HOTĂRÂRE nr. 589 din 23 iunie 2005

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 19/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 569 din 1 iulie 2005
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE 246 16/05/2001
ActulREFERIRE LAOG 112 31/08/2000 ART. 2
ActulREFERIRE LALEGE 213 17/11/1998 ART. 10
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 108
 Nu exista acte care fac referire la acest act

privind trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia a unor construcţii aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale



În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată prin Legea nr. 246/2001,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + 
Articolul 1Se aprobă trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia a unor construcţii aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, amplasate în incinta imobilelor având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
 + 
Articolul 2Trecerea în domeniul privat al statului a construcţiilor prevăzute la art. 1 se face în vederea scoaterii din funcţiune şi demolării acestora.
 + 
Articolul 3După scoaterea din funcţiune şi demolarea construcţiilor, Ministerul Apărării Naţionale îşi va actualiza în mod corespunzător datele din evidenţa cantitativ-valorică.PRIM-MINISTRUCĂLIN POPESCU-TĂRICEANUContrasemnează:–––––Ministrul apărării naţionale,Teodor AtanasiuMinistrul finanţelor publice,Ionel PopescuBucureşti, 23 iunie 2005.Nr. 589.
 + 
Anexa DATELE DE IDENTIFICAREa construcţiilor aflate în administrarea MinisteruluiApărării Naţionale, care trec din domeniul public al statuluiîn domeniul privat al statului

         
  Nr. crt. Adresa imobilului Persoana juridică care administrează imobilul Caracteristicile bunurilor care trec în domeniul privat al statului
  1. Comuna Baru, judeţul Hunedoara Ministerul Apărării Naţionale Imobil 359, nr. M.F. = 104.146 Pavilionul M1:
  – suprafaţa construită = 149 m2
  – valoarea contabilă = 28.000 lei
  Pavilionul M3:
  – suprafaţa construită = 149 m2
  – valoarea contabilă = 28.000 lei
  Pavilionul M4:
  – suprafaţa construită = 149 m2
  – valoarea contabilă = 28.000 lei
  Pavilionul M5:
  – suprafaţa construită = 149 m2
  – valoarea contabilă = 28.000 lei
  Pavilionul M6:
  – suprafaţa construită = 149 m2
  – valoarea contabilă = 28.000 lei
  Pavilionul M7:
  – suprafaţa construită = 149 m2
  – valoarea contabilă = 28.000 lei
  Pavilionul M8:
  – suprafaţa construită = 149 m2
  – valoarea contabilă = 28.000 lei
  Pavilionul M9:
  – suprafaţa construită = 149 m2
  – valoarea contabilă = 28.000 lei
  Pavilionul M10:
  – suprafaţa construită = 149 m2
  – valoarea contabilă = 28.000 lei
  2. Comuna Sohatu, judeţul Călăraşi Ministerul Apărării Naţionale Imobil 2.434, nr. M.F. = 103.800
  Pavilionul F1:
  – suprafaţa construită = 82 m2
  – valoarea contabilă = 24.000 lei
  Pavilionul J:
  – suprafaţa construită = 65,28 m2
  – valoarea contabilă = 7.200 lei
  Pavilionul P:
  – suprafaţa construită = 85 m2
  – valoarea contabilă = 17.000 lei
  Pavilionul R1:
  – suprafaţa construită = 48 m2
  – valoarea contabilă = 13.400 lei
  3. Municipiul Câmpia Turzii, judeţul Cluj Ministerul Apărării Naţionale Imobil 1.833, nr. M.F. = 106.662
  Pavilionul V1:
  – suprafaţa construită = 174 m2
  – valoarea contabilă = 31.000 lei
  4. Municipiul Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea Ministerul Apărării Naţionale Imobil 481, nr. M.F. = 103.905
  Pavilionul J:
  – suprafaţa construită = 464 m2
  – valoarea contabilă = 334.000 lei
  Pavilionul J1:
  – suprafaţa construită = 464 m2
  – valoarea contabilă = 334.000 lei
  Pavilionul J2:
  – suprafaţa construită = 464 m2
  – valoarea contabilă = 334.000 lei
  Pavilionul J3:
  – suprafaţa construită = 158 m2
  – valoarea contabilă = 221.000 lei
  Pavilionul M:
  – suprafaţa construită = 196 m2
  – valoarea contabilă = 306.000 lei
  Pavilionul R6:
  – suprafaţa construită = 156 m2
  – valoarea contabilă = 244.000 lei
  Pavilionul V:
  – suprafaţa construită = 149 m2
  – valoarea contabilă = 268.000 lei
  Pavilionul Z:
  – suprafaţa construită = 84 m2
  – valoarea contabilă = 131.000 lei
  5. Municipiul Târgu Mureş, judeţul Mureş Ministerul Apărării Naţionale Imobil 462, nr. M.F. = 104.105
  Pavilionul P2:
  – suprafaţa construită = 18 m2
  – valoarea contabilă = 13.000 lei
  6. Municipiul Târgu Mureş, judeţul Mureş Ministerul Apărării Naţionale Imobil 2.262, nr. M.F. = 104.129
  Pavilionul T:
  – suprafaţa construită = 31,80 m2
  – valoarea contabilă = 18.500 lei
  Pavilionul T2:
  – suprafaţa construită = 12 m2
  – valoarea contabilă = 5.000 lei
  7. Municipiul Bacău, judeţul Bacău Ministerul Apărării Naţionale Imobil 979, nr. M.F. = 106.922
  Pavilionul CP2:
  – suprafaţa construită = 240 m2
  – valoarea contabilă = 71.400 lei
  Pavilionul SO:
  – suprafaţa construită = 814 m2
  – valoarea contabilă = 8.000 lei
  Pavilionul SO1:
  – suprafaţa construită = 1.500 m2
  – valoarea contabilă = 335.000 lei
  Pavilionul B12:
  – suprafaţa construită = 32 m2
  – valoarea contabilă = 32.000 lei
  8. Municipiul Iaşi, judeţul Iaşi Ministerul Apărării Naţionale Imobil 756, nr. M.F. = 106.853
  Pavilionul C:
  – suprafaţa construită = 626 m2
  – valoarea contabilă = 911.500 lei
  9. Comuna Bucşani, judeţul Giurgiu Ministerul Apărării Naţionale Imobil 2.536, nr. M.F. = 103.709
  Pavilionul T1:
  – suprafaţa construită = 9 m2
  – valoarea contabilă = 1.600 lei
  Pavilionul T2:
  – suprafaţa construită = 9 m2
  – valoarea contabilă = 1.600 lei
  Pavilionul T3:
  – suprafaţa construită = 9 m2
  – valoarea contabilă = 1.600 lei
  Pavilionul T4:
  – suprafaţa construită = 9 m2
  – valoarea contabilă = 1.600 lei
  Pavilionul Y2:
  – suprafaţa construită = 33 m2
  – valoarea contabilă = 2.000 lei
  Pavilionul Z2:
  – suprafaţa construită = 43 m2
  – valoarea contabilă = 3.000 lei
  10. Municipiul Bucureşti Ministerul Apărării Naţionale Imobil 1.049, nr. M.F. = 103.579
  Pavilionul B:
  – suprafaţa construită = 5,2 m2
  – valoarea contabilă = 13.900 lei
  Pavilionul N:
  – suprafaţa construită = 157 m2
  – valoarea contabilă = 136.000 lei
  11. Comuna Ilia, judeţul Hunedoara Ministerul Apărării Naţionale Imobil 1.730, nr. M.F. = 103.502
  Împrejmuire din beton:
  – lungimea = 940 m
  – valoarea contabilă = 95.000 lei
  12. Municipiul Tecuci, judeţul Galaţi Ministerul Apărării Naţionale Imobil 488, nr. M.F. = 107.041
  Pavilionul S4:
  – suprafaţa construită = 94 m2
  – valoarea contabilă = 1.000 lei
  Pavilionul S5:
  – suprafaţa construită = 94 m2
  – valoarea contabilă = 1.000 lei
  Pavilionul S6:
  – suprafaţa construită = 94 m2
  – valoarea contabilă = 1.000 lei

–––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x