HOTĂRÂRE nr. 513 din 21 august 1998

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 12/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 312 din 27 august 1998
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Actiuni suferite de acest act:

SECTIUNE ACTTIP OPERATIUNEACT NORMATIV
ActulABROGAT DEHG 238 08/02/2001
Actiuni induse de acest act:

SECTIUNE ACTTIP OPERATIUNEACT NORMATIV
ART. 19ABROGA PEHG 634 14/09/1994
Acte referite de acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LAHG 58 10/03/1997
ActulREFERIRE LALEGE 11 07/03/1994
ActulREFERIRE LAOG (R) 21 21/08/1992
ART. 17REFERIRE LALEGE 32 12/11/1968
ART. 19ABROGA PEHG 634 14/09/1994
Acte care fac referire la acest act:

Alegeti sectiunea:
SECTIUNE ACTREFERIT DEACT NORMATIV
ActulREFERIT DEDECIZIE 269 10/07/2002
ActulABROGAT DEHG 238 08/02/2001
ActulREFERIT DEORDIN 125 11/09/1998
ART. 2REFERIT DEORDIN 129 15/09/2000
ART. 3REFERIT DEORDIN 1019 22/07/2002
ART. 3REFERIT DEREGLEMENTARI 22/07/2002
ART. 8REFERIT DEORDIN 52 11/04/2000
ART. 8REFERIT DEORDIN 129 15/09/2000
ART. 8REFERIT DEORDIN 125 11/09/1998

privind activitatea de comercializare a serviciilor turistice şi de acordare a brevetelor şi licenţelor de turism



În temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, aprobată şi modificată prin Legea nr. 11/1994, republicată, şi al Hotărârii Guvernului nr. 58/1997 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Turismului, cu modificările ulterioare,Guvernul României hotărăşte: + 
Articolul 1(1) În scopul protecţiei turistilor, oferirea, comercializarea şi vânzarea serviciilor şi a pachetelor de servicii turistice pe teritoriul României pot fi realizate numai de către agenţii economici din turism, autorizaţi de Ministerul Turismului, posesori de licenţe de turism.(2) Persoana care asigura conducerea operativă a unei agenţii de turism, a unei filiale a acesteia din alta localitate sau a unei structuri de primire turistica va deţine brevet de turism, prin care se atesta pregătirea profesională în domeniul turismului.
 + 
Articolul 2(1) Comercializarea pachetelor de servicii turistice se va face cu respectarea următoarelor reguli:– informaţiile oferite turistilor cu privire la pachetul de servicii vor fi clare, precise, fără să permită interpretări echivoce;– vânzarea pachetului de servicii turistice se va face pe baza contractului încheiat cu turistul, pe care, în anumite condiţii, turistul îl poate transfera unei terţe persoane sau îl poate rezilia;– turistii vor fi despăgubiţi pentru daune provenind din neasigurarea integrală sau din asigurarea la o calitate inferioară a pachetului de servicii turistice cumpărat;– agentul economic care comercializează servicii turistice şi/sau componente ale acestora prin agenţii de turism va trebui să prezinte garanţii financiare, care să asigure repatrierea turistilor şi/sau rambursarea sumelor plătite, în caz de insolvabilitate sau de faliment.(2) Garanţia financiară va fi dovedită prin scrisoare de garanţie bancară sau prin angajament de plată al unei asociaţii profesionale abilitate în acest scop de către Ministerul Turismului. Aceste documente vor fi emise în favoarea Ministerului Turismului.(3) În mod eşalonat, în termen de 24 de luni de la data prezentei hotărâri, sistemul de garanţii prin scrisoare bancară sau angajament de plată în favoarea Ministerului Turismului va fi înlocuit cu sistemul politelor de asigurare în favoarea turistului, emise de societăţi de asigurare.
 + 
Articolul 3(1) În sensul prezentei hotărâri, se definesc următorii termeni:a) pachetul de servicii reprezintă o combinaţie prestabilita a cel puţin două din elementele următoare: cazare, alimentaţie, transport, tratament balnear, agrement, alte servicii reprezentând o parte semnificativă din pachet, atunci când sunt vândute sau oferite spre vânzare la un preţ global şi atunci când aceste prestaţii depăşesc 24 de ore;b) agenţia de turism este o unitate specializată care organizează, oferă şi vinde pachete de servicii turistice sau componente ale acestora.Agenţiile de turism pot fi de următoarele tipuri:b1) agenţia de turism touroperatoare, având ca obiect de activitate organizarea şi vânzarea pe cont propriu a pachetelor de servicii sau a componentelor acestora direct sau prin intermediari;b2) agenţia de turism detailista vinde sau oferă spre vânzare pe contul unei agenţii touroperatoare pachetele de servicii sau componente ale acestora, contractate cu aceasta;c) licenta de turism este documentul prin care se atesta capacitatea titularului de a comercializa servicii turistice în condiţii de calitate şi siguranţa pentru turişti şi posibilitatea de a înfiinţa o agenţie de turism;d) brevetul de turism este documentul prin care se atesta capacitatea profesională în domeniul turismului a persoanelor fizice care asigura conducerea agentiilor de turism sau a structurilor de primire turistice.(2) Biletele de turism pot fi: bilet de odihnă, bilet de tratament, bilet de odihnă şi cura balneara, bilet de excursie, voucher şi alte documente utilizate pe plan internaţional, cu denumirile lor specifice.
 + 
Articolul 4(1) Licentele şi brevetele de turism se eliberează de către Oficiul de Autorizare şi Control în Turism, denumit în continuare O.A.C.T., instituţie publică în subordinea Ministerului Turismului, la cererea agentului economic şi, respectiv, a persoanelor fizice care solicită obţinerea brevetului de turism.(2) Licentele de turism se eliberează pentru agenţiile de turism înfiinţate de agenţii economici care au în obiectul de activitate şi servicii turistice. Pe licenţe se vor înscrie şi eventualele filiale ale agenţiei de turism înfiinţate pe teritoriul României.(3) Agentul economic va solicita O.A.C.T. eliberarea licenţei de turism cu minimum 30 de zile înainte de începerea activităţii agenţiei şi/sau a filialelor acesteia. În acelaşi termen va solicita înscrierea în licenta şi a filialelor înfiinţate după eliberarea licenţei.(4) În termen de 30 de zile de la data înregistrării cererii agentului economic, respectiv a persoanei fizice, O.A.C.T. va efectua verificările necesare, va elibera licenta şi, respectiv, brevetul de turism. În situaţia în care nu sunt îndeplinite criteriile pentru emiterea licenţei şi, respectiv, a brevetului de turism, se va comunică solicitanţilor motivul pentru care acestea nu pot fi eliberate.
 + 
Articolul 5(1) Licenta şi brevetul de turism sunt netransmisibile. Copiile licenţelor de turism, vizate de O.A.C.T., se afişează la loc vizibil în incinta agenţiei de turism şi a filialelor acesteia, pentru a da posibilitate turistilor sa cunoască dacă agenţia în cauza funcţionează legal.(2) Pe firma agenţiei şi a filialelor, pe materialele promotionale, precum şi pe documentele emise de acestea este obligatoriu să se înscrie numărul licenţei de turism.
 + 
Articolul 6În situaţia în care nu mai sunt îndeplinite criteriile care au stat la baza acordării licenţei de turism pentru agenţia de turism sau filialele acesteia, agentul economic în cauza are obligaţia să solicite O.A.C.T. eliberarea unei noi licenţe de turism, potrivit condiţiilor efectiv îndeplinite.
 + 
Articolul 7(1) Licentele de turism vor fi vizate de O.A.C.T. din 3 în 3 ani. Agentul economic va solicita vizarea licenţei de turism cu cel puţin 30 de zile înainte de expirarea termenului de 3 ani de la emiterea acesteia sau de la ultima viza.(2) Pentru agenţiile de turism la care termenul de 3 ani de la data emiterii licenţei de turism a expirat, termenul de 30 de zile, prevăzut la alineatul (1), curge de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, iar vizarea acesteia de către O.A.C.T. se va face eşalonat într-un interval de 12 luni.
 + 
Articolul 8Criteriile pentru acordarea licenţelor şi brevetelor de turism, condiţiile de comercializare a serviciilor şi a pachetelor de servicii turistice, precum şi metodologia de acordare a licenţelor şi brevetelor de turism vor fi stabilite de Ministerul Turismului prin norme metodologice, care se vor publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
 + 
Articolul 9(1) Licenta de turism se suspenda pentru o perioadă de până la un an de către O.A.C.T., în următoarele situaţii:– comercializarea pachetelor de servicii turistice nu se realizează în condiţiile prevăzute la art. 2;– neasigurarea de ghizi atestaţi pentru derularea în bune condiţii a programelor turistice;– utilizarea de autocare neclasificate;– asigurarea de servicii de cazare şi alimentaţie în structuri de primire turistice care nu deţin certificate de clasificare;– funcţionarea agenţiei sau a filialei acesteia din alta localitate decât cea în care este situat sediul agenţiei, fără ca persoana care asigura conducerea să deţină brevet de turism;– prestarea de servicii turistice prin filiale ale agenţiei neînscrise pe licenta de turism.(2) Licenta de turism este suspendată din oficiu pe perioada în care agentul economic nu mai are constituită integral garanţia financiară.
 + 
Articolul 10(1) Licenta de turism se retrage de către O.A.C.T. în următoarele situaţii:a) când se repeta una dintre situaţiile prevăzute la art. 9 alin. (1);b) când agentul economic renunţa din proprie iniţiativă la desfăşurarea activităţii de turism;c) când licenta de turism este transmisă în scopul utilizării de către alt agent economic nelicentiat.(2) Titularul unei licenţe de turism retrase în condiţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) nu mai are dreptul să solicite eliberarea unei noi licenţe de turism timp de 2 ani de la data retragerii.
 + 
Articolul 11O.A.C.T. va publică periodic lista cu licentele de turism suspendate sau retrase şi, respectiv, lista cu brevetele de turism retrase. Publicarea se va face cel puţin într-un cotidian central şi într-unul local din judeţul în care sunt situate agenţiile de turism în cauza.
 + 
Articolul 12Brevetul de turism se retrage de O.A.C.T. în următoarele situaţii:a) atunci când din cazierul judiciar rezultă ca titularul brevetului de turism a suferit o condamnare definitivă pentru furt, tâlhărie, abuz de încredere, înşelăciune, gestiune frauduloasă, delapidare, fals şi uz de fals, abuz în serviciu, falsificare de alimente sau alte produse, mărturie mincinoasă, dare şi luare de mită;b) atunci când, din motive imputabile titularului brevetului, acestuia îi este anulată licenta de turism sau îi este retras certificatul de clasificare.
 + 
Articolul 13Neacordarea sau retragerea licenţei sau brevetului de turism, ca şi neavizarea sau suspendarea licenţei de turism pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ în condiţiile legii.
 + 
Articolul 14Constituie contravenţie următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, sa constituie infracţiune:a) desfăşurarea de activităţi turistice specifice agentiilor de turism de către agenţii economici fără licenta de turism, după expirarea termenului prevăzut la art. 4, cu licenţe de turism suspendate, nevizate sau cu viza expirată;b) nerespectarea obiectului de activitate înscris în licenta de turism, corespunzător tipului de licenţă de turism obţinut;c) desfăşurarea de activităţi turistice prin filiale neînscrise pe licenta de turism;d) desfăşurarea de activităţi turistice în alte sedii decât cele înscrise în licenta de turism;e) neasigurarea conducerii de către persoane posesoare de brevet de turism a agentiilor şi structurilor de primire turistice pentru care, potrivit normelor menţionate la art. 8, este stabilită aceasta condiţie;f) nerespectarea condiţiilor şi criteriilor în baza cărora s-a eliberat licenta de turism;g) neafisarea la loc vizibil a licenţei de turism.
 + 
Articolul 15Contravenţiile prevăzute la art. 14 se sancţionează după cum urmează:a) fapta prevăzută la lit. g), cu amendă de la 600.000 lei la 800.000 lei;b) faptele prevăzute la lit. a)-f), cu amendă de la 800.000 lei la 1.000.000 lei.
 + 
Articolul 16Contravenţiile se constata şi amenzile se aplică de către personalul de specialitate al O.A.C.T. şi de alte persoane împuternicite de ministrul turismului.
 + 
Articolul 17Contravenţiilor prevăzute la art. 14 le sunt aplicabile prevederile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor.
 + 
Articolul 18Licentele şi brevetele de turism eliberate până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri rămân valabile în măsura în care se încadrează în prevederile criteriilor stabilite prin normele metodologice prevăzute la art. 8. Celelalte îşi păstrează valabilitatea numai pentru o durată de 12 luni, perioada în care titularii acestora pot solicita eliberarea de noi licenţe şi, respectiv, brevete de turism, potrivit noilor criterii.
 + 
Articolul 19(1) Prevederile prezentei hotărâri intră în vigoare în termen de 60 de zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial al României, termen în care vor fi publicate şi normele metodologice prevăzute la art. 8.(2) La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abroga Hotărârea Guvernului nr. 634/1994 privind acordarea brevetelor şi licenţelor de turism şi alte dispoziţii contrare prezentei hotărâri.PRIM-MINISTRURADU VASILE Contrasemnează:––––– Ministrul turismului,Sorin FrunzaverdeMinistrul finanţelor,Daniel Daianu––––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x