privind stabilirea unor măsuri de accelerare a implementării instrumentelor structurale(actualizată până la data de 2 decembrie 2013*)
–––––*) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 2 decembrie 2013 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ prin includerea tuturor modificărilor şi completărilor aduse de către HOTĂRÂREA nr. 929 din 27 noiembrie 2013.Conţinutul acestui act nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilorAvând în vedere necesitatea îmbunătăţirii implementării programelor operaţionale finanţate din instrumente structurale şi asigurarea capacităţii de absorbţie a acestor fonduri, precum şi prevederile art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, aprobată cu modificări prin Legea nr. 362/2009, şi prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de coeziune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.260/1999 , publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 210 din 31 iulie 2006, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + Articolul 1(1) Prezenta hotărâre stabileşte cadrul general de implementare a unor măsuri pentru stimularea absorbţiei şi asigurarea unui management eficient al fondurilor externe nerambursabile postaderare provenite din instrumente structurale. … (2) Termenii "program operaţional", "autoritate de management", "organism intermediar" şi "beneficiar" au înţelesurile prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de coeziune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.260/1999 . … (3) Termenul "instrumente structurale" are înţelesul prevăzut în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, aprobată cu modificări prin Legea nr. 362/2009. … + Articolul 2(1) În vederea implementării proiectului finanţat din instrumente structurale, precum şi asigurării sustenabilităţii investiţiei, beneficiarul poate constitui garanţii în favoarea unei instituţii de credit, sub forma gajării sau ipotecării asupra activelor fixe ce fac obiectul contractului/deciziei/ordinului de finanţare, în condiţiile legii şi cu respectarea prevederilor contractului/deciziei/ordinului de finanţare în cauză, pe toată perioada de valabilitate a contractului/deciziei/ordinului de finanţare. … –––Alin. (1) al art. 2 a fost modificat de art. unic din HOTĂRÂREA nr. 929 din 27 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 745 din 2 decembrie 2013.(2) Beneficiarul este obligat să transmită autorităţii de management/organismului intermediar cu care a încheiat contractul/decizia/ordinul de finanţare o copie a contractului de credit şi gaj/ipotecă încheiat conform prevederilor alin. (1), în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la semnarea acestuia. … + Articolul 3(1) Prin contractele/deciziile/ordinele de finanţare sau prin acte adiţionale la acestea în cazul proiectelor aflate în implementare se stabilesc termenii şi condiţiile specifice conform cărora beneficiarii de proiecte finanţate din instrumente structurale pot beneficia de prevederile art. 2 alin. (1). … (2) Termenii şi condiţiile specifice prevăzute la alin. (1) asigură inclusiv respectarea art. 57 din Regulamentul (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului. … PRIM-MINISTRUEMIL BOCContrasemnează:───────────────Ministrul finanţelor publice,Sebastian Teodor Gheorghe VlădescuŞeful Departamentului pentru Afaceri Europene,Bogdan MănoiuBucureşti, 23 iunie 2010.Nr. 606.__________
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.