Informatii Document
Emitent: CAMERA DEPUTATILOR
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 811 din 21 septembrie 2018
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
În temeiul prevederilor art. 67 și 148 din Constituția României, republicată, ale Legii nr. 373/2013 privind cooperarea dintre Parlament și Guvern în domeniul afacerilor europene și ale art. 160-185 din Regulamentul Camerei Deputaților, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaților nr. 8/1994, republicat, cu modificările și completările ulterioare,Camera Deputaților adoptă prezenta hotărâre. +
ARTICOL UNICLuând în considerare Opinia nr. 4c-19/320, adoptată de Comisia pentru afaceri europene în ședința din 20 iunie 2018, Camera Deputaților:1.Subliniază că educația pentru cercetare și inovare este o necesitate pentru realizarea personală în societatea digitală și în condițiile progresului tehnologic rapid și, în consecință, ar fi recomandabil să fie considerată o temă orizontală a politicilor Uniunii, ca parte din modul de viață al omului modern și în vederea asigurării capitalului uman necesar consolidării și diversificării pieței unice europene. … 2.Recomandă o cât mai mare deschidere a Fondului „InvestEU“ către microîntreprinderi inovatoare, în special din zonele Uniunii unde capitalul de investiții este mai puțin disponibil. … 3.Își manifestă interesul de a fi informată cu privire la procentul din Planul de investiții strategice alocat întreprinderilor aflate la început de drum și microîntreprinderilor, precum și dacă există o analiză a eventualelor obstacole întâmpinate de acestea la accesarea acestor surse de finanțare. … 4.Împărtășește îngrijorarea Comisiei Europene cu privire la faptul că investițiile private scăzute în domeniul inovării constituie o deficiență persistentă în Europa. … 5.Împărtășește îngrijorarea Comisiei Europene cu privire la faptul că deficiența europeană specifică este reprezentată de disponibilitatea redusă a capitalului de risc – o sursă esențială de finanțare pentru întreprinderile inovatoare nou-înființate. … 6.Consideră că ar fi utilă o inițiativă la nivelul Uniunii pentru a susține o mai mare flexibilitate și autonomie a universităților, pentru a identifica măsuri de încurajare a educației pe termen scurt în domenii cu înaltă relevanță tehnologică sau bazate pe cercetarea științifică și pentru a se asigura o distribuție echitabilă a capacității de cercetare private pe teritoriul Uniunii. … 7.Recomandă inițierea unei platforme de informare specifice la nivelul Uniunii, posibil în cadrul Parlamentului European, pentru a face cunoscute cetățenilor, într-un mod adaptat cerințelor de informare publică, preocuparea Uniunii pentru educație și cercetare, spre a se contracara percepția cadrului instituțional și a programelor europene drept obstacole, și nu drept oportunități. … 8.Consideră că ținta ce rezultă din maximizarea investițiilor în cercetare este legată de rezultatul acestora, de eficiența lor, precum și de capacitatea pieței unice de a integra diversificarea și potențialul de noi sectoare de piață generate de cercetarea revoluționară, mai curând decât de un procent anume de cheltuire din produsul intern brut, și recomandă, în consecință, o reanalizare a oportunității țintei procentuale. … 9.Recomandă analiza eficienței investițiilor publice în cercetare, sub aspectul impactului economic și social, precum și comparativ cu investițiile private în cercetare, pentru a identifica atât mijloacele de creștere a eficienței utilizării fondurilor publice, cât și posibilitatea de a înlocui sau completa țintele bugetare procentuale cu un indicator potrivit. … 10.Își manifestă reținerea cu privire la utilitatea etichetei de știință deschisă, deoarece introduce mecanisme administrative a căror valoare adăugată față de dobândirea unui avantaj de piață în absența stimulentelor prevăzute ar trebui justificată printr-un studiu cuprinzător. … 11.Consideră că este necesară intensificarea eforturilor pentru includerea cât mai largă a talentelor în cercetarea științifică, perfecționarea cadrului legislativ și administrativ armonizat la nivelul Uniunii, pentru asigurarea participării la activitatea de cercetare științifică a persoanelor cu dezabilități, a celor ce provin din zone defavorizate, precum și pentru asigurarea egalității de șanse și a combaterii tuturor formelor de discriminare la angajarea în domeniul cercetării științifice. … Această hotărâre a fost adoptată de către Camera Deputaților în ședința din 19 septembrie 2018, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
CARMEN-ILEANA MIHĂLCESCUBucurești, 19 septembrie 2018.Nr. 52.