HOTĂRÂRE nr. 644 din 12 august 1999

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 13/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: GUVERN
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 391 din 18 august 1999
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE 34 20/01/1998
ActulREFERIRE LALEGE 67 24/06/1995 ART. 22
 Nu exista acte care fac referire la acest act

privind acordarea unor ajutoare de urgenta



În temeiul art. 22 din Legea nr. 67/1995 privind ajutorul social,Guvernul României hotărăşte: + 
Articolul UNIC(1) Se aprobă acordarea unor ajutoare de urgenta în valoare totală de 475 milioane lei unui număr de 55 de familii sinistrate din judeţul Bihor, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.(2) Ajutoarele de urgenta aprobate potrivit alin. (1) se plătesc din fondurile neutilizate în anul 1999, destinate acordării de subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor române cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţa socială, potrivit prevederilor Legii nr. 34/1998.p. PRIM-MINISTRU,VICTOR BABIUCContrasemnează:––––––p. Ministrul munciişi protecţiei sociale,Mariana Basuc,secretar de statMinistrul finanţelor,Decebal Traian Remesp. Secretar de stat,şeful Departamentului pentruAdministraţie Publică Locală,Ioan Onisei
 + 
Anexa 1

  Nr. crt. Beneficiarul Localitatea Suma acordată (milioane lei)
  1.  Modog Ecaterina Borod nr. 269 5
  2.  Garz Nicolae Borod nr. 284 5
  3.  Modog Ileana Borod nr. 301 5
  4.  Maruşca Ana Borod nr. 309 10
  5.  Venter Maria Borod nr. 335 5
  6.  Venter Floare Borod nr. 337 5
  7.  Iogea Aron Borod nr. 353 15
  8.  Bot Maria Corniţel nr. 3 5
  9.  Coca Onita Corniţel nr. 5 15
  10.  Cicort Ana Corniţel nr. 16 10
  11.  Tole Victoria Valea Mare de Criş nr. 32 10
  12.  Tole Ioan Valea Mare de Criş nr. 55 10
  13.  Maruşca Maria Valea Mare de Criş nr. 158 5
  14.  Ţepele Dumitru Bratca nr. 30 10
  15.  Caba Viorel Bratca nr. 53 15
  16.  Vandici Viorel Bratca nr. 54 15
  17.  Cicort Petru Bratca nr. 55 5
  18.  Dumiter Teodor Bratca nr. 55/A 20
  19.  Bradea Aron Bratca nr. 56 20
  20.  Bradea Dumitru Bratca nr. 56/A 20
  21.  Şvab Stela Bratca nr. 57 20
  22.  Şvab Petru Bratca nr. 57/A 10
  23.  Stiop Marian Bratca nr. 58 20
  24.  Marian Nicolae Bratca nr. 59 15
  25.  Marian Maria Bratca nr. 59/A 10
  26.  Popa Florica Bratca nr. 60/A 15
  27.  Popa Traian Bratca nr. 63 15
  28.  Mateaş Aron Bratca nr. 157 5
  29.  Martin Gheorghe Bratca nr. 159 20
  30.  Petruş Sabina Beznea nr. 287 5
  31.  Gordan Irina Beznea nr. 289 5
  32.  Rad Gheorghe Valea Crişului nr. 129 5
  33.  Farcalau Mihai Valea Crişului nr. 147 5
  34.  Martin Maria Valea Crişului nr. 156 5
  35.  Cicort Ioan Valea Crişului nr. 171 10
  36.  Ardelean Florica Lăcrămioara Topa de Criş nr. 35 5
  37.  Blaj Florian Topa de Criş nr. 45 5
  38.  Venter Teodor Topa de Criş nr. 53/A 5
  39.  Lingurar Traian Topa de Criş nr. 55 5
  40.  Venter Maria Topa de Criş nr. 56 5
  41.  Catana Alexandru Topa de Criş nr. 56/A 5
  42.  Madar Florian Topa de Criş nr. 65 5
  43.  Cosmaros Gavril Topa de Criş nr. 78 5
  44.  Topai Victor Topa de Criş nr. 81 5
  45.  Olar Moise Topa de Criş nr. 83 5
  46.  Ardelean Mircea Topa de Criş nr. 84 5
  47.  Pup Nicolae Topa de Criş nr. 91 5
  48.  Cuc Ioanel Topa de Criş nr. 92/A 5
  49.  Micle Florian Topa de Criş nr. 145 5
  50.  Mermeze Dumitru Topa de Criş nr. 146 5
  51.  Botau Ana Topa de Criş nr. 147 5
  52.  Tarcea Irina Topa de Criş nr. 152 5
  53.  Tarcea Maria Topa de Criş nr. 153 5
  54.  Bodea Nicolae Topa de Criş nr. 154 5
  55.  Jolte Iosif Topa de Criş nr. 183 5

–––-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x