privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea regulamentelor (CE) ale Comisiei nr. 640/2009 , nr. 641/2009 , nr. 642/2009 şi nr. 643/2009 , prin care se implementează Directiva 2009/125/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 21 octombrie 2009 de instituire a unui cadru pentru stabilirea cerinţelor în materie de proiectare ecologică aplicabile produselor cu impact energetic şi pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1.039/2003 privind stabilirea cerinţelor referitoare la etichetarea şi eficienţa energetică a aparatelor frigorifice de uz casnic pentru introducerea lor pe piaţă
În scopul asigurării aplicării în România a prevederilor:a) Regulamentului (CE) nr. 640/2009 al Comisiei din 22 iulie 2009 de implementare a Directivei 2005/32/CE a Parlamentului European şi a Consiliului în ceea ce priveşte cerinţele de proiectare ecologică pentru motoarele electrice; … b) Regulamentului (CE) nr. 641/2009 al Comisiei din 22 iulie 2009 de punere în aplicare a Directivei 2005/32/CE a Parlamentului European şi a Consiliului cu privire la cerinţele de proiectare ecologică aplicabile pompelor de circulaţie fără etanşare independente şi pompelor de circulaţie fără etanşare integrate în produse; … c) Regulamentului (CE) nr. 642/2009 al Comisiei din 22 iulie 2009 de punere în aplicare a Directivei 2005/32/CE a Parlamentului European şi a Consiliului cu privire la cerinţele de proiectare ecologică aplicabile aparatelor TV; … d) Regulamentului (CE) nr. 643/2009 al Comisiei din 22 iulie 2009 de punere în aplicare a Directivei 2005/32/CE a Parlamentului European şi a Consiliului cu privire la cerinţele de proiectare ecologică pentru aparatele frigorifice de uz casnic, … în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. +
Articolul 1Prezenta hotărâre stabileşte cadrul legal şi instituţional necesar aplicării directe a:a) Regulamentului (CE) nr. 640/2009 al Comisiei din 22 iulie 2009 de implementare a Directivei 2005/32/CE a Parlamentului European şi a Consiliului în ceea ce priveşte cerinţele de proiectare ecologică pentru motoarele electrice, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 191 din 23 iulie 2009; … b) Regulamentului (CE) nr. 641/2009 al Comisiei din 22 iulie 2009 de punere în aplicare a Directivei 2005/32/CE a Parlamentului European şi a Consiliului cu privire la cerinţele de proiectare ecologică aplicabile pompelor de circulaţie fără etanşare independente şi pompelor de circulaţie fără etanşare integrate în produse, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 191 din 23 iulie 2009; … c) Regulamentului (CE) nr. 642/2009 al Comisiei din 22 iulie 2009 de punere în aplicare a Directivei 2005/32/CE a Parlamentului European şi a Consiliului cu privire la cerinţele de proiectare ecologică aplicabile aparatelor TV, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 191 din 23 iulie 2009; … d) Regulamentului (CE) nr. 643/2009 al Comisiei din 22 iulie 2009 de punere în aplicare a Directivei 2005/32/CE a Parlamentului European şi a Consiliului cu privire la cerinţele de proiectare ecologică pentru aparatele frigorifice de uz casnic, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 191 din 23 iulie 2009. … +
Articolul 2Se desemnează Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri ca autoritate naţională competentă pentru coordonarea aplicării dispoziţiilor regulamentelor Comisiei prevăzute la art. 1. +
Articolul 3Se desemnează Autoritatea Naţională pentru Reglementare în Domeniul Energiei ca autoritate naţională competentă pentru supravegherea pieţei, pentru categoriile de produse care fac obiectul dispoziţiilor regulamentelor Comisiei prevăzute la art. 1 lit. a) şi b). +
Articolul 4Se desemnează Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor ca autoritate naţională competentă pentru supravegherea pieţei, pentru categoriile de produse care fac obiectul dispoziţiilor regulamentelor Comisiei prevăzute la art. 1 lit. c) şi d). +
Articolul 5Supravegherea pieţei acoperă întregul teritoriu al României. +
Articolul 6(1) Pentru exercitarea activităţii de supraveghere a pieţei, bugetul de stat asigură finanţarea pentru dezvoltarea structurilor de specialitate şi infrastructura necesară supravegherii pieţei. … (2) Resursele financiare necesare pentru exercitarea activităţii de supraveghere a pieţei se suportă astfel: … a) de către Autoritatea Naţională pentru Reglementare în Domeniul Energiei, în limita fondurilor alocate anual de la bugetul de stat, cu această destinaţie, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului; … b) de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, în limita fondurilor alocate anual de la bugetul de stat, cu această destinaţie, prin bugetul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri. … (3) Autorităţile naţionale competente pentru supravegherea pieţei prevăzute la art. 3 şi 4 stabilesc varianta cea mai potrivită în ceea ce priveşte aplicarea procedurii de verificare specifică fiecărui regulament prevăzut la art. 1, în funcţie de bugetul aprobat şi de numărul de produse identificate pe piaţă. … +
Articolul 7Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri asigură, la cererea autorităţii naţionale competente pentru supravegherea pieţei prevăzute la art. 3, furnizarea informaţiilor necesare desfăşurării activităţii de supraveghere a pieţei, cum ar fi cele privitoare la producătorii/importatorii categoriilor de produse care fac obiectul dispoziţiilor regulamentelor Comisiei prevăzute la art. 1 lit. a) şi b). +
Articolul 8Informaţiile care trebuie furnizate de producători în scopul evaluării conformităţii şi/sau al informării consumatorilor, prevăzute la pct. 2 din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 640/2009 , la pct. 2 din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 641/2009 , la pct. 5 din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 642/2009 , la art. 4 alin. (1) şi la pct. 1 paragraful (1) din anexa II la Regulamentul (CE) nr. 643/2009 , trebuie să fie disponibile în limba română. +
Articolul 9(1) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 30.000 lei la 50.000 lei şi retragerea de pe piaţă sau interzicerea introducerii pe piaţă a produselor neconforme săvârşirea de către persoanele juridice a următoarelor fapte: … a) nerespectarea prevederilor art. 4, ale pct. 1 din anexa I – la termenele prevăzute la pct. 1, 2 şi 3 din art. 3, precum şi ale anexei II la Regulamentul (CE) nr. 640/2009 ; … b) nerespectarea prevederilor art. 4, ale pct. 1 din anexa I şi ale anexei II la Regulamentul (CE) nr. 641/2009 ; … c) nerespectarea prevederilor art. 4, ale pct. 1-4 din anexa I şi ale anexei II la Regulamentul (CE) nr. 642/2009; … d) nerespectarea prevederilor art. 4, ale pct. 1 paragraful (2) şi pct. 2 din anexa II, precum şi ale anexelor III-IV la Regulamentul (CE) nr. 643/2009 . … (2) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei şi suspendarea comercializării produselor neconforme săvârşirea de către persoanele juridice a următoarelor fapte: … a) nerespectarea prevederilor pct. 2 din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 640/2009 ; … b) nerespectarea prevederilor pct. 2 din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 641/2009 ; … c) nerespectarea prevederilor pct. 5 din anexa I la Regulamentul (CE) nr. 642/2009 ; … d) nerespectarea prevederilor pct. 1 paragraful (1) din anexa II la Regulamentul (CE) nr. 643/2009 ; … e) nerespectarea prevederilor art. 8 din prezenta hotărâre. … +
Articolul 10(1) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. a) şi b) şi alin. (2) lit. a) şi b) se fac de către reprezentanţii împuterniciţi ai Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei. … (2) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. c) şi d) şi alin. (2) lit. c) şi d) se fac de către reprezentanţii împuterniciţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. … +
Articolul 11(1) Contravenţiilor prevăzute la art. 9 le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare. … (2) Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute la art. 9, agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei. … +
Articolul 12Prevederile art. 9 referitoare la contravenţiile şi sancţiunile pentru nerespectarea dispoziţiilor regulamentelor Comisiei, prevăzute la art. 1, care se aplică de la o dată ulterioară datei intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se implementează de la data la care aceste dispoziţii devin aplicabile. +
Articolul 13La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Hotărârea Guvernului nr. 1.039/2003 privind stabilirea cerinţelor referitoare la etichetarea şi eficienţa energetică a aparatelor frigorifice de uz casnic pentru introducerea lor pe piaţă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 5 iulie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. Articolul 4 va avea următorul cuprins:"Art. 4. – (1) Fără a aduce atingere prevederilor Regulamentului (CE) nr. 643/2009 al Comisiei din 22 iulie 2009 de punere în aplicare a Directivei 2005/32/CE a Parlamentului European şi a Consiliului cu privire la cerinţele de proiectare ecologică pentru aparatele frigorifice de uz casnic, se admite introducerea pe piaţă numai a aparatelor frigorifice de uz casnic care:a) au aplicată o etichetă indicând consumurile de energie, clasa de eficienţă energetică, nivelul de zgomot şi, după caz, alte caracteristici, potrivit prevederilor anexei nr. 1, astfel încât să fie uşor de observat şi vizibilă; … b) sunt însoţite de o fişă conţinând informaţiile înscrise pe etichetă, modelul fişei fiind potrivit prevederilor anexei nr. 2; … c) au marcajul european de conformitate CE, prevăzut în anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 55/2011 privind stabilirea cerinţelor în materie de proiectare ecologică aplicabile produselor cu impact energetic, aplicat de producător sau de reprezentantul autorizat al acestuia, denumit în continuare marcaj CE; … d) au clasa de eficienţă energetică determinată potrivit prevederilor anexei nr. 5. … (2) Informaţiile referitoare la nivelul de zgomot, prevăzute în anexele nr. 1-3, vor fi făcute publice potrivit prevederilor art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 482/2004 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a aparatelor electrocasnice în funcţie de nivelul zgomotului transmis prin aer. Nivelul de zgomot va fi măsurat potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 482/2004.” … 2. Articolele 5 şi 8 se abrogă.3. La articolul 9 alineatul (1), literele b) şi c) vor avea următorul cuprins:"b) nerespectarea prevederilor art. 4 alin. (1) lit. c), conform art. 17 alin. (1) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 55/2011;c) nerespectarea prevederilor art. 7, conform art. 17 alin. (1) lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 55/2011;”. … 4. La articolul 9, alineatul (2) va avea următorul cuprins:"(2) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac în cazurile prevăzute la alin. 1) lit. a) şi b) de către personalul împuternicit de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi în cazurile prevăzute la alin. (1) lit. c) de către personalul împuternicit de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei."5. Articolele 11 şi 12 se abrogă.6. Articolul 13 va avea următorul cuprins:"Art. 13. – Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor promovează măsuri pentru informarea şi educarea consumatorului, în scopul utilizării responsabile a energiei."7. Articolele 14-17 se abrogă.8. Articolul 20 va avea următorul cuprins:"Art. 20. – Prezenta hotărâre transpune în legislaţia naţională următoarele directive europene:a) Directiva 94/2/CE a Comisiei din 21 ianuarie 1994 de punere în aplicare a Directivei 92/75/CEE a Consiliului cu privire la indicarea prin etichetare a consumului de energie al frigiderelor, congelatoarelor şi combinelor frigorifice de uz casnic, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, seria L, nr. 45 din 17 februarie 1994; … b) Directiva 92/75/CEE a Consiliului din 22 septembrie 1992 privind indicarea, prin etichetare şi informaţii standard despre produs, a consumului de energie şi de alte resurse la aparatele de uz casnic, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, seria L, nr. 297 din 13 octombrie 1992; … c) Directiva 2003/66/CE a Comisiei din 3 iulie 2003 de modificare a Directivei 94/2/CE de punere în aplicare a Directivei 92/75/CEE a Consiliului cu privire la indicarea consumului energetic pe etichetele frigiderelor, congelatoarelor şi combinelor frigorifice electrocasnice, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 170 din 9 iulie 2003.” … 9. Anexele nr. 6 şi 7 se abrogă. +
Articolul 14Prezenta hotărâre intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.PRIM-MINISTRUEMIL BOCContrasemnează:───────────────Ministrul economiei,comerţului şi mediului de afaceri,Ion AritonSecretarul general al Guvernului,Daniela Nicoleta AndreescuPreşedinteleAutorităţii Naţionale pentru ProtecţiaConsumatorilor,Constantin CerbulescuPreşedinteleAutorităţii Naţionale pentru Reglementareîn Domeniul Energiei,Iulius Dan PlavetiMinistrul finanţelor publice,Gheorghe IalomiţianuBucureşti, 1 iunie 2011.Nr. 580.___________