Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României, întrunit în ședința din data de 17 aprilie 2019, având în vedere aspectele consemnate în Nota nr. VI/5/3.105 din 11.03.2019 privind radierea din Registrul general ținut la Banca Națională a României a instituției financiare nebancare MILLENNIUM LEASING IFN – S.A., respectiv faptul că Societatea MILLENNIUM LEASING IFN – S.A. nu a respectat măsurile dispuse prin Ordinul prim-viceguvernatorului Băncii Naționale a României nr. 54 din 26.06.2018 și nu a remediat deficiențele constatate în termen de 6 luni de la data primirii acestuia, precum și faptul că nu a transmis situațiile financiare periodice aferente perioadei de raportare 31.12.2018, fapte ce intră sub incidența prevederilor art. 59 alin. (1) lit. a), c) și d) din Legea nr. 93/2009 privind instituțiile financiare nebancare, cu modificările și completările ulterioare,în conformitate cu prevederile art. 59 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 93/2009 privind instituțiile financiare nebancare, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 59 alin. (6) din Legea nr. 93/2009 privind instituțiile financiare nebancare, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 1 coroborat cu pct. 2 din anexa la Hotărârea Parlamentului României nr. 27/2014 pentru numirea Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României și al prevederilor Hotărârii Parlamentului României nr. 42/2017 privind numirea unui membru al Consiliului de administrație și viceguvernator al Băncii Naționale a României,hotărăște: + Articolul 1Se radiază din Registrul general Instituții Financiare Nebancare Societatea MILLENNIUM LEASING IFN – S.A., cu sediul social în str. Drumul Pădurea Pustnicu nr. 141C, bl. corp B, ap. 4, sectorul 1, București, înregistrată la oficiul registrului comerțului cu nr. J40/22409/2007, având codul unic de înregistrare 22832880, înscrisă în Registrul general Instituții Financiare Nebancare ținut la Banca Națională a României, la secțiunea k) „Activități multiple de creditare“, cu nr. RG-PJR-41-110236/10.02.2010, și, implicit, se interzice acestei societăți desfășurarea activității de creditare. + Articolul 2Societatea MILLENNIUM LEASING IFN – S.A. are drept de contestație la Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României în termen de 15 zile de la data comunicării prezentei hotărâri, în conformitate cu prevederile art. 60 din Legea nr. 93/2009 privind instituțiile financiare nebancare, cu modificările și completările ulterioare. + Articolul 3Prezenta hotărâre își produce efectele începând cu data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. Președintele Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României, Mugur Constantin IsărescuBucurești, 17 iulie 2019.Nr. 5.
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.