HOTĂRÂRE nr. 545 din 9 iulie 2020

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 12/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: GUVERNUL ROMÂNIEI
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 632 din 17 iulie 2020
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE 500 11/07/2002 ART. 42
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 108
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 108
 Nu exista acte care fac referire la acest act





În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.  + 
Articolul 1Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Construire cămin studențesc – Universitatea de Vest din Timișoara, Str. Renașterii nr. 24B, municipiul Timișoara, județul Timiș“, realizat prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ – S.A., prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. + 
Articolul 2Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, din bugetul Universității de Vest din Timișoara, precum și din alte surse de finanțare legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii. + 
Articolul 3Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ – S.A., răspunde de modul de utilizare a sumelor aprobate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.

PRIM-MINISTRU
LUDOVIC ORBAN
Contrasemnează:
Ministrul lucrărilor publice, dezvoltării și administrației,
Ion Ștefan
Ministrul educației și cercetării,
Cristina Monica Anisie
Ministrul finanțelor publice,
Vasile-Florin Cîțu
București, 9 iulie 2020.Nr. 545. + 
ANEXĂ
CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI
ai obiectivului de investiții „Construire cămin studențesc – Universitatea de Vest din Timișoara, Str. Renașterii nr. 24B, municipiul Timișoara, județul Timiș“
Titular: Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației

Beneficiar: • Compania Națională de Investiții „C.N.I.“- S.A., pe perioada realizării investiției
• Universitatea de Vest din Timișoara – beneficiar final

Amplasament: municipiul Timișoara, Str. Renașterii nr. 24B, județul TimișIndicatorii tehnico-economici:

Valoarea totală a investiției, inclusiv TVA (în prețuri valabile la data de 5.03.2019, 1 euro = 4,7397 lei) mii lei 138.041
din care C+M mii lei 94.337
Valoarea finanțată de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ – S.A. mii lei 133.350
Din care C+M (inclusiv TVA) mii lei 90.372
Valoarea finanțată de Universitatea de Vest din Timișoara mii lei 4.691
din care C+M (inclusiv TVA) mii lei 3.965
Eșalonarea investiției: INV/ C+M
– Anul I INV mii lei 62.200
C+M mii lei 42.500
– Anul II INV mii lei 75.841
C+M mii lei 51.837
Capacități:
• suprafață desfășurată mpAd 29.679,50
• capacitate totală – camere cazare studenți nr. 451
Durata de realizare a investiției: luni 18

Factori de risc Obiectivul de investiții se va proteja antiseismic conform Normativului P100-1/2013, cu modificările ulterioare.Finanțarea investiției Finanțarea obiectivului de investiții se face de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, din bugetul Universității de Vest din Timișoara, precum și din alte surse de finanțare legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x