HOTĂRÂRE nr. 646 din 7 iulie 2010

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 27/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 505 din 21 iulie 2010
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LAOUG (R) 146 31/10/2002 ART. 13
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 108
 Nu exista acte care fac referire la acest act

privind aprobarea bilanţului general al Trezoreriei Statului şi a contului de execuţie al bugetului Trezoreriei Statului pe anul 2009



În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 13 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 146/2002 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + 
Articolul 1Se aprobă bilanţul general al Trezoreriei Statului, încheiat la data de 31 decembrie 2009, care cuprinde atât în activ, cât şi în pasiv suma de 33.708.360.269 lei, prevăzut în anexa nr. 1.
 + 
Articolul 2Se aprobă contul de execuţie al bugetului Trezoreriei Statului pe anul 2009, care cuprinde la venituri suma de 1.310.954.413 lei şi la cheltuieli suma de 870.149.403 lei şi un excedent curent în sumă de 440.805.010 lei, prevăzut în anexa nr. 2.
 + 
Articolul 3Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.PRIM-MINISTRUEMIL BOCContrasemnează:–––––Ministrul finanţelor publice,Sebastian Teodor Gheorghe VlădescuBucureşti, 7 iulie 2010.Nr. 646.
 + 
Anexa 1Bilanţul general al Trezoreriei Statului la data de 31 decembrie 2009                                                                                  – lei –

    Denumirea posturilor bilanţiere Sold la
  începutul anului finele anului
    A 1 2
  A   DISPONIBILITĂŢI BĂNEŞTI ŞI CASA 143.781.893 4.602.818.458
  B   ALTE ACTIVE 5.979.658 75.941.152
  C   DEFICITE – total, 42.398.344.682 29.029.600.659
      din care:    
    c1 Deficit al bugetului de stat 40.245.969.910 26.315.349.165
    c2 Deficit al bugetului asigurărilor sociale de stat 2.152.374.772 2.213.199.232
    c6 Deficit al bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate 0 501.052.262
      TOTAL ACTIV 42.548.106.233 33.708.360.269
  A   DISPONIBILITĂŢI ŞI DEPOZITE ÎN CONTURI DESCHISE LA TREZORERIA STATULUI 33.944.189.918 25.523.935.854
    a1 Disponibilităţi ale instituţiilor publice şi operatorilor economici în conturi deschise la Trezoreria Statului 17.320.286.033 13.990.745.968
    a2 Depozite constituite din disponibilităţi ale instituţiilor publice şi operatorilor economici 2.264.687.200 2.504.996.500
    a3 Disponibilităţi în conturi deschise la Trezoreria operativă centrală 13.639.971.151 8.324.271.514
    a4 Disponibilităţi în contul de resurse proprii al Uniunii Europene 68.001.031 259.652.169
    a5 Disponibilităţi din certificate de depozit ale populaţiei 651.244.503 444.269.703
  B   CONTURI DE DECONTARE ŞI ALTE PASIVE 7.486.317 79.761.511
  C   EXCEDENTE 8.596.429.998 8.104.662.904
    c1 Excedent al sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale 2.856.324.103 3.165.271.049
    c2 Excedent al sistemului asigurărilor pentru şomaj 4.336.483.657 2.891.777.667
      – din care, în depozite   2.800.000.000
    c3 Excedent al Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale 363.848.680 567.035.615
      – din care, în depozite   300.000.000
    c4 Excedent al bugetului Trezoreriei Statului 1.039.773.558 1.480.578.573
      TOTAL PASIV 42.548.106.233 33.708.360.269

 + 
Anexa 2Contul de execuţieal bugetului Trezoreriei Statului pe anul 2009

*Font 7*
                                                                                                                           – lei –
Capitol

Subcapitol
/
Paragraf
Titlu/
Articol

Alineat

Denumire indicator

Prevederi
bugetare
iniţiale
Prevederi
bugetare
definitive
Realizări

Diferenţe
col. 7-6

%
7/6

0 1 2 3 4 5 6 7 8 9
VENITURI 628.958.000 975.923.000 1.310.954.413 335.031.413 134,33%
I. Venituri curente 628.958.000 975.923.000 1.310.954.413 335.031.413 134,33%
C. VENITURI NEFISCALE 628.958.000 975.923.000 1.310.954.413 335.031.413 134,33%
C1. Venituri din proprietate 625.858.000 972.753.000 1.307.880.808 335.127.808 134,45%
31.09 Venituri din dobânzi 625.858.000 972.753.000 1.307.880.808 335.127.808 134,45%
01 Venituri din dobânzi aferente Trezoreriei
Statului de la alte bugete
203.775.000 393.869.000 555.762.574 161.893.574 141,10%
02 Venituri din dobânzi aferente Trezoreriei
Statului de la alte sectoare
419.202.000 556.206.000 725.081.135 168.875.135 130,36%
03 Alte venituri din dobânzi 2.881.000 22.678.000 27.037.099 4.359.099 119,22%
C2. Vânzări de bunuri şi servicii 3.100.000 3.170.000 3.073.605 -96.395 96,96%
35.09 Amenzi, penalităţi şi confiscări 0 200.000 214.306 14.306 107,15%
04

Majorări de întârziere pentru venituri
nevărsate la termen
0

200.000

214.306

14.306

107,15%

36.09 Diverse venituri 3.100.000 2.970.000 2.859.299 -110.701 96,27%
50 Alte venituri 3.100.000 2.970.000 2.859.299 -110.701 96,27%
50.09 CHELTUIELI 628.958.000 975.923.000 870.149.403 -105773.597 89,16%
a) Clasificaţia funcţională
Partea I – Servicii publice generale 628.958.000 975.923.000 870.149.403 -105773.597 89,16%
51.09 Autorităţi publice şi acţiuni externe 53.571.000 40.231.000 32.515.440 -7.715.560 80,82%
01 Autorităţi executive şi legislative 53.571.000 40.231.000 32.515.440 -7.715.560 80,82%
01.03 Autorităţi executive 53.571.000 40.231.000 32.515.440 -7.715.560 80,82%
55.09

Tranzacţii privind datoria publică şi
împrumuturi
575.387.000

935.692.000

837.633.963

-98.058.037

89,52%

b) Clasificaţia economică
50.09 CHELTUIELI 628.958.000 975.923.000 870.149.403 -105773.597 89,16%
51.09 AUTORITĂŢI PUBLICE ŞI ACŢIUNI EXTERNE 53.571.000 40.231.000 32.515.440 -7.715.560 80,82%
01 CHELTUIELI CURENTE 42.638.000 40.047.000 32.483.739 -7.563.261 81,11%
20 Titlul II. Bunuri şi servicii 42.538.000 39.947.000 32.483.739 -7.463.261 81,32%
20.01 Bunuri şi servicii 36.221.000 34.175.970 27.787.796 -6.388.174 81,31%
01 Furnituri de birou 5.876.000 5.089.800 4.375.129 -714.671 85,96%
02 Materiale pentru curăţenie 290.000 263.000 206.499 -56.501 78,52%
03 Încălzit, iluminat şi forţă motrică 5.094.000 5.477.550 4.507.031 -970.519 82,28%
04 Apă, canal şi salubritate 499.000 501.500 365.152 -136.348 72,81%
05 Carburanţi şi lubrifianţi 1.252.000 1.230.000 1.094.515 -135.485 88,98%
06 Piese de schimb 403.000 419.470 278.239 -141.231 66,33%
07 Transport 76.000 64.000 45.397 -18.603 70,93%
08

Poştă, telecomunicaţii, radio, tv,
internet
2.452.000

2.181.200

1.819.862

-361.338

83,43%

09

Materiale şi prestări de servicii cu
caracter funcţional
13.717.000

12.287.675

8.937.502

-3.350.173

72,74%

30 Alte bunuri şi servicii pentru întreţinere
şi funcţionare
6.562.000 6.661.775 6.158.470 -503.305 92,44%
20.02 Reparaţii curente 2.018.000 1.924.320 1.520.204 -404.116 79,00%
20.05 Bunuri de natura obiectelor de inventar 1.705.000 1.203.710 791.714 -411.996 65,77%
30 Alte obiecte de inventar 1.705.000 1.203.710 791.714 -411.996 65,77%
20.11 Cărţi, publicaţii şi materiale documentare 190.000 159.000 85.705 -73.295 53,90%
20.30 Alte cheltuieli 2.404.000 2.484.000 2.298.320 -185.680 92,52%
03 Prime de asigurare non-viaţă 786.000 756.000 594.725 -161.275 78,67%
04 Chirii 1.618.000 1.728.000 1.703.595 -24.405 98,59%
59 Titlul IX. Alte cheltuieli 100.000 100.000 0 -100.000
59.17 Despăgubiri civile 100.000 100.000 -100.000
51.09 70 CHELTUIELI DE CAPITAL 10.933.000 184.000 31.800 -152.200 17,28%
71 Titlul X. Active nefinanciare 10.933.000 184.000 31.800 -152.200 17,28%
71.01 Active fixe 10.933.000 184.000 31.800 -152.200 17,28%
02

Maşini, echipamente şi mijloace de
transport
151.000

159.000

7.963

-151.037

5,01%

03

Mobilier, aparatură birotică şi alte
active corporale
10.782.000

25.000

23.837

-1.163

84

PLĂŢI EFECTUATE ÎN ANUL PRECEDENT ŞI
RECUPERATE ÎN ANUL CURENT
-99

-99

85 Titlul XV. Plăţi efectuate în anul
precedent şi recuperate în anul curent
-99

-99

85.01

Plăţi efectuate în anul precedent şi
recuperate în anul curent
-99

-99

55.09

TRANZACŢII PRIVIND DATORIA PUBLICĂ ŞI
ÎMPRUMUTURI
575.387.000

935.692.000

837.633.963

-98.058.037

89,52%

01 CHELTUIELI CURENTE 575.387.000 935.692.000 837.695.590 -97.996.410 89,53%
30 Titlul III. Dobânzi 575.387.000 935.692.000 837.695.590 -97.996.410 89,53%
30.01 Dobânzi aferente datoriei publice interne 163.000.000 300.000.000 300.000.000 0 100,00%
01

Dobânzi aferente datoriei publice interne
directe
163.000.000

300.000.000

300.000.000

0

100,00%

30.02 Dobânzi aferente datoriei publice externe 1.877.000 1.877.000 1.664.004 -212.996 88,65%
01

Dobânzi aferente datoriei publice externe
directe
1.877.000

1.877.000

1.664.004

-212.996

88,65%

30.03 Alte dobânzi 410.510.000 633.815.000 536.031.586 -97.783.414 84,57%
04

Dobânzi la depozite şi disponibilităţi
păstrate în contul trezoreriei statului
410.510.000

633.815.000

536.031.586

-97.783.414

84,57%

84 PLĂTI EFECTUATE ÎN ANUL PRECEDENT ŞI
RECUPERATE ÎN ANUL CURENT
-61.627

-61.627

85 Titlul XV. Plăţi efectuate în anul
precedent şi recuperate în anul curent
-61.627

-61.627

85.01 Plăţi efectuate în anul precedent şi
recuperate în anul curent
-61.627 -61.627
Excedent/Deficit 0 0 440.805.010 440.805.010

_____________

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x