În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. +
Articolul IÎncepând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se acordă sprijin financiar pentru un număr de maximum 10.000 de beneficiari ai Programului social de interes național de susținere a cuplurilor și a persoanelor singure, pentru creșterea natalității, în vederea asigurării medicamentelor și a efectuării procedurilor medicale de specialitate recomandate pe teritoriul României. +
Articolul IIHotărârea Guvernului nr. 1.103/2022 pentru aprobarea Programului social de interes național de susținere a cuplurilor și a persoanelor singure, pentru creșterea natalității, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 883 din 7 septembrie 2022, se modifică după cum urmează:1.La articolul 1, alineatele (3) și (6) vor avea următorul cuprins:(3)Scopul Programului îl reprezintă sprijinirea financiară a cuplurilor și a persoanelor singure din România, în vederea asigurării medicamentelor și a efectuării procedurilor medicale de specialitate recomandate, ca element principal de susținere a creșterii natalității în România.………………………………………………………………………………….(6)Acordarea sprijinului financiar se realizează în ordinea cronologică a depunerii dosarelor complete și declarate eligibile, în condițiile prevăzute la art. 5 alin. (9) din anexa la Ordinul ministrului muncii și solidarității sociale și al ministrului familiei, tineretului și egalității de șanse nr. 2.155/20.917/2022 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Programului social de interes național de susținere a cuplurilor și a persoanelor singure, pentru creșterea natalității, cu modificările și completările ulterioare, în limita fondurilor aprobate anual în bugetul Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse. … 2.La articolul 2, alineatul (2) va avea următorul cuprins:(2)Cel puțin unul dintre cei doi beneficiari ai Programului, membri ai cuplului infertil, căsătoriți sau necăsătoriți, sau femeia singură infertilă trebuie să fie cetățean român și să aibă domiciliul în România. … 3.La articolul 4, alineatele (1) și (2) vor avea următorul cuprins: +
Articolul 4(1)Sprijinul financiar constă în două vouchere, un voucher medicamente, în valoare de 5.000 lei, și un voucher proceduri medicale, în valoare de 10.000 lei, și se acordă pe baza cererii și a declarației pe propria răspundere ale beneficiarului/beneficiarilor Programului, însoțite de documente doveditoare. Declarația pe propria răspundere trebuie să certifice faptul că în cursul anului 2024 nu s-a mai acordat sprijin financiar prin intermediul unui alt program, cu același scop, finanțat din fonduri publice. Documentele doveditoare sunt cele prevăzute la art. 8 alin. (4) din anexa la Ordinul ministrului muncii și solidarității sociale și al ministrului familiei, tineretului și egalității de șanse nr. 2.155/20.917/2022, cu modificările și completările ulterioare.(2)Documentele prevăzute la alin. (1) se depun în format electronic, prin intermediul unei platforme digitale administrate de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, dedicate acestui program, conform prevederilor art. 2 lit. m) din anexa la Ordinul ministrului muncii și solidarității sociale și al ministrului familiei, tineretului și egalității de șanse nr. 2.155/20.917/2022, cu modificările și completările ulterioare. … +
Articolul IIIÎn termen de 60 de zile de la data publicării prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin ordin al ministrului muncii și solidarității sociale și al ministrului familiei, tineretului și egalității de șanse se aprobă modificarea și completarea Ordinului ministrului muncii și solidarității sociale și al ministrului familiei, tineretului și egalității de șanse nr. 2.155/20.917/2022 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Programului social de interes național de susținere a cuplurilor și a persoanelor singure, pentru creșterea natalității, cu modificările și completările ulterioare.
PRIM-MINISTRU
ION-MARCEL CIOLACU
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Marian Neacșu
Ministrul familiei, tineretului și egalității de șanse,
Natalia-Elena Intotero
Ministrul muncii și solidarității sociale,
Simona Bucura-Oprescu
Ministrul sănătății,
Alexandru Rafila
Ministrul finanțelor,
Marcel-Ioan BoloșBucurești, 30 mai 2024.Nr. 590.––