Informatii Document
Emitent: SENATUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 774 din 16 octombrie 2015
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Actiuni induse de acest act: | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
pentru modificarea Hotărârii Senatului nr. 50/2012 privind aprobarea componenţei numerice şi nominale a comisiilor permanente ale Senatului
În temeiul prevederilor art. 64 alin. (4) şi art. 67 din Constituţia României, republicată, precum şi ale art. 46 şi 47 din Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, cu modificările şi completările ulterioare,Senatul adoptă prezenta hotărâre. +
Articolul UNICHotărârea Senatului nr. 50/2012 privind aprobarea componenţei numerice şi nominale a comisiilor permanente ale Senatului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 20 decembrie 2012, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:– La anexa nr. XX "Componenţa Comisiei pentru mediu", domnul senator Ehegartner Petru – Grupul parlamentar Liberal Conservator – se include în componenţa comisiei, în locul domnului senator Pelican Dumitru – Grupul parlamentar Liberal Conservator.Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 12 octombrie 2015, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
p. PREŞEDINTELE SENATULUI,
IOAN CHELARUBucureşti, 12 octombrie 2015.Nr. 64.––