Informatii Document
Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 305 din 8 iunie 2001
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
În temeiul prevederilor art. 107 din Constituția României,Guvernul României adopta prezenta hotărâre. +
Articolul 1(1)Lucrătorul migrant este cetățeanul unui stat membru al Uniunii Europene căruia i s-a acordat dreptul de ședere în România, care are domiciliul sau reședința în România și care desfășoară ori a desfășurat pe teritoriul statului român o activitate lucrativă în baza unui contract individual de muncă sau într-o alta forma reglementată de legislația română(la 17-12-2002,
Alineatul (1) din Articolul 1 a fost modificat de Punctul 1, Articolul 1 din HOTĂRÂREA nr. 1.420 din 6 decembrie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 923 din 17 decembrie 2002
)
(2)Prin copil al lucrătorului migrant se înțelege copilul în vârsta de până la 18 ani care se afla în întreținerea lucrătorului migrant.(3)Beneficiază de prevederile prezentei hotărâri minorul care îndeplinește condițiile prevăzute la alin. (2). +
Articolul 2Școlarizarea pe perioada învățământului general obligatoriu a persoanelor care îndeplinesc condițiile art. 1 alin. (2) și (3) este gratuita, în conformitate cu prevederile Legii învățământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare. +
Articolul 3(1)În vederea înscrierii în învățământul general obligatoriu din România, copiii lucrătorilor migranti, care nu cunosc limba română, vor urma și vor promova un curs gratuit de inițiere în limba română, cu durata de un an școlar, organizat în unitățile din sistemul național de învățământ.(la 17-12-2002,
Alineatul (1) din Articolul 3 a fost modificat de Punctul 2, Articolul 1 din HOTĂRÂREA nr. 1.420 din 6 decembrie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 923 din 17 decembrie 2002
)
(1^1)Consiliile locale au obligația de a asigura cheltuielile necesare organizării cursurilor prevăzute la alin. (1).(la 17-12-2002,
Articolul 3 a fost completat de Punctul 3, Articolul 1 din HOTĂRÂREA nr. 1.420 din 6 decembrie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 923 din 17 decembrie 2002
)
(2)Minorii care cunosc limba română vor susține un examen gratuit organizat de inspectoratul școlar județean sau al municipiului București.(la 17-12-2002,
Alineatul (2) din Articolul 3 a fost modificat de Punctul 4, Articolul 1 din HOTĂRÂREA nr. 1.420 din 6 decembrie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 923 din 17 decembrie 2002
)
(3)În urma promovării examenului sau cursului de inițiere în limba română minorii urmează să fie înscriși în învățământul general obligatoriu prin echivalarea studiilor, fără examen de diferența. +
Articolul 4(1)Ministerul Educației și Cercetării asigura formarea inițială și continua a personalului didactic care va preda limba română, ca limba oficială a statului român, pe perioada anului pregatitor.(2)Ministerul Educației și Cercetării, în colaborare cu autoritățile similare din statele de origine ale lucrătorilor migranti, stabilește măsurile necesare pentru predarea limbii materne și a culturii tarii de origine pe întreaga durata a învățământului obligatoriu.(3)În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri Ministerul Educației și Cercetării stabilește prin ordin al ministrului normele metodologice privind școlarizarea copiilor lucrătorilor migranti și asigurarea personalului didactic calificat. +
Articolul 5Copiii lucrătorilor migranti pot urma și celelalte niveluri de învățământ prevăzute de legislația română, în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 288/1993 privind școlarizarea în România a cetățenilor din alte tari, republicată. +
Articolul 6Fondurile necesare pentru școlarizarea pe durata învățământului obligatoriu a persoanelor care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 1 alin. (2) se suporta în condițiile prevăzute de lege pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat. +
Articolul 7La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri orice dispoziție contrară se abroga.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NASTASE
Contrasemnează:
Ministrul educației și cercetării,
Ecaterina Andronescu
Ministrul integrării europene,
Hildegard Carola Puwak
Ministrul muncii și solidarității sociale,
Marian Sarbu
Ministrul finanțelor publice,
Mihai Nicolae Tanasescu
Ministru de interne,
Ioan Rus––––