În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 65 alin. (1) din Legea nr. 370/2004 privind alegerea Președintelui României, republicată, cu modificările și completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. +
Articolul 1(1)Pentru coordonarea și urmărirea îndeplinirii sarcinilor prevăzute de legislația în vigoare în domeniul alegerii Președintelui României, care revin ministerelor și celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și instituțiilor prefectului, se constituie Comisia tehnică centrală pentru coordonarea activităților de organizare a alegerilor pentru Președintele României, denumită în continuare Comisia tehnică centrală, fără personalitate juridică, având componența prevăzută în anexa nr. 1.(2)Componența nominală a Comisiei tehnice centrale se stabilește prin ordin al ministrului afacerilor interne, pe baza propunerilor formulate de conducătorii ministerelor și ai celorlalte instituții sau societăți prevăzute în anexa nr. 1 în termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.(3)Pot participa la ședințele Comisiei tehnice centrale, la invitația președintelui acesteia, reprezentanți ai partidelor politice parlamentare și ai mass-mediei. La invitația președintelui comisiei pot participa la ședințele Comisiei tehnice centrale și reprezentanți ai altor instituții ale administrației publice centrale interesate și ai unor operatori economici care prestează servicii de interes economic general. +
Articolul 2(1)În termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se constituie comisiile tehnice județene pentru coordonarea activităților de organizare a alegerilor pentru Președintele României și Comisia tehnică a municipiului București pentru coordonarea activităților de organizare a alegerilor pentru Președintele României, denumită în continuare Comisia tehnică a municipiului București, fără personalitate juridică, în componența prevăzută în anexa nr. 2, cu atribuții în coordonarea și urmărirea îndeplinirii sarcinilor ce revin autorităților administrației publice locale și serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, prevăzute de legislația în vigoare.(2)Componența nominală a comisiei tehnice județene sau a municipiului București se stabilește de prefect, prin ordin, pe baza propunerilor formulate de conducătorii instituțiilor/ societăților prevăzute în anexa nr. 2.(3)La ședințele comisiilor tehnice județene și ale Comisiei tehnice a municipiului București pot participa, în calitate de invitați, reprezentanți ai partidelor politice parlamentare, ai mass-mediei, ai altor instituții ale administrației publice și ai unor operatori economici care prestează servicii de interes public.(4)Pentru urmărirea și soluționarea operativă a problemelor curente din județe, respectiv din municipiul București, pe lângă comisiile tehnice se constituie grupuri tehnice de lucru, fără personalitate juridică, conduse de subprefect, formate din funcționari publici desemnați de conducătorii serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, organizate la nivelul județului, respectiv al municipiului București. (5)În perioada în care își desfășoară activitatea în cadrul grupurilor tehnice de lucru de pe lângă comisiile tehnice județene și Comisia tehnică a municipiului București, membrii acestora sunt degrevați de sarcinile de serviciu.(6)Condițiile materiale necesare funcționării grupului tehnic de lucru se asigură prin grija prefectului. Salariile și celelalte drepturi bănești cuvenite personalului care își desfășoară activitatea în grupul tehnic de lucru se achită de către instituțiile sau autoritățile publice de la care aceștia provin. +
Articolul 3(1)Ministerul Afacerilor Interne dispune măsuri pentru menținerea și asigurarea ordinii și liniștii publice în localitățile țării, pe întreaga perioadă electorală și, în mod deosebit, în ziua votării, precum și în zilele care premerg și succedă acestei zile.(2)Ministerul Afacerilor Interne, prin structurile sale, menține și asigură ordinea publică în zona secțiilor de votare și securitatea dosarelor întocmite de birourile electorale din țară, pe timpul transportului acestora la birourile electorale, respectiv la Biroul Electoral Central, precum și securitatea pe timpul tipăririi, transportului și depozitării buletinelor de vot și a celorlalte materiale necesare votării.(3)Personalul structurilor Ministerului Afacerilor Interne asigură, pe durata perioadei electorale, paza sediilor Biroului Electoral Central, Autorității Electorale Permanente, birourilor electorale județene, biroului electoral pentru secțiile de votare din străinătate, birourilor electorale ale sectoarelor municipiului București, birourilor electorale pentru votul prin corespondență din țară și ale birourilor electorale ale secțiilor de votare din țară. +
Articolul 4(1)Pentru asigurarea funcționalității sistemelor informatice și de comunicații utilizate în procesul electoral, prefecții desemnează la propunerea autorităților locale, până cel mai târziu la data de 1 octombrie 2019:a)cel puțin un informatician pentru fiecare comună; … b)cel puțin doi informaticieni pentru fiecare oraș; … c)cel puțin trei informaticieni pentru fiecare municipiu și sector al municipiului București. … (2)Prin informaticieni se înțelege, în sensul prezentei hotărâri, persoane care au cunoștințe de bază în tehnologia informației.(3)În cel mult 3 zile de la data expirării termenului prevăzut de alin. (1), prefecții transmit lista informaticienilor Autorității Electorale Permanente și Serviciului de Telecomunicații Speciale, conform formatului stabilit de acestea.(4)Informaticienii prevăzuți la alin. (1) primesc, pe bază de proces-verbal, de la reprezentanții Serviciului de Telecomunicații Speciale echipamentele informatice necesare îndeplinirii atribuțiilor care le revin. +
Articolul 5(1)Serviciul de Telecomunicații Speciale duce la îndeplinire următoarele măsuri tehnice principale:a)asigură aplicații informatice conform cerințelor operaționale furnizate de Autoritatea Electorală Permanentă; … b)asigură echipamente informatice și de comunicații pentru implementarea și funcționarea sistemelor informatice utilizate în procesul electoral, precum și pentru asistența tehnică necesară acestora; … c)asigură serviciile de telefonie specială și de comunicații de voce și date, necesare birourilor electorale din țară; … d)asigură terminalele informatice necesare Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal, înregistrării video-audio a operațiunilor efectuate de către membrii birourilor electorale ale secțiilor de votare pentru numărarea voturilor, precum și fotografierii proceselor-verbale privind consemnarea rezultatelor votării; … e)asigură terminalele informatice pentru secțiile de votare organizate în străinătate care să permită preluarea electronică a semnăturilor alegătorilor. … (2)Serviciul de Telecomunicații Speciale asigură, la nivelul fiecărui județ, constituirea unor centre de intervenție operativă pentru remedierea eventualelor disfuncționalități ale Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal.(3)Serviciul de Telecomunicații Speciale asigură funcționarea Centrului de suport tehnic prin care furnizează asistență tehnică pentru operatorii de calculator din secțiile de votare.(4)Dotarea și funcționarea centrelor de intervenție operativă și a Centrului de suport tehnic se asigură de către Serviciul de Telecomunicații Speciale. +
Articolul 6(1)Institutul Național de Statistică și direcțiile teritoriale de statistică asigură statisticienii necesari pentru operațiunile tehnice de consemnare și centralizare a rezultatelor alegerilor, dotarea necesară cu echipamente, tehnică de calcul și consumabile, în limita fondurilor alocate.(2)Institutul Național de Statistică și direcțiile teritoriale de statistică asigură instruirea personalului implicat în efectuarea operațiunilor tehnice pentru stabilirea rezultatelor alegerilor.(3)Institutul Național de Statistică asigură editarea și tipărirea proceselor-verbale pentru constatarea rezultatelor alegerilor la Regia Autonomă „Monitorul Oficial“. +
Articolul 7(1)Autoritățile administrației publice centrale și locale iau măsurile necesare pentru a pune la dispoziția primarilor spații în vederea organizării de secții de votare, precum și pentru sprijinirea cu personal a operațiunilor tehnice la secțiile de votare.(2)Spațiile puse la dispoziția primarilor în conformitate cu alin. (1) nu fac parte dintre unitățile de asistență medicală cu paturi sau de asistență medicală primară și ambulatorie de specialitate. (3)Ministerul Sănătății va lua măsurile necesare pentru asigurarea asistenței medicale la centrele de votare. +
Articolul 8Primarii duc la îndeplinire următoarele măsuri tehnice principale:a)întocmesc și tipăresc listele electorale permanente; … b)asigură amenajarea secțiilor de votare din țară și dotarea acestora cu urne de vot, urne speciale și cabine de vot; … c)informează alegătorii privind delimitarea secțiilor de votare și sediile acestora; … d)asigură locurile speciale de afișaj electoral și amplasarea de panouri electorale; … e)acordă sprijin reprezentanților Serviciului de Telecomunicații Speciale pentru instalarea echipamentelor și furnizarea serviciilor prevăzute la art. 5 alin. (1); … f)asigură, prin personalul desemnat, primirea pe bază de proces-verbal a echipamentelor instalate pentru asigurarea serviciilor prevăzute la art. 5 alin. (1), precum și protecția fizică a acestora; … g)acordă sprijin prefectului pentru exercitarea atribuțiilor cu caracter electoral ce îi revin, potrivit actelor normative în vigoare; … h)asigură, în măsura resurselor disponibile, conexiuni de rezervă la internet în secțiile de votare. … +
Articolul 9(1)Ministerul Afacerilor Interne, cu sprijinul Autorității Electorale Permanente, organizează, în termen de cel mult 7 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, instruirea prefecților și a subprefecților cu privire la organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Președintele României.(2)Prefecții, cu sprijinul filialelor și birourilor județene ale Autorității Electorale Permanente, organizează în cel mai scurt timp instruirea primarilor și a secretarilor comunelor, orașelor și municipiilor cu privire la sarcinile ce le revin în vederea organizării și desfășurării în bune condiții a alegerilor pentru Președintele României.(3)Prefecții elaborează graficul de distribuire a buletinelor de vot, precum și a celorlalte materiale necesare desfășurării procesului electoral pe care îl supun aprobării birourilor electorale județene și birourilor electorale ale sectoarelor municipiului București.(4)Ministerul Afacerilor Interne și Autoritatea Electorală Permanentă acordă sprijin de specialitate prefecților și primarilor, în vederea realizării la termen și în condiții corespunzătoare a sarcinilor ce le revin în organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Președintele României. +
Articolul 10(1)Autoritatea Electorală Permanentă asigură sediul, dotarea tehnică și materială a Biroului Electoral Central.(2)Ministerul Afacerilor Interne împreună cu Autoritatea Electorală Permanentă asigură mijloacele de transport necesare bunei desfășurări a activității Biroului Electoral Central. (3)Prefecții, împreună cu președinții consiliilor județene, asigură sediile și dotarea tehnico-materială ale birourilor electorale județene.(4)Primarii sectoarelor municipiului București, împreună cu prefectul municipiului București, asigură sediile și dotarea tehnico-materială ale birourilor electorale ale sectoarelor municipiului București.(5)Ministerul Afacerilor Externe asigură sediul și dotarea tehnico-materială ale biroului electoral pentru secțiile de votare din afara țării și ale birourilor electorale pentru votul prin corespondență.(6)Pentru dotarea tehnico-materială a birourilor electorale județene, a birourilor electorale ale sectoarelor municipiului București, a biroului electoral pentru secțiile de votare din afara țării, a birourilor electorale pentru votul prin corespondență și a birourilor electorale ale secțiilor de votare sunt utilizate bunurile aparținând autorităților administrației publice prevăzute la alin. (4) și (5).(7)Pentru dotarea tehnico-materială a birourilor electorale ale secțiilor de votare, primarii utilizează bunurile recuperate de la scrutinele anterioare și aflate în stare de funcționare.(8)În cazurile în care bunurile necesare amenajării și dotării tehnico-materiale corespunzătoare a secțiilor de votare nu se pot recupera, se achiziționează unele noi de către instituțiile prefectului, în limita fondurilor alocate, conform standardelor stabilite de Autoritatea Electorală Permanentă, în condițiile legii. +
Articolul 11(1)Autoritatea Electorală Permanentă asigură, cu sprijinul Ministerului Afacerilor Interne și al Institutului Național de Statistică, personalul tehnic auxiliar al Biroului Electoral Central.(2)Personalul tehnic auxiliar al birourilor electorale județene și al birourilor electorale ale sectoarelor municipiului București este asigurat de către prefecți, Autoritatea Electorală Permanentă și Institutul Național de Statistică, acesta putând fi suplimentat de către prefect acolo unde este necesar cu personal asigurat de către instituțiile publice cu atribuții în materie electorală.(3)Ministerul Afacerilor Externe, împreună cu Autoritatea Electorală Permanentă, cu sprijinul Institutului Național de Statistică, asigură personalul tehnic auxiliar necesar biroului electoral pentru secțiile de votare din străinătate, acesta putând fi suplimentat de către ministrul afacerilor externe, acolo unde este necesar, cu personal asigurat de către orice altă instituție publică cu atribuții în materie electorală.(4)Personalul tehnic auxiliar al birourilor electorale asigură relația cu publicul, relația cu mass-media, accesul la informațiile de interes public, înregistrarea și arhivarea documentelor, secretariatul ședințelor, efectuarea operațiunilor materiale privind centralizarea rezultatelor alegerilor, precum și a operațiunilor materiale de predare-primire a materialelor electorale. +
Articolul 12(1)Ministerul Afacerilor Externe asigură sprijinul logistic necesar biroului electoral pentru secțiile de votare din străinătate, misiunilor diplomatice și oficiilor consulare pentru pregătirea și organizarea alegerilor pentru Președintele României.(2)Ministerul Afacerilor Externe, împreună cu misiunile diplomatice și oficiile consulare, iau măsuri pentru identificarea de spații adecvate pentru sediile secțiilor de votare din străinătate, precum și pentru obținerea acordului autorităților din statele străine pentru organizarea acestora pe teritoriul lor.(3)Ministerul Afacerilor Externe asigură serviciile de comunicații de voce și date, necesare birourilor electorale ale secțiilor de votare din străinătate.(4)Ministerul Afacerilor Externe și Autoritatea Electorală Permanentă iau măsuri pentru informarea cetățenilor români cu drept de vot cu domiciliul sau reședința în străinătate privind modalitățile de exercitare a dreptului de vot.(5)Ministerul Afacerilor Externe comunică Autorității Electorale Permanente, în timp util, necesarul de buletine de vot, ștampile cu mențiunea „VOTAT“ și timbre autocolante care sunt folosite la secțiile de votare din străinătate.(6)Paza secțiilor de votare din străinătate se asigură cu luarea în considerare a condițiilor specifice de organizare a procesului de votare din străinătate.(7)Ministerul Afacerilor Externe asigură distribuirea terminalelor informatice furnizate de Serviciul de Telecomunicații Speciale către birourile electorale ale secțiilor de votare organizate în străinătate. +
Articolul 13(1)Autoritatea Electorală Permanentă ia măsuri pentru informarea și/sau instruirea membrilor birourilor electorale și a celorlalți participanți la procesul electoral, prin realizarea, distribuirea și/sau difuzarea de publicații, ghiduri, broșuri, pliante, producții audiovideo. Materialele de informare destinate cetățenilor români care aparțin minorităților naționale pot fi realizate în alte limbi decât cea română.(2)În scopul asigurării instruirii și îndrumării eficiente a prefecților, primarilor, secretarilor unităților administrativ-teritoriale, a membrilor birourilor electorale și a celorlalți participanți la procesul electoral, publicațiile prevăzute la alin. (1) cuprind variante actualizate ale reglementărilor legale privind alegerile pentru Președintele României din anul 2019.(3)Prefecții și primarii sprijină Autoritatea Electorală Permanentă în distribuirea și/sau difuzarea materialelor de informare prevăzute la alin. (1) și (2). +
Articolul 14(1)Autoritatea Electorală Permanentă coordonează activitățile efectuate de către Serviciul de Telecomunicații Speciale, conform prezentei hotărâri, pentru funcționarea Sistemului informatic de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal.(2)Autoritatea Electorală Permanentă asigură, cu sprijinul Serviciului de Telecomunicații Speciale, echipamentele, aplicațiile și serviciile informatice utilizate de Biroul Electoral Central pentru centralizarea rezultatelor votării la alegerile pentru Președintele României.(3)Autoritatea Electorală Permanentă asigură echipamentele informatice, licențele, consumabilele și articolele de mobilier aferente operațiunilor de confecționare, transmitere și primire de către Compania Națională „Poșta Română“ – S.A. și structurile acesteia a documentelor pentru exercitarea dreptului de vot prin corespondență. +
Articolul 15(1)Comisiile tehnice județene pentru coordonarea activităților de organizare a alegerilor pentru Președintele României și Comisia tehnică a municipiului București informează săptămânal Comisia tehnică centrală în legătură cu stadiul pregătirii și organizării scrutinului.(2)Comisia tehnică centrală informează săptămânal Guvernul în legătură cu stadiul îndeplinirii acțiunilor privind pregătirea și organizarea scrutinului.(3)Comisiile tehnice prevăzute de prezenta hotărâre își încetează activitatea la data validării rezultatului alegerilor pentru Președintele României. +
Articolul 16Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ
Contrasemnează:
Ministrul afacerilor interne, interimar,
Mihai-Viorel Fifor
Președintele Autorității Electorale Permanente,
Constantin-Florin Mitulețu-Buică
Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice,
Vasile-Daniel Suciu
Ministrul afacerilor externe,
Ramona-Nicole Mănescu
Ministrul finanțelor publice,
Eugen Orlando Teodorovici
Ministrul sănătății,
Sorina Pintea
Secretarul general al Guvernului,
Toni GreblăBucurești, 27 august 2019.Nr. 631. +
Anexa nr. 1
COMPONENȚA
Comisiei tehnice centrale pentru coordonarea activităților de organizare a alegerilor pentru Președintele RomânieiPreședinte: ministrul afacerilor interneMembri:– președintele Autorității Electorale Permanente^1;^1 Președintele Autorității Electorale Permanente poate fi înlocuit de către unul dintre vicepreședinții Autorității Electorale Permanente, desemnat prin ordin. … – secretar de stat pentru ordine publică din Ministerul Afacerilor Interne; … – secretar de stat pentru relația cu instituțiile prefectului din Ministerul Afacerilor Interne; … a)reprezentanți, la nivel de secretar de stat/subsecretar de stat sau secretar general, ai:– Secretariatului General al Guvernului; … – Ministerului Afacerilor Externe; … – Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice; … – Ministerului Finanțelor Publice; … – Ministerului Muncii și Justiției Sociale; … – Ministerului Educației Naționale; … – Ministerului Sănătății; … – Institutului Național de Statistică; … – Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale; … – Serviciului de Telecomunicații Speciale; … … b)reprezentanți ai:– Agenției Naționale de Presă AGERPRES; … – Societății Române de Televiziune; … – Societății Române de Radiodifuziune; … … c)reprezentanți ai societăților de distribuție și furnizare a energiei electrice. … NOTĂ:Lucrările de secretariat tehnic ale Comisiei tehnice centrale sunt asigurate de Ministerul Afacerilor Interne. +
Anexa nr. 2
COMPONENȚA
Comisiei tehnice județene pentru coordonarea activităților de organizare a alegerilor pentru Președintele României și a Comisiei tehnice a municipiului București pentru coordonarea activităților de organizare a alegerilor pentru Președintele RomânieiPreședinte: prefectul județului, respectiv al municipiului BucureștiMembri:– subprefectul; … – secretarul județului, respectiv secretarul general al municipiului București; … – directorul executiv al direcției regionale/județene de statistică; … – directorul general al direcției regionale a finanțelor publice/ șeful administrației județene a finanțelor publice, după caz; … – inspectorul-șef al inspectoratului județean de poliție, respectiv directorul general al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București; … – inspectorul-șef al inspectoratului pentru situații de urgență județean, respectiv inspectorul-șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Municipiului București; … – șeful structurii județene de administrare a bazelor de date de evidență a persoanelor, respectiv a municipiului București; … – șeful serviciului public comunitar județean de evidență a persoanelor; … – inspectorul-șef al inspectoratului de jandarmi județean, respectiv directorul general al Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București; … – inspectorul general al inspectoratului școlar județean, respectiv al municipiului București; … – directorul direcției de sănătate publică a județului, respectiv al Direcției de Sănătate Publică a Municipiului București; … – reprezentantul teritorial al Serviciului de Telecomunicații Speciale; … – reprezentantul Autorității Electorale Permanente; … – reprezentanți teritoriali ai societăților de distribuție și furnizare a energiei electrice; … – corespondentul teritorial al Agenției Naționale de Presă AGERPRES. … NOTĂ:Lucrările de secretariat tehnic ale Comisiei tehnice județene și ale Comisiei tehnice a municipiului București sunt asigurate de personalul din cadrul instituției prefectului.––