Informatii Document
Emitent: SENATUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 101 din 8 februarie 2008
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act | |
Nu exista actiuni induse de acest act | |
Acte referite de acest act: | |
Nu exista acte care fac referire la acest act | |
privind validarea unui mandat de senator
În temeiul prevederilor art. 70 alin. (1) din Constituţia României, republicată, ale art. 91 alin. (10) din Legea nr. 373/2004 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 2, 3 şi 4 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, cu completările ulterioare, ale Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 12 şi 180 din Regulamentul Senatului,Senatul adoptă prezenta hotărâre. +
Articolul UNICSe validează mandatul de senator al domnului Iordănescu T. Anghel – Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat, în circumscripţia electorală nr. 25 Ilfov, mandat rămas vacant ca urmare a demisiei domnului senator Filipescu N. Teodor.Această hotărâre a fost adoptată de Senat în şedinţa din 6 februarie 2008.p. PREŞEDINTELE SENATULUI,DORU IOAN TĂRĂCILĂBucureşti, 6 februarie 2008.Nr. 5.––