HOTĂRÂRE nr. 499 din 18 iunie 2014

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 02/12/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 453 din 20 iunie 2014
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE 47 17/04/2014
ActulREFERIRE LAOG 26 21/08/2013 ART. 4
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 108
 Nu exista acte care fac referire la acest act

privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 pentru Societatea Comercială "Complexul Energetic Oltenia" – S.A., aflată sub autoritatea Departamentului pentru Energie



Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014,în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + 
Articolul UNICSe aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 pentru Societatea Comercială "Complexul Energetic Oltenia" – S.A., aflată sub autoritatea Departamentului pentru Energie, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.PRIM-MINISTRUVICTOR-VIOREL PONTAContrasemnează:–––––Ministrul delegat pentru energie,Răzvan-Eugen NicolescuMinistrul finanţelor publice,Ioana-Maria PetrescuMinistrul delegat pentru buget,Liviu Voineap. Ministrul muncii, familiei,protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice,Teodor Codrin Scutaru,secretar de statBucureşti, 18 iunie 2014.Nr. 499.
 + 
Anexa DEPARTAMENTUL PENTRU ENERGIESocietatea Comercială "Complexul Energetic Oltenia" – S.A.BUGETUL DE VENITURI ŞI CHELTUIELI PE ANUL 2014

                                                                       mii lei
INDICATORI

Nr.
rd.
Buget
2014
0 1 2 3 4
I. VENITURI TOTALE (Rd.1=Rd.2+Rd.5+Rd.6) 1 5.005.539
1 Venituri totale din exploatare, din care: 2 4.834.193
a) subvenţii, cf. prevederilor legale în vigoare 3
b)

transferuri, cf. prevederilor legale în
vigoare
4
2 Venituri financiare 5 171.346
3 Venituri extraordinare 6 0
II CHELTUIELI TOTALE (Rd.7=Rd.8+Rd.20+Rd.21) 7 4.968.659
1 Cheltuieli de exploatare, din care: 8 4.729.811
A. cheltuieli cu bunuri şi servicii 9 2.276.233
B.

cheltuieli cu impozite, taxe şi vărsăminte
asimilate
10

141.547

C. cheltuieli cu personalul, din care: 11 1.256.735
C0 Cheltuieli de natură salarială (Rd.13+Rd.14) 12 941.292
C1 ch. cu salariile 13 818.249
C2 bonusuri 14 123.043
C3 alte cheltuieli cu personalul, din care: 15 38.048
cheltuieli cu plăţi compensatorii aferente
disponibilizărilor de personal
16

35.386

C4 cheltuieli aferente contractului de mandat 17 3.104
C5 cheltuieli cu asigurările şi protecţia socială,
fondurile speciale şi alte obligaţii legale
18

274.291

D. alte cheltuieli de exploatare 19 1.055.296
2 Cheltuieli financiare 20 238.848
3 Cheltuieli extraordinare 21
III REZULTATUL BRUT (profit/pierdere) 22 36.880
IV IMPOZIT PE PROFIT 23 5.790
V

PROFITUL CONTABIL RĂMAS DUPĂ DEDUCEREA IMPOZITULUI
PE PROFIT, din care:
24

31.090

1 Rezerve legale 25 1.844
2

Alte rezerve reprezentând facilităţi fiscale
prevăzute de lege
26
3

Acoperirea pierderilor contabile din anii
precedenţi
27

4

Constituirea surselor proprii de finanţare pentru
proiectele cofinanţate din împrumuturi externe,
precum şi pentru constituirea surselor necesare
rambursării ratelor de capital, plăţii dobânzilor,
comisioanelor şi altor costuri aferente acestor
împrumuturi
28

5 Alte repartizări prevăzute de lege 29
6

Profitul contabil rămas după deducerea sumelor
de la Rd. 25, 26, 27, 28, 29.
30

29.246

7

Participarea salariaţilor la profit în limita a
10% din profitul net, dar nu mai mult de nivelul
unui salariu de bază mediu lunar realizat la
nivelul operatorului economic în exerciţiul
financiar de referinţă
31

2.925

8

Minimum 50% vărsăminte la bugetul de stat sau
local în cazul regiilor autonome ori dividende
cuvenite acţionarilor, în cazul societăţilor/
companiilor naţionale şi societăţilor cu capital
integral sau majoritar de stat, din care:
32

16.085

a) – dividende cuvenite bugetului de stat 33 12.413
b) – dividende cuvenite bugetului local 33a
c) – dividende cuvenite altor acţionari 34 3.672
9

Profitul nerepartizat pe destinaţiile prevăzute la
Rd.22 – Rd.29 se repartizează la alte rezerve şi
constituie sursă proprie de finanţare
35

13.161

VI VENITURI DIN FONDURI EUROPENE 36 495
VII

CHELTUIELI ELIGIBILE DIN FONDURI EUROPENE,
din care:
37

495

a) cheltuieli materiale 38 7
b) cheltuieli cu salariile 39 75
c) cheltuieli privind prestările de servicii 40 382
d) cheltuieli cu reclamă şi publicitate 41
e) alte cheltuieli 42 31
VIII SURSE DE FINANŢARE A INVESTIŢIILOR, din care: 43 1.490.736
1 Alocaţii de la buget 44
alocaţii bugetare aferente plăţii
angajamentelor din anii anteriori
45

IX CHELTUIELI PENTRU INVESTIŢII 46 1.490.736
X DATE DE FUNDAMENTARE 47
1 Nr. de personal prognozat la finele anului 48 18.730
2 Nr. mediu de salariaţi total 49 19.130
3

Câştigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană)
determinat pe baza cheltuielilor de natură
salarială (Rd.12/Rd.49)/12*1000
50

4.100

4

Câştigul mediu lunar pe salariat determinat pe
baza cheltuielilor cu salariile (lei/persoană)
(Rd.13/Rd.49)/12*1000
51

3.564

5

Productivitatea muncii în unităţi valorice pe
total personal mediu în preţuri curente
(mii lei/persoană) (Rd.2/Rd.44)
52

253

6

Productivitatea muncii în unităţi fizice pe
total personal mediu (unităţi fizice/persoană)
MWh/pers
53
7

Cheltuieli totale la 1000 lei venituri totale
(Rd.5/Rd.1)x1000
54

993

8 Plăţi restante, în preţuri curente 55
9 Creanţe restante, în preţuri curente 56 763.264

––-

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x