HOTĂRÂRE nr. 470 din 11 mai 2011

Redacția Lex24
Publicat in Repertoriu legislativ, 28/11/2024


Vă rugăm să vă conectați la marcaj Închide

Informatii Document

Emitent: GUVERNUL
Publicat în: MONITORUL OFICIAL nr. 345 din 18 mai 2011
Actiuni Suferite
Actiuni Induse
Refera pe
Referit de
Nu exista actiuni suferite de acest act
Nu exista actiuni induse de acest act
Acte referite de acest act:

SECTIUNE ACTREFERA PEACT NORMATIV
ActulREFERIRE LALEGE 500 11/07/2002 ART. 42
ActulREFERIRE LACONSTITUTIE (R) 21/11/1991 ART. 108
 Nu exista acte care fac referire la acest act

pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Modernizarea unor staţii de cale ferată din România"



În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 42 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre. + 
Articolul 1Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Modernizarea unor staţii de cale ferată din România" (Giurgiu Oraş, Alexandria, Slatina, Râmnicu Vâlcea, Piteşti, Reşiţa-Sud, Sfântu Gheorghe, Târgu Mureş, Zalău, Bistriţa, Piatra-Neamţ, Botoşani, Vaslui, Brăila, Călăraşi, Slobozia), prevăzuţi în anexele nr. 1-16, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
 + 
Articolul 2Finanţarea obiectivelor de investiţii menţionate la art. 1 se face din fonduri nerambursabile alocate de Comisia Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională şi de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor prevăzute anual cu această destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.
 + 
Articolul 3Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii răspunde de modul de utilizare a sumelor aprobate potrivit prezentei hotărâri.PRIM-MINISTRUEMIL BOCContrasemnează:–––––Ministrul transporturilorşi infrastructurii,Anca Daniela BoagiuMinistrul dezvoltăriiregionale şi turismului,Elena Gabriela UdreaMinistrul finanţelor publice,Gheorghe IalomiţianuBucureşti, 11 mai 2011.Nr. 470.
 + 
Anexa 1INDICATORII TEHNICO-ECONOMICIai obiectivului de investiţii "Modernizarea unorstaţii de cale ferată din România"– staţia Giurgiu Oraş –Titular: Ministerul Transporturilor şi InfrastructuriiBeneficiar: Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." – S.A.Amplasament: Municipiul Giurgiu, reşedinţa judeţului GiurgiuIndicatorii tehnico-economici:

  • Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA)  (1 euro = 4,2664 lei, la data de 29 octombrie 2010) din care:   mii lei 21.000*)
    • construcţii+montaj   mii lei 15.619
  Eşalonarea investiţiei INV/C+M mii lei  
    • Anul I INV. C+M mii lei mii lei 11.000 8.000
    • Anul II INV. C+M mii lei mii lei 10.000 7.619
  Capacităţi      
    1. suprafaţa de modernizare clădire călători   m2 1.554
    2. peroane   m2 1.900
    3. copertine   m2 2.150
    4. reabilitări linii cf şi instalaţii aferente acestora   m 950
    5. platforme parcare şi acces   m2 3.281
    6. călători procesaţi   pers./zi 468
  Durata de realizare a investiţiei   luni 24

––––    *) Valoarea se va actualiza potrivit evoluţiei ulterioare a preţurilor.Factori de riscObiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare.Finanţarea investiţieiFinanţarea obiectivului de investiţii se face din fonduri nerambursabile alocate de Comisia Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională şi de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor prevăzute anual cu această destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. + 
Anexa 2INDICATORII TEHNICO-ECONOMICIai obiectivului de investiţii "Modernizarea unorstaţii de cale ferată din România"– staţia Alexandria –Titular: Ministerul Transporturilor şi InfrastructuriiBeneficiar: Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." – S.A.Amplasament: Municipiul Alexandria, reşedinţa judeţului TeleormanIndicatorii tehnico-economici:

  • Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA)  (1 euro = 4,2664 lei, la data de 29 octombrie 2010) din care: mii lei 21.719*)
    • construcţii+montaj   mii lei 16.630
  Eşalonarea investiţiei INV/C+M mii lei  
    • Anul I INV. C+M mii lei mii lei 12.000 9.000
    • Anul II INV. C+M mii lei mii lei 9.719 7.630
  Capacităţi      
    1. suprafaţa de modernizare clădire călători   m2 1.070
    2. peroane   m2 2.073
    3. copertine   m2 2.010
    4. reabilitări linii cf şi instalaţii aferente acestora   m 1.000
    5. platforme parcare şi acces   m2 1.990
    6. călători procesaţi   pers./zi 825
  Durata de realizare a investiţiei   luni 24

–––    *) Valoarea se va actualiza potrivit evoluţiei ulterioare a preţurilor.Factori de riscObiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare.Finanţarea investiţieiFinanţarea obiectivului de investiţii se face din fonduri nerambursabile alocate de Comisia Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională şi de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor prevăzute anual cu această destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. + 
Anexa 3INDICATORII TEHNICO-ECONOMICIai obiectivului de investiţii "Modernizarea unorstaţii de cale ferată din România"– staţia Slatina –Titular: Ministerul Transporturilor şi InfrastructuriiBeneficiar: Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." – S.A.Amplasament Municipiul Slatina, reşedinţa judeţului OltIndicatorii tehnico-economici:

  Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA)  (1 euro = 4,2664 lei, la data de 29 octombrie 2010) din care: mii lei 26.466*)
    •construcţii+montaj   mii lei 20.461
  Eşalonarea investiţiei INV/C+M mii lei  
    • Anul I INV. C+M  mii lei mii lei 13.000 10.000
    • Anul II INV. C+M mii lei mii lei 13.466 10.461
  Capacităţi      
    1. suprafaţa de modernizare clădire călători   m2 1.523
    2. peroane   m2 2.040
    3. copertine   m2 1.320
    4. reabilitări linii cf şi instalaţii aferente acestora   m 570
    5. platforme parcare şi acces   m2 3.990
    6. călători procesaţi   pers./zi 1.455
  Durata de realizare a investiţiei   luni 24

––––    *) Valoarea se va actualiza potrivit evoluţiei ulterioare a preţurilor.Factori de riscObiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare.Finanţarea investiţieiFinanţarea obiectivului de investiţii se face din fonduri nerambursabile alocate de Comisia Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională şi de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor prevăzute anual cu această destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. + 
Anexa 4INDICATORII TEHNICO-ECONOMICIai obiectivului de investiţii "Modernizarea unorstaţii de cale ferată din România– staţia Râmnicu Vâlcea –Titular: Ministerul Transporturilor şi InfrastructuriiBeneficiar: Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." – S.A.Amplasament: Municipiul Râmnicu Vâlcea, reşedinţa judeţului VâlceaIndicatorii tehnico-economici:

  • Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA)  (1 euro = 4,2664 lei, la data de 29 octombrie 2010) din care: mii lei 49.462*)
    • construcţii+montaj   mii lei 38.538
  Eşalonarea investiţiei INV/C+M mii lei  
    • Anul I INV. C+M mii lei mii lei 25.000 19.000
    • Anul II INV. C+M mii lei mii lei 24.462 19.538
  Capacităţi      
    1. suprafaţa de modernizare clădire călători   m2 1.000
    2. peroane   m2 5.269
    3. copertine   m2 3.900
    4. pasaje pietonale subterane   m2 580
    5. reabilitări linii cf şi instalaţii aferente acestora   m 1.250
    6. platforme parcare şi acces   m2 2.694
    7. călători procesaţi   pers./zi 2.069
  Durata de realizare a investiţiei luni 24

–––    *) Valoarea se va actualiza potrivit evoluţiei ulterioare a preţurilor.Factori de riscObiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare.Finanţarea investiţieiFinanţarea obiectivului de investiţii se face din fonduri nerambursabile alocate de Comisia Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională şi de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor prevăzute anual cu această destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. + 
Anexa 5INDICATORII TEHNICO-ECONOMICIai obiectivului de investiţii "Modernizarea unorstaţii de cale ferată din România"– staţia Piteşti –Titular: Ministerul Transporturilor şi InfrastructuriiBeneficiar: Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." – S.A.Amplasament: Municipiul Piteşti, reşedinţa judeţului ArgeşIndicatorii tehnico-economici:

  • Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA)  (1 euro = 4,2664 lei, la data de 29 octombrie 2010) din care:   mii lei 82.698*)
    • construcţii+montaj   mii lei 60.172
  Eşalonarea investiţiei INV/C+M mii lei  
    • Anul I INV. C+M mii lei mii lei 27.000 20.000
    • Anul II INV. C+M mii lei mii lei 27.000 20.000
    • Anul III INV. C+M mii lei mii lei 28.698 20.172
  Capacităţi      
    1. suprafaţa de modernizare clădire călători   m2 3.462
    2. peroane   m2 3.525
    3. copertine   m2 2.225
    4. reabilitări linii cf şi instalaţii aferente acestora   m 4.500
    5. platforme parcare şi acces   m2 12.000
    6. călători procesaţi   pers./zi 1.825
  Durata de realizare a investiţiei luni 36

–––-    *) Valoarea se va actualiza potrivit evoluţiei ulterioare a preţurilor.Factori de riscObiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare.Finanţarea investiţieiFinanţarea obiectivului de investiţii se face din fonduri nerambursabile alocate de Comisia Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională şi de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor prevăzute anual cu această destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. + 
Anexa 6INDICATORII TEHNICO-ECONOMICIai obiectivului de investiţii "Modernizarea unorstaţii de cale ferată din România"– staţia Reşiţa-Sud –Titular: Ministerul Transporturilor şi InfrastructuriiBeneficiar: Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." – S.A.Amplasament: Municipiul Resiţa, reşedinţa judeţului Caraş-SeverinIndicatorii tehnico-economici:

  • Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA)  (1 euro = 4,2664 lei, la data de 29 octombrie 2010) din care: mii lei 27.708*)
    • construcţii + montaj   mii lei 20.373
  Eşalonarea investiţiei INV/C+M mii lei  
    • Anul I INV. C+M mii lei mii lei 14.000  10.000
    • Anul II INV. C+M mii lei mii lei 13.708 10.373
  Capacităţi      
    1. suprafaţa de modernizare clădire călători   m2 514
    2. peroane   m2 2.840
    3. copertine   m2 1.300
    4. reabilitări linii cf şi instalaţii aferente acestora   m 2.150
    5. platforme parcare şi acces   m2 3.440
    6. călători procesaţi   pers./zi 240
  Durata de realizare a investiţiei luni 24

–––    *) Valoarea se va actualiza potrivit evoluţiei ulterioare a preţurilor.Factori de riscObiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare.Finanţarea investiţieiFinanţarea obiectivului de investiţii se face din fonduri nerambursabile alocate de Comisia Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională şi de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor prevăzute anual cu această destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. + 
Anexa 7INDICATORII TEHNICO-ECONOMICIai obiectivului de investiţii "Modernizarea unorstaţii de cale ferată din România"– staţia Sfântu Gheorghe –Titular: Ministerul Transporturilor şi InfrastructuriiBeneficiar: Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." – S.A.Amplasament: Municipiul Sfântu Gheorghe, reşedinţa judeţului CovasnaIndicatorii tehnico-economici:

           
  • Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA)  (1 euro = 4,2664 lei, la data de 29 octombrie 2010) din care:   mii lei 57.151*)
    • construcţii + montaj   mii lei 44.079
  Eşalonarea investiţiei INV/C+M mii lei  
    • Anul I INV. C+M mii lei mii lei 29.000 22.000
    • Anul II INV. C+M mii lei mii lei 28.151 22.079
  Capacităţi      
    1. suprafaţa de modernizare clădire călători   m2 1.666
    2. peroane   m2 3.700
    3. copertine   m2 2.600
    4. pasaje pietonale subterane   m2 265
    5. reabilitări linii cf şi instalaţii aferente acestora   m 3.310
    6. platforme parcare şi acces   m2 3.000
    7. călători procesaţi   pers./zi 1.274
  Durata de realizare a investiţiei   luni 24

–––    *) Valoarea se va actualiza potrivit evoluţiei ulterioare a preţurilor.Factori de riscObiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare.Finanţarea investiţieiFinanţarea obiectivului de investiţii se face din fonduri nerambursabile alocate de Comisia Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională şi de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor prevăzute anual cu această destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. + 
Anexa 8INDICATORII TEHNICO-ECONOMICIai obiectivului de investiţii "Modernizarea unorstaţii de cale ferată din România"– staţia Târgu Mureş –Titular: Ministerul Transporturilor şi InfrastructuriiBeneficiar: Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." – S.A.Amplasament: Municipiul Târgu Mureş, reşedinţa judeţului MureşIndicatorii tehnico-economici:

  • Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA)  (1 euro = 4,2664 lei, la data de 29 octombrie 2010) din care:   mii lei 62.260*)
    • construcţii + montaj   mii lei 48.087
  Eşalonarea investiţiei INV/C+M mii lei  
    • Anul I INV. C+M mii lei mii lei 31.000 24.000
    • Anul II INV. C+M mii lei mii lei 31.260  24.087
  Capacităţi      
    1. suprafaţa de modernizare clădire călători   m2 1.621
    2. peroane   m2 4.500
    3. copertine   m2 2.521
    4. pasaje pietonale subterane   m2 231
    5. reabilitări linii cf şi instalaţii aferente acestora   m 2.710
    6. platforme parcare şi acces   m2 5.000
    7. călători procesaţi   pers./zi 2.061
  Durata de realizare a investiţiei   luni 24

––––    *) Valoarea se va actualiza potrivit evoluţiei ulterioare a preţurilor.Factori de riscObiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare.Finanţarea investiţieiFinanţarea obiectivului de investiţii se face din fonduri nerambursabile alocate de Comisia Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională şi de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor prevăzute anual cu această destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. + 
Anexa 9INDICATORII TEHNICO-ECONOMICIai obiectivului de investiţii "Modernizarea unorstaţii de cale ferată din România"– staţia Zalău –Titular: Ministerul Transporturilor şi InfrastructuriiBeneficiar: Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." – S.A.Amplasament: Municipiul Zalău, reşedinţa judeţului SălajIndicatorii tehnico-economici:

  • Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA)  (1 euro = 4,2664 lei, la data de 29 octombrie 2010) din care:   mii lei 49.112*)
    • construcţii + montaj   mii lei 37.663
  Eşalonarea investiţiei INV/C+M mii lei  
    • Anul I INV. C+M mii lei mii lei 25.000 19.000
    • Anul II INV. C+M mii lei mii lei 24.112 18.663
  Capacităţi      
    1. suprafaţa de modernizare clădire călători   m2 2.661
    2. peroane   m2 3.314
    3. copertine   m2 2.507
    4. pasaje pietonale subterane   m2 257
    5. reabilitări linii cf şi instalaţii aferente acestora   m 2.200
    6. platforme parcare şi acces   m2 6.250
    7. călători procesaţi   pers./zi 925
  Durata de realizare a investiţiei   luni 24

–––    *) Valoarea se va actualiza potrivit evoluţiei ulterioare a preţurilor.Factori de riscObiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare.Finanţarea investiţieiFinanţarea obiectivului de investiţii se face din fonduri nerambursabile alocate de Comisia Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională şi de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor prevăzute anual cu această destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. + 
Anexa 10INDICATORII TEHNICO-ECONOMICIai obiectivului de investiţii "Modernizarea unorstaţii de cale ferată din România"– staţia Bistriţa –Titular: Ministerul Transporturilor şi InfrastructuriiBeneficiar: Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." – S.A.Amplasament: Municipiul Bistriţa, reşedinţa judeţului Bistriţa-NăsăudIndicatorii tehnico-economici:

  • Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA)  (1 euro = 4,2664 lei, la data de 29 octombrie 2010) din care: mii lei 77.765*)
    • construcţii+montaj   mii lei 57.790
  Eşalonarea investiţiei INV/C+M mii lei  
    • Anul I INV. C+M mii lei mii lei 39.000 29.000
    • Anul II INV. C+M INV. C+M 38.765 28.790
  Capacităţi      
    1. suprafaţa de modernizare clădire călători   m2 3.890
    2. peroane   m2 5.730
    3. copertine   m2 4.800
    4. pasaje pietonale subterane   m2 200
    5. reabilitări linii cf şi instalaţii aferente acestora   m 1.820
    6. platforme parcare şi acces   m2 2.200
    7. călători procesaţi   pers./zi 3.502
  Durata de realizare a investiţiei   luni 24

––––    *) Valoarea se va actualiza potrivit evoluţiei ulterioare a preţurilor.Factori de riscObiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare.Finanţarea investiţieiFinanţarea obiectivului de investiţii se face din fonduri nerambursabile alocate de Comisia Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională şi de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor prevăzute anual cu această destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. + 
Anexa 11INDICATORII TEHNICO-ECONOMICIai obiectivului de investiţii "Modernizareaunor staţii de cale ferată din România"– staţia Piatra-Neamţ –Titular: Ministerul Transporturilor şi InfrastructuriiBeneficiar: Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." – S.A.Amplasament: Municipiul Piatra-Neamţ, reşedinţa judeţului NeamţIndicatorii tehnico-economici

  • Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA)  (1 euro = 4,2664 lei, la data de 29 octombrie 2010) din care:   mii lei 34.633*)
    • construcţii+montaj   mii lei 26.014
  Eşalonarea investiţiei INV/C+M mii lei  
    • Anul I INV. C+M mii lei mii lei 17.000 13.000
    • Anul II INV. C+M mii lei mii lei 17.633 13.014
  Capacităţi      
    1. suprafaţa de modernizare clădire călători   m2 1.300
    2. peroane   m2 3.094
    3. copertine   m2 1.657
    4. reabilitări linii cf şi instalaţii aferente acestora   m 2.700
    5. platforme parcare şi acces   m2 916
    6. călători procesaţi   pers./zi 1.226
  Durata de realizare a investiţiei   luni 24

––––    *) Valoarea se va actualiza potrivit evoluţiei ulterioare a preţurilor.Factori de riscObiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare.Finanţarea investiţieiFinanţarea obiectivului de investiţii se face din fonduri nerambursabile alocate de Comisia Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională şi de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor prevăzute anual cu această destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. + 
Anexa 12INDICATORII TEHNICO-ECONOMICIai obiectivului de investiţii "Modernizarea unorstaţii de cale ferată din România"– staţia Botoşani –Titular: Ministerul Transporturilor şi InfrastructuriiBeneficiar: Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." – S.A.Amplasament: Municipiul Botoşani, reşedinţa judeţului BotoşaniIndicatorii tehnico-economici:

  • Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA)  (1 euro = 4,2664 lei, la data de 29 octombrie 2010) din care:   mii lei 27.331*)
    • construcţii+montaj   mii lei 19.301
  Eşalonarea investiţiei INV/C+M mii lei  
    • Anul I INV. C+M mii lei mii lei 14.000 10.000
    • Anul II INV. C+M mii lei mii lei 13.331 9.301
  Capacităţi      
    1. suprafaţa de modernizare clădire călători   m2 2.097
    2. peroane   m2 1.530
    3. copertine   m2 720
    4. pasaje pietonale subterane   m2 150
    5. reabilitări linii cf şi instalaţii aferente acestora   m 950
    6. platforme parcare şi acces   m2 2.700
    7. călători procesaţi   pers./zi 458
  Durata de realizare a investiţiei luni 24

––––    *) Valoarea se va actualiza potrivit evoluţiei ulterioare a preţurilor.Factori de riscObiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare.Finanţarea investiţieiFinanţarea obiectivului de investiţii se face din fonduri nerambursabile alocate de Comisia Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională şi de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor prevăzute anual cu această destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. + 
Anexa 13INDICATORII TEHNICO-ECONOMICIai obiectivului de investiţii "Modernizarea unorstaţii de cale ferată din România"– staţia Vaslui –Titular: Ministerul Transporturilor şi InfrastructuriiBeneficiar: Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." – S.A.Amplasament: Municipiul Vaslui, reşedinţa judeţului VasluiIndicatorii tehnico-economici:

  • Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA)  (1 euro = 4,2664 lei, la data de 29 octombrie 2010) din care:   mii lei 38.985*)
    • construcţii + montaj   mii lei 28.386
  Eşalonarea investiţiei INV/C+M mii lei  
    • Anul I INV. C+M mii lei mii lei 19.000 14.000
    • Anul II INV. C+M mii lei mii lei 19.985 14.386
  Capacităţi      
    1. suprafaţa de modernizare clădire călători   m2 1.540
    2. peroane   m2 4.550
    3. copertine   m2 2.850
    4. pasaje pietonale subterane   m2 140
    5. reabilitări linii cf şi instalaţii aferente acestora   m 1.150
    6. platforme parcare şi acces   m2 460
    7. călători procesaţi   pers./zi 2.328
  Durata de realizare a investiţiei   luni 24

––––    *) Valoarea se va actualiza potrivit evoluţiei ulterioare a preţurilor.Factori de riscObiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare.Finanţarea investiţieiFinanţarea obiectivului de investiţii se face din fonduri nerambursabile alocate de Comisia Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională şi de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor prevăzute anual cu această destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. + 
Anexa 14INDICATORII TEHNICO-ECONOMICIai obiectivului de investiţii "Modernizarea unorstaţii de cale ferată din România"– staţia Brăila –Titular: Ministerul Transporturilor şi InfrastructuriiBeneficiar: Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." – S.A.Amplasament: Municipiul Brăila, reşedinţa judeţului BrăilaIndicatorii tehnico-economici:

  • Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA)  (1 euro = 4,2664 lei, la data de 29 octombrie 2010) din care:   mii lei 58.239*)
    • construcţii + montaj   mii lei 42.146
  Eşalonarea investiţiei INV/C+M mii lei  
    • Anul I INV. C+M mii lei mii lei 29.000 21.000
    • Anul II INV. C+M mii lei mii lei 29.239 21.146
  Capacităţi      
    1. suprafaţa de modernizare clădire călători   m2 2.821
    2. peroane   m2 3.600
    3. copertine   m2 3.300
    4. pasaje pietonale subterane   m2 205
    5. reabilitări linii cf şi instalaţii aferente acestora   m 1.410
    6. platforme parcare şi acces   m2 2.900
    7. călători procesaţi   pers./zi 3.230
  Durata de realizare a investiţiei   luni 24

–––    *) Valoarea se va actualiza potrivit evoluţiei ulterioare a preţurilor.Factori de riscObiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare.Finanţarea investiţieiFinanţarea obiectivului de investiţii se face din fonduri nerambursabile alocate de Comisia Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională şi de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor prevăzute anual cu această destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. + 
Anexa 15INDICATORII TEHNICO-ECONOMICIai obiectivului de investiţii "Modernizarea unorstaţii de cale ferată din România"– staţia Călăraşi –Titular: Ministerul Transporturilor şi InfrastructuriiBeneficiar: Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." – S.A.Amplasament: Municipiul Călăraşi, reşedinţa judeţului CălăraşiIndicatorii tehnico-economici:

  • Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA)  (1 euro = 4,2664 lei, la data de 29 octombrie 2010) din care:   mii lei 36.543*)
    • construcţii + montaj   mii lei 26.337
  Eşalonarea investiţiei INV/C+M mii lei  
    • Anul I INV. C+M mii lei mii lei 18.000 13.000
    • Anul II INV. C+M mii lei mii lei 18.543 13.337
  Capacităţi      
    1. suprafaţa de modernizare clădire călători   m2 1.535
    2. peroane   m2 4.700
    3. copertine   m2 2.910
    4. pasaje pietonale subterane   m2 180
    5. reabilitări linii cf şi instalaţii aferente acestora   m 960
    6. platforme parcare şi acces   m2 1.500
    7. călători procesaţi   pers./zi 706
  Durata de realizare a investiţiei   luni 24

–––    *) Valoarea se va actualiza potrivit evoluţiei ulterioare a preţurilor.Factori de riscObiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare.Finanţarea investiţieiFinanţarea obiectivului de investiţii se face din fonduri nerambursabile alocate de Comisia Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională şi de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor prevăzute anual cu această destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. + 
Anexa 16INDICATORII TEHNICO-ECONOMICIai obiectivului de investiţii "Modernizarea unorstaţii de cale ferată din România"– staţia Slobozia –Titular: Ministerul Transporturilor şi InfrastructuriiBeneficiar: Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." – S.A.Amplasament: Municipiul Slobozia, reşedinţa judeţului IalomiţaIndicatorii tehnico-economici:

  • Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA)  (1 euro = 4,2664 lei, la data de 29 octombrie 2010) din care:   mii lei 40.839*)
    • construcţii + montaj   mii lei 29.407
  Eşalonarea investiţiei INV/C+M mii lei  
    • Anul I INV. C+M mii lei mii lei 20.000 15.000
    • Anul II INV. C+M mii lei mii lei 20.839 14.407
  Capacităţi      
    1. suprafaţa de modernizare clădire călători   m2 1.287
    2. peroane   m2 3.606
    3. copertine   m2 1.731
    4. pasaje pietonale subterane   m2 249
    5. reabilitări linii cf şi instalaţii aferente acestora   m 840
    6. platforme parcare şi acces   m2 1.285
    7. călători procesaţi   pers./zi 1.339
  Durata de realizare a investiţiei   luni 24

––––    *) Valoarea se va actualiza potrivit evoluţiei ulterioare a preţurilor.Factori de riscObiectivul se va proteja antiseismic conform Normativului P100-1/2006, cu modificările şi completările ulterioare.Finanţarea investiţieiFinanţarea obiectivului de investiţii se face din fonduri nerambursabile alocate de Comisia Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională şi de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor prevăzute anual cu această destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.–––

Abonati-va
Anunțați despre
0 Discuții
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Feedback-uri inline
Vezi toate comentariile
0
Opinia dvs. este importantă, adăugați un comentariu.x