Informatii Document
Emitent: GUVERNUL ROMÂNIEI
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 669 din 12 august 2019
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
Având în vedere prevederile Legii bugetului de stat pe anul 2019 nr. 50/2019,în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici ori majoritari sau dețin direct ori indirect o participație majoritară, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările și completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. +
ARTICOL UNICSe aprobă bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2019 al Regiei Autonome „Autoritatea Aeronautică Civilă Română“, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ
Contrasemnează:
Ministrul transporturilor,
Alexandru-Răzvan Cuc
p. Ministrul muncii și justiției sociale,
Adrian Marius Rîndunică,
secretar de stat
Ministrul finanțelor publice,
Eugen Orlando TeodoroviciBucurești, 8 august 2019.Nr. 569. +
ANEXĂ*)*) Anexa este reprodusă în facsimil.MINISTERUL TRANSPORTURILORRegia Autonomă „Autoritatea Aeronautică Civilă Română“București, șos. București-Ploiești nr. 38-40, sectorul 1Cod unic de înregistrare: RO 5205651
BUGETUL DE VENITURI ȘI CHELTUIELI
pe anul 2019
