HOTĂRÂRE nr. 527 din 31 mai 2023

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 18/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: GUVERNUL ROMÂNIEI
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 491 din 6 iunie 2023
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Actiuni induse de acest act:

SECTIUNE ACTTIP OPERATIUNEACT NORMATIV
ART. 11ABROGA PEHG 1476 25/11/2009 ART. 1
ART. 11ABROGA PEHG 1476 25/11/2009 ART. 4
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE 21/11/1991 ART. 108
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 108
ART. 10REFERIRE LALEGE 180 11/04/2002
ART. 10REFERIRE LAOG 2 12/07/2001
ART. 11ABROGA PEHG 1476 25/11/2009 ART. 1
ART. 11ABROGA PEHG 1476 25/11/2009 ART. 4
ART. 11REFERIRE LAHG 1476 25/11/2009
ART. 11REFERIRE LAHG 1476 25/11/2009 ART. 3
Acte care fac referire la acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEACT ADITIONAL 1 21/11/2024
ActulREFERIT DEORDIN 1650 08/09/2023
ART. 1REFERIT DEORDIN 1554 21/08/2023
ART. 1REFERIT DENORMA 21/08/2023





Având în vedere prevederile art. 2 alin. (2)-(4), (6) și (8), art. 24 lit. (a) și art. 35 din Regulamentul (UE) 2021/782 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2021 privind drepturile și obligațiile călătorilor din transportul feroviar și în scopul asigurării aplicării în România a prevederilor acestuia,în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + 
Articolul 1Se desemnează Autoritatea de Siguranță Feroviară Română – ASFR ca organism responsabil cu aplicarea și supravegherea respectării Regulamentului (UE) 2021/782 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2021 privind drepturile și obligațiile călătorilor din transportul feroviar, denumit în continuare Regulament. + 
Articolul 2(1)În tot cuprinsul prezentei hotărâri se aplică definițiile prevăzute la art. 3 din Regulament.(2)Serviciile urbane și suburbane de transport feroviar de călători reprezintă serviciile de transport feroviar de călători care funcționează pentru a satisface necesitățile de transport ale unui centru urban sau ale unei conurbații și ale zonelor de proximitate/limitrofe și se efectuează numai cu trenuri de călători de categoria „regio“ – subcategoria „regio metropolitan“.(3)Serviciile regionale de transport feroviar de călători reprezintă serviciile de transport feroviar de călători care au ca scop principal să răspundă cerințelor de transport ale unei regiuni, inclusiv ale unei regiuni transfrontaliere, și se efectuează numai cu trenuri de călători de categoria „regio“ – subcategoriile „regio“ și „regio expres“.(4)Serviciile de transport internațional de călători sunt servicii în cadrul cărora trenurile traversează cel puțin o frontieră a unui stat membru, al căror scop principal este acela de a transporta călători între stații aflate în state membre diferite și care se pot efectua cu trenuri de călători de orice rang.(5)Serviciile de lung parcurs de transport feroviar de călători se efectuează cu trenuri din categoriile „InterCity“ și „InterRegio“. + 
Articolul 3În aplicarea prevederilor art. 2 alin. (2) din Regulament, serviciile care sunt exploatate strict pentru utilizări istorice sau turistice se exceptează de la aplicarea Regulamentului, cu excepția art. 13 și 14. + 
Articolul 4În aplicarea prevederilor art. 2 alin. (6) lit. (b) din Regulament, serviciile de transport feroviar internațional de călători, în cazul cărora o parte importantă, incluzând cel puțin o oprire programată într-o gară, este efectuată în afara Uniunii Europene, se exceptează de la aplicarea Regulamentului. + 
Articolul 5În aplicarea prevederilor art. 2 alin. (6) lit. (a) din Regulament, serviciile de transport feroviar urban și suburban de călători se exceptează de la aplicarea Regulamentului, cu excepția art. 5, 11, 13, 14, 21, 22, 27 și 28, conform prevederilor art. 2 alin. (8) paragraful 1 din Regulament. + 
Articolul 6(1)În aplicarea prevederilor art. 2 alin. (6) lit. (a) din Regulament, serviciile de transport regional se exceptează de la aplicarea Regulamentului, cu excepția art. 5, 6, 11, 12, 13, 14, art. 18 alin. (3) și art. 21-28, conform prevederilor art. 2 alin. (8) paragrafele 1 și 2 din Regulament.(2)Prin excepție de la alin. (1), derogările de la aplicarea art. 12 alin. (1) și a art. 18 alin. (3) din Regulament, acordate serviciilor de transport feroviar regional de călători, se aplică numai până la data de 7 iunie 2028, conform prevederilor art. 2 alin. (8) al treilea paragraf din Regulament.(3)Termenul minim în care se face notificarea cu privire la nevoile de asistență ale călătorului de la 24 la 36 de ore se prelungește până la data de 30 iunie 2026, potrivit art. 24 lit. (a) din Regulament. + 
Articolul 7În aplicarea prevederilor art. 2 alin. (4) din Regulament, serviciile de transport feroviar intern de călători se exceptează de la aplicarea art. 15, 17, 19, art. 20 alin. (2) lit. (a) și (b) și art. 30 alin. (2) din Regulament până la data de 2 decembrie 2029. + 
Articolul 8În aplicarea prevederilor art. 2 alin. (5) din Regulament, dispozițiile art. 10 din Regulament nu se aplică până la data de 7 iunie 2030. + 
Articolul 9(1)Încălcarea dispozițiilor din Regulament atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală, după caz, a celor vinovați, în condițiile legii.(2)Constituie contravenții următoarele fapte și se sancționează după cum urmează:a)nerespectarea de către întreprinderea feroviară a dispozițiilor art. 6 alin. (1) și (4) „Biciclete“ din Regulament, cu amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei;b)nerespectarea de către întreprinderea feroviară, operatorul de turism sau vânzătorul de legitimații de transport a dispozițiilor art. 7 alin. (1) „Inadmisibilitatea exonerării și indicarea limitărilor“ din Regulament, cu amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei;c)nerespectarea de către întreprinderea feroviară sau, după caz, autoritatea competentă care răspunde de un contract de servicii publice feroviare a dispozițiilor art. 8 „Obligația de a comunica informațiile privind întreruperea serviciilor“ din Regulament, cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei;d)nerespectarea de către întreprinderea feroviară, operatorul de turism sau vânzătorul de legitimații de transport care oferă contracte de transport în numele uneia sau al mai multor întreprinderi feroviare a dispozițiilor art. 9 „Informații de călătorie“ din Regulament, cu amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei;e)nerespectarea de către administratorul de infrastructură sau întreprinderea feroviară a dispozițiilor art. 10 alin. (1)-(3) „Accesul la informațiile de trafic și de călătorie“ din Regulament, cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei;f)nerespectarea de către întreprinderea feroviară a dispozițiilor art. 11 alin. (2)-(4) „Disponibilitatea legitimațiilor de transport și a rezervărilor“ din Regulament, cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei;g)nerespectarea de către întreprinderea feroviară a dispozițiilor art. 13 „Răspunderea față de călători și de bagajele lor“ din Regulament, cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei;h)nerespectarea de către întreprinderea feroviară a dispozițiilor art. 14 „Asigurare și acoperirea răspunderii“ din Regulament, cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei;i)nerespectarea de către întreprinderea feroviară a dispozițiilor art. 15 alin. (1) și (2) „Plățile în avans“ din Regulament, cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei;j)nerespectarea de către întreprinderea feroviară a dispozițiilor art. 16 „Declinarea răspunderii“ din Regulament, cu amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei;k)nerespectarea de către întreprinderea feroviară a dispozițiilor art. 17 „Răspunderea pentru întârzieri, pierderea legăturii și anulări“ din Regulament, cu amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei;l)nerespectarea de către întreprinderea feroviară a dispozițiilor art. 18 alin. (1)-(5) „Rambursarea și redirecționarea“ din Regulament, cu amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei;m)nerespectarea de către întreprinderea feroviară a dispozițiilor art. 19 alin. (1)-(3), (6) și (7) „Despăgubirea“ din Regulament, cu amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei;n)nerespectarea de către întreprinderea feroviară sau gestionarul de gară a dispozițiilor art. 20 „Asistență“ din Regulament, cu amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei;o)nerespectarea de către întreprinderea feroviară sau gestionarul de gară a dispozițiilor art. 21 „Dreptul la transport“ din Regulament, cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei;p)nerespectarea de către întreprinderea feroviară, gestionarul de gară, vânzătorul de legitimații de transport sau operatorul de turism a dispozițiilor art. 22 „Informarea persoanelor cu handicap și a persoanelor cu mobilitate redusă“ din Regulament, cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei;q)nerespectarea de către întreprinderea feroviară sau gestionarul de gară a dispozițiilor art. 23 „Asistența în gări și la bordul trenurilor“ din Regulament, cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei;r)nerespectarea de către întreprinderea feroviară, gestionarul de gară, vânzătorul de legitimații de transport sau operatorul de turism de la care a fost achiziționată legitimația de transport a dispozițiilor art. 24 „Condițiile în care se acordă asistență“ din Regulament, cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei;s)nerespectarea de către întreprinderea feroviară sau gestionarul de gară a dispozițiilor art. 25 „Despăgubirea pentru echipamente de mobilitate, dispozitive de asistare și câini de asistență“ din Regulament, cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei;ș)nerespectarea de către administratorul infrastructurii, întreprinderea feroviară sau gestionarul de gară a dispozițiilor art. 27 „Securitatea personală a călătorilor“ din Regulament, cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei;t)nerespectarea de către întreprinderea feroviară sau gestionarul de gară a dispozițiilor art. 28 „Plângeri“ din Regulament, cu amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei;ț)nerespectarea de către întreprinderea feroviară sau gestionarul de gară a dispozițiilor art. 29 „Standarde de calitate a serviciilor“ din Regulament, cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei;u)nerespectarea de către întreprinderea feroviară, gestionarul de gară, vânzătorul de legitimații de transport și operatorul de turism a dispozițiilor art. 30 „Informarea călătorilor cu privire la drepturile lor“ din Regulament, cu amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei.(3)Constatarea contravențiilor prevăzute la alin. (2), precum și aplicarea sancțiunilor aferente se fac, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, de către reprezentanții împuterniciți ai Autorității de Siguranță Feroviară Române – ASFR.
 + 
Articolul 10Dispozițiile prezentei hotărâri referitoare la contravenții se completează cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare. + 
Articolul 11(1)Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 7 iunie 2023, cu excepția art. 7 care intră în vigoare la data de 3 decembrie 2024 și a art. 9 și 10 care intră în vigoare în termen de 10 zile de la data publicării prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al României, Partea I.(2)La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Hotărârea Guvernului nr. 1.476/2009 privind stabilirea unor măsuri pentru asigurarea aplicării Regulamentului (CE) nr. 1.371/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 octombrie 2007 privind drepturile și obligațiile călătorilor din transportul feroviar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 833 din 3 decembrie 2009, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă, cu excepția art. 3 alin. (1) și (2) și art. 5 care se abrogă începând cu data de 3 decembrie 2024.

PRIM-MINISTRU
NICOLAE-IONEL CIUCĂ
Contrasemnează:
Viceprim-ministru, ministrul transporturilor și infrastructurii,
Sorin Mihai Grindeanu
Ministrul afacerilor externe,
Bogdan Lucian Aurescu
București, 31 mai 2023.Nr. 527.

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x