pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 284/2005 privind stabilirea cuantumului şi condiţiilor de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie cuvenite poliţiştilor
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. +
Articolul IHotărârea Guvernului nr. 284/2005 privind stabilirea cuantumului şi condiţiilor de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie cuvenite poliţiştilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 19 aprilie 2005, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 1 alineatul (1), literele a) şi b) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"a) 50% din salariul de bază, dacă locuinţa închiriată se află în municipii, staţiuni turistice ori balneare sau în localităţi cu situaţii deosebite, dar nu mai mult decât este prevăzut în contractul de închiriere;b) 40% din salariul de bază, dacă locuinţa închiriată se află în alte localităţi decât cele prevăzute la lit. a), dar nu mai mult decât este prevăzut în contractul de închiriere." … 2. Alineatul (2) al articolului 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:"(2) Staţiunile turistice ori balneare prevăzute la alin. (1) lit. a) sunt cele definite şi atestate prin acte normative aplicabile la nivel naţional."3. După articolul 3 se introduce un nou articol, articolul 3^1, cu următorul cuprins:"Art. 3^1. – (1) Nu se acordă compensaţia lunară pentru chirie în situaţia în care contractul de închiriere a fost încheiat cu copiii/părinţii poliţistului ori ai soţiei/soţului acestuia/acesteia.(2) În cazul contractelor de închiriere încheiate între poliţist ori soţia/soţul acestuia/acesteia şi persoane juridice care au în obiectul de activitate închirierea de imobile nu subzistă obligaţia înregistrării contractului la administraţia financiară." … 4. La articolul 4 alineatul (2), litera j) se modifică şi va avea următorul cuprins:"j) declaraţie pe propria răspundere că datele prezentate în raport sunt reale, contractul de închiriere nu este încheiat cu copiii/părinţii săi ori ai soţiei/soţului acestuia/acesteia, precum şi angajamentul de a restitui în condiţiile legii sumele încasate fără temei legal, în cazul constatării că datele înscrise nu sunt reale."5. După alineatul (2) al articolului 4 se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:"(3) În cazul în care poliţiştii beneficiari ai compensaţiei lunare pentru chirie încheie un nou contract de închiriere, pentru aceeaşi locuinţă, cu acelaşi proprietar, la expirarea perioadei pentru care a fost încheiat precedentul ori ca urmare a modificării, prin acordul de voinţă al părţilor, a cuantumului chiriei sau în cazul schimbării proprietarului, aceştia au obligaţia de a comunică, în termen de 30 de zile calendaristice, schimbările intervenite, prin raport scris adresat şefului unităţii de poliţie în care sunt încadraţi, la care vor anexa noile documente justificative, urmând ca plata compensaţiei lunare pentru chirie, stabilită în noile condiţii, să se realizeze cu data înscrisă pe noul contract de închiriere." +
Articolul II(1) Poliţiştii beneficiari ai compensaţiei lunare pentru chirie, care la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se află în situaţiile prevăzute la art. 13 alin. (1) lit. a) şi b) din Hotărârea Guvernului nr. 284/2005 privind stabilirea cuantumului şi condiţiilor de acordare a compensaţiei lunare pentru chirie cuvenite poliţiştilor, primesc, în continuare, compensaţia lunară pentru chirie, astfel cum a fost stabilită în baza reglementărilor în vigoare, la plecarea acestora în străinătate. … (2) După înapoierea din misiune, poliţiştii prevăzuţi la alin. (1) vor solicita, prin raport scris adresat şefului unităţii în care sunt încadraţi, acordarea compensaţiei lunare pentru chirie, în cel mult 30 de zile de la sosirea din străinătate, consemnată în dispoziţia de zi pe unitate. … (3) Până la acordarea compensaţiei lunare pentru chirie în condiţiile prezentei hotărâri, poliţiştii aflaţi în situaţiile prevăzute la alin. (2) beneficiază de drepturile avute la data plecării în străinătate. Nerespectarea termenului de 30 de zile prevăzut la alin. (2) atrage sistarea plăţii compensaţiei lunare pentru chirie. … +
Articolul IIIÎn termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, contractele de închiriere care nu corespund noilor reglementări vor fi puse de acord cu acestea. Prevederile art. II alin. (3) se aplică în mod corespunzător. +
Articolul IVPrevederile prezentei hotărâri intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I.PRIM-MINISTRUCĂLIN POPESCU-TĂRICEANUContrasemnează:––––-Ministrul internelor şi reformei administrative,Cristian Davidp. Ministrul muncii, familiei şi egalităţii de şanse,Akos Derzsi,secretar de statMinistrul economiei şi finanţelor,Varujan VosganianBucureşti, 30 mai 2007.Nr. 520.–––