Informatii Document
Emitent: AUTORITATEA ELECTORALA PERMANENTA
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 796 din 18 august 2021
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Buzău nr. 118 din 14.07.2021 privind aprobarea Referendumului având ca obiect modificarea hotarelor unității administrativ-teritoriale municipiul Buzău și unității administrativ-teritoriale comuna Țintești, în sensul unirii celor două entități administrative,observând prevederile art. 35 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, cu modificările și completările ulterioare, precum și modelul buletinului de vot pentru referendumul local prevăzut în anexa nr. 1B la aceeași lege,văzând Hotărârea Biroului Electoral de Circumscripție Buzău nr. 2 din 5.08.2021 privind stabilirea dimensiunii buletinului de vot pentru referendumul local din 26.09.2021,ținând cont de necesitatea asigurării secretului votului alegătorilor care își vor exprima dreptul de vot la referendumul local din data de 26 septembrie 2021 din municipiul Buzău, județul Buzău,luând în considerare prevederile art. 103 alin. (1) lit. i) și w) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora Autoritatea Electorală Permanentă asigură aplicarea unitară a dispozițiilor legale referitoare la organizarea referendumurilor și veghează la respectarea legii privind organizarea și desfășurarea referendumurilor locale,având în vedere prevederile art. 62 prima teză din Legea nr. 3/2000, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora această lege se completează în mod corespunzător cu prevederile Legii nr. 208/2015, cu modificările și completările ulterioare,ținând cont de prevederile art. 61 alin. (1) din Legea nr. 208/2015, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora condițiile de tipărire a buletinelor de vot se stabilesc prin hotărâre a Autorității Electorale Permanente,văzând propunerea formulată prin Adresa nr. 114.067 din 10.08.2021 a primarului municipiului Buzău, înregistrată la Autoritatea Electorală Permanentă cu nr. 15.856 din 12.08.2021,în temeiul art. 104 alin. (1) și (2) din Legea nr. 208/2015, cu modificările și completările ulterioare,Autoritatea Electorală Permanentă adoptă prezenta hotărâre. +
Articolul 1Se aprobă condițiile de tipărire a buletinelor de vot care vor fi utilizate la referendumul local din data de 26 septembrie 2021 din municipiul Buzău, județul Buzău, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. +
Articolul 2Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Președintele Autorității Electorale Permanente,
Constantin-Florin Mitulețu-Buică
Contrasemnează:
Vicepreședinte,
Marian Muhuleț
Vicepreședinte,
Vajda ZsomborBucurești, 16 august 2021.Nr. 6. +
ANEXĂ
Condițiile de tipărire a buletinelor de vot ce vor fi utilizate
la referendumul local din data de 26 septembrie 2021 din municipiul Buzău, județul Buzău1.Buletinul de vot are 4 pagini, în format A5 (o foaie A4 pliată). … 2.Pe prima pagină a buletinului de vot (prima copertă) se imprimă stema României într-un spațiu grafic de 1,8 x 2,5 cm, sub care se înscriu următoarele mențiuni:2.1.„ROMÂNIA“; … 2.2.„BULETIN DE VOT pentru Referendumul local din data de 26 septembrie 2021 asupra modificării hotarelor unității administrativ-teritoriale municipiul Buzău și unității administrativ-teritoriale comuna Țintești, în sensul unirii celor două entități administrative“. … … 3.Mențiunile prevăzute pe prima pagină a buletinului (prima copertă) se tipăresc cu litere corp 24, Times New Roman. … 4.A doua pagină a buletinului de vot (prima pagină interioară) va rămâne goală. … 5.Pe pagina a treia a buletinului de vot (a doua pagină interioară) se imprimă întrebarea „Sunteți de acord cu unirea municipiului Buzău cu comuna Țintești?“, precum și pătratele, cu latura de 4 cm, cuprinzând afirmația, respectiv negația. … 6.Literele care compun întrebarea înscrisă pe pagina a treia a buletinului de vot (a doua pagină interioară) se tipăresc cu corp 24, Times New Roman. … 7.Literele care cuprind afirmația și negația din pătratele înscrise pe pagina a treia a buletinului de vot (a doua pagină interioară) se tipăresc cu corp 48, Times New Roman, cu majuscule. … 8.Ultima pagină a buletinului de vot (coperta finală) va rămâne goală, pentru aplicarea ștampilei de control a secției de votare. … 9.La imprimarea buletinelor de vot se utilizează cerneală neagră. …