În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. +
Articolul 1(1)Cheltuielile pentru dotarea și funcționarea Biroului Electoral Central se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Administrației și Internelor.(2)Cheltuielile pentru organizarea și desfășurarea alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale, altele decât cele prevăzute la alin. (1), se vor suporta din bugetele locale ale comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București, ale județelor sau al municipiului București, după caz.(3)Pentru efectuarea cheltuielilor necesare în vederea pregătirii și desfășurării în bune condiții a alegerilor locale din anul 2004, se suplimentează bugetul Ministerului Administrației și Internelor, precum și cel al Secretariatului General al Guvernului pentru Institutul Național de Statistică, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2004, cu sumele prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. +
Articolul 2(1)Ministerul Administrației și Internelor asigură achiziționarea, cu plata la 90 de zile din momentul ridicării de la Administrația Națională a Rezervelor de Stat, a hârtiei de ziar pentru tipărirea buletinelor de vot necesare în vederea desfășurării alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2004, precum și a proceselor-verbale de constatare a rezultatelor alegerilor, urmând ca sumele cheltuite să fie recuperate din bugetele locale ale comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București, ale județelor sau al municipiului București, după caz.(2)Ministerul Administrației și Internelor va repartiza prefecturilor cantitățile de hârtie necesare.(3)Prefecturile vor asigura imprimarea buletinelor de vot în vederea garantării securității acestor documente, precum și tipărirea machetei proceselor-verbale pentru constatarea rezultatelor alegerilor. +
Articolul 3(1)În cadrul bugetului aprobat, efectuarea cheltuielilor pentru organizarea și desfășurarea alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2004 se va realiza de către ordonatorii de credite, cu informarea periodică a Comisiei pentru transparență.(2)Comisia prevăzută la alin. (1) se compune din câte un reprezentant al partidelor politice parlamentare, din 2 reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale și 2 reprezentanți ai Clubului Român de Presă.(3)Componența nominală a comisiei prevăzute la alin. (1) se stabilește de către președintele Comisiei tehnice centrale, pe baza propunerilor formulate de partidele politice parlamentare, organizațiile neguvernamentale și Clubul Român de Presă.(4)Comisia prevăzută la alin. (1) își desemnează președintele dintre membrii nominalizați potrivit alin. (3). +
Articolul 4Pentru reducerea cheltuielilor necesare în vederea desfășurării procesului electoral, consiliile locale și județene vor utiliza bunurile materiale recuperate de la alegerile anterioare și aflate în stare bună. +
Articolul 5(1)Pe toată perioada exercitării atribuțiilor privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2004, instituțiile la care sunt angajați membrii birourilor electorale, statisticienii și personalul tehnic auxiliar le asigură acestora drepturile salariale cuvenite, potrivit legii.(2)Pentru membrii Biroului Electoral Central, începând cu data constituirii acestuia, se acordă o indemnizație de 300.000 lei pe zi, pe întreaga perioadă de activitate, care se suportă de Ministerul Administrației și Internelor.(3)Statisticienii și personalul tehnic auxiliar care participă la executarea operațiunilor generate de activitatea la Biroul Electoral Central vor primi o indemnizație de 200.000 lei pe zi, întreaga perioadă de activitate, care se suportă de Ministerul Administrației și Internelor.(4)Membrii birourilor electorale de circumscripție beneficiază de o indemnizație de 250.000 lei pe zi, pe întreaga perioadă de activitate, începând cu data constituirii acestora. Statisticienii și personalul tehnic auxiliar care participă la efectuarea operațiunilor generate de desfășurarea alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2004, pe lângă birourile electorale de circumscripție, vor primi o indemnizație de 200.000 lei pe zi, pe întreaga perioadă de activitate.(5)Membrii birourilor electorale ale secțiilor de votare beneficiază de o indemnizație de 250.000 lei pe zi de activitate, dar nu mai mult de 4 zile. Statisticienii și personalul tehnic auxiliar care participă la executarea operațiunilor generate de desfășurarea alegerilor autorităților administrației publice locale din anul 2004, pe lângă birourile electorale ale secțiilor de votare, vor primi o indemnizație de 200.000 lei pe zi de activitate, dar nu mai mult de 4 zile.(6)Membrilor Biroului Electoral Central, statisticienilor și personalului tehnic auxiliar al acestuia, care participă la realizarea operațiunilor legate de desfășurarea alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2004, precum și personalului Ministerului Administrației și Internelor sau al Ministerului Apărării Naționale, care este în misiune de pază la acest birou, li se vor asigura în fiecare zi de activitate băuturi răcoritoare, cafea și gustări, în limita sumei de 50.000 lei de persoană. Aceste cheltuieli se suportă de Ministerul Administrației și Internelor.(7)Membrilor birourilor electorale de circumscripție, statisticienilor și personalului tehnic auxiliar al acestora, care participă la realizarea operațiunilor legate de desfășurarea alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2004, precum și personalului Ministerului Administrației și Internelor sau al Ministerului Apărării Naționale, care este în misiune de pază a acestor birouri, li se vor asigura în fiecare zi de activitate băuturi răcoritoare, cafea și gustări, în limita sumei de 50.000 lei de persoană.(8)Membrilor birourilor electorale ale secțiilor de votare și personalului Ministerului Administrației și Internelor sau al Ministerului Apărării Naționale, care este în misiune de pază a acestor birouri, li se vor asigura, în ziua votării, băuturi răcoritoare, cafea și gustări, în limita sumei de 50.000 lei de persoană.(9)Plata indemnizațiilor prevăzute la alin. (4) și (5) se face pe baza listelor de prezență avizate de președinții birourilor electorale.(10)Veniturile din indemnizațiile prevăzute la alineatele precedente se impozitează conform prevederilor art. 84 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.(11)Prin zi de activitate se înțelege munca desfășurată pe parcursul unei zile calendaristice, indiferent de numărul de ore prestate, dar nu mai puțin de 6 ore pe zi.(12)Pe lângă drepturile prevăzute la alin. (4) și (5), membrii birourilor electorale care domiciliază în alte localități beneficiază de indemnizația de delegare, precum și de decontarea cheltuielilor de transport și cazare, potrivit reglementărilor în vigoare care stabilesc aceste drepturi pentru personalul din instituțiile publice.(13)Plata indemnizațiilor prevăzute la alin. (4), (5) și (12) și a cheltuielilor de protocol prevăzute la alin. (7) și (8) se asigură din bugetele locale ale comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București, ale județelor sau al municipiului București, după caz. +
Articolul 6Cheltuielile pentru prelucrarea și distribuirea pe suport magnetic a datelor necesare pentru elaborarea sau actualizarea listelor electorale permanente și cheltuielile pentru tipărirea listelor electorale permanente și pentru dosarele speciale se suportă de Ministerul Administrației și Internelor. +
Articolul 7(1)Cheltuielile necesare în vederea transportului documentelor prevăzute de lege pentru desfășurarea procesului electoral se fac de prefecturi, urmând să fie recuperate de acestea din bugetele locale ale comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București, ale județelor sau al municipiului București, după caz.(2)Pentru organizarea și desfășurarea procesului electoral, consumul de carburanți și cheltuielile cu telefoanele efectuate de autoritățile și instituțiile publice se suplimentează cu 50% față de normativele în vigoare, în perioada aprilie-iunie 2004. +
Articolul 8(1)Confecționarea tuturor ștampilelor cu mențiunea "Votat 2004 L" și a timbrelor autocolante ce se aplică pe cărțile de identitate ale cetățenilor este asigurată de Ministerul Administrației și Internelor, iar cheltuielile respective vor fi recuperate de prefecturi din bugetele comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București, ale județelor sau al municipiului București, după caz.(2)Ministerul Administrației și Internelor va repartiza atât ștampilele cu mențiunea "Votat 2004 L", cât și timbrele autocolante către prefecturi, care împreună cu primarii vor repartiza aceste materiale secțiilor de vot.(3)Confecționarea celorlalte modele de ștampile necesare în vederea controlului și desfășurării procesului electoral se asigură de prefecturi, urmând să fie recuperate din bugetele locale ale comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București, ale județelor sau al municipiului București, după caz. +
Articolul 9Achiziționarea materialelor necesare bunei organizări și desfășurări a alegerilor autorităților administrației publice locale din anul 2004 se face în condițiile prevăzute de art. 12 lit. h) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2001 privind achizițiile publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 212/2002. +
Articolul 10(1)Consiliile locale ale comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor municipiului București, consiliile județene și Consiliul General al Municipiului București vor include în bugetele proprii pe anul 2004 prevederi corespunzătoare pentru decontarea cheltuielilor necesare în vederea desfășurării procesului electoral, potrivit prevederilor prezentei hotărâri.(2)Pentru reîntregirea fondurilor utilizate în procesul electoral, autoritățile administrației publice locale vor achita Ministerului Administrației și Internelor, prin prefecturi, din bugetele proprii, în termen de 60 de zile de la încheierea alegerilor, sumele utilizate pentru buna desfășurare a procesului electoral.(3)Sumele puse la dispoziție Ministerului Administrației și Internelor, respectiv Secretariatului General al Guvernului pentru Institutul Național de Statistică, neutilizate, se vor restitui în vederea reîntregirii Fondului de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, în termen de 60 de zile de la data publicării rezultatului alegerilor în Monitorul Oficial al României, Partea I. +
Articolul 11(1)Sumele alocate Ministerului Administrației și Internelor din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului pentru desfășurarea procesului electoral se vor vira cu această destinație în bugetul fiecărei prefecturi, iar decontarea cheltuielilor respective va fi efectuată cu respectarea prevederilor legale.(2)Recuperarea de către prefecturi a sumelor alocate din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului prin bugetul său, în condițiile prevăzute de prezenta hotărâre, se efectuează cu sprijinul direcțiilor generale ale finanțelor publice județene, respectiv a municipiului București. +
Articolul 12Ministerul Finanțelor Publice va introduce modificările ce decurg din aplicarea prevederilor prezentei hotărâri în structura bugetului de stat pe anul 2004 și în volumul și structura bugetului Ministerului Administrației și Internelor, precum și a bugetului Secretariatului General al Guvernului pentru Institutul Național de Statistică.
PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE
Contrasemnează:
Ministru de stat, ministrul administrației și internelor,
Ioan Rus
Ministrul delegat pentru administrația publică,
Gabriel Oprea
Ministrul pentru coordonarea
Secretariatului General al Guvernului,
Eugen Bejinariu
Ministrul finanțelor publice,
Mihai Nicolae TănăsescuBucurești, 7 aprilie 2004.Nr. 503. +
AnexăSITUAȚIAfondurilor pentru alegerea autorităților administrației publice localedin anul 2004– mii lei ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────CheltuieliInstituția Capitol Total───────────────────────────────────Personal Materiale Capital───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────1. MinisterulAdministrațieiși Internelor 66.264.000 199.557.484 13.927.300 279.748.784– Prefecturi 51.01 56.850.000 148.000.000 204.850.000– BiroulElectoralCentral 51.01 1.214.000 5.527.000 3.409.000 10.150.000───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────Total: 51.01 58.064.000 153.527.000 3.409.000 215.000.000───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────– DirecțiaGenerală deEvidență 55.01 8.200.000 46.030.484 10.518.300 64.748.784Informatizată aPersoanei2. SecretariatulGeneral alGuvernului 700.000 17.600.000 25.700.000 44.000.000– InstitutulNațional deStatistică 51.01 700.000 17.600.000 25.700.000 44.000.000───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────TOTAL GENERAL: 66.964.000 217.157.484 39.627.300 323.748.784───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────(la 12-07-2004,
Anexa a fost modificată de Articolul UNIC din HOTĂRÂREA nr. 1.051 din 8 iulie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 632 din 12 iulie 2004
)
–