HOTĂRÂRE nr. 577 din 30 mai 2024

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 28/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: GUVERNUL ROMÂNIEI
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 519 din 4 iunie 2024
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE 500 11/07/2002 ART. 42
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 108
ANEXA 1REFERIRE LAORDIN 2236 01/11/2022
ANEXA 1REFERIRE LAHOTARARE 1235 12/10/2022
 Nu exista acte care fac referire la acest act





În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 42 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + 
Articolul 1Se reaprobă Nota de fundamentare privind necesitatea și oportunitatea efectuării cheltuielilor de investiții aferente proiectului „Capacitatea sporită de supraveghere, control și monitorizare a pădurilor prin intermediul unui sistem informatic integrat“, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. + 
Articolul 2Finanțarea proiectului de investiții prevăzut la art. 1 se realizează din fonduri externe nerambursabile, prin Planul național de redresare și reziliență (P.N.R.R.), și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii. + 
Articolul 3Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor răspunde de modul de utilizare a sumelor aprobate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.

PRIM-MINISTRU
ION-MARCEL CIOLACU
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Marian Neacșu
Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,
Marian-Cătălin Predoiu
Ministrul mediului, apelor și pădurilor,
Mircea Fechet
Ministrul investițiilor și proiectelor europene,
Adrian Câciu
Ministrul finanțelor,
Marcel-Ioan Boloș
București, 30 mai 2024.Nr. 577. + 
ANEXĂ
NOTĂ DE FUNDAMENTARE
privind necesitatea și oportunitatea efectuării cheltuielilor de
investiții aferente proiectului "Capacitatea sporită de supraveghere,
control și monitorizare a pădurilor prin intermediul unui sistem informatic integrat"
1.Context generalMinisterul Mediului, Apelor și Pădurilor depune eforturi constante atât pentru îmbunătățirea monitorizării transporturilor de materiale lemnoase, cât și pentru monitorizarea exploatărilor forestiere din pădurile României. Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor propune dezvoltarea unui sistem național de supraveghere, control și monitorizare a pădurilor, prin intermediul unui sistem informatic integrat dezvoltat pe trei direcții: sistem de comparare a imaginilor satelitare pentru detectarea modificărilor în coronamentul arboretelor, sistem de monitorizare video a transporturilor de materiale lemnoase și sistem de teledetecție ce se bazează pe senzori LiDAR, aeropurtați și mobili. Sistemul are trei componente principale:(i)compararea imaginilor prin satelit, automată și la cerere, pentru a detecta modificările coronamentului pădurii;(ii)monitorizarea transportului de lemn cu ajutorul camerelor de supraveghere video asistate de inteligența artificială;(iii)model digital de pădure obținut prin scanare aeriană și terestră LiDAR – densitate mare – peste 30 de puncte/mp.Pe baza imaginilor satelitare vor putea fi identificate periodic zonele cu modificări în coronamentul vegetației forestiere, iar prin analiza și compararea cu datele referitoare la tăierile legal aprobate – extrase din SUMAL 2.0 – și cu zonele în care au avut loc calamități naturale se pot semnala alerte zonale în care dispariția vegetației nu este justificată – tăieri fără drept, inclusiv cu identificarea zonelor de risc.Sistemul de monitorizare video, asemănător celui pentru verificarea valabilității rovinietei, va cuprinde și o rețea de camere video amplasate pe întreg teritoriul național și va fi interconectat cu sistemul de trasabilitate a materialelor lemnoase, respectiv Sistemul informatic integrat de urmărire a materialelor lemnoase, care a fost dezvoltat împreună cu STS și este funcțional în prezent.Sistemul de teledetecție bazat pe senzori LiDAR, aeropurtați și mobili, va permite colectarea norilor de puncte și aerofotogramelor care vor permite realizarea modelului digital al pădurilor, estimarea fondului de producție, verificarea volumelor din APV, precum și a lucrărilor de amenajare a pădurilor.Finanțarea acestor echipamente se va asigura în cadrul Planului național de redresare și reziliență 2020-2026, componenta C7 – Transformare digitală, investiția I5 – Digitalizare în domeniul mediului, prin proiectul „Capacitate sporită de supraveghere, control și monitorizare a pădurilor prin intermediul unui sistem informatic integrat“.Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor este coordonator de reformă și/sau investiții pentru implementarea proiectului „Capacitatea sporită de supraveghere, control și monitorizare a pădurilor prin intermediul unui sistem informatic integrat“, investiția 5 – Digitalizarea în domeniul mediului din cadrul componentei C7 – Transformare digitală, având o alocare din asistența financiară nerambursabilă în valoare de 52.000.000 euro, conform Hotărârii Guvernului nr. 1.235/2022 privind aprobarea distribuției bugetului aferent reformelor și investițiilor finanțate prin Planul național de redresare și reziliență al României pentru fiecare coordonator de reformă și/sau investiții, cu modificările și completările ulterioare. Prin Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 2.236/2022 privind aprobarea finanțării în vederea implementării activităților aferente investiției 5 – Digitalizare în domeniul mediului, jalonul 167 – Capacitatea sporită de supraveghere, control și monitorizare a pădurilor prin intermediul unui sistem informatic integrat, componenta 7 – Transformare digitală, din cadrul Planului național de redresare și reziliență s-a aprobat finanțarea implementării proiectului „Capacitatea sporită de supraveghere, control și monitorizare a pădurilor prin intermediul unui sistem informatic integrat“, cu o valoare totală de 272.605.200 lei (inclusiv TVA), din care valoarea TVA aferentă cheltuielilor eligibile din PNRR este în sumă de 43.525.200 lei.2.Justificarea necesității implementării proiectuluiPotrivit componentei 7 – Transformare digitală, investiția I5 – Digitalizare în domeniul mediului – sprijin financiar nerambursabil din Planul național de redresare și reziliență, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor are obligația implementării unor servicii informatice integrate de supraveghere, control și monitorizare a fondului forestier, utilizării de soluții digitale pentru păduri și monitorizării transportului de masă lemnoasă, prin proiectul denumit „Capacitatea sporită de supraveghere, control și monitorizare a pădurilor prin intermediul unui sistem informatic integrat“. Toate aceste noi dezvoltări se vor integra cu Sistemul informatic integrat de urmărire a materialelor lemnoase SUMAL – instrument complex utilizat în prezent de aproximativ 30 de mii de companii și peste 90 de mii de utilizatori.Sunt necesare integrarea sistemului cu alte noi sisteme informatice, precum și implementarea unui sistem informatic integrat pentru susținerea dezvoltării durabile, îmbunătățirea infrastructurii și calității mediului, protecția naturii și conservarea biodiversității, dezvoltarea infrastructurii hardware și software prin extinderea serviciilor electronice în sistem informatic integrat de supraveghere, control și asigurare a integrității fondului forestier, care va fi implementat utilizând soluții tehnologice recunoscute pe plan intern și internațional. Obiectivul sistemului informatic integrat de supraveghere, control și asigurare a integrității fondului forestier va utiliza sisteme și echipamente moderne de supraveghere și control. Scopul principal al investiției este de a avea un sistem digital inovator pentru supravegherea, monitorizarea și controlul fondului forestier și al circulației materialelor lemnoase, capabil să genereze în mod automat alerte și să integreze date în timp real de la toate sursele integrate.Suprafața vegetației forestiere care va face obiectul monitorizării este de aproximativ 70.000 kmp.În timpul implementării SUMAL 1.0 au fost identificate mai multe lacune, inclusiv lipsa sistemelor de monitorizare în vederea evitării transportului multiplu al materialului lemnos, precum și utilizarea imaginilor satelitare pentru a monitoriza starea de sănătate a vegetației și integritatea fondului forestier. Prin monitorizarea video a transporturilor de material lemnos pe toate categoriile de drumuri se urmărește reducerea timpului de reacție și intervenție, optimizând astfel resursele de control existente.Prin implementarea unei platforme de analiză geospațială avansată a imaginilor satelitare, dezvoltarea unei aplicații mobile de verificare pe teren a alertelor și a unui portal webGIS se urmărește:– automatizarea detectării modificărilor în coronamentul arboretelor din România; achiziția de imagini satelitare, cu diverse rezoluții, cu frecvență lunară sau mai mică, va permite realizarea unei analize comparative în aplicația informatică și generarea de alerte aferente zonelor în care există diferențe în coronamentul vegetației forestiere;– furnizarea unor instrumente avansate de analiză și procesare a datelor provenite de la senzori optici sau radar, care să dețină funcții și algoritmi de analiză de tip machine learning/deep learning, în scopul localizării și caracterizării pierderilor de vegetație forestieră; aceste zone de interes vor fi suprapuse cu amplasamentul actelor de punere în valoare, informații pe care sistemul le va extrage în mod automat din SUMAL 2.0; – exploatarea imaginilor satelitare pentru a genera date de referință și informații esențiale pentru monitorizarea vegetației forestiere de pe întreg teritoriul țării, precum și exploatarea unor imagini provenite din alte surse: scanări cu tehnologie LiDAR, aerofotograme etc.;– implementarea unor mecanisme automate de schimb de date cu sisteme și instituții externe;– generarea automată a unor hărți cu modificările identificate în arboret, actualizate lunar, pe baza imaginilor satelitare gratuite cu rezoluție spațială de minimum 10 m;– generarea, la cerere, a unor hărți cu modificările identificate în arboret, în zonele indicate de beneficiar, pe baza unor imagini satelitare de rezoluție spațială foarte înaltă, dar care însumate nu vor depăși 500 kmp/an.Prin implementarea unui sistem de teledetecție bazat pe un sistem hibrid senzor LiDAR/cameră fotogrammetrică se urmăresc dezvoltarea unui model digital al pădurilor și evaluarea managementului vegetației forestiere.Senzorul LiDAR aeropurtat va permite culegerea datelor în vederea obținerii modelului digital al pădurilor.Întrucât suprafața care se dorește a fi parcursă în sezonul de vegetație și în afara acestuia este de aproximativ 70.000 kmp, soluția optimă presupune utilizarea unui senzor aeropurtat capabil să culeagă datele în aceeași fenofază, utilizând ca platformă o aeronavă cu pilot – avion.Culegerea datelor LiDAR va fi însoțită de obținerea fotogramelor digitale color, prin aerofotografiere. Fiecare punct din norul de puncte LiDAR va fi colorat utilizând valorile RGB ale pixelilor extrași din rasterul cu aceeași locație. Senzorii LiDAR mobili vor permite:– îndesirea norului de puncte în zonele de interes și în cele de control;– verificarea volumelor estimate în APV;– estimarea volumului materialelor lemnoase depozitate în tasoane/stive și autovehicule încărcate; – verificarea lucrărilor de amenajare a pădurilor – volum/ha, suprafață de bază/ha.Datele extrase în urma procesării norului de puncte colectate cu ajutorul senzorului aeropurtat vor fi integrate cu seturi de date complementare, provenite din baze de date precum SUMAL, respectiv fișe de proprietate – UP; u.a., tarla, parcelă; APV-uri -, localizarea spațială a arborilor de extras, platformele primare și centrul de greutate al parchetului; autorizații de exploatare, eTerra – limitele imobilelor și informații despre deținători, IFN – datele din cadrul sondajelor. Datele colectate cu ajutorul senzorilor mobili servesc la calibrarea modelului generat din norul de puncte LiDAR colectate cu ajutorul senzorului aeropurtat.De asemenea, prin utilizarea senzorilor mobili pot fi verificate transporturile de materiale lemnoase cu încadrarea în toleranțele admise la transport.3.Obiectivul general al proiectuluiObiectivul general al proiectului îl constituie dezvoltarea și implementarea unui sistem național de supraveghere, control și monitorizare a pădurilor prin intermediul unui sistem informatic integrat dezvoltat pe trei direcții și furnizarea echipamentelor necesare pentru funcționarea acestuia, obligație stabilită prin Planul național de redresare și reziliență, componenta 7 – Transformare digitală, investiția 5 – Digitalizare în domeniul mediului, proiect – Capacitate sporită de supraveghere, control și monitorizare a pădurilor prin intermediul unui sistem informatic integrat.4.Caracteristicile principale ale proiectului „Capacitatea sporită de supraveghere, control și monitorizare a pădurilor prin intermediul unui sistem informatic integrat“Valoarea totală a proiectului este de 272.605 mii lei, din care cheltuieli de investiții 262.184 mii lei și 10.421 mii lei cheltuieli cu bunuri și servicii.Titular: Ministerul Mediului, Apelor și PădurilorBeneficiar: Ministerul Mediului, Apelor și PădurilorIndicatori tehnico-economici

Valoarea totală a cheltuielilor de investiții din cadrul proiectului, inclusiv TVA (prețuri valabile la data de 19.12.2022, 1 euro = 4,92 lei) mii lei 262.184
Eșalonarea cheltuielilor
– anul I mii lei 87.520
– anul II mii lei 174.664
Durata de execuție a proiectului 24 de luni

Nr. crt. Componente și activități U.M. Cantitate
A Sistem național de monitorizare video buc. 1
1 Cameră LPR buc. 700
2 Cameră analiză avansată buc. 350
3 Cutie conexiuni buc. 350
4 Acumulatori backup buc. 350
5 Firewall 3G/4G buc. 350
6 Switch rețea industrial buc. 350
7 Servicii de instalare și configurare per punct de monitorizare buc. 350
8 Servicii de proiectare/avizare/autorizare per punct de monitorizare buc. 350
9 Videowall + cutie buc. 11
10 Stații de lucru buc. 11
11 Switch leaf buc. 2
12 Echipamente de procesare aplicații buc. 16
13 Platformă hardware de procesare accelerată cu videoprocesoare buc. 2
14 Echipament de stocare primară buc. 1
15 Echipament de stocare pentru fișiere video buc. 1
16 Switch LAN/SAN buc. 4
17 Switch management buc. 3
18 Platformă de virtualizare buc. 36
19 Sistem VMS buc. 1
20 Software analiză avansată buc. 1
21 Servicii de instalare și configurare buc. 1
22 Servicii de analiză, proiectare, dezvoltare și testare sistem informatic buc. 1
B Sistem național de monitorizare prin intermediul imaginilor satelitare buc. 1
23 Subcomponenta „Sistem de procesare și stocare“ buc. 8
24 Subcomponenta „Sistem de procesare“ buc. 8
25 Subcomponenta „Sistem de prelucrare date“ buc. 4
26 Subcomponenta „ToR LAN/SAN“ buc. 4
27 Componenta „Switch core“ buc. 2
28 Componenta „Switch de management“ buc. 2
29 Componenta „Server de management“ buc. 2
30 Subcomponenta „Sistem de stocare All-Flash“ buc. 1
31 Subcomponenta „Sistem de backup“ buc. 1
32 Multifuncțional scanare/printare buc. 6
33 Stații grafice buc. 15
34 Laptop buc. 15
35 Drone, accesorii, licențe soft buc. 4
36 Autoutilitară 4×4 buc. 4
37 Instalare infrastructură HW buc. 1
38 Concentrator VPN buc. 2
39 Clasă de Ip-uri V4 publice buc. 1
40 Soluția software de backup buc. 1
41 Componenta „Sisteme de operare“ buc. 1
42 Componenta „Management și monitorizare infrastructură și aplicații“ buc. 1
43 Licențe antivirus buc. 1
44 Gestiune bază de date buc. 1
45 Portal buc. 1
46 Server de aplicații buc. 1
47 Integrare aplicații buc. 1
48 Securizarea identității utilizatorilor buc. 1
49 Analiză avansată buc. 1
50 Raportare avansată buc. 1
51 Sistem distribuit de fișiere buc. 1
52 Gestiune documente buc. 1
53 Procesare OCR buc. 1
54 Licențe GIS buc. 1
55 Instalare infrastructură SW buc. 1
56 Analiză subsistem mobil buc. 1
57 Proiectare subsistem mobil buc. 1
58 Dezvoltare subsistem mobil buc. 1
59 Analiză subsistem comparare imagini buc. 1
60 Proiectare subsistem comparare imagini buc. 1
61 Dezvoltare subsistem comparare imagini, suprapunere cu APV și analiză statusuri dinamice buc. 1
62 Analiză subsistem webGIS buc. 1
63 Proiectare subsistem webGIS buc. 1
64 Dezvoltare subsistem webGIS buc. 1
C Sistem de teledetecție buc. 1
65 Platformă aeropurtată – avion buc. 1
66 Platformă aeropurtată – senzor LiDAR aerian buc. 1
67 Echipament LiDAR mobil + accesorii buc. 30
68 Software prelucrare date buc. 1
69 Echipamente de stocare-procesare-backup buc. 1
70 Rețea geodezică de sprijin buc. 1
D Accesorii sisteme de lucru buc. 1
71 Echipamente de protecție (iarnă/vară) buc. 60
72 Ecran inteligent buc. 2
73 Laptop + accesorii buc. 10
74 Tabletă + accesorii buc. 30

Infrastructura hardware va fi găzduită în centrul de date al partenerului tehnic STS, alături de infrastructura hardware a SUMAL 2.0. Finanțarea proiectului de investiții se realizează din fonduri externe nerambursabil, prin Planul național de redresare și reziliență (PNRR), și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, este necesară aprobarea de către Guvern a notelor de fundamentare privind necesitatea și oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente pentru categoriile de investiții incluse la poziția C7 „Digitalizare în domeniul mediului“, în care se încadrează și cheltuielile de investiții din cadrul proiectului „Capacitatea sporită de supraveghere, control și monitorizare a pădurilor prin intermediul unui sistem informatic integrat“.

––-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x