privind aprobarea închirierii unor bunuri, proprietate publică a statului, aflate în administrarea Administraţiei Naţionale "Apele Române"(actualizată până la data de 23 iunie 2008*)
–––––*) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 23 iunie 2008 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ prin includerea tuturor modificărilor şi completărilor aduse de către: HOTĂRÂREA nr. 653 din 18 iunie 2008.Conţinutul acestui act nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilorÎn temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 14 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + Articolul 1(1) Se aprobă închirierea de către Administraţia Naţională "Apele Române" a unor bunuri imobile, respectiv terenuri situate în albiile minore ale cursurilor de apă, malurile acestora şi cuvetele lacurilor, precum şi imobile construcţii, proprietate publică a statului, aflate în administrarea acesteia, prevăzute în paginile 118-379 din anexa nr. 12 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare. … (2) Închirierea bunurilor prevăzute la alin. (1) se face prin licitaţie publică, în condiţiile legii. … + Articolul 2(1) Administraţia Naţională "Apele Române" are dreptul să reţină o cotă-parte de 50% din sumele percepute din închirierea acestor bunuri, iar diferenţa de 50% se face venit la bugetul de stat. … (2) Sumele încasate de către Administraţia Naţională "Apele Române" potrivit alin. (1) reprezintă venituri proprii şi se utilizează în scopuri de investiţii pentru dezvoltarea infrastructurii de management cantitativ şi calitativ al bazinelor hidrografice ale cursurilor de apă din România. … + Articolul 3(1) Contractele de închiriere se încheie de către Administraţia Naţională «Apele Române» pentru o perioadă de maximum 10 ani, cu posibilitatea prelungirii acestora, în condiţiile legii. … –––Alin. (1) al art. 3 a fost modificat de art. unic din HOTĂRÂREA nr. 653 din 18 iunie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 465 din 23 iunie 2008.(2) În contractele încheiate se prevăd în mod obligatoriu clauze asigurătorii în vederea susţinerii de către locatar a cheltuielilor care pot apărea ca urmare a unor efecte neprevăzute iniţial asupra malurilor şi albiilor cursurilor de apă, a cuvetei lacurilor de acumulare sau a construcţiilor hidrotehnice aflate în zona de influenţă. … + Articolul 4Instrucţiunile pentru organizarea şi desfăşurarea licitaţiilor publice şi pentru atribuirea contractelor de închiriere, contractul-cadru de închiriere, precum şi listele cuprinzând bunurile propuse spre închiriere şi durata închirierii fiecăruia se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale din domeniul apelor.PRIM-MINISTRUCĂLIN POPESCU-TĂRICEANUContrasemnează:–––––Ministrul mediului şidezvoltării durabile,Attila KorodiMinistrul economieişi finanţelor,Varujan VosganianBucureşti, 20 iunie 2007.Nr. 632.–––
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.