pentru aprobarea criteriilor de selectare a obiectivelor de investiţii pentru finanţarea prin Programul naţional de dezvoltare locală, aprobat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/2013
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. III din Ordonanţa Guvernului nr. 19/2015 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi modificarea unor acte normative, precum şi unele măsuri de corelare legislativă şi al art. 34 alin. (2) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + Articolul 1Se aprobă criteriile de selectare a obiectivelor de investiţii pentru finanţarea prin Programul naţional de dezvoltare locală, aprobat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/2013, aprobată prin Legea nr. 89/2015, cu modificările şi completările ulterioare, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. + Articolul 2Pentru selectarea la finanţare a obiectivelor de investiţii se va utiliza cel puţin unul dintre criteriile prevăzute în anexă. PRIM-MINISTRU VICTOR-VIOREL PONTA Contrasemnează: ––––– Ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, Sevil Shhaideh Ministrul finanţelor publice, Eugen Orlando TeodoroviciBucureşti, 28 iulie 2015.Nr. 624. + Anexă CRITERIILE DE SELECTARE a obiectivelor de investiţii pentru finanţarea prin Programul naţional de dezvoltare locală, aprobat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/2013I. Repartizarea echilibrată a fondurilor de la bugetul de stat pe judeţe, destinate transferurilor pentru finanţarea obiectivelor de investiţii din portofoliul unităţilor administrativ-teritoriale, utilizând cel puţin unul dintre următorii indicatori:1. datele demografice şi administrativ-teritoriale ale judeţelor, având în vedere:a) ponderea numărului de unităţi administrativ-teritoriale din judeţ din totalul numărului de unităţi administrativ-teritoriale de la nivel naţional; … b) ponderea populaţiei judeţului raportată la populaţia totală a ţării; … c) ponderea suprafeţei judeţului raportată la suprafaţa totală a ţării; … 2. capacitatea financiară a unităţilor administrativ-teritoriale, având în vedere ponderea capacităţii unităţilor administrativ-teritoriale de a participa cu fonduri de la bugetul local pentru realizarea obiectivelor de investiţii;3. ponderea numărului de obiective de investiţii aflate în derulare de fiecare judeţ, având în vedere:a) numărul de obiective de investiţii aflate în derulare de fiecare judeţ din totalul investiţilor aflate în derulare la nivel naţional; … b) necesarul de fonduri pentru finalizarea obiectivelor de investiţii începute şi nefinalizate raportat la necesarul total de fonduri pentru finalizarea obiectivelor de investiţii începute şi nefinalizate de la nivel naţional. … II. Încadrarea obiectivelor de investiţii în domeniile specifice pentru care există obligaţia conformării unor reglementări europene sau în domenii specifice prioritareIII. Stadiul fizic al realizării obiectivului de investiţii, începând cu stadiul fizic cel mai ridicat la data aplicării criteriuluiIV. Data semnării contractului de furnizare/prestare de servicii/execuţie de lucrări, după cazV. Populaţia deservită––
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.