În temeiul prevederilor art. 108 din Constituția României, republicată, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + ARTICOL UNICHotărârea Guvernului nr. 1.014/2010 privind aprobarea înființării pe lângă Senatul României a unor activități finanțate integral din venituri proprii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 687 din 12 octombrie 2010, se modifică și se completează după cum urmează:1.La articolul 1, litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:a)asigurarea serviciilor de alimentație publică și alte prestări de servicii pentru parlamentari, angajați ai Senatului și Camerei Deputaților și/sau participanți la acțiunile organizate în cadrul Senatului; … … 2.La articolul 1, după litera c) se introduce o nouă literă, litera d), cu următorul cuprins:d)închirierea unor suprafețe din imobilele aflate în domeniul public al statului și în administrarea Senatului României unor persoane fizice sau juridice, române sau străine, în vederea asigurării unor servicii pentru parlamentari, angajați ai Senatului și Camerei Deputaților și/sau participanți la acțiunile organizate în cadrul Senatului, în condițiile legii. … … 3.După articolul 2 se introduce un nou articol, articolul 2^1, cu următorul cuprins: + Articolul 2^1Prin excepție de la prevederile art. 2, 50% din veniturile obținute din activitatea prevăzută la art. 1 lit. d) rămân la dispoziția Senatului României și se utilizează pentru acoperirea cheltuielilor aferente activităților finanțate integral din venituri proprii, iar restul de 50% se încasează și se virează la bugetul statului. … PRIM-MINISTRU VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ Contrasemnează: Secretarul general al Guvernului, Toni Greblă Secretarul general al Senatului, Izabela Chencian Ministrul finanțelor publice, Eugen Orlando TeodoroviciBucurești, 3 iulie 2019.Nr. 473.
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
DezacordDe acord
Conectat cu
Permit crearea unui cont
Când vă conectați pentru prima dată folosind un buton de conectare socială, colectăm informațiile de profil public ale contului dvs. partajate de furnizorul de conectare socială, pe baza setărilor dvs. de confidențialitate. De asemenea, primim adresa dvs. de e-mail pentru a vă crea automat un cont pe site-ul nostru web. Odată ce contul dvs. este creat, veți fi conectat la acest cont.
pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.014/2010 privind aprobarea înființării pe lângă Senatul României a unor activități finanțate integral din venituri proprii
PRIM-MINISTRUVASILICA-VIORICA DĂNCILĂContrasemnează:Secretarul general al Guvernului,Toni GreblăSecretarul general al Senatului,Izabela ChencianMinistrul finanțelor publice,Eugen Orlando Teodorovici
wpDiscuz
0
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x
Pentru a oferi cea mai buna experiența, utilizăm tehnologii cookie. Neacordarea sau retragerea consimțământului poate afecta în mod negativ anumite caracteristici și funcții ale siteului.
Functional
Mereu activ
Stocarea sau accesul tehnic este strict necesar în scopul legitim de a permite utilizarea unui serviciu specific solicitat în mod explicit de abonat sau utilizator sau în scopul unic de a efectua transmiterea unei comunicări prin intermediul unei rețele de comunicații electronice.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistii
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
Marketing
Stocarea sau accesul tehnic care este utilizat exclusiv în scopuri statistice anonime. În lipsa unei citații, a unei conformări voluntare din partea furnizorului dvs. de servicii de internet sau a unor înregistrări suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau recuperate doar în acest scop nu pot fi utilizate, de obicei, pentru a vă identifica.
A apărut o problemă la raportarea acestei postări.
Blocare membru?
Vă rugăm să confirmați că doriți să blocați acest membru.
Nu vei mai putea:
Vedeți postările membrilor blocați
Menționați acest membru în postări
Invitați acest membru în grupuri
Trimite mesaj acestui membru
Adăugați acest membru ca conexiune
Vă rugăm să rețineți:
Această acțiune va elimina și acest membru din conexiunile dvs. și va trimite un raport administratorului site-ului.
Vă rugăm să acordați câteva minute pentru finalizarea acestui proces.