind energia electrica şi termica.În decurs de 3 luni, în cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei – ANRE şi al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale (ANRGN) se vor reglementa suprapunerile legislative şi se va acţiona, urmărindu-se autonomia şi independenta acestora.Vor fi elaborate şi promovate o lege care să permită valorificarea serviciilor implicite ale amenajărilor complexe în sistemul gospodăririi apelor şi protecţiei împotriva inundaţiilor, precum şi o lege privind stocurile de siguranţă de ţiţei şi/sau produse petroliere.Vor fi promovate proiectele de modificare a Legii petrolului şi Legii minelor, precum şi o noua lege a energiei electrice şi termice. Va fi definitivata punerea în aplicare a hotărârilor Guvernului nr. 138/2000 şi nr. 627/2000 privind continuarea procesului de restructurare în sectorul energetic şi elaborarea celorlalte hotărâri ale Guvernului referitoare la viitoarele structuri organizatorice în domeniul energetic.Dezvoltarea instituţională va acţiona în direcţia intaririi capacităţii instituţionale a Ministerului Industriei şi Resurselor în domeniul energiei, pe linia elaborării de strategii, politici, legislaţie primara, controlului, a dezvoltării Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale (ANRGN), a consolidării sistemului independent de reglementare şi a guvernantei echilibrate a Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei – ANRE, Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale (ANRGN), Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare şi Agenţiei Române pentru Conservarea Energiei şi a asigurării unei structuri instituţionale pentru gestionarea stocurilor strategice de ţiţei şi/sau produse petroliere, conform cerinţelor Uniunii Europene.Cadrul legislativ va clarifica pe deplin regimul proprietăţii. Vor fi eliminate neconcordantele dintre Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia şi Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, astfel încât să fie inlaturate dificultăţile de finanţare a activităţilor operationale şi de dezvoltare aferente proprietăţii publice.Concluzii:● Cadrul legislativ al sectorului energetic existent în prezent va fi completat şi perfectionat prin promovarea de către Ministerul Industriei şi Resurselor a unor proiecte de acte normative adecvate. Acestea vor clarifica pe deplin şi regimul proprietăţii.● Politica energetica şi legislaţia aferentă vor intra mai accentuat în procesul de racordare la politicile comunitare şi de armonizare cu acquisul comunitar.● Dezvoltarea instituţională va urmări crearea şi perfecţionarea funcţionarii eficiente a instituţiilor care asigură realizarea rolului statului.
 + 
Capitolul 7Concluzii finaleNecesitatea elaborării acestei lucrări a apărut ca urmare a corectivelor din Programul de guvernare al noului Cabinet în "Strategia economică a României pe termen mediu" şi Planul de acţiune guvernamental pe perioada până în anul 2004, convenite cu Comisia Uniunii Europene.În contextul evolutiilor semnificative pe plan european şi al tendinţelor conturate de Cartea verde a Comisiei Uniunii Europene "Spre o strategie europeană pentru siguranţa în alimentare cu energie" au fost identificate următoarele principii general valabile:● Integrarea în Uniunea Europeană nu poate avea loc fără realizarea unei cresteri economice accelerate, stabilă şi de durata, cu ritmuri superioare mediei comunitare.● Creşterea economică nu este un deziderat, ci o necesitate primordială.● Integrarea industriei energetice în structurile europene impune dezvoltarea durabila a sectorului energetic.● Remodelarea şi restructurarea industriei energetice în special constituie un obiectiv major al procesului de reforma a economiei naţionale.● Se impun accelerarea privatizării în sectorul energetic şi crearea unor structuri cu capacitate concurentiala sporită.● Intensificarea efortului investitional reprezintă o necesitate vitala.Prezenta lucrare se încadrează în "Strategia de dezvoltare energetica de perspectiva a României" şi urmăreşte sa pregătească luarea unor decizii în alternativele pe care le are la dispoziţie ţara noastră.Definitivarea strategiei şi politicilor energetice necesita în esenta decizii privind:– acceptarea unui import maxim de 40% pe ansamblul purtatorilor de energie, din considerente de siguranţă în alimentare;– pornindu-se de la decizia precedenta, stabilirea evoluţiei gradului de liberalizare a pieţei de energie electrica, respectiv de gaze naturale;– precizarea soluţiei optime de restructurare în domeniul producţiei de energie electrica şi termica, al gazelor naturale şi carbunelui;– alegerea opţiunii de privatizare specifice fiecăruia dintre subsectoarele energetice;– stabilirea raportului optim dintre opţiunea gaze naturale din import şi opţiunea cărbuni şi pacura, cu considerarea inaspririi reglementărilor de protecţie a mediului;– menţinerea unor tarife uniforme pe ţara pentru energia electrica, din considerente de coeziune socială;– intensificarea efortului investitional atât la purtatorii de energie, cat şi pe întregul lant producţie-transport-distribuţie.În vederea aducerii la îndeplinire a strategiei energetice pe următorii 4 ani şi a planului de acţiune elaborat se desprind concluziile prezentate în continuare:– Siguranţa în alimentarea cu energie electrica şi termica a tarii este condiţionată de realizarea unui import de maximum 40% pe ansamblul purtatorilor de energie (gaze naturale, pacura şi cărbune superior).– Finalizarea Unităţii 2 de la Centrala Nuclearoelectrica Cernavoda se înscrie ca prioritate în politica generală de dezvoltare a sistemului energetic cu costuri minime şi răspunde, prin soluţia tehnologică adoptată, cerinţelor de protecţie a mediului.– Finalizarea de investiţii de punere în funcţiune a unor capacităţi hidroenergetice insumand peste 900 MW. Fondurile necesare insumeaza circa 1,0 miliarde dolari S.U.A.– Realizarea programelor de investiţii din sectorul de producere a energiei electrice şi termice reprezintă un efort financiar de peste 2,8 miliarde dolari S.U.A.– Reabilitarea şi modernizarea Sistemului naţional de transport al energiei electrice şi realizarea conexiunilor în vederea interconectarii la UCTE insumeaza circa 450 milioane dolari S.U.A.– Proiectele de dezvoltare şi modernizare a sectorului de distribuţie a energiei electrice insumeaza circa 335 milioane dolari S.U.A. Fondurile aferente sustinerii programului de electrificari rurale insumeaza circa 150 milioane dolari S.U.A.– Realizarea programului de utilizare eficienta a energiei vizând proiecte de dezvoltare instituţională, tehnice aplicative şi de preluare a reglementărilor Uniunii Europene în acest domeniu reprezintă un efort financiar de circa 1.250 milioane lei şi 3 milioane dolari S.U.A.– Se impune demararea de urgenta a procesului de privatizare în sectoarele de producere şi distribuţie a energiei electrice.– Privatizarea va permite finanţarea investiţiilor, consolidarea guvernantei corporative şi a unui management performant, intrarea pe terţe pieţe.– Dezvoltarea pieţelor concurentiale de purtători de energie se va face treptat. Va fi creata piaţa de servicii energetice în scopul reducerii intensitatii energetice prin utilizarea eficienta a energiei.– Continuarea şi amplificarea cooperării internaţionale în domeniul energetic depind de exigenţele comerciale şi, respectiv, de cele ale funcţionarii interconectate cu UCTE.– Consolidarea componentei de protecţie a mediului în eficientizarea şi dezvoltarea durabila a sectorului energetic.– Pe baza unor analize financiare, a rezultatelor centrelor de cost va continua externalizarea activităţilor care induc pierderi şi care nu prezintă perspective de redresare viitoare, în vederea consolidării procesului de restructurare a societăţilor din sectorul energetic. Cadrul legislativ al sectorului energetic va clarifica pe deplin regimul proprietăţii.– Politica energetica şi legislaţia aferentă vor intra mai accentuat în procesul de racordare la politicile comunitare şi, respectiv, de armonizare cu acquisul comunitar.– Dezvoltarea instituţională va urmări crearea şi perfecţionarea funcţionarii eficiente a instituţiilor care asigură realizarea rolului statului.––-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x