Informatii Document
Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 80 din 24 ianuarie 2005
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
privind finanţarea proiectului "Reprezentantul special al Guvernului României pe probleme de integrare, cooperare şi dezvoltare durabilă" din fondurile pentru promovarea imaginii externe a României pe anul 2005
Având în vedere prevederile art. III alin. (11) lit. e) şi k) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 163/2001 privind reglementarea unor măsuri financiare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 364/2002, precum şi Hotărârea Consiliului interministerial pentru imagine externă nr. 1/2005,în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. +
Articolul 1Se aprobă finanţarea în continuare, în anul 2005, a proiectului "Reprezentantul special al Guvernului României pe probleme de integrare, cooperare şi dezvoltare durabilă", a cărui conducere este asigurată de Radu, Principe de Hohenzollern-Veringen. +
Articolul 2Finanţarea în anul 2005 a proiectului prevăzut la art. 1 se asigură prin suplimentarea bugetului Ministerului Afacerilor Externe cu suma de 8,1 miliarde lei şi diminuarea corespunzătoare a bugetului Secretariatului General al Guvernului pe anul 2005 de la capitolul 72.01 "Alte acţiuni", subcapitolul 13 "Programe de informare şi prezentare a imaginii României", titlul "Transferuri". +
Articolul 3Cu sumele rămase neutilizate se diminuează bugetul pe anul 2005 al Ministerului Afacerilor Externe şi se suplimentează bugetul pe anul 2005 al Secretariatului General al Guvernului la capitolul 72.01 "Alte acţiuni", subcapitolul 13 "Programe de informare şi prezentare a imaginii României", titlul "Transferuri", până la data de 10 decembrie 2005. +
Articolul 4Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să introducă modificările ce rezultă din aplicarea prevederilor prezentei hotărâri în bugetele Secretariatului General al Guvernului şi Ministerului Afacerilor Externe pe anul 2005.PRIM-MINISTRUCĂLIN POPESCU-TĂRICEANUContrasemnează:–––––Ministrul afacerilor externe,Mihai Răzvan UngureanuMinistrul delegat pentru coordonareaSecretariatului General al Guvernului,Mihai Alexandru VoicuMinistrul finanţelor publice,Ionel PopescuBucureşti, 13 ianuarie 2005.Nr. 54.–––-